CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT

O vorbire a fratelui Traian Dorz – Strângeţi fărâmiturile, vol. IV

Untitled-7Slăvit să fie Domnul!
În mijlocul acestei mari bucurii, vom citi una dintre cele mai dulci făgăduinţe care ne-a rămas de la Mântuitorul nostru încurajare şi mângâiere, şi putere pe drumul pribegiei noastre, de când S-a dus de la noi până va veni iar.
Este scris în Evanghelia Sfântului Matei capitolul 18, versetul 20: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu – sau pentru Numele Meu – sunt şi Eu în mijlocul lor”. De când au ieşit de pe sfintele buze ale Mântuitorului nostru aceste sfinte cuvinte, ele, pentru cei care le-au crezut, au fost putere, au fost mângâiere şi au fost ajutor totdeauna în timpul pribegiei lor, când au trebuit să treacă, străini şi călători, peste faţa acestui pământ. Acum ele sunt mângâierea noastră şi întărirea, şi bucuria noastră. Ori de câte ori ne adunăm doi sau trei pentru Numele Domnului Iisus, trebuie să fim deplin încredinţaţi de adevărul acestor sfinte cuvinte. El este în mijlocul nostru.
Când sunt în mijlocul fraţilor, ascult sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu şi, fără să mă gândesc că cel care le spune este om, parcă le aud ieşind de pe buzele Domnului, de pe buzele sfinţilor Săi apostoli… aceste sfinte cuvinte insuflate toate de Duhul Sfânt, care sunt de folos spre zidire, spre mântuire, spre binecuvântare tuturor celor care le cred şi le primesc, şi se hrănesc cu ele, şi-şi întemeiază pe ele tăria sufletului, nădejdea mântuirii şi puterea credinţei lor.
Oriunde este o adunare, este o parte de cer. Cei care sunt adunaţi pentru Numele lui Hristos, în timpul acela cât ţine adunarea şi în locul acela unde este adunarea, trebuie să fie deplin încredinţaţi că stau în faţa lui Dumnezeu; şi unde este Dumnezeu, acolo este cerul pe pământ. În mijlocul oricărei adunări pentru Numele Lui, stă Domnul. În mijlocul celor care vestesc Cuvântul Său şi ascultă Cuvântul Său, Îi înalţă rugăciuni sau Îi aduc laude, El stă. Cel dintâi Care vine la adunare este Domnul. Cel din urmă care pleacă este El. El este totdeauna treaz, să-i asculte pe toţi cei care vorbesc şi să privească la toţi cei care ascultă. [Să vadă] cum vorbesc Cuvântul lui Dumnezeu şi cum ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

Te ştiam

Iisus-cu-copiiTe ştiam din vremea anilor mei cruzi,
mi-era de Tine teamă
şi încă ţineam seamă
ca, din vina mea, să nu-Ţi văd ochii uzi.

Şi mă rugam, ca mamei în pruncie,
să mă-nsoţeşti pe cale,
să nu mă ia la vale
a veacului satanică furie.

Şi-Ţi mulţumeam în fiecare seară
şi Te slăveam în rugă,
dar vorbele în fugă
cu gura, doar, voiau ceva să-Ţi ceară.

Ci numai când Te-am întâlnit pe Tine
în iarna-ncrâncenată,
Te-am cunoscut în toată
iubirea Ta jertfită pentru mine.

De-atuncea lacrimi ard în rugăciune
când gura mea sărută,
de arşiţă durută,
a tălpii Tale urmă şi minune. | Continuare »

SFÂRŞITUL FRUMOS

coloana-infinitului-din-tg-jiuTraian Dorz, Locurile noastre sfinte

…Prin câte lupte şi primejdii a trecut, în lunga sa istorie milenară, poporul lui Dumnezeu, dar oricât de multe înfrângeri şi prăbuşiri a avut el în decursul vremurilor, Dumnezeu a fost totdeauna cu el şi, până la urmă, din toate l-a scos biruitor şi toate au avut un sfârşit frumos.

