JERTFĂ ŞI ÎNĂLŢARE

Traian Dorz, din  LOCURILE NOASTRE SFINTE

Totul este profetic şi divin aici. Drumul Eroilor până la Scara Îngerilor are un urcuş continuu. Pe tot acest drum sunt presărate lupte, înfrângeri, ocolişuri, piedici, lacrimi, sudori şi sânge – dar fiecare dintre acestea au un rost, un scop, un rod nemuritor.
Pe acest drum de foc nu pot merge şi nu-l pot sfârşi decât eroii, profeţii şi martirii. Drumul însuşi le conferă acelora ce-l urcă până la sfârşit aceste nume şi aceste cununi nemuritoare.

Ce mult seamănă Coloana Infinitului de la Târgu-Jiu cu scara îngerilor de la Genesa 28, 12! De fapt, ea este aceeaşi, numai că primele cincisprezece trepte se văd şi jumătate din a şaisprezecea. Celelalte nu se mai văd de jos în sus, ci numai de Sus în jos. Dacă n-ar fi decât cele ce se văd de jos, ea ar fi o scară finită. Dar nu, ci ea continuă. Însă de la jumătatea aceasta în sus ea nu se mai vede decât cu ochii sufletului.
Eroii, profeţii şi martirii ce urcă pe ea sunt oameni până la această jumătate văzută. De acolo ei devin îngeri şi urcă în alt fel, precum este scris la Marcu 12, 25. De la acest tainic punct, oamenii devenind îngeri, trec hotarul nevăzut, intrând în Cer prin Arcul de Triumf al Eternităţii.
Cei ce se coboară din Cer, pentru a deveni aici pe pământ eroi, profeţi şi martiri, până acolo sunt îngeri, dar de acolo încoace ei devin oameni, pentru a-şi împlini aici timpul şi slujba omenească pentru care au fost trimişi. Apoi se întorc înapoi în cer tot aşa. | Continuare »

Credinţa în împotrivire cu necredinţa

Predică la Duminica Tomii

Pentru că m-ai văzut Tomo, ai crezut; fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut (Ioan 20, 29).

Fraţilor, după strălucita şi înălţătoarea sărbătoare a Paştelui, iată-ne adunaţi în sfânta casă a Domnului; iată-ne din nou dinaintea altarului sfinţit, unde neîncetat se săvârşeşte jertfa trupului şi sângelui Domnului, sub chipul pâinii şi a vinului. Acelaşi şir de duminici şi sărbători încep a curge de la Paștele trecut şi până la cel viitor. Dar fiecare duminică şi sărbătoare are însemnătatea ei. Una nu seamănă cu alta. La fiecare învăţăm ceva deosebit. Toate însă se aseamănă într-aceea că ne dau învăţături mântuitoare pentru suflet, măcar că într-un chip deosebit.
Iată o învăţătură de cea mai mare însemnătate în duminica de azi, pe care Biserica o numeşte a Tomei, în amintirea apostolului Toma, care n-a crezut că Mântuitorul a înviat, până nu l-a văzut şi pipăit. Evanghelia ce-aţi auzit-o ne spune că Mântuitorul i-a spus: Numai fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Pentru aceia fericiţi toţi cei ce n-au văzut şi au crezut.
Cu adevărat, fericiţi sunt aceştia. Dar nu e de ajuns, fraţilor, numai să vă spun acestea. Trebuie să vi le şi dovedesc, trebuie să vă aduc la încredinţarea că într-adevăr aşa este şi nu altfel. Pentru aceasta cer să-mi daţi ascultare, să luaţi aminte la cele ce vă voi spune, cer chiar să aveţi dorinţa de a vă lumina.
I
Fraţilor, fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut, ne spune Mântuitorul. El laudă, credinţa şi mustră necredinţa lui Toma. Aceasta s-o facem şi noi. Să arătăm greutăţile pe care le aduce necredinţa şi fericirea care este împreunată cu credinţa.
E tristă viaţa omului care trăieşte pe lume fără credinţă. Viaţa noastră, dacă are unele plăceri, are însă şi greutăţile ei. Omului îi trebuie un adăpost, unde să alerge în zilele când nevoia îl copleşeşte. Acest adăpost este credinţa. Ea întăreşte pe om şi-l ajută să lupte cu putere în valurile vieţii. Care din voi, în zilele de mare cumpănă, nu şi-a ridicat ochii spre cer zicând: ,,Doamne, ajută!“ Câţi în timpuri de suferinţă nu şi-au găsit alinarea şi uşurarea în credinţa care le înălţa gândurile la Dumnezeu? Fericiţi cei ce au crezut!
Ce fac însă cei ce nu cred, cei a căror credinţă este slăbită? | Continuare »

