Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII A 24-A DUPĂ RUSALII

Această Evanghelie este plină de învăţătură pentru noi. Ca şi Iair din Evanghelie, şi noi avem o fiică iubită, una-născută: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte şi această fiică a noastră, ba de multe ori chiar şi moare. Păcatul este acela care îmbolnăveşte sufletul şi provoacă moarte sufletească. De această boală şi moarte ne putem şi noi scăpa sufletul, aşa cum şi-a scăpat Iair fata: prin căutarea şi aflarea lui Iisus Mântuitorul. Pe Iair l-a plecat după Hristos credinţa lui cea tare în puterea şi ajutorul Mântuitorului.
Cu această credinţă să-L căutăm şi noi pe Iisus Mântuitorul. Asta înseamnă, iubite cititorule, să crezi şi să te încrezi într-un Iisus, Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi învierea ta din păcate. Ca şi Iair, să alergi cu bolile tale sufleteşti la acest Mântuitor, să cazi înaintea Lui şi să-L rogi, zicând: „Doamne Iisuse, intră în casa mea, căci fiica mea cea scumpă, sufletul meu, s-a îmbolnăvit… este gata de moarte“.
O, ce lucruri minunate face şi azi Iisus în sufletul omului care crede şi se încrede în puterea Lui (în Jertfa Lui cea sfântă) şi cere şi primeşte această putere. Minunea din Evanghelie şi astăzi se întâmplă. Şi astăzi învie la o viaţă nouă acei care Îl caută pe Iisus şi se apropie de El cu credinţa şi cu lacrimile lui Iair. Ca şi fiica lui Iair din chipul de mai sus, aşa învie şi astăzi toţi acei păcătoşi care-L primesc pe Cel ce a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“ (Ioan 11, 25).
Cititorule! Ia seama că şi tu eşti un Iair care ai un bolnav: sufletul tău! De când tot plânge şi se vaită acest bolnav… şi tu stai liniştit şi nepăsător!? De când tot strigă după tine acest bolnav să-L chemi pe Doctorul vieţii, pe Iisus, şi tu n-asculţi rugarea sufletului tău!?
Cititorule! Ia seama că tu ai un mort în casa vieţii tale. Sufletul tău a murit în păcate. Şi tu nu te îngrozeşti? Şi tu nu plângi? Şi tu nu pleci să-L afli pe Iisus? | Continuare »

Cereţi şi vi se va da, numai cereţi până
Domnul va deschide-a Lui fericită Mână.

Şi căutaţi, căci veţi găsi, – dar căutaţi întruna,
până veţi găsi, – aşa afli totdeauna.

Bateţi şi va fi deschis, – dar să bateţi tare
şi-atât până vor fi trase-orice zăvoare.

…Oricui cere i se dă, dacă cere până
Domnul Îşi deschide-a Lui fericită Mână.

Cine caută va găsi – dacă-ntruna cată,
până află ce-a dorit – asta-i e răsplată.

Oricui bate, se deschid uşile-ncuiate,
dacă până se deschid nu-ncetează-a bate.

…Cereţi şi voi chiar şi când Domnul Se ascunde,
dar rugaţi-vă crezând până va răspunde. | Continuare »

Cop-Istorie-3for-webÎn 4 noiembrie m-am pomenit acasă cu o telegramă: „Vino imediat la Bucureşti“…
Nu era semnată de nimeni.
Am înţeles că era de la Interne.
La Bucureşti eram aşteptat chiar la coborârea din tren.
Am fost luat şi dus direct la Minister…
Aici, pe coridoare, pe scări, iar pe alte coridoare şi alte scări, până am ajuns şi am intrat.
Nu mai văzusem niciodată un astfel de birou, îmbrăcat numai în covoare stacojii. Pe jos, pe mobilier, pe lângă ferestre…
La masă, un bărbat voinic şi puternic, într-o cămaşă gri, lucitoare. Mi s-a părut cunoscut de undeva.
– Dezbracă-ţi paltonul şi stai! mi-a zis aspru.
M-am supus! Aici trebuie să execuţi tot ce ţi se spune.
Am pus paltonul nu în cuier, ci lângă mine, pe spatele unui divan.
– Te-am chemat să-ţi pun în vedere pentru ultima dată să nu mai cereţi, să nu mai speraţi şi să nu mai umblaţi după nici o legalizare!
Sunteţi nişte reacţionari, nişte elemente recalcitrante! Toţi aveţi o atitudine duşmănoasă faţă de ordinea socială!
Vi s-a pus în vedere să nu vă mai adunaţi – aţi continuat!
Vi s-a pus în vedere să nu mai faceţi propagandă în rândurile tineretului – voi faceţi congres cu tineretul pe ţară!
Vi s-a pus în vedere să nu vă mai deplasaţi dintr-o parte în alta – voi puneţi toată ţara pe drumuri. Nu lăsaţi tineretul la şcoală, nu lăsaţi oamenii la serviciu… umblaţi numai să tulburaţi şi să agitaţi lumea! | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din duminica a 23-a după Rusalii

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele (Efeseni 2, 10).

