Nemuritoarele comori
de lacrimă
şi piatră
ne-au luminat
din primii zori
străbuna Ţării vatră.
Din Cozia la Voroneţ,
din Putna la Tismana,
comori de-atât de mare
preţ
ni-s leagănul şi hrana.
Ce mari părinţi au ctitorit
aceste-aşezăminte,
cu ce mâini sfinte
le-au zidit
pe cer
şi pe morminte!…
Ei n-au murit,
ci doar s-au dus,
lăsând Masa Tăcerii, | Continuare »
…O asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e cea din Psalmul 118: „Făclie (candelă) picioarelor mele este cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele”.
Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie cu adevărat candelă şi lumină este pentru viaţa noastră.
În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Este o lumină coborâtă din cer, care luminează calea şi călătoria vieţii noastre. Milioane şi milioane de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mergând pe drumul arătat de această lumină.
În întunericul acestei lumi, Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este o Lumină sfântă care ne arată neîncetat calea vieţii. Nu este nici un întuneric care să poată întuneca această Lumină. „Întunericul nu o poate cuprinde”. Ea ne arată neîncetat calea spre cer.
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este apoi o lumină ce arată lămurit calea vieţii. Lumina cuvântului biblic nu cunoaşte nici un compromis cu întunericul. Ea îţi arată clar hotarul dintre lumină şi întuneric. Lumina cuvântului biblic nu suferă întunericul păcatelor şi mustră fără cruţare pe oricine ar încerca să trăiască şi cu lumina, şi cu întunericul.
Este cunoscută istoria unui om de la ţară care s-a apucat să citească în Noul Testament. El citea, soţia asculta. „Tu nevastă – a zis soţul, oprindu-se în loc – dacă e adevărat ce scrie aici, noi suntem pierduţi. Noi trebuie să ne îndreptăm cu totul viaţa”.
Omul acesta, desigur, mai auzise el vorbindu-se despre păcat. Mai ştia el ceva, desigur, despre păcat şi virtute. Dar cuvântul biblic i-a arătat păcatul într-o lumină nouă. I-a arătat viaţa şi îndreptarea într-o lumină nouă, într-o lumină hotărâtoare, ce l-a hotărât la viaţă nouă.
Candela cuvântului biblic este o lumină scumpă ce ne însoţeşte până la mormânt şi ne trece şi prin noaptea mormântului. În orice întuneric de încercări şi de necazuri ai ajunge, dacă este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale, n-ai de ce să te temi. Nu-i nici un vânt atât de tare şi nici o noapte atât de mare să-ţi stingă această lumină. | Continuare »
1. Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Iisus.
Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos.
Să nu ne pierdem niciodată nădejdea şi încrederea în puterea şi grija lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos.
Faţă de rămăşiţele Sale, faţă de Biserica Domnului pe care a câştigat o cu Însuşi Sângele Său Cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării şi Bisericii par moarte, să nu deznădăjduim!
Când ochii ei nu văd, când mâinile ei nu mai lucrează, când picioarele ei nu mai merg, când inima ei nu mai arde, – Bunătatea şi Iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi.
Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte.
Şi pentru ceea ce va fi în urmă.
2. Dacă într adevăr eşti un ucenic şi un credincios adevărat al lui Iisus, tu trebuie să ţi înţelegi momentul datoriei tale faţă de Dumnezeu.
În acel moment, dragostea ta adevărată trebuie să biruie şi să izgonească frica (I In 4, 18).
În acel moment, tu trebuie să ieşi din ascunzişul tău, să treci de partea lui Iisus. Şi în ajutorul necăjiţilor Lui, orice s ar întâmpla cu tine şi cu funcţia ta.
Dacă vei face aşa, numele tău va fi scris în Cartea Vieţii.
Şi fapta ta, o singură faptă, dar nemuritoare şi frumoasă, îţi va atrage o preţuire şi o răsplată nemuritoare, ca a lui Iosif din Arimateea.
Mi-ntorc napoi din hăuri
al lacrimii ecou,
din picuri calzi să-mi crească
spre slăvi un cântec nou.
