b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu – capitolul III

Astăzi nu mai e vorba de o simplă reformare a structurilor şi a instituţiilor ci, pur şi simplu, de zămislirea unui om nou, stăpân atotputernic al destinului său şi al istoriei, conştient de sensul sau de absurditatea ambelor, dar asumându-le deopotrivă, într-o asemenea tensiune profundă, când omul îşi împinge revolta până la dorinţa de a se reface pe el însuşi, adevărul lui Dumnezeu ar putea fi auzit mai bine ca oricând. Răspândirea acestui adevăr le cere martorilor lui două lucruri: întâi, să dea o nesfârşită atenţie omului revoltat şi tragicei lui singurătăţi (în ideea de a începe cu el un dialog valabil); apoi, să prezinte adevărul pe limba şi la nivelul acelui om. În acest caz, Cuvântul lui Dumnezeu, regăsirea kerigmei evanghelice, va fi cu siguranţă mai eficient decât orice abstracţiune, mai ales ieşită dintr-un sistem teologic.
Pozitivismul ştiinţific, existenţialismul, materialismul marxist sau pur şi simplu bunul simţ al omului de pe stradă caută cu pasiune „omul nou“, conducătorul, eliberatorul care ar ţine în mână soarta lumii şi ar putea răspunde la ce şi cum-ul vieţii omeneşti. Se cunoaşte adagiul evanghelic „dacă un orb îl îndrumă pe altul, amândoi vor cădea în groapa“ de dincoace de om. Trebuie să vedem cinstit dacă aspiraţiile actuale antrenează vreun progres real şi, dacă da, în ce sens.

1. EŞECUL UMANISMULUI ATEU

Redusă la propriile sale mijloace, materia umană rămâne identică de-a lungul secolelor şi se împotriveşte oricărei discipline impuse. „De bine ce se schimbă, nu se schimbă nimic“ spune proverbul francez. Mai rău, observăm o redutabilă regresiune spre simius sapiens – „maimuţa savantă“ care merge cu bomba atomică în mâini: un soi de neprevăzută mutaţie antropologică survenită de-a-ndoaselea. „Zeul dansator“ al lui Nietzsche riscă să se plictisească teribil văzând evoluţia regresivă spre acest homo stupidus teoretizat de doctrinari. Plin de clarviziune, filosoful Berdiaev constata în chip inatacabil că Dumnezeu şi copilul său – omul – sunt corelativi. „Acolo unde Dumnezeu e absent, nici omul nu există“, acesta ar fi bilanţul religiei omului. | Continuare »

Moise Velescu, din «PROFETUL VREMILOR NOASTRE»

… Creaţia Oastei a fost de la început un voluntariat, cu voluntari luptători – preoţi şi mireni – în toate părţile ţării – un voluntariat duhovnicesc care lucrează şi activează în cadrul Bisericii. În acest înţeles, din prilejul discuţiei – în jurul statutelor de la Oradea – fratele I. Gr. Oprişan a scris în foaia «Oastea Domnului»:
„Tovărăşia Oastea Domnului este un voluntariat duhovnicesc de care Biserica trebuie să se bucure, dar nicidecum să-l oficializeze. Biserica – respectiv Sfântul Sinod – are dreptul a supraveghea ca să nu se mai abată sufletele de la matca ortodoxă; are datoria de a îndrepta, atunci când se fac greşeli, şi a capta toate energiile duhovniceşti. Dar a oficializa, a pune pe calapod seva primăverii duhovniceşti a sufletelor, este a opri tocmai acţiunea acestei revărsări de credinţă pe matca ortodoxiei noastre scumpe“ (foaia «Oastea Domnului» nr. 44, anul 1932).
De la începutul Oastei, eu m-am ţinut pe linia aceasta. Şi am luptat mereu în direcţia aceasta, ca Oastea să fie şi să rămână ceea ce Domnul a inspirat-o: un voluntariat de luptă duhovnicească în cadrele Bisericii. În deosebire de acest voluntariat, Mitropolia de la Sibiu a plecat cumpăna tot mai mult spre oficializarea Oastei.
Cu prilejul adunării F.O.R.-ului de la Sibiu, acest lucru s-a putut vedea lămurit. S-a vorbit şi s-a scris atunci desluşit despre cele trei societăţi ale Eparhiei: F.O.R., Soc. «Sf. Gheorghe» şi Oastea Domnului.
Oastea Domnului nu mai era un voluntariat al ţării întregi, ci era şi ea o societate eparhială, pusă sub aceleaşi acoperişuri cu alte două societăţi.
Această amestecătură n-a plăcut ostaşilor. S-a văzut aceasta şi din faptul că – cu toate apelurile – ostaşii n-au voit să vină la Sibiu, decât foarte puţini. Şi cei veniţi şi-au arătat nemulţumirea. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, «DUHUL SFÂNT»

Şi acum să trecem la  partea cealaltă: despre cum S-a arătat Duhul Sfânt în lume.
La facerea lumii, erau de faţă toate Trei Persoanele din Sfânta Treime. Acolo era „Cuvântul”, Dumnezeu-Fiul, „fără de Care nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut” (In 1, 3). Iar „Duhul Se mişca pe deasupra apelor” (Fac 1, 2). La facerea omului au lucrat toate trei Persoanele din Sfânta Treime; de aceea se zice în Biblie: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac 1, 26).