Dacă temelia este bună, bună trebuie să fie şi zidirea aşezată pe ea. Şi dacă temelia este neclătinată şi tare, tot aşa trebuie să fie şi ceea ce este zidit deasupra.
Oricine a pus o temelie şi a zidit ceva deasupra acestei temelii a făcut aceasta cu un scop şi pentru o destinaţie sigură şi precisă. Marele Meşter şi Ziditor care ne-a pus temelia, Hristos, şi Care lucrează la Clădirea Bisericii Sale, alegând pietrele cele mai scumpe şi mai frumoase, ne-a chemat şi ne-a aşezat în această Lucrare pentru gândul cel minunat pe care L-a avut cu noi de a ne folosi spre Slava Sa şi spre rodirea şi propăşirea binelui pe pământ.

…Am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu, mai dinainte, ca noi să umblăm în ele.
Şi cum nici o piatră sau cărămidă nu poate folosi la nimic înainte de a fi zidită într-o clădire, tot aşa nici noi n-am putut face nici o faptă bună înainte de a deveni o lucrare a Domnului în Hristos Iisus.
Dar, după ce am fost zidiţi în El, noi trebuie să fim folositori Stăpânului nostru la orice plan şi trebuinţă a Lui. Să poată să ne folosească în orice scop pe care Îl are El de împlinit în lumea asta pentru Numele Său şi Împărăţia Sa.

Dumnezeu a atâtea fapte bune în care să umblăm noi, atât fiecare în parte, cât şi toţi împreună. A pregătit o biserică şi o adunare la care să mergem, iar acolo, nişte datorii pe care să le împlinim ascultători.
A pregătit săraci pe care să-i ajutăm, bolnavi pe la care să mergem, străini pe care să-i primim… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei
Meditații la Apostolul din duminica a 22 după Rusalii

„De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu” (Galateni 6, 17).

Sfântul Apostol spune mai departe atât de dureros şi mişcător, ca o rugăminte, ca o înştiinţare, ca un avertisment: De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu!
Unii au spus că aceste „semne“ ale Domnului Iisus erau: blândeţea, răbdarea, iubirea şi celelalte virtuţi alese, într-o atât de mare măsură încât ele îi dădeau o atât de mare putere, că scotea draci, tămăduia orice boală şi învia chiar morţi, cum a fost cu Eutih (Fapte 20, 7, 12).
Alţii au spus că „semnele“ Domnului pe trupul său erau urmele de răni, de lovituri, de arsuri şi împunsături pe care le-a primit în timpul îndelungatelor sale închisori şi suferinţe pentru Domnul.
Dar au fost unii care au spus şi mai mult: că aceste răni erau aievea semnele pe care le purtase Mântuitorul ca urme ale cuielor Sale în mâini şi în picioare, a suliţei în coastă şi a spinilor pe frunte. Ca o pecete de Sus şi ca o mărturie dumnezeiască, aceste semne apăruseră pe trupul lui Pavel, spre sfârşitul vieţii şi apostoliei lui pentru scumpul său Mântuitor.
Astfel de semne se spune că au mai apărut, tot aşa, în chip miraculos, în decursul veacurilor, şi pe trupurile altor sfinţi şi martiri care trăiseră şi mărturisiseră puternic pe Domnul.

Oricare ar fi adevărul cu privire la aceste semne, fie de un fel, fie de altul, fie de toate cele trei feluri la un loc, trupurile aleşilor lui Dumnezeu, care au avut parte de o chemare deosebită şi de o suferinţă îndelungată şi grea pentru Domnul, trebuie să se bucure de un respect sfânt din partea noastră, totdeauna. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 27

T-Dorz-0701. Prima chemare rânduită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos primilor ucenici ai Săi a fost ca ei să fie pescari de oameni (Mt 4, 19).
Ce chemare şi misiune cerească este să fii un astfel de pescar!

2. Toate apele amare şi tulburi ale lumii mişună de peşti-oameni care înoată nebuni dintr-o parte în alta, otrăvindu-şi viaţa şi zădărnicindu-şi scopul ceresc pentru care au fost creaţi şi aduşi la viaţa asta.

3. Pentru atragerea şi prinderea acestora în mrejele mântuirii a rânduit Mântuitorul pe cei dintâi chemaţi şi aleşi ai Săi, învăţându-i şi poruncindu-le ca să afle totdeauna mijloacele şi vremile cele mai potrivite pentru pescuit.

4. Spune Biblia că Mântuitorul Iisus i-a văzut pe Andrei şi Petru cum aruncau mrejele (Mt 4, 18-19) – şi atunci i-a chemat.
Hristos Se uită cum ne facem noi de cu pricepere şi cu hărnicie propria noastră muncă. Şi numai după aceea ne crede sau nu vrednici să ne cheme în câmpul muncii Lui.

5. Pe ceilalţi doi pescari – Ioan şi Iacov – i-a văzut cum ascultau de tatăl lor şi cum îngrijeau de uneltele lor de lucru (Mt 4, 21) – şi după asta a ştiut că vor fi şi în Evanghelie iubitori şi conştiincioşi.

6. Pe Moise, se spune că după felul cum avea milă de oile şi de mieluşeii stăpânului său când era păstor l-a ales Dumnezeu să fie păstorul poporului Său.

