samaritan-woman-spas-na-krovi-st-petersburgTu eşti ca fântâna cu cumpănă grea
La care-şi astâmpără setea drumeţii
Când vin către Tine, se-apleacă şi bea,
Şi-şi vindecă toată asprimea vieţii.

Tu eşti ca fântâna cu apele reci,
Curate şi limpezi, şi dulci spre oricine,
Ce stâmpără plânsul oricui până-n veci,
Dar umple de sete şi dor după Tine.

O, Tu eşti Fântâna, dar undele ei
Şi-astâmpără sete, şi setea aprinde!
În veci setea lumii se stinge-n acei
Ce bând, setea sfântă de Tine-i cuprinde.

O, dulce Fântână cu unde de foc,
Căutările lumii le arde în mine
Şi arşiţei vieţii, Tu pune-i în loc
Cereasca şi dulcea căutare de Tine.

O, dulce Fântână, din ciutura Ta,
Potir cu mireasmă de Trup și de Sânge,
Astâmpără-n mine-nsetarea cea grea
Și-n juru-Ți pe toți însetații ne strânge.

Lidia Hamza

„Acolo se afla fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.“ (Ioan 4, 6)

În Fiinţa Mântuitorului întrupat erau mereu cele două naturi: cea Dumnezeiască, totdeauna atotputernică şi nemărginită în toate lucrările Ei; şi cea omenească, în care suferea, lucra, răbda şi lupta, chinuindu-Se asemenea slăbiciunilor noastre. Minunile şi Învierea Sa, El le-a lucrat prin natura Sa Dumnezeiască. Dar ostenelile, răbdările, Pătimirile şi moartea, Hristos le-a îndurat suferind într-o fire asemănătoare cu a noastră. Pentru ca răbdând din plin toată greutatea durerii firii ome-neşti să poată face omenirii răscumpărarea deplină a tuturor păcatelor făcute în firea aceasta (Rom.6, 5-10).
Astfel, iată-L pe Iisus ostenit… Sub căldura dogoritoare a soarelui de amiazi, plin de praf şi flămând, frânt de oboseală, Iisus S-a aşezat lângă o fântână…

Desigur, ucenicul iubit era şi de data aceasta cu Iisus. Căci martorul care avea să adeverească despre Hristos, trebuia să fie nedespărţit de El. Şi în osteneli, şi în privegheri, şi în dogoare, şi în dispreţ. Soarta lui este soarta lui Hristos. Unde Hristos este iubit, este iubit şi el. Unde este prigonit Hristos, el nu poate avea altă soartă. Unde Hristos osteneşte, el nu poate lenevi.
Dar ce grea este totdeauna umblarea prin locurile unde nu-i iubire. Acolo este numai arşiţă, numai praf, numai singurătate, numai foamete şi oboseli. Nicăieri nu se mai spune că Hristos a fost ostenit, numai când a trecut prin Samaria. Adică pe acolo pe unde era dezbinare şi ură. Ce grea este totdeauna starea şi lucrarea acolo unde este vrăjmăşie între suflete! Ce greu este totdeauna pentru Hristos acolo unde sunt dezbinări, lupte şi neînţelegeri între fraţi! Ce obositoare este viaţa şi lucrarea oriunde este ceartă, gelozie şi ură. Cât de vinovaţi sunt cei vinovaţi de acestea. Cei care le provoacă şi le întreţin. | Continuare »

ÎNNOIRE

ÎNNOIRE

Cuvântul este Apa,
iar Duhul e Puterea
ce fac în om ’nnoirea spre Chipul lui Hristos,
Cuvântul spală mintea prin apa-nvăţăturii,
iar Duhul spală simţul şi inima – crezând.

O minte înnoită
şi-o inimă ’nnoită
sunt omul nou,
făptura cea nouă în Hristos.
Aceasta n-o pot face decât aceste două
puteri ce-s amândouă dumnezeieşti şi vii.

Cuvântul e sămânţa,
iar Duhul este ploaia,
El, munca
şi El, harul
unite-n orice rod,
Iubirea şi-Adevărul
ce numai împreună
desăvârşesc lucrarea dumnezeiască-n noi. | Continuare »

Traian DorzStrângeți fărâmiturile, vol. IV, cap. Să ne îndepărtăm de dezbinători

„Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o de la început. Depărtaţi-vă de ei”. Sfântul Apostol Pavel spune, ca şi în celelalte epistole ale sale, acest sfânt lucru: „Depărtaţi-vă de cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii noastre”. Că noi am primit credinţa prin învăţătură. Şi credem aşa pentru că am fost învăţaţi aşa. Dar, dacă noi pierdem învăţătura noastră şi apucăm în mreaja altor învăţături, nu numai învăţătura ni se schimbă, ci ni se schimbă credinţa. Părăsim credinţa. Şi, odată ce părăsim credinţa care ne-a fost dată întâi şi care este una pentru totdeauna, Dumnezeu nu ne mai dă o altă credinţă, după cum ne este scris mai deoparte, în Epistola către Evrei. Şi lor, Sfântul Apostol Pavel mereu le spune la fel, în capitolul 6. Ţineţi minte, pentru că sunt lucruri de foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi: „Dorim ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă şi să păstreze până la sfârşit deplina nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare moştenesc făgăduinţele”.
Pentru că „cei care au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi au pus un legământ sfânt cu Dumnezeu, şi, dacă din nou au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi. Şi este cu neputinţă să mai fie aduşi la pocăinţă. Fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dum-nezeu şi-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este săpat şi udat de apa care cade peste el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, atunci capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. Că Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui”. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos Binefăcătorul nostru

Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut (Ioan 5, 4).

