Cina Domnului

Cina Domnului

Traian DORZ, LA GOLGOTA

Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!

S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.

Şi-a trimis Stăpânul iarăşi
peste tot din nou argaţii
ca să-adune-acum la cină flămânziţii
şi-nsetaţii! | Continuare »

cop1_Vine-Domnul

| Continuare »

Nasterea-Domnului_15_08

Unde să alerg

Lidia Hamza

Unde să alerg să-mi cumpăr, Doamne-a Ta iubire?
Ca, iertând, să nu mă doară nicio răstignire…
Unde pot afla eu oare dulcea umilință,
Nicio piatră să-mi strivească dreapta conștiință?

Unde, pe sub care pietre crește-ascuns răbdarea
Care încunună tainic numai ascultarea?
Unde să găsesc blândeții dulce unduire,
Nicio cruce să nu-mi stingă dragul din privire?

Unde, peste care munte să prind milei zare?
Nicio vorbă rea n-atingă alba ei cărare!
Unde cântă rugăciunea, peste care vale?
Vreau și eu să aflu pacea izbăvirii Tale!

Doamne, dă-mi-Te pe Tine, scump și veșnic Mire,
Ca să pot afla în Tine dulcea răsplătire…
Căci dacă Te am pe Tine și-al Tău dulce Nume
Toate, toate-s doar iubire, toate-s dulci pe lume.

CUM SĂ ŢINEM SĂRBĂTORILE

În vremea aceea învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, o femeie era acolo ce avea duhul neputinţei de optsprezece ani. De această femeie S-a apropiat Iisus şi punându-Şi mâinile pe dânsa, îndată s-a tămăduit şi mărea pe Dumnezeu. Dar pizmătăreţii farisei cârteau, zicând: „Nu se cade a lucra sâmbăta”. La aceasta, Iisus a răspuns cu mustrarea: „Făţarnicilor, au nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul de la iesle sâmbăta şi-l duce la apă? Dar această femeie pe care a legat-o satana de optsprezece ani au nu se cădea a se dezlega de legătura ei sâmbăta?”. Şi aceste zicând, se ruşinau toţi cei ce stăteau împotriva Lui. (Lc 13, 10-17)

Precum vedeţi în evanghelia de duminică, Iisus le-a dat fariseilor o mustrare şi o învăţătură cum să prăznuiască ziua Domnului. Dar să luăm aminte. Evanghelia de duminică ne mustră şi pe noi şi ne învaţă şi pe noi cum să ţinem cu adevărat şi bine praznicele Domnului.
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe porunca a patra: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”. De la început, Lucifer, diavolul cel mare, a zis slugilor sale: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ!” (Ps 73, 9). Şi de atunci diavolul lucrează neîncetat să strice praznicele Domnului. Hotărât, iubiţilor cititori, duminicile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba dracilor decât în slujba măririi lui Dumnezeu. | Continuare »

CÂND OCHII MEI

Traian DORZ

Când ochii mei privesc spre Tine
şi-i vezi cum zi de zi se stâng,
între nădejde şi-ntristare,
Tu ştii, Iisus Iubit, cât plâng.

Când, chinuit de neputinţă,
amare buzele îmi strâng
să-mi năbuş geamătul durerii,
Iisus Iubit, Tu ştii cât plâng.

Când, stors de-a sufletului vlagă,
eu inima-n suspin mi-o frâng,
când nu mai pot purta povara,
Iubit Iisus, Tu ştii cât plâng.

O, fie-Ţi milă, fie-Ţi milă,
căci lungile-aşteptări mă-nfrâng,
priveşte-mi viaţa-nlănţuită,
Tu ştii, Iubit Iisus, cât plâng.

Adu-mi odată dezlegarea
de orice lanţuri ce mă strâng,
o, după-o clipă de odihnă,
Iisuse, până când să plâng?

