… CĂCI IUDEII HOTĂRÂSERĂ

… CĂCI IUDEII HOTĂRÂSERĂ

Traian Dorz,  Hristos –vindecătorul nostru

„Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Iisus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.“ (Ioan 9, 22)

Dreptul de a scoate pe cineva din Casa lui Dumnezeu numai Dumnezeu Însuşi îl are!
Dar Dumnezeu nu scoate din Casa Lui pe nici un închinător al Său!
Din Casa lui Dumnezeu numai păcatul şi neascultarea, da, numai păcatul îl scoate pe om. Ori prin el însuşi, ori prin alţii!
Dar când oamenii s-au făcut stăpâni peste ceea ce trebuia să rămână Stăpân numai Dumnezeu, de atunci mereu a fost dat afară cine trebuia să rămână înăuntru
şi a fost păstrat sau lăsat înăuntru tocmai cel care trebuia să fie scos şi alungat afară, fără cruţare, din Casa lui Dumnezeu.

Au fost desfiinţate „frumos“ poruncile lui Dumnezeu, în timp ce erau păstrate şi ridicate în tot mai multă cinste şi ascultare „datini“ vinovate, obiceiuri păgâneşti şi oameni stricaţi.
Adică cele care n-aduc nici o slavă şi nici un folos lui Dumnezeu, dar sunt de cel mai mare folos pentru păcat şi pentru ai lui (Marcu 7, 9).
Au fost scoşi afară din Biserică oameni care erau de cea mai mare cinste pentru Evanghelie şi slavă pentru Hristos, în timp ce erau păstraţi şi puşi în cinste în Biserică oameni care, prin viaţa şi faptele lor, au fost şi vor fi o ruşine a Bisericii. | Continuare »

TU VREI SĂ NE ÎNVEŢI PE NOI?

TU VREI SĂ NE ÎNVEŢI PE NOI?

„«Tu eşti născut cu totul în păcat», i-au răspuns ei, «şi vrei să ne înveţi pe noi?» Şi l-au dat afară.“ (Ioan 9, 34)

Cel care crede că nu mai poate primi învăţătură de la nimeni, este un om definitiv pierdut!
Cel care îşi închipuie că poate să facă tot ce vrea el, fără ca să fie obligat a da socoteală nimănuia de faptele sale, acela nu mai poate fi scăpat de pierzare.
Cel care nu vrea să-i fie „cenzurate“ scrisorile,
nici controlate faptele,
nici îndrumate purtările,
nici sfătuit, nici mustrat, nici dirijat niciodată de nimeni,
nici chiar de cei cărora le este întru totul dator,
acela se va nimici sigur şi fără nici o putinţă de salvare.
Fiindcă mândria şi nerecunoştinţa celui rău îl trag şi-l împing la pierzarea sa totală.

Dar acela care poate să-i înveţe pe alţii, acela nici nu se ruşinează a învăţa şi el însuşi de la toţi!
Acela care merită să fie înălţat deasupra tuturora, este cel care nu se ruşinează să le slujească el însuşi tuturor, cu răbdare şi cu blândeţe înţelegătoare.
Dar cine nu se lasă învăţat nici de către Dumnezeu, cum să vrea el ca să asculte, să primească şi să înveţe ceva de la oameni, oricine ar fi ei! | Continuare »

Cuvânt la Duminica Slăbănogului

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

„Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani” (Ioan 5, 5)

Când vorbim despre slăbănogul care pătimea de treizeci şi opt de ani şi zăcea pe patul său la scăldătoarea oilor, aflăm la el o comoară mare.
Această comoară nu o găsim atunci când săpăm în pământ, ci o aflăm dacă cercetăm sufletul acestui bolnav. Găsim o comoară care nu constă în aur, argint sau pietre scumpe, dar care este mult mai preţioasă decât aurul şi decât toată bogăţia.

Ea constă în răbdare, în înţelepciune, statornicie şi o neclintită nădejde în Dumnezeu.
Bogăţia obişnuită este expusă la pânda jefuitorilor, la mâinile tâlharilor, la viclenia slugilor necinstite, şi dacă ea scapă de toate aceste primejdii, totuşi, adeseori, aduce proprietarului ei tot felul de nenorociri, prin faptul că ridică asupra lui zavistnici, şi pricinuieşte furtuni şi neplăceri de tot felul.

