b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Cricău – 3 septembrie 1988

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Slăvit să fie Domnul!
A potrivit Domnul şi Dumnezeu nostru, în înţelepciunea şi-n bunătatea dragostei Sale, ca, la vremea sfârşitului acestor ani, să gustăm bucuria petrecerilor noastre duhovniceşti în acest fel biblic şi sfânt, după buna şi străbuna credinţă a părinţilor noştri, precum au început primii noştri părinţi, la naşterea în istoria aceasta a neamului nostru.

Poporul nostru s-a născut creştin – toată istoria lui mărturiseşte acest adevăr. Poporul nostru nu s-a încreştinat după secole de păgânism de la naşterea lui, ca alte popoare. A făcut bunătatea lui Dumnezeu ca poporul nostru, de la naşterea lui, să îmbrăţişeze credinţa şi dragostea în Jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Toate vechile hrisoave ale poporului nostru mărturisesc că primii noştri părinţi s-au născut în credinţa creştină. Ce mare har de la Dumnezeu e acesta! Poate că n-au fost alte popoare în istorie să aibă acest har minunat să se nască şi în istorie, şi în credinţă, prin primii lor părinţi, în această minunată şi sfântă cunoaştere a lui Dumnezeu în care, de la început, ne-au scăldat în lacrimi şi-n rugăciune părinţii, mamele, taţii noştri credincioşi.
Acum, la sfârşitul acesta de veac, noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că în poporul nostru a revenit minunata sărbătorire a acestor evenimente însemnate în felul frumos şi sfânt în care şi le petreceau primii noştri părinţi. Numai de-a lungul istoriei de după aceea, când popoare păgâne şi străine ne-au cotropit părinţii noştri şi pământul nostru, s-a încetăţenit obiceiurile păgâneşti peste frumoasele noastre obiceiuri de la început şi în sărbătorile minunate care rămân unice în via­ţa unui om, în aceste sărbători minunate pe care, la început, părinţii noştri le sărbătoreau aşa cum le sărbătorim noi acum. | Continuare »

Vorbire a fratelui Popa Petru (Săucani)
la nunta de la Gădălin – octombrie 1979

„Şi erau acolo şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţire al iudeilor” (In 2, 6).

Slăvit să fie Domnul!
Cred că fiecare ştim şi cuvintele acestea ne sunt aşa de cunoscute. Le-am auzit de atâtea ori, pe la atâtea nunţi. Este vorba despre neuitata nuntă din Cana Galileii, unde era aşteptat să vină şi Fiul lui Dumnezeu cu ucenicii Lui.
Unii dintre nuntaşi ştiau că trebuie să vină. Alţii nu prea ştiau că trebuie să vină chiar Fiul lui Dumnezeu, pentru că, de obicei, oamenii nu-L prea cheamă pe Dumnezeu în zilele bucuriilor lor. Numai la necazuri Îl mai cheamă oamenii: „Vino, Doamne, şi ajută-ne!”…
Dar mirii din Cana Galileii Îl cheamă pe Domnul la nunta lor, la bucuria lor. Ei au fost credincioşi. Binecuvântat să fie Dumnezeu că mai sunt şi printre tineri credincioşi ai Domnului! Cum şi cei din faţa noastră sunt credincioşi.
Şi la această nuntă, cine ştia că vine Fiul lui Dumnezeu, cine ştia că trebuie să vină era mereu îngrijorat. Şi de multe ori, ca şi Maica Sfântă, s-o fi uitat pe drum în lung şi-n lat: „Nu soseşte oare? Nu vine încă?”…
Alături de cei îngrijoraţi era şi Maria, Maica Sfântă, care a sosit înainte, până când El încă n-a sosit la nuntă, şi L-a întâmpinat cu bucuria inimii şi sufletului ei.
După ce s-a terminat vinul, i-a spus Domnului Iisus: „Nu mai au vin… S-a terminat vinul”… Ce bine că era acolo El, la nuntă, pentru că ştia Maria, Maica Sfântă, că El poate să dea cu îndestulare, să înmulţească şi să sature mulţimile. De aceea Sfânta Lui Maică aleargă la Domnul cu cuvântul acesta: „Nu mai au vin”… | Continuare »