CRONCĂNIT DE CORBI

Ioan  Marini, «Viaţa Creştină» nr. 39 / 24 sept. 1939, p. 5

Început de toamnă. Pe cerul azuriu, în fapt de seară ca şi în zori de dimineaţă, trec în stoluri negre cârduri de corbi. Croncănitul lor neplăcut indispune pe mulţi oameni, care cred că acest „cântec” ar fi aducător de nenorocire.
Aceasta este o credinţă superstiţioasă. Corbii nu ştiu nici viitorul, ca să anunţe nenorociri, şi nu sunt nici în măsură de a se amesteca în viaţa oamenilor ce umblă pe pământ.
Ei îşi fac „slujba” pe limba lor. Cântă şi se „înţeleg” laolaltă aşa cum li-e graiul şi nimic mai mult.
Sunt însă altfel de „corbi”, care nu zboară pe aripile vântului, ci umblă pe aici pe jos, pe pământ, şi se numesc oameni. Ca „pene” (haine), ei pot să difere: unii le au negre, alţii pestriţe, vărgate sau albe. Sufletul însă îl au la fel: negru, plin de răpire şi păcat.
Despre ei se vorbeşte în capitolul 23, versetele 27şi 28 ale Evangheliei de la Matei: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi fărădelege”. | Continuare »

Între libertatea Duhului şi piedicile meschine ale procedurismului – Nicolae Steinhardt

Tămăduirea femeii gârbove – Sfântul Ioan Gură de Aur

Evanghelia infirmităţii trupeşti şi sufleteşti – Sfântul Nicolae Velimirovici

DESPRE FĂŢĂRNICIE – Sfântul Luca al Crimeei

FAŢA ŞI FĂŢĂRNICIA – Traian Dorz

TĂMĂDUIREA FEMEII CE SUFEREA DE 18 ANI – Pr. Iosif Trifa

FĂŢARNICUL – Traian Dorz

M-au gârbovit – Lidia Hamza

Împotriva duhurilor răutăţii… – Traian DORZ, Meditaţii la Apostolul zilei

Întăriţi-vă în Domnul – Traian DORZ, Meditaţii la Apostolul zilei

Staţi gata, dar… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Să rămâneţi în picioare – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

6. Fii binecuvântat, Iisuse; 423. Grăbiţi-vă să creşteţi; 542. În nădejdea Ta cea tare; 670. Mi-a răsărit un soare dulce; 708. Se-apropie Iisus acum; 717. Iisuse, Soare dulce

Proorocul Samuel – rod al rugăciunii în duh (I Regi 1, 12-13)

La începutul cărții Regilor, Biblia ne arată cum Dumnezeu a ascultat-o pe Ana când se ruga din inimă, cu plâns amarnic și suflet întristat (I Regi 1, 10). Ana, soția lui Elcana, nu avea copii (v. 2). Faptul acesta îi provoca multă durere. Iar pe deasupra, pentru acest motiv, Penina, cealaltă soție a lui Elcana, „o amăra grozav, aţâţând-o ca să cârtească din pricină că nu i-a dat Domnul prunci. Aşa se întâmpla în fiecare an când mergea ea la casa Domnului: aceea o amăra, iar aceasta plângea şi se tânguia şi nu mânca” (v. 6-7).

Cu o astfel de stare sufletească a intrat ea în casa Domnului, să se roage. Rugăciunea Anei era o rugăciune a inimii. „Buzele ei numai se mişcau, dar glasul nu i se auzea” (v. 13). Rugăciunea ei era în duh. Ființa ei întreagă, până în străfundul ei, era implicată în această rugăciune. De fapt, întreaga ei atitudine, starea ei, simțirile ei, lacrimile ieșite din durerea ei, toate alcătuiau rugăciunea Anei. Ea venise la Șilo să-și aducă înaintea Domnului jertfa rânduită, dar pentru sufletul ei îndurerat doar împlinirea unui ritual nu era de ajuns. Simțea în adâncul ei nevoia unei descărcări lăuntrice. Oare în ce carte ar fi putut ea atunci să găsească textul unei rugăciuni cu care să se identifice, care să reflecte starea ei sufletească, un text consacrat care să-i exprime durerea personală, rugăciune pe care ea, citindu-o înaintea Domnului, să primească răspunsul aşteptat şi să-şi găsească alinarea? Şi dacă nu se găsea un astfel de text nicăieri, trebuia să nu se roage deloc, numai să nu cadă în „greşeala” de a se ruga cu cuvintele ieşite din durerea inimii ei?