Toma-TelitaTraian Dorz, din Hristos – Mântuitorul  nostru

„Toma, zis Geamănul, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Iisus.” (Ioan 20, 24)

Biserica cea vie este Trupul Domnului Hristos şi fiecare suflet viu din ea este un mădular din acest Trup Sfânt.
Capul Trupului viu este Hristos (Efes. 5, 23; I Cor. 11, 3).
De aceea un trup sănătos este totdeauna acolo unde este capul său.
Şi un mădular sănătos este totdeauna acolo unde sunt toate celelalte mădulare ale trupului.

Când cineva se desparte de fraţi şi pleacă de unde este Iisus, el ajunge unde nu este El.
Ori de câte ori nu suntem cu fraţii, noi ne lipsim de Hristos, căci nici cu El nu suntem.
Ori de câte ori noi mergem în altă parte când fraţii noştri sunt adunaţi aci, noi ne lipsim de cea mai mare bucurie şi har. Ne lipsim de prezenţa binecuvântată a lui Iisus.
Domnul Iisus a spus: Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Mt. 18, 20).
Prezenţa Domnului dă totdeauna lumină şi bucurie, putere şi răsplătire tuturor celor ce sunt acolo unde El a spus că şi El este.
De aceea va fi o mare pierdere de fiecare dată pentru sufletul acela care nu este între fraţii săi la rugăciune, la ascultare, la osteneli, la jertfă, la suferinţă sau la jug, ori de câte ori Hristos îi strânge. Şi oricând El este în mijlocul lor.
De multe binecuvântări se lipseşte acela care lipseşte de la adunarea frăţească sau unitatea ei. | Continuare »

Hristos – acela cu rănile, acela cu crucea, acela cu sângele! (II)

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru de la o adunare din Săptămâna Luminată

(…) Mai sunt şi [alte] duhuri care vin în Numele Domnului. Şi de duhurile acestea se temea Toma atunci când a zis: „Eu vreau să-I pipăi rănile. Eu mi-aduc aminte că El ne-a spus nouă că vor veni hristoşi mincinoşi, hristoşi falşi: «…vor veni în numele Meu şi vor spune că el e Hristos. Să nu credeţi! Să nu vă duceţi!»”.
Şi în vremile voastre, iubiţilor, sunt atâtea duhuri… Sunt atâtea chemări care vă vor spune: „Veniţi la noi! O, să vedeţi Hristosul nostru, cum vorbeşte el în limbi!”; „O, să vedeţi al nostru Hristos, cum se botează el. Şi, dacă nu vă botezaţi, puteţi voi tot merge pe-acolo, puteţi voi face cât aţi vrea…”; „Veniţi la noi, că Hristosul nostru-i cel cu sabat. Acela-i Hristosul cel vechi, cel de demult”.
O, fraţii mei, surori iubite şi scumpe, Hristosul vostru, Hristosul nostru, Hristosul Bibliei, Hristosul lui Dumnezeu, Hristosul Oastei nu-i acela cu limbi, nici cu sabat, nici cu fapta. Este acela cu rănile! Este acela cu crucea! Este acela cu sângele! Ce uşoare ar fi fost toate celelalte, dacă n-ar fi trebuit rănile lui Iisus… Aceste răni le-a pipăit Toma. Că după aceea ce a spus, după ce a pus el degetul lui şi degetul lui a rămas roşu toată viaţa? El, când vorbea despre învierea lui Iisus, îşi arăta degetul: „Degetul meu a fost în rănile Lui. Priviţi-l, că-i roşu. Eu nu cred în alt Dumnezeu!”.
Tu, care ai spus de-atâtea ori: „Cred într-unul Dumnezeu…”, sora mea şi fratele meu, să nu crezi în alţii, să nu crezi niciodată. Toţi ceilalţi sunt falşi, toţi ceilalţi sunt mincinoşi. Credinţa cea adevărată este credinţa aceea care a fost dată o dată sfinţilor şi pentru totdeauna.
Cât ar trebui să-I mulţumim noi lui Dumnezeu pentru această credinţă: cea adevărată, cea pipăită, cea sfinţită! Dumnezeul nostru cel adevărat a fost atât de bun cu noi şi ne a arătat, prin Fiul Lui, ce-a avut mai scump şi ce-a avut mai drag. Şi preţul cel mai scump al răscumpărării tale şi a mele s-a plătit cu sânge. | Continuare »

