Crucea nu este chip cioplit

Crucea nu este chip cioplit

Traian Dorz, Mărgăritarul ascun – din capitolul MĂSURA CEA BUNĂ ÎN TOATE

[…] 9. Nu-ţi face părerea înainte de a asculta, ci după! Ascultă mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi spune „da“. Nu spune „da“ sau nu spune „nu“ înainte de a asculta tu însuţi ce spune Hristos despre El sau despre tine. Ascultă mai întâi cuvântul fratelui tău şi apoi fă-ţi o părere despre el. Nu spune „ştiu“ înainte de a şti bine.

10. Crucea nu este chip cioplit. Nici icoanele sfinte nu sunt aşa. Nu crede şi nu spune rău înainte de a gândi bine. Iată, însuşi Moise, care a adus legea cu porunca împotriva chipurilor cioplite, cel dintâi el însuşi a făcut un chip cioplit şi l-a înălţat în faţa poporului, ca un simbol al lui Hristos. Şi totuşi nimeni nu l-a învinuit pentru asta.
Depinde cu ce scop faci aceasta. Depinde ce simţământ te îndeamnă să o faci. Şi cu ce scop spui.

11. Cuvântul Sfânt nu-i numai cuvinte, ci el este duh şi viaţă. Dacă îl asculţi numai cu urechile, şi nu cu inima ta, el se preface în tine vorbă şi vânt. Dacă îl asculţi cu duhul, el se preface în tine Duh. Dacă îl asculţi cu viaţa, el se preface în tine Viaţă.

12. Este scris: Dumnezeu îl scapă pe cel nenorocit prin chiar nenorocirea lui. Ceea ce omul consideră că e nenorocire a lui este de fapt mijlocul prin care Dumnezeu îl scapă de marea nenorocire a pierzării şi osândei lui veşnice. O, dacă am învăţa noi toţi să privim aşa la orice nenorocire prin care trecem!

13. Mântuirea noastră – primirea făgăduinţei ei – stă în harul lui Dumnezeu şi în credinţa noastră ascultătoare de acest har.
Mântuirea noastră – dobândirea ei – stă în lucrarea noastră neprihănită pentru păstrarea noastră în ea… şi în munca noastră pentru mântuirea altora.

… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea

… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea

… În Evanghelia de astăzi e cuprinsă cea mai minunată Evanghelie, după [cea din] Ziua Învierii, din toate Evangheliile anului. Dacă veţi citi capitolul 3 de la Sfântul Evanghelist Ioan, veţi da acolo peste unele dintre cele mai minunate versete ale Cuvântului lui Dumnezeu, provocate de întâlnirea lui Nicodim cu Mântuitorul. Ar fi multe de vorbit despre lucrurile acestea, adevăruri foarte necesare pentru noi. Dar timpul, ceasul acesta ne zoreşte şi obligaţia să ne prezentăm la timp la sfânta biserică pentru Taina Cununiei nu ne dă voie să vorbim aşa de pe larg şi aşa de adânc, şi aşa de amănunţit cum s-ar cuveni despre aceste lucruri. Dar dacă veţi citi capitolul 3 din sfânta Evanghelie după Ioan, care este unul dintre cele mai rău interpretate, în înţelesul lor, de către foarte mulţi, veţi vedea că prima parte, până la versetul 10, 12, este ocupată de problema naşterii din nou, de care era frământat Nicodim când a venit noaptea la Iisus. Ce mare lucru este acesta! Frământarea naşterii din nou să te aducă la Iisus şi să stai de vorbă cu Cuvântul Lui este unul dintre cele mai minunate lucruri. Nicodim a venit noaptea atunci la Iisus. Şi fiecare cuvânt din tot ce scrie acolo cu privire la aceasta este foarte important.
N-avem timp să stăm de vorbă… Ar trebui zile întregi să dezbatem amănunţit şi să medităm profund la aceste adevăruri foarte necesare pentru noi, pe care cei care nu le cunosc, răstălmăcindu-le ca şi pe celelalte Scripturi, o fac spre pierzarea şi rătăcirea lor.
Deci prima parte vorbeşte despre naşterea din nou, cuvinte adresate lui Nicodim. După aceea urmează un cuvânt minunat al Mântuitorului, în care e cuprinsă şi Evanghelia de astăzi… (Şi dacă întârziem zece minute, se merită să întârzii pentru nişte lucruri pe care nu oricând le poţi afla.) Deci începând cu versetul 13 se începe vorbirea Mântuitorului către Nicodim. Şi cuvintele acestea cuprinse în versetele acestea despre naşterea din nou, despre faptul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi despre celelalte adevăruri, până la versetul 21, sunt cuvintele lui Hristos. Cuvintele acestea Hristos le-a spus. Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos. Versetul 16 din capitolul 3 de la Ioan, care este versetul de aur, cel mai strălucit verset din toată Scriptura, a fost spus de gura lui Hristos, Mântuitorul nostru. Şi El vorbeşte aici despre semnul ridicat de către Moise în pustie. Ce era acest semn? | Continuare »

