DIN PRAGUL ÎNSERĂRII

Traian DORZ

Din pragul înserării privesc napoi duios,
ce scurtă mi-a fost calea umblată cu Hristos;
– aş vrea să cânt, dar astăzi îmi spune-un gând durut
ce mult puteam – şi totuşi ce multe n-am făcut!

A fost un timp la toate, dar timpul meu frumos
l-am risipit adesea cu prea puţin folos;
a fost un har oriunde, la fiecare pas,
dar preţul lui cel unic în pleavă mi-a rămas.

Cum mi-ar putea apune lumina azi de blând
de mi-aş vedea în urmă un mers mai nalt având!
Cum mi-ar putea s-aştepte azi duhul de cu drag
apropierea dulce de sfântul Slavei prag!

O, Drag Iisuse, Tu eşti Acel Care-ai ’mulţit
fărâmele de pâine şi miile-ai hrănit;
’mulţeşte-mi şi săracul vieţii mele dar,
să nu-mi rămână jertfa şi lacrima-n zadar.

Fă-mi sufletul spre Tine de-al milei înger dus,
fă-mi îngerul iubirii însoţitorul Sus,
fă-mi îngerul blândeţii apărător divin,
căci altfel nu pot, Doamne, naintea Ta să vin.

Hristos a fost împărțit?

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

…Într-adevăr, nici cu o altă metodă n-ar fi reuşit Satan să facă atât de mult rău contra mântuirii aduse de Domnul Iisus, decât cu metoda răstălmăcirii Adevărului Său Sfânt. Nici o altă putere decât „adevărurile“ mincinoase n-ar mai putea strica aşa de mult Adevărul adevărat. Şi nici o altă uneltire n-ar fi reuşit să-i dezbine pe fraţi decât cea a prefăcătoriei, a „dragostei“ făţarnice… a iubirii false cu vorba şi cu cântarea. Dar a uneltirii cu fapta contra iubirii adevărate.

E de atâta mirare cum pot unii oameni să vină sau să stea în Lucrarea lui Dumnezeu şi să n-aibă nici duhul şi nici învăţătura acestei Lucrări!
E şi mai de mirare cum pot vorbi aceştia de sinceritatea inimii, când ei au o inimă prefăcută; de ascultarea frăţească – şi ei nu ascultă de nimeni; de umblarea în adevăr, când ei umblă în ascuns; de părtăşia frăţească, când ei uneltesc cu străinii tocmai împotriva fraţilor, a învăţăturii frăţeşti, a adunării frăţeşti, a dragostei frăţeşti…

Ce mai rămâne din toată vorbăria lor despre Hristosul cel Adevărat, când toată lucrarea lor foloseşte numai hristoşilor mincinoşi? Ce rost mai are toată umblarea lor între fraţi, dacă pe urma lor nu rămân decât dezbinarea, cearta, clevetirea şi amărăciunea rătăcirilor, a răstălmăcirilor, a zavistiilor? Ce duhuri le vorbesc oamenilor acestora? Ce puteri îi poartă? Şi ce răsplată îi aşteaptă?

PÂINE VIE

Traian DORZ

Pâine vie e Cuvântul
cel Sfânt al lui Dumnezeu,
cine-L caută-ascultându-L
are viaţă-n El mereu.

Apă vie e Scriptura
pentru orişicine-o vrea,
fericită e făptura
ce se-adapă de la ea.

Candelă pentru picioare
e Cuvântul cel Ceresc
şi-o lumină pe cărare
la toţi cei care-L trăiesc.

Scut Divin e Sfânta Carte
sufletului credincios,
el îl apără de moarte
şi-l păstrează curajos. | Continuare »

Sinodul al IV-lea – de la Calcedon

council-of-chalcedon-451-ad-ephesus-fourth-ecumenical-council

Duminica a VII-a după Rusalii

Acest sfânt si a toata lumea Sinod s-a tinut în zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor împarati, adunându-se în vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfântul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au întarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocârmuind împaratia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut începator eresului, zicând ca Domnul nostru Iisus Hristos este într-o fire si într-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Însa Eutihie, având ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai împaratului, n-a încetat a face amestecare si tulburare, pâna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat împaratia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizând racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facând rugaciune si deschizând, au vazut si s-au spaimântat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut în cinstitele ei mâini. Vazând o minune ca aceasta s-au îngrozit toti. Si, întorcându-se mai vârtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face în toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre întoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.

Sursa: aici

RĂBDARE

Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Sus ochii, şi gândul, şi braţul, şi paşii!
Slăvita Cetate cerească răsare,
iar cea mai frumoasă şi sfântă intrare
e-aceea prin care te nalţă vrăjmaşii.

Răbdare în chinuri şi-n lipsuri răbdare,
în zbucium, în lupte şi-n dorul fierbinte!
Pe faţa brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… Priveşte nainte!

Răbdare-n viaţă şi-n moarte răbdare!
Al tău e triumful din veacul ce vine.
Când noaptea apune, când Ziua răsare…
nu moarte-i aceea, ci viaţă şi har e
răsplata răbdării-ndelungi şi senine.

Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Priveşte răsplata, să birui suspinul
şi treci peste moarte cu-a vieţii cântare!
Răbdare, o, încă puţină răbdare,
căci vine seninul, seninul, seninul!…

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

De câte ori

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-8Traian DORZ

De câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc,
de-adânca vale-a morţii
mereu îmi amintesc.

Nu uit de clipa-n care
spre mine Te-ai plecat
şi din adânc de patimi
şi moarte m-ai scăpat.

Şi n-am să uit vreodată,
Stăpânul meu Milos,
de unde, din ce moarte,
prin harul Tău m-ai scos.