ImgTomaGlasul lui Iisus se aude din prag:
Pace vouă!
Toma nu era de faţă. Ceilalţi când îl întâlnesc cu grabă îi spun care de care: a înviat Domnul, l-am văzut cu ochii noştri, a stat de vorbă cu noi, a mâncat în faţa noastră, i-am auzit dulcele glas.
Toma nu-şi poate da seama, aude o poveste, ori visează sau poate fi fapt ce spun Apostolii. El era tulburat până în măduva oaselor de batjocura îndurată de Iisus pe Calvar; văzând cum vrăjmaşii lui au stors şi ultima picătură de sânge din sfânta Sa inimă care a iubit chiar şi pe vrăjmaşi. Era îngrozit la gândul că Iisus nici după moarte n-a fost lăsat în pace de duşmani, ci au prăvălit o piatră grea peste mormânt, au ferecat-o, au pus străji şi paznici la mormât, ca nici o pasăre să nu se apropie de mormânt să-i plângă de jale.
La vestea aceasta mare, Toma, în ochi cu două mărgele de lacrimi: privind în zare, cu gândul la Crucea de pe Golgota şi la mormânt, zice cu glas rar şi moale.
De nu voiu vedea în mâini ranele cuielor…Mai mult: de nu voiu pune degetul meu în ranele cuielor şi de nu voiu pune mâna mea în coasta lui străpunsă, nu voiu crede.
Ochii adeseori te înşală. Mulţi au avut vedenii. Te poţi asigura numai pipăind ca orbul, care e sigur numai pe ce pune mâna. | Continuare »

Duminica TomiiSă crezi adânc în Dumnezeu Cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci!

Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc! – Credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, – acum şi-n veci de veci!

Traian Dorz, Cântări de drum

Toma-4rintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine – pg. 341

„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)

Astăzi când nimic nu mai este sigur, [nici chiar] viaţa (deoarece nu ştii ce surprize poate aduce ziua de mâine), astăzi când atât între indivizi, cât şi între naţiuni ura şi vrăjmăşia este într-o necontenită creştere, astăzi când lumea toată pare că stă pe un imens vulcan în clocot, ce stă gata a şi deschide gura în orice minut, spre a înghiţi totul, un fior de groază mă cuprinde şi din nou îndrept spre tine, iubite frate, o sfântă întrebare: care este reazemul şi mângâierea ta? Vezi bine că toţi şi toate se pot prăbuşi într-o clipă. Şi atunci, care este scăparea ta? În cine-ţi pui nădejdea? Chiar şi cei mai scumpi ai tăi, pe care tu îi iubeşti mult acum, chiar însăşi viaţa ta, şi ea te poate părăsi într-o clipă când poate nici nu bănuieşti. Şi atunci la cine te vei duce? În cine vei nădăjdui? Unde-ţi vei afla odihnă sufletului tău? Într-un singur loc: la Iisus Mântuitorul… Dar Îl cunoşti tu pe acest Iisus? Trăieşti tu zi de zi sub călăuzirea Lui? Ai cunoscut tu pacea Lui sfântă? (In 14, 27; 20, 20). Ai cunoscut tu pe Iisus cel bun şi blând, a Cărui frunte, cu spini încununată, a fost străpunsă, spre a-ţi împărtăşi ţie viaţa şi fericirea veşnică? Ai cunoscut cum sfânta Lui coastă pentru tine a fost străpunsă? Ai cunoscut tu că pentru tine Iisus a dat totul, chiar însăşi viaţa Sa? O, de-ai cunoaşte tu toate acestea! Ai cunoscut tu în Iisus pe singurul tău mântuitor? L-ai luat tu de stăpân şi călăuzitor al vieţii tale? O, de-ai fi făcut aceasta cu adevărat… atunci ai fi în totul un suflet fericit, căci la Iisus şi numai în Iisus e toată fericirea ta!…
„Veniţi-vă în fire – zice Scriptura –, căci sunt între voi unii care nu-L cunosc pe Dumnezeu” (I Cor 15, 34). Da, mă îngrozesc, iubite frate, gândindu-mă că poate chiar tu, cel ce citeşti aceste rânduri, eşti unul din aceia care încă nu-L cunosc pe Domnul Iisus! | Continuare »