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos

Traian DORZ, din meditaţii la Apostolul din Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

„ În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.“ (Galateni 6, 14)

Orice cruce văzută sau nevăzută, materială sau duhovnicească, reală sau simbolică este Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă El este Singurul Mântuitor răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră.
Deci, oriunde vezi semnul unei Cruci, îţi şi apare pe ea imaginea lui Iisus cel Răstignit. E cu neputinţă să vezi altceva sau pe altcineva pe Cruce, decât pe Iisus.
De aceea crucea nu poate fi despărţită de Hristos şi nici Hristos despărţit de Cruce.
După cum nu există Hristosul Adevărat fără Cruce, tot aşa nu există Crucea fără Hristos.

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos nu este numai crucea în înţelesul ei spiritual: Jertfa Lui cea tainică şi nevăzută.
Ci Crucea Lui este şi semnul ei văzut, concret, material, fiindcă nu este nici un lucru abstract care să nu aibă şi forma lui concretă. Nici un lucru duhovnicesc care să nu aibă şi înfăţişarea trupească.
Sufletul nostru cel nevăzut are şi trupul lui cel văzut.
Cuvântul lui Dumnezeu cel nevăzut are şi Scriptura, cartea, forma lui văzută.
Trupul lui Hristos şi Sângele Său cele nevăzute au şi ele pâinea şi vinul, forma lor cea văzută (I Cor 10, 16).
Oricine dispreţuieşte trupul cuiva, îi dispreţuieşte aceluia împreună cu acesta şi sufletul său. Fiindcă nu pot fi despărţite unul de celălalt.
Oricine batjocoreşte forma văzută a Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia, îi dispreţuieşte în acelaşi timp şi Cuvântul cel nevăzut, fiindcă acel Cuvânt este concretizat în Cartea aceasta.
Tot aşa este şi cu Împărtăşania. Şi tot aşa este şi cu Crucea. Nu se poate despărţi înţelesul unic al acestor două feţe ale aceluiaşi lucru. Cum nu se poate despărţi faţa de spate, partea umbrită de cea luminată, ceea ce se vede de ce este nevăzut. | Continuare »

Ca floarea de pe câmp!…

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 10 septembrie:

„Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp“ (Psalmi 103, 15).

bibliaO, dacă ar vedea omul trăind ceea ce vede murind!
Dacă ar căpăta înainte cunoaşterea pe care o capătă în urmă!
Şi dacă ar avea în moarte prilejurile pe care le-a avut în viaţă!
Ce căi curate ar croi oamenii cu picioarele lor
şi ce urme luminoase ar lăsa ei pe pământ!
Ce înţelepciune ar străluci din toate cuvintele oamenilor şi ce lucrări ar izvorî din sfinţenia seriozităţii lor!
Ce binefaceri ar face omenirea
şi ce rai ar fi întreg pământul!…
Dar omul uită cât de trecător este…
şi nu vrea să se gândească la grabnica lui ofilire,
nici nu vrea să preţuiască viaţa adevărată şi veşnică spre care Dumnezeu caută să-i îndrepte privirile prin toată trecerea şi veştejirea celor din jurul său!