Nici o carte din lume, ca Biblia, n-a avut atâtea împotriviri şi atâţia vrăjmaşi. Tot aşa şi Biserica – Mireasa lui Hristos, ea, Trupul Său cel tainic… Nici o altă lucrare, nici o altă Idee şi nici o altă Cale din lumea asta n-a avut de-a lungul veacurilor de înfruntat atâţia potrivnici şi prigonitori ca aceste sfinte şi unice valori ale cerului şi ale pământului acestuia. Şi, cu toate acestea, iată că din toate veacurile şi din toate confruntările îndurate ele au ieşit biruitoare. Mai curăţite încă şi mai frumoase de fiecare dată, pentru că aurul etern şi sfânt din ele cu cât a fost trecut prin mai multe cuptoare, cu atâta s-a făcut mai scump şi mai strălucitor. Dumnezeul Cel Etern Care le-a creat a fost în mijlocul lor şi prin puterea Sa eternă le-a asigurat eternitatea lor. Lucrarea adevărată şi vie a lui Hristos şi lucrările adevărate şi vii, inspirate şi create prin Duhul Său şi prin voia Sa, care Îl au pe El în ele şi cărora El le dă ceva din Eternitatea Sa, după cum au avut împotriviri şi lupte în trecut, – vor avea, desigur, şi în viitor mereu astfel de încercări, de lupte şi de împotriviri. Aşa a fost totdeauna, dar nu va fi pe totdeauna. Vine Domnul nostru Iisus Biruitorul! El este Biruitorul Veacurilor, Biruitorul Istoriei, Biruitorul Evenimentelor, Biruitorul Ultim şi Etern… Şi El va dărui biruinţa Lui – ultima şi eterna Lui biruinţă – şi Bisericii Sale, şi Cuvântului Său, şi Lucrării Adevărului, tuturor lucrărilor născute şi sfinţite prin acest Adevăr. Bisericuţele noastre, Biblia noastră, troiţele noastre, ruinele noastre sfinte – şi tot ce are semnul cel adevărat şi sfânt al lui Dumnezeu din credinţa noastră, din istoria noastră, din fiinţa noastră şi a neamului nostru – vor ieşi din veacurile acestea spre veacurile veşnice strălucind nemuritoare prin Hristos şi pentru El. Supravieţuirea lor până astăzi este o dovadă fericită despre acest mare şi frumos sfârşit. Pentru că tot ceea ce a început prin Hristos şi a continuat veşnic prin El a avut şi va avea veşnic un sfârşit frumos. Toate acestea sunt infinite ca şi Coloana Infinită, ca şi Scara Îngerilor, ca şi Cel de la Începutul şi de la Sfârşitul tuturor acestora, Care le garantează infinitatea lor. Finalul lor este Infinit, iar infinitul este în Dumnezeul cel Frumos, Iubitor şi Desăvârşit. Să gândim profund şi fericiţi la acest Adevăr când stăm sau trecem printre locurile noastre sfinte care sunt peste tot, lângă noi toţi. Şi totdeauna.

NEMURITOARELE COMORI

masa-taceriiNemuritoarele comori
de lacrimă
şi piatră
ne-au luminat
din primii zori
străbuna Ţării vatră.

Din Cozia la Voroneţ,
din Putna la Tismana,
comori de-atât de mare
preţ
ni-s leagănul şi hrana.

Ce mari părinţi au ctitorit
aceste-aşezăminte,
cu ce mâini sfinte
le-au zidit
pe cer
şi pe morminte!…

Ei n-au murit,
ci doar s-au dus,
lăsând Masa Tăcerii, | Continuare »

CANDELA (FÃCLIA) CUVÂNTULUI BIBLIC

Biblia…O asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e cea din Psalmul 118: „Făclie (candelă) picioarelor mele este cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele”.
Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie cu adevărat candelă şi lumină este pentru viaţa noastră.
În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Este o lumină coborâtă din cer, care luminează calea şi călătoria vieţii noastre. Milioane şi milioane de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mergând pe drumul arătat de această lumină.
În întunericul acestei lumi, Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este o Lumină sfântă care ne arată neîncetat calea vieţii. Nu este nici un întuneric care să poată întuneca această Lumină. „Întunericul nu o poate cuprinde”. Ea ne arată neîncetat calea spre cer.
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este apoi o lumină ce arată lămurit calea vieţii. Lumina cuvântului biblic nu cunoaşte nici un compromis cu întunericul. Ea îţi arată clar hotarul dintre lumină şi întuneric. Lumina cuvântului biblic nu suferă întunericul păcatelor şi mustră fără cruţare pe oricine ar încerca să trăiască şi cu lumina, şi cu întunericul.
Este cunoscută istoria unui om de la ţară care s-a apucat să citească în Noul Testament. El citea, soţia asculta. „Tu nevastă – a zis soţul, oprindu-se în loc – dacă e adevărat ce scrie aici, noi suntem pierduţi. Noi trebuie să ne îndreptăm cu totul viaţa”.
Omul acesta, desigur, mai auzise el vorbindu-se despre păcat. Mai ştia el ceva, desigur, despre păcat şi virtute. Dar cuvântul biblic i-a arătat păcatul într-o lumină nouă. I-a arătat viaţa şi îndreptarea într-o lumină nouă, într-o lumină hotărâtoare, ce l-a hotărât la viaţă nouă.
Candela cuvântului biblic este o lumină scumpă ce ne însoţeşte până la mormânt şi ne trece şi prin noaptea mormântului. În orice întuneric de încercări şi de necazuri ai ajunge, dacă este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale, n-ai de ce să te temi. Nu-i nici un vânt atât de tare şi nici o noapte atât de mare să-ţi stingă această lumină. | Continuare »

