b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Preot Iosif Trifa

Fiul Meu, ţi se pare crucea prea grea? O, priveşte mereu în sus către cer. Nu te uita la lume, ci te uită la cer. Privind mereu în sus, vei afla că drumul crucii are o singură direcţie: în sus, către cer.

Drumul crucii n-are coborâş, ci numai suiş. Crucea n-are nici măcar drum de şes, ci numai drum de suit. Cu crucea trebuie să urci mereu. Cu crucea ta trebuie să vii la Golgota Mea. Iar Eu am fost răstignit sus pe deal, pentru ca toţi cei ce vin la Mine să urce, să suie.

Fiul Meu, nu te îngrozi de urcuşul crucii. Uită te bine în sus, la cer, şi vei vedea că pe calea asta îngustă şi grea au suit toţi acei care petrec acum în slava Mea.

Fiul Meu, uită-te în sus, la cer; Uită-te la raza şi lumina care se pogoară de acolo. Pentru cine am pregătit Eu oare slava şi bucuria din cer?

Pentru tine, iubitul Meu, şi pentru toţi care în această viaţă crucea ca jug au purtat. Aceştia sunt cei care au semănat cu lacrimi, iar pe urmă cu bucurie vor secera (Ps. 125, 5).

Multe au suferit, multe au răbdat, dar mare le a fost pe urmă răsplata.

Fiul Meu, oricât de lungă ţi s-ar părea viaţa, în marea veşnicie ea este numai o clipă. Iar cu această clipă – oricât de grea ar fi fost ea – cei înţelepţi şi au asigurat aici, în cer, fericirea cea veşnică.

Deci, fiul Meu, oricât de grea ţi s-ar părea crucea, curaj! Încă puţin, numai puţin, şi vei scăpa şi tu în marea veşnicelor bucurii. Încă puţin, numai puţin, şi vei vedea şi tu deschizându-ţi-se cerul şi braţele Mele. Pentru o clipă trecătoare de suferinţă, vei dobândi o veşnicie netrecătoare de fericire.

Traian Dorz, CIREŞUL ÎNFLORIT

Era în Joia Mare, dimineaţa. În Ierusalim, sărbătorile Paştelui se apropiau de sfârşit. Urmau cele două zile mai mari. A doua zi era Vineri, ziua pregătirii, ziua dinaintea Sabatului, apoi venea Sabatul cel mare, care încheia cele şapte zile Pascale.
În toate casele fiilor lui Israel se pregătea jertfirea mieluţului pascal, în amintirea serii dinaintea eliberării strămoşilor lor din Egipt, când Domnul Dumnezeu poruncise ca fiecare familie israelită să taie un miel pentru masa de pregătire a ieşirii lor din robie, iar cu sângele mielului să ungă uşorii porţii, spre a fi un semn pentru îngerul nimicitor care va trece în noaptea aceea şi va ucide pe toţi întâii născuţi din casele asupritorilor poporului lui Dumnezeu.
Astfel, îngerul morţii intra în toate casele care nu aveau semnul sângelui pe uşorii porţii. Dar cei care aveau acest semn au fost salvaţi.
Deci toate casele şi familiile evreieşti se pregăteau, şi în acest an, cu mieluţul obişnuit, după tradiţie, pentru Cina de Paşti… În toate părţile vedeai oameni ducându-se şi venind, căutând să-şi facă rost fiecare de un miel pe care să-l taie, după cum fusese cândva porunca Domnului şi după cum se păstra cu sfinţenie şi acum obiceiul acesta străbun. Piaţa Ierusalimului era plină de mieluţi legaţi de picioare şi trântiţi pe jos, pregătiţi să fie luaţi şi duşi la junghiere.
Peste tot se vedeau oameni cu câte un miel, ducându-se sau venind dinspre piaţă. Unii se opreau să vadă sau să pipăie mielul celuilalt, cumpărat ori dus spre vânzare. Se întrebau de preţul mielului, împingându-l ori smucindu-l când într-o parte, când în alta. Îşi dădeau cu părerea, apoi plecau ori se târguiau să cumpere ori să vândă.
În dimineaţa aceea, Domnul Iisus îl trimisese şi pe Iuda să cumpere şi pentru ei un mieluţ, ca să-l taie pentru Cina de Taină pe care aveau să o ia împreună cu toţi ai Săi în seara acestei zile. Iuda ţinea punga şi se pricepea foarte bine la vânzări şi cumpărări, fiindcă de câtăva vreme numai de asta se ocupa. | Continuare »

