801. NANI-NANI, SOMNUL DULCE
Nani-nani, somnul dulce, // mama-i cântă să se culce. // (bis)
Somn uşor, drag odor, drag odor, somn uşor!
Dor senin, somnul lin, somnul lin, dor senin…
Vocea-i lină şi duioasă, // noaptea-i plină şi frumoasă. // (bis)
Sfânta Rază nu-nserează, // Sfânta Pază ne veghează. // (bis)
Raze bune te-ncunune, // rugăciune să te-mbune. // (bis)
Harul blând să te umbrească, // Duhul Sfânt să te sfinţească! // (bis) | Continuare »
Mereu îmi pare rău că nu-i atâta lacrimă în mine
cât aş dori să pot să-mi sui cu fiecare imn spre Tine.
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
cât aş dori să pot să-mi sui cu fiecare imn spre Tine.
Mereu îmi pare rău că n-am atâta har cât se cuvine
să-nvălui cu ceresc balsam pe toţi câţi sufăr lângă mine.
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
să-nvălui cu ceresc balsam pe toţi câţi sufăr lângă mine.
Mereu îmi pare rău că-n tot ce fac şi ce gândesc mai bine
nu pot să-mi dărui şi nu pot să-mi ard ceva mai bun spre Tine.
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
nu pot să-mi dărui şi nu pot să-mi ard ceva mai bun spre Tine.
Mereu îmi pare rău că-mi trec prea multe ceasuri în suspine
când aş putea să le petrec cântând mai alipit de Tine.
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
când aş putea să le petrec cântând mai alipit de Tine. | Continuare »
Ai uitat, sărmane suflet, unde-ai fost cândva,
când plângeai şi nimeni-nimeni nu te auzea,
numai Domnul, nimeni altul nu te auzea…
Ai uitat, ai uitat, ai uitat
Cine te-a salvat şi Cui te-ai predat…
Mâine când vei fi în munci, cui mai strigi,
cui mai spui, cui mai plângi atunci?
Ai uitat iubirea Cărui pus-ai legământ,
în genunchi, în plâns şi-n flăcări, până la mormânt,
numai Lui, la nimeni altul, până la mormânt!
Ai uitat de Taina Sfântă care te-a-nfiat,
de Iubirea care-n lume te-a iubit curat,
numai Domnul, nimeni altul te-a iubit curat.
Numai Domnul singur ştie cât ai pân’ la scrum,
dacă încă-i vreo nădejde tu mai scapă-acum!
Numai Domnul, nimeni altul te mai scapă-acum!… | Continuare »
Lângă Poarta Veşniciei îmi pun faptele-n cântar,
dar oricât mi-au fost de bune, astăzi fără preţ îmi par.
Doamne, cum să cred, prin fapte, c-aş intra-n Cetatea Ta?
Numai harul, numai harul singur e salvarea mea.
Iată, din belşugul pâinii ce mi-ai dat-o ne-ncetat,
câtă mi-am oprit-o mie, iar la alţii cât-am dat!
Iată, din iertarea multă care-am tot primit-o eu,
ce uşor mi-am dat-o mie, iar la alţii cât de greu!
Iată, din blândeţea dulce care-ntruna am primit,
cât de larg am fost cu mine, iar cu alţii ce zgârcit!
Şi din marea-mi datorie chiar puţinul ce l-am dat,
Doamne, cât e cu mândrie şi cu laude-ntinat! | Continuare »
Ţara minunată, Raiul sfânt de Sus,
ne-o vei da odată, Preaiubit Iisus.
Şi acolo-n ea,
veşnic vom putea
să-Ţi cântăm cu dor,
Drag Mântuitor.
Ţara fericită care ne-ai promis
este mai slăvită decât orice vis.
Ţara luminoasă unde-n veci vom fi
este mai frumoasă decât pot gândi.
Ţara iubitoare unde vrem să fim
ca pe-o-mbrăţişare dulce o dorim.
Ţara mult dorită, paradis nespus,
dă-ne-o fericită, Preaiubit Iisus!
Ţara Minunată fă s-o moştenim,
Faţa-Ţi adorată veşnic s-o privim! | Continuare »
Preaiubitul meu e Unul fără seamăn pe pământ,
Glasul Lui e Armonia, cântec este-al Lui Cuvânt. (bis)
Orice loc pe unde trece de miresme-alese-i plin,
câmpu-i mai frumos pe-acolo, cerul este mai senin. (bis)
Dulcea Lui înfăţişare este-ntreagă farmec sfânt,
mii de primăveri vin parcă toate-o dată pe pământ. (bis)
Preaiubitul meu e Unul, nimenea asemeni nu-i!…
Cât aţi da de L-aţi cunoaşte ca să fiţi şi voi ai Lui!… (bis) | Continuare »
Ce duşmănit eşti Tu acum pe unde mergi cu mine,
vrăjmaşii Tăi m-ar rupe-n drum, de-ar şti că merg cu Tine!
