Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

„Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Iisus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.“ (Ioan 5, 16)

Din pricina unui bine făcut unui nenorocit şi din pricina pârii unui nerecunoscător, iudeii au început să-L urmărească pe Iisus.

Şi mereu din aceste două pricini va fi urmărit Hristos: din pricina binelui făcut celor nenorociţi şi din pricina pârelor celor nerecunoscători. Din pricina mântuirii şi binefacerilor aduse omenirii prin Evanghelia Sa, Hristos a fost urmărit de toţi cei care iubesc întunericul, pentru că aceştia au foloase din întuneric. Şi din pricina acelor care, din ură sau din neştiinţă, din răzbunare sau din interes, Îl pârăsc, Hristos este şi azi urmărit de toţi cei care nu cercetează temeinicia urii faţă de El.
De ce oare oamenii nu privesc cinstit la lucrarea mântui-toare pe care a adus-o Hristos în lume? Căci fără de această lucrare a Evangheliei creştine am lo-cui şi astăzi în triburi sau în peşteri! De ce oare nimeni nu judecă cu dreptate şi cu înţelepciune ca să vadă ce a făcut într-adevăr Hristos pentru omenirea întreagă şi ce ar fi astăzi lumea, fără învăţătura lui Iisus, decât o uriaşă închisoare?
Oamenii nu iubesc pe Adevăratul Dumnezeu, ci forma Evangheliei. Exteriorul credinţei. Acesta este falsul dumnezeu la care se închină astăzi oamenii! Când Adevăratul Dumnezeu S-a ridicat să nimicească pe acest fals dumnezeu al lumii, oamenii L-au răstignit pe Cel Adevărat, spre a-l apăra pe celălalt, pe cel fals. | Continuare »

Iosif  GHEORGHIŢĂ

O, vino, dulce înger, din ţara cea de dor,
pierduta Bucurie redă-ne-o tuturor.
Străbate bezna nopţii de-ntunecime grea,
tu, purtător de slavă, străluce-ne cu ea!

Descoperă-ne Semnul cel unic şi Divin
ce, înfăşat în iesle, Se dăruie deplin.
E Domnul, e Mesia, născut pe fân, plăpând,
dezvăluit credinţei şi lacrimii-aşteptând.

În nelumească fire, cu chip tot mai ceresc,
se naşte-n noi Iubirea în cuib dumnezeiesc.
Căci Pruncul Sfânt din iesle e Semnul cel dintâi
ce stă spre mântuire de veacuri căpătâi.

O, sufletul meu, vino în staul, să te-nchini
Iubirii ce Se naşte pe paie, între spini.
Cu îngerii-mpreună slăveşte-L pe Hristos
şi cu păstorii cântă-ţi colindul bucuros.

Iubirea mea, smerită şi tu pe veci rămâi,
când aurul şi smirna, şi-a magilor tămâi
le duci ca pe-al credinţei şi-al ascultării dar
ars până-n veşnicie pe-al rugăciunii jar.

Văzul cel sufletesc

E vorba şi întrebarea despre unde se află în Biblie, în chip mai grăitor, simţul vederii celei sufleteşti.

Răspunsurile sosite sunt de multe feluri, unele mai potrivite, altele mai puţin potrivite.
Romulus Hopotă, Racoviţa […] şi Silvestru Ţurcan, Pârjota, Basarabia – au răspuns cu Fapte 9, 7, când Saul, pe drumul Damascului, dintr-un „orb” ce era, a căpătat simţul vederii sufleteşti.
Foarte corect răspuns a dat şi Iordan Vlad din Gura Râului – Sibiu, cu locul de la Luca 2, 26-30, unde bătrânul Simeon a strigat că a văzut lumina mântuirii.
Foarte bine a răspuns şi George Ştefan, minor, din Peştişul Mic, Hunedoara, cu locul de la Evrei 11, 1-7: „Prin credinţă vedem că suntem străini pe pământ şi nişte călători”.
Frumos şi corect e şi răspunsul lui Const. St. Iftem, Corod – Tecuci, cu locul de la In 9, 25, unde orbul din naştere a strigat: „Orb eram şi acum văd!”. Iisus a venit ca cei ce nu văd să vadă, adică El ne dă simţul vederii sufleteşti (Apoc 3, 18). Un răspuns foarte bun şi acesta.
Unii au răspuns, în schimb, mai puţin bine, confundând întrebarea cu locurile din Biblie unde este vorba despre cei ce şi-au pierdut simţul vederii sufleteşti. Spre pildă, locul din Psalmul 35, 21; Matei 7, 3; Marcu 8, 18 etc. | Continuare »

