b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 16 iulie:

„Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale! Căci suntem nenorociţi de tot!“ (Psalmi 79, 8).

Ce grea este noaptea aceea în care nu se mai poate zări chiar nici o lumină!
Ce grozavă poate fi închisoarea aceea din care nu mai poţi vedea chiar nici o scăpare.
Ce deznădăjduită e acea prăpastie din care nu mai poţi zări chiar nici o ieşire…
Starea care, ca o lespede de mormânt, te închide,
sau, ca un nemărginit pustiu, te învăluie şi te sugrumă, fără să poţi scăpa…
Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaştină sau ca un balaur,
starea din care nu mai vezi nici o scăpare!…

În astfel de stări, sufletul nenorocit de tot nu mai găseşte putere nici să se roage, nici să plângă, nici să mai îndrăznească o nădejde,
ci stă pierdut, copleşit, leşinat – aşteptând să fie înghiţit.
Nici măcar conştiinţa morţii n-o mai are clară, căci sufleteşte el este mort înainte de a muri trupeşte, fiindcă noaptea grozavă şi grea, noaptea desăvârşită a prăbuşirii, îl cuprinde, acoperindu-l şi îngropându-i tot mai adânc întreagă fiinţa sa, şi cea duhovnicească, şi cea trupească.
Rare sunt conştiinţele care se mai pot înălţa în aceste stări, care mai pot nădăjdui din aceste prăbuşiri, care îşi pot recunoaşte nenorocirea în care se află, ca să poată striga către Dumnezeu: „Din fundul adâncului Te chem, Doamne, ai milă de mine, căci sunt nenorocit de tot!…“ | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 15 iulie:

„Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pângărit Templul Tău cel sfânt şi au prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre“ (Psalmi 79, 1).

Păcatul, la fel cu satana din care s-a născut, este nu numai un vrăjmaş al lui Dumnezeu, prin cuvântul cel batjocoritor şi potrivnic,
ci este şi un mare tâlhar, care umblă mereu numai să fure şi să pângărească tot ce este al lui Dumnezeu sau este vrednic de închinare.
Pe cea mai scumpă moştenire a lui Hristos: Lucrarea Sa
şi pe cea mai sfântă Casă a lui Dumnezeu: Biserica Sa,
vrăjmaşul umblă neîncetat să le nimicească şi caută neîncetat să le dărâme.

Oriunde se iveşte o lucrare scumpă pentru Dumnezeu şi un altar curat pentru Hristos sau o părtăşie dulce pentru Duhul Sfânt, acolo, vrăjmaşul cel tâlhar îşi trimite îndată iscoadele sale, care, cu armele lui: prefăcătoria şi lăudăroşenia,
ori cu promisiunile mincinoase şi răstălmăcirile interesate,
ori cu dragostea amăgitoare şi batjocorirea lucrurilor sfinte,
cu toate aceste arme blestemate, el foloseşte viclenia şi mijloacele de amăgire.
Pe toate le foloseşte satan, numai să poată slăbi şi nimici credinţa adevărată şi dreapta învăţătură.
Numai ca să poată slăbi apărarea noastră, ca sufletele să cadă în mrejele întinse şi în groapa săpată de duhul său cel tâlhar şi răpitor.
Atunci paznicii sfintei moşteniri sunt legaţi, iar slujitorii Sfântului Templu, duşi în robie (Jud. 16, 21) –
unde, nenorociţi de tot, ajung în chinul celui rău.

O, ce mare binecuvântare de la Dumnezeu este, când în astfel de vremuri se mai găseşte o rămăşiţă care să păzească neîntinat legământul Domnului şi care să nu înceteze a-I aduce aminte Domnului, cu lacrimi, cu post şi cu rugăciuni fierbinţi, de moştenirea Lui ajunsă în mână la străin!…
Care să-I aducă mereu aminte Domnului de Templul Lui cel iubit, în care tâlharul dărâmă şi pângăreşte tot ce-i mai de preţ şi mai frumos.
Această rămăşiţă mai este singura nădejde, fiindcă mijlocirile ei către Dumnezeu pentru starea jalnică în care a ajuns tot ce era aşa de înfloritor cândva, vor fi, până la urmă, ascultate de către El.

O, dragi suflete credincioase, | Continuare »

Sfatul tatălui, în viaţă,
totdeauna să-l asculţi,
n-ai ca el mai bun prieten,
oricâţi ai avea de mulţi.

N-ai ca el mai bun profesor,
cât sunt alţii de-nvăţaţi;
el te-nvaţă tot ce-i bine
şi spre ce să nu te-abaţi.

El ţi-arată ce e vrednic,
el te-ntoarce de la rău;
cât îl ai, înseamnă-ţi bine
pilda şi cuvântul său.

Căci nimic nu-nlocuieşte
în viaţa ta, îţi spun,
vrednicia şi-adevărul
ce te-nvaţă tatăl bun.

Traian Dorz, Osana, Cântarea îngerașilor

Traian Dorz, din Hristos – Puterea apostoliei
Meditaţii la Apostolul Duminicii a IV-a după Rusalii

„Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine, pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea“ (Romani 6, 21).

Orice nebun se gândeşte numai la prezent, pe când orice înţelept se gândeşte mai mult la viitor. Aceasta este deosebirea dintre ei.
Nebunul se gândeşte: Azi să-mi meargă bine, de mâine nu-mi pasă!
Şi mănâncă azi tot ce are, cheltuieşte azi tot ce are, prăpădeşte azi tot ce are, nesocoteşte orice dreptate, calcă orice lege, dispreţuieşte orice sfat, nedreptăţeşte orice semen şi face tot ce vrea…
Dar urmările nefericite nu întârzie să se arate.
De unde tot iei şi nu mai pui, curând se sfârşeşte. Cine cheltuieşte tot ce are ajunge curând să cheltuiască şi ce nu are.
Iar cine îşi prăpădeşte tot ce i-a rămas rămâne curând un prăpădit al tuturor.
Aşa ajunge, nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte, oricine nu gândeşte de la început cum îi va fi sfârşitul drumului pe care îl ia, al lucrului pe care îl începe, al vieţii pe care o duce.
Mai bun este sfârşitul unui lucru, decât începutul lui – spune Cuvântul Sfânt (Ecles. 7, 8). | Continuare »

Eu ştiu că nu-i pe cer decât un soare
Şi-n ce să cred – un singur Dumnezeu,
Şi-o Oaste care-o-nvăţătură are,
Şi-un singur drum – acela strâmt şi greu.

Şi doar acela-i duhul Oastei, care
Cu jertfă grea, de naintaşi sfinţit,
Conduce-n adevăr şi cu ardoare
După Iisus Hristos cel Răstignit.

Şi-acestea îmi formară legământul
Cu care lui Hristos m-am juruit
– Să nu schimb Oastei în vreun fel veşmântul
Şi să nu lepăd steagu-i scump plătit.

De n-oi cinsti vreodată naintaşii,
Nepăsător fiind de vreun cuvânt,
De-mi voi purta pe alte urme paşii:
Să nu am parte-n veac de cerul sfânt!

Iar pe acela care îndrăzneşte
Să-i strice Oastei fericitu-i rost,
Nimic nu-l ierte-n lume cât trăieşte,
Până nu-ntoarce totul cum a fost!

Căci de-om urma pe drept inaintaşii
Şi misiunea lor pe-acest pământ,
Nu vor putea apoi nicicând vrăjmaşii
Să-i sfâşie Oştirii steagul sfânt.

Lidia Hamza