Învierea lui Iisus Hristos se dovedeşte prin minunile Apostolilor

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Cuvânt la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

„Domnul a înviat cu adevărat” (Lc. 24, 34)

Mulţi pun întrebarea: pentru ce Hristos nu S-a arătat iudeilor îndată după învierea Sa? Dar aceasta este o întrebare de prisos şi nefolositoare. Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor.
Cum că ei n-ar fi crezut nici când El li S-ar fi arătat după învierea Sa, o dovedeşte învierea lui Lazăr. Acesta murise de patru zile, aşa că putea şi trecuse în putreziciune. Dar Hristos 1-a rechemat la viaţă înaintea ochilor iudeilor, si iarăşi i-a deşteptat; însă cu toate acestea, El n-a putut a-i aduce la credinţă; dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmaşi ai Săi. Căci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omorî. Dacă ei n-au crezut în El când a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi înfuriat ei oare asupra Lui mai tare, când El li S-ar fi arătat iarăşi ca înviat? Ei prin aceea negreşit nu s-ar fi îndreptat, ci necucernicia şi osânda lor ar fi sporit. Aşadar pentru ca El să-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a arătat lor, ci numai ucenicilor Săi; căci El i-ar fi expus la o mai mare pedeapsă, dacă după răstignire S-ar mai fi arătat lor. Aşadar, El S-a retras de la ochii lor, pentru ca să-i cruţe, dar S-a arătat lor prin minunile Apostolilor Săi. Era totuna ori să fi văzut pe Cel înviat, ori să fi auzit pe Petru grăind slăbănogului: „în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă” (F.A 3, 6). | Continuare »

IOSIF, UCENICUL PE ASCUNS…

Traian Dorz, din «Hristos – Jertfa noastră»

„După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Iisus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Iisus.“ (Ioan 19, 38)

Binecuvântat să fie Domnul, Care le-a prevăzut pe toate şi le-a rânduit cu înţelepciune. Care a pregătit pentru orice lucru al Său o unealtă potrivită. Şi pentru orice situaţie, o ieşire la timp.
Iată un nume nou, un ucenic nou, o nouă unealtă a lui Dumnezeu, de care nu se mai vorbise înainte.
Iosif din Arimateea apare tocmai la timp, când era mai mare nevoie de el. Când apăruse o trebuinţă pe care n-o putea rezolva altcineva.
Apare cum apăruse şi Simon din Cirena să ajute la purtarea crucii când greutatea ei ajunsese prea mare. Şi când altcineva nu se găsea în stare de acest lucru decât el. Cum apăruse Maria cu mirul său. Şi Marta cu casa ei primitoare.

Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Iisus. Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos. Să nu pierdem niciodată speranţa şi încrederea în puterea şi grija lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos. Faţă de rămăşiţele Sale. Faţă de Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu Însuşi Sângele Său cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării şi Bisericii par moarte, când ochii ei nu mai văd, când mâinile ei nu mai lucrează, când picioarele ei nu mai merg, când inima ei nu mai arde, – bunătatea şi iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi. Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte. Şi pentru ceea ce va fi în urmă.

Iosif, ucenicul pe ascuns, se ferise atât de bine tot timpul până acum, aşa încât nu ştiuse nimeni că şi el era un ucenic al lui Iisus. A venit însă clipa când şi el a trebuit să-şi dovedească prin faptă dragostea şi credinţa faţă de Domnul.
Dacă Iosif nu şi-ar fi înţeles atunci datoria sa, dacă răspunderea lui faţă de această datorie n-ar fi biruit atunci frica de iudei din inima sa, dacă Iosif n-ar fi prins prilejul acela unic care i se oferea, să facă acel lucru frumos pentru Iisus, cum făcuse la vremea ei şi Maria (In. 12, 3), – atunci Iosif ar fi rămas un necunoscut, un fricos, un laş şi un osândit pentru totdeauna. Şi în zadar ar fi fost toată speranţa lui şi ucenicia lui. | Continuare »

Plângerea deasupra Epitafului

Sfântul Luca al Crimeei

Iată, soarele s-a întunecat. Pământul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfâşiat de sus şi până jos catapeteasma templului, care despărţea Sfânta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfânta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.

Epitaf

Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpânirea lui. Despicatu-s-au stâncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: „Săvârşitu-s-a”.
Ce s-a săvârşit? S-a săvârşit lucrarea mântuirii neamului omenesc de stăpânirea diavolului, sau împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legământ. El a luat asupră-Şi durerile noastre… (Is. 53, 4-9).

Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a dat suspinul cel din urmă pe Crucea de pe Golgota o dată cu acel cuvânt ce a cutremurat întreaga lume: „Săvârşitu-s-a!” A căzut pe piept capul încununat cu cunună de spini, împurpurat cu Sânge. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironosiţele, a venit Iosif cel din Arimateea şi în adâncă jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al învăţătorului lor şi au făcut deasupra lui plângere cu amar.
| Continuare »

Evanghelia despre Dumnezeu printre ucigători

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI, Predică la Vinerea Mare

Hristos pe Golgota! Mântuitorul pe Cruce! Cel Unul drept în chinuire mare! Iubitorul de oameni ucis de oameni! Să se ruşineze cel care are conştiinţă! Să plângă cel care are inimă! Să priceapă cel care are minte!
Cu ce putem asemui această întâmplare – tainică precum nesfârşitul, vârtos precum pământul şi înfricoşător precum iadul? Dintre milioanele de întâmplări care au loc în fiecare zi în întreaga lume, care se pot afla întru priveliştea ochilor noştri şi întru auzul urechilor noastre, cu care faptă putem asemui această lucrare, care nu s-a mai pomenit, a răufăcătorilor de pe Golgota? Cu un miel printre lupii răpitori? Sau cu un prunc neprihănit în fălcile unui împărat precum şarpele? Sau cu o mamă înconjurată de fiii şi fiicele sale nebune? Sau cu căderea meşteşugarului în maşinăria pe care el însuşi a făcut-o, ca să fie făcut bucăţi bucăţele de roţile maşinăriei? Cu Abel, care a fost ucis de fratele său? Dar atunci, păcătosul cel mai mare l-a ucis pe păcătosul cel mai mic, pe când aici, oamenii cei răi se năpustesc asupra celui fără de păcat. Cu Iosif, ai cărui fraţi l-au vândut în Egipt? Dar acesta era un păcat împotriva fratelui lor, nu împotriva unui binefăcător, pe când aici păcatul este împotriva Binefăcătorului. Cu dreptul Iov, pe care Satan cel trupesc l-a dat spre stricăciune şi putrezire cu duhoare grea, ajungând hrană viermilor? Dar atunci Satan s-a ridicat împotriva plăsmuirii lui Dumnezeu, pe când aici plăsmuirea se ridică împotriva Plăsmuitorului. Cu David cel minunat, împotriva căruia fiul său Absalom a ridicat răzvrătire? Dar aceea era o mică pedeapsă pentru un mare păcat al lui David, pe când aici cel Unul fără de păcat, Preadreptul suferă chinuire aşa de îngrozitoare! | Continuare »

O, Sfântă Faţă-nsângerată

Traian Dorz, din Cântarea Învierii

O, Sfântă Faţă-nsângerată,
senină sub cununa-Ţi grea,
spre slava Ta îndurerată
cum să-mi ridic privirea mea?

Cu lacrimi Te privesc,
cu lacrimi Te iubesc,
cu lacrimi Te sărut smerit,
căci pentru mine-ai suferit!

Ce susă-i slava Ta divină,
ce joasă-i aplecarea Ta
între Sfinţenie şi Vină,
pe amândouă-a le purta!

Cum să-Ţi privesc acele rane
ce ştiu că eu Ţi le-am făcut,
– o, dureroasele piroane
ce-al meu păcat Ţi le-a bătut!…

Iisuse, răstignit de mine,
mă prăbuşesc plângând zdrobit:
ce vinovat sunt către Tine
– şi totuşi Tu cât m-ai iubit!

Zdrobit-am Inima-Ţi iubită,
făcând ce nu mai pot uita
– cu toată inima-mi zdrobită
plâng încleştat de Crucea Ta!

