T-Dorz_Priveste_12_24 T-Dorz_12_24

Priveşte-un chip de jale plin
– De gânduri fără nume
Şi-adu-ţi aminte de-un strein
Pornit pribeag pe lume.

Căci poate astăzi când tu iar
Mă mai priveşti o dată,
Al vieţii mele lung amar
O cruce-l mai arată.

Şi stai, te roagă suflet drag
Ca lin să-mi fie somnul,
Fă asta pentr-un biet pribeag
Ce te-a iubit în Domnul.

Pr-Iosif-TRIFAMărturie a fratelui Ioan Marini

Binecuvântat este cel ce prin scrisul şi graiul său îndeamnă pe oameni să citească Sf. Scriptură şi se luptă să ducă pretutindeni cunoştinţa Cuvântului dumnezeiesc. Şi, cu atât mai mult, merită numele de binefăcător al mulţimii acela care îngenunchează un popor întreg lângă Sfânta Carte a lui Dumnezeu.

Părintele Iosif Trifa a fost unul din aceştia. Timp de 27 de ani de preoţie, a lucrat fără preget şi a luptat zi şi noapte pentru a ridica şi a ţine „sus Cuvântul Vieţii” şi pentru a apropia poporul nostru de Cuvântul lui Dumnezeu. Întreagă viaţa sa de preot şi propovăduitor de la altar şi amvon a fost o şcoală a Bibliei.

O şcoală a Bibliei a fost scrisul său la multele gazete şi foi religioase pe care le-a redactat sau la care a colaborat.

O şcoală a Bibliei sunt cele peste 40 de neîntrecute cărţi pe care le-a scris şi care au trezit o ţară întreagă la citirea Sf. Scripturi.

Din această şcoală a Bibliei a ieşit şi marea mişcare de trezire religioasă „Oastea Domnului”, pe care a iniţiat-o şi condus-o cât timp a fost în viaţă şi care se alimentează şi acum din scrisul său (din cărţi şi foi) şi din spiritul pe care Duhul Sfânt l-a dat acestei Mişcări.

Cea mai mare dorinţă a vieţii sale a fost aceea de-a adânci în sufletul poporului cunoştinţa cuvântului biblic.

Şi i-a reuşit. Prin străduinţele sale binecuvântate de Domnul, scumpa Carte a lui Dumnezeu a ajuns să fie astăzi în bună parte şi Cartea poporului nostru. | Continuare »

„Cu ochii ţintă la Căpetenia desăvârşirii noastre…

Testamentul lăsat fraţilor din Oastea Domnului de către Părintele Iosif Trifa“

„Stăm cutremuraţi şi îndureraţi în faţa unui sicriu care încheie în el un om mare, o jertfă mare.
Şi această jertfă încă nu o putem înţelege şi n-o putem preţui îndeajuns; încă nici nu ne dăm seama de marea ei însemnătate. Va trebui să treacă vreme încă până când va începe a se vedea ce a fost şi cât a făcut omul acesta. Va trebui să treacă încă atâta vreme până când se va afla mâna şi creierul care să scrie şi să judece fără părtinire, fără ură…
Stăm în faţa unei vieţi de jertfă şi a unei morţi de jertfă.
S-a luptat până la moarte pentru Adevăr, a suferit până la sânge pentru Adevăr: pentru Adevărul dumnezeiesc şi nepieritor al Cuvântului Bibliei.
N-a avut în viaţă alt ţel, altă dorinţă, decât să-L vestească, să-L facă cunoscut tuturora pe Iisus cel Răstignit şi Cuvântul Lui. N-a dorit să ştie între oameni altceva decât pe Iisus cel Răstignit (I Cor. 2, 2), pe Care L-a vestit cu timp şi fără timp, suferind din greu pentru această vestire, cum rar a mai fost om să sufere. A fost rănit şi izbit, dar le-a suferit pe toate fără cârtire, ştiind că numai prin suferinţă se poate face o lucrare temeinică şi veşnică.
Roada vestirii şi a suferinţei sale a fost binecuvântată de Dumnezeu însutit şi înmiit cu cea mai mare trezire religioasă care s-a petrecut vreodată pe pământul ţării noastre.
Într-o vreme când păgânătatea îşi face loc tot mai mult în viaţa oamenilor, într-o vreme când batjocura şi necredinţa în Dumnezeu au ajuns o regulă peste tot, el a făcut din zeci şi sute de mii de oameni nişte adevăraţi copii ai lui Dumnezeu.
Într-o vreme când răutatea şi-a atins culmea, el a creat acel minunat curent de întoarcere la Dumnezeu şi de înţelegere superioară a înălţătoarei Jertfe de pe Cruce, a Jertfei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu – a creat «Oastea Domnului», curentul de vestire şi trăire a Evangheliei. | Continuare »

