Pavel Dragomir din Mehadia – Timiş

În noaptea de 6 martie 1982, presimţind că i se apropie sfârşitul, s-a ridicat de pe patul lui de boală, şi a luat lumânările pregătite pentru moarte, a trecut în camera fetei lui, Maria, a trezit-o din somn şi i-a cerut să-i aprindă lumânările, căci îngerul Domnului a venit după el ca să plece. Apoi s-a rugat câteva clipe Domnului, după care s-a aşezat pe pat, a mai respirat de câteva ori, apoi a trecut fericit şi senin în braţele Domnului Iisus, pe Care L-a iubit şi L-a slujit din tot sufletul său până la capăt.

Fratele Pavel Dragomir s-a născut în 11 august 1905, în satul Tufari de lângă Orşova, judeţul Mehedinţi, din părinţi muncitori săraci, având încă doi fraţi şi o soră. Părinţii erau aproape total necredincioşi, tatăl, mai ales, era pătimaş beţiv şi jucător de cărţi. Astfel el n-a avut de la cine să primească nici o creştere creştinească.
La vârsta de 18 ani s-a îmbolnăvit de tifos şi a zăcut multă vreme fără nici o nădejde. Mama sa, având totuşi puţină credinţă şi ţinând mult la el, a început să postească şi să se roage Domnului Iisus şi Maicii Domnului pentru salvarea lui.
În ziua de 15 august, sărbătoarea Maicii Domnului, tânărul Pavel a avut o viziune: o femeie îmbrăcată în alb s-a pogorât din văzduh şi a făcut asupra patului său semnul Crucii, apoi i-a zâmbit cu bunătate şi a dispărut. În acel ceas, bolnavul a strigat-o pe mama lui, i-a povestit minunea, apoi s-a ridicat din pat şi s-a plecat la rugăciune împreună cu mama lui, fiind vindecat.
S-a căsătorit în februarie 1934, în Mehadia, cu soţia sa Anca, fată dintr-o familie de oameni credincioşi. Aceasta l-a ajutat foarte mult, îndemnându-l pe calea credinţei, deoarece el încă era atras spre păcatul trăirii lumeşti.
În timpul războiului, înainte de a pleca pe front, Domnul l-a mai cercetat o dată puternic, printr-o altă salvare minunată. Lucrând în sărbători la căratul lemnelor de la pădure, s-a răsturnat o dată cu el vagonul încărcat cu lemne. Pavel şi soţia lui au căzut în apă, iar lemnele s-au răsturnat peste ei. Numai Domnul i-a scăpat de la o moarte sigură, dar amândoi s-au ales cu fracturi şi schilodiri. Aceasta i-a învăţat să nu mai lucreze în sărbători şi să nu mai calce Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

Urmează Gherla!

Traian DORZ,  din «ISTORIA UNEI  JERTFE» (fragment)

Bătea un vânt tăios… era februarie. Eram flămânzi şi îngheţaţi de tot.
Într-un târziu, a venit trenul. Ne apropiară şi pe noi, ţipând porunci. Începură să coboare şi să urce oameni. Toţi trei paznicii noştri intrară atunci într-un fel de spaimă, alergând în jurul nostru care înainte, care înapoi, nu cumva să fugim vreunul sau să vorbim cu cineva.
– Mai bine le puneam bandiţilor lanţurile, se căia ofiţerul. Am tresărit când mă auzii numit bandit.
– Ţineţi-vă de mâini! Sus! Nu cumva să mişte vreunul!
– Nu vă temeţi domnilor, nu fuge nimeni! îi asigurară careva dintre noi.
Am fost înghesuiţi toţi într-un compartiment, cu cei doi paznici cu tot. Al treilea a rămas pe coridor. În mijloc, la picioarele noastre, fură trântite lanţurile noastre nefolosite şi nefolositoare.Pentitenciarul-Gherla
Astfel am călătorit, citind sau auzind numele atât de cunoscut al tuturor opririlor de cale ferată până la Cluj. Apoi, mai târziu, de la Apahida, am luat-o la stânga, până când am auzit:
– Urmează Gherla!
Atunci paznicii noştri au intrat iarăşi în alarmă.
– Fii atent! Coboară!… Nu care cumva vreunul…
– Nu vă temeţi, domnilor! îi asigurarăm iarăşi noi, liniştiţi.
– Doi câte doi! Vă ţineţi de mână! Daţi-i drumul!
Şi iarăşi am luat-o pe jos, ţinându-ne paşii prin mijlocul drumului, într-o mână cu bagajul şi în cealaltă ţinând mâna celuilalt. Mergeam între trei pistoale scoase – acum era noapte – într-adevăr, ca nişte primejdioşi răufăcători.
Am ajuns la poarta fiorosului Penitenciar Gherla, despre care auzisem şi citisem încă de mult. Ştiam că era, după Aiud, una dintre cele mai vechi şi mai renumite închisori, cunoscute încă de pe vremea stăpânirii austro-ungare. Pe aici au trecut – sau au rămas pe veci aici – mulţi dintre cei mai buni sau cei mai răi oameni despre care auzisem. | Continuare »