ORBIILE ŞI LUMINA

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. „Pe când trecea Iisus, a văzut un orb… cerşetor”.

Slăvit să fie Domnul!
Scumpii mei, iubiţi fraţi şi surori! Ce binecuvântată este trecerea lui Iisus pe-acolo pe unde trece El! Ce binecuvântată este cetatea aceea pe unde trec paşii Lui! Ce binecuvântat e sufletul şi casa aceea pe unde se opreşte Iisus, pe unde trece El! Ce binecuvântare avem noi în ziua de astăzi, că trece Iisus din nou şi pe-aci, prin această cetate şi pe lângă inimile fiecăruia dintre noi! Binecuvântat să fie El în veci! El ştie unde este o suferinţă, unde este o durere, unde este o rană, El ştie, fraţii mei, El ştie… aduceţi-vă aminte că El ştie. Aduceţi-vă aminte şi spuneţi-I Lui, şi nu vă pierdeţi nădejdea niciodată când vă vor plânge ochii sau când inima vă va fi zdrobită de una sau de alta. Spuneţi-I lui Iisus, că El ştie; şi El va veni şi va trece, şi vă va aduce mângâiere şi alinare.
Trecea Iisus şi l-a văzut pe un orb. Ce stare nenorocită, iubiţilor, este starea de orbie! Ce stare dureroasă este starea aceea! Câţi, în jurul nostru, sunt în dureri şi în lipsuri, dragii mei! Câţi nu sunt atinşi de suferinţă şi noi nu ştim! Câţi nu sunt fără ochi, câţi nu sunt fără mâini, câţi nu sunt fără de picioare, câţi nu sunt în jurul nostru, atâţia şi atâţia, dragii mei, care sunt în dureri şi sunt în suferinţă…
Dar oricum, chiar dacă ar fi cineva fără o mână, dar dacă are lumina ochilor, zice: „Binecuvântat să fie Dumnezeu că pot să-i văd pe cei dragi ai mei cu aceşti doi ochi. | Continuare »

Traian DORZ

Recunoştinţă, Doamne, pentru Lumina Ta
şi pentru ochii care mi i-ai deschis s-o vadă,
pentru mereu aceeaşi dintâi iubirea mea
şi Adevărul Unic ce inima să-l creadă.

Recunoştinţă pentru Cuvântul Tău cel Sfânt
şi pentru mintea care curat să-l înţeleagă,
şi pentru ziua care am pus-o legământ,
şi pentru tot ce viaţa adânc, din ea, mi-o leagă.

Recunoştinţă, Doamne, de prietenii iubiţi,
de fericirea care, prin ei, dai vieţii mele,
de visele-mplinite, de fiii dăruiţi,
de lacrimile care mi le-ai schimbat în stele.

Recunoştinţă, Doamne, de-un sfinţitor calvar,
de toată mângâierea nădejdii luminoase,
de-apropierea Ţintei cu tot mai noul har,
de roada tot mai dulce a crengilor frumoase.

