STEAGUL BIRUINŢEI TALE

Traian DORZ

Steagul Biruinţei Tale, Dumnezeule Slăvit,
prin ce lupte, câte veacuri şi-n ce fel a strălucit!

De când l-a nălţat Golgota peste şarpele înfrânt,
ce puteri şi ce potrivnici a zdrobit înaintând!

Ce mâini sfinte-l înălţară şi-l purtară până az’
tot mai nalt şi tot mai sigur, mai frumos şi mai viteaz!

L-au stropit cu sânge sfinţii şi martirii fericiţi,
arşi pe rug sau traşi pe roată, dar în veci nebiruiţi!

L-au scăldat în lacrimi ochii sfintelor fecioare, mii,
– toţi cei ce-au murit privindu-L pentru veci de veci sunt vii.

– El e Steagul Oastei noastre, după El suim luptând,
cu El vom intra-n Cântarea Biruinţei în curând!

Sfântul Ierarh Nicolae

O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noim, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.

Din minunile Sfântului Nicolae:

[O fotografie părintească şi un sărut frăţesc]

Traian Dorz, fragment din «Hristos – mărturia mea»

Voi povesti aici şi cum a fost primul meu drum la Sibiu. (…)
Părintele Iosif îmi părea o fiinţă mai mult cerească decât pământească. Iar la nădejdea că vreodată aş putea să ajung să-l văd nu îndrăzneam nici măcar să gândesc. Eu eram atât de nimic, iar omul acesta era atât de sus, încât mi se făcea şi frică. Începeam să tremur şi numai gândindu-mă.

Dar, într-o zi din toamna anului 1931, totuşi am plecat.
Am luat bănuţii câştigaţi din vânzarea cărţilor şi m-am dus la gară. Îmi era şi frică de tren.
O mare putere lăuntrică mă împingea totuşi să merg acolo. Nu mai călătorisem niciodată cu trenul până atunci şi multe temeri mă nelinişteau, dar am îndrăznit.
Şi, astfel, într-o zi de decembrie, dis-de-dimineaţă, pe la orele două sau trei noaptea, am sosit în Sibiu.
N-am putut sta în gară, ci am pornit atunci, noaptea, să aflu strada Avram Iancu, nr. 5, unde era Librăria Oastei.
Cineva mi-a arătat strada şi, cum nu era departe de gară, am ajuns curând. Şi atunci, noaptea, lângă zidul cu brumă groasă, am stat ceasuri întregi privind şi aşteptând.
Era lângă poarta Librăriei o piatră, şi pe ea am stat până s-a făcut, spre ziuă, vremea deschiderii.
Când au venit la Librărie, eu eram aproape îngheţat de frig şi de sfială. Pentru ei, văzând acolo un tânăr ţăran, n-a fost nici o mirare. Erau oarecum obişnuiţi cu astfel de vizitatori. Dar eu eram ca picat din altă lume şi nu ştiam nici unde să-mi ţin mâinile în faţa lor.
Am întrebat doar dacă este acolo fratele Viorel.
Nu era încă, dar va veni îndată.
N-am avut timp nici să mă uit prea mult împrejur şi a intrat el. Am presimţit că este el, iar el, văzându-mă, parcă a presimţit că sunt eu. Plin de bucurie, a venit spre mine îmbrăţişându-mă.
– Eşti fratele Dorz? | Continuare »

CLIPA

Traian DORZ

Nu există-n lume altă pacoste decât păcatul;
toate celelalte rele sunt din el,
urmări a lui.
Dacă omul se fereşte de nenorocirea asta,
de la toate celelalte îl fereşte Dumnezeu!

Nu-i păcat ce-l faci pe lume să nu-i iei
odată
plata,
ori viu, pe pământ primind-o,
ori mort, sub pământ fiind.
Dacă-i mic păcatul, mică-i şi osânda lui primită,
dacă-i mare, trag şi fiii,
poate şi urmaşii lor.

Ce păcate-s făptuite de un om,
un om plăteşte;
ce familia le face, ispăşirea ea o dă;
iar păcatele făcute de-o idee
sau de-o ţară
trebuie să le plătească toţi acei ce-i aparţin. | Continuare »

LA PRAZNICUL NOSTRU NAŢIONAL DIN 1 DECEMBRIE

Preot Iosif TRIFA, «Citiri şi tâlcuiri din Biblie»

M-am gândit să dau pentru această zi o citire potrivită din Biblie şi n-am aflat nici una mai potrivită ca cea de mai jos.
Biblia Vechiului Testament ne spune că israeliţii s au stricat după ce au scăpat din robia Egiptului. L-au uitat pe Dumnezeu, dezrobitorul lor; au cârtit împotriva Lui, s-au dat idolilor, desfrânărilor şi păcatelor. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustia de lipsuri, necazuri şi pedepse. Pentru păcatele lor, israeliţii au murit în pustie înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. „Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: «În pustia aceasta vor cădea oasele voastre… nu veţi intra în pământul pe care l-am făgăduit vouă… pe pruncii voştri îi voi duce în acest pământ… iar oasele voastre vor rămâne în pustia aceasta»“ (Numeri 14, 26-32). Cuvântul Domnului s-a împlinit. Israeliţii au murit în pustie, numai copiii lor au ajuns în Canaan. Nici lui Moise nu i s-a dat să ajungă în Canaan. „Domnul S-a mâniat şi pe mine din pricina voastră – zice Moise – şi a zis: «Nici tu nu vei intra în Canaan»“ (Deut. 1, 37). Înainte de a muri, Moise se sui pe vârful muntelui Nebo de unde Dumnezeu i-a arătat Canaanul, zicându-i: „Acesta este pământul ce-l voi da seminţiei tale; ţi l-am arătat să-l vezi, dar tu nu vei intra într-însul“ (Deut. 34, 4). Imaginea de alături înfăţişează clipa în care Dumnezeu îi arată lui Moise Canaanul, înainte de a muri.