ŞTIE DUMNEZEU

Vorbirea fratelui Tiriteu Ioan (Cârpeşti) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

p-vames2-web…Multe pilde a spus Domnul Iisus. Şi prin toate a căutat să aducă învăţătura cea nouă, Cuvântul Adevărului lui Dumnezeu şi lumină pentru toţi oamenii. Trebuia să mai spună şi această pildă, pentru că de atâtea ori a mai spus multe pilde care nu au fost înţelese de unii oameni care şi ei se adunau şi veneau lângă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Şi pentru unii dintre ei a trebuit să mai spună şi pilda aceasta, despre „cei doi oameni care s-au suit la templu să se roage” (Lc 18, 10). Te bucuri aşa de mult când auzi că se mai suie şi altcineva la templu să se roage. Că sunt atâţia care se coboară, în multe locuri, la multe primejdii şi la multe lucruri rele. Dar când auzi că se mai suie cineva la templu ca să se roage, ţi se umple inima de bucurie.
În multe locuri în Cuvântul lui Dumnezeu se spune despre doi: doi oameni vor fi la câmp… doi vor fi într-un pat… două vor fi la moară… Acuma doi s-au suit la templu.
Dar peste tot se spune despre cei doi că „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat”, pentru că unul va fi găsit într-un fel, iar celălalt în alt fel.
Dintre cei care vor fi la câmp, unul va fi luat, altul lăsat.
Dintre cele care vor fi la moară, una va fi luată, alta va fi lăsată…
Dintre cei care vor fi într-un pat, unul va fi luat, altul va fi lăsat…
De ce oare unii sunt într-un fel, iar alţii în alt fel? Dintre cei doi care s-au suit la templu, unul a venit cu un gând, iar celălalt cu un alt gând şi cu o altă părere. Unul se lăuda înaintea lui Dumnezeu cu faptele sale şi-I spunea trufaş tot ce a făcut el. Altul a venit să-I ceară lui Dumnezeu iertare: „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!”.
„A mai spus şi pilda aceasta”… Oare pentru cine a mai spus-o Domnul Iisus? „Pentru unii care se încred în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi.”
Pentru acei „unii” a fost spusă pilda aceasta. Nu a fost spusă pentru mulţi, ci pentru „acei care se încred că sunt neprihăniţi”. Hai să ne cercetăm şi noi inimile în faţa Cuvântului lui Dumnezeu: nu cumva să ne încredem şi noi că suntem neprihăniţi şi să-i dispreţuim pe alţii – nu cumva! – în gândul nostru, în inima noastră. | Continuare »

[Nu m-am temut şi nu mă tem de ameninţări, prigoane etc.]

PrVasileOuatuTraian DORZ, din ISTORIA UNEI  JERTFE

„Cu oameni corupţi nu se poate lucra… Mai încercaţi, dar mâine va fi prea târziu. Fraţii din popor sunt sinceri, dar cărturarii sunt veninoşi şi perverşi, vremea va adeveri totul. Să se limpezească lucrurile şi cârtiţele vor ieşi ca muşuroaiele la suprafaţă.“

… acest devotat frate al Părintelui Iosif [Pr. Vasile Ouatu] se chinuia în lupta cu tot noroiul sufletesc din marele său oraş… şi cu durer­ea şi mai mare a făţărniciei şi împotrivirii „foştilor fraţi“, care lucrau din răsputeri împotriva adevărului evanghelic al Oastei, făcând, din spirit de slugărnicie, mai mult decât le cerea stăpânul, spre a-şi şterge „păcatul“ că au fost cândva prea „slobozi“.
Luptele lui împotriva acestora l-au îndurerat şi l-au chinuit atât de mult, încât curând l-au doborât. A trebuit operaţii grele şi zăceri îndelungi.
Istoria lui este ca un fulger luminos trecând printre nişte nori întunecaţi şi grei. Redăm mai jos câteva pasaje din unele scrisori ale lui, din ultima vreme, trimise Părintelui Iosif.