Să-i pun fiorul undei
cu luciul ei vibrând
când vine să se-adape
o ciută-adulmecând.
Să-l scald în curăţie,
ca-n focul cel mai greu,
ca-n boarea rugăciunii
să-mi ard arcuşul meu.
Pe-altarul suferinţei,
să-mi freamăt cântul drag,
din fumul jertfei scumpe
să-i fac veşmânt şi steag.
Ca după rugăciunea
şi cântul ce mi-l spun,
să-mi recunoşti iubirea
ce lângă cruce-o pun.
Şi-aici, cântând poemul
ce simt că-mi arde-n piept,
slăvita Înviere,
Iisuse, să-Ţi aştept.
Lidia Hamza
1. Alegerea noastră între Hristos şi Baraba, între Hristos şi lume, între batjocură şi cinstire se vede din felul cum privim la Crucea lui Iisus.
Din felul cum ne apropiem de ea.
Din felul în care citim însemnarea şi însemnătatea Crucii lui Iisus.
2. Cuvântul despre Iisus este una cu Crucea Sa.
Cuvântul despre El este susţinut şi prins de Crucea lui Iisus.
Mărturia despre Hristos se reazemă pe puterea Crucii şi a Jertfei Sale.
Cuvântul despre El n ar avea nici o statornicie fără Crucea Lui.
Dacă nu s ar întemeia pe Crucea şi pe Jertfa lui Iisus, nici însemnările noastre, nici scrisul nostru, nici mărturisirea noastră n ar avea nici o putere şi nici un preţ.
O cruce fără Hristos nu ne este de nici un folos.
Dar nici un Hristos fără Cruce.
3. O scriere fără puterea care vine din Jertfa lui Hristos nu dă nici o emoţie.
O cântare fără căldura Crucii lui Hristos nu conţine nici un har.
O predică fără fiorul Crucii şi al Jertfei lui Hristos nu lasă nici un rod mântuitor.
Toate capătă valoare şi putere numai când le susţine Jertfa lui Hristos.
El este valoarea şi puterea oricăror cuvinte şi lucrări.
4. Hristos este şi valoarea Scripturii.
Fără Jertfa lui Hristos de pe Cruce,
fără credinţa în mântuirea Ei,
nici Scriptura, nici citirea ei n ar avea nici un preţ. | Continuare »
Traian DORZ, LA GOLGOTA
O, Iisuse,
Domnul Slavei şi-Mpăratul nostru mare,
înălţatu-Ţi-ai Tu iarăşi dreapta Ta biruitoare
şi din faţa Ta, cu frică, risipitu-s-au duşmanii,
au fugit în întuneric toate slugile satanii…
Ţi-au fost pus pe cap cununa spinilor şi-a necredinţei,
Te-au fost îmbrăcat în haina mohorâtă-a umilinţei,
Te-au înmormântat şi piatra peste groapa ta o puse,
şi-apoi petreceau vrăjmaşii că Te-au nimicit, Iisuse;
dar le-ai biruit pe toate câte ei Ţi-au pus în cale,
ce putea să stea ’naintea slavei şi puterii Tale?…
Veşnic de-am slăvi, Iisuse,
cu un grai mai sus de fire,
al Tău Nume,
niciodată nu-Ţi vom da-ndeajuns mărire!
Astăzi, când din nou spre Tine ’nălţăm mâinile-amândouă,
cum să-Ţi mulţumim noi, oare,
pentru ce-ai făcut Tu nouă,
că ai luat părutul reazem ce credeam că ne mai ţine,
să-nvăţăm deplin de-acuma să ne rezemăm pe Tine!
Cel ce predica iubirea, ni l-ai arătat că minte,
ca să credem veşnic numai adevărul Tău ’nainte!
Ai îngăduit să trecem prin furtuni şi marea moartă,
să-nţelegem cât de bine-i
când doar Mâna Ta ne poartă! | Continuare »
Sfântul Ioan de Kronstadt, «VIAŢA MEA ÎN HRISTOS»
Cu cât inima este mai curată, cu atât ea este mai vastă şi mai capabilă să primească în ea un mare număr de prieteni. Dimpotrivă, cu cât ea este mai necurată, cu atât ea se îngustează, şi cu atât mai puţin este în ea loc pentru dragoste, căci ea este împiedicată de iubirea de sine, şi această iubire este o falsă iubire.
