
Ioan MARINI
Glasul lui Iisus se aude din prag:
– Pace vouă!
Toma nu era de faţă. Ceilalţi, când îl întâlnesc, cu grabă îi spun care de care:
– A înviat Domnul, L-am văzut cu ochii noştri, a stat de vorbă cu noi, a mâncat în faţa noastră, I-am auzit dulcele glas.
Toma nu-şi poate da seama: aude o poveste, ori visează, sau poate fi fapt ce spun Apostolii. El era tulburat până în măduva oaselor de batjocura îndurată de Iisus pe calvar, văzând cum vrăjmaşii Lui au stors şi ultima picătură de sânge din sfânta Sa inimă care i-a iubit chiar şi pe vrăjmaşi. Era îngrozit la gândul că Iisus nici după moarte n-a fost lăsat în pace de duşmani, ci au prăvălit o piatră grea peste mormânt, au ferecat-o, au pus străji şi paznici la mormânt, ca nici o pasăre să nu se apropie de mormânt să-I plângă de jale.
La vestea aceasta mare, Toma, în ochi cu două mărgele de lacrimi, privind în zare, cu gândul la crucea de pe Golgota şi la mormânt, zice cu glas rar şi moale:
– De nu voi vedea în mâini rănile cuielor… mai mult: de nu voi pune degetul meu în rănile cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui străpunsă, nu voi crede. | Continuare »