Recunoştinţă, Doamne, de tot ce ne-a durut
aducător de largă comoară nesecată,
de rodul tot mai tainic, mai dulce, mai tăcut,
ce-l gustă rugăciunea de fiecare dată!…

FERICE DE CEI CE AU MURIT în anul de însufleţire 1918

Anul 1918 a fost un an istoric, a fost un an al aşteptărilor noastre de veacuri. A fost anul în care am scăpat de robia de veacuri a străinilor.
A fost un an al împlinirii visărilor noastre de veacuri.
Anul 1918 a fost anul erumperii bucuriei noastre naţionale, a fost un an de cântece, de bucurie, de însufleţire şi de veselie naţională. A fost anul şi praznicul învierii noastre naţionale. Cu cât drag ne aducem şi azi aminte de însufleţirea şi bucuriile acelui an!
Dar încetul cu încetul au venit peste noi alte valuri, au venit valurile cele pline de otravă sufletească ale politicii, a venit otrava cea blestemată a politicii de partid, care ne-a furat iubirea, ne-a spart însufleţirea şi ne-a otrăvit sufletele.
Ferice de cei ce au murit în anul de însufleţire 1918! Ce frumoasă moarte naţională au avut! Au murit ca tot atâţia bătrâni Simeoni naţionali, rostind cuvintele: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul tău, că văzură ochii mei învierea neamului meu”.
Ferice de cei ce au murit îndată după ce au scăpat din Egipt, înainte de a vedea „viţelul cel de aur” pe care se pare că-l avem şi noi în drumul spre Canaan. | Continuare »

CONTRIBUŢIA NOASTRĂ LA PRAZNICUL NAŢIONAL DIN 1 DECEMBRIE

Pr. Iosif Trifa, «Lumina Satelor» nr. 48 / 4 nov. 1928, p. 4

La 1 Decembrie se împlinise 10 ani de la alipirea Ardealului da ţara-mamă. Această zi istorică se va prăznui cu mari serbări naţionale la Alba Iulia şi în toată ţara. Multe lucruri frumoase se vor spune cu acest prilej.
Noi vom spune că praznicul din 1 Decembrie trebuie încă întărit. Trebuie încă întărit cu Evanghelia Mântuitorului. Noi vom spune că războiul cel mare încă nu s-a terminat. Neamurile lumii sunt într-o întrecere, într-o rivalitate cum n-a mai fost poate niciodată. Fiecare naţiune caută să-şi întărească locul şi rostul ce-l are în lume.
Un război surd se dă azi între neamurile lumii. Noi zicem: acest război – războiul deplin şi viitorul deplin – îl vor câştiga acele neamuri care îşi vor dospi cât mai repede ţara şi viaţa cu Evanghelia Mântuitorului.
O grozavă decădere sufletească bântuie azi în lume. Geme lumea de stricăciuni sufleteşti. Izbânda şi viitorul îl vor avea acele neamuri care vor face mai repede primenirea morală, sufletească. O, de ar fi şi neamul meu între acestea! (s.n.)
La 10 ani după alipirea Ardealului şi împlinirea visurilor noastre naţionale, avem încă multe, multe greutăţi. Se vorbeşte despre criza financiară, se vorbeşte, tot mereu despre criza politică, dar criza cea adevărată, criza cea mai mare este criza morală… este slăbirea credinţei în Dumnezeu… este criza stricăciunilor sufleteşti. Criza aceasta este rădăcina şi izvorul tuturor relelor şi neajunsurilor. Această criză trebuie rezolvată la primul loc, căci fără rezolvarea ei n-am făcut nimic şi nu putem face nimic. | Continuare »

FrTraianDorzVorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Chimindia – august 1979

