Răbdarea în suferinţe

Sfântul Ioan Gura de Aur, Cuvânt la Duminica a XXXI-a după Pogorârea Sfântului Duh

Vindecarea-orbului-6„Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”. (Luc. XVIII, 39)

Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?
Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.

Între noi însă sunt oameni, care când li se va întâmpla ceva rău, când sunt jigniţi de cineva, sau cad în boală, fie aceasta durere de picioare, ori de cap, sau oricare alta, îndată izbucnesc din ei hulele. Ei suferă chinul bolii, dar folosul, ce ar putea ei să tragă dintru aceasta pentru mântuirea lor sufletească, şi-l răpesc ei înşişi. Ce faci o omule? huleşti tu pe Dumnezeu binefăcătorul tău, mântuitorul tău, apărătorul şi îngrijitorul tău? Nu bagi de seamă oare, că alergi la prăpastie, şi te azvârli însuţi pe tine în fundul cel mai adânc? Oare prin hulire faci tu suferinţa ta mai lesnicioasă? Nu! tu o sporeşti prin nerăbdarea ta şi prin păcatul tău, şi-ţi faci chinul mai straşnic. | Continuare »

PILDELE LUI SOLOMON, capitolul 11

Traian Dorz, versificarea

Mahrama_9 1. Cumpăna înşelătoare Domnului nesuferită-i,
însă cântărirea dreaptă Lui plăcută şi iubită-i.

2. Când mândria-i vine cuiva – şi ruşinea o-nsoţeşte,
dar înţelepciunea,-ntruna, cu smerenia trăieşte.

3. Pe cei drepţi neprihănirea fără teamă îi conduce,
dar pe cei răi viclenia la pierzarea lor îi duce.

4. Bogăţia,-n ziua morţii, la nimic nu foloseşte,
dar neprihănirea vieţii de la moarte izbăveşte.

5. Curăţia netezeşte calea celui fără vină,
dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui deplină.

6. Nevinovăţia-i scapă pe cei fără de prihană,
dar cei răi sunt prinşi de-a însăşi răutăţii lor capcană.

7. Celui rău, la moarte,-i piere şi nădejdea ce-o mai are,
celor răi li-e nimicită amăgita aşteptare.

8. Cel neprihănit, în ziua strâmtorării, pururi scapă
şi cel rău o să-i ia locul – groapa lui curând se sapă. | Continuare »

TU, CEL ATOTPUTERNIC, DOAMNE

cei_10_leprosi_16_03Tu, Cel Atotputernic, Doamne,
ce-ai ocrotit poporul Tău,
eşti Cel ce şi pe noi ne aperi
de toţi cei ce ne-ar face rău.

O, fii cu noi, o, fii cu noi
oricând vom trece prin nevoi.

Tu, Cel ce-ai rupt în două marea,
făcând la-ai Tăi un drum uşor,
eşti Cel ce-ai să ne faci şi nouă
prin luptă drum biruitor.

Tu, Cel ce-ai liniştit furtuna
şi-ai izbăvit pe-ai Tăi urmaşi,
eşti Cel ce ne vei fi şi nouă
scăpare de la cei vrăjmaşi.

Tu, Cel ce-ai înviat pe Lazăr
şi plânsu-n cântec l-ai schimbat,
eşti Cel ce-ai să ne-nvii şi nouă
tot ce-am iubit şi-am îngropat.

Tu, Cel ce-ai vindecat pe-atâţia
câţi Te-au chemat în ceasul greu,
eşti Cel ce-i poţi scăpa şi astăzi
pe-acei ce Te rugăm mereu. | Continuare »

