FRUMOASĂ NI-E CU TINE

Frumoasă ni-e cu Tine, Iisuse, orice cale
pe orişiunde-am trece şi orişiunde-am sta,
prin orice întuneric vedem urmele Tale,
prin orice strălucire cunoaştem umbra Ta,
Iisuse, Iisuse, Iisuse, cunoaştem umbra Ta,
prin orice strălucire cunoaştem umbra Ta.

În cântecele noastre e-amara Ta durere,
pe lacrimile noastre e dulcele-Ţi sărut,
când Tu ne dai întruna mai mult decât ştim cere
şi noi Ţi-ntoarcem Ţie la fel ce ne-ai cerut,
Iisuse, Iisuse, Iisuse – la fel ce ne-ai cerut,
şi noi Ţi-ntoarcem Ţie la fel ce ne-ai cerut. | Continuare »

Grea slujbă!

Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE

Un credincios, care trăia cu adevărat Evanghelia, spunea odată între nişte oameni:
– Am un lucru foarte greu. Când vine seara, stau să cad mort de oboseală… abia apuc să mă dau odihnei.
– Şi ce lucru atât de greu vei fi având? – întrebară oamenii.
– Un lucru foarte greu. În fiecare zi păzesc doi şoimi, îngrijesc doi iepuri, asupresc doi săpători, biruiesc un leu, apăr o casă de foc, curăţ o fântână şi vindec un bolnav.
Ascultătorii zâmbiră. Credeau că omul lui Dumnezeu glumeşte.
– Desigur, dumneata glumeşti cu noi, căci unde s-a mai pomenit ca cineva să îngrijească iepuri şi să omoare lei. Astea-s poveşti!
– Nicidecum! – răspunse credinciosul. Ceea ce v-am spus e adevărat. Ascultaţi!
Cei doi şoimi sunt ochii mei, pe care trebuie să-i păzesc toată ziua, să nu „zboare“ pe acolo pe unde se rănesc inimile şi se strică sufletele.
Cei doi iepuri sunt picioarele mele, de care trebuie să grijesc neîncetat să nu alerge în căile pierzării şi să nu mă ducă şi pe mine în calea cea rea.
Cei doi săpători sunt mâinile mele, pe care trebuie să le „asupresc“ neîncetat cu munca, pentru a-mi câştiga traiul vieţii şi a ajuta, după puterile mele, şi pe cei săraci şi lipsiţi.
Leul, pe care trebuie să-l biruiesc, este vrăjmaşul diavol care „umblă neîncetat, răcnind ca un leu şi căutând să mă înghită“ (I Petru 5, 8).
Focul, de care trebuie să apăr casa, este limba mea, căci „foc este limba, care aprinde case şi păduri“ (Iacov 3, 5). De acest foc îmi apăr mereu casa sufletului, înfrânându-mi limba, ca să nu grăiesc decât ceea ce place lui Dumnezeu. | Continuare »

Sfântul Ierarh DOSOFTEI, Mitropolitul Moldovei

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.
Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei”.
Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească. | Continuare »

IUBIREA MEA, IISUSE

Iubirea mea, Iisuse
era atât de sus,
că soarele ei dulce
părea că n-are-apus,
că cerul ei cel tânăr
pe veci va fi aşa…
– de ce-a putut o clipă
să-i fie-atât de grea?

Ce scump e vasul unic
cât este-ntreg şi sfânt,
dar ce preţ să mai aibă
când zace spart şi frânt?
Priveşti amar la cioburi,
cu sufletul zdrobit…
– de ce-a putut o clipă
să-i pună-aşa sfârşit?

Ce plin mi-era seninul
de aur străveziu
când dulce Porumbelul
venea în zbor zglobiu,
purtând frunzuţa verde | Continuare »

„ÎN CARTEA CEA DINTÂI”