Ce dor ne e

Părintelui Iosif

Ce dor ne e, ce dor nespus,
Părinte drag, de tine!
Mai rogă-te, acolo sus
S-ajungem toți cu bine.

O floare,-o lacrimă și-un cânt
Ți-aducem cu iubire
Să-ți ardă pururi la mormânt
A noasră mulțumire.

Căci fără scrisul tău curat
Și plin de-nflăcărare,
Câți dintre noi am fi aflat
La cer răscumpărare?

Căci tu ne-ai strâns sub steag slăvit
Și ne-ai pornit la luptă,
Și rod cât spicul însutit
Dă jertfa-ți ne-ntreruptă.

Că și acum, deși ești dus
În cer de vreme multă,
Tot izvorăști lumină cui
Dorește și te-ascultă.

Și noi dorim să-ți fim mereu
Urmași spre veșnicie,
Cum spusu-ne-ai că Dumnezeu
Dorește-ai Lui să fie.

Lăsând urmașilor ce vin
În urma noastră mâine
Aceeași cale de rubin
Și-aceeași dulce pâine.

Un lanț de aur și de jar
Pe puntea dintre ere
Ne lege până-n sfânt hotar
La Marea Înviere.

Din norul cel de martori sfinți
Când vei ieși nainte
O Oaste sfântă să prezinți
Ca rod al tău, părinte!

Lidia Hamza

 

203-webÎn Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, din toată inima se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu fiecare dintre noi şi toţi împreună pentru sărbătoarea minunată de astăzi şi pentru acest prilej fericit pe care Dumnezeu ne-a rânduit şi ne-a ajutat să-l putem petrece şi trăi împreună aceste câteva ceasuri de sărbătoare neuitată.
Recapitulăm în inima noastră şi-n mijlocul nostru şi împreună cu toţii evenimentul fericit pe care-l sărbătorim acum. Se împlinesc astăzi (zilele acestea) 50 de ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui nostru, acest mare om al lui Dumnezeu. Se împlinesc anul acesta multe evenimente fericite pe care le sărbătorim. În 3 martie se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa. La Anul Nou, pe care l-am sărbătorit împreună tot aici, s au împlinit 65 de ani de la înfiinţarea acestei minunate Lucrări a lui Dumnezeu, Oastea Domnului, care a făcut în mijlocul nostru, în Biserica noastră, în credinţa noastră şi în patria noastră lucrarea tainică şi strălucită pe care a făcut-o, la venirea Domnului Iisus pe pământ, propovăduirea Evangheliei Sale.
Domnul Iisus, la venirea Sa, a adus o veste mare şi sfântă, mesajul de la Tatăl. Şi mesajul acesta era: porunca naşterii din nou, porunca întoarcerii de la o viaţă întunecată la o viaţă luminoasă. Porunca trecerii noastre din firea pământească în firea duhovnicească. Pentru că aceasta era chemarea lui Dumnezeu rânduită de El pentru mântuirea omenirii noastre. Mântuitorul, când a venit, cu acest gând a venit: „Trebuie să vă naşteţi din nou! Trebuie să deveniţi făpturi noi, fiinţe noi, pentru că Dumnezeu, Care este sfânt, vrea închinători sfinţi”. Şi El ne-a creat pentru a deveni oameni noi, într-o fire nouă, într-o viaţă nouă, într-o trăire nouă, pentru că numai în felul acesta noi putem realiza voia lui Dumnezeu pe pământ. Voia lui Dumnezeu, care este fericirea noastră şi trupească, şi duhovnicească. Şi a noastră ca indivizi, şi a familiilor noastre, şi a întregii noastre societăţi. | Continuare »

Pr Iosif 6 Cc

TESTAMENTUL DOMNULUI ŞI AL PĂRINTELUI IOSIF – Traian Dorz

Din pricină că n-au primit darul lui Dumnezeu – Traian Dorz

S-A STINS UN OM CARE TOTUŞI TRĂIEŞTE!

