b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Prea puţin credinţa noastră
este-a unor fii cereşti
şi prea mult a unor oameni
slabi, nevrednici şi lumeşti.

Prea puţin ni-e rugăciunea
ca un soare cald pe cer
şi prea mult ne e ca norii
ce se-mprăştie şi pier.

Prea puţin e postul nostru
ca al sfinţilor smeriţi
şi prea mult e rar şi rece,
postul unor prea grăbiţi.

Prea încet suntem spre bine,
prea grăbiţi suntem spre rău,
voia Domnului uitând-o
şi călcând Cuvântul Său.

Prea gol sufletul ne doarme
fără-al harului olei
şi, prea plini de duhul lumii,
lenevim cu ochii grei.

…Doamne, ce vom face-n clipa
când va arde unde stăm?
Când Îţi vom vedea Venirea,
cum o să Te-ntâmpinăm?

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Părinţii care doresc să dea copilului o educaţie creştină uneori se pierd la luarea unei decizii în privinţa postului pentru copii. Deşi cunosc importanţa postului pentru adulţi, adesea ei nu pot recunoaşte nevoia lui pentru copii. Din această cauză, postirea pentru copii este amânată pentru atunci când copilul „va creşte” şi „va deveni mai puternic”. Astfel, copilul este lipsit de un ajutor important în creşterea spirituală. Pentru un adult postul trebuie să fie şi o realizare spirituală, căci atunci când de fapt se schimbă doar unele bucate cu altele, iar viaţa rămâne aceeaşi, acesta nu este un post adevărat. Dar copii nu au conceptul de luptă duhovnicească, de aceea postul începe pentru ei cu restricţiile exterioare, adaptate vârstei lor. O întrebare frecventă este vârsta şi felul postirii la copiii mici. Trebuie să ţinem cont de faptul că încă de la o vârstă fragedă copiii sunt capabili să înţeleagă multe lucruri. Înainte de începutul postului, părinţii ar trebui să vorbească cu copiii despre ceea ce înseamnă un post – un lucru tainic şi minunat. “Gândeşte-te, draga mea (sau dragul meu) ce anume eşti dispus să sacrifici pentru Hristos. Gândeşte-te şi decide singur, lasă ca acesta să fie micul tău secret – ce vrei să-I aduci lui Hristos? Ce vrei să faci pentru El?”.

| Continuare »

Sunt copil, Iisuse,
multe nu vorbesc,
dar ştiu spune-atâta:
că eu Te iubesc.

Cor: Lângă Tine vreau
pururea să stau,
să mă creşti
cum Tu doreşti
şi să mă păzeşti…
La pătuţul meu,
să trimiţi mereu
îngeraşii,
drăgălaşii
de la tronul Tău.

Fii mereu cu mine,
Doamne, să mă creşti,
ca să fiu cuminte
precum Tu doreşti.

Cor:

Când voi creşte mare
şi-oi şti să vorbesc,
fă ca numai Ţie,
Doamne, să-Ţi slujesc.

Ier. Savatie Bastovoi

Ce poate fi mai absurd decât postul, într-o religie care se grozăveşte să-i redea omului libertatea? Cum poţi să te numeşti liber, când trebuie să te abţii de la lucrurile care îţi plac, când trebuie să faci ceea ce nu vrei! Postul este abţinerea nu doar de la mâncăruri, ci şi de la toate plăcerile trupeşti. Cum să nu vezi în aceasta un atentat la cel mai nobil instinct din câte le are omul – libertatea?
Dacă postul este o obligaţie, atunci Evanghelia este o capodoperă a literaturii absurdului. Conştientizând aceasta, protestanţii au hotărât să renunţe la post. Însă, oricât de multe citate ni s-ar aduce din Apostolul Pavel şi chiar din cuvintele Mântuitorului Însuşi, îndemnul la postire stă ca un ghimpe în ochiul celui care cunoaşte cât de cât Scriptură. Toţi drepţii de până la Hristos au postit. Postul era premergător întâlnirii cu Dumnezeu sau unei descoperiri. Moise s-a suit pe munte după patruzeci de zile de nemâncare şi aşa a vorbit cu Dumnezeu. Noul Testament nu este deloc altfel, el începe cu un postitor – Ioan Botezătorul. Mântuitorul Însuşi a postit înainte de a ieşi la predică. Nu putem, aşadar, să dăm la o parte postul pornind de la câteva versete biblice, atunci când chiar cei care le-au rostit au fost ei înşişi nişte mari postitori; mi se pare mai decent să punem la îndoială puterea noastră de înţelegere a acelor versete.
Hristos a fost întrebat odată de ce ucenicii Lui nu postesc (Mt. 9, 14). De aici mulţi au înţeles că apostolii şi Mântuitorul Însuşi erau nişte mâncăcioşi (Mt. 11, 19). Însă întâmplarea în cauză ne descoperă, de fapt, că apostolii şi Mântuitorul umblau tot timpul flămânzi. Aceasta se vede foarte bine şi din conflictul pe care l-au avut cu Iudeii din cauză că ucenicii au mâncat spice sâmbătă. Apostolii erau atât de ocupaţi cu predică, încât uitau să mănânce, iar faptul că au rupt spice arată cât erau de flămânzi şi că obişnuiau să mănânce pe unde apucau. Mântuitorul însă nu a mâncat cu ei, reproşul fiind îndreptat numai împotriva ucenicilor;