… fericită şi binecuvântată să fie în veci mântuirea aceluia care caută să-şi mântuiască toată familia sa, tot poporul său.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Programul nostru trebuie să se-mplinească. Şi va trebui, peste câteva clipe, să mergem pentru ceea ce trebuie să facem şi unde suntem aşteptaţi.
Aş fi dorit din toată inima aici, unde avem un moment aşa de impresionant, aşa de minunat şi unde sunt atâtea suflete pe care le iubim atât de mult… atâţia ochi în care nu putem privi fără lacrimi… Nu ştiu cum… toată viaţa noastră am cunoscut aceste două mari şi minunate condiţii de la Dumnezeu; am avut aceste două mari lucruri în viaţa noastră: dragostea şi lacrimile… Cum am moştenit de la părinţii noştri: şi-n cele mai luminoase zile, poate că ochii noştri, de prea multă lumină, au fost mereu plini de lacrimi… Şi-n cele mai întunecate nopţi, poate că ochii noştri, de prea mult întuneric, au avut numai lacrimi…
Noi mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-a lăsat dragostea fără lacrimi, nici lacrimile fără dragoste… Lui ne rugăm mereu pentru aceste două mari şi minunate daruri. Pentru că vai de cei care nu pot iubi şi vai de cei care nu pot plânge. În cele mai fericite clipe, noi n-am putut să ne sărutăm de lacrimi. În cele mai îndurerate clipe, noi am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate acestea.
Da, pentru că s-a vorbit aşa de frumos despre semnificaţia nunţii şi despre ceea ce Dumnezeu întemeiază, în primul rând, printr-o unire de tineri: familia, ne-am gândit mereu la cele trei mari înţelesuri ale acestui cuvânt: familia.
Trupeşte, ne-am născut dintr-o familie. Până la moartea noastră vom purta numele acelei familii; asemănarea acelei familii; ceea ce-am învăţat şi ce-am primit, zestrea sufletului nostru în această familie. Nu vom putea uita niciodată părinţii care ne-au născut. | Continuare »

UN DOR MAI AM

UN DOR MAI AM

Un dor mai am, – un singur dor,
Iisus, ’nainte ca să mor:
să-mi văd urmaşul, fericit,
’nălţându-Ţi Steagul strălucit
mereu mai sus, – biruitor
– şi pot să mor, şi pot să mor.

Şi-o singură dorinţă-aş vrea
’nainte de plecarea mea:
pe-acest viteaz să-l văd luptând
biruitor în primul rând,
cu ochii-n lacrimi să-l petrec
– şi pot să plec, şi pot să plec.

Şi-o rugăciune-aprinsă am:
să-mi văd unit al meu sfânt neam
în juru-acestui Steag Viteaz
’nălţat cât soarele-n amiaz;
atunci sunt fericit deplin
– şi pot să vin, şi pot să vin…

O Doamne, – singurul meu dor
ascultă-mi-l – şi-apoi să mor;
doresc să-mi văd urmaşul meu
înalt venind spre Dumnezeu,
urmat de-un nesfârşit popor
– şi pot să mor, şi pot să mor. (Traian DORZ)

Pr. Prof. Dr. Acad. Mircea Păcurariu

Şirul „sfinţilor naţionali” ar putea începe cu unul din apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume cu Sfântul Andrei. Acesta, deşi era iudeu de neam, a propovăduit într-o parte a pământului românesc, la strămoşii noştri geto-daci, şi anume în teritoriile situate pe ţărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfântul Andrei, „cel întâi chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului lona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţă şi cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan l, 29). A fost şi el martor, alături de alţi ucenici, la botezul Domnului şi la cunoscuta convorbire dintre Iisus şi Ioan, întărindu-se în convingerea că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi după botezul Domnului în Iordan, Ioan Botezătorul stătea pe ţărmul acestui râu cu doi dintre ucenicii lui, Andrei şi Ioan (viitorul apostol şi evanghelist), cărora le spune din nou: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan l, 36). Auzind această mărturisire, cei doi ucenici au pornit după Iisus, în dorinţa de a-L cunoaşte. Iisus i-a observat şi i-a întrebat: „Ce căutaţi?” La care ei au zis: „învăţătorule, unde locuieşti?” El le-a zis: „Veniţi şi veţi vedea”. Au mers deci şi au văzut unde locuia şi au rămas la El în ziua aceea (Ioan l, 37-39). Andrei a anunţat apoi şi pe fratele său Simon Petru că „a găsit pe Mesia” (Ioan 1,41). | Continuare »

Acatistul Sfântului Prea Cuviosului Părinte ARSENIE BOCA

Întru tine, Părinte, s-a mântuit cel după chip, căci, luând Crucea, ai urmat lui Hristos şi, lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Prea Cuvioase Părinte Arsenie, duhul tău.