Pedeapsa cu lepra

cei_10_leprosi_16_04Părintele Arsenie Boca

Lepra este o boală molipsitoare a Orientului, a cărei cauză medicina nu o cunoaşte nici până astăzi. Deci nici leacul. Leprosul putrezeşte de viu, ani îndelungaţi.
Lepra e una din cele mai grele sentinţe de moarte. E o pedeapsă biblică.
De aci putem avea ceva explicaţii. Astfel, au fost pedepsiţi: Miriam, sora lui Moise, de-a dreptul de Dumnezeu, pentru că încolţise invidia în inima ei, precum că numai cu Moise vorbeşte Dumnezeu? Pentru cârtirea ei „Mariam s-a făcut albă de lepră, ca zăpada“. Şapte zile a fost scoasă din tabără (Numeri 12, 14).
Neeman Sirianul, generalul comandant al armatei regelui Siriei, lepros şi el, auzise, prin servitoarea nevestei sale, o evreică, de proorocul din Samaria, Elisei, ucenicul lui Ilie, că acesta l-ar putea tămădui. Când a venit sirianul, Elisei i-a trimis ucenicul să-i spună să se scalde de şapte ori în Iordan şi-i va trece. S-a răscolit însă mândria sirianului că nu i-a ieşit Elisei personal înainte, şi a plecat mânios. L-au înduplecat slugile, ca totuşi să asculte sfatul proorocului. S-a smerit din trufia lui, s-a scăldat în Iordan şi i-a trecut, întorcându-se cu daruri, e refuzat de prooroc.
Încolţeşte însă lăcomia în sufletul lui Ghiezi, ucenicul proorocului, şi se ia după sirian şi ajungându-1 îi cere haine şi bani, cât abia să ducă cu doi măgari. Sirianul îi dă darurile cerute. Ghiezi ajuns acasă minte că n-a fost nicăirea. Inima proorocului îl însoţise toată vremea şi ştia ce-a făcut. Drept aceea îi dă pedeapsa: „Lepra lui Neeman să se lipească de tine şi de urmaşii tăi în veci! Şi a ieşit Ghiezi de la Elisei, alb de lepră, ca zăpada“ (IV Regi 5, 27). | Continuare »

[Toate lanţurile, afară de al Tău, sunt amare]

Lantul-sf-Petru-2Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele — cugetări

… O, ce mult am suferit departe de Tine şi cât de mult am aşteptat să scap, din orice legătură chinuitoare, pentru a alerga la Tine, să-mi înlănţui toată fiinţa mea numai cu dragostea Ta. Numai aşa o puteam avea atunci.
Toate lanţurile, afară de al Tău, sunt amare, dar eu trebuia să le port ca şi cum mi-ar fi fost dulci. Căci numai aşa puteam fi al Tău.
Orice apropiere de altă făptură decât de a Ta este chinuitoare, dar eu trebuia să o suport ca şi cum mi-ar fi fost plăcută, tocmai pentru Tine.
Sunt încă şi acum, într-o prea mare măsură, un rob. Dar pentru Tine voi robi numai până la un capăt. Legătura robiei mele se va nimici. Şi atunci voi fi veşnic şi veşnic numai la Tău. Numai al Tău.
O, iartă-mi nerăbdarea cu care mai doresc ca şi ultimul lanţ să mi se rupă şi ca despărţirea să-şi prăbuşească dincolo de noi zidul ei, eliberându-mă total de tot ce a fost al străinului peste mine, ca să nu mai fiu şi aici, şi acolo. Să pot fi în întregime numai cu Tine, numai unde eşti Tu.
Este ceva nepotrivit înaintea Ta, oare, acest gând greu de nerăbdare, mai înainte de a-i veni vremea lui?
Aş fi vrut ca mâna Ta, şi nu a mea, să grăbească sfârşitul, dezlegarea, împlinirea…
Dar căile Tale nu sunt, uneori, şi ale mele.
Gândurile Tale liniştite nu sunt, uneori, ca gândurile mele frământate.
Aşteptarea înţelepciunii Tale nu este aşa ca graba nerăbdării mele.
Săgeţile Tale ţintesc departe şi nimeresc toate bine.
Ale mele multe s-au frânt pe drum, căci mâna mea nepricepută tremură mereu de nerăbdarea ajungerii.

Pentru Tine

Lantul-sf-PetruPentru Tine vreau, Iisuse,
toată viaţa s-o trăiesc,
adevărul Tău în lume
şi-al Tău Nume
să-l vestesc.

Pentru Tine vreau, Iisuse,
toată viaţa să mă lupt,
până-n clipa sfântă-n care
lanţul tare
fi-va rupt.

