b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Vorbirea Părintelui Vladimir Popovici la adunarea de Rusalii, de la Sibiu – 6 iunie 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Slăvit să fie Domnul!
Copacii aceştia care au fost martori la pogorârea Părintelui Iosif în acest pământ, în timp de iarnă, pe zăpadă albă, pe zăpadă bogată, străjuiesc mereu acest corp sfânt, blând, înţelept şi îndrăzneţ. Aceşti copaci crescuţi străjuiesc şi ziua, şi noaptea mormintele din cimitir şi mormântul nostru drag şi scump, care ne-a rămas adânc în inimile noastre.
Primăvara potriveşte cu starea cea mai fericită a omului: primăvara sufletului, primăvara omului celui dinăuntru, primăvara veşnică, de acuma şi până la capătul nostru.

Iubiţilor! Floarea… floarea este un semn de iubire. Floarea este un semn de recunoştinţă. Floarea este un semn: „Nu te voi uita”. Iubiţilor! Cu toţii i-am adus flori, i-am adus culori care sunt semnificative, cu adânc înţeles şi pentru părintele drag, şi pentru noi toţi.
Culoarea roşie, [sângele] care ne-a spălat, care ne spală şi care va spăla [pe cei] care vor dori să se spele şi pe dinafară, şi, mai cu seamă, pe dinăuntru. Culoarea roşie ne-a mântuit, sângele roşu, pe Golgota; ne-a scăldat în baie sufletească din cap până-n picioare. Să nu uităm culoarea roşie. Să nu uităm sângele, că numai jertfa, numai moartea, numai sângele dovedesc o dragoste desăvârşită. | Continuare »

Ultima vorbire a fratelui Traian Dorz de la mormântul Părintelui Iosif Trifa – 12 februarie 1989

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, toţi cei cărora Dumnezeu v-a pus pe inimă şi v-a deschis un drum să puteţi ajunge în clipa aceasta aici – şi toţi ceilalţi, mii şi sute de mii de fraţi şi surori care ne înconjoară până la marginile pământului, care în această zi sunt cu gândul şi cu inimile alături de noi – să-L binecuvântăm pe Domnul pentru această minunată şi fericită sărbătoare pe care ne-a dat prilejul s o mai putem petrece împreună o dată.
Am dori să răscumpărăm bine timpul acesta. Şi, pentru că mai avem cam un ceas până când va trebui să plece primele suflete dintre noi, dorim să petrecem ceasul acesta în această sfântă şi dulce reculegere sufletească în faţa mormântului acestui mare om al lui Dumnezeu şi acestui sfânt părinte al nostru, şi în faţa lui Dumnezeu, Care ne priveşte cu aşa un soare frumos şi aşa o zi binecuvântată, ziua aceasta!

Am dorit să citesc întâi câteva din versetele Domnului care au o strânsă legătură cu bucuria şi cu recunoştinţa noastră de astăzi. Şi textul acesta se găseşte în Sfânta Evanghelie de la Luca, capitolul 7, începând cu versetul 36:
„Un fariseu a rugat pe Iisus odată să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era acolo, la masă, în casa fariseului. A adus un vas de alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Iisus, şi plângea. Apoi a început să I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei. Şi le săruta mult, şi le ungea cu mir.
Când a văzut lucrul acesta fariseul care-L poftise şi-a zis: «Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă».
Iisus a luat cuvântul şi i-a zis: «Simone, am să-ţi spun ceva.» «Spune, Învăţătorule», I-a răspuns el. «Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?». | Continuare »