CONDACUL 1
Prea Cuviosului Părintelui nostru şi al multora luminător şi îndreptător de suflete, veniţi, fraţilor, să-i aducem laude cu mulţumire şi să-i cântăm zicându-i: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie.

ICOSUL 1
Din părinţi credincioşi ai răsărit, Părinte, şi ca un soare ai luminat şi multe suflete necăjite şi rătăcite le-ai îndreptat pe calea mântuirii. Pentru acestea toate, noi îţi aducem laude:
Bucură-te, că Iosif şi Cristina s-au uimit;
Bucură-te, că maica ta Cristina soare şi lună a visat că are în pântece, după ce te-a zămislit;
Bucură-te, căci cu adevărat soare pentru noi ai fost;
Bucură-te, căci ca soarele şi luna, în viaţă, ai luminat;
Bucură-te, al multora şi al nostru luminător;
Bucură-te, că pentru noi şi pentru mulţi ai fost scump şi sfânt odor;
Bucură-te, soare din Munţii Apuseni apărut;
Bucură-te, luceafăr apărut în Mănăstirea Brâncoveanu;
Bucură-te, că multe suflete ai dus la Domnul;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie! | Continuare »

Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul duminicii a 30-a după Rusalii
TDorz1Dar, mai presus de toate, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.
Dragostea mai presus înseamnă că ea trebuie să fie pe deasupra tuturor celorlalte. Ca pelerina care le acoperă pe toate. Mantaua care să le apere, care să le adăpostească şi care să le păstreze. Ea trebuie să fie ca veşmântul care se vede cel mai întâi. Ca îmbrăcămintea care îţi arată locul de unde eşti. Ca uniforma care-ţi dovedeşte unitatea ta şi gradul tău şi ţinuta ta. Aceasta este şi trebuie să fie dragostea.
Fără haina de pe deasupra, omului totdeauna îi este frig şi îi lipseşte ceva. Numai când o are pe aceasta vezi că are totul. Atunci este gata de drum, este gata de sărbătoare, este gata de luptă. Aşa este cu dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Cu ea toate sunt îmbrăcate. Fără ea toate sunt goale.

Întâi, dragostea este legătura desăvârşirii dintre noi şi Dumnezeu. Nici un fel de apropiere nu poate fi între noi şi Domnul, dacă n-avem faţă de El o iubire desăvârşită, aşa cum ne-a cerut El.
Adică din tot sufletul, din tot cugetul, din toată inima şi din toată puterea noastră.
Numai o astfel de iubire faţă de El este o legătură desăvârşită. Dar când este undeva o astfel de iubire, ea este şi dovada unei vieţi desăvârşite, fiindcă le înfrumuseţează deplin şi pe toate celelalte virtuţi îmbrăcate pe sub ea.

Cum poţi cunoaşte această dragoste la cine o are?
Întâi, prin graba şi hotărârea cu care este gata să asculte de tot ce-i cere Dumnezeu. De tot ce este spre binele Lucrării Sale. Şi spre mântuirea altora.
Apoi, prin măsura de jertfă, de osteneli şi de riscuri pe care este gata să şi le ia, sau să le dea, pentru ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu.
Apoi, prin seninătatea feţei şi bucuria inimii cu care poate face un bine, sau poate primi pe un sărac, sau poate suferi o nedreptate. | Continuare »

Omilia 52 a Sfântului Grigorie Palama la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

1. Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume? Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru. Pentru ca să ne înnoiască pe noi dintr-ale noastre, printr-o zămislire şi naştere după chipul naşterii noastre şi mai apoi, după naştere, prin hrănirea şi purtarea în braţe, făcându-se întru toate ca noi pentru noi, a aflat roabă potrivită întru toate şi călăuză neîntinată cu firea tocmai pe această Pururea Fecioară pe care şi noi o cântăm astăzi, a cărei Intrare de necuprins cu mintea în Sfânta Sfintelor o prăznuim acum. Pe aceasta a rânduit-o mai dinainte Dumnezeu cel mai înainte de veci spre mântuirea şi chemarea neamului nostru omenesc şi a ales-o între toate fecioarele cele din veac, nu doar dintre mai multe, ci dintre cele minunate din toate veacurile şi renumite pentru evlavia lor şi priceperea şi pentru folosul tuturor precum şi iubirea de Dumnezeu, pentru purtarea lor atât în vorbe, cât şi în fapte. | Continuare »

Acatistul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea:

Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului!

Condacul 1

Pe cea mai aleasă din toate neamurile, pe Sfânta Pruncă ce se aduce astăzi de Sfinţii săi Părinţi în Biserica Domnului şi se aşază în Sfânta Sfintelor, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, cu cântări de laudă şi cu mulţime de făclii să o întâmpinăm. Iar tu care ai milostivire nemărginită, slobozeşte-ne din toate nevoile pe noi, care îţi cântăm: Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!

Icosul 1

Îngerii lui Dumnezeu o înconjoară cu credinţa, iar credincioşii o fericesc pururea şi cu bucurie cântă laudele acestea:
Bucură-te, Sfântă Pruncă, ce astăzi eşti adusă în Sfânta Sfintelor;
Bucură-te, că Sfinţii tăi Părinţi astăzi împlinesc făgăduinţa;
Bucură-te, că ai fost binecuvântată de marele arhiereu Zaharia;
Bucură-te, că el te-a aşezat în Sfânta Sfintelor; | Continuare »

RĂUL

RĂUL

Traian Dorz, CÂNTĂRILE ROADELOR pg. 55

Acel care-a iubit Credinţa adevărată a grăit:
– Mai rele decât necredinţa
şi decât răul mai cumplit
să ştiţi că-s falsele credinţe, ereticele-nvăţături,
răstălmăcirile Scripturii – izvor de certuri şi de uri!
Pentru Credinţa-adevărată acestea-s cel mai mare rău
şi cea mai mare vătămare cinstirii către Dumnezeu.

Cu-acest venin amar, satana a otrăvit izvorul sfânt
al Evangheliei în lume
şi al Credinţei pe pământ.
Ca şerpii, falsele credinţe încolăcesc curatul trup
al Sfintei Domnului Biserici
pe care-o sug,
pe care-o rup…

Din pricina acestor rele şi blestemate născociri
ale vrăjmaşului Credinţei au pătimit atâţi martiri!
Atâţia oameni duşi la moarte
şi de credinţă-nstrăinaţi
şi pier atâtea binefaceri prin dezbinarea
dintre fraţi. | Continuare »

„Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: «Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.»“ (Ioan 2, 17)

Cât de greu ne vine să ni-L închipuim pe Mântuitorul — Chipul luminos al blândeţii şi bunătăţii — împletind un bici de ştreanguri şi lovind cu el! Trebuie să fi fost înspăimântător de adânc răul, că a fost silit Domnul să facă acest lucru! Starea fărădelegii din Templu trebuie să fi fost nespus mai putredă de cum se putea spune.

