AMINTIREA PREŢULUI RĂSCUMPĂRĂTOR

AMINTIREA PREŢULUI RĂSCUMPĂRĂTOR

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare – începutul anilor ’80

(…) Samariteanul milostiv să ne îmbrace din nou, să ne ridice şi să ne înalţe iarăşi spre starea din care am căzut, spre Ierusalim. Aceasta n-o poate face decât acel care se ridică. El, Care S-a ridicat, şi ai Lui, care se suie spre Ierusalim. Numai acei oameni binecuvântaţi de Dumnezeu care caută şi se silesc să păşească pe urmele Domnului spre starea tot mai înaltă, tot mai sfântă, tot mai după voia lui Dumnezeu, prin credinţă, prin rugăciune, prin înfrânare, prin sfinţenie, prin toate roadele Duhului, numai aceia îi pot ajuta pe cei căzuţi în mijlocul păcatelor; pe cei dezbrăcaţi de haina neprihănirii, pe cei care sunt doborâţi şi zdrobiţi de toţi tâlharii aceştia de păcate: de răutate, de vicleşug, de mânie, de pizmă, de lăcomie, de beţie, de tot ceea ce este tâlhar-păcat, de tot ceea ce este ucigaş de suflete, de tot ce este nefericit şi de tot ce este nenorocit pentru fiecare dintre noi.
De aceea, binecuvântăm pe Domnul totdeauna, că El a avut cea mai mare milă de noi, căci a venit şi ne-a ridicat din starea cea rea în care zăcusem. Şi-i binecuvântăm, pentru dragostea lui Dumnezeu, pe acei fraţi ai noştri lucrătorii Lui binecuvântaţi, care ne vestesc şi ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu şi care, prin acest sfânt Cuvânt al Său, ridicându-se ei înşişi tot mai înalt spre starea de curăţie, ne ajută şi pe noi, să ne ridicăm şi noi din locul unde am fost căzuţi şi am zăcut în păcate şi în stricăciune. | Continuare »

CÂŢI NE-AM ATINS DE DOMNUL

147205_samarineanul-milostivCâţi ne-am atins de Domnul
şi El ne-a vindecat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat!

Să spunem, să spunem mereu
ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu,
cât de mult, cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu!

Toţi câţi zăceam în moarte
şi El ne-a înviat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost în lanţuri
şi El ne-a liberat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost robi lumii,
iar El ne-a înfiat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Recunoştinţa noastră
să strige-n lung şi-n lat,
cu slava Lui să umplem
pământul ne-ncetat!

Traian Dorz, Cântarea Învierii

Mai presus de toţi

Meditaţii la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii
Traian Dorz – HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Ce tainică şi ce nebănuit de mare este dragostea lui Dumnezeu Care, cu toate că este mai presus de toţi, Se face robul tuturor! El poartă grijă de fiecare creatură a Sa. Până şi de un vierme. Până şi de un neascultător, până şi de un vrăjmaş al Lui, după cum este scris: El face să răsară soarele Său şi peste cel drept şi peste cel nedrept. Şi face să cadă ploaia Sa şi peste cel bun şi peste cel rău…
Ori de câte ori se bucură un copil al Său, Se bucură şi Domnul şi îngerii Săi. Şi ori de câte ori suferă unul din copiii Săi, suferă şi El împreună cu acesta. El, Cel mai presus de toţi, este mai prejos tuturor.

Se spune undeva: de la nimicirea Templului şi de la dărâmarea Ierusalimului, Domnul nu S-a mai aşezat pe Scaunul Lui de Domnie nici nu S-a mai ospătat la masa Lui…
– Poate oare să se ospăteze omul care şi-a dărâmat propria lui casă până ce îşi va reclădi alta?
– Poate oare părintele care şi-a împrăştiat copiii să se veselească până ce şi-i va aduna iarăşi?
– Chiar dacă ar putea o mamă să-şi uite copilul său, Eu totuşi nu vă voi putea uita niciodată, zice El.
Da, Dumnezeul nostru este mai presus ca toţi şi El, Care a făcut rana noastră, tot El ne-o va vindeca.
El, Care Şi-a ars Casa Lui, tot El Şi-o va şi reclădi, fiindcă El, Care este mai presus de toţi, Care suferă cu toţi şi pentru toţi, nu are linişte până ce nu le reaşază frumos pe toate.
Dar El lucrează în timp, în răbdare şi în linişte. De aceea se vor vindeca odată toate rănile, atât ale noastre, cât şi ale Lui. | Continuare »

IUBIREA TA

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

020-scara-ceruluiIubirea Ta n-are
un ultim salut,
e fără de capăt
ca fără-nceput.