Noi iubim lucruri josnice pentru un suflet nemuritor, ca: aurul şi argintul, adulterul, desfrânarea şi alte lucruri asemănătoare.
Dacă vrei să îndrepţi pe cineva de greşelile sale, nu crede că vei putea face aceasta prin propriile tale mijloace; tu nu vei face decât răul, din cauza propriilor tale patimi, a orgoliului tău de exemplu, şi a iritării ce rezultă din acestea. „Aruncă spre Domnul povara ta” (Ps 54, 25), cere din toată inima ta lui Dumnezeu, „Cel care cearcă inimile şi rărunchii” (Ps 7, 9), să lumineze inima acestui om. Şi dacă Dumnezeu vede că rugăciunea ta este plină de iubire, că ea porneşte într-adevăr din adâncul inimii tale, va împlini cu siguranţă dorinţa inimii tale şi vei zice curând, văzând schimbarea ce s-a făcut în acela pentru care te-ai rugat: „Această schimbare este lucrarea dreptei Celui Preaînalt” (Ps 77, 4, text slavon).
Dispoziţiile noastre interioare, chiar dacă nici un semn exterior nu le descoperă, au o mare influenţă asupra stării de spirit a altora. Aceasta se produce adesea, chiar dacă nimeni nu remarcă. Să presupunem că sunt supărat, sau indispus faţă de cineva; acela simte şi începe, la fel, să fie indispus faţă de mine. Dincolo de simţurile trupeşti, există o anumită comunicare între suflete.
În ceea ce priveşte acţiunea sufletului prin intermediul simţurilor, se pare că el se bucură de o putere extraordinară asupra altuia prin intermediul vederii, chiar la distanţă, cu condiţia ca acela să fie la vedere şi singur în momentul în care noi îl fixăm cu privirea. Privind pe cineva, îl putem pune în încurcătură şi tulburare. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să fixez cu privirea trecătorii, prin fereastra casei: ei erau atraşi ca de o forţă nevăzută către fereastra de unde îi priveam, examinau fereastra şi căutau să descopere o faţă umană. Alţii, dimpotrivă, se tulburau, grăbeau dintr-o dată pasul, schimbau trotuarul, îşi aranjau cravata, pălăria… Este aici un fel de mister. | Continuare »
Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
În imaginea alăturată sus se vede cum îi arată Dumnezeu lui Noe să-şi facă corabie de mântuire şi de scăpare din potop.
„Şi a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: «Umplutu-s-a pământul de nedreptate şi, iată, voi pierde pe oameni şi pământul. Iar tu fă-ţi corabie din lemne neputrezitoare, în patru muchii… Şi aşa vei face corabia: de trei sute de coţi va fi lungimea şi de cincizeci de coţi lăţimea şi de treizeci de coţi înălţimea; şi o fereastră să faci corăbiei…» Şi a făcut Noe toate câte i-a poruncit lui Domnul Dumnezeu şi scăpă din potop…“ (Citiţi pe larg această istorie la Facere, cap. 6.)
Să luăm aminte că istoria lui Noe cu clădirea corăbiei este plină de învăţătură sufletească pentru noi. Şi tu, dragă cititorule, trebuie să fii un Noe clăditor de corabie. Întocmai cum a clădit Noe corabie să scape de potop, aşa trebuie să lucrezi şi tu la corabia mântuirii tale sufleteşti, ca să fii gata pe când vine potopul morţii şi să poţi scăpa de pieire sufletească. Lui Noe îi arăta Dumnezeu în amănunt cum să-şi lucreze corabia mântuirii. Tot aşa şi ţie, şi mie, iubite cititorule, Dumnezeu ne arată amănunţit cum să ne lucrăm corabia mântuirii sufleteşti. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, din Evanghelie, din biserică ne spune şi nouă şi ne arată lămurit cum să clădim bârnă de bârnă şi cui de cui corabia mântuirii sufleteşti. Planul mântuirii noastre sufleteşti se află spus aşa de frumos, de limpede şi de amănunţit în Biblie, în cartea pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ; şi tu, cititorule, nu citeşti acest plan, nu vrei să-l afli şi nu vrei să te apuci de lucru?
