Am murit… ca să trăiesc

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. (Galateni 2,  19)

Orice viaţă se naşte dintr-o moarte, şi fără o moarte nu există nici o viaţă.
Grăuntele de grâu dacă nu moare rămâne singur, dar dacă moare aduce multă roadă.
Până nu moare noaptea, nu se poate naşte ziua. Până nu moare iarna, nu se naşte primăvara. Până nu moare firea veche, nu se naşte firea cea nouă. Până nu moare omul firesc din noi, nu se poate naşte omul duhovnicesc.
Altoiul nobil nu creşte pe trunchiul unui pom care are lăstari sălbatici. El creşte numai atunci când orice lăstar vechi este stârpit, rupt şi îndepărtat.

Toată taina mântuirii noastre stă în puterea şi statornicia cu care noi luptăm neîncetat să omorâm firea noastră cea veche, pentru a trăi în noi firea noastră cea nouă.
Dacă noi am murit cu Hristos prin Botez este ca să trăim acum cu El prin credinţă (Col 2, 12).
Dacă am murit pentru lume, în clipa predării noastre în slujba lui Hristos, este ca acum, după predarea aceasta, să trăim zi de zi şi clipă de clipă, până la moarte, pentru El şi slava Lui.
Dacă am luat hotărârea să intrăm în Oastea Domnului Iisus, am făcut acest lucru ieşind din gloata lui satan, spre a-L urma pe Hristos.
Cine, lăsând o hotărâre rea, nu se ţine tare de cea bună, şi, lăsând o cale rea, nu urmează statornic calea cea bună, şi, lepădându-se de satan, nu se uneşte strâns cu Hristos, şi, murind pentru lume, nu trăieşte cu toată evlavia faţă de Dumnezeu, – acela în curând va ajunge din nou acolo de unde a plecat, ba încă şi mai rău. După cum este scris: Şi omul acela ajunge de şapte ori mai rău de cum fusese la început (Lc 11, 24-26). | Continuare »

PENTRU EI MĂ ROG

Traian Dorz, din «Hristos – Mijlocitorul nostru»

Şi pentru ca să arate tuturor sufletelor cât de grea şi de slăvită este slujba pe care o vor face trimişii Săi, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru Se roagă Tatălui:
Pentru ei Mă rog, nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. (Ioan 17, 9)

De nimic nu au mai multă nevoie, în marea lor chemare şi-n uriaşa lor răspundere pentru împlinirea ei, trimişii lui Dumnezeu, decât de rugăciune.
Împinşi de Dumnezeu şi respinşi de oameni, trimişi de har şi opriţi de legi, chemaţi de dragoste şi alungaţi de ură, îndureraţi de priveliştea pierzării lumii, aceşti trimişi ai lui Hristos sunt cei mai fericiţi şi cei mai chinuiţi dintre toţi oamenii.

Ei trebuie să plângă cu cei ce plâng, ca şi cum ar fi asemenea cu ei de nefericiţi, pentru ca, împărtăşind simţit durerea acestora, să-i poată apropia de mângâierea pe care le-o pot da din partea lui Hristos. Trebuie să se bucure cu cei care se bucură, chiar dacă inima lor sângeră de dureri, pentru ca, astfel, să le poată spune, de lângă ei, că totuşi e mai folositor să plângi acum, decât să râzi (Luca 6, 21-25).
În mijlocul celor care odihnesc, aceşti trimişi ai lui Hristos, nu pot să se odihnească. | Continuare »