O, SEMNUL CUIELOR

O, semnul cuielor cumplite
ce Mâinile Ţi le-au străpuns,
ce-adânc vedem în el, Iisuse,
al fărdelegilor răspuns!

O, semnul spinilor ce fruntea
usturător Ţi-au sângerat,
ce-adânc vedem în el durerea
cu care ne-ai răscumpărat!

O, semnul suliţei ce coasta
Ţi-a despicat-o ascuţit,
ce-adânc vedem în el iubirea
ce ne-a spălat şi ne-a sfinţit!

O, semnele durerii Tale
pe care le-ai răbdat supus,
ce-adânc vedem în ele preţul
iertării care ne-ai adus!

Iisuse, toate-a’ noastre semne
de răni şi chin odată pier,
dar semnele durerii Tale
se vor vedea pe veci şi-n Cer,

Ca-n veci, privindu-le, Iisuse,
să ne-amintim cât ne-ai iubit,
cât de adânc ne-a fost păcatul
şi cu ce preţ ne-ai dezrobit.

Traian DORZ, Cântările din urmă

SEMNUL CUIELOR

Traian Dorz, din Hristos – Mântuitorul  nostru

„Ceilalţi ucenici i-au zis deci: «Am văzut pe Domnul». Dar el le-a răspuns: «Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede».” (Ioan 20, 5)

Ce uşor îţi este totul câtă vreme rămâi credincios între fraţi – şi ce greu îţi devine totul când nu mai eşti cu ei!
Ce uşor îi fusese lui Toma să creadă şi ce fericit spusese şi el împreună cu ceilalţi, doar de câteva zile: Acum cunoaştem, acum credem! (Ioan 16, 30).
Şi ce greu, şi ce cu neputinţă îi este acum să mai creadă ca fraţii lui!
Până fusese statornic cu fraţii,
până nu părăsise adunarea sa,
până nu mersese la alţii,
până nu ascultase şi nu primise părerile străine,
ce unitate de gânduri şi de simţiri era între Toma şi ceilalţi fraţi ai lui, ucenicii Domnului!
Dar iată că îndată ce numai o dată s-a dus în altă parte, el nu se mai poate înţelege cu ei, ci vine la ei cu o credinţă străină, cu o părere dezbinătoare.
Suflete dragă, să nu spui că a lipsi o dată de la adunare, că a merge doar o dată la alţii, că a primi doar una din părerile altora nu este păcat şi nu este rău.
Căci iată unde pot duce astfel de căi ispititoare, iată unde l-au dus pe Toma!
Şi nu te bizui apoi pe minuni, că tu nu eşti Toma. Vezi apoi cum Toma îi dispreţuieşte pe toţi fraţii lui şi se arată plin de îngâmfare, încrezător numai în eul său? Dacă nu voi vedea eu… degetul meu… mâna mea… Parcă-i auzi pe unii care spun: Eu nu ascult decât de Domnul, eu nu primesc nimic de la oameni… eu nu recunosc decât ce spune Evanghelia… Şi această ascultare este, de fapt, nu de Domnul, nici de Evanghelie, ci de eul lui, de interpretarea pe care o dă acest eu totdeauna; eul orb, nenorocit, sărac şi gol. | Continuare »