7. Dacă vrem şi noi să fim nişte pescari adevăraţi şi nişte păstori vrednici în slujba cea vrednică a lui Dumnezeu – atunci să avem grijă ca, încă înainte de a urma chemarea Lui de a fi lucrători buni în slujba Sa, să ne dăm toate silinţele să fim nişte lucrători vrednici în slujba pământească pe care o avem.

8. Înainte de a ne privi Stăpânul ceresc, ne privesc superiorii pământeşti, vecinii, prietenii şi chiar duşmanii noştri – şi ei ne judecă şi sufleteşte după cum ne facem de cinstiţi, de harnici şi de pricepuţi munca noastră cea trupească.

9. Pescarii pricepuţi şi harnici nu dorm noaptea – ci pescuiesc… În vremile de noapte sufletească, este cea mai mare nevoie de pescuit… Atunci peştii sunt zăpăciţi, dezorientaţi şi flămânziţi… Atunci sufletele oamenilor pot fi cel mai uşor atrase în mrejele Domnului. | Continuare »

După rugăciunile începătoare:

Condac 1:
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!
Icos 1:
Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 26

T-Dorz-0701. Cuvântul Sfânt spune că, atunci când eşti dus în faţa celor mai mari din pricina Evangheliei, să nu te gândeşti mai dinainte ce vei răspunde pentru apărarea ta, fiindcă Duhul Sfânt îţi va inspira ce să spui chiar în ceasul acela (Lc 12, 11-12).

2. Dacă ai harul să fii dus astfel pentru Domnul şi cauza Lui în faţa mai-marilor lumii, trebuie totuşi să fii foarte conştient nu numai de însemnătatea momentului acestuia – care poate fi unic pentru tine – ci şi de datoria ta faţă de cei înaintea cărora eşti dus.

3. Vorbeşte totdeauna la inspiraţia Duhului, pe un ton cuviincios, atent şi frumos, dar hotărât şi curajos, clar şi scurt, fiindcă dreptatea cauzei pentru care vorbeşti este sfântă şi momentul poate fi unic.

4. Poate că niciodată pe acest pământ n-ai să-i mai întâlneşti pe aceşti oameni, ci îi vei mai întâlni numai în faţa Judecăţii lui Hristos. De aceea vezi acum ca atunci să poţi sta liniştit atât în faţa Lui, cât şi în faţa lor cu toată datoria ta împlinită cutremurător atât faţă de El, cât şi faţă de ei.

5. De aceea, de fiecare dată să mergi în faţa oricui cu tot sufletul plin de pace şi siguranţa Duhului Sfânt pentru cauza Căruia eşti dus acolo.

6. Ai puternică încredere în ajutorul prezenţei lui Hristos Domnul tău, al Cărui Nume îl porţi tu şi Oastea Lui în care eşti şi tu. Fii demn de acest Nume şi fii hotărât să te găsească Domnul vrednic de El mai ales acum.

7. Tot timpul cât vei sta în faţa lor fii încredinţat de un puternic sprijin ceresc şi de simţământul sigur al unei mari biruinţe pe care o vei avea.

8. În felul acesta vei sfârşi toate bătăliile ochilor şi ale discuţiilor cu satisfacţia smerită şi recunoscătoare a unei victorii sigure şi totale. Cel ce este cu tine va fi net mai puternic decât cel ce este cu ei.

9. Un astfel de moment unic a fost în 15 iulie 1986, când, fiind în Hunedoara, mi s-a cerut personal, prin telefon, direct din partea Congresului Statelor Unite, o declaraţie document pentru acordarea sau respingerea Clauzei Naţiunii celei mai favorizate pentru România. Ne era cerută special această declaraţie nouă, ca unora care se ştia cât fusesem de prigoniţi pentru credinţa noastră.

10. Am dat atunci una dintre cele mai frumoase şi puternice declaraţii favorabile, cum poate nu mai fuseseră date ţării noastre niciodată în acest scop, susţinută cu cele mai mişcătoare argumente.
Şi Domnul a făcut ca, în ultima clipă, să se întoarcă totul în chip fericit pentru noi. | Continuare »

Pomenirea Sfântului slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie

Sursa: Sinaxar 26 Octombrie

– izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni – din Tesalonic

Acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305), tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al credintei celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temnita, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: „Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi”. Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.
Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 25

T-Dorz-0701. Prezentul nostru este atât de strâns legat de viitorul nostru ca şi cursul unei ape de izvorul ei.

2. O acţiune bună poate fi zădărnicită chiar de la început, atât de vrăjmaşii dinăuntrul ei, cât şi de cei din afară…
Dar dacă o acţiune bună a fost pornită din inspiraţia şi voia lui Dumnezeu, ea nu va putea fi nimicită de tot niciodată.

3. Vrăjmaşii din afara unei lucrări bune ori nevrednicii dinăuntrul ei pot zădărnici pentru ei şi pot întârzia pentru alţii lucrarea ei mântuitoare. Dar nu o vor putea nimici de tot niciodată.

4. Prezentul nostru ne poate binecuvânta ori ne poate blestema viitorul nostru. Dar nu poate întârzia ori nimici gândul lui Dumnezeu cu viitorul Lucrării Sale.

5. Dacă Dumnezeu a început undeva o lucrare bună, desigur că viitorul ei este jumătate în mâinile noastre, iar jumătate în mâinile lui Dumnezeu.
Dacă noi lucrăm potrivit voii lui Dumnezeu, jumătatea Lui binecuvântează şi jumătatea noastră.