Între a face gălăgie şi a lumina

Pr. Iosif Trifa, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE

Într-o predică, un vestitor al Evangheliei spunea:
„Zilele trecute, am chemat un mecanic. Mi se deranjase soneria electrică.
Sosind  mecanicul, i-am zis:
– Domnule mecanic, o dată cu repararea soneriei, te rog, cu acest curent de la sonerie, să aranjezi şi o lampă electrică de iluminat!
– O, aceasta nu se poate! – a răspuns mecanicul. Puterea electrică de la sonerie este prea slabă pentru a face cu ea lumină. Curentul acesta poate face gălăgie cu clopoţelul, dar nu poate face şi lu-mină. Pentru a face lumină trebuie un curent mai mare decât pentru a face gălăgie.
Iar eu – zicea predicatorul – m-am gândit în mine că aşa e şi cu  lucrurile mântuirii şi cu vestirea mântuirii.
E mai uşor a face «gălăgie» – a ţine predici strigătoare şi a spune vorbe mari, decât a «lumina» şi prin faptele noastre.“

Să nu uităm cuvintele Mântuitorului: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să-L mărească pe Tatăl din cer!“ (Matei 5, 16).
Nu numai auzind predici şi învăţături se îndreaptă oamenii, ci şi văzându-le coborâte în viaţa şi faptele noastre.

N-am întrebat pe nici un om

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

„Dar când Dumnezeu – Care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale  să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, îndată n-am întrebat pe nici un om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.” (Galateni 1, 15-17)

Când în viaţa unui om al lui Dumnezeu se petrece o minune, sau vine o chemare, sau se descoperă un adevăr, acest lucru se face în aşa fel încât omul cu care se petrece aceasta nu mai are nici o îndoială că Duhul lui Dumnezeu face aceasta cu el.
Tot ceea ce vine de la Dumnezeu, în viaţa cuiva, vine însoţit de o puternică încredinţare a adevărului acestei descoperiri. Revelaţia lui Dumnezeu este însoţită de mărturia unei mari puteri care încredinţează toată fiinţa alesului Său că descoperirea este dumnezeiască. Şi sufletul se umple de puterea nebiruită a siguranţei şi a încrederii neclintite…

Taina naşterii din nou este unică, după cum şi sufletul nostru este unic. Ea, chiar dacă se întâmplă în viaţa mai multora în acelaşi timp, este totuşi unică pentru fiecare suflet. Fiecare din cei cu care se petrece taina aceasta o simte altfel. Şi în fiecare ea lucrează în alt fel, potrivit cu starea fiecăruia, cu chemarea fiecăruia, cu ascultarea fiecăruia.

Cel cu care se petrece taina aceasta simte totdeauna o putere cerească lucrând asupra sa, fără să o poată respinge sau stăpâni, aşa cum nu poţi stăpâni sau împiedeca un vânt puternic, ci trebuie să te laşi dus de el.

Când această lucrare vine de la Dumnezeu în chip biruitor şi măreţ, ea se impune puternic, fără putinţă de respingere. Schimbarea totală pe care o face în fiinţa celui peste care vine este plină de putere şi de siguranţă. Nimic şovăitor, nimic îndoielnic, nimic neclar.
Ci totul luminos, limpede şi întreg.
Din pricina asta n-ai nevoie să întrebi pe nimeni.
Şi chiar dacă ai întreba, nimeni n-ar fi în stare şi în măsură să-ţi explice această minune. Dacă n-a explicat-o Hristos lui Nicodim, atunci, cu atât mai mult, un om n-o poate explica.
Ea este o minune, şi minunile nu se pot explica, se pot numai vedea sau crede. | Continuare »

Unde-ţi cauţi tu fericirea?

Traian Dorz, din volumul «Cântarea Învierii»

Unde-ţi cauţi tu fericirea,
suflete sărmane,
când ţi-e calea şi trăirea
numai spini şi rane,
când oriunde-ntorci privirea
vezi doar spini şi rane?
Caut-o la Iisus, numai la Iisus,
căci păcatul ţi-a adus
numai spini şi rane!