O om, o frate om, priveşte la floarea de pe câmp,
înconjurată de nenumărate semene ale ei, dar singură în rostul său! | Continuare »

Atât de mult…

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 9 septembrie:

„Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi“ (Psalmi 103, 12).

biblia«Atât de mult» este o măsură numai pentru noi, oamenii, spre a arăta marginile până la care putem ajunge cu picioarele noastre,
sau cu ochii noştri,
sau cu mintea, sau cu inima noastră.
Peste «atât de mult», noi, oamenii, nu mai putem trece.
Dincolo nu mai ajungem, nu mai vedem, nu mai pricepem…

Dar, pentru Dumnezeu, «atât de mult» nu mai are marginile pe care le are pentru noi.
Puterea Lui, fiind nemărginită, pentru El nu există minune care să nu poată fi făcută.
El, fiind nemărginit, nu există loc în care să nu poată fi Prezent.
Dragostea Lui fiind nemărginită,
Înţelepciunea Lui, la fel,
şi Dreptatea, Bunătatea, Mila Lui,
toate lucrările acestora faţă de creaţiunea Sa şi de creaturile Sale
pot fi nemărginite.
Şi, pentru că în viaţă întocmai aşa şi apar aceste lucrări, noi, de multe ori nu le pricepem.
Pentru că şi priceperea lor întrece marginile puterilor noastre!… | Continuare »

Binecuvântează, suflete, pe Domnul!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 8 septembrie:

„Binecuvântă, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!“ (Psalmi 103, 1).

bibliaBinecuvântarea este şuvoiul prin care sufletul revarsă spre Cel iubit,
cu toată dăruirea şi cu toată căldura sa,
toată bucuria sa
şi, cu toată mulţumirea şi cu toată lumina sa,
toată dragostea, bunăvoinţa şi părtăşia sa.
Binecuvântarea pe care noi I-o putem da lui Dumnezeu este deplina împărtăşire a acestor simţăminte, care, revărsându-se de jos în sus, adică de la noi, cei mici, spre Tatăl şi Binefăcătorul nostru Cel Mare, din ceruri, este şi trebuie să fie învăluită în frumoasa evlavie a unei adânci smerenii şi în curăţia unui desăvârşit respect ascultător.
Dintr-o astfel de stare sufletească trebuie să izvorască de fiecare dată rugăciunile noastre, prin care, aducându-ne aminte de toate binefacerile pe care le-am primit şi pe care le primim zilnic, să înălţăm spre Dumnezeu, Binefăcătorul nostru, revărsarea inimii noastre, plină de toată comoara acestor luminoase simţăminte faţă de El. | Continuare »

Ce frumos ar fi…

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 7.

T-Dorz-0701. Nu ne putem opri să nu plângem şi să nu ne rugăm mereu gândindu-ne: ce frumos ar fi…
Ce frumos ar fi un cler sfânt, urmat de o Oaste sfântă. Şi o Oaste sfântă îndrumată de un cler sfânt. Doar acestea două tocmai pentru această împreună lucrare au fost lăsate de Dumnezeu.

2. În marile şi rarele vremuri biblice când aceste două forţe sfinte au colaborat armonios ascultând glasul Domnului Iisus, atât una, cât şi alta – ce opere frumoase, ce minuni mari şi ce suflete înalte au creat!

3. Pentru Oastea Domnului, acesta a fost de la început idealul cel frumos pentru care a militat cu toată puterea şi dragostea ei, pentru ca în strânsă colaborare cu un cler sfânt să împlinească fericit gândul lui Dumnezeu şi datoria noastră împreunată: mântuirea neamului nostru şi înviorarea Bisericii lui Hristos.