1 vitezdaDumnezeu a iubit şi iubeşte smerenia, căci ea este sinceră,
după cum a urât totdeauna mândria, pentru că aceasta este şi făţarnică (Luca 18, 10-14).
N-a fost vreodată cineva care, smerindu-se înaintea Domnului cu pocăinţă sinceră şi adâncă, să nu fi fost vindecat
şi să nu fi fost izbăvit de El, cu toată graba şi deplinătatea.
N-a fost nimeni care, venind la Domnul,
coborându-se înaintea Lui,
aplecându-se la Crucea Sa,
întorcându-se cu sinceritate,
şi cerându-I cu credinţă ajutorul,
să fie scos vreodată afară cu mâinile goale,
să se fi rugat sau să fi plâns în zadar (Ioan 6, 37).
De aceea suflete dragă, coboară-te şi tu…
coboară-te de pe scaunul mândriei,
de pe înălţimile deşertăciunii,
de pe poziţiile necredinţei şi păcatului
şi prăbuşeşte-te la picioarele Domnului, cu lacrimi de pocăinţă, ca să poţi fi făcut sănătos.
Căci numai acolo în smerenie şi credincioşie, în ascultarea la picioarele lui Iisus, este sănătate, este putere şi mântuire pentru orice suflet. De orice boală, adică de orice păcat, ai fi bolnav.
O Doamne Isuse Hristoase,
Vindecătorul tuturor suferinţelor noastre,
smereşte-mă şi pe mine şi mă coboară în baia lacrimilor şi pocăinţei, ori de câte ori va fi nevoie,
ori de câte ori sufletul meu se va afla bolnav, zăcând în păcate şi în necredinţă.
Nu mă lăsa să mă sui, să mă mândresc, ca să nu fiu trântit,
ci ajută-mă să mă cobor, totdeauna cu grijă,
chiar dacă foloseşti pentru asta şi nuiaua,
numai să mă vindec.
Amin.

(Traian Dorz, Strângeți fărâmiturile, vol. IV, cap. Să ne îndepărtăm de dezbinători)

slabanogul de la Betezda„Vezi, de-acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Vezi, ai păţit rău: te-au prăbuşit păcatele, ai ajuns un nenorocit… pătimaş cu băutura, pătimaş cu fumatul, pătimaş cu lăcomia, cu răutatea, cu certurile, cu zavistiile, cu neînţelegerile, cu gândurile rele, cu trufia, cu toate celelalte fapte rele care sunt tâlharii ce-i pândesc pe toţi cei care coboară din Ierusalim, adică părăsesc starea curată şi se duc spre păcat, şi se prăbuşesc spre poftele şi păcatele veacului acestuia. Dumnezeu ne-a izbăvit de ele. Dar – după ce ne-a dat mângâierea, după ce ne-a vindecat rănile, după ce ne-a dus în casa adunărilor Sale, după ce ne-a încredinţat îngrijitorilor Săi – ne porunceşte acum la fel ca slăbănogului de la lacul Betesda: „Vezi, acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Te-am ajutat să ajungi spre Ierusalim, în adunarea sfântă, sub îngrijirea sfântă, unde ai Cuvântul Sfânt, cântările sfinte, rugăciunile binecuvântate, fraţii sfinţi. Să nu-i mai părăseşti. Să nu mai cazi din nou. Să nu părăseşti adunarea, să nu te depărtezi de adunarea sfântă şi să nu mai asculţi şoaptele acelora care te îndeamnă şi te ispitesc să-i părăseşti pe fraţi, să părăseşti adunarea şi să te duci în alte părţi”.
Aveţi grijă, pentru că aceasta este o poruncă, nu numai un sfat. Şi o condiţie pentru păstrarea mântuirii noastre, nu numai pentru ferirea noastră de prăbuşiri. Noi, dacă ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi rămânem acolo unde ne-a aşezat El, şi ascultăm de mai-marii noştri care sunt puşi să ne mărturisească nouă Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne sfătuiască să mergem pe calea cea bună, dacă ascultăm de ei, atunci rămânem mai departe credincioşi în Biserica Domnului, în adunarea Domnului în care ne-a chemat El de la început şi în care au fost părinţii şi înaintaşii noştri. | Continuare »