După căderea omului şi a omenirii, Dumnezeu-Tatăl ne-a făgăduit trimiterea Fiului şi a Duhului Sfânt. Dumnezeu-Fiul ni S-a făgăduit îndată după căderea lui Adam, ca Cel Ce va zdrobi capul şarpelui (Fac 3, 15), iar Dumnezeu-Duhul Sfânt ni S-a făgăduit, tot la început, prin cuvintele: „Şi voi trimite Duhul Meu în voi” (Ezec 37, 27). Dar, pentru venirea şi primirea Fiului, a trebuit o pregătire de mii de ani; şi pentru venirea şi primirea Duhului Sfânt, la fel. Vechiul Testament este o pregătire pentru venirea şi primirea Fiului, iar Noul Testament este o pregătire pentru venirea şi primirea Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt Se arată ici şi colo şi în Vechiul Testament. Îl vedem oriunde-i vorba de aleşii Domnului şi de biruinţe su­fleteşti. Îl vedem coborându-Se peste cei şaptezeci de bătrâni din tabăra lui Moise (Num 11, 16). Îl vedem coborân­du‑Se peste jertfa lui Ilie, în chip de foc (III Rg 18, 38). Îl vedem coborân­du‑Se peste Elisei, după înălţarea lui Ilie (IV Rg 2, 9), Îl vedem coborându-Se peste David, când era în luptă cu Goliat: „Duhul Domnului a venit atunci peste David” – spune Biblia [I Rg 16, 13 (I Sam 16, 13)]… ÎI vedem coborându-Se peste Samson, când era în luptă cu puiul cel de leu. „Duhul Domnului a venit atunci peste Samson”, spune Biblia (Jud 14, 6)… şi alte multe locuri. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, Munca şi Lenea

Oastea Domnului are şi munca cea trupească şi cea duhovnicească.
Să ne ţinem pe linia învăţăturilor Sfântului Apostol Pavel

Arătam cum satan se amestecă şi acolo unde se vesteşte Evanghelia. Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, satan ridică fel de fel de bănuieli: ba că predicatorul predică din interes, ba că e un leneş căruia nu-i place munca, ba că e din greu plătit etc. Şi arătam cum apăra Apostolul Pavel vestirea Evangheliei faţă de astfel de atacuri. Făcea totul – lucra din greu şi cu mâinile sale – numai să nu smintească cu ceva vestirea Evangheliei.

Pe linia aceasta, trasă de marele Apostol, ne-am ţinut şi ne ţinem şi noi cu vestirea de la Oastea Domnului.

De la început noi am ferit mişcarea aceasta de orice taxe şi contribuţii obligatorii. Oastea Domnului e doar singura societate care n-are taxe; n-a pornit la drum cu taxe şi n-are nici un fel de taxe şi greutăţi băneşti pentru membrii ei. Şi am făcut acest lucru anume ca să ferim vestirea Evangheliei şi vestirea mântuirii de orice fel de sarcini şi de orice fel de bănuială. Domnul singur ştie cât am răbdat, cât ne-am lipsit, cât am suferit, dar obligatoriu n-am cerut de la nimeni nimic; anume ca să ferim vestirea Evangheliei de sarcini şi bănuieli.
Şi dacă totuşi în capul meu s-au ridicat acuze şi bănuieli că lucrez pentru câştig – Domnul m-a apărat şi mă va apăra El Însuşi faţă de aceste acuze. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea aceasta ni-L arată pe Iisus la vârsta de 12 ani, când „L-au aflat părinţii Lui în templul din Ierusalim, şezând în mijlocul dascălilor, ascultându-i şi întrebându-i pe ei. Şi se minunau toţi de priceperea şi de răspunsurile Lui“ (Luca 2, 46-48).
Şi cu alte prilejuri ne spun Evangheliile că intra Iisus în sinagogă (biserica iudeilor) şi tâlcuia Scripturile. Aşa Evanghelia de la Luca ne spune într-alt loc (4, 16-17) că, „intrând, după datina Sa, în sinagogă, S-a sculat să citească şi I S-a dat Lui cartea lui Isaia proorocul“. „Şi se minunau toţi de învăţătura Lui, că era învăţându-i pe ei ca unul ce are putere, şi nu ca fariseii şi cărturarii“ (Marcu 1, 22). „Au nu era inima noastră întru noi arzând când El (Iisus) ne tâlcuia Scripturile?“ (Luca 24, 32), au zis cei doi învăţăcei după ce Iisus le tâlcuise Scripturile pe drumul Emausului.