6. Dar dacă noi nu mai lucrăm după planul şi voia lui Hristos, jumătatea noastră împiedică şi jumătatea Lui.

7. Şi această stare rea de lucruri poate să dureze chiar generaţii întregi, întârziind pentru mulţi ani viitorul frumos care era rânduit să vină chiar şi peste cei care acum trebuie să-l mai aştepte cine ştie cât.

8. Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam şi seminţiei sale o Ţară Fericită pe care le-o rânduise – dar ajungerea lor în ea depindea de partea lor. Depindea de ascultarea şi trăirea lor în voia Lui.

9. Dumnezeu putea să-i ducă atunci imediat în ea, cu Iosif, – căci viitorul acesta era atunci atât de apropiat de ei…
Dar au ajuns numai după patru sute de ani, cu Moise…

10. Cei patru sute de ani n-au anulat promisiunea lui Dumnezeu, – dar au amânat-o, fiindcă partea lor împiedica partea lui Dumnezeu.

11. Patru sute de ani, acest popor îşi pierduse şi numele. Toţi îi numeau nişte robi. Îşi pierduseră şi idealul, şi identitatea… deveniseră o gloată fără speranţă şi fără viitor. Pentru că nici unii dintre mai-marii lor nu mai aveau nici cunoştinţa Dumnezeului lor, nici conştiinţa neamului. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 24

T-Dorz-0701. Fiecare lucrare vie a Domnului Hristos este ca un izvor, apoi ca un râu, apoi ca un fluviu – până ce ajunge în El, Oceanul cel Mare care le adună pe toate.

2. Cât de însemnat lucru este pentru un izvor care ţâşneşte ca să aibă încă de la început o albie dreaptă, frumoasă şi adâncă, prin care să se scurgă folositor şi curat!

3. Pentru că fiecărui izvor, încă de la începutul său, i s-a rânduit o chemare, o slujbă, o muncă sfântă pentru a uda, a înverzi şi a face roditor locul de unde a izvorât şi tot drumul ce i s-a rânduit până la vărsarea lui finală.

4. Ce greu este totuşi să ţâşnească un izvor viu undeva! Câte frământări subterane, câte lupte cu puteri potrivnice, cu stânci puternice, cu straturi suprapuse – până când primele unde ţâşnesc la lumină, la libertate.

5. Ce forţe puternice trebuie să împingă din străfunduri până când aceste unde ies biruitoare şi pornesc în fericita lor misiune vie şi veşnică!
Cursul liniştit al undelor din afară îl văd toţi. Dar lupta nevăzută a celor din adâncuri numai Dumnezeu o ştie.

6. Aşa este şi cu orice lucrare duhovnicească ţâşnită de undeva. Trebuie să fie nişte forţe puternice adunate de veacuri în străfundul acelui loc, care, lucrând mereu, ajung odată să iasă la lumină într-un om creator, apoi într-o lucrare creatoare, cu un curs creator.

7. Sfântul Pavel spune despre el însuşi că aduce cu sine din străfundul originii sale tot ce au avut bun în ei moşii şi strămoşii săi, căci el zice: „Mulţumesc Dumnezeului meu pe care-L slujesc din moşi-strămoşii mei…”
Tot ce adunaseră bun în ei toţi înaintaşii săi se revărsa acum cristalizat în afară prin el… Apoi prin lucrarea care a început cu el…

8. Desigur, e mare lucru ca un izvor să ţâşnească frumos şi curat undeva, dar este un lucru poate şi mai mare ca acestui val de ape să i se croiască un drum tot aşa de frumos şi de curat mai departe.

9. Căci multe izvoare care au ţâşnit puternic undeva – dacă n-au avut un curs bun şi statornic – s-au prefăcut îndată, ori ceva mai târziu, în nişte băltoace pline de murdărie şi boli. Ar fi fost mai bine să nu fi fost deloc. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 23

T-Dorz-0701. Nu există un adevăr mai puternic, nu există un reazem mai tare, nici un apărător mai sigur al celui nevinovat, ca jertfa lui.

2. Jertfa celui iubitor şi nevinovat nu-l lasă niciodată de ruşine în faţa nimănui. Ea îi dă cinstea marilor îndrăzneli şi siguranţa marilor biruinţe, în cele mai istovitoare confruntări şi în faţa celor mai înverşunate împotriviri.

3. Jertfa este cel mai puternic şi mai convingător argument din toate cele cu care luptă Adevărul şi Dragostea pe pământ.

4. Nu există altă putere mai învingătoare şi alt argument mai convingător decât jertfa curată, răbdătoare şi tăcută până la capăt.

5. Ea este cheia cea mai sigură pentru orice zăvor, calea cea mai sigură către orice inimă, preţul cel mai curat pentru orice cauză.
6. Puterea adunată din suferirea nedreptăţii răbdate cu o senină şi nobilă smerenie, pentru o cauză sfântă, e ca un munte de ape adunate înapoia unei stavile de timp…

7. Când acestui timp i-a sosit ridicarea stavilei, torentul se eliberează şi porneşte – măturând gunoaie şi limpezind albii – frumos dar măreţ, hotărât şi demn, fără să i se mai poată împotrivi nimeni şi nimic, dar impunându-se tuturor.