Lângă Crucea lui Iisus…

Traian Dorz, din Hristos – Jertfa noastră

„Lângă crucea lui Iisus stătea Mama Lui şi sora Mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa şi Maria Magdalena.“ (Ioan 19,25)
Până la cruce, au stat mulţi lângă Iisus, dar lângă cruce nu mai stau cu El decât cei în care dragostea a biruit frica morţii. Cei ai căror dragoste este mai tare ca moartea şi ai căror gelozie este mai neînduplecată decât orice (C. Cânt. 8, 6).
Lângă crucea lui Iisus, în cel dintâi loc este tot Mama Lui Sfântă.
De lângă Buna Vestire şi până lângă Crucea Împlinirii acesteia, Preasfânta Fecioară şi Preadulcea Mamă a fost nedespărţită de Iisus.
Ea a fost lângă ieslea cântărilor îngereşti pentru El.
Ea a fost lângă creşterea rugăciunii cu El.
A fost lângă îngrijorările pământeşti pentru El.
A fost lângă bucuriile izbânzilor Lui şi a fost lângă durerile patimilor Lui…
Ea este acum lângă Jertfa Ispăşirii Lui.

Şi ea este astăzi la dreapta Slavei Lui (Ps. 45, 9).
Căci este drept ca aceea care a băut cel mai amar pahar alături de Iisus, Fiul ei Sfânt, care a fost botezată cu cel mai greu botez alături de El, prin inima căreia a trecut cea mai chinuitoare sabie (Lc. 2, 35), să fie şi de-a dreapta Lui mai întâi ca oricare, în slava veşnică (Mt. 20, 23), şi să fie şi în cinstirea noastră veşnică tot aşa, mai presus de orice altă sfinţenie pământească. După cum şi slujba pe care ea a adus-o lui Dumnezeu a fost unică şi mai presus ca oricare alta.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă Fecioară desăvârşită, Preasfântă Mamă Unică, Preasfântă Închinătoare mai apropiată, Preasfântă Fiinţă mai cinstită, Preasfântă inimă mai iubitoare, – tu, care eşti cea mai aproape de Fiul Tău şi Mântuitorul nostru Dulce, – roagă-te pentru noi de lângă El… Şi de lângă noi. | Continuare »

Cu Domnul spre Golgota (II)

Traian DORZ

E Joi seara…
Sună iarăşi semnul stingerii străjerii;
pe Ierusalim se lasă vălul liniştit al serii.
Se coboară înnoptarea, ca un blestem se coboară,
să apese inimi care vând, trădează şi omoară!
Mii de stele luminează noaptea rece şi senină;
undeva, cu ucenicii, Domnul este-acum la Cină;
iar cântarea lor de slavă, legănată lin, coboară
dulce, mângâind tăcerea şi se stinge-ncet afară…

…Dar, cum stă cu ei,
pe Domnul întristarea Îl cuprinde:
– Adevăr grăiesc Eu vouă,
unul dintre voi Mă vinde!…
Se-ntristează ucenicii când aud această veste,
întrebându-se cu teamă: – Doamne, oare cine este?
Dar când l-au văzut pe Iuda
cum se scuză,
cum oftează,
cunoscură vânzătorul, căci trădarea se trădează! | Continuare »

I-A IEŞIT ÎN ÎNTÂMPINARE

Traian Dorz, din Hristos – Împăratul nostru
(Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan capitolul 12)

„A luat ramuri de finic şi i-a ieşit în întâmpinare, strigând: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!»“ (Ioan 12, 13)

Hristos venea înspre Ierusalim, iar poporul a ieşit în întâmpinarea Lui. Ce minunat pornise să se înfăptuiască dorinţa lui Dumnezeu şi aspiraţiile poporului însetat după fericire, în întâlnirea lui Hristos cu poporul – şi a poporului cu Hristos!
Prin învăţătura Sa, Iisus ar fi rezolvat fericit toate problemele poporului: cele religioase, cele politice, cele sociale şi orice alte probleme pe care le aveau mulţimile. Hristos le aducea înfrăţirea binefăcătoare, egalitatea respectuoasă, întrajutorarea iubitoare, toate acestea fiind legile de temelie ale Sistemului pe care îl aducea Hristos.

O, dacă ar fi fost primit acest sistem şi dacă ar fi fost înfăptuit, el, Singurul, i-ar fi putut face fericiţi pe toţi oamenii, căci tot ce mai au bun în ele toate celelalte sisteme omeneşti au numai ceea ce au luat de la Hristos.
Dar vai, ceea ce a înţeles atunci mulţimea n-au putut să înţeleagă şi conducătorii ei. Poporul, care era inima gata să întâmpine, gata să primească, gata să facă totul, n-a fost totuşi ajutat de conducătorii lui, care erau mintea îndrumătoare. | Continuare »

Minunată şi frumoasă

Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!
– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.

Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.
Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.

Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.
Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu…

Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.
Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.
Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az’,
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.

Traian Dorz, Cântările Dintâi