DOAMNE, N-AM PE NIMENI

„«Doamne» – I-a răspuns bolnavul – «n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tul-bură apa şi până mă duc eu se pogoară altul înaintea mea.»“ (Ioan 5, 7)

Ce strigăt dureros este acesta: n-am pe nimeni! Dacă l-aţi spus vreodată, ştiţi ce amar este! Sunt atâţia care n-au pe nimeni, însă nu pot striga – sau nu ştiu să strige. Sau strigă, dar nu-i aude nimeni, căci locuiesc prea adânc în ţara durerii. Iar în ţara durerii toţi locuitorii sunt ori surzi şi nu-i aud, ori muţi şi nu le pot răspunde, ori paralizaţi şi nu-i pot ajuta! Ţara durerii este adesea un pustiu. Şi pustiul este locul unde nu este ecou. Acolo glasul n-are sunet.
Vai, e plină lumea de suflete care n-au pe nimeni! În adâncul inimii lor, în cele mai tainice locuri ale vieţii lor, adică atunci şi acolo unde omul are mai multă nevoie ca oricând să nu fie singur, cei mai mulţi oameni n-au pe nimeni, sunt în cea mai mare singurătate.

Vrei o dovadă? Chiar tu eşti dovada! Gândeşte-te: pe cine ai tu? Ai mamă sau tată, ai soţ sau soţie, ai vreun copil iubit sau vreun prieten apropiat?
Până unde merge sufletul iubit cu tine şi cât cunoaşte el din tainele tale cele mai grele şi mai adânci? Câte lucruri nu ţi le-ai spus fiinţei iubite şi nici nu i le vei putea spune niciodată! – Nici ei, nici nimănui pe pământ. Fiindcă simţi că nu te-ar putea înţelege. Ori nu te-ar putea ierta. Ori nu ţi-ar mai da nici o cinste. Ori nu te-ar mai putea iubi.

Tainele sunt totdeauna prea grele. Iar oamenii sunt prea slabi! Nu le pot purta. Vezi cu durere cât de aproape este hotarul până la care te pot însoţi chiar şi cei mai iubiţi ai tăi, în tainele sufletului tău. Şi cât de mult drum eşti silit să-l faci numai singur, căci ei nu pot merge mai departe cu tine. Şi cât de greu este tocmai drumul cel pe care trebuie să-l mergi singur. | Continuare »

Nimica nu-i mai scurt ca viaţa


Nimica nu-i mai scurt ca viaţa, dar nici mai lung nimic ca ea
poţi ori s-o pierzi, ori să ţi-o mântui, depinde de voinţa ta.

Nimic mai trecător ca viaţa, dar nici mai veşnic decât ea,
poţi s-o trăieşti în har sau flăcări, depinde de voinţa ta.

Nimic nu-i mai amar ca viaţa, dar nici mai dulce decât ea,
poţi face-n ea ori rău, ori bine, depinde de voinţa ta. | Continuare »

EU SUNT UN STROP DIN UNDA TA

Traian DORZ

Eu sunt un strop din unda Ta,
Izvor desăvârşit de viaţă,
şi toată strălucirea mea
mi-e revărsată de-a Ta Faţă.

Şi sunt un psalm din corul Tău
de negrăită armonie,
tot ce-i dumnezeiesc al său
se datoreşte numai Ţie.

Şi-o iotă din Cuvântul Sfânt
suit cu trudnică trăire
spre slava unui legământ
dus doar cu moartea la-mplinire.

Şi-o rază din lumina Ta
căzută-o clipă peste-o tină,
tot ce-i ceresc şi sfânt în ea
e numai partea Ta divină. | Continuare »

CEL DINTÂI PAS: NAŞTEREA DIN NOU

Primul cuvânt al lui Dumnezeu a fost: Lumina! Să fie Lumină! (Geneza 1, 3).
Prima poruncă a lui Hristos a fost: Lumina să fie viaţa voastră înaintea oamenilor (Mat. 5, 16).
Prima lucrare a Duhului Sfânt a fost Lumina (Fapte 2, 3).
Primul lucru pe care-l face Dumnezeu în orice suflet chemat la mântuire este naşterea din nou. Iar naşterea din nou începe cu lumina. O mare lumină face Cuvântul lui Dumnezeu în sufletul care îl primeşte, iar la lumina aceasta omul îşi vede haosul şi pierzarea sa. Văzând-o, se îngrozeşte şi-L cheamă pe Hristos în ajutor.
Acesta este începutul mântuirii.
Lumina face ordinea şi aşezarea cea nouă a vieţii.
Cu fiecare suflet Hristos începe tot aşa.
Numai atunci se face o temeinică lucrare mântuitoare într-un suflet când Hristos începe astfel lucrarea Sa în el, cu lumina.
Tatăl a început de la mare spre mic.
Fiul începe de la mic spre mare.
Tatăl a început de la Veşnicie spre om.
Fiul începe de la om spre Veşnicie.
Omul este locul unde s-au întâlnit lucrările Tatălui ale Fiului – şi de unde se continuă prin Duhul Sfânt.
Amândouă aceste lucrări sunt una. Ele vin spre om şi pornesc de la om. Dumnezeu S-a coborât până la Omul-Hristos. Şi Hristos-Omul S-a înălţat până la Dreapta Măririi lui Dumnezeu (Filip. 2, 6-1 I; Evrei 1, 3-4).
Hristos este slava omenirii; El este Omul-Dumnezeu. Şi Hristos este slava cerurilor; El este Dumnezeul-Om. În faţa oamenilor El este Dumnezeul înomenit. În faţa lui Dumnezeu este Omul îndumnezeit. | Continuare »