NĂDEJDEA ŞI DEZNĂDEJDEA

1. Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Iisus.
Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos.
Să nu ne pierdem niciodată nădejdea şi încrederea în puterea şi grija lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos.
Faţă de rămăşiţele Sale, faţă de Biserica Domnului pe care a câştigat o cu Însuşi Sângele Său Cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării şi Bisericii par moarte, să nu deznădăjduim!
Când ochii ei nu văd, când mâinile ei nu mai lucrează, când picioarele ei nu mai merg, când inima ei nu mai arde, – Bunătatea şi Iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi.
Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte.
Şi pentru ceea ce va fi în urmă.

2. Dacă într adevăr eşti un ucenic şi un credincios adevărat al lui Iisus, tu trebuie să ţi înţelegi momentul datoriei tale faţă de Dumnezeu.
În acel moment, dragostea ta adevărată trebuie să biruie şi să izgonească frica (I In 4, 18).
În acel moment, tu trebuie să ieşi din ascunzişul tău, să treci de partea lui Iisus. Şi în ajutorul necăjiţilor Lui, orice s ar întâmpla cu tine şi cu funcţia ta.
Dacă vei face aşa, numele tău va fi scris în Cartea Vieţii.
Şi fapta ta, o singură faptă, dar nemuritoare şi frumoasă, îţi va atrage o preţuire şi o răsplată nemuritoare, ca a lui Iosif din Arimateea.

Coborarea-de-pe-Cruce_3 | Continuare »

Mi-ntorc napoi

invierea DomnuluMi-ntorc napoi din hăuri
al lacrimii ecou,
din picuri calzi să-mi crească
spre slăvi un cântec nou.

Să-i pun fiorul undei
cu luciul ei vibrând
când vine să se-adape
o ciută-adulmecând.

Să-l scald în curăţie,
ca-n focul cel mai greu,
ca-n boarea rugăciunii
să-mi ard arcuşul meu.

Pe-altarul suferinţei,
să-mi freamăt cântul drag,
din fumul jertfei scumpe
să-i fac veşmânt şi steag.

Ca după rugăciunea
şi cântul ce mi-l spun,
să-mi recunoşti iubirea
ce lângă cruce-o pun.

Şi-aici, cântând poemul
ce simt că-mi arde-n piept,
slăvita Înviere,
Iisuse, să-Ţi aştept.

Lidia Hamza

ALEGEREA ŞI MĂRTURIA

rastignirea lui Iisus1. Alegerea noastră între Hristos şi Baraba, între Hristos şi lume, între batjocură şi cinstire se vede din felul cum privim la Crucea lui Iisus.
Din felul cum ne apropiem de ea.
Din felul în care citim însemnarea şi însemnătatea Crucii lui Iisus.

2. Cuvântul despre Iisus este una cu Crucea Sa.
Cuvântul despre El este susţinut şi prins de Crucea lui Iisus.
Mărturia despre Hristos se reazemă pe puterea Crucii şi a Jertfei Sale.
Cuvântul despre El n ar avea nici o statornicie fără Crucea Lui.
Dacă nu s ar întemeia pe Crucea şi pe Jertfa lui Iisus, nici însemnările noastre, nici scrisul nostru, nici mărturisirea noastră n ar avea nici o putere şi nici un preţ.
O cruce fără Hristos nu ne este de nici un folos.
Dar nici un Hristos fără Cruce.

3. O scriere fără puterea care vine din Jertfa lui Hristos nu dă nici o emoţie.
O cântare fără căldura Crucii lui Hristos nu conţine nici un har.
O predică fără fiorul Crucii şi al Jertfei lui Hristos nu lasă nici un rod mântuitor.
Toate capătă valoare şi putere numai când le susţine Jertfa lui Hristos.
El este valoarea şi puterea oricăror cuvinte şi lucrări.