[… cea dintâi care a ştiut despre Înviere]

Mie nu-mi este greu să cred că, după cum cea dintâi care a ştiut despre Naşterea lui Hristos a fost Maica Lui Sfântă, tot aşa, cea dintâi care a ştiut despre Învierea Lui trebuie să fi fost tot ea. Îngerul minunat care a vestit mai târziu Naşterea lui Iisus altora îi vestise această bucurie cu mult mai înainte ei, înaintea tuturor.
De ce atunci să nu cred eu şi acum acest lucru? De ce să nu cred că acolo, în odăiţa ei singură, Fiul ei Preaiubit i Se va fi arătat ei, în dimineaţa Învierii Lui, mai înaintea tuturor celorlalţi? Când ştiu cât de iubitor şi milostiv este Fiul ei Sfânt!
De ce să nu cred că poate chiar îngerul Gavriil a fost acela de pe piatra mormântului şi că chiar el se va fi dus – înaintea tuturor celorlalte inimi iubitoare – ca ei să-i spună, Sfintei Lui Mame, vestea Învierii Fiului şi Dumnezeului ei?
De ce să nu pot crede asta, când dragostea lui Iisus era atât de atentă şi dulce? Şi când ştiu că dragostea atentă şi dulce are atâtea căi şi feluri spre inima pe care o iubeşte!
Când ştiu cât de aproape este El de cel cu inima cea mai zdrobită şi cât de grabnic este El spre sufletul cel mai singur şi mai amărât,
de ce să nu pot crede eu că El sau îngerul Său apropiat a adus mai întâi chiar Mamei Sale Bucuria Învierii, fericirea revederii Lui, mângâierea iubirii celei mai mari, a bunătăţii Sale?
Căci care inimă poate fi mai zdrobită şi mai singură, şi mai vrednică de milă pe lumea aceasta decât inima unei văduve şi Mame rămase fără Singurul ei Fiu?
O, dragoste a lui Dumnezeu, cât de neînţelese pot fi căile Tale şi cât de mişcătoare grija Ta!

Traian Dorz, Hristos – Mântuitorul  nostru, cap. 20 v. 16

Corala Timotheos

Invierea-22

Slavă

Slavă

Vlad Gheorghiu

Slavă, slavă, azi Hristos din morţi a înviat!
De iubire, universu-ntreg s-a luminat.

Nici în cer şi nici sub soare
nu-i altă putere mare
să ne-arate cât de tare
ne-a iubit Iisus.
Învierea Lui ne-arată
dragostea nemăsurată
ce s-a dat ca lumea toată
să-aibă parte sus.

Slavă, slavă, din mormânt pe veci S-a ridicat
Mântuirea pentru cei căzuţi în greu păcat.

Dă, iubite, la o parte
piatra ce te ţine-n moarte,
ca lumina să te poarte
către ceruri sus.
Orice lanţ, orice zăbrele
astăzi cad, căci dintre ele
curăţind de patimi grele,
a-nviat, Iisus.

Slavă, slavă, ce măreaţă e-nvierea Lui!
Nimeni altu-n lume să ne dea iertare nu-i. | Continuare »

VIN PAŞTILE

Traian DORZ

Vin Paştile, Iisuse, din nou învii şi iară
arăţi la lumea asta de orbi şi de orbiţi
c-ai ispăşit păcatul prin Jertfa Ta amară
şi c-ai adus viaţa la cei neprihăniţi.

Privind cu ochi-n lacrimi Făptura Ta măreaţă,
ca mii de sori, Iisuse, Te văd mai strălucit,
că-nvii cu Tine-odată Slăvita Dimineaţă
din care fericirea e fără de sfârşit.

Îţi văd şi-n mine Chipul scăldat în foc de soare,
cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
şi strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
a zilei când, Iisuse, şi-n mine-ai înviat.

