b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 25 iulie:

„Eu am zis: «Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt»“ (Psalmi 82, 6).

 O, fraţi oameni, de pe tot pământul alcătuit de Mâna Marelui şi Atotputernicului nostru Dumnezeu şi Tatăl,
voi toţi, noi toţi suntem fiii Lui!
Mâna Lui cea înţeleaptă ne-a alcătuit chipul cel văzut, iar dragostea Lui veşnică ne-a alcătuit chipul cel veşnic şi nevăzut, adică fiinţa noastră spirituală.
Din viaţa Lui s-a desprins suflarea de viaţă care ne-a înviat.
Şi puterea Lui a pus în noi mişcarea.
Din însuşirile Lui nevăzute am primit oricare dintre noi înţelepciunea şi virtuţile, talentul şi geniul.
Din voinţa Lui avem voinţa şi din Inteligenţa Sa este conştiinţa pusă în noi.
Nici o altă fiinţă dintre creaturile Sale văzute nu mai este înzestrată atât de minunat, pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale,
dar noi suntem fiii Lui.

Cât ar trebui să ne mândrim şi să ne lăudăm noi cu această nobilă şi dumnezeiască apartenenţă!
Nu numai mărturisind-o ca pe un drept de veşnică cinste, ci, mai ales, comportându-ne permanent într-acel chip demn pe care îl pretinde nivelul superior al neamului Aceluia din Care ne tragem (Fapte 17, 28). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 24 iulie:

„Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor“ (Psalmi 82, 1).

În mijlocul unora dintre cele mai luminoase învăţături ale Sale, Domnul Iisus Hristos a făcut preaiubiţilor Săi ucenici dulcea şi scumpa făgăduinţă că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, sau pentru numele Lui,
În mijlocul unora dintre cele mai luminoase învăţături ale Sale, Domnul Iisus Hristos a făcut preaiubiţilor Săi ucenici dulcea şi scumpa făgăduinţă că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, sau pentru numele Lui,
va fi şi El în mijlocul lor (Mat. 18, 20).
Iar în clipa despărţirii de ei de pe pământ, la Înălţarea Lui la cer, Mântuitorul Preaiubit le-a mai repetat, încă o dată, această preadulce făgăduinţă,
pe care le-o mai amintise de multe ori,
spre a nu o mai uita niciodată (Mat. 28, 20).

Din timpurile străvechi,
de când Domnul Dumnezeu îngăduise să I se zidească un Sfânt Lăcaş,
în care să fie chemat numai Numele Său
şi în care să se poată înfăţişa înaintea Sa toţi închinătorii Săi,
Dumnezeu a dorit mereu să petreacă în mijlocul oamenilor,
ca să le asculte rugăciunile
şi să-i binecuvânteze (2 Cron. 7, 15-22). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 23 iulie:

„Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor şi au urmat sfaturile lor“ (Psalmi 81, 12).

Când sufletul omului se împotriveşte mereu la orice chemare, Dumnezeu nu luptă la nesfârşit cu el.
Când trufia inimii lui rămâne nesupusă la orice înştiinţare, vine o vreme când Domnul îl lasă.
Când voinţa omului nu ascultă nici un îndemn bun, Dumnezeu nu-i mai trimite nici unul.
Când lăcomia fiinţei omului după slava lumii nu se mai satură şi când pofta firii, lăudăroşia vieţii şi îndărătnicia neascultării pun stăpânire totală pe inima omului,
atunci Dumnezeu îl lasă pe om în voia pornirilor unei minţi blestemate
şi astfel omul ajunge plin de orice fel de nelegiuire…, de desfrânare, de viclenie, de răutate, de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de tot răul…
De aceea, apoi, oamenii căzuţi sunt: şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, fără cuvânt, fără dragoste, fără milă, fără înduplecare…
Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că toţi cei care fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Rom. 1, 28-32).
Iată în ce hal ajunge omul şi omenirea care nu caută să-L păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa sa!

Aşa ajung toţi cei care se lasă în voia pornirilor rele ale inimii lor.
Căci fiecare inimă omenească este, din fire, pornită mereu spre rău (Fac. 6, 5; Rom. 7, 18-23).
În fiecare din noi există aceeaşi fire omenească
şi în inima fiecăruia din noi sunt aceste porniri trupeşti,
cu aceleaşi îndemnuri spre rău. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 iulie:

„El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut“ (Psalmi 81, 5).

