NE-AM ŢINUT NOI VREODATĂ DE PAPA DE LA ROMA?
«Lumina Satelor» nr. 25 / 8 iunie 1924, pp. 1-2
Răspundem cu hotărâre: Nu! Şi o spunem răspicat şi tare, să o audă toţi câţi vor să ne amăgească cu vorbe ademenitoare că „suntem de două ori fii ai Romei: prin origine şi prin credinţă”, adică, precum ne tragem din neamul romanilor, aşa am avea şi credinţa religioasă de la Roma, capitala împărăţiei romane de odinioară.
Ştim noi toţi, de la copiii mai răsăriţi ai şcolilor de la sate, că împăratul Traian a făcut aşezări noi pe aceste plaiuri, unde s-a plămădit pe încetul, prin lungi veacuri necunoscute, poporul românesc.
Dar tot aşa ştie toată lumea că ostaşii lui Traian n-au fost aduşi tocmai de la Roma, de sub oblăduirea papei, care pe atunci nu era, nici chiar din Italia, ci numărul lor covârşitor a fost din Peninsula Balcanică şi din Asia Mică. Neamuri felurite, mândre că se puteau împodobi cu pajura romană şi că puteau să vorbească limba falnicului popor roman. (…) Şi tot aceia ne-au lăsat şi sămânţa credinţei religiose creştineşti. Şi tot aşa se ştie de toţi câţi vor să ştie că Peninsula Balcanică şi Asia Mică, acolo în răsărit, n-au fost încreştinate de capul Bisericii apusene, [de] papa de la Roma, măcar că până târziu, mai mult ca 1000 de ani după Hristos, legea lui Hristos şi Biserica întemeiată de El a fost una neîmpărţită şi nedespărţită. Abia după 1050 papa de la Roma a apucat altă cărare, despărţindu-se de toţi cei patru patriarhi din răsărit rămaşi credincioşi în Biserica cea una, sobornicească şi apostolească, care drept învăţa cu vântul adevărului. | Continuare »