17 sept. 1936:
…E multă vreme de când ne-am despărţit. De atunci şi până în prezent nu ştiu ce mai este pe la Sibiu. Fapt este că trăim într-o situaţie care nu ştiu unde ne va duce. Chiar de la început eu v-am mărturisit că, pentru mine, politica este ceva oribil în Oaste. Nici într-un chip nu m-am putut şi nu mă pot împăca cu ea. În ultimii ani, şi mai ales anul acesta, (vorbea de ceea ce făcea Viorel) văd că, în special prin foaie, s-a adop­tat o politică ce, pentru mine, nu este deloc potrivită cu spiritul Oastei. Dacă este o tendinţă de a-i învăţa pe ostaşi să fie cu două feţe, fie! Eu nu pot împărtăşi aşa ceva. Am spus-o şi o spun. Când la Sibiu mi-aţi spus cuvântul de acuză, relativ la felul meu dârz şi fără prefăcătorie, eram foarte hotărât să vă las cu Oprişan şi Lascarov, spre a vă convinge de adevăr. M-am gândit însă că aş face voia lui Satan şi am revenit să duc mai departe lupta, aşa cum Domnul mă va învrednici. Dar iată, astăzi sunt boicotat chiar de foaia «Isus Biruitorul». Noi, Oastea Domnului de aici, ne-am luptat cu mari jertfe spre a ţine pe fraţi pe calea cea dreaptă, ferindu-i de amăgitori. Ne-am expus continuu şi în special eu, ca preot. Am fost prigonit şi sunt mereu. Mitr. Bălan se ţine şi de capul meu. M-a reclamat Patriarhului pentru adunarea de la Rusalii etc., că lucrez cu preotul caterisit Iosif Trifa etc.

Nu m-am temut şi nu mă tem de ameninţări, prigoane etc., lucrez total dintr-o deplină sinceritate şi statornică convingere evanghelică, dar, a fi boicotat de însuşi organul oficial al Lucrării, mi se pare ceva de nemaipomenit. Cei ce lucrează împotriva Lucrării duhovniceşti sunt încurajaţi. Li se publică anunţurile, ca să vină ostaşii să audă… minciunăriile celor ce lucrează pe sub pământ, ca cârtiţele… Aceşti oameni sunt sprijiniţi de Sibiul care se scaldă în multe ape. De e bine aşa ceva şi de place Domnului, fie. Eu zic că nu. Dacă însuşi ciobanul vâră lupul în staul, înţeleagă bine oricine ce va fi de oile acelea… Trebuie să fim sinceri cu noi înşine. Cine merge, să meargă pe un singur drum. Cine merge pe mai multe, nu va ajunge niciodată la ţintă… Sibiul n-are o ţintă. Altfel nu-mi explic atitudinea aceasta. Poate m-am amestecat prea mult, dar eu ştiu ce ştiu. Nu pot scrie mai mult. Ne săpăm singuri terenul de sub picioare. Eu m-am opus mârşăviilor de culise şi mă voi opune cât voi trăi, dar regret că sunt prea bolnav şi neînţeles. Timpul va arăta câtă dreptate am avut şi am în toate atitudinile mele. Cu oameni corupţi nu se poate lucra… Mai încercaţi, dar mâine va fi prea târziu. Fraţii din popor sunt sinceri, dar cărturarii sunt veninoşi şi perverşi, vremea va adeveri totul. Să se limpezească lucrurile şi cârtiţele vor ieşi ca muşuroaiele la suprafaţă. | Continuare »

«Copiii – calea spre Hristos»