O, cât de adânc necunoscut este mereu Glasul lui Dumnezeu printre noi, oamenii, pe pământ!
Deşi litera Cuvântului Său este atât de luminoasă,
deşi sunetele limbii în care sunt spuse cuvintele Domnului sunt aşa de clare şi de frumoase pentru oricare dintre noi –
totuşi Glasul Domnului din Cuvântul Lui este aşa de puţin cunoscut, aşa de slab ascultat şi aşa de rar înţeles cum trebuie.
Din cauza acestei necunoaşteri, marea mulţime a oamenilor este atât de zăpăcită şi beată,
atât de împărţită şi de încurcată
şi atât de învrăjbită şi de dezbinată.
Fiindcă îndrumătorii gloatelor, neînţelegând ei înşişi glasul Domnului din cuvintele Lui, îşi spun prin ele glasul lor.
Necunoscând gândul Domnului din Cuvântul Lui, îşi pun în el gândul lor…
Neurmărind foloasele lui Hristos, îşi ascund sub Scripturile Lui foloasele lor…
Neavând Duhul lui Hristos, toarnă în inimile ascultătorilor duhul lor…
Şi, vai, iată roadele dureroase şi amare!…

Privind la această tristă şi dureroasă stare, Domnul vorbeşte prin proorocul Său, zicând: „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de departe căile Mele de căile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre…“ (Isaia 55, 9). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 iulie:

„Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta şi vom fi scăpaţi!“ (Psalmi 80, 7).

Căderea poate fi de multe feluri.
Poate fi o cădere în păcat… Aceasta este starea cea mai rea… Starea cea mai fără Dumnezeu. Starea cea mai deznădăjduită…, fără lumină şi fără mântuire. Aceasta este adevărata moarte (Efes. 2, 1-5).
Poate fi o cădere în ispită…, într-una din multele ispite pe care vrăjmaşul sufletelor le seamănă în calea vieţii noastre de credinţă, ca pe nişte curse viclene şi ucigaşe (2 Tim. 2, 26).
Poate fi o cădere în lene duhovnicească,
în nepăsare faţă de lucrarea lui Dumnezeu,
în nepăsarea de rugăciune,
în nepăsarea faţă de cercetarea bisericii şi a fraţilor…
în izolarea de frăţietate şi de Biserica lui Hristos…
în împuţinarea credinţei,
în răcirea dragostei,
în slăbirea râvnei…

Sau poate fi o cădere în boală trupească, în necazuri pământeşti, în nenorociri şi strâmtorări trecătoare…
Poate fi o cădere în mâna şi în apăsarea vrăjmaşului trupesc sau sufletesc,
în focul încercărilor trupeşti ori sufleteşti,
în pierderea minţii sănătoase
sau în vârtejuri neprevăzute…
În multe feluri poate fi căderea…
Dar, ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios
sau a unei lucrări duhovniceşti,
totdeauna ridicarea poate veni numai într-un singur fel şi dintr-un singur loc: de la Dumnezeu – şi din puterea Lui. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 iulie:

„Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!“ (Psalmi 80, 1)

Sufletul care a umblat vreme îndelungată în întunericul apăsării şi al durerilor,
în cel al umilirilor silnice
şi al răpirii drepturilor sale,
şi al batjocoririi sălbatice şi abuzive,
sufletul acela îşi adună înlăuntrul său atâta putere de a răbda şi atâta voinţă de a răzbi,
încât rugăciunile lui îndelungi, stăruitoare şi puternice, nu pot să nu învingă până la urmă.
Cererea unui astfel de suflet este adânc îndreptăţită.
El nu mai doreşte altceva decât să Se arate Dumnezeu în strălucirea Lui, spre a-I face dreptate prin lumină.
Căci în lumină este Adevărul,
este Judecata,
este Dreptatea
şi este Răsplata.

În strălucire este Putere şi este Ajutor, este înălţare şi este biruinţă…
În strălucire este căldură, este înviere, este bucurie, este viaţă.
Şi totul în libertate.
Ce-ar putea oare să ceară mai stăruitor şi mai puternic acela care a fost ţinut sub apăsare, prea zdrobit şi prea îndelungat, decât aceasta: să i se arate în strălucire Dumnezeul său?
Ce-ar putea cere şi dori mai fierbinte o lucrare a lui Hristos, nedreptăţită şi prădată, batjocorită şi chinuită în toate felurile, de vrăjmaşi de tot felul,
care este călcată în picioare, apăsată şi chinuită prea nemilos, prea îndelung şi prea nedrept?
Duhul rugăciunii credincioase, oricât de apăsat şi nedreptăţit ar fi, nu se roagă ca arătarea Domnului în apărarea şi ajutorarea lui să se facă în răzbunare, în mânie sau în judecată,
ci în strălucire. | Continuare »