Vorbirea părintelui Heredea (Gavriş)
la nunta de la Corocăieşti – ianuarie 1978

Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat harul acesta de a sta în faţa Sa, de a fi în prezenţa Sa.
Iubiţii mei, să nu lăsăm ca vreun duh străin sau altceva de felul acesta, în momentul acesta, să ne fure inima şi gândul de la Hristos, ca să nu putem înţelege ce ar vrea să ne spună Domnul.
O, dragii mei, în gerul acesta şi în frigul acesta, ştim că dragostea lui Dumnezeu şi setea după Hristos v-a strâns aici. Nimic altceva nu ne-ar fi putut aduna. Aţi auzit o şoaptă că Hristos merge la nuntă şi că fraţii vor merge la nuntă – şi aţi venit şi voi, cum spuneau şi fraţii, că ne-ar fi de-ajuns numai să ne vedem feţele în adunarea lui Dumnezeu. Nu ar mai fi nevoie să vorbim nici un cuvânt; dar atunci când vorbim unii cu alţii şi când Îl vedem pe Hristos în mijlocul nostru, o, ce bucurie pe noi!
O, dragii mei, Iisus Hristos este Viaţa, Iisus Hristos este Pâinea, Iisus Hristos este Apa; fără de El nu putem face nimic. În El sunt ascunse comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. Şi ceea ce ne trebuie mai mult aceasta este. A încerca să aduci lumină într-o inimă, fără să o străpungi cu Cuvântul Sfânt al dragostei lui Dumnezeu, este tocmai ca şi cum ai încerca să aduci lumină cu sacul sau cu obrocul într-un cort sau într-un loc întunecos.
A încerca să impui din afară legi sau porunci fraţilor şi surorilor, şi ascultătorilor, nu dă rezultate. Până când nu va locui Hristos în noi şi nu se face lumină, nu suntem nimic. Gândiţi-vă numai un moment la simplitatea vorbirii Sfântului Apostol Petru când Îl arată simplu pe Hristos, fără filozofii; cum scrie în Faptele Apostolilor, că toţi „erau străpunşi la inimă”… | Continuare »

la Adunarea de comemorare a fratelui Sava Acostăchioaie din Buda Mare, care a avut loc sâmbătă şi duminică 2-3 martie 2013.

Vorbirea fratelui Tiriteu Ioan (Cârpeşti) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

…Multe pilde a spus Domnul Iisus. Şi prin toate a căutat să aducă învăţătura cea nouă, Cuvântul Adevărului lui Dumnezeu şi lumină pentru toţi oamenii. Trebuia să mai spună şi această pildă, pentru că de atâtea ori a mai spus multe pilde care nu au fost înţelese de unii oameni care şi ei se adunau şi veneau lângă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Şi pentru unii dintre ei a trebuit să mai spună şi pilda aceasta, despre „cei doi oameni care s-au suit la templu să se roage” (Lc 18, 10). Te bucuri aşa de mult când auzi că se mai suie şi altcineva la templu să se roage. Că sunt atâţia care se coboară, în multe locuri, la multe primejdii şi la multe lucruri rele. Dar când auzi că se mai suie cineva la templu ca să se roage, ţi se umple inima de bucurie.
În multe locuri în Cuvântul lui Dumnezeu se spune despre doi: doi oameni vor fi la câmp… doi vor fi într-un pat… două vor fi la moară… Acuma doi s-au suit la templu.
Dar peste tot se spune despre cei doi că „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat”, pentru că unul va fi găsit într-un fel, iar celălalt în alt fel.
Dintre cei care vor fi la câmp, unul va fi luat, altul lăsat.
Dintre cele care vor fi la moară, una va fi luată, alta va fi lăsată…
Dintre cei care vor fi într-un pat, unul va fi luat, altul va fi lăsat…
De ce oare unii sunt într-un fel, iar alţii în alt fel? Dintre cei doi care s-au suit la templu, unul a venit cu un gând, iar celălalt cu un alt gând şi cu o altă părere. Unul se lăuda înaintea lui Dumnezeu cu faptele sale şi-I spunea trufaş tot ce a făcut el. Altul a venit să-I ceară lui Dumnezeu iertare: „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!”.
„A mai spus şi pilda aceasta”… Oare pentru cine a mai spus-o Domnul Iisus? „Pentru unii care se încred în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi.”
Pentru acei „unii” a fost spusă pilda aceasta. Nu a fost spusă pentru mulţi, ci pentru „acei care se încred că sunt neprihăniţi”. Hai să ne cercetăm şi noi inimile în faţa Cuvântului lui Dumnezeu: nu cumva să ne încredem şi noi că suntem neprihăniţi şi să-i dispreţuim pe alţii – nu cumva! – în gândul nostru, în inima noastră. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Torceşti – 29 iulie 1984