Părintele Iosif ne învață că „Duhul Sfânt este Dascălul cel mare al rugăciunii. Rugăciunea cea adevărată se poate învăţa numai în şcoala Lui. Duhul Sfânt ne învaţă să ne rugăm nu numai din buze şi din cărţi, ci şi din prisosul nostru cel sufletesc”. («Oastea Domnului» nr. 15 / 6 apr. 1932, p. 2) | Continuare »

A FI ÎNCHINĂTOR ADEVĂRAT

Traian Dorz,
fragment din «Crucea mântuitoare»

… Omenirea a avut mulţi binefăcători, în toate timpurile, care i-au căutat fericirea prin tot ce au crezut ei că pot ajuta şi uşura viaţa acesteia, a semenilor lor pe pământ. Dar cei mai mari binefăcători ai omenirii au fost, în toate timpurile şi în toate locurile, acei care le-au arătat oamenilor pe Hristos.
Acei care nu numai cu cuvântul lor puternic, luminos şi fierbinte, dar mai ales cu viaţa lor curată, binefăcătoare şi smerită L-au arătat strălucit şi vrednic pe Hristos, Viu şi Adevărat, în faţa semenilor lor, în aşa fel, ca şi aceştia să-L iubească şi dorească pe Hristos.

„Am vrea să-L vedem pe Iisus, am vrea să-L auzim pe Hristos…”
Ascultă această strigare dureroasă şi adâncă a tuturor celor ce-i întâlneşti. Poartă-te în aşa fel cu toţi, vorbeşte în aşa fel cu fiecare, ai grijă să umbli totdeauna în aşa fel, încât ascultătorii tăi să spună în urma ta nu ce frumos ai vorbit tu, ci cât de minunat este Iisus! | Continuare »

Orbul de la Ierihon

Lidia Hamza

Tot zorind pe căi străine
Negura şi ceaţa grea
Sting încet lumina mea
Şi-ndoiala iute vine.

Mâna-ntinsă către Tine
Doamne, dinspre noaptea mea
Cere numai o scântea
Ca vederea să-şi lumine.

Ochii Tăi plini de Lumină
Doar o clipă să-Ţi apleci
Când pe lângă mine-Ţi treci
Faţa Ta de milă plină.

Dă-mi să văd, fă şi cu mine,
Ce-ai făcut, în dulce zvon,
Orbului din Ierihon
Când striga, crezând în Tine.

Să-nţeleg, trecând prin lume
Voia-Ţi cu discernământ
Şi-apoi până la mormânt
Raza ei să mă îndrume.

ORBUL DE LA IERIHON

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 49 / 1 dec. 1929, p. 3

Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul de la Ierihon.
Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşeşte şi putrezeşte lângă un zid din oraşul Ierihon.
Dar deodată un zgomot mare se face. Mulţime de oameni dau năvală din toate părţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare. „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime. Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate”. În sufletul celui orb, deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutremură de nădejdea tămăduirii. Când gloata se apropie, nădejdea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”…
Lumea îl ceartă să tacă, dar el strigă tot mai stăruitor: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”. Domnul aude glasul bietului orb. El totdeauna aude glasul celor ce sufăr. Se apropie cu iubire de el şi îl întreabă: „Ce voieşti să-ţi fac?”. „Doamne, să văd”, răspunde orbul.
Iisus i-a zis: „Fie ţie după credinţa ta”. Şi orbul îndată s-a tămăduit (citiţi pe larg această evanghelie la Luca 18, 35-43).
O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Tâlcul acestei evanghelii îl aflaţi şi în Calendarul nostru care a ieşit acum de sub tipar. | Continuare »

O, ZI DE FERICIRE

O, zi de fericire, când mi-ai venit, Iisus,
când mâinile-Ţi slăvite pe ochii mei le-ai pus,
mi-ai sărutat vederea – şi ochii mei uimiţi
mi s-au deschis spre Tine, spre ochii Tăi iubiţi!…

O, zi de fericire, când Tu mi-ai vindecat
iubirea mea zdrobită – şi cerul tot mi-ai dat,
cu împletiri de raze cărarea azi mi-ncingi
şi-apoi îmi spui: Răbdare, fii tare şi-ai să-nvingi!