8. Ascultarea unei porunci dumnezeieşti şi ducerea unui mesaj divin pentru cunoaşterea unui adevăr şi izbânda unei dreptăţi este o datorie mai cutremurătoare decât oricare cataclism.

9. Glasul lui Dumnezeu trebuie să-i fie aceluia căruia îi vorbeşte mai puternic decât orice trăsnet, mai poruncitor decât orice moarte şi mai presus decât orice jertfă.

10. Când eşti convins că solia pe care o ai este unică şi adevărul pe care trebuie să-l aperi este divin – şi că amândouă acestea, în momentul acela, te au numai pe tine –, atunci trebuie să nu te mai gândeşti absolut la nimic altceva decât la aceasta.

11. Atunci nu trebuie să ai mai presus nimic altceva ca ascultarea totală, curajoasă şi grabnică a acestui glas dumnezeiesc, cu orice preţ, cu orice jertfă. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, EVANGHELIA DUMINICII A 23-A DUPĂ RUSALII

D-23-dp-Rusalii-DemonizatulPlină de adânc înţeles este evanghelia acestei duminici. Ea se petrece întocmai şi în zilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele necurate, ca acel din evanghelie, sunt şi astăzi destui. Numai cât noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte du-hovnicească să înţelegem acest lucru.

Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei care ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă la gură. Însă de duh necurat e „cuprins“ şi e „legat“ şi cel care are patimi şi năravuri urâte: beţivul, desfrânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu, în fiecare sâmbătă noaptea, aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile lui satan ca şi acela din evanghelie? Ba da.
Cu ajutorul patimilor, satan se face stăpân pe voinţa omului şi îl face robul lui. O, cum ştie Satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o aţă subţire pe care o poţi rupe uşor. Cel dintâi pahar este numai o aţă slabă. Dar, pe urmă, aţa se tot îngroaşă. Se face şpangă, mai greu de rupt, şi, pe urmă, s-a făcut lanţ grozav cu care satan îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanţuri ce nu zornăie. Din aceste lanţuri numai Mântuitorul ne poate scăpa. Numai când te apropii de Iisus, diavolii patimilor încep a se cu-tremura sau „a se munci“, cum zice Evanghelia. O, ce lucru grozav e să trăieşti o viaţă legată în lanţurile de robie ale diavolului!
Toţi cei chinuiţi de patimi, toţi cei legaţi în lanţurile patimilor, apropiaţi-vă de Domnul, ca să luaţi tămăduire şi scăpare din robia diavolului! | Continuare »

Traian DORZ

Daţi drumul celor prinşi, că nu-i
mai mare har pe lume
ca libertatea orişicui
în Sfântul Crucii Nume!

Desfaceţi pe cei prinşi în laţ
de pofte blestemate,
că-i vai de cei ce mor lăsaţi
în veşnice păcate!

Deschideţi uşile spre Har
la toţi cei robi uitării,
că nu-i în veci mai mare dar
ca clipa liberării.

Desfaceţi lanţuri şi cătuşi,
zăvoare şi lăcate,
toţi cei robiţi să fie-aduşi
la Sfânta Libertate,

La Libertatea ce Hristos,
El singur o aduce,
când liberatul păcătos
devine sfânt prin Cruce.

Iar voi, toţi cei ce preamăriţi
Suprema Libertate,
rămâneţi robi pe veci sfinţiţi
ai Dragostei curate!

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 22

T-Dorz-0701. Multe biruinţe a făcut şi face Lucrarea cea vie a Evangheliei lui Hristos, – dar una dintre cele mai frumoase, permanente, dar şi mai grele este lupta şi biruinţa duhului viu împotriva literei moarte.

2. În Biserica lui Hristos, această luptă a început din clipa când s-a început instituţionalizarea credinţei… Până când intrarea şi ieşirea erau libere, intra oricine voia să trăiască credinţa, dar rămâneau numai acei care o trăiau.

3. Cei ce trăiau credinţa erau smeriţi şi nu căutau locuri de frunte… Cei care n-o trăiau, dar nici nu voiau să plece, – au profitat de bunătatea celorlalţi şi au pus stăpânire nedreaptă asupra lor, pentru câştigul necurat de la ei.
Au interpretat legea în folosul păcatului, făcând-o literă ucigaşă a duhului, iar ei au devenit ucigaşi ai dragostei duhovniceşti.

4. Cuvântul înţelepciunii spune că toate lucrurile sunt într-o necontenită şi frământată rotaţie. Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; şi vine iarăşi înapoi ceea ce a trecut… Dar în locul rânduit pentru judecată de multe ori domneşte nelegiuirea şi în locul rânduit pentru dreptate domneşte nedreptatea (Ecles 3, 15-16).

5. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori că, acolo unde trebuie să domnească Duhul, se stăpâneşte litera şi, în loc ca Lucrarea Evangheliei să sporească spre via-ţă, lucrarea literei o împinge spre moarte.

6. Este o luptă continuă între fiii Duhului şi fiii literei, pe care satana, vrăjmaşul oricărei lucrări vii, îi împinge mereu ca pe nişte sloiuri de gheaţă oriunde se aprinde un foc viu, pentru a-l stinge şi nimici.