Bogăţia duhovnicească este scutită de toate aceste năpădiri; este mai presus de toate aceste pândituri. Ea nu se teme nici de tâlhari, nici de furi, nici de zavistnici, nici de clevetitori, ba chiar nici de moarte. Prin moarte, ea nu se răpeşte de la proprietarul ei, ci, mai mult, ea tocmai prin moarte se face proprietatea lui cea mai sigură şi îl întovărăşeşte în cealaltă viaţă; ea se face pentru acela căruia îi urmează un mijlocitor însemnat şi îi agoniseşte îndurarea Judecătorului ceresc.
Această bogăţie o aflăm în sufletul celui slăbănog, care zăcea bolnav de treizeci şi opt de ani.

Şi găsim încă o mare comoară de felul acesta în sufletul lui. Să observăm acum mai de aproape pe acest rob răbdător, precum şi pe Domnul cel milostiv.
Treizeci şi opt de ani s-a luptat cu o boală nevindecabilă şi neîncetat a fost chinuit de ea; cu toate acestea, el n-a pierdut răbdarea, n-a lăsat să treacă prin limba lui nici un cuvânt de hulă, şi nici nu s-a tânguit împotriva Făcătorului său, ci mai vârtos a suportat pătimirile sale cu multă şi nobilă statornicie şi spunere.

Poate veţi întreba de unde ştim noi acestea, fiindcă Sfânta Scriptură nu ne spune nimic despre viaţa sa cea de mai înainte.
Este adevărat că ea ne spune numai că el a fost bolnav timp de treizeci şi opt de ani, dar nu adaugă lămurit, că el ar fi fost necăjit, că n-ar fi mulţumit ş.a. | Continuare »

Evanghelia despre minunea de la scăldătoarea Vitezda

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI, predică la Duminica a IV-a după Paşti

vindecarea-slabanogului-2Binecuvântat este omul care, cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu, îndură toată suferinţa din viaţa aceasta. Pentru el, fiecare zi se întinde până la măsura unei luni în ceruri şi până la un an pentru necredinciosul care se veseleşte fără să aibă suferinţă ori suferă fără să aibă răbdare şi nădejde în Dumnezeu. Binecuvântat este omul care nu cleveteşte când se află în suferinţă, ci cercetează pricinile suferinţei cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu. Unde va găsi pricinile suferinţei sale, cel care se află în suferinţă? Le va găsi în sine, sau în părinţi sau în cei din preajma lui – aici va afla pricinile suferinţei cel care este în suferinţă. Împăratul David a suferit pentru păcatele sale; Ieroboam a suferit pentru păcatele tatălui său, împăratul Solomon; proorocii au suferit pentru păcatele celor din preajma lor.

Dacă cel ce se află în suferinţă ar căuta mai departe şi mai adânc pricinile suferinţei sale, unde le-ar găsi? El le va găsi în necredinţa cea dintâi a omului faţă de Dumnezeu sau în duhul răului celui întunecat şi rău, într-un întuneric otrăvit fără zi, sau în iubirea lui Dumnezeu şi rânduiala lui Dumnezeu, cea tămăduitoare – aici va găsi pricinile suferinţei sale, cel care se află în suferinţă. Adam şi Eva au suferit pentru lipsa lor de credinţă faţă de Dumnezeu; dreptul Iov a suferit din pricina duhului celui rău întunecat şi pizmaş; şi bărbatul născut orb, ai cărui ochi au fost deschişi de Domnul Cel milostiv, a suferit spre slava lui Dumnezeu şi răsplata sa veşnică.

Pentru omul cu dreaptă judecată, este întotdeauna firesc să caute pricinile suferinţei sale mai întâi în sine, iar pentru cel nebun să osândească mereu pe alţii. Omul cu dreaptă judecată îşi aminteşte toate păcatele sale din copilărie până în prezent; el şi le aminteşte cu frică de Dumnezeu şi se aşteaptă să sufere pentru păcatele sale; şi astfel, când cade asupra lui suferinţa, care vine fie prin prietenii sau prin duşmanii săi, de la oameni sau de la duhurile rele, fie mai curând fie mai târziu, el cunoaşte de îndată pricinile suferinţei sale, fiindcă el îşi cunoaşte şi îşi aminteşte păcatele pe care le-a făcut. | Continuare »