Când la ospăţul lor m-ar vrea, las mesele lor pline
şi, dezlegând merindea mea, mănânc ce pot cu Tine. (bis)
Când îmi îmbie-un aşternut ce cald şi moale-ar ţine,
eu merg în colţul meu tăcut şi-adorm lipit de Tine.
Când ei mă vor cu ei s-alerg la patimi şi ruşine,
rămân napoi de toţi şi merg pe calea mea cu Tine. (bis)
Când ei mă-ndeamnă să îmbrac podoabele lor fine,
privesc veşmântul Tău sărac şi-l caut să fiu ca Tine.
Când sunt chemat spre-un loc dintâi, ştiu gândul lor prea bine,
mă trag spre urmă şi rămâi nedespărţit de Tine. (bis)
Când ei mă vor să stau râzând cu ei de tot ce-i bine,
eu mă feresc şi-ascuns, plângând, mă rog un duh cu Tine.
O, iartă-mă când nu-s aşa de-al Tău cât se cuvine,
când Te ascund spre-a nu vedea vrăjmaşii că-s cu Tine! (bis) | Continuare »
Iisuse, Veşnic Călător prin lumea de păcate,
Tu baţi străin şi iubitor la uşile-ncuiate. (bis)
Nimic Tu nu ceri nimănui când baţi şi-aştepţi să vină,
ci vrei să laşi în casa lui din pacea Ta divină. (bis)
Eram copil când Te-am văzut şi-n poarta mea, Străine,
şi, să-Ţi deschid, ai tot bătut, să intri şi la mine. (bis)
Dar lumea-mi spuse să nu viu, că viaţa Ta-i amară,
am vreme, colo, mai târziu… Şi Te-am lăsat afară. (bis)
Te-am auzit ani mulţi, pe rând, chemându-mă pe nume,
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, Te-ai dus străin prin lume. (bis)
Iar astăzi singur mă-nfior de-a’ mele fapte rele,
Iisuse, şi Te chem cu dor în noaptea vieţii mele. (bis)
Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate iar o dată!
Te-aştept cu sufletul plângând şi uşa descuiată… (bis) | Continuare »
Cântările noastre cântate plângând
lua-şi-vor odată aripile-albastre
şi-n soare pluti-vor curate, arzând
de para iubirii, cântările noastre.
Cântările noastre, cântările noastre,
de para iubirii, cântările noastre.
Din roua de lacrimi ce-n ele-a rămas,
luci-vor pe ceruri ghirlande de stele,
iar îngerii Slavei, cu tremur în glas,
cântând, învăţa-vor să plângă din ele.
Să plângă din ele, să plângă din ele,
cântând, învăţa-vor să plângă din ele.
Cântările noastre n-au seamăn şi soţ
în nici o simţire şi limbă şi zare;
oricine le-aude se-aprinde şi-n toţi
învie cereasca şi sfânta-ncântare.
Şi sfânta-ncântare, şi sfânta-ncântare,
învie cereasca şi sfânta-ncântare.
Venind din al Tainei ceresc nehotar,
cu-adânc duh de taină fiinţa-nveşmântă;
purtând mierea dulce lăsată de har,
fac dulce şi duhul şi gura ce cântă.
Şi gura ce cântă, şi gura ce cântă,
fac dulce şi duhul şi gura ce cântă.
Cântările noastre sunt nimb lui Hristos,
sunt ruguri iubirii, sunt jertfa suavă,
sunt tot ce pământul Îi dă mai frumos
Acelui din ceruri mai vrednic de slavă.
Mai vrednic de slavă, mai vrednic de slavă,
Acelui din ceruri mai vrednic de slavă. | Continuare »
O meditaţie biblică de Anul Nou –
Ioan Marini – «Glasul dreptăţii», nr.1 / 1938
Am intrat într-un nou an. Cum a fi şi ce vom petrece în noul an nu putem şti. Toate semnele arată însă că nu vom fi scutiţi de furtună.
Cine este înţelept nu aşteaptă până vine strâmtorarea, ci din bună vreme îşi caută un adăpost bun şi sigur.
Cine călătoreşte pe mare caută să se asigure cât mai bine pentru vreme de furtună.
Şi oare viaţa noastră nu este şi ea o călătorie pe o mare atât de neliniştită şi periculoasă adeseori.
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