Pentru Tine vreau, Iisuse,
să-nving orice suferinţi,
am ales a jertfei cale
pentru-a’ Tale
biruinţi.

Pentru Tine-aş vrea, Iisuse,
cât trăiesc
să cânt,
să mor,
să vestesc a’ Tale sfinte
dulci cuvinte
tuturor! | Continuare »

O făptură nouă

RastignireAIoan Marini, Gânduri creştine (vol. 1)

Punctul însemnat în cele de mai sus este cuvântul „nou“ în Hristos, „o făptură nouă“. Este ţinta pe care Dumnezeu a voit s-o ajungă cu omul: să-l înnoiască, să facă din el o făptură nouă, ascultătoare, curată, neprihănită, prin înlăturarea păcatului şi a vieţii eului păcătos care l-a nenorocit şi l-a despărţit de binele şi fericirea ce i le dăduse Făcătorul său. Această ţintă a fost atinsă prin Hristos, Care a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia… (Efes. 2, 14-18). Prin cunoaşterea şi primirea Lui prin credinţă, suntem ajunşi la ţinta lui Dumnezeu: de a fi înfiaţi, de a fi primiţi din nou în braţele dragostei Lui, după ce păcatul ne rătăcise şi ne despărţise de El. Plin de dragoste, Tatăl L-a trimis pe Fiul Său să ne caute. Şi, prin jertfa vieţii Acestuia, după ce ne-a iertat toate păcatele, vrea să ne aşeze pentru totdeauna în Casa cea cu multe locaşuri a Tatălui (Ioan 14, 1-3).
Tot ce ni s-a dat de la Tatăl avem în Hristos. El a fost făcut pentru noi: înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (I Cor. 1, 30). A L cunoaşte pe El, iată deci ţinta pe care trebuie s-o ai! Această singură cunoştinţă te poate salva şi mântui. „Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa… Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi a dat viaţa“ (Isaia 53, 11-12). Adică îi va face făpturi noi, neprihănite.
Cunoaşterea lui Hristos prin har şi primirea Lui prin credinţă aduc asupra ta sângele ispăşitor, ştergerea păcatelor şi înnoirea vieţii. Fiind curăţit şi izbăvit de puterea păcatului, nu mai trăieşti după voia firii pământeşti (a eului), ci după voia şi îndemnul Duhului. Nu mai trăieşti pentru tine, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru tine (II Cor. 5, 15).
Fiind „o făptură nouă“, nu-L mai cunoşti pe Hristos „în felul lumii“. El nu mai este pentru tine un străin de care nici să nu te sinchiseşti când făceai păcatul şi faţă de care erai nepăsător, ca de orice necunoscut. Nu! Ci acum El e Mântuitorul tău pe Care-L iubeşti; Domnul Căruia I te supui; Stăpânul de Care asculţi; Păstorul după Care mergi. El e totul pentru tine. Totul ai în El. Acum nu mai eşti un stră¬in în casa Lui. „Deci, dar nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu“ (Efes. 2, 19). Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori… (Rom. 8, 17). Iată ce avem, ce am primit prin jertfa Lui, prin harul lui Dumnezeu. „Căci prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh“ (Efes. 2, 18). | Continuare »

PILDELE LUI SOLOMON, capitolul 10

Traian Dorz, versificarea

Mahrama_9

Binecuvântarea dreptăţii şi blestemul păcatului.

1. A lui Solomon proverbe: Un fiu bun e-o bucurie,
dar, un fiu nebun, mâhnire la părinţi o să le fie.

2. Avuţiile-adunate pe nedrept n-aduc dobândă,
dar neprihănirea scapă de la moarte şi osândă.

3. Domnul, pe cel drept, nu-l lasă ca să sufere de foame,
însă pofta nesătulă pe cei răi o să-i destrame.

4. Cine lucră cu o mână leneşă, sărac sfârşeşte,
însă mâna celor harnici totdeauna-mbogăţeşte.

5. Cine strânge vara, este un om chibzuit în ţară,
cine doarme-n vremea coasei este-un om ce face-ocară.

6. Binecuvântarea sfântă peste capul drept să vie,
gura celor răi ascunde numai rău şi silnicie.

7. Pomenirea celui bun e veşnic binecuvântată,
numele urât al celor răi va putrezi deodată.

8. Cel cu inima-nţeleaptă sfatul cel bun îl primeşte,
dar cel ne-nţelept la vorbă, el pe el, se prăpădeşte. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