4. Hristos este şi valoarea Scripturii.
Fără Jertfa lui Hristos de pe Cruce,
fără credinţa în mântuirea Ei,
nici Scriptura, nici citirea ei n ar avea nici un preţ. | Continuare »

O, Iisuse

IH_112Traian DORZ, LA GOLGOTA

O, Iisuse,
Domnul Slavei şi-Mpăratul nostru mare,
înălţatu-Ţi-ai Tu iarăşi dreapta Ta biruitoare
şi din faţa Ta, cu frică, risipitu-s-au duşmanii,
au fugit în întuneric toate slugile satanii…

Ţi-au fost pus pe cap cununa spinilor şi-a necredinţei,
Te-au fost îmbrăcat în haina mohorâtă-a umilinţei,
Te-au înmormântat şi piatra peste groapa ta o puse,
şi-apoi petreceau vrăjmaşii că Te-au nimicit, Iisuse;
dar le-ai biruit pe toate câte ei Ţi-au pus în cale,
ce putea să stea ’naintea slavei şi puterii Tale?…

Veşnic de-am slăvi, Iisuse,
cu un grai mai sus de fire,
al Tău Nume,
niciodată nu-Ţi vom da-ndeajuns mărire!
Astăzi, când din nou spre Tine ’nălţăm mâinile-amândouă,
cum să-Ţi mulţumim noi, oare,
pentru ce-ai făcut Tu nouă,
că ai luat părutul reazem ce credeam că ne mai ţine,
să-nvăţăm deplin de-acuma să ne rezemăm pe Tine!

Cel ce predica iubirea, ni l-ai arătat că minte,
ca să credem veşnic numai adevărul Tău ’nainte!
Ai îngăduit să trecem prin furtuni şi marea moartă,
să-nţelegem cât de bine-i
când doar Mâna Ta ne poartă! | Continuare »

[Comunicarea între suflete]

Sfântul Ioan de Kronstadt, «VIAŢA MEA ÎN HRISTOS»

Cu cât inima este mai curată, cu atât ea este mai vastă şi mai capabilă să primească în ea un mare număr de prieteni. Dimpotrivă, cu cât ea este mai necurată, cu atât ea se îngustează, şi cu atât mai puţin este în ea loc pentru dragoste, căci ea este împiedicată de iubirea de sine, şi această iubire este o falsă iubire.Iisus-si-copii Noi iubim lucruri josnice pentru un suflet nemuritor, ca: aurul şi argintul, adulterul, desfrânarea şi alte lucruri asemănătoare.

Dacă vrei să îndrepţi pe cineva de greşelile sale, nu crede că vei putea face aceasta prin propriile tale mijloace; tu nu vei face decât răul, din cauza propriilor tale patimi, a orgoliului tău de exemplu, şi a iritării ce rezultă din acestea. „Aruncă spre Domnul povara ta” (Ps 54, 25), cere din toată inima ta lui Dumnezeu, „Cel care cearcă inimile şi rărunchii” (Ps 7, 9), să lumineze inima acestui om. Şi dacă Dumnezeu vede că rugăciunea ta este plină de iubire, că ea porneşte într-adevăr din adâncul inimii tale, va împlini cu siguranţă dorinţa inimii tale şi vei zice curând, văzând schimbarea ce s-a făcut în acela pentru care te-ai rugat: „Această schimbare este lucrarea dreptei Celui Preaînalt” (Ps 77, 4, text slavon).

Dispoziţiile noastre interioare, chiar dacă nici un semn exterior nu le descoperă, au o mare influenţă asupra stării de spirit a altora. Aceasta se produce adesea, chiar dacă nimeni nu remarcă. Să presupunem că sunt supărat, sau indispus faţă de cineva; acela simte şi începe, la fel, să fie indispus faţă de mine. Dincolo de simţurile trupeşti, există o anumită comunicare între suflete.
În ceea ce priveşte acţiunea sufletului prin intermediul simţurilor, se pare că el se bucură de o putere extraordinară asupra altuia prin intermediul vederii, chiar la distanţă, cu condiţia ca acela să fie la vedere şi singur în momentul în care noi îl fixăm cu privirea. Privind pe cineva, îl putem pune în încurcătură şi tulburare. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să fixez cu privirea trecătorii, prin fereastra casei: ei erau atraşi ca de o forţă nevăzută către fereastra de unde îi priveam, examinau fereastra şi căutau să descopere o faţă umană. Alţii, dimpotrivă, se tulburau, grăbeau dintr-o dată pasul, schimbau trotuarul, îşi aranjau cravata, pălăria… Este aici un fel de mister. | Continuare »