Glasul Domnului peste ape strigă grăind: „Veniţi de luaţi toţi Duhul Înţelepciunii, Duhul temerii de Dumnezeu”
În şcoala cu învăţăturile despre Duhul Sfânt, spuneam că în Biblie sunt trei simboluri principale ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa. Cu „şcoala” noastră am ajuns la focul cel ceresc, după care vom trece la simbolul „apei”.
Acum, de praznicul Botezului, vom spune ceva pe scurt despre simbolul „apei” care s-a arătat în acest praznic.
Duhul Sfânt şi lucrarea lui este „apa cea vie” despre care vorbesc Scripturile. Iar apa aceasta ne-a adus-o tot scumpul nostru Mântuitor. „Iar în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, stătut-a Iisus în mijloc şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele aceste despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El, căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit” (In 7, 37-39).
Iată, şi aici întâlnim jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor.
„Apele cele vii”, darurile Duhului Sfânt, au început a curge în lume în clipa când pe crucea Golgotei a început a curge sângele Domnului, sângele mântuirii noastre.
„O apă văzut-am curgând din lăcaşul Domnului. Un om mi-a zis: «Treci apa». Şi am intrat în apă şi apa la început ajungea până la glezne, apoi până la genunchi şi pe urmă s-a făcut râu mare până la brâu. Şi omul mi-a zis: «Aceasta este apa iertării şi această apă va intra în marea moartă şi, vărsându-se în mare, apele ei se vor vindeca… | Continuare »
Poezii în lectura autorului
Vorbirea fratelui Tăchiță Gheorghiță, Ivești, Galați, în Noaptea de Anul Nou, la 100 de ani de la întemeierea Oastei Domnului
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Slavit să fie Domnul!
Noaptea aceasta este o noapte de bilanț, de trecere, de verificare, de control, de cercetare, cum spune Sfântul Pavel: „Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință sau nu“
Și mă gândesc… (am mai spus cuvântul asta pe care vreau să îl spun acuma). Mă gândesc la mine: ce bun e Dumnezeu, ce bun e Dumnezeu, ce desăvârșit este Domnul Iisus Hristos, în felul lui părintesc. El știe, fraților și surorilor, toate slăbiciunile noastre, El știe toate greșelile noastre și abaterile noastre și neascultările noastre. Dar în bunătatea Lui, nu ni le arată unii altora. Ce ne-am face, ce m-aș face eu să spună Dumnezeu la toți greșala mea? Ce rușine, ce înjosire, ce umilință… Nu știu ce s-ar întâmpla!
De aceea El, în grija Lui, păstrează și nu spune nimnui ce-a făcut fratele azi, sau sora, băiatul, fata, mama, bărbatul – nu spune. Am considerat că cea mai desăvârsită bunătate a Domnului Iisus Hristos este aceasta.
În seara asta, fraților și surorilor, când am văzut că s-a umplut casa noastră de suflete, așa m-am bucurat… cum știe Domnul. Dar această grădină cere lucrători, fraților. Acest răsad, acest grâu copt cere lucrători și în seara asta, cum am spus, cu trecerea de la un an la celălalt, se cere din partea noastră să fim sinceri, smeriți și drepți în lucrul nostru.
Iată deschidem Cuvântul Domnului și citim. Începem din Evanghelia de la Ioan și ne vom duce puțin și în Galateni: „Voi sunteți prietenii mei“ – aici se adresează Sfinților Apostoli atunci, iar după aceea tuturor credincioșilor, robii lui – „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu (Ioan 15, 14-16). | Continuare »
Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului
Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viaţă nouă. Nimeni nu cunoştea anume pe acest om şi nu ştia de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfăţişarea lui ceva atrăgător. Nu era nici mare învăţat şi totuşi toţi iudeii alergau la dânsul şi se botezau în râul Iordan. Ioan câştiga sufletele cu vestea cea bună că soseşte un Mântuitor; câştiga sufletele cu căldura şi dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor şi chema pe oameni la pocăinţă, la o schimbare a vieţii, la o viaţă nouă. Ioan câştiga suflete prin pilda vieţii sale. Însăşi viaţa lui era o predică de înfrânare şi de viaţă pusă cu totul în slujba Domnului.
Predica şi viaţa lui Ioan arată şi azi calea spre Mântuitorul. Ioan e şi azi glasul celui ce strigă – azi, mai tare ca oricând – în pustia acestei vieţi: Pocăiţi-vă de păcatele voastre, căci Mântuitorul şi darul mântuirii au venit de mult. Ioan e şi azi o predică de mustrare – azi, mai aspră ca oricând – pentru cei care se îmbuibă în mâncăruri, în petreceri, în fălii şi beţii. Predica lui Ioan e şi azi o pildă că adevărul creştin trebuie spus fără cruţare, aşa cum l-a spus el fariseilor şi lui Irod-împăratul, chiar cu preţul vieţii. Minunate au fost predica lui Ioan şi botezul lui, dar totuşi predica şi botezul lui au fost numai o pregătire pentru Cel Ce a venit să boteze cu „Duh Sfânt şi cu foc“. Acest botez s-a pogorât peste Iisus în râul Iordanului. | Continuare »
Sfântul Vasile cel Mare
1) Rugăciunea este cererea de bunuri, adresată de cei binecredincioşi lui Dumnezeu. Însă trebuie nu numai prin cuvinte să spunem rugăciunea, ci mai ales prin dispoziţia sufletească de rugăciune. Şi trebuie să ne rugăm tot timpul, în orice stare. 