Cu toate prilejurile, Mântuitorul îi îndemna pe iudei, zicându-le: „Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine şi întru dânsele socotiţi a avea viaţă veşnică“ (Ioan 5, 39). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul îi îndemna pe iudei să citească Biblia Vechiului Testament: cărţile lui Moise, prorocii şi psalmii care Îl profeţeau şi Îl arătau pe Mântuitorul (însă iudeii n‑aveau ochii sufleteşti să-L vadă). Această Biblie a Vechiului Testament, pe urmă, s-a sporit cu Noul Testament, care cuprinde Evangheliile (învăţăturile) Mântuitorului şi ale apostolilor. Dacă Mântuitorul îi îndemna cu stăruinţă pe iudei să cerceteze Scripturile Vechiu­lui Testament, care cuprindeau încă numai umbra harului, cu atât mai vârtos trebuie să cercetăm şi noi aceste Scripturi şi mai ales pe cele ale Noului Testament, care cuprind lumina cea mare: învăţăturile Mântuitorului. | Continuare »

Preot IOSIF TRIFA, «Biblia – Cartea Vieţii»

Cea mai prigonită carte din lume a fost, este şi va fi Biblia.
Biblia este marea descoperire (revelaţie) a lui Dumnezeu. Biblia ne arată toate planurile ce le are Dumnezeu cu mântuirea noastră. Iar, de altă parte, Biblia ne arată şi toate planurile ce le are satan cu pierderea noastră. Biblia îl descoperă pe satan, îl dă de gol cu toate vicleşugurile lui. De aceea acesta nu poate suferi Biblia. O urăşte cu ură mare şi luptă neîncetat contra ei. Satan urăşte Biblia şi pentru că ea spune adevărul cel veşnic. Spune adevărul pe faţă. Iar satan, fiind tatăl minciunii, urăşte adevărul. Nu-l poate suferi. Şi se luptă contra lui, silindu-se să-i ţină pe oameni în minciună.

De aceea satan urăşte cu ură mare Biblia. Şi se ţine neîncetat pe urmele ei. De când s-a ivit Biblia în lume, satan se ţine neîncetat pe urmele ei cu prigoane, cu critici, cu vorbiri de rău etc. Şi face el totul ca să n-ajungă Biblia în mâna omului. Că orice altă carte din lume diavolul o lasă să ajungă mai uşor în mâna omului, decât Biblia.

Cel dintâi atac contra Bibliei îl vedem în Ieremia, cap. 36: „În al patrulea an al lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit lui Ieremia din partea Domnului: Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus Eu! Şi a chemat Ieremia pe Baruh, care a scris în Carte Cuvintele Domnului, şi le-a citit în auzul poporului“. | Continuare »

Preot IOSIF TRIFA, Biblia – Cartea Vieţii

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.“ (Matei 4, 4)

Această asemănare ne-a lăsat-o Însuşi Mântuitorul, când diavolul I-a oferit pâinea în pustie, cu gând de ispită. Mântuitorul a respins această ispită prin cuvintele: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4, 4).
Iar acest cuvânt care iese – şi a ieşit – din gura lui Dumnezeu se află în Biblie. Mântuitorul recomandă, aşadar, Biblia ca pe o pâine, ca pe o hrană cerească. Biblia nu e numai o carte de învăţături bune şi folositoare, nu e numai o carte de sfaturi morale. Dacă ea ar fi numai atât, apoi ar fi trecut de mult şi ea la vechituri; la cărţile pe care vremea le-a dat la o parte, oricât de frumoase învăţături şi sfaturi morale cuprindeau. O, nu! Biblia e ceva mai mult. În ea este o hrană ce vine de Sus, din cer. Ea este o „pâine“ ce vine de Sus, din cer. Ea este o „mană“ căzută de Sus, din cer. Şi, ca atare, Biblia nu trebuie numai citită, ca orice altă carte, ci ea trebuie mâncată. Cum spune proorocul Ieremia: „Când am aflat cuvintele Tale, le-am mâncat“ (Ieremia 15, 16). „Şi   m-am dus spre înger, zicându-i să-mi dea Cartea. Şi el mi-a zis: Ia-o şi o mănâncă!“ (Apoc. 10, 9).

O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dum-nezeu, Biblia! Toţi câţi au aflat această hrană, toţi câţi mănâncă din această „pâine“ mărturisesc într-un glas că ei n-ar mai putea trăi fără această mâncare cerească. | Continuare »

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne‑a lăsat cuvintele: „Tot cela ce vrea să vină după Mine trebuie să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vie după Mine“ (Luca 9, 23).

Cărticica de faţă cuprinde câteva învăţături despre cum trebuie să ne purtăm această cruce. Aceste învăţături sunt date în formă de convorbire între Domnul Iisus Hristos şi omul purtător de cruce. În felul acesta, ele pătrund mai bine la inimă.

Cărticica de faţă aduce o mare mângâiere şi întărire sufletească tuturor celor care sunt pe drumul cel greu al crucii şi celor care voiesc să apuce pe acest drum de mântuire.
Domnul să binecuvânteze cu folos de mântuire sufletească pe toţi cei ce o vor citi şi răspândi.

Sibiu, la Rusaliile anului 1935 – Preot Iosif Trifa (continuare)