PS-Longhin-de-Banceni-(Mihail-Jar)În ziua de 10 februarie, Prea Sfinţitul Longhin de Bănceni – Ucraina, la invitaţia IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și a părintelui paroh al Bisericii «Sf. Mucenic Haralambie», pr. Ciprian Stanca, a sosit la Constanta, însoţit de un grup de copii şi câteva măicuţe de la Mănăstirea Boian şi câţiva preoţi şi călugări de la Mănăstirea Bănceni, aducând în dar, spre cinstire şi închinare, moaștele Sfântului Serafim de Sarov și ale Sfântului Longhin.
Duminică dimineaţă cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie la Biserica «Sf. Mucenic Haralambie», împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După amiază, la Casa de cultură a Sindicatelor din Constanta, Prea Sfinţitul  Longhin a susţinut o conferinţă cu tema „Copiii – cale spre Hristos“ în prezenţa a peste opt sute de participanţi. După o cuvântare deosebit de caldă despre întreaga lucrare pe care o desfăşoară la Mănăstirea Bănceni ca tată a patru sute de copii, pe care i-au înfiat atât Prea Sfinţia Sa cât şi un mare număr de călugări de la Mănăstirea Bănceni sau de măicuţe de la Mănăstirea Boian, multe întrebări au ajuns pe masa Prea Sfinţiei sale, întrebări din diferite domenii, la care dânsul a răspuns înduioşat şi plin de dragostea cu care îi înconjoară pe copii, indiferent de mediul din care provin şi indiferent de starea lor de sănătate, aproape jumătate dintre ei suferind de SIDA sau alte dizabilităţi.
„Când alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos“ a motivat devotamentul său faţă de aceşti copii ai nimănui, chiar fără a judeca părinţii acestora, fiecare dintre aceştia având în spatele abandonării copilului drama sa.

Maria stătea la picioarele lui Iisus

Iisus-Maria-si-Marta-2Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Torceşti – 29 iulie 1984

Nu vă pară rău că petreceţi aceste câteva clipe în această stare care vă solicită oboseală, vă solicită răbdare, vă solicită atenţie. Pentru că somnul şi odihna totdeauna le avem cu noi, dar nunţi ca acestea, fraţi ca aceştia, cântări ca acestea, mesaj ceresc ca acesta nu totdeauna avem… Duhul lui Dumnezeu nu totdeauna ne cercetează. Bine facem [dacă, atunci] când ne cercetează El, Îl primim şi Îl ascultăm.
Odată, în casa din Betania a celor două surori, Maria şi Marta, şi a lui Lazăr a poposit Mântuitorul. Cunoaşteţi Sfânta Evanghelie în care scrie despre momentul când Marta şi Maria L-au primit pe Mântuitorul în casa lor. Cunoaşteţi şi atitudinea celor două surori faţă de prezenţa Domnului acolo. Din dragoste pentru Domnul, Marta, care era sora cea mai mare şi a căreia era casa în care-L ospăta ea pe Domnul, din dragoste pentru Domnul, ea-şi dădea toate silinţele să pregătească mâncarea cea mai bună, să aştearnă patul cel mai frumos, să cureţe în felul cel mai plăcut locuinţa în care va sta Domnul… Pregătea apă pentru picioarele lor, pregătea hrană, pregătea, poate că, să spele veşmintele lor umplute de praf de pe drumurile lungi pe care mergeau treisprezece bărbaţi străini… adeseori neprimiţi de nimeni, adeseori nehrăniţi, adeseori neadăpostiţi. Marta ştia acest lucru. Cât de puţine case primitoare erau pentru Hristos! Mergând în vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, de câte ori vor fi bătut seara la câte o poartă şi câte un om supărat va fi ieşit, zicând: „Ce bateţi în poarta mea? Eu am fost toată ziua la treabă, acum! N-am palavragit şi n-am vagabondat ca voi! Ce căutaţi voi, treisprezece bărbaţi sănătoşi şi veniţi? Unde-aţi fost? De ce nu vă duceţi să vă ocupaţi o slujbă? De ce nu vă duceţi şi voi să vă câştigaţi o pâine cinstită? Veniţi să vă ţin eu, cu pâinea mea şi să vă adăpostesc în casa mea!”.
Şi, cum Domnul a fost atât de delicat, simţitor, n-a jignit pe nimeni, le va fi spus ucenicilor: „Haidem colo, afară din cetate, să odihnim într-o grădină, să stăm undeva pe iarbă…”. Şi or fi adormit de-atâtea ori flămânzi şi în frig, şi poate că în ploaie, cum se întâmplă cu cei care n-au case şi cum se întâmplă acolo unde sunt prea puţine case primitoare şi inimi milostive. | Continuare »

ÎNTOARCEŢI PÂN’ LA DOMNUL

Traian DORZ, din Cântările Eterne

Intampinarea-Domnului_6Întoarceţi pân’ la Domnul,
nu numai pân’ la fraţi,
căci doar atuncea sunteţi
întorşi adevăraţi.