NU ŢI-A FOST PRIETEN

Nu ţi-a fost prieten duhul lumii, te-a amânat de azi pe mâini,
Şi după ani de amăgire nimic nu le-a lăsat în mâini.

Nu ţi-a fost nici copilăria prieten credincios, curând
s-a dus senină către alţii şi gol te-a părăsit plângând.

Nu ţi-a fost prieten cu credinţă nici tinereţea cât ai vrut,
nici sănătatea, nici norocul, – un Singur Prieten ai avut.

Dar pe Acela Unul Singur L-ai preţuit cel mai puţin,
L-ai ascultat cel mai din urmă şi L-ai privit cel mai străin.

Şi totuşi încă El aşteaptă ca-n sfintele-ţi păreri de rău
să-L preţuieşti a Lui iubire cât mai aşteaptă-n pragul tău.

… Deschide-I Singurului Prieten, plângându-ţi vina ta cu-amar,
căci dacă şi El Se va duce poţi plânge-n veci, va fi-n zadar.

Traian Dorz, Cântări de drum

„Cercetaţi scripturile, căci acelea mărturisesc Despre Mine“

Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea aceasta ni-L arată pe Iisus la vârsta de 12 ani, când „L-au aflat părinţii Lui în templul din Ierusalim, şezând în mijlocul dascălilor, ascultându-i şi întrebându-i pe ei. Şi se minunau toţi de priceperea şi de răspunsurile Lui“ (Luca 2, 46-48).
Şi cu alte prilejuri ne spun Evangheliile că intra Iisus în sinagogă (biserica iudeilor) şi tâlcuia Scripturile. Aşa Evanghelia de la Luca ne spune într-alt loc (4, 16-17) că, „intrând, după datina Sa, în sinagogă, S-a sculat să citească şi I S-a dat Lui cartea lui Isaia proorocul“. „Şi se minunau toţi de învăţătura Lui, că era învăţându-i pe ei ca unul ce are putere, şi nu ca fariseii şi cărturarii“ (Marcu 1, 22). „Au nu era inima noastră întru noi arzând când El (Iisus) ne tâlcuia Scripturile?“ (Luca 24, 32), au zis cei doi învăţăcei după ce Iisus le tâlcuise Scripturile pe drumul Emausului.

Cu toate prilejurile, Mântuitorul îi îndemna pe iudei, zicându-le: „Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine şi întru dânsele socotiţi a avea viaţă veşnică“ (Ioan 5, 39). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul îi îndemna pe iudei să citească Biblia Vechiului Testament: cărţile lui Moise, prorocii şi psalmii care Îl profeţeau şi Îl arătau pe Mântuitorul (însă iudeii n‑aveau ochii sufleteşti să-L vadă). Această Biblie a Vechiului Testament, pe urmă, s-a sporit cu Noul Testament, care cuprinde Evangheliile (învăţăturile) Mântuitorului şi ale apostolilor. Dacă Mântuitorul îi îndemna cu stăruinţă pe iudei să cerceteze Scripturile Vechiu­lui Testament, care cuprindeau încă numai umbra harului, cu atât mai vârtos trebuie să cercetăm şi noi aceste Scripturi şi mai ales pe cele ale Noului Testament, care cuprind lumina cea mare: învăţăturile Mântuitorului. | Continuare »

Rugăciunea proorocului Ieremia

— din Plângeri, cap. 5, 1-13 (I) —

Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a-ntâmplat
şi vezi-ne ocara cea grea de ne-ndurat!
A noastră moştenire trecută-i la străin
şi cei din altă ţară a’ noastre case ţin.

Ca văduvă ni-e mama, căci tată nu avem,
plătite lemne ardem, plătită apă bem.
Vrăjmaşii, fără milă, ne-alungă îndârjiţi
şi nu ne dau odihnă când suntem obosiţi.

Noi mâna după pâine spre-Asiria-am întins
şi spre Egipt, căci foamea şi lipsa ne-au cuprins.
S-au dus părinţii noştri care-au păcătuit,
iar noi purtăm păcatul: azi robii ne-au robit.