4. Dar chiar dacă prin lucrarea satanei şi prin slăbiciunea oamenilor, acest gând sfânt a fost împiedicat şi întârziat pentru un timp, – el totuşi n-a fost nimicit. A fost amânat numai, dar nu anulat.

5. Idealul acesta pus în faţa noastră de Dumnezeu, rămâne mereu strălucind şi promiţător în faţa noastră şi a tuturor celor ce ne vor urma pe noi, până când Dumnezeu şi timpul îl va realiza, aşa cum ni l-a inspirat El.

6. Tot ce începe Dumnezeu, nu rămâne de ruşine. Orice întreprinde El, nu dă faliment. Oamenii şi satana pot uneori amâna, încurca, întârzia desfăşurarea şi încheierea fericită a ceea ce a început Dumnezeu, – dar nu le pot nimici.

7. Poporul lui Dumnezeu, Oştirea lui Hristos pe care Duhul Sfânt a pornit-o spre Canaanul promis, va ajunge odată cu siguranţă acolo.
Putem să ne îndoim de noi înşine dacă vrem, putem să ne îndoim de un conducător ori chiar de o generaţie de luptători, dar de poporul Lui ca un întreg, dar de Oastea Lui ca de o unitate, nu avem nici voie şi nici drept să ne îndoim niciodată. Poporul şi Oastea peste care Domnul Şi-a pus Numele Lui, va ajunge la biruinţă tocmai pentru Acest Nume (Isaia 48, 11).

8. Pentru vremea când aceste binecuvântări se vor întinde peste toată ţara noastră şi peste toate ţările lumii, peste toată biserica noastră şi toate bisericile lumii, – să ne rugăm cu toţii şi să ne rugăm cu toată credinţa şi stăruinţa.
Dumnezeului Celui Mare, noi trebuie să-I cerem minuni mari, pentru că El le poate face. Şi atunci Se bucură El când noi nu-I limităm puterea Lui la lucruri mici.

9. Dar noi nu trebuie numai să ne rugăm mereu pentru acest fericit ideal, ci să şi lucrăm fiecare după puterile şi după condiţiile noastre pentru grăbirea împlinirii lui. | Continuare »

Dar Tu rămâi Acelaşi!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 7 septembrie:

„Dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi“ (Psalmi 102, 27).

bibliaCum trec norii peste faţa strălucitoare a soarelui, iar el rămâne veşnic acelaşi,
cum trec valurile undelor curgătoare pe lângă stânca neclintită care le priveşte etern, iar ea rămâne aceeaşi
şi cum trec vânturile pe lângă vârfurile munţilor neclintiţi, aşa trec şi trec mereu toate…
Aşa, toate, se învechesc şi se schimbă,
aşa se nimicesc, se pierd şi se uită…
Numai Dumnezeu rămâne Acelaşi, Neschimbat şi Neînvechit, Nepieritor şi Neuitat.
Mereu Viu şi mereu Proaspăt,
Cald şi Strălucitor,
veşnic Necesar şi Prezent…

Se schimbă vârstele omului şi ale omenirii, dar Dumnezeu rămâne la fel de necesar până la sfârşit, pentru fiecare om şi pentru fiecare generaţie.
Formele sub care ni-L putem apropia de priceperea noastră se schimbă după măsura priceperii şi după trebuinţele noastre,
dar El rămâne Acelaşi. | Continuare »

Taina Evangheliei

Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 6.

T-Dorz-0701. Taina Evangheliei este naşterea din nou, revelaţia lui Hristos care îl prăbuşeşte pe Saul pe drumul Damascului, din vârful netrebniciei omeneşti, în adâncul smereniei şi transformării divine.

2. Această taină a creat, prin inspiraţia Sfântului Duh, oameni noi, opere noi, o istorie nouă şi o lume nouă, începând din Ziua Rusaliilor. Fenomenul acesta a fost singurul activ şi durabil, fiindcă era izvorât şi alimentat din revărsarea vântului ceresc.