În faţa judecăţii de la Bucureşti – Pr. Iosif Trifa

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12-16 FEBRUARIE 1938 – Traian Dorz

Despre Părintele Iosif Trifa

MORMÂNTUL ŞI RECUNOŞTINŢA – Traian Dorz

SFÎRŞITUL JERTFEI ŞI SEMNUL SFINŢENIEI – Moise Velescu

Mileniul trei şi nevoia de profeţi – Lidia Hamza

Tabăra misionarilor – Moise Velescu

VORBIREA FRATELUI I. MARINI – SIBIU

TREI MARI ADEVĂRURI – Traian Dorz

VOM RĂMÂNE CREDINCIOŞI PÂNĂ LA MOARTE – Pr. Vladimir

Necrologul Părintelui Iosif Trifa –

Lângă cea mai mare jertfă a Oastei Domnului, Sibiu – februarie 1938

RESPECTUL ŞI DRAGOSTEA PE CARE LE DATORĂM SFINŢILOR LUI DUMNEZEU – fr. Ioan Capătă

FLORILE IUBIRII ŞI RECUNOŞTINŢEI –  Pr. Vladimir Popovici

Cum putem noi cinsti pe înaintaşii noştri? – Traian Dorz

Gânduri pe marginea unui document mai vechi – Moise Velescu

CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DE LA ADUNAREA DE COMEMORARE A PĂRINTELUI IOSIF TRIFA DIN 14 FEBRUARIE 1988, DE LA SIBIU

Despre Părintele Iosif Trifa – Ioan Marini

CUM S-A STINS PĂRINTELE IOSIF

PENTRU CLIPA ACEEA… – Traian Dorz

SFÎRŞITUL JERTFEI ŞI SEMNUL SFINŢENIEI – Moise Velescu

Poezii şi cântări:

