b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Lidia Hamza

Hristos ne-a dus în Casa de ospăţ
Şi sus, drept steag, este mereu iubirea.
Belșug e-n casa Lui și sfânt răsfăț:
Când e Altar, Se dăruie Jertfirea.

Și e pe masa Lui mereu belșug,
Și nici nu se termină pe vecie.
Lumina Lui Se dăruie ca rug
Și Pâinea Sa ca Trup, cu dărnicie.

Și e belșug cu-atât mai mult cu cât
E rugul mai aprins și mai jertfelnic.
Și ni Se dăruiește într-atât
Că nu mai vrem nimic din ce-i vremelnic.

E-atât de cald și bine-n casa Lui
Și totul e așa ușor pe lume,
Cu cât te cheamă mai spre El să sui
Și mai pe urma Lui să calci anume.

Spre casa Lui nu-i drum decât prin El.
Chiar dacă-n forma crucii urma-i frântă,
Ea-i stema imprimată pe drapel
Și cheia ce deschide Ușa sfântă.

Căci casa Lui e-n forma crucii sus
Și temelie ei, îi este rugul. | Continuare »

Traian DORZ

A lumii avuţii le caută tot mai puţin, căci ele-ţi fac
tot mai împovărată viaţa, iar sufletul tot mai sărac;
dar avuţiile credinţei şi-ale iubirii lui Hristos
le caută tot mai mult, că-n ele stă tot ce-i vrednic şi frumos.

Spre lume nu-ţi fă nici un prieten, căci prietenii lumeşti mereu
îţi nimicesc orice virtute şi te despart de Dumnezeu;
dar fă-ţi cât poţi mai mulţi prieteni din cei ce-L caută pe Hristos,
căci ei ţi-aprind mai mult dorinţa spre tot ce-i vrednic şi frumos.

A lumii voie vinovată să caţi s-o faci cât mai puţin,
căci voia lumii desfrânate e nimicire şi venin;
dar caută ne-ncetat a face mai bine voia lui Hristos,
că-n ea stă veşnica răsplată a tot ce-i vrednic şi frumos.

Traian DORZ, din vol. LA GOLGOTA

Bogăţie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare,
cu pământul sau cu banii,
sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul
mii de suflete-nşelate
care-ţi strâng mereu gunoiul,
îngropându-se-n păcate!

Bogăţie,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă,
somn vrăjmaş din care moartea
şi sicriul mai deşteaptă,
câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
fum şi şarpe, şi-amăgire,
demon groaznic – bogăţie!

Omule ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
nu uita,
prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
De-o păstrezi zgârcit şi lacom,
ai s-o pierzi pe veşnicie,
dar de-ajuţi cu ea pe alţii,
vei găsi-o-n bucurie!

Traian Dorz, Cântările dintaîi

Tu, omule ce-ţi faci palate,
strângând comori de bani şi aur,
viaţa numa-n desfătare
şi numa-n cântec să-ţi petreci,
o, adu-ţi, omule, aminte
că-n ieslea vitelor din staur
Stăpânul, Făcătorul lumii,
născutu-S-a pe paie reci!

Tu, omule ce-aduni în lume
şi cauţi doar bani şi bogăţie,
ca zilele să-ţi fie „albe“
şi anii pururea senini,
gândeşte la Stăpânul vieţii
Care-a trăit în sărăcie,
cum patul Lui a fost o cruce,
cum perna Lui a fost din spini!

Tu, omule ce cauţi gunoaie,
cu ochii plini de para urii
şi-alergi după deşertăciune –
ce gol şi sec vei merge-odată!
De nu cauţi azi să-ţi strângi comoară
acolo unde n-o iau furii,
în foc vei arde pe vecie
şi tu şi avuţia-ţi toată!

Traian Dorz

Binecuvântată Maica
Celui Care-L adorăm,
pentru-a ta chemare sfântă,
noi te binecuvântăm.

Preacinstită fii tu, Maica
Celui ce ne-a mântuit,
nimeni pe pământ, ca tine,
pe Iisus n-a mai iubit.

Mulţi au mai crezut în Fiul
după ce L-au cunoscut,
dar tu ai crezut nainte,
până nici nu L-ai născut.

Mulţi L-au mai slăvit pe Domnul,
marile-I minuni văzând,
dar tu L-ai slăvit când încă
El era copil plăpând.

Mulţi L-au mai slujit în urmă,
când El, ca Stăpân, cerea,
dar tu L-ai slujit când încă
El neputincios părea.