Nu uit din ce, de unde
şi cum am fost scăpat,
când marea-Ţi bunătate
spre mine s-a plecat.

De-aceea, eu, cu lacrimi,
mereu Îţi mulţumesc,
de câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc.

EU SUNT IUBIT DE TINE

Traian-Dorz_laCruce2Traian Dorz, Cântarea biruinţei

Eu sunt iubit de Tine, Mântuitorul meu,
cât nu iubeşte nimeni, ci numai Dumnezeu,
de-aceea-Ţi cer ce nimeni n-ar cere şi-ndrăzni,
şi Tu m-asculţi, ca astfel să ştiu şi eu iubi.

Tu eşti iubit de mine – şi-atât de fericiţi
suntem, fiind, Iisuse, în dragoste uniţi.
Ce-ncredere adâncă simţim c-avem mereu
şi eu, în ce-mi spui mie – şi Tu, în ce-Ţi spun eu.

Eu sunt iubit de Tine – şi-n părtăşia Ta,
eu pot oriunde merge şi pot oriunde sta,
că nu-i nimic pe lume spre răul meu, nicicând,
iubirea e iubire şi-n lacrimi, şi cântând.

Tu eşti iubit de mine, Iisuse,-al meu Ales,
iubirea noastră are un veşnic înţeles,
nu-i nimeni să pătrundă ce Taină-i între noi;
tot cerul e oriunde când suntem amândoi!

O Doamne-al iubirii

de Traian Dorz, din vol. Cântări Noi

O Doamne-al iubirii, lumină-mă lin
şi ceasul plecării adu-mi-l senin,
şi dă-mi pe-acest înger cu luntrea – năier,
iubirea să-mi ducă frumos către cer.

De cât timp prin beznă cu fiare-am trăit,
îmi lacrămă ochii de-un cer însorit,
de cât drum durerea şi plânsul m-au frânt,
îmi tremură graiul, mi-e teamă să cânt.

O, ţărmul acesta, ce greu mi-l desprind,
când soarele-mi cade în ape murind
şi buze de sânge sărută un nor,
şi-mi las amintirea să moară de dor…

O, cum să pot, Doamne, iubirea să-mi ’nec
sau unde pe lume cu ea să petrec,
căci gura mi-e arsă şi duhul, zdrobit,
iar pază mi-e numai un înger mâhnit.

Închide-mi mormântul cu lespezi de nori
şi-acoperă-mi urma cu neauă şi flori,
sărută-mi bătaia din sânul meu stâng
şi şterge durerea din cei ce mă plâng.

Hristos – mărturia mea

Cartea «Hristos – mărturia mea».htm

Trebuie să ne întoarcem mereu privirea atentă spre trecut, pentru a vedea bine cum să mergem în prezent şi spre a ne orienta bine, ca să nu rătăcim în viitor.
Pentru orice direcţie bună este nevoie de trei jaloane. Pentru orice orientare mântuitoare este nevoie de toţi aceşti trei timpi. Trebuie să ne privim şi noi mereu mai atenţi şi mai ascultători istoria noastră. Un popor care îşi uită sau îşi leapădă istoria sa este un popor pierdut. O familie care îşi nesocoteşte înaintaşii săi este o familie condamnată la pieire. În curând vor fi robiţi şi zdrobiţi de alţii.

Poporul Oastei Domnului nu trebuie să-şi uite, nici să-şi dispreţuiască nici­odată istoria sa, ci să şi-o împrospăteze şi să şi-o preţuiască tot mai mult.
Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri!…
Aduceţi-vă aminte de zilele credinţei voastre de la început, de luptele, de suferinţele, de jertfele, de martirii, de biruinţele voastre! – cum le spune Sfântul Pavel evreilor (Evr 10, 32-34; 13, 7).

Când recitesc aceste îndemnuri, totdeauna mă simt împins puternic să îndrept ochii şi inimile fraţilor mei spre începuturile minunate ale istoriei noastre, pe care mereu mă voi strădui să le reamintesc urmaşilor noştri şi după ce n-am să mai fiu. Până în veci.

Meditaţii la Apostolul din Duminica a 3-a după Rusalii

Socotiţi neprihăniţi prin credinţă

Traian Dorz, din Hristos – puterea apostoliei

TDorz1În toată această parte a Cuvântului Dumnezeiesc răzbat un suflu fericit şi o puternică lumină biruitoare şi plină de bucurie, pentru orice suflet credincios care a ajuns într-o stare de dulce părtăşie cu Mântuitorul Hristos, prin dragostea la care l-a dus credinţa şi în care îl ţine nădejdea.
Toată această fericită stare însă este numai o făgăduinţă. Şi se întemeiază deocamdată numai pe o nădejde.
Nu suntem încă neprihăniţi, ci numai socotiţi ca neprihăniţi, în nădejdea că vom ajunge odată şi starea când să avem aievea această neprihănire, nu numai prin făgăduinţă, ci în realitate. După cum un fiu este un moştenitor de drept al tatălui său, dar el nu intră şi de fapt în stăpânirea acestei moşteniri decât după ce devine matur şi după ce se dovedeşte vrednic să o păstreze şi să se folosească de ea.

Tot timpul vieţii sale, fiul însă poate fi ameninţat şi de pierderea acestei moşteniri, dacă nu rămâne în ascultarea şi dragostea părintelui său, care l-a făcut moştenitorul lui.
De aceea, bucuria acestei moşteniri este împreunată mereu nu numai cu grija de a nu o pierde, ci şi cu stăruinţa de a se arăta cât mai vrednic de ea, printr-o tot mai frumoasă umblare ascultătoare de toată voia tatălui care i-a făcut făgăduinţa moştenirii sale. | Continuare »