Unde-ţi cauţi tu mântuirea,
suflete pierdute,
când te-apasă presimţirea
flăcării temute
şi-i aproape pârjolirea
flăcării temute?
Caut-o la Iisus, numai la Iisus,
căci păcatul te-a supus
flăcării temute! | Continuare »

Din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz)

la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974

Şi să ştiţi încă un lucru, fraţilor. Frăţia voastră şi noi am fost chemaţi la Hristos sub o altă formă. Însă unii au venit în Lucrare şi caută scaune moi, scaunele moi… Dar scaunele moi nu se dau în adunare. În adunare Domnul dă cruce, nu scaune moi.
„Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze!” Hristos nu dă titluri, nici scaune moi. Hristos ne dă crucea, s-o purtăm pe urmele Lui.

O, voi, care aţi căutat mereu scaune şi titluri, şi întâietate în Lucrare, nu mai căutaţi în Lucrarea acesta aşa ceva. Căci lucrurile acestea nu le poţi găsi aici. Noi nu avem aşa ceva. Vă veţi izbi de un zid puternic – Hristos – Care ca mâine vă va scoate din Lucrarea Lui. Cum i-a spus Sfântul Apostol Pavel lui Timotei: „Timoteie, păstrează credinţa şi cugetul curat pe care unii l-au pierdut şi au căzut de la credinţă. Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna satanei, ca să se înveţe să nu hulească”.

Vreţi voi, fraţilor care căutaţi întâietate în adunare şi scaune moi, vreţi voi să fiţi daţi pe mâna satanei? Dumnezeu poate să vă pună pe scaunul şi pe patul de durere, dacă vă ţineţi morţiş ca un spin în coasta acestei adunări. Dumnezeu ca mâine poate să vă scoată din Lucrare şi veţi sta ani de zile pe patul de durere. Dacă ai fi fost hotărât pentru mântuire, n-ai fi ajuns aşa. Dar acolo în chinuri şi în durere, Dumnezeu tot îţi va deschide inima pentru El şi pentru Lucrarea Lui. Însă e păcat, fraţilor, când Dumnezeu ne-a pregătit să avem atâtea mijloace, atâtea posibilităţi să întărim Biserica lui Dumnezeu, noi să ne credem cineva în adunarea Domnului, să-L înlocuim pe Domnul. | Continuare »

INSTITUTUL MISIONAR «PREOT IOSIF TRIFA» ŞI ANTI-LUCRAREA LUI

În anul 2002, în urma unei insistente propuneri, s-a înfiinţat la Sibiu Institutul Misionar «Preot Iosif Trifa», care avea ca scop formarea de formatori, formarea unor misionari din rândul fraţilor. Absolvenţii acestor cursuri, urmau să fie delegaţi prin adunările Oastei cu misiunea de a le transmite celorlalţi cunoştinţele acumulate, în acelaşi duh în care le-au fost predate.

Ideea nu era rea în sine. Tinerii ostaşi au nevoie de formare duhovnicească. S-au ridicat aşa, parcă de-odată, mulţi tineri cu entuziasm şi potenţial nebănuit, care trebuie formaţi şi canalizaţi sănătos, în specificul moştenit de la înaintaşi şi care să devină lucrători apţi să crească la rândul lor adunări ale Oastei.
Însă între duhul dintâi al Oastei Domnului şi duhul acestei acţiuni e o adâncă prăpastie. Iat-o!