Noe a lucrat o viaţă întreagă la corabia mântuirii lui din potop. Aşa şi tu, zi de zi, an de an, o viaţă întreagă trebuie să lucrezi mereu la corabia mântuirii tale sufleteşti printr-o viaţă pusă şi trăită în slujba Domnului.
În fiecare seară din zilele vieţii tale trebuie să-ţi faci un examen şi să te întrebi: Oare ce am mai lucrat azi la corabia mântuirii mele sufleteşti? Taina cea mare a mântuirii sufleteşti tocmai în aceasta stă: să nu stai pe loc, ci să înaintezi în lucrul Domnului. Zi de zi şi an de an, tot mai mare, mai frumoasă şi mai gata să ţi se facă corabia mântuirii. | Continuare »
Iisuse-adânc Ocean de har
cu zări de pace pline,
Iisuse-ntins Ocean de har
în al vieţii noastre-amar,
ce lin coboară pacea iar
când ne-adâncim în Tine!
Tu umpli-al cerului cuprins
şi-a’ lumilor lumine,
Tu umpli-ntregul necuprins,
alini adâncul dor nestins
şi focul inimii aprins
când ne ’nălţăm spre Tine!
*
În Tine mi-am aflat odihna
de-atâta trudă fără glas
şi lupta ce-am trecut prin viaţa
atât de fără de popas.
În Tine-alin – prin mii de valuri
cu care-atât am stat să lupt,
ca o corabie în larguri
cu cârma şi catargul rupt.
Azi, Soare strălucit şi dulce,
când nouă mai curat răsai,
atât de largă fericire,
lumină şi cuprins ne dai! (Traian DORZ, CÂNTĂRI ÎNDEPĂRTATE)
1. Soarta multor suflete este legată de soarta lui Iisus, iar hotărârea care se ia împotriva Lui îi va cuprinde şi pe aceştia.
De aceea, oricine se face vinovat de crimă împotriva credinţei în Hristos se face vinovat şi de crimă împotriva oamenilor nevinovaţi care au această credinţă.
2. Sfântul Ioan nici nu pomeneşte, când vorbeşte despre răstignirea Domnului, cuvântul „tâlhari”.
Dacă nu poate spune nimic bine despre aceşti oameni, nu spune nimic nici rău!
Nu i poate numi nevinovaţi, nu i numeşte nici tâlhari.
Ce mult ne spune nouă acest dumnezeiesc fel de a acoperi cu tăcerea ceea ce umbreşte orice existenţă de om!
3. Respectul pentru suferinţă îi dă dreptul la respect oricărei fiinţe care suferă. Indiferent de trecutul ei.
Dacă cineva a ajuns să sufere alături de Hristos, chiar şi numai în ceasul lui cel din urmă, este vrednic de o iertare totală.
4. Suferinţa este focul care curăţă nespus de mult şi nespus de multe.
Faţă de orice fiinţă care arde în acest foc, trebuie să avem totdeauna o sfântă frică şi reţinere.
Dincolo din focul acesta, orice făptură este altfel de cum a intrat în el.
Blestemat este acela care batjocoreşte pe cine suferă lângă Hristos şi cu El.
5. Iisus a fost la mijloc, între cei doi de pe cruce.
Iisus este totdeauna la mijloc.
Iisus nu este niciodată în extreme.
Iisus este Calea, nu şanţurile acestei căi.
Iisus este Adevărul, şi nu exagerările acestui adevăr.
Iisus este Viaţa frumoasă şi rodnică, sănătoasă şi curată, înţeleaptă şi biruitoare, fericită şi sfântă, dusă în chip obişnuit sfânt, obişnuit bun, obişnuit frumos… | Continuare »
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