Suiţi până la Domnul,
nu numa-n Casa Lui,
numai suirea-ntreagă
ajută orişicui.

Veniţi până la Domnul,
nu doar pân’ la Cuvânt,
acolo vă sfinţeşte
al Crucii Legământ.

Aflaţi pe Domnul Însuşi,
nu numai Cartea Sa,
căci scumpa-I mântuire
se-ajunge doar aşa.

Trăiţi deplin în Domnul
a Voii Lui porunci,
cununa răsplătirii
se-ajunge doar atunci.

Răsplata mântuirii
o au doar la Sfârşit
acei ce pân’ la moarte
cu Domnul au trăit.

Singura soluţie a lumii, astăzi, este Iisus Hristos

Din cuvântul fratelui Moise Velescu, la Adunarea de Tineret pe Ţară a Oastei Domnului – 7 mai 1994
Scurtă prezentare a Lucrării Oastea Domnului: originea Oastei Domnului, precum şi rolul ei în societate

Cina-cea-de-taina-31„Acesta este Sângele Meu, Sângele legământului, care se varsă pentru mulţi“ (Marcu 14, 24).
„Veniţi să ne alipim de Domnul printr-un legământ veşnic, care să nu fie uitat niciodată“ (Ieremia 50, 5).

 Slăvit să fie Domnul! Într-adevăr, orice cuvânt am căuta să folosim, nu-i îndeajuns şi nu poate fi de-ajuns ca să mulţumim Celui care ne-a învrednicit să trăim asemenea zile, asemenea evenimente. Întâlnirea noastră va fi numită în istoria Oastei: O zi istorică. S-au început astfel de evenimente cu Comăneştiul. A urmat întâlnirea de la Sibiu. Aceasta este a treia, cea în care ne găsim astăzi cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Pentru aceste vremuri pe care ni le dăruieşte astăzi Dumnezeu, au suferit, au luptat şi s-au jertfit atât de mulţi, pe întregul parcurs al istoriei Oastei Domnului. Iar aceasta, pentru ca noi să înţelegem să fim de folos aici, în Biserica noastră şi în poporul nostru.

Aş vrea să încep prin a ne clarifica în faţa acelora care sunt curioşi să ştie ce este aceea Oastea Domnului.
Mântuitorul, în timpul activităţii Sale, în toate cuvintele, într-o adâncă smerenie şi-ntr-un fel unic în istoria lumii, am putea să spunem, a atârnat întru totul de voia lui Dumnezeu. În toate lucrurile Îl socotea pe Dumnezeu Acela al Cărui trimis era. După Înălţarea Domnului la Cer, Apostolii, în urmă, n-au făcut nimic altceva decât, în cele patru Evanghelii, să ni-L prezinte doar pe Domnul Iisus Hristos. E semnificativă această învăţătură pentru generaţia noastră şi pentru acest secol din urmă! Singura soluţie a lumii, în care păcatul a ajuns la culme, este astăzi Iisus Hristos. Spune Apostolul Pavel: „N-am avut de gând să ştiu între voi nimic altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit“. El, Mântuitorul e programul Oastei Domnului. | Continuare »

[Merg singur către rugul meu şi sunt fericit că merg singur, şi nu forţat]

În ianuarie 1971 am intrat în spital. Boala mea de inimă se agravase atât de mult, încât a trebuit să mă internez în spital. Eram şi pregătit pentru plecare, deoarece crizele grele de sufocări, ameţeli, palpitaţii pe care mi le dădea inima mărită de tensiunea scăzută îmi spuneau să fiu gata.Traian-Dorz_056-A
Am stat astfel vreo trei săptămâni în spital.