Vorbirea fratelui Titus Niculcea (Marginea) la nunta de la Bogdăneşti – 16 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
E foarte zguduitor momentul acesta!
Ceea ce simte inima mea, nu poate să povestească în cuvinte. Aşa sunt simţămintele spirituale. Vă rog să mă credeţi, credeţi-mă şi vă cred că şi frăţiile voastre sunteţi în asemenea sentimente ca şi mine.
Bunul şi Dragul, şi Scumpul nostru Iisus să fie binecuvântat acum şi-n veci de veci. Amin. Pentru starea, pentru bucuria, pentru prilejul minunat pe care ni l-a creat şi ni l-a hărăzit astăzi, începând de aseară şi până în momentul acesta. A fost cu adevărat tot cuvântul plin de putere. Prin aceasta am simţit cu toţii că Domnul a fost prezent, prin puterea Duhului Sfânt.
Eu cred din toată inima lucrul acesta. Nu ştiu dacă toţi puteţi crede lucrul acesta. Dar vă îndemn să credeţi! Şi cei ce nu puteţi să credeţi să vă rugaţi Domnului, Bunului Dumnezeu, să vă mărească credinţa, ca să puteţi crede cu adevărat şi din toată inima; şi nu numai să credeţi pentru moment, ci să rămână cuvintele acestea nişte amintiri atât cât vom mai trăi pe pământul acesta, cât şi în veşnicie; să rămână amintiri veşnice.
Voi fi foarte scurt; am îndemnul spre multe, despre multe să vorbim, dar nu ne permite timpul, aşa că ne vom mărgini doar în rezumat la unele lucruri referitoare la tot ce s-a vorbit de aseară şi până acum cu privire la păcat, la sfinţenie şi la ascultare.
De trei lucruri trebuie să ţinem cont:
să ne păzim de păcat;
să avem o dragoste sfântă şi o voinţă sfântă faţă de ascultarea Cuvântului;
şi să trăim în neprihănire. | Continuare »

[Nici lupta fără rugăciune, nici rugăciunea fără luptă nu pot birui]

Cel mai mare păcat este acela de a nu te mulţumi cu ceea ce ţi se dă de la Dumnezeu cu dreptate şi cinstit. Toate păcatele vin din această nemulţumire. Diavolul numai atunci vine să-ţi îmbie ispita, când eşti flămând… El ştie ce repede cade cel biruit de foame. Dar mai bine mori flămând la uşa lui Dumnezeu decât să te saturi de la masa diavolului.
Vreau mai bine să mănânc o pâine uscată şi amară, dar din mâna lui Dumnezeu decât un cozonac dulce din mâna lui satana. Mai bine să mă sting uscat de foame şi de sete la uşa neprihănirii decât să mă veselesc la masa păcatului. Fiindcă Dumnezeu mă poate învia iarăşi dacă mor pentru El, dar păcatul mă ucide pe totdeauna şi pe veci dacă mă robesc lui. (…)
Ce cumplit a ajuns astăzi acest creştinism fără Hristos, fiindcă oamenii s-au obişnuit să se mulţumească numai cu o religie şi nu mai au nevoie de Dumnezeu! Religia se mulţumeşte cu banul omului sau cu vorba lui şi nu mai are nevoie de sufletul său. Iar omul dă bucuros orice, numai să nu-şi dea inima sa. Dumnezeu însă îi cere inima. De aceea omul vine aşa de greu la Dumnezeu, dar merge uşor la orice religie.
La naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au cântat mulţi, iar la moartea Lui au plâns puţini. Pentru că a cânta este foarte uşor, pe când a plânge este foarte greu.
Cei ce văd numai cele ce se văd sunt nişte orbi. Cei ce trăiesc numai viaţa trupească sunt nişte morţi. Cei ce aud numai cuvintele sunt nişte surzi. Cei ce umblă numai cu picioarele sunt nişte ologi. Şi cei ce se îmbrăţişează numai cu trupul sunt numai nişte animale.
(…) Creştin devii în clipa când te naşti din nou, din apă şi din Duhul Sfânt, prin Taina Sfântului Botez. Dar naşterea din nou a omului conştient de păcatele sale este naştere din nou, nu numai botez. Apa naşterii din nou pentru acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi lacrimile de pocăinţă, nu apa pământească. Şi singură naşterea din nou dă făptura duhovnicească cu care moştenim împărăţia lui Dumnezeu. Iar naştere din Duhul Sfânt este numai aceea care are roadele Duhului Sfânt şi dovada Lui prin trăire, nu prin vorbe lăudăroase şi goale. | Continuare »

NIMIC NU NE-AI PIERDUT

Traian DORZ

Nimic nu ne-ai pierdut, Iisuse, din tot ce pentru Tine-am dus,
strălucitoare şi frumoase ne-aşteaptă toate-toate Sus!

Ce dăm lui Dumnezeu va străluci mereu,
ce-am dat pentru Hristos va creşte-n veci frumos.

Nimic nu ne-ai uitat din sute de rugăciuni ce le-am şoptit,
întreg văzduhul de deasupra de ele-i dulce şi sfinţit.

Nimic nu ne-ai secat din râul de lacrimi care l-am vărsat,
ci urme mai strălucitoare prin întuneric le-ai lăsat.

Nimic nu-i în zadar din posturi din binefaceri şi vegheri,
ci-mprospătate şi-nmulţite ni-s cele mai de preţ averi.