O, ce plină de înţeles şi de învăţătură este pentru noi această istorie din Biblie! În ea parcă-i pusă chiar istoria noastră şi păţaniile noastre. Ca şi odinioară israeliţii, fost am şi noi într-un „Egipt“ de supunere şi de robie străinilor. Când am scăpat din robie, acum opt ani , cântat-am şi jucat-am de bucuria dezrobirii noastre. Dar pe urmă ce s-a întâmplat? Apucat-am şi noi ca israeliţii printr-o pustie de necazuri, de lipsuri şi de greutăţi ce nu se mai gată… De opt ani am scăpat din „Egipt“ şi încă n am ajuns în Canaanul binelui. | Continuare »

CE TARI PĂREAU

Traian DORZ

Ce tari păreau cândva bogaţii
de-a lor comori învârtoşaţi
şi cum i-a sărăcit Dreptatea
când n-a mai trebuit răbdaţi!

Ce trufaşi i-am văzut odată
pe cei ce se credeau ne-nvinşi
şi cum s-au spulberat de grabnic,
de vântul nimicirii-ncinşi!

Ce mândri i-am văzut pe-aceia
ce-n braţul lor s-au încrezut
şi cum i-a nimicit deodată
pe toţi, când Dumnezeu a vrut!

Ce fioros răcneau, ca leii,
odată cei tirani, sfidând,
şi cum s-au dus pe veci în moarte,
de parcă n-ar fi fost nicicând! | Continuare »

PENTRU NIMIC ÎN LUME

Traian DORZ

Pentru nimic în lume nu-ţi vinde trei comori:
credinţa şi nădejdea, şi dragostea dintâi,
chiar dacă pentru ele ar trebui să mori
fă totul pân’ la moarte cu ele să rămâi!

Pentru nimic în lume să nu uiţi trei porunci:
virtutea, ascultarea şi-ntâiul legământ,
cu cât mai mulţi le calcă cu-atât mai mult atunci
veghează-le mai harnic, urmează-le mai sfânt.

Pentru nimic în lume să nu laşi trei virtuţi:
smerenia,-nfrânarea şi pacea în Hristos
şi-atunci, cu cât trec anii mai mulţi şi mai plăcuţi,
cu-atâta rodul vieţii va creşte mai frumos!

MÂNDRIA ŞI GLOATA

Traian Dorz, din Lumina iubitului fiu

Dorinţa după slava lumii şi după lauda oamenilor este o deşertăciune care se tot umflă şi tot creşte până se face atât de mare încât ea singură ocupă toată inima în care s-a încuibat. În inima aceea apoi nimic altceva nu mai poate să încapă.

Credinţa (şi smerenia ei) este vrăjmaşul de moarte al dorinţei după slava lumii.
De aceea, în orice inimă unde s-a aşezat credinţa adevărată, acolo umblarea după slava lumii şi după laudele oamenilor este nimicită.
Credinţa adevărată umblă numai după slava lui Dumnezeu.Şi, după cum este cu neputinţă să creadă în Hristos acela care umblă după slava lumii, tot aşa este cu neputinţă să umble după slava lumii acela care crede cu adevărat în Hristos.
Nu dintr-o modestie prefăcută, nici dintr-o smerenie făţarnică, ci dintr-o încredinţare adâncă, izvorâtă din adevăr, noi trebuie să respingem toate ispitele laudei.
Ai un talent şi te mândreşti cu el, aşteptând laude? Ai o pricepere, un dar, o pregătire deosebită? Ai o slujbă înaltă, o avere, o autoritate mai aleasă? Fă mai mult bine cu acestea! Eşti dator să faci, căci de aceea le-ai şi primit pentru o vreme. Şi vei da seama dacă n-ai făcut. | Continuare »

ZBOR GRĂBIT E VIAŢA ASTA

Traian DORZ

Zbor grăbit e viaţa asta pentru orişicine,
dar puţini ştiu să ia seama la aceasta bine;
mulţi, în dimineaţa vieţii, îşi cred ziua lungă,
nici nu se gândesc ce-aproape-i moartea să-i ajungă.

Cine-i oare înţeleptul care să-şi socoată
ca un zbor grăbit de-o clipă viaţa asta toată,
ca-n clipita asta scurtă să-şi adune bine
o comoară spre viaţa de-unde nu mai vine!

Cei mai mulţi sunt ca nebunul căruia nu-i pasă:
când e vară şi-are umbră, nu-şi mai face casă,
numai când îl prinde iarna, moartea şi urgia
se trezeşte el şi-şi plânge tristă nebunia.

Zbor grăbit e şi-a ta viaţă, călător şi frate,
câte binefaceri cheamă, – du-te, fă-le toate,
căci grăbitul zbor sfârşeşte – şi-o cerească plată
va primi în veşnicie lupta ta curată.

Zbor grăbit e şi-a ta viaţă, leneşule-n rele,
vine dintr-o dată ceasul Judecăţii grele;
– iată, clipa se sfârşeşte, zborul tău coboară,
scoală-te, căci vine Noaptea şi rămâi afară.