Fiecare dă ce are

Lidia Hamza

Maica Domnului athosDin copilărie știu o istorioară. Anume că odată un stat vecin a declarat război Italiei.
După multe lupte între cele două popoare, o dată, ca să se răzbune pe italieni, poporul vecin umplu o cizmă cu multe necurățenii și o aruncă peste graniță, făcând aluzie în batjocură, la forma de cizmă a statului italian. A doua zi, italienii au umplut o cizmă cu aur, argint, și multe pietre scumpe și o aruncară peste graniță cu un bilet atașat pe care scria așa: „Fiecare dă ce are“.
Această istorioară are o conotație duhovnicească foarte profundă. Care face referire la calitatea conținutului duhovnicesc al fiecăruia, la nălțimea spirituală a fiecăruia. Că doar aceea poți da: ce ai! Și doar aceea ești: ce-ai agonisit!
Dacă sufletul meu e plin de ură și de venin, de egoism și invidie, de frică și de lașitate, către toți cei din jur numai aceasta împroșcă.
Dar dacă sufletul meu e plin de iubire, de dăruire, de blândețe, de iertare, de milă, indiferent cât de murdară ar fi aruncătura cuiva spre mine, aceasta nu-mi atinge decât trupul, învelișul meu exterior. Din inima mea va pleca înapoi doar ceea ce este în ea, indiferent de ceea ce vine spre ea.
Extrapolând, îmi stăruie în minte un cuvânt al tatălui meu: anume că atunci când va veni, Anticristul va afecta pe cei în inima cărora se va regăsi el.
Dacă vremea aceea va găsi în inima mea ură, necredință, invidie, frică, lașitate, el, Anticristul va intra ca în propria împărăție. Dar dacă inima mea e plină de dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni, dacă va găsi pace, bucurie, împăcare, mulțumire, credință puternică, antenele lui nu vor putea penetra sufletul meu. Nici nu mi-l recunoaște. | Continuare »

TREI CAUZE ALE DESPĂRŢIRII

Traian_Dorz_01Un cuvânt al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Iveşti – 2 mai 1982

Scumpii şi preaiubiţii noştri în Domnul, miri, părinţi, nuntaşi, fraţi şi surori de la nunta din Iveşti!
Slăvit să fie Domnul vă spunem din toată inima şi cu o îmbrăţişare sfântă, făcând cele mai calde urări pentru fericirea şi sănătatea voastră, atât cea sufletească, cât şi cea trupească, întrucât amândouă acestea sunt nişte daruri şi binecuvântări de la Tatăl nostru cel ceresc, spre binele tuturor celor ce-L caută şi-L laudă, şi-L slăvesc pe El (…).
Am dorit cu mare dor să putem lua această masă duhovnicească împreună cu voi. Împreună cu voi toţi, dragii noştri fraţi şi surori, şi să ne împărtăşim din plin sufletele noastre din pâinea cea gustoasă a Cuvântului lui Dumnezeu şi din vinul cel dulce al cântărilor Sale, pentru că sufletul nostru este flămând şi însetat de-atâta vreme de aceste sfinte bunătăţi. Dar Domnul a îngăduit ca lucrurile să se petreacă altfel. Şi, pentru aceasta, se cuvine totuşi să-I mulţumim lui Dumnezeu, Care va face ca şi aceasta să fie, până la urmă, tot spre slava Lui şi spre bucuria noastră.
Împreună cu această urare, la acest ospăţ sfânt şi bun pe care dragostea Domnului nostru ni l-a pregătit prin preaiubiţii noştri miri şi fraţi, dorim să ne unim şi noi, cei de departe, rugăciunile noastre cu cei prezenţi şi să cerem deplina binecuvântare a lui Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru toată viaţa celor doi tineri dragi care îşi unesc azi vieţile lor pentru ca împreună să-L poată iubi şi mai mult şi să-L poată sluji şi mai bine pe scumpul nostru Mântuitor şi Dumnezeu, Iisus Hristos.
Taina căsătoriei cu acest scop şi cu acest gând a şi fost rânduită de Dumnezeu, pentru a se împlini planul Său avut de la începutul zidirii cu omul pe care El l-a făcut după chipul şi după asemănarea Sa. | Continuare »

„ADU DEGETUL TĂU…”

Vorbirea fratelui Visarion Ţuţu (Rediu) la nunta de la Buciumi – 25 aprilie 1982

Sf-Ap-Toma-2În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Sfântul Evanghelist Ioan, în Evanghelia sa, la capitolul 20, începând cu versetul 24, scrie: „Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Iisus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!”. Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”.
După opt zile, ucenicii lui Iisus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Iisus, a stătut în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”. Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios”. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. „Tomo“, i-a zis Iisus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut”.

