|
|
 |
Preot Iosif Trifa, Din pildele Mântuitorului
Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, pilda cu cei chemaţi mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Pilda cu cei chemaţi este o invitaţie ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare“. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. Domnul ne cheamă cu o invitaţie scrisă: cu Evanghelia, cu cuvintele lui ce ni le-a lăsat scrise în Noul Testament, în Sfânta Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n-a fost invitat şi că n-a ştiut de această invitaţie.
Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti, dar, la chemările Domnului, oamenii de azi răspund tot aşa ca şi chemaţii din pilda Evangheliei. Mulţimea cea mare a creştinilor n-ascultă chemarea Domnului; n-au oamenii vreme pentru cele sufleteşti. Sunt cuprinşi de vârtejul daraverilor, afacerilor, averilor şi ispitelor. Pilda Evangheliei îi împarte în trei clase pe cei care au refuzat invitaţia la cină. | Continuare »
Cei chemaţi de Domnul la Ospăţu-I Sfânt
ascultaţi din suflet orişice Cuvânt.
Pentru fiecare este, la Hristos,
o lumină dulce şi-un îndemn frumos.
Auziţi, auziţi şi-mpliniţi, şi-mpliniţi
azi îndemnul sfânt
şi frumos, şi frumos, cu Hristos, cu Hristos
puneţi legământ.
Nu-i pe lumea asta lucru mai de preţ
decât câştigarea veşnicei vieţi,
nu-i mai dulce cale ca a lui Iisus,
ea-ţi dă fericirea Cerului de Sus.
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 50 / 11 dec. 1927, p. 3
Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis pe sluga sa în ceasul cinei să zică celor chemaţi: «Veniţi, că iată, gata sunt toate». Şi au început toţi dimpreună a se lepăda. Cel dintâi a zis: «Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies şi să o văd, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Perechi de boi am cumpărat cinci şi merg să-i ispitesc, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Muiere mi-am luat şi pentru aceasta nu pot veni». Şi întorcându-se sluga aceea, a spus domnului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slugii sale: «Ieşi curând la răspântiile şi uliţele cetăţii şi sărăcii, şi betegii, şi orbii adu-i aici. Că zic vouă: nici unul din bărbaţii aceia ce erau chemaţi nu va gusta cina mea. Că mulţi sunt chemaţi, iar puţini aleşi»”. (Lc 14, 16-20)
Cina din pilda evangheliei este împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această „cină” au fost, în primul rând, evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor”, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, evanghelia de duminică mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Evanghelia de duminică este o invitare ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare”. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. | Continuare »
PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ – Printele Iosif Trifa
Cum vom răspunde chemarii la nunta Fiului de Împărat? – Sfântul Ioan Gura de Aur
Pilda celor poftiți la cină – Părintele Constantin Galeriu
VENIŢI, SUFLETE CHEMATE – Traian Dorz
„VENIŢI, CĂ IATĂ, GATA SUNT TOATE!” – Pr. Iosif Trifa
La fapta bună nu se caută rangul, starea şi neamul – Sfântul Ioan Gura de Aur
CEI CHEMAŢI DE DOMNUL – Traian Dorz
Mulţi chemaţi, puţini aleşi – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Cuvânt despre cele două ospeţe – Sfântul Ioan Maximovici
Chipul Dumnezeului nevăzut – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
El este Capul – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
Moştenirea sfinţilor – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
EU TE PĂSTREZ, IISUSE – Traian DORZ
Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:
86. Veniţi, creştini, la rugăciune; 204. Aşa grăieşte Domnul slavei; 206. Să ne grăbim, prieteni; 260. Tată Sfânt, mulţumiri; 505. Toată slava pentru Tatăl; 506. Mărire Tatălui ceresc; 507. Cer şi mare, şi pământ; 597. Tu ai făcut, spre sete, apa; 633. Veniţi, veniţi, voi, cei trudiţi; 634. Împărtăşanie; 634. Vai, cu buze necurate; 718. Îţi mulţumim, Tată Sfânt; 876. Un împărat face nuntă
Tot în acest an [1983], prietenul scriitor Ştefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri nişte scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi (de acum) ai ţării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav şi cineva îi dusese cartea noastră de poezii „Cântări Nemuritoare“ şi se vede că, citindu-le, a fost foarte mişcat, că mi-a scris, dictând soţiei sale, o scrisoare de mulţumire, încheind cu cuvintele: „În ceasurile de înălţare sufletească, nu uita nici de zbuciumul sufletului meu…“
Mi-a mai trimis câteva din cărţile sale, cu autograf şi de asemenea unele reviste cu poeziile şi fotografiile sale. I-am mulţumit adânc mişcat sufleteşte, atât în scris, cât şi verbal prin Ştefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.