O, zi de fericire, când într-un sfânt balsam
mi-ai dăruit iubirea ca soţ de drum s-o am,
s-a-nfiorat în mine tot sufletul simţind
că tot ce dă iubirea răscumperi suferind.

O, zi de fericire – de-atunci viaţa mea
mi-ai prefăcut-o soare şi lacrimă, şi nea,
Iisus, mi-ai dat-o stâlpul unui ceresc hotar
din care să-mi fac viaţa un cântec şi-un altar.

O, zi de fericire, rămâi mereu aşa,
în veac ce-a fost în tine să nu mai pot uita,
dar dincolo de tine să uit tot ce-am fost eu,
să pot să fiu Dincoace pe veci în Dumnezeu! (Traian DORZ)

Părintele Constantin Galeriu

Vindecarea-orbului-17În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Neîncetat să avem acest gând în sufletul nostru, atunci când ne rugăm, când citim, când ne împărtăşim: să simţim că trăim timpul lui Dumnezeu ca acum, ca un astăzi neîncetat.

Altfel spus, ascultând acum dumnezeiasca Evanghelie să simţim pe Mântuitorul, Care este izvorul ei, iar cuvintele Lui sunt rostite pentru noi, acum, în acest ceas, în acest loc. Să simţim aşa cum simţeau cei care Îl ascultau cu adevărat; căci nu toţi cei care au fost în preajma Mântuitorului s-au curăţat; dar toţi cei care au fost cuprinşi în inimile lor de cuvintele Lui s-au curăţat de patimi. Pentru că este cu putinţă ca cineva să fie lângă tine dar cu sufletul în altă parte; deci puteau sta lângă Hristos fără să fie cu El. Noi aşa să ascultăm cu adevărat dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei, rostit pentru noi în ceasul acesta. Şi numai aşa noi îl simţim, îl trăim. Suntem cu Hristos şi în Hristos e viaţa noastră, şi altă viaţă mai scumpă nu există decât a lui Hristos în noi, cum simţea Sfântul Apostol Pavel: “Hristos în noi, nădejdea măririi”.
A fost rânduită de Biserică Evanghelia vindecării orbului Bartimeu. Era, iubiţilor, timpul apropierii jertfei Mântuitorului, timpul crucii şi al învierii Lui. Cobora din Galileea, din nordul Israelului, către Ierusalim, iar drumul trecea prin Ierihon, un oraş care este şi astăzi un important centru comercial. În vremea veche se făcea comerţ mai ales cu mirodenii şi cu plante medicinale. S-a apropiat Iisus de Ierihon şi un om şedea lângă drum, cerşind. Auzind că mulţimea trece, a întrebat orbul: “Cine este Acesta?”. | Continuare »

ÎN FAŢA PORŢII ÎNDURĂRII – Traian Dorz

Răbdarea în suferinţe – Sf. Ioan Gura de Aur

Lumina-i zâmbetul iubirii – Traian Dorz

Vindecarea orbului din Ierihon – Pr. Constantin Galeriu

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu? – Sf. Teofan Zăvorâtul

DOAMNE, SĂ VĂD! – Nicolae Steinhardt

…Hristos Iisus a venit… – Traian Dorz, meditații la Apostolul zilei

 

Traian DORZ, poezii: Când mi-ai descoperit lumina, DESCHIDE-MI, DOAMNE, OCHIIVOI, CEI ORBIO, ZI DE FERICIREÎŢI MULŢUMIM, LUMINĂSUNT OCHI CE VĂDCEL CARE PLÂNGEMĂ SUI DIN TRISTELE ADÂNCURIRECUNOŞTINŢĂ, DOAMNECEI CU VEDEREA SĂNĂTOASĂSLĂVITĂ FII, LUMINĂNoi L-am aflatÎncrede-te-n LuminăO, NU PRIVELIŞTEA!