Nu vă pară rău că petreceţi aceste câteva clipe în această stare care vă solicită oboseală, vă solicită răbdare, vă solicită atenţie. Pentru că somnul şi odihna totdeauna le avem cu noi, dar nunţi ca acestea, fraţi ca aceştia, cântări ca acestea, mesaj ceresc ca acesta nu totdeauna avem… Duhul lui Dumnezeu nu totdeauna ne cercetează. Bine facem [dacă, atunci] când ne cercetează El, Îl primim şi Îl ascultăm.
Odată, în casa din Betania a celor două surori, Maria şi Marta, şi a lui Lazăr a poposit Mântuitorul. Cunoaşteţi Sfânta Evanghelie în care scrie despre momentul când Marta şi Maria L-au primit pe Mântuitorul în casa lor. Cunoaşteţi şi atitudinea celor două surori faţă de prezenţa Domnului acolo. Din dragoste pentru Domnul, Marta, care era sora cea mai mare şi a căreia era casa în care-L ospăta ea pe Domnul, din dragoste pentru Domnul, ea-şi dădea toate silinţele să pregătească mâncarea cea mai bună, să aştearnă patul cel mai frumos, să cureţe în felul cel mai plăcut locuinţa în care va sta Domnul… Pregătea apă pentru picioarele lor, pregătea hrană, pregătea, poate că, să spele veşmintele lor umplute de praf de pe drumurile lungi pe care mergeau treisprezece bărbaţi străini… adeseori neprimiţi de nimeni, adeseori nehrăniţi, adeseori neadăpostiţi. Marta ştia acest lucru. Cât de puţine case primitoare erau pentru Hristos! Mergând în vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, de câte ori vor fi bătut seara la câte o poartă şi câte un om supărat va fi ieşit, zicând: „Ce bateţi în poarta mea? Eu am fost toată ziua la treabă, acum! N-am palavragit şi n-am vagabondat ca voi! Ce căutaţi voi, treisprezece bărbaţi sănătoşi şi veniţi? Unde-aţi fost? De ce nu vă duceţi să vă ocupaţi o slujbă? De ce nu vă duceţi şi voi să vă câştigaţi o pâine cinstită? Veniţi să vă ţin eu, cu pâinea mea şi să vă adăpostesc în casa mea!”.
Şi, cum Domnul a fost atât de delicat, simţitor, n-a jignit pe nimeni, le va fi spus ucenicilor: „Haidem colo, afară din cetate, să odihnim într-o grădină, să stăm undeva pe iarbă…”. Şi or fi adormit de-atâtea ori flămânzi şi în frig, şi poate că în ploaie, cum se întâmplă cu cei care n-au case şi cum se întâmplă acolo unde sunt prea puţine case primitoare şi inimi milostive. | Continuare »

Traian DORZ, din Cântările Eterne

Întoarceţi pân’ la Domnul,
nu numai pân’ la fraţi,
căci doar atuncea sunteţi
întorşi adevăraţi.

Suiţi până la Domnul,
nu numa-n Casa Lui,
numai suirea-ntreagă
ajută orişicui.

Veniţi până la Domnul,
nu doar pân’ la Cuvânt,
acolo vă sfinţeşte
al Crucii Legământ.

Aflaţi pe Domnul Însuşi,
nu numai Cartea Sa,
căci scumpa-I mântuire
se-ajunge doar aşa.

Trăiţi deplin în Domnul
a Voii Lui porunci,
cununa răsplătirii
se-ajunge doar atunci.

Răsplata mântuirii
o au doar la Sfârşit
acei ce pân’ la moarte
cu Domnul au trăit.

Din cuvântul fratelui Moise Velescu, la Adunarea de Tineret pe Ţară a Oastei Domnului – 7 mai 1994
Scurtă prezentare a Lucrării Oastea Domnului: originea Oastei Domnului, precum şi rolul ei în societate

„Acesta este Sângele Meu, Sângele legământului, care se varsă pentru mulţi“ (Marcu 14, 24).
„Veniţi să ne alipim de Domnul printr-un legământ veşnic, care să nu fie uitat niciodată“ (Ieremia 50, 5).

 Slăvit să fie Domnul! Într-adevăr, orice cuvânt am căuta să folosim, nu-i îndeajuns şi nu poate fi de-ajuns ca să mulţumim Celui care ne-a învrednicit să trăim asemenea zile, asemenea evenimente. Întâlnirea noastră va fi numită în istoria Oastei: O zi istorică. S-au început astfel de evenimente cu Comăneştiul. A urmat întâlnirea de la Sibiu. Aceasta este a treia, cea în care ne găsim astăzi cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Pentru aceste vremuri pe care ni le dăruieşte astăzi Dumnezeu, au suferit, au luptat şi s-au jertfit atât de mulţi, pe întregul parcurs al istoriei Oastei Domnului. Iar aceasta, pentru ca noi să înţelegem să fim de folos aici, în Biserica noastră şi în poporul nostru.

