Coborarea-de-pe-Cruce_2Traian DORZ

O, să nu mai pot uita
Crucea de pe Golgota,
că mult, Doamne, ne-ai iubit
şi ce blând ai suferit!

Scump Iisus,
Miel Supus,
ce smerit
ai murit
pentru mine răstignit!
Te iubesc
şi doresc
şi eu Ţie să-Ţi trăiesc!…

Iată, mamă, cum Îi scot
mâna Lui cu cui cu tot,
iată, mamă, cum Îl iau
de pe cruce jos Îl dau…

Iată, L-au înfăşurat
într-un giulgi de in curat.
Iată, mamă, Trupu-I Sfânt
Îl coboară în mormânt…

Intrarea-in-Ierusalim-88Traian DORZ

Iisuse, noi copiii
cu dragoste venim,
dorim cu bucurie
în cor să Te slăvim.
În cor cântăm cu toţii,
în cor cântăm, în cor,
mărire Ţie, Doamne,
Mărit Mântuitor!

Veniţi, copii, cu toţii,
veniţi să-L lăudăm,
noi Domnului din ceruri
în cor, în cor cântăm.
În cor cântăm cu toţii,
în cor cântăm, în cor,
mărire Ţie, Doamne,
Mărit Mântuitor!

Din gura noastră, Doamne,
Tu laude să-Ţi scoţi,
să Te slăvim pe Tine
în cor, copiii toţi.
În cor cântăm cu toţii,
în cor cântăm, în cor,
mărire Ţie, Doamne,
Mărit Mântuitor!

Osana, slavă Ţie
în cer şi pe pământ,
cântăm cu bucurie,
în cor, Iisuse Sfânt.
În cor cântăm cu toţii,
în cor cântăm, în cor,
osana, slavă Ţie,
Măreţ Mântuitor!

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
din Meditaţii la Apostolul din Duminica a VI-a  Postului Mare (a Floriilor)

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.“ (Filipeni 4, 7)

În felul acesta ajungi la pacea cu toţi semenii tăi. Vei putea să priveşti totdeauna liniştit în ochii fiecărui om pe care îl întâlneşti, fiindcă îi vei avea prieteni pe toţi.
Te vei putea ruga liniştit pentru fiecare, lângă fiecare şi cu fiecare frate ori soră, vecin ori coleg, cunoscut ori necunoscut, fiindcă neavând nici un duşman, nu vei fi împiedicat de nimic faţă de nimeni.
Neavând nimic ascuns faţă de nimeni, vei putea să-i vorbeşti deschis fiecăruia. Şi să primeşti cu bunăvoinţă în casa ta pe oricine. Având pacea cu toţi, vei avea pacea din partea tuturor. Bineînţeles că vor mai fi şi unii cu care nu vei putea avea pacea deplină niciodată. Dar aceasta nu va mai depinde de tine, ci de ei. Însă asta nu-ţi va nimici pacea ta însăţi care va fi întristată, dar nu tulburată de nimic.

Asta este pacea cu oamenii şi pacea omenească.Dar pacea lui Dumnezeu este altceva. Pacea aceasta se statorniceşte între sufletul tău şi Dumnezeul tău. Între sufletul meu şi Dumnezeul meu.
Şi pacea aceasta depinde de starea până la care am ajuns noi, fiecare, în relaţiile noastre cu El.
Pacea cu Dumnezeu. Aceasta este prima stare la care ajungem în clipa naşterii din nou, când Sângele Sfânt al lui Hristos ne spală de păcatele trecutului şi ne aduce la picioarele Harului Ceresc pentru înfierea Tatălui. Această pace durează atâta vreme cât între noi şi Dumnezeu nu intervine un nou păcat care ne strică această pace. Dacă intervin atunci numai lacrimile şi căinţa din partea noastră, pe măsura păcatului făcut şi alergarea la Sângele curăţitor al Domnului Iisus, atunci pacea noastră cu Dumnezeu se poate iarăşi reface… după cum este scris: Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire (I In 1, 9).
Aşa a fost starea Sfântului Apostol Petru în seara Patimilor Domnului. Dar el s-a trezit îndată alergând la pocăinţă şi la plânsul amar. Din cauza asta el a fost mântuit.

Pacea lângă Dumnezeu. Aceasta este o a doua stare şi durează atâta vreme până când intervine o încercare mai grea şi mai deosebită, o furtună mai tare care ne smulg de lângă Dumnezeu şi ne aruncă în nu ştiu ce valuri sau noroaie în care ne putem îneca şi îngropa. | Continuare »

invierea-lui-lazar-1Traian Dorz, Poruncile iubirii

1. Chiar dacă, la rugăciunile noastre, nu s-ar trezi niciodată nici unii din fraţii noştri cei morţi duhovniceşte, aceasta va fi totuşi semnul că, cel puţin, noi n am murit faţă de ei. Şi nu ne-am schimbat. Numai să avem într-adevăr grijă să nu murim la ei. Şi cu ei. Şi ca ei.