Despre bolile sufleteşti şi tămăduirea lor

Vindecarea-slabanogului-de-la-Vitezda-2Bolnavul de la Vitezda zăcuse 38 de ani. Grozavă boală, grozavă aşteptare! După câteva zile de boală ţi se face viaţa amară, d-apoi după 38 de ani de zăcere!? Evanghelia din această duminică ne grăieşte, înainte de toate, despre credinţa cea vie şi tare a slăbănogului. Căci 38 de ani de suferinţă şi aşteptare n-au putut să-i înfrângă credinţa şi nădejdea mântuirii. Dar trebuie, mai departe, să ne dăm seama că bolnavul de la Vitezda este o icoană, o oglindă în care putem vedea istoria mântuirii omenirii şi istoria mântuirii noastre. Treizeci şi opt de ani a aşteptat bolnavul de la Vitezda pe „Omul“ care avea să l bage în scăldătoare. Veacuri întregi a aşteptat omenirea – căzută şi îmbolnăvită prin păcatul lui Adam – pe „Omul“ care să-i aducă tămăduire şi mântuire. La „plinirea vremii“, Iisus-Omul a venit!
Iisus Mântuitorul a venit în lume, în primul rând, ca un mare Doctor. El n-a venit doar ca să ne arate păcatul, ci a venit şi ca să ne vindece de boala păcatului. Legea lui Moise arăta oamenilor de-a fir-a-păr, toate bolile păcatului, dar nu ne dădea doctorul şi medicamentul care să ne şi vindece păcatul. Iisus Mântuitorul a venit în lume ca un mare Doctor, trimis nouă de către Dumnezeu. Când un medic, necunoscut bolnavilor, vrea să înceapă tratamentul lor, mai întâi se prezintă, arătându-şi diploma. Şi Domnul Iisus a venit în lume cu „diploma“ Lui cerească, scrisă în proorocul Isaia, la capitolul 61: „Duhul Domnului este peste Mine, că M-a uns să tămăduiesc pe cei zdrobiţi cu inima, să vestesc robilor iertare şi să dau orbilor vedere“ (Luca 4, 18). | Continuare »

TU M-AI GĂSIT, IISUSE

Tu m-ai găsit, Iisuse,
când stam mai părăsit,
Tu Te-ai oprit cu mine
când nimeni n-a venit,
Tu, Singur Tu, Iisuse,
– când nimeni n-a venit!

Tu mi-ai ştiut păcatul
ce nimeni nu-l ştia,
mi-ai vindecat durerea
când nimeni n-o putea,
Tu, Singur Tu, Iisuse,
– când nimeni n-o putea.

Tu mi-ai aflat să-mi lauzi
ce nimeni n-a văzut,
Tu ai ştiut să-mi mustri
ce nimeni n-a ştiut,
Tu, Singur Tu, Iisuse,
– ce nimeni n-a ştiut.

Tu ai putut să-mi mângâi
suspinul meu ascuns,
Tu ai venit să-mi dărui
comori de neajuns
Tu, Singur Tu, Iisuse,
– comori de neajuns. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

„Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: «Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.»“ (Ioan 5, 10)

Ori de câte ori un om se însănătoşeşte şi începe să umble cu un mers curat şi nou, „iudeii“ încep să zică, lumea începe să zică, cei nelegiuiţi încep să zică…
Şi tocmai ei se găsesc să apere Legea, ei, care o calcă şi o batjocoresc prin viaţa şi purtările lor, necontenit. Ei o înjură şi o necinstesc la fiecare pas, dar îndată sar s-o apere când cineva doreşte într-adevăr s-o ţină.
Tocmai ei, care n-au nimic a face cu Dumnezeu, se fac nişte apărători ai lucrurilor Lui, deşi prin tot ce fac sunt vrăjmaşi ai Săi. Se fac îndată „apărători“ ai Legii Sale, când cineva vrea să se alipească smerit şi iubitor de Hristos, pentru a-L cinsti cum cere El. Şi a-L sluji cu adevărat pe Dumnezeu.
Dar „apărarea datinilor“ nu-i decât o formă ascunsă a urii pe care oamenii călcători ai oricărui adevăr al lui Hristos, prin viaţa lor, o au împotriva Luminii Lui şi împotriva oricui doreşte s-o asculte şi s-o poarte. „Apărarea“ Legii, împotriva celor care abia prin credinţă devin cu adevărat fii ai ei, este o foarte ascunsă luptă a răului împotriva Evangheliei.
Căci de fapt ceea ce apără aceşti zeloşi „iudei“ nu are nici o legătură cu Dumnezeu. Interesele pe care le apără ei nu sunt ale lui Hristos.
Interesul lui Hristos este ca Biserica Sa să fie sfântă, cu-rată şi fără pată. Fără păcat, fără afaceri necurate şi fără speculaţii imorale. Fără compromisuri, fără negustorie, fără politică afaceristă. Adică aşa cum o doresc cu adevărat credincioşii Domnului din mijlocul ei, cum o pretinde Cuvântul Sfânt, cum ştim că trebuie să fie şi cum au vrut-o Sfinţii Părinţi, mucenicii şi martirii lui Hristos.
Însă „iudeii“ au avut mereu alte interese. Iar aceste interese ei şi le-au ascuns frumos sub paravanul Legii lui Dumnezeu. | Continuare »