Şi nimeni nu ne scapă din mâna lor nici az’,
mâncăm cu preţul vieţii o pâine de necaz.
Ne ard a’ foamei friguri aşa cum arde-un foc;
femei şi fete-s toate bătaia lor de joc…

Mai-marii noştri fost-au şi dânşii nimiciţi
şi toţi bătrânii noştri sunt azi dispreţuiţi,
cei tineri, duşi la muncă, copiii — la poveri…
— Ah, toate-s, Doamne, toate dureri şi iar dureri! (Traian DORZ)

Nelegiuirile noastre mărturisesc – Ieremia 14, v. 7

Traian Dorz, din HRISTOS – SOLIA BIBLIEI

Pentru cei care ascultă voia lui Dumnezeu şi împlinesc cuvintele Lui, totul va mărturisi numai bine sau numai spre bine. Nu vor mărturisi pentru ei numai faptele bune pe care le-au îndrăgit şi pe care le-au urmat. Ci vor mărturisi şi păcatele pe care le-au lăsat şi le-au urât. Celor buni până şi cele rele o să le fie spre laudă. Pentru că ei nu le-au făcut, deşi le puteau face.
Dar contra celor care nu ascultă şi nu fac voia lui Dumnezeu vor mărturisi nu numai faptele bune pe care trebuiau să le facă şi nu le-au făcut, ci şi mai puternic îi vor osândi nelegiuirile lor, pe care puteau să nu le facă, dar le-au făcut.

Dragă suflete, ia bine seama la aceste lucruri! Păcatul strigă… Păcatele tale strigă după tine neîncetat. Strigă şi spre Dumnezeu, mărturisind împotriva ta, şi strigă şi spre oameni, arătându-te cu o mie de degete cum eşti şi ce faci. Acum, poate mai crezi că te poţi ascunde din faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor după nepăsare, după îndoieli, după necredinţă sau după făţărnicie şi după neruşinare. Dar va veni vremea când Mânia lui Dumnezeu va nimici aceste ascunzişuri ale tale – şi tu vei rămânea gol în faţa acuzelor necruţătoare ale propriilor tale nelegiuiri.
Vrei să scapi? Vrei să nu mai strige împotriva ta nelegiui-rile pe care le-ai săvârşit? – Vino la Hristos chiar acum! Vino şi cazi cu lacrimi amare de căinţă la Crucea Lui şi cere-I să le spele cu Sângele Lui cel Scump, vărsat pe Golgota şi pentru ale tale nelegiuiri. Dacă vei face acest lucru cu o inimă zdrobită de părere de rău, vei primi. Iar dacă rămâi hotărât lângă Hristos şi Îl urmezi până la moarte, niciodată nelegiuiri nu vor striga după tine… ci vor veni fapte bune, roadele Duhului Sfânt, care vor mărturisi tot mai frumos că le-ai făcut. | Continuare »

CEA DINTÂI BIBLIE TĂIATĂ ŞI ARUNCATĂ ÎN FOC (Ieremia 36, 23)

Preot IOSIF TRIFA, «Biblia – Cartea Vieţii»

Cea mai prigonită carte din lume a fost, este şi va fi Biblia.
Biblia este marea descoperire (revelaţie) a lui Dumnezeu. Biblia ne arată toate planurile ce le are Dumnezeu cu mântuirea noastră. Iar, de altă parte, Biblia ne arată şi toate planurile ce le are satan cu pierderea noastră. Biblia îl descoperă pe satan, îl dă de gol cu toate vicleşugurile lui. De aceea acesta nu poate suferi Biblia. O urăşte cu ură mare şi luptă neîncetat contra ei. Satan urăşte Biblia şi pentru că ea spune adevărul cel veşnic. Spune adevărul pe faţă. Iar satan, fiind tatăl minciunii, urăşte adevărul. Nu-l poate suferi. Şi se luptă contra lui, silindu-se să-i ţină pe oameni în minciună.

De aceea satan urăşte cu ură mare Biblia. Şi se ţine neîncetat pe urmele ei. De când s-a ivit Biblia în lume, satan se ţine neîncetat pe urmele ei cu prigoane, cu critici, cu vorbiri de rău etc. Şi face el totul ca să n-ajungă Biblia în mâna omului. Că orice altă carte din lume diavolul o lasă să ajungă mai uşor în mâna omului, decât Biblia.

Cel dintâi atac contra Bibliei îl vedem în Ieremia, cap. 36: „În al patrulea an al lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit lui Ieremia din partea Domnului: Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus Eu! Şi a chemat Ieremia pe Baruh, care a scris în Carte Cuvintele Domnului, şi le-a citit în auzul poporului“. | Continuare »

Pomenirea sfântului prooroc Ieremia

Sinaxar 1 Mai

Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: „S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn”. Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu. | Continuare »