Alungarea-vanzatorilor-din-templu_17_02

În 2 Cronici, capitolul 2 până la 8, este arătat tot gândul sfânt al lui Dumnezeu, unit cu toată râvna sfântă a oamenilor Lui, din care a ieşit acest Templu, această Sfântă Casă a Domnului, peste care era chemat Numele Domnului Cel Sfânt, Unic şi Veşnic.
Ce mare sfinţenie stăpânea atunci aici şi ce curate erau gândurile, rugăciunile şi jertfele care se aduceau în Templu pentru Domnul.
Atât jertfele celor care veneau să se închine în el, cât şi ale celor care slujeau acolo.
Ce râvnă mare şi sfântă îi însufleţea pe toţi şi cu ce dragă inimă aduceau lui Dumnezeu fie puţinul, fie multul lor!
Cu ce nevinovăţie se slujea acolo atunci! | Continuare »

grigorie_decapolitul

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor.
Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc.
Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului.
Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit.

Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

VENIREA ŞI PLECAREA

1. Când omul se naşte şi vine în lume, vine cu pumnii strânşi, ca şi cum ar spune: Voi cuceri totul, voi strânge totul.
Iar când moare şi pleacă din lume, pleacă cu palmele desfăcute, ca şi cum ar spune: N-am luat nimic şi nu duc nimic din tot ce-am strâns pe pământ.
2. Toate câte omul le câştigă pe pământ vin numai de la Dumnezeu.
Pentru a-i da omului, prin folosirea lor cu înţelepciune, ceea ce îi doreşte sufletul lui: adică mântuirea şi fericirea veşnică.
Dar omul, când le are, nici nu mai gândeşte la dorinţele sufletului.
Se gândeşte numai la dorinţele trupului său. Şi la împlinirea vinovată a dorinţelor lui păcătoase.
3. Cine este omul cel mai bogat? întreabă un înţelept.
Cel ce se mulţumeşte cu ceea ce are!
Acela Îi mulţumeşte pentru toate numai lui Dumnezeu, de la Care are aceste mijloace şi daruri.
El ştie cine le-a dat şi pentru ce scop!
El ştie şi care este cea mai cuminte întrebuinţare a lor – spre câştigul sufletului său.
Şi spre slava Celui ce i le-a dat.
4. Omul cel ce şi le crede ale lui toate cele primite de el pe pământ Îl uită pe Făcătorul său şi nesocoteşte poruncile Domnului.
Se apucă, întocmai ca bogatul cel nebun din pilda Mântuitorului, să privească la averea lui cu o lacomă bucurie îngâmfată, zicând:
Suflete al meu, acum ai multe avuţii, strânse pentru mulţi ani… prin priceperea ta, prin munca ta, prin puterea ta…
Într-adevăr, numai un nebun poate gândi şi zice aşa… | Continuare »

CHIAR OMUL CEL MAI TARE

Chiar omul cel mai tare astăzi
poate fi mâine prăbuşit,
nu-ţi face idol din cel trufaş,
nici nu-njosi pe cel smerit!

Chiar omul cel avut acuma
diseară poate fi sărac,
în bogăţia pieritoare
să ştii să nu te-ncrezi în veac.

Chiar cei mai sănătoşi acuma
peste-o clipită pot fi morţi,
gândeşte-te-nţelept la asta,
să ştii mereu cum să te porţi.

Chiar cei ce-s în palate astăzi
pot mâine-ajunge cerşetori,
mai trecător e-avutul lumii
cu mult ca visul scurt din zori. | Continuare »