Profetul vremurilor noastre –  Traian Dorz

Un cânt, o lacrimă şi-o floare – Lidia Hamza

Noi nu te vom uita, părinte – Traian Dorz

PENTRU SCUMPUL NOSTRU PĂRINTE IOSIF TRIFA – I. Tudusciuc

Sfinţilor înaintaşi – Lidia Hamza

Voi nu-mi sunteţi în urmă… – Traian Dorz

Ce nalt e focul – Lidia Hamza

PLÂNG COPIII TĂI, PĂRINTE – Traian Dorz

Rugă către Părintele Iosif – Lidia Hamza

SĂ NU-I UITAŢI! – Traian Dorz

Vitejilor stegari – Lidia Hamza

PILDA CU FIUL CEL PIERDUT

O, ce minunată este această evanghelie a fiului pierdut! Parcă nici o altă evanghelie nu arată omului aşa de lămurit calea mântuirii sufleteşti. Ca într o oglindă se vede în această evanghelie viaţa omului şi ca un cântec ceresc se aude din ea chemarea: Întoarceţi-vă, păcătoşilor, la Dumnezeu!
Prin trei stări ne arată evanghelia că a trecut calea fiului rătăcit. Întâia stare a fost când a rupt legătura cu tatăl şi, ieşind din casa acestuia, şi-a prădat averea, alunecând tot mai mult în ticăloşie. A doua stare a fost când s-a oprit în loc din calea rătăcirii şi s-a întors înapoi la tatăl său. Iar a treia stare a fost iertarea şi bucuria cu care l-a primit tatăl lui.
Să luăm aminte că prin aceste stări trece şi viaţa noastră cea sufletească. În chipul şi asemănarea fiului din evanghelie rupem şi noi legătura cu Tatăl Ceresc de câte ori păcătuim şi apucăm pe calea păcatelor. Când ne aruncăm în braţele poftelor şi ale păcatelor, atunci începem şi noi să prădăm averea pe care ne-a dat-o Tatăl Ceresc.
O, în câte chipuri risipesc oamenii averea sufletească ce o au de la Dumnezeu! Ţie, omule, ţi a dat Dumnezeu minte şi înţelepciune să le pui în slujba mântuirii tale sufleteşti, dar tu îţi risipeşti mintea şi înţelepciunea, punându le în slujba păcatelor, în silinţa de a înşela şi a minţi pe Dumnezeu şi pe de-aproapele tău. Ţi-a dat Dumnezeu sănătate, dar tu o risipeşti în beţii, chefuri şi desfrânări. Ţi-a dat Dumnezeu avere şi bani, dar tu le risipeşti în pofte şi plăceri, în loc să o faci fântână de milă şi milostenie pentru cei săraci, bolnavi şi neajutoraţi. | Continuare »

Despre Risipă

Predică la Duminica fiului pierdut
Fraţilor,
Intrăm azi în cercetarea uneia din acele patimi care bântuie multă lume în ziua de azi. Citirea Sfintei Evanghelii pe care aţi auzit-o ne pune înainte pilda unui fiu pe care pofta de a risipi îl rodea ca un vierme neadormit. Nemulţumit de rânduiala cu care toate mergeau în casa tatălui său, căuta să scape de aci ca să trăiască în neorânduială şi desfrâu. Pildele cele rele din viaţa de toate zilele îi semănaseră în inimă dorinţa de a nu iubi munca sănătoasă şi măsurată, ci de a alerga să cheltuiască pentru săturarea unor pofte nemernice.
Sucită învăţătoare e lumea aceasta, fraţilor! Tot ce e rău într-însa iese la iveală şi momeşte pe om. Ce e bun, rămâne mai ascuns; de aceea şi făptuirea binelui e mai grea. Dar şi omul este fiinţă sucită. Unde vede răul, unde zăreşte patimi mai multe şi mai uricioase, întins se duce acolo. Aceasta ne dovedeşte cu tărie că omul a căzut prin Adam, şi aşa, a rămas mai plecat spre rău.
Aceasta ne dumereşte pe noi asupra povestirii din evanghelia de azi. Ce împingea pe fiul pierdut să iasă din viaţa liniştită şi sănătoasă din casa tatălui său şi să pornească în largul lumii? Pilda rea pe care viaţa lumii i-o punea înainte, iar el, ca o fiinţă plecată la rău, nu judeca sănătos ceea ce vedea, ci se ducea întins în vârtejul periculos şi ameţitor al vieţii stricate.
Mulţi sunt pe lume de aceştia, care nu doresc altceva decât viaţa plină de desfătare şi risipă! Păţania fiului acestuia din evanghelie să le fie tuturor pildă ca să nu mai încerce nenorocirile pe care el le-a încercat. Oh! dar cât de greu se învaţă omul!! Cât de puternice simt ispitele acestei lumi! Pentru aceia să cercetăm puţin viaţa aceasta de risipă şi relele pe care le aduce, că doar va îndemna pe unii să cugete la ea şi să fugă de dânsa. | Continuare »

Traian DORZ

Nu-ţi risipi din viaţă
nici un minut măcar,
nu-ţi da comoara scumpă
pe lucruri în zadar,
nu-ţi pierde-al tinereţii
timp scurt şi fericit,
nu-ţi arunca un aur
pe veci ne-nlocuit.

Nu-ţi nimici-al iubirii
avânt înflăcărat,
nu-ţi îngropa-n gunoaie
avutul cel curat,
nu-ţi ruina puterea,
nu-ţi da tot ce-ai mai bun
păcatului şi poftei,
şi traiului nebun.

Ci dă-i vieţii tale
cel mai înalt folos,
din anii tinereţii
urmează-L pe Hristos,
prin El vei da vieţii
preţ veşnic şi-nmiit,
prin El vei fi-ntre oameni
un om desăvârşit.