7. De-a lungul veacurilor, istoria a scris pe multe pagini ale ei, cu mult sânge şi multe lacrimi, numele multor martiri ai Duhului pe care cruzimea literei i-a ars pe ruguri ori i-a răstignit pe cruci.

8. Oricine îşi caută folosul său sau al tagmei sale, în paguba Duhului Viu şi Sfânt, ajunge un rob şi un tiran în slujba literei care ucide şi arde întâi idei, apoi cărţi, apoi oameni. | Continuare »

Cu iubire

Text: Traian DORZ, melodia: Petru POPA

Cu iubire-ntotdeauna şi cu drag v-am cercetat,
o cântare şi-o lumină fiecăruia v-am dat.

Când spre fire-mi voi da firea, lutului, ce-i lut, curând,
dorul mă va face cântec, duhul mă va face gând.

Şi pe toată amintirea vă voi fi duios îndemn
pentru tot ce-a fost şi este între noi un veşnic semn.

Când veţi fi spre meditare şi cântare îndemnaţi
ori de neoprite lacrimi ochii vă vor fi scăldaţi.

Ori vreo sfântă amintire din uitare răsărind,
duhul meu vă va fi-ndemnul între voi cu drag venind.

El mereu vă va fi-aminte şi vă va rămâne-ndemn
către tot ce-a fost şi este între noi un veşnic semn.

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 21

T-Dorz-0701. Orice izbândă îţi cere un risc pe măsura ei, fiindcă totdeauna există un vrăjmaş ori o primejdie care ameninţă.

2. O izbândă mică cere şi un risc mic. Dar îl cere. O izbândă mare nu se câştigă cu un risc mic, ci cu unul mare. Dacă eşti gata să-l primeşti şi să-l dai, nu totdeauna se întâmplă, dar totdeauna izbândeşti.

3. Când lupta credinţei are de înfruntat vremuri grele, vrăjmaşi cruzi şi legi criminale, – atunci oricărui fiu al lui Dumnezeu i se cere un risc mare pentru credinţa sa.
Dacă este în stare să accepte riscul, el face ceva. Dacă nu-i în stare, el nu va face nimic.

4. Cu cât suntem mai gata să acceptăm orice risc în Numele Domnului şi pentru El, cu atâta vom constata că, de cele mai multe ori, Domnul a îndepărtat ameninţarea bănuită, poate chiar în ultima clipă. Ori o micşorează până la cea mai mică însemnătate.

5. Mare rămâne însă totdeauna răsplata acceptării riscului din prima clipă, chiar dacă nu s-a întâmplat nimic, – fiindcă cel care a acceptat jertfa va fi gata şi s-o suporte aşa cum va fi ea.
Iar Dumnezeul nostru va fi plin de mărinimie când va răsplăti astfel de dovezi de vitejie şi curaj la ostaşii Săi devotaţi.

6. Istoria Bisericii vii a lui Hristos este plină de mari nume de sfinţi şi de martiri, după cum este plin şi cerul lui Dumnezeu.
Dar nici unul dintre cei care au ajuns acolo n-a fost scutit de ameninţări, de chinuri şi de jertfe.

7. Chinurile suferite au fost trecătoare, dar răsplata lor este veşnică.
În Împărăţia lui Dumnezeu nu putem intra decât prin multe necazuri. Le acceptăm – intrăm în ea; nu le acceptăm – rămânem afară.

8. Pe altarul lui Hristos se aduc multe jertfe, pentru că sunt mulţi cei care s-au prefăcut ei înşişi moarte şi jertfe sub acest altar. Jertfele de deasupra rodesc numai prin cele de dedesubt.

9. Cele trei semne ale vieţii de jertfă sunt: întâi lepădarea totală de sine, apoi curajul total, apoi sfinţenia totală. Aceste trei semne au fost totdeauna dovada adevăraţilor trimişi şi ostaşi ai lui Hristos. | Continuare »

În această zi, pomenirea Cuviosului mărturisitor Visarion.

sf_marturisitoriCuviosul părintele nostru Visarion, s-a născut în Bosnia, din părinţi creştini ortodocşi, Maxim şi Maria, în anul mântuirii 1714, şi a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânăr, călătorind pe la multe locaşuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mănăstirea Sfântul Sava, de lângă Ierusalim, a îmbrăcat schima monahicească, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. După un timp, a venit în Slovenia şi s-a aşezat la mănăstirea Pacra, unde pentru râvna sa către cele sfinte, s-a învrednicit de darul preoţiei.