Pe de o parte, duhul Oastei dintâi are crezul şi viziunea foarte bine definite de înaintaşi. Părintele Iosif a văzut în ţara şi în Biserica noastră lipsa unei vieţi duhovniceşti, ceea ce a determinat scopul profund duhovnicesc al Oastei:
„Oastea Domnului este o Mişcare pronunţat duhovnicească. «Moara» ei umblă prin revărsarea apelor Duhului Sfânt. Eu mă tem de ziua când «moara» aceasta va încăpea pe mâna unei mai scăzute înţelegeri duhovniceşti. Mă tem că vor veni zile cu «îndreptări», «adaptări», «organizări», care vor lua apa de pe moară. Mă tem de «îndreptări» ce vor îndepărta Duhul şi va rămânea «litera». Eu mă tem de ziua când se va retrage Apa sfântă de pe «moară» şi «moara» Oastei va fi pusă la încercare, să umble cu «fonduri», cu «comisii», cu «comitete», cu «conferinţe» etc.
Noi n-am avut nimic decât Apă pe «moară».
Mă tem de ziua când Oastea va avea de toate, dar nu va mai avea Apa Cerească pe «moara» ei.
Iar atunci Oastea şi-a sfârşit viaţa.
Când se va retrage Apa Vie de pe «moară»… când se va retrage revărsarea Duhului Sfânt – Oastea îşi va fi pierdut viaţa. Atunci va rămâne şi ea numai cu numele, aşa cum creştinii de azi poartă nume frumoase de sfinţi, dar faptele lor sunt de păgâni“ (Ce este Oastea Domnului, ediţia a VI-a pag. 217).

Fratele Traian Dorz, călăuzit de aceeaşi înţelegere, în cartea Împreună lucrători cu Dumnezeu, arată cum trebuie să fie un mărturisitor al lui Hristos: vrednic de încredere, plin de Duhul Sfânt, ispravnic al tainelor, vestitor al Evangheliei, lumină a lumii, apărător al Adevărului, mântuitor al ascultătorilor săi, om al rugăciunii, trimis al lui Hristos, luptător neînfricat, muncitor vrednic, frate statornic, păstor adevărat, rob conştiincios, învăţător şi model… | Continuare »

PĂRINTELE ARSENIE BOCA

Cu sufletul plin de adâncă recunoştinţă şi iubire, www.comorinemuritoare.ro aduce închinare smerită Prea Cuviosului Părinte Arsenie Boca, „Sfântul Ardealului”, cel de la a cărui naştere, în 29 septembrie 2010, se împlinesc 100 de ani. Şi îngenunchind înaintea sfinţeniei vieţii sale, din toată inima ne rugăm:
Sfinte Părinte Arsenie, care ai fost trimis neamului nostru românesc cu solia sfântă de a-l povăţui să-şi schimbe viaţa de păcate şi să-şi îndrepte privirea spre Mântuitorul Hristos, mijloceşte înaintea Tronului Ceresc să fim cu toţii împlinitori ai poruncilor Domnului şi a îndemnurilor tale, pentru ca, urmând până la capăt „cărarea Împărăţiei”, să ajungem la mântuirea sufletelor noastre în această fericită Împărăţie a Mielului Biruitor.

Scurtă biografie:

  • 1910 – Se naşte la 29 septembrie, la Vata de Sus, lângă Brad, judeţul Hunedoara. Părinţii săi, Iosif şi Cristina, îi pun la botez numele Zian.
  • 1929 – Zian face şcoală primară în satul natal (4 clase) şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care-l absolvă în 1929.
  • 1929 – Se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu.
  • 1933 – Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite cu bursă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Face studii cu profesorul Costin Petrescu. Urmează cursuri de medicină (în special cele de anatomie), participă cu interes la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Frecventează şi alte cursuri în domeniul culturii şi artei.
  • 1935 – În 29 septembrie este hirotonit diacon celib.
  • 1939 – După terminarea Academiei de Arte Frumoase, urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism la Athos. La reîntoarcerea în ţară, aduce câteva manuscrise ale Filocaliei fostului său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, cu care colaborează la realizarea în limba romană a acestei lucrări. Părintele Arsenie scrie după dictatul Părintelui Stăniloae, realizează copertă Filocaliei şi susţine lucrarea de tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. Pe bună dreptate, Părintele Dumitru Stăniloae îl numeşte „Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”.
  • 1939 – În iunie intră în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbătă de Sus.
  • 1940 – În 3 mai este tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, primind acum numele de Arsenie.
  • 1942 – În 10 aprilie este hirotonit preot. | Continuare »