Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(Meditaţii la Apostolul din Duminica a 32-a după Rusalii)
Cine este un trimis al lui Dumnezeu şi are peste el semnele şi dovada acestei trimiteri, acela n-are vârstă omenească, nici stare omenească, nici funcţie omenească; toate acestea ale lui sunt şi trebuie să fie privite şi socotite ca şi cum ar fi cereşti. În acest înţeles a spus Sfântul Pavel cuvintele de mai sus despre tânărul Timotei, soţul său de lucru şi încredinţatul său vrednic să-l înlocuiască în lucrarea lui Hristos.
Când Hristos Domnul Şi-a trimis Apostolii Săi în lume, a spus lumii: Cine îi primeşte pe ei pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cine M-a trimis pe Mine, adică pe Tatăl… Tot aşa au spus şi Apostolii pentru cei trimişi de ei: Primeşte-l ca pe mine însumi (Filim 1, 17; II Cor 8, 22-24). Căci cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine Mă nesocoteşte, şi cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte (sau dispreţuieşte) pe Cel ce M-a trimis pe Mine – adică pe Tatăl (Lc 10, 16).
Iată ce limpede se vede aici învestitura divină a celui trimis de Dumnezeu. Desigur numai a celui peste care se vede limpede, prin roadele sale şi prin puterea sa, că este cu adevărat un trimis al lui Hristos. Căci nu cel care se laudă singur şi se pretinde el însuşi este lăudat, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă (II Cor 10, 18). Şi lauda lui Dumnezeu se simte peste cine este, prin bunăvoinţa pe care i-o arată Dumnezeu. Prin înţelepciunea pe care i-o dă. Prin sprijinul cu care îl ajută în lucrările lui. Prin izbăvirea pe care i-o aduce în necazuri. Prin dragostea cu care face să fie iubit şi înconjurat de fraţi. Prin inspiraţia pe care i-o revarsă prin Duhul Sfânt în descoperirea voii lui Hristos. Prin lumina pe care i-o dă în cunoaşterea adevărului. Prin căldura şi dărnicia inimii lui. Prin răbdarea în necazuri. Prin roadele curate ale Duhului Sfânt. Prin propăşirea Lucrării lui Dumnezeu în mâinile sale… | Continuare »