Părintele Iosif Trifa
Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

despre pocaintaEvanghelia de duminică, de după Botez, e puţin cunoscută şi ar trebui să o cunoască tot omul, căci cuprinde o adâncă învăţătură sufletească.
Evanghelia aceasta ne spune numai pe scurt că a ieşit Iisus din Nazaret, patria Lui, dar nu spune de ce şi cum a ieşit. Aceste amănunte le aflăm dintr-o altă evanghelie, de la Luca; (citiţi această evanghelie la Luca, în cap. 4, vers. 16-32). În această evanghelie se spune pe larg cum a început Iisus să înveţe şi în ţara Lui şi „toţi Îl mărturiseau pe El şi se mirau de cuvintele darului care ieşeau din gura Lui“, dar când a început a-i mustra pentru păcate „s-au umplut toţi de mânie şi, sculându-se, L-au scos pe El afară din cetate“.
Să luăm aminte că această evanghelie se petrece şi azi printre noi şi sub ochii noştri. Noi ne mirăm de nazarinenii cei nebuni care L-au scos pe Iisus din cetatea lor şi L-au alungat cu pietre, dar tot aşa facem şi noi când, cu păcatele şi fărădelegile noastre, Îl alungăm pe Iisus dintre noi şi din hotarele vieţii noastre. Iisus Mântuitorul rămâne şi locuieşte numai acolo unde este iubire, pace şi viaţă curată între oameni şi prin casele lor. Când noi stăruim în păcate şi fărădelegi, Îl alungăm pe Mântuitorul din cetatea vieţii noastre. În multe locuri şi în multe feluri şi chipuri se poate vedea şi azi evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi ieri în piaţa Sibiului. Era marţi, zi de târg, şi un om beat striga şi înjura de cele sfinte, de te luau fiorii. Mi s-a părut atunci că înaintea acestui om mergea Mântuitorul şi el Îl alunga cu pietre, aşa cum se vede în imaginea de mai sus. Da, da, iubite cititorule, toţi suduitorii sunt în chipul oamenilor din evanghelie, care aruncă cu pietre după Mântuitorul, după Dumnezeu, Care le-a dat viaţa. Şi nu numai suduitorii sunt aşa, ci toţi desfrânaţii, pizmuitorii, înşelătorii etc. Îl alungă pe Mântuitorul cu pietrele păcatelor. Tot ca pe vremea evangheliei, aşa e alungat Iisus din viaţa omului, din viaţa oamenilor, din viaţa satelor şi din viaţa oraşelor. Cercetaţi şi veţi afla viaţa satelor încărcată cu vrajbe, împerecheri şi alte păcate, în semnul că Iisus e alungat de acolo; cercetaţi viaţa oraşelor şi le veţi afla în chipul Sodomei şi Gomorei. Cercetaţi în politică şi veţi afla că Iisus a fost alungat de mult şi de acolo. | Continuare »

IATĂ CEASUL POCĂINŢEI

Fiul-risipitor-14Traian DORZ, din Cântările Căinţei

Iată ceasul pocăinţei, iată Domnul aşteptând!
Fiecare tot păcatul să-l mărturisim plângând.

– Eu mărturisesc păcatul că în sărbători şi-n post,
spunând DA către ispită, cel mai vinovat am fost.

– Eu mărturisesc păcatul către legământul meu,
că mi l-am călcat odată şi-a fost martor Dumnezeu.

– Eu mărturisesc păcatul c-am lăsat credinţa mea,
vinovat cu rătăcirea m-am făcut faţă de ea.

– Eu mărturisesc păcatul că mult bine-aş fi putut
şi-am ştiut să-l fac – şi totuşi am lăsat şi n-am făcut.

– Eu mărturisesc păcatul că iubirea mi-am trădat,
şi acesta cred că este cel mai osândit păcat.

…Iar eu lângă fiecare stau şi plâng, Iisus iubit,
vina mea cea şi mai mare: că ei au păcătuit.