În ultimele zile am văzut umblând din nou în jurul meu doi necunoscuţi, care uşor puteau fi bănuiţi, după umblet şi după înfăţişare, cine sunt şi pentru ce mă caută.
L-am văzut şi pe medicul care mă trata, alarmat de faptul acesta. Desigur, stătuseră de vorbă cu el şi se interesaseră de starea sănătăţii mele.
Medicul, bănuind că voi fi arestat din nou, a făcut un plan să mă scape, propunându-mi în şoaptă obţinerea unui certificat de boală de la un medic psihiatru.
– Nu, domnule doctor! i-am răspuns. Vă mulţumesc, dar aşa ceva eu nu pot accepta niciodată. Credinţa mea în Dumnezeul meu şi dragostea mea faţă de Domnul meu Iisus Hristos nu izvorăsc dintr-o boală mintală, ci din cea mai sănătoasă luciditate.
– Treaba dumneavoastră! Eu am vrut să vă fac un bine!
– Numai Dumnezeu singur ştie care este pentru noi binele adevărat. Facă se voia Lui.

Nici nu împlinisem o săptămână de la ieşirea din spital, eram încă pe pat acasă, până ce au şi venit la mine cei doi necunoscuţi de la spital.
Tocmai lucram la meditaţiile asupra Psalmilor. Pe pat în jurul meu erau tot felul de caiete, Biblia, hârtiile. Când am auzit apropiindu-se maşina şi apoi vorbe în faţa uşii, am avut doar atâta timp cât să întorc pătura peste toate acestea, acoperindu-le lângă mine pe pat.
Au intrat, unul după altul, trei. Un maior, un locotenent şi şeful postului de Miliţie.
– Doamne Iisuse, am şoptit eu, apără Tu toată munca asta. Dacă vor afla şi vor lua toate astea, s-a dus o muncă de atâţia ani… | Continuare »

„Fă o lucrare în mijlocul poporului acestuia!“

Fragment din cuvântul fratelui Traian DORZ de la prima Sărbătoare Literară – Sibiu, 1 ianuarie 1985

…1-ian-'85În toată lucrarea mântuirii noastre, Arhanghelul Gavriil se arată ca acel sol al lui Dumnezeu care a fost folosit pentru înştiinţarea, în primul rând, a Sfintei Fecioare. Probabil că noaptea, în noaptea aceea când Sfânta Fecioară medita în rugăciune şi în citirea Sfintelor Scripturi la profeţia de la Isaia, [ea] se va fi gândit: „Ce fecioară minunată trebuie să fie aceea despre care scrie profetul că a fost aleasă să Se întrupeze din ea Dumnezeu-Emanuel!”. Şi se va fi gândit ea cu rugăciune: „Doamne, dacă aş ajunge să cunosc eu fiinţa acesta, cât de adâncă smerenie i-aş arăta şi cât de adânc m-aş pleca să-i slujesc eu!”.
Atunci a apărut îngerul şi i-a spus: „Pentru că te-ai smerit atât de adânc, Dumnezeu te-a ales pe tine!”.
Poate că în Noaptea Naşterii a venit acelaşi înger, poate îngerul Gavriil, să le vestească şi păstorilor. Lui Daniel, îi spune el: „Eu sunt îngerul Gavriil, care stau în faţa lui Dumnezeu”. Pe el l-a ales Dumnezeu să înştiinţeze despre aceste lucruri. Poate că el a fost şi cel care a venit la păstori.
Poate că şi păstorii, în seara aceea, vorbind între ei, se vor fi gândit la profeţii şi vor fi aşteptat şi ei mereu pe Mesia să vină, şi se vor fi gândit între ei: „Doamne, oare când va fi? O, dacă am ajunge şi noi să-L vedem!”.
Poate că au fost mulţi păstori atunci pe toată câmpia aceea; dar îngerul Domnului n-a venit decât la aceştia. De ce? Pentru că numai aceştia se preocupau de problema aceasta. Pentru că numai ei doreau să ajungă să-L cunoască. Şi atunci îngerul le-a spus: „Bucuraţi vă! S-a născut Acela pe care-L aşteptaţi! Duceţi-vă colo şi-L veţi găsi, şi-L vedeţi”. Şi zice: „S-au dus şi L au văzut, şi s-au întors plini de bucurie!”. | Continuare »

« Older Posts
Newer Posts »