La trei ani după hirotonirea să întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca să-şi întărească şi mai mult sufletul în dreapta credinţă a Bisericii Răsăritului. La puţină vreme după întoarcerea sa din această călătorie, a venit în Ţara Ardealului, unde papistaşii căutau prin silnicie să smulgă credinţă dreptmăritoare din sufletele românilor ortodocşi.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însuşi Ziditorul tuturor, ca să mântuiască din pierzare pe românii drept-credincioşi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credincioşilor râvna pentru credinţa cea adevărată. Trăia o viaţă de aspră înfrânare, hrănindu-se numai cu mâncare slabă de legume. Pentru chipul mult îmbunătăţit al vieţii sale, drept-credincioşii români nu numai că-l ascultau şi urmau poveţele lui, dar cuprinşi de o mare însufleţire duhovnicească, îi sărutau mâinile şi picioarele cele sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stăpânirea catolică şi târât la judecată. În faţa celor care-l judecau, el a stat drept şi fără frică, mărturisind că dreapta credinţă a Bisericii Răsăritului este singura adevărată şi mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta să arate uniţilor rătăcirea lor şi să-i îndemne să se lase de ea. Pentru această mărturisire a dreptei credinţe, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temniţă din Kufstein, în creierul munţilor tirolezi, unde după suferinţe grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vieţii celor vrednici, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi se face pomenirea Cuviosului mărturisitor Sofronie.

Cuviosul Sofronie se trăgea din familia Popovici de la Cioara Sebeşului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în călugărie numele de Sofronie. A sihăstrit multă vreme în Ţara Românească, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara, unde râvna sa pustnicească l-a mânat să-şi facă un mic schit în mijlocul codrului şi să ţină acolo câţiva tineri la învăţătură. Dar diavolul, care pururea caută să strice cele bune, l-a izgonit prin oameni răi din schitul sau şi l-a silit să plece în străine locuri. | Continuare »

După obişnuitul început se zic condacele şi icoasele:

Condac 1:
Veniţi, toţi iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiţilor mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea, care au slujit adevărului şi au mărturisit dreapta credinţă şi cinstind cu evlavie ostenelile lor şi lăudându-i, aşa să zicem: bucuraţi-vă, bunilor mărturisitori şi râvnitori ai adevărului!

Icos 1:
Stâlpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane şi din pruncie ai învăţat dreapta credinţă. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ţi din tinereţe şi viaţa cea îngerească o ai urmat după cuviinţă. Pentru aceasta şi noi, smeriţii, cu laude te cinstim, zicând ţie:
Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinţi credincioşi vlăstar ales;
Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinţilor ai mers;
Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, că întru totul vrednic de sfinţitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viaţa te-ai dovedit;
Bucură-te, cela ce de tânăr multe locaşuri sfinte ai cercetat;
Bucură-te, că din izvorul credinţei ortodoxe din belşug te-ai adapat;
Bucură-te, cela ce şi la Sfântul Mormânt cu evlavie ai ajuns;
Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinţi, de bucurie, ai plâns;
Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;
Bucură-te, că de atunci şi numele de Visarion tu ai primit;
Bucură-te, cela ce, toată viaţa, pe cărările curăţiei ai umblat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvna Ortodoxia ai apărat! | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 20

T-Dorz-0701. Seriozitatea este cea mai necesară însuşire a unui credincios, după cum lipsa ei este cea mai mare nenorocire pentru el.
Seriozitatea te poate înălţa într-o clipă în ochii cuiva, iar lipsa ei îţi poate distruge într-o clipă tot ce ai clădit în mulţi ani.

2. Să fim totdeauna serioşi, dar să nu fim niciodată ţepeni şi ursuzi. Să fim comunicativi, fără a deveni flecari. Să fim binevoitori, fără a deveni mândri.
Acesta este felul de comportare al Domnului şi al celor [care sunt] ai Lui.

3. Întâlnirile noastre cu alţii şi stările noastre cu ei trebuie să fie în aşa fel, încât să contribuie la o continuă înălţare a sufletelor şi relaţiilor noastre.
Pentru aceasta răspundem cu toţii şi trebuie să aducem între noi fiecare tot ce are mai bun, mai frumos şi mai cinstit în sufletul său.
4. În felul acesta ne vom crea un mediu nou, atrăgător şi fericit, care ne va apropia mereu tot mai multe suflete sincere, transformându-le şi înnobilându-le fericit în Hristos.

5. Numai în acest fel vom pregăti şi vom grăbi venirea fericită a mântuirii patriei noastre, a familiei noastre – şi în primul rând a sufletului nostru.

6. Oriunde este un suflet sincer care doreşte şi luptă cu adevărat pentru acest scop, chiar dacă la început va fi numai el singur, – în curând Dumnezeu îi va mai da unul, apoi altul şi altul, până vor fi o adunare mare.

7. Dar bucuriile pe calea credinţei merg mereu împreună cu suferinţele; şi izbânzile noastre în lupta sfântă cresc deopotrivă cu riscurile pe care ni le asumăm pentru cucerirea lor.

8. Satana şi lumea, aceşti vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, vor lupta până la sfârşit, ca să împiedice şi să zădărnicească orice lucrare bună. Şi cu aceşti vrăjmaşi vom avea mereu de luptat atât fiecare, cât şi toţi.
Să fim totdeauna treji şi pregătiţi.

9. Şi, cum Răul a atras în slujba lui aproape toate mijloacele şi aproape pe toţi oamenii, Evanghelia lui Hristos şi credincioşii ei vor fi tot mai strâmtoraţi şi izgoniţi, pe măsură ce va creşte păcatul şi necredinţa.
10. În vremile din urmă, spune Cuvântul lui Dumnezeu că lupta dintre bine şi rău se va ascuţi tot mai mult. Din cauza urii împotriva lor, lumina, adevărul şi binele vor fi stârpite aproape de peste tot. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 19

T-Dorz-0701. Dacă noi umblăm în curăţie deplină, în cinste şi în vrednicie deplină, noi n-avem atunci duşmani răufăcători, ci numai binefăcători.
Întâi, toate acţiunile lor, Domnul le va schimba spre binele nostru. Iar apoi răbdarea şi nevinovăţia noastră ni-i va schimba în prieteni.

