b'LOGOS — Comori Nemuritoare

– Tu, maica mea bună,
Ce-n păr ţi se-adună?
De ce îţi străluce
Privirea sub cruce?
Şi ce ţi se-nnoadă
Sub pleoape grămadă?
– De tâmple-ţi anină
Fiori de lumină
Şi-i rouă curată
Pe faţă scăldată,
Şi-n flăcări iubirea
Ţi-aprinde privirea
Cu boabe de lacrimi
Spălându-ne patimi.

– Tu, maica mea dulce,
Ce taină îţi duce
Spre arsele buze
Ca veştede frunze
O Sfântă Scriptură
Sfinţind a ta gură?
– E sfânta octavă
Cântării de slavă,
E şoaptă smerită
Cu lacrimi stropită
Când rugă plecată
Genunchii tăi cată
Sub candele-aprinse
Iubirii nestinse.

– Tu, maica mea floare,
Ce rană te doare?
Ce dor te usucă?
Ce-ai vrea să-ţi aducă
A ta sărbătoare
Tu, maica mea floare?
– Ori de noi ţi-i teamă
Ce vremuri ne freamă?
Tu, maică frumoasă
De copil aleasă,
Ori ţi-i dor de-Acasă?
Ori ce te apasă?
Ce-ai vrea-n sărbătoare
Tu, maica mea floare?

Lidia Hamza, Blid de lut

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surorilor iubite, de Domnul rânduite
la sfânta Lui Lucrare, dorim de-această dată,
cu-o inimă curată, să facem o urare:

Dragi mame şi bunice, soţii, surori şi fiice,
noi, cei ce vă iubim, lumina cea divină
din Cer spre voi să vină, din suflet v-o dorim.

Hristos să vă sfinţească în slujba Lui cerească
oriunde El v-a pus şi-n tot ce faceţi, toate
fiţi binecuvântate de Harul lui Iisus.

Pe sfânta voastră cale, a dragostei petale
noi astăzi presărăm şi-n Numele cel Dulce
al Celui de pe Cruce, vă binecuvântăm.

Şi-acum, de-acele sfinte femei de mai ’nainte
dorim să v-amintiţi, ca-n orice vremuri grele,
şi voi, aşa ca ele, pe Domnul să-L slujiţi.

Hristos să vă ajute, pe căile-I plăcute,
din suflet să-L urmaţi şi toate, ţineţi minte,
din pildele lor sfinte – lumină să luaţi.

Lidia Hamza

Slavă, slavă, azi Hristos din morţi a înviat!
De iubire, universu-ntreg s-a luminat.

Nici în cer şi nici sub soare
nu-i altă putere mare
să ne-arate cât de tare
ne-a iubit Iisus.
Învierea Lui ne-arată
dragostea nemăsurată
ce s-a dat ca lumea toată
să-aibă parte sus.

Slavă, slavă, din mormânt pe veci S-a ridicat
Mântuirea pentru cei căzuţi în greu păcat.

Dă, iubite, la o parte
piatra ce te ţine-n moarte,
ca lumina să te poarte
către ceruri sus.
Orice lanţ, orice zăbrele
astăzi cad, căci dintre ele
curăţind de patimi grele,
a-nviat, Iisus.

Slavă, slavă, ce măreaţă e-nvierea Lui!
Nimeni altu-n lume să ne dea iertare nu-i. | Continuare »

Traian DORZ

Oricând sunt lovit puternic şi sunt judecat nedrept,
eu mă-ncred în Dumnezeul Cel Preabun şi Înţelept
şi mă bizui pe dreptatea care ştie El c-o am,
El mă vede că-s ca frunza când se clatină pe ram!

Am dat tot ce-aveam acelor ce-i credeam că plâng mai greu,
mai cu milă-am fost spre alţii decât spre necazul meu
– şi-astăzi, când mă râd cei care m-am golit ca să-i îmbrac,
Doamne, vezi-mă, căci, iată, eu nu pot decât să tac!

L-am hrănit întâi pe-acela ce-mi cerea mai disperat,
– Dumnezeu să aibă milă de toţi câţi m-au înşelat.
Azi le-ntind frăţeşte mâna şi le dau sărut frăţesc;
este Săptămâna Mare, merg să mă împărtăşesc!