2. La mormântul lui Lazăr, Iisus plângea. Nu există un alt tablou mai sfâşietor decât acesta: Iisus plângând. …O, câtă durere şi câtă dragoste care ne cutremură sufletul se desprinde din priveliştea aceasta: Iisus plângând!

3. Domnul Iisus n-a plâns niciodată în lovituri, în primejdii şi în ameninţări, în foamete şi în lipsuri… El n-a plâns nici în cele mai grele ceasuri ale patimii şi morţii Sale, – dar lângă durerea şi lacrimile unor suflete încercate, lângă inimile zdrobite ale celor preaiubiţi ai Săi, Iisus plângea.
Preaiubitul Prieten şi Mântuitor suferea şi plângea. Participarea noastră la durerea celor iubiţi ai noştri trebuie să fie la fel.

4. Plânsul în faţa vrăjmaşului sau în faţa greutăţilor este o ruşine, o dovadă de nevrednicie pentru un suflet credincios; – dar plânsul pentru cei iubiţi, lângă cei iubiţi şi zdrobiţi este cea mai înaltă dovadă de simţire, de iubire, de alipire de ei. | Continuare »

„«Daţi piatra la o parte!» a zis Iisus. Marta, sora mortului, I-a zis: «Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.»“(Ioan 11, 39)

Inima împietrită este cea mai mare şi cea mai vrăjmaşă piedică în calea oricărei învieri şi în calea oricărei mântuiri.
Dacă nu poţi să mergi la fratele tău sau la vecinul tău, dacă nu-l poţi iubi şi ierta, dacă nu poţi face nici un bine cuiva – atunci, vinovată este numai inima ta, care s-a împietrit faţă de acela căruia îi eşti dator toate acestea!
Poate că, faţă de toţi ceilalţi, inima ta este moale, caldă, simţitoare, dar în partea dinspre acela căruia nu-i mai poţi face bine, inima ta ţi s-a împietrit! Atunci, dă piatra la o parte!

Dacă nu poţi asculta Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, cu o inimă primitoare, smerită şi înfrânată, dacă nu poţi simţi dragoste fierbinte de Hristos şi dacă nu poţi urma cu temere sfântă toate îndemnurile Duhului Sfânt, atunci asta este din pricina împietririi inimii tale (Rom. 2, 5)… Atunci cutremură-te şi începe să plângi, până ţi se va da piatra la o parte.

Ia seama, cât se mai zice «astăzi», despietreşte-ţi inima şi primeşte-L pe Domnul Iisus Hristos acum!
Şi primeşte cu ascultare sfatul şi chemarea fraţilor!
Deschide-ţi inima ta astăzi, până când nu este prea târziu şi până când nu te vor îngropa neascultarea şi păcatul în vreo peşteră în care vei pieri pe vecii vecilor! (Evrei 3, 13).
Dacă nu poţi primi sfaturile frăţeşti, lacrimile lor şi îndemnurile, mustrările mântuitoare şi chemările stăruitoare la îndreptare – atunci asta este un semn rău de împietrire a inimii.
Dacă respingi tot ce-ţi vine de la Domnul prin fraţii tăi, spre a te face ca să părăseşti păcatul în care trăieşti şi să părăseşti calea rătăcirii pe care înaintezi – atunci, vai ţie şi inimii tale, dacă nu dai piatra asta la o parte!
Dacă la toate îndemnurile bune tu poţi rămâne nepăsă-tor şi nemişcat – de vină este numai inima ta mândră şi neascultătoare, robită şi orbită de împietrirea rătăcirii.
O, ce viitor grozav o aşteaptă pe o astfel de inimă împietrită! Căci, adesea, cu o astfel de piatră, omul trufaş nu mai vine niciodată la Hristos, fiindcă nu vrea să se mai pocăiască. | Continuare »