Nimic nu s-a uscat, Iisuse, din cât cu Tine-am semănat,
ci toate cresc rodind la Tine mai fericit şi minunat!

[Această lucrare este adusă ca o ofrandă Maicii Sfinte de către Lucrarea Oastei Domnului]

Traian Dorz, fragment din «Istoria unei jertfe» vol. IV

În ziua de joi, 12 decembrie [1985], am aflat de la Secretariatul Mitropoliei că înaltul ierarh era acasă. Am scris pe loc o cerere de audienţă, după care am fost condus de părintele secretar până sus în cancelaria mitropolitană. Prima întâmpinare mi-a făcut-o privirea severă a mitropolitului care mă aştepta singur la o masă uriaşă plină de mape şi cărţi, cu odăjdii àîmpăturite şi aşezate pe colţuri.
După formula consacrată şi ceremonioasă a primirii, i-am prezentat lucrarea cu Maica Domnului, spunându-i că vin de la părintele Stăniloae de la Bucureşti, trimis de către dânsul cu această lucrare pentru consultare şi îndrumări. I am arătat în original scrisul caracteristic al părintelui Stăniloae din „Cuvânt de Bucurie“, pe care l-a citit dintr-o privire.
Apoi i-am amintit şi despre alte evenimente, eventuale probleme asupra cărora am avea nevoie de un cuvânt de îndrumare.
Am fost poftit să iau loc pe unul dintre cele două divanuri mari care stăteau faţă în faţă de o latură şi de alta a mesei.
Am încercat să mişc acest divan, spre a-l aşeza mai direct în faţa mesei, dar mi-a fost cu neputinţă să-l clintesc din loc.
Atunci m-am ridicat şi am trecut pe după masă la dreapta înaltului ierarh, ca să-i ajut la răsfoirea şi cercetarea textelor şi tablourilor din marele album cu Maica Domnului pe care îl adusesem şi i-l aşezasem înainte pe masa sa.
S-a uitat mai atent asupra „Cuvântului“ pe care îl scrisesem ca o prefaţă a cărţii. L-au şocat acele două fraze în care spuneam că această lucrare este adusă ca o ofrandă Maicii Sfinte de către Lucrarea Oastei Domnului care este cea mai însufleţită de trăirea cu fapta a îndemnurilor şi învăţăturii Bisericii şi Evangheliei. Că atât autorul versurilor, cât şi compozitorii melodiilor sau cei care au lucrat frumoasa grafică a acestui volum sunt devotaţi fii ai Bisericii şi membri ai Oastei Domnului. Şi că toţi doresc să aducă din dragostea lor curată acest dar şi această jertfă pentru cinstirea Maicii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. | Continuare »

Frumoasă-i rugăciunea…

Traian DORZ, «Scumpele noastre surori»

Frumoasă-i rugăciunea când inima e plină
de-ncrederea nădejdii în Pronia Divină,
când inima-n tăcere şi-n lacrimi se îndreaptă
spre Domnul, de la Care minunea şi-o aşteaptă.

Aşa era a Anei tăcută rugăciune,
când ea cerea la Domnul să-i facă o minune,
să-i dea un fiu, cu duhul slujirii şi-ascultării,
înlăturându-i, astfel, tristeţile ocării.

Şi Domnul, Care-aude suspinele ascunse,
la rugăciunea Anei cu dragoste răspunse;
copilul multor lacrimi, la vremea promisiunii,
fu robul ascultării şi fiul rugăciunii…

Ce mare e puterea credinţei ce se roagă,
cu ochii plini de lacrimi şi inima întreagă,
şi care nu se lasă pân’ a primit ce-aşteaptă –
aceasta-i rugăciunea fierbinte şi-nţeleaptă!

… Dar şi recunoştinţa acestei dragi fiinţe
a fost tot pe măsura frumoasei ei credinţe;
cum i-a-mplinit ei Domnul dorinţa cea curată,
şi-a împlinit şi Ana făgăduinţa dată… | Continuare »

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE

Traian DORZ

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară,
te bucură, tu, ceea ce plină eşti de dar,
Marie Sfântă, Domnul cu tine este, iară
tu, binecuvântată între femei cu har!

Marie Sfântă, Maica
lui Dumnezeu-Hristos,
te roagă pentru mine,
cel slab şi păcătos,
să capăt mântuire
la Fiul tău Divin
acum şi-n ceasul morţii,
şi-n veci de veci, amin!

E binecuvântată a Sânului tău Roadă,
căci tu-ai născut pe Domnul Iisus Hristos, Cel Sfânt
al sufletelor noastre şi-al celor ce-au să creadă,
cinstindu-te pe tine, din suflet, pe pământ!