Ţi-a fost săpat mormântul de-atâţia ani şi-n mine,
cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
atâtea străji avut-a străinul lângă Tine,
de-atâta întuneric ai fost pecetluit…

Dar, când sosit-a ceasul slăvit al Învierii,
ai rupt şi-ntunecare, şi lespezi, şi peceţi
şi-ai înviat, ca-n locul obidei şi durerii
s-aduci minunăţia atâtor frumuseţi. | Continuare »

PENTRU SĂPTĂMÂNA CEA MARE A PATIMILOR ŞI MORŢII MÂNTUITORULUI

„Eu n-am cruţat – zice Domnul – nici chiar pe Fiul Meu cel iubit, ci pentru voi toţi L-am dat pe Dânsul (Rom 8, 32)

Intrăm în Săptămâna Patimilor. Cu un fel de evlavie şi duioşie trec aproape toţi creştinii prin săptămâna aceasta. Şi cele mai împietrite inimi se înduioşează în faţa înfricoşatelor chinuri ce le-a suferit Mântuitorul. Eu însă cutez a spune că cei mai mulţi creştini sunt departe de a simţi ceea ce trebuie simţit în săptămâna aceasta.
Săptămâna cea Mare ne aduce cea mai dulce veste din câte s-au auzit cândva pe acest pământ, dar în acelaşi timp şi cea mai plină de cutremur, de înfricoşare şi de răspundere sufletească.
Săptămâna cea Mare ne aduce vestea cea dulce că Iisus a murit pentru noi, pentru iertarea noastră şi mântuirea noastră. Ne aduce îndeosebi vestea cea scumpă despre dragostea cea nemărginită cu care ne-a iubit şi ne iubeşte Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său, Cel unul născut, L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veci” (In 3, 16). „Întru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ispăşire pentru păcatele noastre” (I In 4, 10). „Dumnezeu Şi-a arătat dragostea Sa spre noi că, încă păcătoşi fiind noi, Hristos pentru noi a murit” (Rom 5, 8).
Cât de mult ne-a iubit şi Dumnezeu-Fiul! „El S-a rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat” (Is 53, 5). El a murit pentru noi.
Ce veste dulce şi scumpă este aceasta, dar în acelaşi timp şi plină de cutremur şi răspundere sufletească. Jertfa Crucii a ieşit nu numai din dragostea lui Dumnezeu, ci şi dintr-o trebuinţă a mântuirii noastre. | Continuare »

JERTFA CRUCII

Cum înţelegi tu această jertfă?

Jertfa Crucii este temeiul şi temelia mântuirii noastre, de aceea spunea Apostolul Pavel pe tot locul că „predică pe Hristos cel răstignit” şi „se laudă în crucea Domnului”. Dar jertfa Crucii numai atunci poate fi mântuitoare de suflet, dacă înţelegem trei lucruri: ce înseamnă Crucea, ce ne dă Crucea şi ce cere de la noi Crucea?
Ce înseamnă Crucea? Crucea înseamnă să-ţi dai seama despre darul cel mare al dragostei şi iertării dumnezeieşti. La picioarele Crucii, tu, cititorule, trebuie să te simţi mai întâi apăsat şi doborât de păcatele tale, trebuie să te simţi un Adam izgonit în noaptea şi iadul pierzării, ca apoi să-ţi dai seama că nimeni şi nimic nu te poate scăpa din pierzare, decât jertfa lui Iisus. La picioarele Crucii trebuie să-ţi dai apoi seama că păcatele tale bat cuie în mâinile şi picioarele lui Iisus şi omoară pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea, tu trebuie să plângi păcatele tale şi să începi a urî din tot sufletul tău păcatul.
Ce ne dă Crucea? Tot darul mântuirii noastre, toată pacea, toată puterea şi toate bunătăţile noastre sufleteşti izvorăsc din jertfa Crucii. Întrebaţi despre acest adevăr pe tâlharul din dreapta lui Iisus, care mai întâi a gustat din acest izvor. Crucea a zdrobit şi „capul şarpelui”, adică pe diavolul. În vremea lui Faraon, israelitenii şi-au stropit uşile caselor cu sângele Mielului de Paşti şi, prin acest semn, au scăpat de moarte şi de jugul lui Faraon. Aşa ne scapă şi pe noi sângele Crucii şi ne dă darul şi puterea să-l biruim pe satana.
Ce ne cere Crucea? Scripturile ne spun apriat ce cere de la noi Crucea. | Continuare »