Dacă stai la masă – roagă-te; mâncând pâinea, dă mulţumire Celui ce ţi-a dat-o; întărindu-ţi neputinţa trupului cu vin, pomeneşte-L pe Cel ce ţi-a dat acest dar pentru veselirea inimii şi pentru alinarea suferinţelor. Dacă a trecut trebuinţa de hrană – să nu înceteze pomenirea Binefăcătorului. Când îmbraci paltonul – mulţumeşte-I Celui ce ţi l-a dat; îmbrăcând hainele – măreşte-ţi dragostea către Dumnezeu, Care ne-a dat acoperăminte potrivite pentru iarnă şi vară, acoperăminte ce ne apără viaţa şi ne acoperă urâciunea. A trecut ziua? Mulţumeşte-I Celui ce ţi-a dat soare pentru împlinirea treburilor zilnice şi foc să-ţi lumineze noaptea şi să-ţi slujească la celelalte trebuinţe ale traiului. Noaptea să-ţi aducă alte îndemnuri la rugăciune. Când te uiţi la cer şi îţi îndrepţi privirea spre frumuseţea stelelor, roagă-te Stăpânului celor văzute şi închină-te celui mai bun Maestru al tuturor, lui Dumnezeu, Care pe toate cu înţelepciune le-a făcut (Ps. 103, 25). Când vezi că toată natura este cuprinsă de somn, iarăşi închină-te Celui ce prin intermediul somnului şi împotriva voinţei noastre ne dezleagă de neîntreruperea ostenelilor şi prin puţină odihnă ne conduce iarăşi la vioiciunea puterilor. De aceea nu toată noaptea să-ţi fie sortită somnului – nici să îngădui ca din pricina nesimţirii din vremea somnului să-ţi devină nefolositoare jumătate din viaţă; dimpotrivă, să-ţi împărţi vremea nopţii în somn şi rugăciune. Astfel te vei ruga neîncetat fără să-ţi închizi rugăciunea în cuvinte, ci prin tot cursul vieţii apropiindu-te de Dumnezeu ca viaţa ta să fie o neîncetată rugăciune.
2) La fiecare chemare spre rugăciune să răspunzi: gata este inima mea, şi până la ultima rugăciune să fii în dumnezeiască slujbă, socotind o mare pagubă a renunţa la rugăciune. Căci, dacă, atunci când guşti mâncarea pentru întărirea trupului tău, rămâi la masă până când îţi satisfaci trebuinţele şi, dacă nu este nevoie mare, nu pleci uşor de la masă, nu trebuie cu atât mai mult să rămâi până la sfârşitul mesei duhovniceşti şi să-ţi întăreşti sufletul cu rugăciunea? | Continuare »
Lidia Hamza
Am ajuns acest hotar
Doamne lângă Tine
Ce-a fost dulce sau amar
Ce-a fost ger sau ce-a fost jar
Nimic nu mă ține.
Ce-a fost drag, am plâns în dor,
Strâns ca-ntre suspine,
Ce-a fost greu s-a dus ușor
Ca un cântec, ca un nor,
Doamne, lângă Tine.
Strâns e-n toamnă rodul meu
În hambar de taină
Orișicât mi-a fost de greu
Doamne, Tu mi-l faci trofeu
Cu cerească haină.
Mi-a rămas un pisc să-l trec
Cu aripi de zare.
Dă-mi putere să mă-ntrec,
Veșnicia să-mi petrec
Numa-n sărbătoare.
Dă-mi tărie, larg de zări
Să zbor pân’ la Tine
Tot ce-am plâns în sfinte stări
Să-mi deschidă în cântări
Porțile divine.
Și de mi-a rămas din drum
Pe aripe tină,
Iureșul de zbor – în scrum
Ardă tot ce-i lut acum
Și mă ia-n lumină.
Vorbirea fratelui Popa Petru de la o adunare din Bihor – revelion 1984
(…) [Atât de mulţi s-au rugat] pentru ca voi, în această noapte, să fiţi aici şi să puteţi asculta Cuvântul lui Dumnezeu, care-i viu şi care vă poate mântui sufletele voastre. Nu ne dăm seama acum ce prilej minunat trăim noi. Odată ne vom da seama poate, când n-o să-l mai avem. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca în această seară să fiţi aci, El a avut un plan cu noi şi cu voi. El n-a vrut numai până aici să veniţi, ci să ajungeţi în cer. În locul acela fericit despre care s-a spus.
Păstorii au ascultat. S-au dus şi L-au văzut pe Iisus. Fiindcă au ascultat. Dacă ei n-ar fi ascultat, nu L-ar fi văzut niciodată pe Domnul.
Aşa de puţină ascultare este astăzi pe pământ… Aşa de puţine suflete sunt ascultătoare… Nu mai ascultă nimeni de nimeni. Tinerii nu mai ascultă de cei bătrâni, elevii nu vor să asculte de profesori, copiii nu mai ascultă de părinţi, soţiile nu mai ascultă de soţi, soţii nu mai ascultă de soţii, ba până acolo [s-a ajuns] că chiar fraţii nu mai ascultă unii de alţii.
Dragii mei, păstorii au ascultat. Vrem noi să ajungem să L vedem pe Iisus? Haideţi să fim ascultători! Ce frumos e să fii ascultător în mijlocul unor neascultători! Cum străluceşte ascultarea ta ca o lumină în întuneric!
Magii L-au văzut pe Iisus fiindcă s-au ostenit şi au venit de departe. Câtă osteneală au depus ei ca să-L vadă pe Dumnezeu, să-L afle pe Iisus, să-L afle pe Mântuitorul lor cel drag! Dacă nu s-ar fi ostenit, oare ar fi ajuns ei vreodată să-L vadă pe Iisus? Niciodată! Numai fiindcă ei s-au ostenit în urma credinţei lor, [L-au văzut]. | Continuare »