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

  1. O Părinte-al mângâierii; 23.Nu-mi mai lua, Iisuse; 57. Şi tu, şi eu; 93. Nu-i nimeni mai dator125. Câţi ne-am atins de Domnul; 141. Iisuse dulce, fii-mi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 240. O, Tu mi-ai dat vederea; 248. Doamne, ce dator pot fi; 263. Mai ’nainte de-a-mi fi ochii313. Lumina veşniciei noastre; 355.Îţi mulţumesc că mi-ai venit; 537. Mai orb ca cel fără vedere628. În căi rele; 681. Lumină ce mi-ai înnoit; 691. Tu, care-ai aflat lumina913. Mila, numai mila104. Străină-a fost viaţa mea; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 133. Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 155. Unde să mă duc?: 189. Tu poţi202. Când ochii storşi de lacrimi; 252. Departe-ntotdeauna539. Pe patul suferinţei gem; 540. Gem inimi sub adâncă apăsare; 545.Doamne Dumnezeul meu966. Eu sunt zdrobit de tot; 1045. Să te privesc din plin

„Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:“ (Ioan 6, 8)

Fiecare dintre ucenicii Domnului Iisus îşi are frumuseţea lui aparte. Nici unul nu-i lipsit de frumuseţe, dar nu sunt toţi la fel. Pentru că tocmai în aceasta stă frumuseţea lor.
Unul s-a deosebit prin curaj, altul prin smerenie, altul prin iubire, altul prin agerime… Unul prin vorbire, altul prin tăcere, unul prin fapta arătată, altul prin fapta ascunsă.
Domnul Iisus nu schimbă temperamentul, felul de fire al cuiva, dacă vine la El, ci îl înnobilează numai. Mărul rămâne tot măr; îl altoieşte numai. Soiul timpuriu sau târziu rămâne tot aşa, îl altoieşte numai pentru a rodi, în loc de poame acre şi mici, roade gustoase şi mari.
Vasul rămâne tot vas, îi schimbă numai conţinutul.

Domnul face că cei iuţi rămân iuţi şi după ce vin la Hristos. Numai că acum nu sunt iuţi pentru a face răul, ci sunt iuţi pentru a face binele. Cei curajoşi rămân şi mai departe tot curajoşi. Dar nu spre a sări la bătaie acum, ci pentru a ajuta la nevoie.
Cei zgârciţi înainte faţă de Dumnezeu vor fi zgârciţi şi după aceea, dar faţă de diavolul. Nu vor mai întrebuinţa pentru molii sau pentru rugină ceea ce au, ci pentru propă-şirea Evangheliei şi pentru ajutorarea lipsiţilor, pentru a-şi muta avuţia în ceruri.
«Iată, Eu fac toate aceste lucruri noi», a zis Domnul Iisus (Apoc. 21, 5). Căci schimbându-se conţinutul chiar şi vasul se înnobilează.
Din locul unde a fost altoit se cunoaşte nu numai rodul pomului, ci chiar şi trunchiul şi coaja lui.
Chiar şi chipul omului, chiar şi înfăţişarea lui din afară se schimbă, după ce se întoarce el la Dumnezeu. Lumina dinăuntru se răsfrânge şi în afară pe faţa lui. Şi prin ochii lui. Şi prin mişcările lui.

Andrei, unul din primii ucenici ai Mântuitorului, fratele lui Petru, a rămas mereu sufletul liniştit şi tăcut. Dar totdeauna prezent acolo unde era nevoie. În trei locuri deosebite se vorbeşte despre Andrei, în Evanghelie… Şi totdeauna este înfăţişat ca un ucenic plin de o înaltă frumuseţe sufletească. | Continuare »

Sursa: Sinaxar 30 Noiembrie

Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său. | Continuare »

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

„Şi s-a întristat, căci era bogat foarte”…

dregatorul-bogatÎn vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către Iisus, ispitindu-L pe El şi grăind: „Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?” Iar Iisus i a zis lui: „Poruncile ştii: Să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Iar el a zis: „Acestea toate le am păzit din tinereţile mele”. Iar Iisus, auzind acestea, a zis lui: „Încă una îţi lipseşte: toate câte le ai vinde-le şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino după Mine”. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi, văzându l Iisus că s-a întristat, a zis: „Cât de anevoie vor intra întru Împărăţia lui Dumnezeu cei care au avuţii! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât bogatul a intra întru Împărăţia lui Dumnezeu”. (Luca 18, 18-25)

Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că evanghelia de mai sus ar cere de la noi să ne vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuţia şi strângerea ei sunt o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteşugurile sufleteşti ce le scorneşte avuţia în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. O evanghelie din duminicile trecute ne arată un om pe care avuţia îl aruncase în braţele băuturilor şi desfătărilor, iar evanghelia de mai sus ne arată pe un altul, ce-şi făcuse din bogăţie un idol pe care îl avea mai drag şi mai de preţ decât mântuirea lui sufletească. „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea, zicea Psalmistul. Dar greşeala aceasta este că oamenii îşi lipesc mai mult inima de bogăţiile pământeşti decât de Mântuitorul şi de bogăţiile cele sufleteşti. | Continuare »

Traian Dorz, din CÂNTAREA ÎNVIERII

tanarul-bogat35Toate-averile din lume sunt un fum,
tot ce ai poţi pierde astăzi, chiar acum,
singura avere care n-are-apus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus!…

Să-L câştigi,
să-L câştigi pe El
vinde casă, uită masă,
totul lasă
numai să-L câştigi,
numai să-L câştigi pe El!

Nu-i mărgăritar pe lume, aur nu-i,
nu-i nimic, nimic să aibă preţul Lui.
Lucrul care trebuieşte mai presus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Toată slava lumii piere, cum e scris,
toate-s trudă şi durere, scrum şi vis,
doar o slavă ţine veşnic, jos şi Sus:
e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Tanarul-bogat33(Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981)

Mâine e duminica aceea când se citeşte în toate bisericile noastre Evanghelia cu „tânărul bogat” care a venit la Domnul. Scrie despre el şi Sfântul Evanghelist Matei, şi Marcu, şi Luca. Fiecare aminteşte una dintre părţile interesante ale vieţii acestui tânăr. Am dori să amintim aceste lucruri nu numai pentru că mâine e duminică şi se citeşte în bisericile noastre această evanghelie, ci pentru că în ea sunt cuprinse nişte lucruri de foarte, foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi…
Am vrea să citim împreună această Evanghelie şi după aceea să gândim adânc asupra înţelesului acestor adevăruri pe care Mântuitorul ni le-a înfăţişat şi la care e bine dacă fiecare dintre noi luăm bine seama, pentru că într-una dintre aceste şapte probleme cuprinse în această Evanghelie ne găsim fiecare dintre noi. Să ne cântărim fiecare în lumina şi în Cuvântul voii lui Dumnezeu şi să ne cercetăm noi înşine în care dintre aceste stări suntem.
Să ţinem minte nişte lucruri foarte însemnate pentru fiecare, pentru că noi trebuie să ştim: „Nici unul dintre cuvintele lui Dumnezeu nu e lipsit de putere”, nici de înţeles, nici de adevăr.
Sunt şapte probleme mari:
1. o mare problemă – problema mântuirii;
2. o mare grabă;
3. o mare întrebare;
4. un mare răspuns;
5. o mare condiţie;
6. o mare întristare;
7. un mare faliment.

1. Prima problemă este problema mântuirii. Mântuitorul era atunci în cetatea aceea. Şi el, tânărul bogat, foarte, foarte ocupat cu atâtea treburi de peste zi, deşi a auzit că Mântuitorul este acolo şi propovăduieşte Evanghelia de mult timp, a alergat la Mântuitorul în ultimul moment. | Continuare »

Tanarul-bogat-2Deşertăciuni şi vis sunt toate
în lumea asta de acum,
averea lumii-i amăgire
şi măreţia ei e fum.

Fericit cine-şi adună
avuţia cea de Sus,
fericit cine-mpreună
umblă cu Iisus, rabdă cu Iisus, moare cu Iisus,
el şi-nvie cu Iisus!

Nu-i o mai mare nebunie
decât să-L uiţi pe Dumnezeu
şi sufletul să-ţi legi de lume,
şi trupul, de păcatul greu.

Cu-adevărat deşertăciune
sunt toate şi-amăgiri, şi vis,
zadarnic se frământă omul
precum Scripturile au zis. | Continuare »