Traian DORZ

Oricând sunt lovit puternic şi sunt judecat nedrept,
eu mă-ncred în Dumnezeul Cel Preabun şi Înţelept
şi mă bizui pe dreptatea care ştie El c-o am,
El mă vede că-s ca frunza când se clatină pe ram!

Am dat tot ce-aveam acelor ce-i credeam că plâng mai greu,
mai cu milă-am fost spre alţii decât spre necazul meu
– şi-astăzi, când mă râd cei care m-am golit ca să-i îmbrac,
Doamne, vezi-mă, căci, iată, eu nu pot decât să tac!

L-am hrănit întâi pe-acela ce-mi cerea mai disperat,
– Dumnezeu să aibă milă de toţi câţi m-au înşelat.
Azi le-ntind frăţeşte mâna şi le dau sărut frăţesc;
este Săptămâna Mare, merg să mă împărtăşesc!

Hristos-Euharistic

Traian_Dorz_01O scrisoare a fratelui Traian Dorz adresată fraţilor din zona Comăneşti – în Săptămâna Patimilor (aprilie), 1978

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubit frate Voaideş! Preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi!
Slavă veşnică Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, Care, prin Sângele Crucii Sale, ne-a răscumpărat o dată pentru totdeauna din robia şi din slujba diavolului şi de sub puterea minciunii lui, ca să slujim adevărului sfânt şi să umblăm în lumina şi-n adevărul lui Hristos, şi nu în întuneric. Să umblăm în sinceritate, iar nu în prefăcătorie. Să umblăm în limpezime, iar nu în ascunzişuri, ca să fim fii ai unităţii, iar nu ai dezbinării.
Astfel duhul înfierii, duhul luminii, duhul curăţiei lui Hristos, Viul şi credinciosul nostru Mântuitor, ne-a învăţat încă de la naşterea noastră din părinţii noştri duhovniceşti să iubim lumina şi să umblăm în adevăr. Să iubim smerenia şi să umblăm în evlavie. Să ne temem de Dumnezeu şi să ne ferim de păcat. Să avem un sfânt respect faţă de cuvântul deschis şi faţă de vorba cinstită. Astfel, „da” al nostru să fie o dată şi pentru totdeauna „da”, iar „nu” al nostru să fie pe totdeauna „nu”, în faţa oricui şi oricând. Aceasta, potrivit cu voia lui Dumnezeu şi cu legământul cutremurător pe care L-am pus cu El prin Iisus Hristos, Domnul nostru, şi prin Sângele Crucii Sale, în învăţătura şi-n credinţa pe care ne-a dat-o El de la început şi până la sfârşit, ca să ne mântuim prin ea noi şi toţi urmaşii noştri, până la venirea Lui spre judecată şi răsplătire pentru toţi care au făcut răul sau binele cât trăiau în trup.

Ecce-Homo-Iisus-la-Pilat

Iubiţii noştri fraţi, a fost pentru noi pricina unei mari dureri când ne-aţi spus că mai sunt încă unii dintre cei de pe-acolo care nu doresc să se mai desprindă din cursa diavolului în care s-au lăsat prinşi de-atâţia ani ca să facă tot slujba dezbinărilor şi a tulburărilor şi acum. | Continuare »

PENTRU SĂPTĂMÂNA CEA MARE A PATIMILOR ŞI MORŢII MÂNTUITORULUI

„Eu n-am cruţat – zice Domnul – nici chiar pe Fiul Meu cel iubit, ci pentru voi toţi L-am dat pe Dânsul (Rom 8, 32)