Mulţi şi-au mai jertfit o parte
din viaţă pentru El,
dar tu ţi-ai jertfit-o toată,
într-un sfânt şi unic fel.

Mulţi vor fi pe veci în Slavă
lângă El, ce-L adorăm,
însă nimenea ca tine.
…Noi te binecuvântăm.

Frumoasă-i rugăciunea când inima e plină
de-ncrederea nădejdii în Pronia Divină,
când inima-n tăcere şi-n lacrimi se îndreaptă
spre Domnul, de la Care minunea şi-o aşteaptă.

Aşa era a Anei tăcută rugăciune,
când ea cerea la Domnul să-i facă o minune,
să-i dea un fiu, cu duhul slujirii şi-ascultării,
înlăturându-i, astfel, tristeţile ocării.

Şi Domnul, Care-aude suspinele ascunse,
la rugăciunea Anei cu dragoste răspunse;
copilul multor lacrimi, la vremea promisiunii,
fu robul ascultării şi fiul rugăciunii…

Ce mare e puterea credinţei ce se roagă,
cu ochii plini de lacrimi şi inima întreagă,
şi care nu se lasă pân’ a primit ce-aşteaptă –
aceasta-i rugăciunea fierbinte şi-nţeleaptă!

… Dar şi recunoştinţa acestei dragi fiinţe
a fost tot pe măsura frumoasei ei credinţe;
cum i-a-mplinit ei Domnul dorinţa cea curată,
şi-a împlinit şi Ana făgăduinţa dată…

*

O, Anelor de astăzi, rugaţi-vă fierbinte,
căci Domnul vă ascultă durutele cuvinte!
Dar când vi se-mplineşte, cum vă rugaţi, dorinţa,
să nu uitaţi spre Domnul să ţineţi juruinţa!…

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Traian Dorz, din vol. «Minune şi Taină»

Pentru c-ai avut chemarea
cea mai sfântă pe pământ,
binecuvântare ţie,
Maica Sfântului Cuvânt.

Pentru c-ai crezut când încă
nimeni nu credea-n Hristos,
binecuvântare ţie,
cu un imn în veci frumos.

Pentru c-ai iubit pe Domnul
cum nu-i om să-L fi iubit,
binecuvântare ţie
într-un fel desăvârşit.

Pentru c-ai urmat pe Domnul
suferind tot chinul Lui,
binecuvântare ţie
cum pe lume nimănui.

Pentru c-ai slujit pe Tatăl
cu un preţ nemăsurat,
binecuvântare ţie,
Crinul Lui cel mai curat.

Pentru c-ai slăvit pe Fiul
ca pe-un Dumnezeu deplin,
binecuvântare ţie,
Maica Lui, în veci! Amin.

Traian Dorz, Cântările din urmă

Bogatul meu Prieten, Iisuse adorat,
o, numai al Tău aur e scump cu-adevărat,
Tu ai al bucuriei nemărginit senin
de-mbrăţişări şi cântec întotdeauna plin.

O, dacă Te-ar cunoaşte,
Iisuse, cei lipsiţi,
cum ar veni la Tine
şi-ar fi îmbogăţiţi!

Tu ai al mângâierii belşug desăvârşit
prin care faci durerea un cântec fericit,
Tu ai a’ izbăvirii nenumărate căi
prin care scapi în lume viaţa alor Tăi.

Tu ai ale Iubirii nebănuite stări,
să dai însingurării cereşti îmbrăţişări,
Tu ai al Veşniciei răstimp dumnezeiesc
în care să Te dărui la cei ce Te iubesc.

Traian DORZ

O, Iisuse Milostive,
Domnul Slăvilor Senine,
iarăşi zbuciumatu-mi suflet
se îndreaptă către Tine.

Pleacă-Ţi cu-ndurare ochii
înspre-acest pământ de rele
şi primeşte-mi cu iubire
glasul rugăciunii mele.

Iarăşi am căzut pe cale, istovit de greşuri multe,
şi nu-i nimeni să mai poată să-mi ajute,
să m-asculte,

numai Tu… Eu vin la Tine cu-a păcatelor povară
şi-apăsat de-ndurerare, eu Te rog, Iisuse, iară,

Curăţeşte-mi tot adâncul sufletului meu de rele
şi prin harul Tău ’nnoieşte-mi
iar lăuntrul vieţii mele,
Haina sufletului spal-o-n Sângele ce-a curs pe Cruce
şi mai albă ca zăpada ea se va albi atunce. | Continuare »