Aş vrea să încep prin a ne clarifica în faţa acelora care sunt curioşi să ştie ce este aceea Oastea Domnului.
Mântuitorul, în timpul activităţii Sale, în toate cuvintele, într-o adâncă smerenie şi-ntr-un fel unic în istoria lumii, am putea să spunem, a atârnat întru totul de voia lui Dumnezeu. În toate lucrurile Îl socotea pe Dumnezeu Acela al Cărui trimis era. După Înălţarea Domnului la Cer, Apostolii, în urmă, n-au făcut nimic altceva decât, în cele patru Evanghelii, să ni-L prezinte doar pe Domnul Iisus Hristos. E semnificativă această învăţătură pentru generaţia noastră şi pentru acest secol din urmă! Singura soluţie a lumii, în care păcatul a ajuns la culme, este astăzi Iisus Hristos. Spune Apostolul Pavel: „N-am avut de gând să ştiu între voi nimic altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit“. El, Mântuitorul e programul Oastei Domnului. | Continuare »

Fragment din cuvântul fratelui Traian DORZ de la prima Sărbătoare Literară – Sibiu, 1 ianuarie 1985

…În toată lucrarea mântuirii noastre, Arhanghelul Gavriil se arată ca acel sol al lui Dumnezeu care a fost folosit pentru înştiinţarea, în primul rând, a Sfintei Fecioare. Probabil că noaptea, în noaptea aceea când Sfânta Fecioară medita în rugăciune şi în citirea Sfintelor Scripturi la profeţia de la Isaia, [ea] se va fi gândit: „Ce fecioară minunată trebuie să fie aceea despre care scrie profetul că a fost aleasă să Se întrupeze din ea Dumnezeu-Emanuel!”. Şi se va fi gândit ea cu rugăciune: „Doamne, dacă aş ajunge să cunosc eu fiinţa acesta, cât de adâncă smerenie i-aş arăta şi cât de adânc m-aş pleca să-i slujesc eu!”.
Atunci a apărut îngerul şi i-a spus: „Pentru că te-ai smerit atât de adânc, Dumnezeu te-a ales pe tine!”.
Poate că în Noaptea Naşterii a venit acelaşi înger, poate îngerul Gavriil, să le vestească şi păstorilor. Lui Daniel, îi spune el: „Eu sunt îngerul Gavriil, care stau în faţa lui Dumnezeu”. Pe el l-a ales Dumnezeu să înştiinţeze despre aceste lucruri. Poate că el a fost şi cel care a venit la păstori.
Poate că şi păstorii, în seara aceea, vorbind între ei, se vor fi gândit la profeţii şi vor fi aşteptat şi ei mereu pe Mesia să vină, şi se vor fi gândit între ei: „Doamne, oare când va fi? O, dacă am ajunge şi noi să-L vedem!”.
Poate că au fost mulţi păstori atunci pe toată câmpia aceea; dar îngerul Domnului n-a venit decât la aceştia. De ce? Pentru că numai aceştia se preocupau de problema aceasta. Pentru că numai ei doreau să ajungă să-L cunoască. Şi atunci îngerul le-a spus: „Bucuraţi vă! S-a născut Acela pe care-L aşteptaţi! Duceţi-vă colo şi-L veţi găsi, şi-L vedeţi”. Şi zice: „S-au dus şi L au văzut, şi s-au întors plini de bucurie!”. | Continuare »

Prima vorbire a fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Timişoara
– duminică, 3 noiembrie 1974

Aş dori din toată inima ca această nouă căsătorie care s-a făcut astăzi să fie puternic întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Am vrea să îndemnăm pe tinerii noştri, prin bucuriile pe care ni le-a dat Dumnezeu de aseară şi până acum, să privească mai departe, dincolo de toate, ca să-L vadă mai limpede pe Domnul Iisus. Să zidească mai departe pe această piatră de temelie pusă de înaintaşii noştri după cuvântul Sfântului Pavel care spune: „Eu, ca un meşter înţelept, am pus temelia, iar altul clădeşte deasupra. Fiecare să ia seama ce clădeşte pe temelia aceasta. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă… Focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea cuiva va rămâne pe temelie, acel om îşi va primi o răsplată” (I Cor 3, 9-15).
Această temelie vrem să o punem în ziua de astăzi la baza acestei căsătorii a celor doi tineri ai noştri care, ca mâine, şi ei vor fi părinţi şi lucrători de nădejde în Lucrare.
În Efeseni capitolul 5 sunt unele învăţături lăsate care sunt foarte potrivite pentru prilejul în care ne găsim:
„Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. | Continuare »