b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Lumina iubitului fiu (cap. 18)

… Cinstea de robi şi de prieteni ai lui Hristos n-am vrea s-o schimbăm cu cinstea întregii lumi (Rom 6, 22). Şi vai de acela care o schimbă.
Şederea în pustie şi în singurătate îşi are şi ea vremea ei. Lipsurile şi încercările îşi au şi ele vremea lor. După cum a trebuit să intri în ele, aşa va trebui să şi ieşi. După ce trece vremea ei, fiecare stare încetează. Fiecare împrejurare se schimbă. Şi cea grea, şi cea fericită.
Drumul lui Hristos pe pământ e un drum cu multe tuneluri. Eşti când în umbră, când în lumina Crucii cu El. Dar nici o umbră, nici un întuneric, nici o încercare nu ţine veşnic pe pământ. Uneori tunelurile sunt lungi şi întunecoase, e adevărat; dar alteori mai scurte. Însă totdeauna şi după fiecare vine iarăşi lumina.
Orice închisoare îşi are şi liberarea ei, în afară de Infern. Numai de acolo nu se mai iese niciodată. Nu trebuie să te laşi niciodată copleşit de teamă, oricât ar veni pe neaşteptate un tunel. Şi oricât de mult ar fi să ţină, tot pe neaşteptate se va şi sfârşi. Tot aşa vei şi ieşi din el. Dacă nu pe pământ, pe sub el. (…)
Cine se apucă de un lucru sau de o rugăciune, sau de un drum, acela trebuie să se apuce totdeauna cu hotărâre, să urmeze cu stăruinţă şi în aşa fel, încât să ajungă neapărat la izbândă. Cine cere, să ceară până va primi, cine caută, să caute până găseşte, cine bate, să bată până ce i se va deschide! În aşa fel trebuie înţelese aceste cuvinte şi acest drum.
Dacă ai pornit pe calea Domnului, mergi pe ea până la sfârşit, până la moarte, până la mântuire. Dacă te-ai predat Domnului în Lucrarea Sa, rămâi în ea până la capătul vieţii, până la moartea ta. Şi dacă ai pus un legământ, mergi cu el până la capătul slujbei şi luptei tale, fără să te abaţi nici la dreapta, nici la stânga, oricât ar fi de viclean mincinosul şi prefăcutul care te cheamă, oricât de puternic leul care răcneşte şi oricât ar părea de oaie lupul care vine să te fure. (…) | Continuare »

Traian Dorz, Avuţia sfântului moştenitor (cugetări)

… Dar ferice de tine, suflet credincios!
Tu nu vei mai vedea niciodată moartea, de nici un fel! Pentru tine a văzut-o Domnul tău Hristos. Pentru tine, Iisus Biruitorul a biruit moartea şi a omorât-o. Pentru tine, moartea a fost înghiţită de viaţă cum ziua înghite noaptea şi lumina întunericul (I Cor 15, 54). Ca şi cum nici n-ar fi fost.

Tu, suflet iubit care ai păzit Cuvântul lui Hristos, vei trece dintr-o viaţă la o altă viaţă, fără a simţi nici măcar zguduirea cea mai mică a trecerii acesteia. Domnul Iisus Însuşi ţi se va arăta într-un nimb al luminii veşnice. Şi în mijlocul unei bucurii nemaicunoscute, um-plându-ţi inima ta cu un har negrăit. Te va chema la Sine şi te va cuprinde la Sânul Său.

Corabia ta se va desprinde de la ţărmul acesta lin, nesimţit de uşor… în cântări negrăit de frumoase, în îmbrăţişări negrăit de dulci. Apa va fi limpede, frumoasă şi liniştită. Trecerea senină, plăcută şi luminoasă. Însoţitorii iubitori, drăgăstoşi şi luminaţi. Iar primirea sărbătorească pe celălalt ţărm va fi fericită, slăvită, cerească, în cântări nemaiauzite. Lucrurile şi fiinţele pe care le vei vedea te vor uimi şi te vor ferici, pentru că vei vedea atunci ceea ce nici n-ai fi putut crede înainte şi mult mai mult de atât.

Acolo în ceruri, fiind scris în Cartea Vieţii, vei fi pomenit mereu înaintea Tatălui şi a Îngerilor Lui, pentru că neuitate vor fi şi mărturiile date de tine pentru Domnul înaintea oamenilor (Mt 10, 32). Pe pământ, în mijlocul acelora care te-au cunoscut şi care te-au iubit, se va pomeni mereu de statornicia ta, de răbdarea ta, de ostenelile tale, căci şi tu le-ai pomenit lor de ale Domnului tău şi de ale înaintaşilor tăi… Tot ce ai făcut frumos pe pământ pentru Domnul tău şi pentru semenii tăi se va întoarce nespus mai frumos asupra ta însuţi.

Amintirea ta va dăinui mereu frumoasă şi neuitată, pentru că şi tu le-ai amintit tuturor despre Domnul Iisus şi despre ai Lui. Prin alţii, credinţa ta va trăi mereu, pilda ta frumoasă va fi înmulţită, rugăciunile tale pomenite, cântările tale cântate, numele tău amintit cu dragoste şi cu respect între toţi care Îl vor iubi pe Hristos, până în ziua veşniciei. | Continuare »

Traian Dorz, Alergarea Stăruitoare

1. Toate darurile noastre de la Dumnezeu, noi pentru Hristos le-am primit.
Darul scrisului, noi pentru Hristos l-am primit; darul vorbirii, pentru El îl avem; darul cântării, darul învăţăturii, al înţelepciunii, al binefacerilor, al puterii – pentru Iisus ni le-a dat nouă Dumnezeu.
Deci suntem datori ca, prin toate acestea, să-L slujim numai pe Iisus.

2. Locul unde suntem puşi, pentru Domnul Iisus îl avem. Vremea în care trăim, puterea de pricepere, de inspiraţie, de lucrare, – toate acestea le-am primit fiecare de la Dumnezeu numai pentru a le pune în slujba lui Iisus, – spre a-L arăta cât mai strălucitor pe Iisus lumii, oamenilor printre care trăim şi umblăm, şi vremii scurte prin care trecem, timpului trecător pe care îl trăim.
Şi numai dacă aşa facem, atunci noi ne-am împlinit bine slujba. Şi numai aşa putem aştepta o laudă de la Acela Care ne-a făcut şi ne-a aşezat acolo unde suntem spre slava lui Hristos, Domnul nostru, – Singurul Mântuitor al fiecărui om şi al întregii omeniri.

3. Oricare din darurile duhovniceşti pe care le-au primit de la Dumnezeu cei aleşi ai Lui este o mare şi scumpă comoară cerească.
Fie darul vorbirii, fie al înţelepciunii, fie al binefacerii sau cântării, sau oricare altfel de dar duhovnicesc, – toate acestea sunt primite de la Dumnezeu – şi nu sunt de la noi. Sunt deci ale Lui – şi nu sunt ale noastre.
Ar trebui, prin urmare, să le punem cu totul numai în slujba slavei Lui – şi nu în folosul nostru, de nici un fel. | Continuare »