Cântarea Ta n-are
un ultim cuvânt,
avântul sfârşeşte
în noul avânt.

Alintul Tău n-are
un ultim fior,
e pururea proaspăt
ca apa-n izvor.

Când nu va fi soare,
nici stele, nici cer,
Tu-n veci vei fi-Acelaşi
ca azi şi ca ieri.

Când nu va fi lume,
nici cine-o privi,
Iubirea Ta, Doamne,
aceeaşi va fi.

Că-n dragostea sfântă
nu-i ultim sărut,
e-aceeaşi spre capăt,
precum spre-nceput!

 

„RUPEŢI-O CU ADUCĂTORII ÎNVĂŢĂTURILOR STRĂINE”

FrTraianDorzUn cuvânt al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Preluci – 23 august 1977

Preaiubiţii noştri în Domnul miri Vasilică şi Lena, nuntaşi, părinţi şi copii, fraţi şi surori!
Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos pentru răscumpărarea şi viaţa pe care ne-a adus-o. Căci, din întunericul păcatelor şi-al necredinţei, ne-a scos la lumina Sa minunată şi, de sub puterea satanei, ne-a izbăvit prin Jertfa Lui răscumpărătoare şi sfântă. Căci prin Sângele Său cel sfânt ne-a spălat sufletele noastre şi prin Duhul Său cel Sfânt ne-a înnoit inimile noastre; prin Cuvântul Său ne-a sfinţit şi ne-a schimbat mintea noastră, născându-ne astfel din nou, ca fiinţe noi şi scumpe, prin Harul şi mila Sa, pentru viaţa veşnică.
Iar când Tatăl nostru cel ceresc ne-a înfiat prin Domnul nostru Iisus Hristos, El ne-a şi înfrăţit cu ai Lui; aşa că, atunci când L-am cunoscut pe Dumnezeu, am ajuns să ne cunoaştem şi noi între noi, unii pe alţii. O, numai cunoaşterea Lui ne-a făcut să ne cunoaştem şi între noi. Căci, dacă am fi rămas străini de Dumnezeu, străini de Domnul nostru Iisus Hristos, am fi rămas tot străini şi noi între noi, unii pentru alţii. Numai dragostea lui Hristos, Preaiubitul nostru Mântuitor, a fost taina şi puterea care ne-a făcut, când L-am aflat pe El, să-i căutăm şi pe cei care sunt ai Lui. Numai dragostea lui Dumnezeu, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, a fost taina şi puterea care ne-a putut face să lăsăm căile păcatului şi pierzării şi să alegem calea cea strâmtă care duce la mântuire, pe care ne-a chemat El. Numai dragostea Cuvântului Său ne-a putut face să lăsăm totul şi să alergăm acolo unde am ştiut că-L putem afla pe El şi pe-ai Lui. Numai dragostea Duhului Sfânt ne-a făcut să putem trece peste orice piedici, numai să ajungem acolo unde era Domnul Iisus şi fraţii noştri, copiii Săi. Pentru că acolo am ştiut şi-am simţit că este viaţa veşnică şi că este mântuirea şi bucuria din Dumnezeu. | Continuare »

Bogăţie

Bogăţie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare,
cu pământul sau cu banii, sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul mii de suflete-nşelate
care-ţi strâng mereu gunoiul, îngropându-se-n păcate!

Bogăţie,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă,
somn vrăjmaş din care moartea şi sicriul mai deşteaptă,
câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
fum şi şarpe, şi-amăgire, demon groaznic – bogăţie!

Omule
ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
nu uita, prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
De-o păstrezi zgârcit şi lacom, ai s-o pierzi pe veşnicie,
dar de-ajuţi cu ea pe alţii, vei găsi-o-n bucurie!

Traian Dorz, Cântările dintâi

CE TARI PĂREAU

CE TARI PĂREAU

Ce tari păreau cândva bogaţii
de-a lor comori învârtoşaţi
şi cum i-a sărăcit Dreptatea
când n-a mai trebuit răbdaţi!

Ce trufaşi i-am văzut odată
pe cei ce se credeau ne-nvinşi
şi cum s-au spulberat de grabnic,
de vântul nimicirii-ncinşi!

Ce mândri i-am văzut pe-aceia
ce-n braţul lor s-au încrezut
şi cum i-a nimicit deodată
pe toţi, când Dumnezeu a vrut!

Ce fioros răcneau, ca leii,
odată cei tirani, sfidând,
şi cum s-au dus pe veci în moarte,
de parcă n-ar fi fost nicicând!

O, învăţaţi ceva din toate,
câţi azi sau mâine veţi fi-aşa!
Gândiţi nu la mărirea lumii,
ci la deşertăciunea sa.