| Continuare »

Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu

După obişnuitul început, se zic

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1:
Pe iubitorul de nevoinţe, pe mărturisitorul Ortodoxiei, pe Sfântul Atanasie, bărbatul preaînţelept şi împlinitorul bunelor rânduieli ale Bisericii lui Hristos, să-l cinstim şi să-l lăudăm după cuviinţă căci, vrednic fiind de mărirea lui Dumnezeu, prin moartea sa pe roată i-a biruit pe prigonitori. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe.

Icosul 1:
Din tinereţe ai fost mărturisitor al dreptei credinţe şi statornic luptător împotriva nedreptăţilor săvârşite neamului tău; te-ai ridicat cu bărbăţie să aperi drepturile fraţilor tăi ortodocşi din Ardeal, biruind prin moartea ta martirică toate uneltirile viclene ale asupritorilor. Pentru aceasta, minunându-ne de virtuţile tale, te cinstim şi-ţi cântăm:
Bucură-te, podoaba cea prea frumoasă a mucenicilor;
Bucură-te, râvnitorule de cele cereşti;
Bucură-te, luptătorule pentru dreptate şi apărător al Ortodoxiei;
Bucură-te, păstrător al rânduielilor strămoşeşti;
Bucură-te, ancoră tare pentru cei prigoniţi;
Bucură-te, că faptele tale le-ai săvârşit cu puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că asemenea lui David prin tăria credinţei ai biruit;
Bucură-te, fiu al Ţării Năsăudului şi ostaş neînfricat al Bisericii;
Bucură-te, purtătorul suferinţelor neamului tău;
Bucură-te, că biruind împărăţia vremelnică, ai câştigat Împărăţia lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe! | Continuare »

Veniţi toţi credincioşii să-l lăudăm pe Atanasie, martirul Iui Hristos

Martiriul Sfântului Atanasie Todoran

Sf. Teofan Zăvorâtul

Celui care a întrebat cum poate să se mântuiască, Domnul i-a pus, la rându-I, întrebarea: „Ce este scris în lege? Cum citeşti?”. Prin aceasta a arătat că pentru a dezlega orice nedumerire trebuie să ne folosim de cuvântul lui Dumnezeu; iar pentru a nu avea, îndeobşte, nedumeriri, cel mai bine ar fi să citim mereu cuvântul lui Dumnezeu, să îl citim cu luare aminte, cu chibzuinţă, cu simţire, aplicându-l la viaţa noastră şi împlinind cele privitoare la gânduri – prin gândurile noastre -, cele privitoare la simţăminte – prin simţămintele şi stările noastre sufleteşti -, cele privitoare la fapte – prin faptele noastre. Cel ce ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu culege înţelesuri luminoase cu privire la tot ce e în sine, împrejur de sine şi mai presus de sine: cuvântul lui Dumnezeu îi lămureşte datoriile pe care le are în orice întâmplare a vieţii, înşirând pe firul conştiinţei, ca nişte mărgăritare de mult preţ, sfintele îndreptări, iar conştiinţa îi va arăta mai apoi, limpede şi în amănunt, ce şi când să facă pentru a plăcea Domnului; îi potoleşte patimile, asupra cărora citirea cuvântului lui Dumnezeu are întotdeauna o înrâurire liniştitoare.
Oricare patimă te-ar tulbura, apucă-te să citeşti cuvântul lui Dumnezeu, şi patima se va potoli treptat, până ce se va stinge de tot. Cel care se îmbogăţeşte cu cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu va avea deasupra sa stâlpul de nor care i-a călăuzit pe israeliteni în pustie.

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

„Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi“ (Traian Dorz, la Sfatul Frăţesc pe Ţară de la Braşov din 7 noiemnbrie 1976).