3. Toate celelalte lucrări, până la aceasta, au încetat ca nişte vulcani stinşi. O gheaţă veşnică s-a întins peste toate – şi tot ce a mai rămas după ele este numai o amintire searbădă şi moartă.

4. Lucrarea Evangheliei vii este pretutindeni un fenomen, un miracol, un vulcan mereu în plină erupţie, creând opere mereu noi, prin oameni mereu noi.

5. Secretul acestui fenomen este descoperirea normală a lui Hristos într-un moment crucial al fiecărui om. Clipa iluminării, fulgerul unui legământ ca o sudură albă şi totală care trece apoi peste trup, peste viaţă, peste moarte şi veşnicie, fără formalism şi fără schemă.

6. Ce taină este aceasta, vine oricine vrea, dar rămâne totuşi numai cine este chemat. Vine oricine vrea să devină un om nou şi rămâne totuşi numai cine poate să fie, să se menţină şi să crească în această făptură nouă.
Când nu mai vrea, ori nu mai poate, pleacă singur.

7. Astfel rândurile sunt totdeauna vii, primenite, active – şi aşa au rămas pe totdeauna în Biserica vie, în Evanghelia adevărată, în Oastea sfântă a lui Hristos.

8. Acest fel de a fi al Bisericii vii diferă ca de la cer la pământ de cel al bisericilor de literă moartă, a schelăriei clericale din mai toate timpurile şi din mai toate confesiunile omeneşti.
A trebuit ca oamenii noi în Hristos să lupte mereu până la moarte şi să se dăruiască până la jertfă ca să poată sparge tavanele groase şi înguste ale acestor organizaţii, care închid şi ucid sub ele orice tendinţă de viaţă şi creaţie vie din Hristos.

9. Aşa a fost vechiul cler iudeu cu credinţa cea nouă şi vie, nesuferită pentru ei, adusă de Hristos şi propovăduită de ucenicii Lui. Orice curent fierbinte şi înnoitor îi îngrozeşte pe aceşti paznici ai mucegaiului şi al anchilozării. Şi nu permit nicio iniţiativă creatoare chiar în aceeaşi confesiune ca să nu se spargă niciodată vechea coajă a literelor, a formalităţii şi a comodităţii.

10. Pentru oamenii vechi, încremeniţi în ritualul lor comod, trebuie să rămână toate aşa până la sfârşitul lumii ca să nu li se clatine scaunele moi. Li-e aşa de dulce să doarmă, să mănânce şi să lenevească. Aşa îi află şi dreptul cosaş – moartea, care bine face că nu cruţă pe nimeni.
Şi îi duce din locul lor moale, direct în cazanul gheenei. | Continuare »

Ca pasărea singuratică

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 6 septembrie:

„Nu mai pot dormi şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş“ (Psalmi 102, 7).

bibliaOricât ai fi de înconjurat de veselii zgomotoase, adesea, şi tu eşti singur, atât de singur!
Oricât ai fi în mijlocul unei mari mulţimi,
oricât ar fi de numeroasă familia ta şi societatea ta, uneori te simţi dureros de singur.
Oricâtă este avuţia ta, darurile şi comorile tale
ori prietenii şi sprijinitorii tăi,
dragă suflete, în adâncul tău, în durerile tale, tu rămâi de cele mai multe ori singur, prea singur!
În frământările conştiinţei tale şi în faţa răspunderilor pe care le ai înaintea lui Dumnezeu,
în faţa Judecăţii Sale
şi în faţa tuturor, chiar a celor mai mari şi mai adânci probleme personale ale tale, tu eşti un singuratic!

Eşti un singuratic, pentru că eşti o valoare de un unic fel,
fiind alcătuit de Dumnezeu numai într-un singur exemplar!
Nimeni, dintre toţi oamenii care au fost pe lume, sau sunt, sau vor fi, nu mai este întru totul la fel ca tine.
Şi nu va mai fi, absolut la fel în toate privinţele, ca tine, niciodată şi nicăieri. | Continuare »