Intrăm în săptămâna Patimilor. Cu un fel de evlavie şi duioşie trec aproape toţi creştinii prin săptămâna aceasta. Şi cele mai împietrite inimi se înduioşează în faţa înfricoşatelor chinuri ce le-a suferit Mântuitorul. Eu însă cutez a spune că cei mai mulţi creştini sunt departe de a simţi ceea ce trebuie simţit în săptămâna aceasta.
Săptămâna cea mare ne aduce cea mai dulce veste din câte s-au auzit cândva pe acest pământ, dar în acelaşi timp şi cea mai plină de cutremur, de înfricoşare şi de răspundere sufletească.
Săptămâna cea mare ne aduce vestea cea dulce că Iisus a murit pentru noi, pentru iertarea noastră şi mântuirea noastră. Ne aduce îndeosebi vestea cea scumpă despre dragostea cea nemărginită cu care ne-a iubit şi ne iubeşte Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său, Cel unul născut, L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veşnică” (In 3, 16). „Întru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ispăşire pentru păcatele noastre” (I In 4, 10). „Dumnezeu Şi-a arătat dragostea Sa spre noi că, încă păcătoşi fiind noi, Hristos pentru noi a murit” (Rom 5, 8).
Cât de mult ne-a iubit şi Dumnezeu-Fiul! „El S-a rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat” (Is 53, 5). El a murit pentru noi. | Continuare »

SIMON PETRU… A LOVIT – Traian DORZ

Marele Iuda – Părintele Arsenie Boca

VÂNZĂTORUL ŞTIA ŞI EL LOCUL ACESTA (Ioan cap. 18, vers. 2) – Traian Dorz

IISUS… A MERS SPRE EI (Ioan cap. 18, vers. 4) – Traian Dorz

Paharul dat de Tatăl – Traian Dorz

N-AM PIERDUT PE NICI UNUL – Traian DORZ

IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT (Ioan cap. 18, vers. 3) – Traian Dorz

„CE-MI VEŢI DA MIE ŞI EU ÎL VOI DA PE EL VOUĂ?” – Pr. Iosif Trifa

CU ŞTERGARUL CU CARE ERA ÎNCINS – Traian Dorz

LĂSAŢI-I PE ACEŞTIA SĂ SE DUCĂ – Traian DORZ

EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT – Traian DORZ

El a suferit… fiindcă ne-a iubit – Pr. Iosif Trifa

IISUS LE-A ZIS: „EU SUNT!“ – Traian DORZ

IISUS… A MERS SPRE EI – Traian DORZ

AU PRINS DECI PE IISUS ŞI L-AU LEGAT – Traian Dorz

Iosif din Arimateea – sfetnicul soborului Traian Dorz

IOSIF DIN ARIMATEEA – Moise Velescu

IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT – Traian DORZ

MÂNECĂM SPRE LUMINĂ?  – Mitr. Augustin de Florina

DACĂ NU MOARE, RĂMÂNE SINGUR – Traian DORZ

„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA” – Pr. Iosif Trifa

Pilat a pus să-L bată – Traian DORZ

Vor vedea pe Cine au străpuns – Traian Dorz

CUNUNA DE SPINI – Traian DORZ

„Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu” – Pr. Iosif Trifa

SCRISOARE CĂTRE FRAŢII DIN COMĂNEŞTI – Traian Dor

EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT (Ioan cap. 18, vers. 6) – Traian Dorz

LA SĂPTĂMÂNA MARE: „LITERA LEGII” LA JUDECAREA MÂNTUITORULUI – Pr. Iosif Trifa

PE CINE CĂUTAŢI? (Ioan cap. 18, vers. 7) – Traian Dorz

PREAIUBIT IISUS, JERTFA NOASTRĂ SFÂNTĂ – Traian DORZ

IATĂ OMUL! – Traian DORZ

Poezii:

CălăulDin nou e ziua răstigniriiCutremuratu-s-a pământulCU DOMNUL SPRE GOLGOTA (I)CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (III)O, Sfântă Faţă-nsângeratăO, SĂ NU MAI POT UITACând simţi-voi; O, SEMNUL CUIELOR;