Acesta este motto-ul întâlnirii din 7 noiembrie 1976. Cât de îndurerată şi cât de profundă este această hotărâre…
Cum ne raportăm noi la această măreaţă şi istorică zi a Oastei Domnului?
Cum omagiem, cum sărbătorim noi azi aceasta sfântă hotărâre a înaintaşilor noştri?
Mă cutremur de teamă, gândind la Ziua cea Mare, când vom privi în faţă pe înaintaşii care au imprimat Oastei rostul şi specificul ei curat. Ce răspuns vom da atunci?
Aproape în întregime, Lucrarea Oastei este azi atinsă de microbul acesta al ecumenismului. Cel mai recent exemplu este adunarea anuală [a Oastei Domnului] de la Milano din toamna aceasui an… Intenţionat am tăiat aceste cuvinte, pentru că adunarea de la Milano, nu mai este a Oastei Domnului (chiar dacă acolo au fost şi reprezenanţi ai Sediului oficial al Oastei Domnului din Sibiu), ci este o amestecătură ecumenistică a tot felul de încredinţări şi de culte.
Unele voci, mai ales aparţinând fraţilor din diaspora, dar nu numai, au comentat adunarea de la Bănceni din vara aceasta, spunând că s-a vorbit prea mult împotriva ecumenismului şi că s-a uitat „Hristos cel Răstignit“. Iată de ce s-a accentuat atât de mult la Bănceni, pentru că se „poartă“ cu uşurătate în restul fronturilor, cu preponderenţă (deocamdată) la adunările din străinătate.
Cum pot purta acelaşi nume – de ostaşi ai Domnului – şi cei care omagiază şi aniversează Sfatul de la Braşov din 7 noiembrie 1976 şi cei care azi participă la tot felul de întâlniri, conferinţe sau rugăciuni ecumenistice? E un antagonism: nu se poate să se numească tot la fel, să poarte aceeaşi „uniformă“, acelaşi steag, să cânte aceleaşi cântări şi cei care luptă alături de Hristos şi cei care luptă împotriva Lui? Oare nu vedem că tocmai acest mod de lucru este o anti-lucrare, o făcătură satanică prin care se vor nimicite ultimile baricade din calea anticristului?
Avem însă o nădejde nestrămutată în promisiunea lui Dumnezeu către Sf. Ilie: „Mai am încă şapte mii de bărbaţi…“ Aceşti şapte mii de însinguraţi, de nevoitori ai lui Iisus cel Răstignit, neştiuţi poate şi neacceptaţi, dar luptători şi rugători în taină…
Ştim că Oastea Domnului nu mai este azi aceea care poartă oficial acest Nume. I s-au furat Oastei şi numele, şi cântările, şi Rusaliile…

Fericiţi vor fi cei care se vor regăsi în învăţătura cea bună, dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
Dacă în sufletul cuiva mai licăre o scânteie de mustrare de conştiinţă, un licăr de atenţionare, un semnal de alarmă, dacă cineva mai întrezăreşte în subconştientul său întrebarea: Oare astfel de întâlniri sunt după voia lui Dumnezeu? Oare acesta este drumul cel bun sau nu? – să-ntoarcă până nu e prea târziu, cu adevărat la Hristos cel Răstignit…
Hristos cel Răstignit înseamnă suferinţă, înseamnă post, rugăciune, răbdare, prigonire, dragoste de semeni şi, mai ales, multă nevoinţă…
Să nu ajungă cumva acesată deviză sfântă doar un simplu slogan în spatele căruia să ne acoperim goliciunea dez-răstignirii voite a lui Hristos.

Trecători suntem cu toţii, fie tare, fie slab,
ori un soare ne usucă, ori un vânt ne ia degrab’.
Ceasul morţii nu şi-l ştie nici cel bun şi nici cel rău,
numai nu-i acelaşi lucru care e sfârşitul său!

Mor şi drepţii, şi nedrepţii când le vine ceasul lor,
şi-ngâmfaţii, şi smeriţii – vine ceasu-n care mor.
Şi zgârciţii, şi miloşii mor când vine-al morţii rând,
numai nu-i acelaşi lucru cum se află-atunci trecând.

Trec şi cei de sus odată, cum se duc şi cei de jos,
mor şi cei fără credinţă, moare şi cel credincios,
moare-odată şi bogatul, precum moare şi-un sărac,
numai nu-i acelaşi lucru cum se duc din acest veac.

Nu-i acelaşi lucru moartea celor fără Dumnezeu
cu a celor care viaţa credincioşi şi-o duc mereu,
însă omul nu-n viaţă, ci în moarte vede-abia
felu-n care şi-a dus traiul – şi în care trebuia.

Înţelept e cel ce vede înainte ce-i plăcut,
vai de cel ce vede numai când viaţa i-a trecut.
Ca să nu mori în păcate şi să nu-nduri iadul greu,
lasă nebunia lumii – şi vin’ azi la Dumnezeu.

Traian Dorz, Cântările căinţei