Un cuvânt al fratelui Traian Dorz

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (In 13, 34-35).
Iisus_ducand_crucea_2Ce minunat, într-adevăr, este înţelesul acestui verset sfânt! Mântuitorul Însuşi n-a dat ca semn al recunoaşterii de către lume a ucenicilor Săi nici vorbirea în limbi, nici minunile, nici semnele, nici alte calităţi deosebite, după care aleargă de obicei oamenii şi lumea. Ci dragostea. Acesta este semnul pe care El l-a dat lumii ca să-i cunoască pe cei care sunt ucenicii Lui. „Prin aceasta va cunoaşte lumea, prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea dragoste între voi.” Nu dacă veţi vorbi în limbi sau veţi avea daruri, sau veţi face minuni, sau veţi uimi lumea cu înţelepciunea voastră. Ci prin dragoste, singurul Lui semn pe pământ.
Prin aceasta L-am cunoscut şi noi pe El că este Dumnezeu. Prin aceasta L a recunoscut şi Tatăl că este Fiul Său. [Apostolul Pavel] spune: „Fiul dragostei Tatălui”. El ne-a dat şi nouă acest semn sfânt. Nu acei care fac minuni şi vorbesc… A lăsat în sfântul Său Cuvânt înştiinţarea aceasta: „Că vor veni mulţi în ziua aceea şi vor zice: «Doamne, n-am predicat noi în numele Tău? N-am făcut minuni? N-am scos draci chiar? N-am mâncat şi am băut în faţa Ta?» Şi Eu le voi spune: «Adevărat vă spun: niciodată nu v-am cunoscut. Voi aţi lucrat fără de lege»”. Există o singură lege a lui Hristos: legea iubirii. El a spus: „O singură poruncă vă dau, o singură lege: să vă iubiţi”.
Oricine a lucrat fără de această lege a săvârşit fărădelege. El n-are decât această singură lege. Oamenii au o mie de legi. Confesiunile omeneşti au numai legi peste tot, de la început şi până la sfârşit. Dar Hristos cel Viu şi Adevărat nu are decât una singură: porunca iubirii, legea iubirii. Pentru că a întemeiat o singură împărăţie: împărăţia iubirii; o singură răsplată: răsplata iubirii; un singur templu: templul iubirii; un singur soare: soarele iubirii. Şi oricine va fi din iubire va fi din Dumnezeu. Despre nici o virtute nu s-a spus: „Dumnezeu este răbdare” sau „blândeţe”, sau „milă”. Dar s-a spus: „…este iubire”. | Continuare »

sf._calinic_de_la_cernicaSfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787, în Bucureşti, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din Sfântul Botez a primit numele de Constantin.

Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrând în viaţa monahală, s-a călugărit cu numele de Acachie. De asemenea, şi mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip, cu numele de schimonahia Filoteia.

Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit de mic o educaţie religioasă aleasă, învăţând carte în Bucureşti, la şcolile care funcţionau în acea vreme pe lângă biserici.

În anul 1807 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareţ, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie, 1808, a fost tuns în schima monahală cu numele de Calinic. La 3 decembrie, 1808, a fost hirotonit ierodiacon. La 13 februarie, 1813, a fost hirotonit ieromonah, iar la 20 septembrie, 1815, a fost hirotesit duhovnic de însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Nectarie. Tot atunci primeşte şi ascultarea de eclesiarh al Mănăstirii Cernica. În vara anului 1812 a călătorit în Moldova după ajutoare, împreună cu duhovnicul său, ieroschimonahul Pimen, iar în anul 1817 a călătorit la Sfântul Munte.

La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic este ales stareţ în Mănăstirea Cernica. Nu avea atunci decât 31 de ani. Pentru sfinţenia vieţii lui şi buna chivernisire a mănăstirii, la 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit şi conduce Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă obşte monahală.
La 14 septembrie, 1850, este ales episcop pentru Eparhia Râmnicului – Noului Severin, pe care o păstoreşte timp de 17 ani. La 24 mai, 1867, se retrage din scaun la mănăstirea de metanie, iar la 11 aprilie, 1868, se mută la cereştile lăcaşuri.
Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a făcut la 21 octombrie, 1955, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie. | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, EVANGHELIA DUMINICII A V-A DIN POSTUL MARE
(a Cuvioasei Maria Egipteanca)

5+post+cerereaDupă cum vedeţi din evanghelie, Iisus vorbea apostolilor Săi despre patimile şi moartea Sa, după care vor urma însă şi învierea şi preamărirea Sa. Dar unii dintre apostoli nu se puteau desprinde de credinţa pe care o avea poporul evreu, că Iisus va înfăptui o împărăţie lumească. Gândul acestei împărăţii mari şi puternice a trezit în cei doi apostoli mândria să ceară locuri de frunte în această împărăţie. Faţă cu mândria lor, Iisus pune smerenia, învăţându-i că Împărăţia Lui va fi Împărăţia smereniei, unde cel mare va trebui să fie sluga tuturor.
Se vede şi în evanghelia aceasta ce ispită grozavă este ispita trufiei. Ani de zile petrecuseră apostolii în jurul Domnului şi totuşi mai trăia în ei răsadul cel blestemat al trufiei.
Despre Împărăţia lui Dumnezeu Iisus a vorbit de multe ori şi în multe chipuri. Înaintea lui Pilat, Iisus a zis: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“ (Ioan 18, 36). Către apostoli a zis odată: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru“ (în inimile voastre) (Luca 17, 21). Altă dată a zis: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu între voi“. Şi, iarăşi, în „Tatăl nostru“ ne-a lăsat să ne rugăm să vie Împărăţia Lui şi pe pământ (Matei 6, 10), adică n-a venit încă.
S-ar părea că este o contrazicere între aceste învăţături, dar nu este. Aceste învăţături stau în legătură strânsă unele cu altele. Iată legătura şi înţelesul lor cel adevărat:
Înaintea lui Pilat, Iisus a vorbit despre Împărăţia cea cerească pe care trebuie s-o dobândim cu faptele şi purtările noastre cele bune. | Continuare »