2. Nu vă plângeţi de duşmani, dacă nu-i meritaţi şi dacă nu vi-i faceţi singuri.
Chiar uneltirile şi învinuirile lor nedrepte în contra voastră vă vor fi cele mai puternice motive de rugăciune, de iubire şi de inspiraţie.

3. Cel mai potrivit ceas de rugăciune şi cel mai puternic prilej de biruinţă ni-l dă Domnul tocmai prin prezenţa ori ameninţarea unor duşmani pe care nu-i merităm, – dar nu-i urâm.

4. Un mare violonist credincios trebuia să dea un concert greu. Cu câteva clipe înainte, nişte vrăjmaşi i au rupt trei corzi de la vioară, lăsându-i numai una – coarda mi.
Sala plină îl aştepta; iar el, rugându-se şi iertându-i, a început să cânte… Şi tot concertul l-a cântat pe o singură coardă. Toată sala l-a aplaudat ca pe un uriaş al muzicii. Dumnezeu întorsese fapta vrăjmaşilor spre binele său. Aşa ştie să lucreze Dumnezeu, schimbându-i pe duşmanii noştri în binefăcătorii noştri.

5. Răutatea vrăjmaşilor noştri ne face uneori să găsim în noi puteri neobişnuite şi să realizăm ceea ce niciodată n-am fi făcut altfel.

6. Moise spunea odată poporului eliberat: Nu eu v am scos din robia Egiptului, ci răutatea unui vrăjmaş care m-a ameninţat pe mine cu moartea, făcându-mă să fug în pustie. Dacă n-ar fi fost acela, eu n-aş fi făcut nimic niciodată.

7. Poate că şi noi, fără vrăjmaşii care ne-au făcut să suferim şi fără durerile din partea lor, care ne-au făcut să plângem şi să ne rugăm, n-am fi creat niciodată nimic. Ori, în nici un caz, n-am fi creat fără acestea ceea ce am creat cu ele.

8. Diavolul, care L-a urmărit pe Mântuitorul încă de la naşterea Sa ca să-I facă rău, – tocmai când se bucura că poate să-I facă răul cel mai mare, îndemnând pe Pilat şi pe Caiafa să-L răstignească, chiar atunci I-a dat ocazia celei mai mari biruinţe contra morţii şi a lui satana.
9. Aşa ştie Dumnezeu să scoată binele din rău, dreptatea din silnicie şi biruinţa din înfrângeri.
Şi, cu cât întunericul de la început este mai mare, cu atât lumina de la sfârşit este mai strălucită. Ferice de cine crede de la început! | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 18

T-Dorz-0701. Unde este poezia pe care v-o oferă lumea astăzi vouă, celor ce căutaţi în ea iubirea, frumosul, adevărul, sublimul?
Iată ce pleavă şi nisip vă oferă lumea şi arta ei sub numele divin al poeziei!

2. Ce este poezia lumească? O îngăimare de cuvinte fără şir şi fără sens, fără noimă şi fără valoare. Dacă cel ce le-a compus nu le-ar citi din carte, ci l-aţi auzi vorbindu-le singur, v-aţi face trei cruci şi v-aţi ruga cu milă pentru el ca pentru unul care şi-a pierdut mintea.

3. Unde este cântarea pe care o oferă lumea – şi ce este ea? Oare nu nişte ţipete, nişte urlete, nişte zbierete şi gemete ca ale nenorociţilor din balamuc în ceasurile lor de crize? Ori ca ale fiarelor în cuşcă, ori ca ale demonilor în iad!…

4. Iar dansurile lumeşti au devenit ca nişte trânteli, nişte strâmbături şi zvârcoliri ca ale unor bolnavi de epilepsie în stările lor cele mai respingătoare!
Astea sunt tot ce poate da lumea. Iată valorile ei!

5. Valorile lui Hristos însă nu se cunosc numai după strălucirea lor de moment sau după durata lor în timp, ci mai ales după folosul profund atât sufletesc, cât şi trupesc ce-l aduc şi îl lasă celor ce le caută şi le dobândesc.
Ce aur dă Hristos la fiii Săi! Şi ce otravă dă lumea la ai ei!

6. Primăvara înseamnă naşterea din nou, răsărirea seminţei. Nimic nu răsare, nu creşte şi nu se dezvoltă fără începutul naşterii din nou. Aceasta este scânteia din care va răsări şi se va înălţa inspiraţia mântuirii.

7. Cântarea şi poezia sunt apoi creşterea şi înălţarea, conducând maturizarea spre coacere şi apoi spre cules.
Aceste cicluri trebuie să se urmeze neapărat fiecare la vremea şi cu scopul său, după ciclurile veşnice…

8. Iată ciclurile veşnice:
Pământul, ploaia, soarele;
naşterea, învierea, slava;
Tinereţea, poezia, cântarea;
Primăvara, Vara, Toamna;
– sau invers. E tot una. | Continuare »