– după Galateni 1, 8-9 –

Cine va primi-n Lucrare prea grăbit pe toţi câţi vin,
ori ne va deschide uşa largă pentru duh străin,
ori va mai răbda pe-acela care tulbură pe fraţi,
ori pe-acei care dezbină, ori pe-acei necumpătaţi,
ori va coperi pe-acela vinovat şi necinstit,
ori va mai băga-n Lucrare ajutor nelegiuit,
ori va ocroti pe-acela purtător de gând străin,
ori va-mparte-nvăţătură care duce la dezbin,
ori va încălzi la sânu-i sufletul linguşitor,
ori, primind străine duhuri, se va face sluga lor,
ori va fi cu neascultarea mai milos ca Dumnezeu,
ori nu va goni pe-acela care tulbură mereu,
ori nu va-nvăţa nimica după tot ce-am îndurat,
săvârşind cu ştirea răul,

– Fie anatemizat!

Traian DORZ, din vol CÂNTĂRI LUPTĂTOARE pg. 126

Traian DORZ, CÂNTAREA BIRUINŢEI

Să nu uiţi cerul, când prea lină
îţi pare clipa pe pământ,
căci clipa pe pământ e-o clipă,
s-a dus pe-un fulg luat de vânt.

Să nu uiţi iadul, când prea dulce
îţi pare că ar fi-un păcat,
căci dulcele păcat e-o fiere
ce-o să te ardă necurmat.

Să nu uiţi noaptea, când prea albă
îţi pare ziua care-o duci,
căci ziua cea prea albă astăzi
poate sfârşi printre năluci.

Să nu uiţi moartea, când prea tare
îţi pare tronul unde şezi,
căci slava lumii e-o părere
pe care-o pierzi când nici nu crezi. | Continuare »

Acolo unde e credinţă,
chiar dacă omul e căzut,
e semn că el mai poate-ntoarce
spre Dumnezeul Nevăzut.

Acolo unde e durere
şi lacrimă pentru păcat,
e semn că s-a născut căinţa
şi omul poate fi salvat.

Acolo unde e dorinţa
fierbinte după Dumnezeu,
e semn că-n om lucrează Duhul
şi-l va trezi din somnu-i greu.

Acolo unde creşte-o rază
de dragoste pentru Hristos,
e semn că s-a sfârşit cu traiul
nepăsător şi păcătos. | Continuare »

Părintelui Iosif

Ce nalt e focul și ce sfânt
Din stâlpul care arde
Aici, sub lespezi de mormânt,
Ca sfintele stindarde…

Pe timp de zi, umbrind noros
Văpaia prea fierbinte,
Ai trâmbițat nemincinos:
„Pe-aicea! Tot nainte!“

Dar și în toiul nopții-adânci,
Ca soarele-n amieze,
Nălțat-ai stâlp de foc pe stânci
Ca Oastea să-ți urmeze!

În grele vremuri de furtuni
Tu singur, în spărtură,
Firavul trup ți-ai pus, să suni
Doar dreapta-nvățătură.

Și ai tot scris, și-ai tot chemat,
Să afle tot poporul | Continuare »

Să nu-ţi îngropi fricos talantul,
nici lampa ta să n-o ascunzi,
pe mare-i vânt şi-i întuneric,
mulţi pot pieri – şi tu răspunzi!

Să nu-ţi încui cu lacăt uşa,
nici câinii să-i slobozi uşor,
pot mulţi pieri în frig şi-n foame
– şi tu răspunzi de moartea lor!

Să nu-ţi deschizi prea aspru gura,
nici ochii să-ţi închizi prea moi,
sunt buni ce mor, sunt răi ce-nvie
– şi tu ai să răspunzi apoi.

Să nu-ţi dezlegi prea des cărarea,
nici paşii să nu-ţi legi prea rar,
de orice râs acum prea dulce
se plânge cândva prea amar.

Să nu-ţi vezi prea uşoară vina,
nici al virtuţii drum, prea greu,
nimic nu-i scump, nimic nu-i veşnic
ca sufletul şi Dumnezeu. | Continuare »