Iubiţii noştri fraţi şi surori! Când este vorba să pierdem ceva drag în viaţa noastră, inima noastră se sfâşie de durere şi ochii noştri încep să verse lacrimi. Când este vorba să-ţi pierzi fiinţa cea mai iubită, fie soţul, fie soţia, sau să-ţi pierzi părintele ocrotitor sau mama bună, sau să-ţi pierzi în viaţă alte lucruri şi alte fiinţe scumpe de care inima îţi este foarte, foarte legată, atunci sigur că inima noastră se moaie şi ochii noştri încep să verse lacrimi.
Am rămas totdeauna mişcaţi de ceea ce am văzut în jurul nostru, de ceea ce am văzut în jurul meu când este vorba de oameni foarte, foarte tari… Dar când ajungi în astfel de situaţii, în momentul acela chiar şi cei mai tari, care se socoteau ei înşişi tari, chiar şi inima lor a fost sfâşiată. Când le-a fost răpită de lângă ei fiinţa iubită, atunci nici ei nu au putut să rămână nepăsători.
Vedem în jurul nostru când cineva pleacă dintre noi – unii pentru o vreme şi alţii pentru veşnicie – şi se duc dincolo, spre cele veşnice. O, atunci inima noastră este foarte sfâşiată şi foarte îndurerată.
Atunci s-o vezi pe mamă cum plânge lângă fiică…
Atunci s-o vezi pe fiică cum plânge lângă mamă… | Continuare »

Acatistul Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii“

izvorul tamaduiriiTroparul Sărbătorii « Izvorul Tămăduirii »
Din izvorul Tău cel nesecat, Ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea curgerile Harului Tău mai presus de cuvânt, căci ca Ceea ce L-ai născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul, Te rog să mă rourezi cu darul Tău, ca să grăiesc Ţie: Bucură-Te Apă Izbăvitoare!

Condac 1
Pe Tine, fântână pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe Tine, Izvorule Dumnezeiesc ce izvorăşti apele darului, cu un glas Te lăudăm că izvorăşti tămăduiri în toate zilele. Cu dragoste şi cu credinţă să scoatem apă şi să ne rugăm să ne rourezi cu darul Tău, ca plini de mulţumire să strigăm: Bucură-Te Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că eşti Izvor de Viaţă dătător!
Icos 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Care fără de prihană L-ai născut pe Fiul Lui Dumnezeu, deschide-ne gura să Te slăvim, strigând către Tine:
Bucură-Te, că din Tine izvorăsc facerile de bine!
Bucură-Te, că dai sănătate şi întărire sufletelor şi trupurilor!
Bucură-Te, Izvor Sfânt din care curge bunătatea şi tămăduirea!
Bucură-Te, ocean care reverşi minuni peste toată lumea!
Bucură-Te, că prin revărsarea darului covârşeşti curgerile Nilului!
Bucură-Te, apă care ai primit lucrarea Iordanului!
Bucură-Te Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că eşti Izvor de Viaţă dătător!

Condac 2
Atoateziditorul lucruri preaslăvite a săvârşit întru Tine, Preacurată. De Sus a picurat în pântecele Tău, Mireasă Dumnezeiască, şi Te-a arătat Izvor de tămăduiri, Care-i vindeci pe cei ce cântă: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 2
Dumnezeiesc Izvor al Raiului, Fecioară şi Maică Cerească Te numim după vrednicie, căci curgerea şi darul izvorului Tău au străbătut Pământul, care se acoperă pururea cu minuni din apa ce se dă spre băutură tuturor celor care cer. Noi, creştinii, cu bucurie şi cu credinţă alergăm la izvorul Tău strigând:
Bucură-Te, Izvor curgător de tămăduiri şi de bogate vindecări pentru cei bolnavi!
Bucură-Te, că pe orbi i-ai luminat, pe şchiopi i-ai îndreptat, pe slăbănogi i-ai întărit! | Continuare »

Izvorul tămăduirii

In Vinerea Luminată, Ortodoxia sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din a doua jumatate a primului mileniu creştin, care face referire la o vindecare miraculoasă a unui orb ce şi-a recăpătat vederea după ce şi-a udat faţa cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită din ordin împărătesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul „Izvorul Tamaduirii“.

Praznicul duce cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domnului, Cea Care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin naşterea Mântuitorului. În această zi, în toate bisericile şi mănăstirile se face „agheasma mica“, sfinţirea apei, ca la Bobotează, dar după rânduiala Săptămânii Luminate.

Vindecare miraculoasă

Înainte de a urca pe tron, împăratul Leon cel Mare, ca simplu soldat, s-a nimerit să treacă printr-o pădure şi a întâlnit un orb bătrân, care îşi căuta drumul. Acest bătrân orb, însă, era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale se află izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. | Continuare »