Cu ce-aveţi azi, dar nu-i al vostru,
căutaţi-vă-un etern folos!…
– Ca să le-aveţi pe totdeauna,
supuneţi-le lui Hristos!

Traian Dorz, Cântări de sus

TĂMĂDUIREA PATIMILOR

TĂMĂDUIREA PATIMILOR

Acum duminică avem la rând evanghelia cu îndrăciţii din latura gadarenilor (Mt 8, 28-34). Această evanghelie se află tâlcuită pe larg şi frumos în cartea a II-a Tâlcuirea Evangheliilor.
Aici vom spune numai atât. „Îndrăciţi” sunt şi azi destui. Toţi cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimi rele şi urâte (beţivii, desfrânaţii, zgârciţii, mânioşii etc.) sunt un fel de „îndrăciţi”.
Evanghelia cu îndrăciţii o putem vedea în toate părţile. În toate părţile zuruie lanţurile diavolului. Diavolul, de meserie, este fierar. El face mereu lanţuri de patimi cu care îi leagă pe oameni.
O, ce lucru grozav este un om legat în lanţurile diavoleştilor patimi! Un astfel de om şi-a pierdut libertatea, şi-a pierdut viaţa, şi-a pierdut sufletul.
Dar aici vine Evanghelia cu vestea cea dulce şi scumpă. Toţi cei cuprinşi de duhul cel rău al patimilor rele… toţi cei legaţi şi ferecaţi în diavoleştile lanţuri ale patimilor rele pot fi mântuiţi… mântuirea lor nu e pierdută. Iar această mântuire o dă Iisus Mântuitorul.
Patimile cele rele sunt lucrul diavolului. Iar Iisus Mântuitorul a venit în lume anume să strice lucrul şi puterea diavolului (Mt 10). El a venit anume să ne scape de sub puterea lui satan. Patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti, iar Domnul Iisus a venit în lume anume să rupă aceste lanţuri. El singur poate frânge aceste lanţuri blestemate. | Continuare »

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” (Mt 8, 34)

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” (Mt 8, 34)

Cea mai mare nebunie, arătată de patru ori în Noul Testament

Într-o adunare de credincioşi s-a pus odată întrebarea: Care este cea mai mare nebunie pe care o arată Noul Testament?
Cele mai multe răspunsuri s-au oprit asupra nebunului care îşi îmbia sufletul să bea, să mănânce şi să se veselească, dar în noaptea aceea, moartea l-a trecut în iad (Lc 12, 20).
Desigur, aceasta este o nebunie mare – a zis întrebătorul, dar, pe lângă asta, mai este în Noul Testament una tot aşa de mare, dacă nu şi mai mare. Această nebunie este arătată acolo unde spune Evanghelia că oamenii L-au invitat pe Iisus să plece din hotarele lor.
Această nebunie este arătată în patru locuri din Noul Testament. Întâi o vedem în Evanghelia de duminică. După ce Iisus i-a vindecat pe cei doi îndrăciţi, oamenii L-au invitat să plece din hotarele lor. Această invitare se repetă şi la Luca 8, 37, şi la Marcu 5, 17, şi la Matei 8, 34, şi la Luca 4, 29.
Adică în patru locuri ne arată Evanghelia că Domnul Iisus a fost poftit de oameni să iasă îndată din hotarele lor şi din cetatea lor. Şi pe urmă, neputând scăpa de El, L-au răstignit pe dealul Golgotei.
Ce nebunie, ce grozăvenie! | Continuare »

Preot Iosif TRIFA – Zacheu

ZacheuCărticica de faţă cuprinde tâlcuirea evangheliei cu Zacheu, vameşul din Ieri­hon. Un adânc înţeles pentru noi şi pentru mântuirea noastră se află în această evan­ghelie. În pilda cu Zacheu din Evanghelie, Iisus Mântuitorul ne-a lăsat o minunată învăţătură despre ce înseamnă a căuta mântuirea şi a o afla.

Până la sfârşitul veacurilor, Zacheu din Evanghelie va predica mereu despre ce înseamnă a-L căuta pe Domnul, a-L primi cu adevărat şi a începe o viaţă nouă cu El.

Citiţi cu luare aminte cărticica aceas­ta şi veţi afla în ea învăţături de bun folos pentru mântuirea sufletelor.

Facă Domnul ca şi citirea acestei tâlcuiri să ajute pe mulţi „Zachei“ a-L căuta pe El şi a-şi schimba din temelie viaţa, după aflarea şi primirea Lui.

 Sibiu, la 25 iunie 1936,  Preot IOSIF TRIFA