Tot prin Ştefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecţii din poeziile mele, care să poată apărea la o editură de stat de aici din ţară. Însufleţit de acest gând, mi-a şi trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care, spunea el, nu ştiu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „Inscripţie pe un pridvor“. El a dictat această inscripţie lui Ştefan Doncea şi a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui: „Azi, 7 decembrie 1983“. O păstrez şi azi în original.
Despre această idee mi-a vorbit şi părintele profesor Dumitru Stăniloae din Bucureşti, scriind şi dânsul, cu întâmpinare, câteva rânduri pentru frontispiciul ei. Şi tot aşa şi prietenul meu, poetul Ioan Alexandru. Le păstrez şi pe acestea, ambele în original. Dar cartea care poartă pe frontispiciul ei semnăturile acestor trei mari luceferi de pe cerul scrisului nostru contemporan n-a mai putut apărea nici azi. Ea cuprinde cinci sute de poezii care, am crezut eu că ar fi dintre cele mai alese pe care le-am scris. Şi aşteaptă o zi prielnică să-şi poată lua zborul spre zările sufletelor care o doresc.
– Ce facultate ai făcut? Ce şcoală ai? m-au întrebat în câteva rânduri mulţi dintre cei care mi-au citit cărţile ori au discutat cu mine.
– Ce să vă spun? le răspundeam simplu şi apoi tăceam. | Continuare »
Viaţa Sfântul Ierarh Nicolae
Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
Despre Sfântul Ierarh Nicolae
Din minunile Sfântului Ierarh Nicolae
Răzbunare fără pereche – Traian Dorz
(Vindecarea orbului din Ierihon)
„Ce voieşti să-ţi fac? …Doamne, să văd!“
Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşea şi putrezea lângă un zid din oraşul Ierihon.
Dar, deodată, un zgomot mare se face. Mulţime de oameni dă năvală din toate părţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare? „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime… Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate“. În sufletul celui orb deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutremură de nădejdea tămăduirii. Auzise şi el despre Iisus, Doctorul şi tămăduitorul bolnavilor; şi acest Iisus trecea acum prin acest loc. Gloata cu Iisus se apropie. Nădejdea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“…
Lumea îl ceartă să tacă, dar el strigă tot mai stăruitor: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“… Domnul aude glasul bietului orb. El totdeauna aude glasul celor care suferă. Se apropie cu iubire de el şi îl întreabă: „Ce voieşti să-ţi fac?“ „Doamne, să văd!“, răspunde orbul. Să văd iar lumina soarelui, să văd lumea, să-mi văd rudeniile, să Te văd pe Tine şi să pot umbla în cărările Tale“…
Iisus i-a zis: „Fie ţie după credinţa ta!“; şi orbul îndată s-a tămăduit.
O, ce înţeles adânc este în această Evanghelie! În chipul orbului, aşa stăm şi noi orbiţi de patimi şi fărădelegi. „Ochi avem, dar nu vedem; urechi avem, dar n auzim“. Ne tânguim de necazuri, de lipsuri, de greutăţi, dar n-avem ochi să vedem pricina necazurilor şi n avem urechi s-auzim chemarea Domnului de a ne întoarce din calea fărădelegilor. Domnul vede suferinţele noastre, Se apropie cu iubire de noi şi ne întreabă şi pe noi: „Ce voiţi să vă fac?“. Noi însă n-auzim întrebarea Domnului şi nu răspundem nimic la această întrebare. De la Domnul noi nu cerem nimic; noi cerem de la lume uşurarea vieţii şi a necazurilor noastre. | Continuare »
Lumina veşniciei noastre,
de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru,
Iisus, fii binecuvântat!
Tu ne-ai umplut întregul suflet
cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi,
nici graiul nu pot spune cât.
Din ce lumină orbitoare
ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă
în nişte bulgări de noroi?
Cu ce măsură minunată
în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte,
simţiri cum n-am putut visa? | Continuare »