În ţările Răsăritului umblă povestea de mai jos, plină de un adânc înţeles:
Cică odată se înfăţişă în faţa unui calif (stăpânilor) o femeie cu haina cernită şi ochii plânşi.
– Măria Ta, se rugă femeia căzând în genunchi, un mare necaz mă aduce aici. Copilul meu, singurul meu copil, a apucat în căile cele rele. A apucat cu patima beţiei. Prietinii lui l-au învăţat, Măria Ta, să bea şi l-au stricat… O, ce năcaz mare a dat acum de capul meu. Copilul îmi mănâncă averea şi îmi mănâncă şi zilele… Ah, cum îmi stricară pruncul oamenii cei răi… Ah, nenorocita de mine…
– Femeie, grăi califul întristat, eu înţeleg lacrimile tale şi necazul tău. Îţi plângi singurul copil apucat în calea pierzării. Mare crimă au făcut cei ce ţi-au stricat copilul. Să ştii, femeie, că în ţara mea o astfel de crimă nu poate fi suferită şi nu poate rămâne nepedepsită. Am să dau tocmai acum poruncă aspră să se facă cercetare amănunţită; şi, despre cine se va afla că a întins pruncului tău primul păhar de băutură, să ştii, femeie, că mâna aceluia îndată va fi retezată cu sabia…
Femeia se depărtă, dar abia ieşi din curtea califului şi iar se întoarse; şi, căzând cu lacrimi la picioarele califului, se rugă, zicând:
– Măria Ta, te rog să nu mai faci cercetările cu copilul meu, căci mi-am adus aminte că eu, ticăloasa de mamă, i-am întins cel dintâi păhar de băutură.
– Dacă este aşa, răspunse califul, du-te acasă şi nu te mai plânge nimănui. Ceea ce ai semănat, aceea vei secera.

Calendarul «Lumina Satelor» 1930, pp. 62-63

Traian Dorz, din PE GENUNCHII LUI IISUS (Povestiri şi poezii pentru mici şi mari copii)

Sărbătorile Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Paştile, sunt zilele cele mai pline de bucurie din toţi anii şi din toată viaţa omului.
De aceste sărbători, omul se bucură în orice vârstă a vieţii sale. Dar cele mai fericite bucurii cred că le au copiii.
Inima curată a copiilor trăieşte cu toată puterea ei dumnezeiasca bucurie a luminatelor sărbători ale Învierii.
Dintre toate bucuriile pe care le-au adus şi în copilăria mea aceste sărbători, cele mai scumpe îmi erau: cămăşuţa cea nouă şi ouăle cele roşii.
Cămăşuţa cea de Paşti era ceva atât de curat şi de frumos, că nu era altă comoară mai dragă pe lume la care să ţii atât de mult. Mama lucra la ea atât de fericită, de aceea era aşa de frumoasă! Însă eu n-am învăţat s-o păstrez curată decât cu preţul unei întâmplări care mi-a stors multe lacrimi.
Iată cum s-a întâmplat:

Poate că aveam cam cinci anişori când, la nişte Paşti, credeam că eu am cea mai frumoasă cămăşuţă de Paşti dintre toţi copiii.
Sâmbătă seara, mama a pus-o pe masă, lângă pătuţul meu, ca, dis-de-dimineaţă, când se vor auzi clopotele de Înviere, s-o îmbrac şi să merg la biserică.
Dimineaţa m-am trezit sărutat de mama, spunându-mi:
– Hristos a înviat! Scoală, s-aud clopotele…
Am îmbrăcat cămăşuţa şi cojocelul cel nou… Am primit două ouă roşii şi nu mai aveam răbdare s aş¬tept să merg o dată cu mama la biserică. | Continuare »

Ferice de cine îngrijeşte de cel sărac, a spus cândva omul acela care era după inima lui Dumnezeu. Căci omul cel milostiv va avea parte de milă.
Cel care se îndură de alţii va vedea veşnic Faţa plină de îndurare a lui Dumnezeu. Şi cine udă pe altul va fi udat şi el, fiindcă Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după cum este inima lui. Cu cel bun, Tu eşti bun, Doamne. Cu cel drept Te porţi după dreptate. Iar cu cel nelegiuit Te porţi după nelegiuirea lui.
Cât vom trăi pe lume, să nu uităm aceste adevăruri!
La Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos au venit să-L vadă şi să I se închine, din Ţările îndepărtate ale Răsăritului, trei magi credincioşi. Tot drumul lor, cei trei magi credincioşi au fost călăuziţi de o stea strălucitoare şi minunată, care a mers pe cer înaintea lor, până când au ajuns la peştera ce era acolo şi la grajdul în ieslea căruia era Pruncul Iisus cu Măicuţa Lui cea sfântă.
Când au ajuns acolo, bunii şi credincioşii magi I s-au închinat ca unui Dumnezeu şi I-au adus daruri. Unul aur, ca unui Împărat. Altul smirnă, ca unui Stăpân. Altul tămâie, ca unui Arhiereu. Căci aşa era Domnul Iisus şi aşa le spunea lor Duhul Sfânt…
Toate acestea sunt scrise de mult; le ştie oricine. Dar mai este ceva care nu ştie oricine. Şi iată ce:
Se spune că atunci când au pornit din Ţările Răsăritului îndepărtat, ca să vină la Ierusalim şi la Betleem să-L caute şi să-L afle pe Domnul Iisus, magii nu erau trei, ci erau patru.
Cel de al patrulea mag, anume Artaban, era cel mai bogat şi mai credincios dintre ei. De aceea el venea cu mai multe cămile încărcate cu tot felul de daruri scumpe, ca să-I aducă Pruncului Iisus: hrană, îmbrăcăminte, smirnă, tămâie şi aur mai mult… Cu mult mai mult decât toţi ceilalţi trei soţi ai lui împreună. | Continuare »