DE ANI DE ZILE, UN POTOP DE NECAZURI NE URMĂREŞTE DE SUS DIN CER

Cu un om din popor am vorbit astă-vară despre lucrurile mântuirii sufleteşti:
– Foarte frumos predicaţi în «Lumina Satelor» să se întoarcă oamenii la Dumnezeu, zicea omul, dar puţini sunt care citesc şi ascultă această predică; eu socotesc că numai dacă li s-ar arăta oamenilor vreo minune de la Dumnezeu s-ar lăsa de răutăţi. Oare de ce nu mai face Dumnezeu şi azi minuni ca pe vremea lui Moise şi Aron?…
– O, dragă suflete, i-am răspuns eu omului, eşti într-o greşeală, eşti într-o mare greşeală, căci Dumnezeu face şi azi minuni ca pe vremea lui Moise şi Aron, numai că oamenii de azi nu vor să le vadă şi să le înţeleagă. De o vreme încoace, de la război încoace, nu se mai gată semnele, arătările şi minunile ce le face Dumnezeu între noi. Oare n-a fost şi războiul cel mare o astfel de arătare a lui Dumnezeu? Şi oare gripa ce a venit după război şi care în câteva luni a omorât mai mulţi oameni decât războiul întreg n-a fost şi ea un semn al lui Dumnezeu? Şi oare grindinile, secetele, musca columbacă, grozava scumpete etc., etc., nu sunt şi ele tot atâtea arătări de la Dumnezeu?
Şi oare potopul ce fu în anul 1925 la Crăciun n-a fost şi el o arătare cerească şi o minune? În ajun de Crăciun, apele au înecat oameni, au dus gospodării întregi, lăsând pe tot locul prăpăd, jale şi sărăcie. Tunete şi fulgere au fost pe unele locuri cu acest prilej şi curcubeu s a ivit pe cer în dricul iernii. Oare nu sunt acestea cu adevărat o arătare şi o minune cerească?
Ba da, dragă suflete şi iubiţi cititori, toate acestea sunt semne şi arătări cereşti prin care Dumnezeu ne mustră pentru fărădelegile noastre şi ne cheamă să ne îndreptăm. Noi însă ochi avem şi nu le vedem. Minte avem şi nu le pricepem. | Continuare »

ÎN NOAPTEA LUMII

În noaptea lumii prea-ndelungă
sub lacăt de lumină grea
purtăm solia mântuirii
când sus pe cruce, când sub ea.

Trecând mereu când prin lumină
şi când prin umbră către Ţel
L-avem când stâlp de nor nainte,
când stâlp de foc, mereu, pe El.

Plutim ades când peste valuri,
când doborâţi sub ele stăm,
aceleaşi lupte când eroic,
când îndoielnici le-nfruntăm.

Adesea-n zbor prea singuratic
prin cer uscat de munţi stâncoşi
ne bem doar roua de pe aripi
ca şoimu-n anii secetoşi.

Cei ce-au purtat pe frunţi mai grele
cununi de spini şi de sudori
răzbat nălţând dumnezeieşte
solia mai strălucitori.

Purtând-o vrednici mai departe
din cei ce-au mers în cei ce vin,
cu-atât mai plin ni-e viitorul
cu cât trecutul ni-e mai plin.

Iar Mâine,-ajunşi la Sfânta Ţintă
cu chip ceresc şi drum sfinţit,
spălaţi prin apa-ntineririi
vom săruta Tărâm Slăvit! (Traian DORZ)

SFINȚENIA, RAȚIUNEA DE A FI A OASTEI DOMNULUI

„Scris este: «Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt»” (I Petru 1, 16).

Pentru toți cei care au citit cu atenție Biblia, este ușor de remarcat că sfințenia este un concept, o realitate care revine foarte des pe paginile acesteia. Și în Biserică auzim destul de des vorbindu-se despre sfințenie. Totuși, pentru cei mai mulți oameni, chiar credincioși, are un înțeles cam vag. Mai ales pentru noi, ostașii, a înțelege foarte clar ce este sfințenia este foarte important, în primul rând pentru că ea este o condiție a mântuirii: „Căutați pacea cu toții și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14). Apoi este important deoarece, dacă înțelegi ce este sfințenia, înțelegi și de ce trebuie să existe Oastea Domnului, putând să explici și altora acest lucru. De ce mulți oameni nu înțeleg Oastea Domnului chiar dacă nu sunt rău intenționați? Pentru că nu înțeleg și probabil nici nu își pun problema sfințeniei.
Firește că, pentru a înțelege ce este sfințenia, am putea să ne folosim, pe lângă Biblie, de literatura Oastei, care abundă în meditații ce au ca subiect sfințenia, îndemnând la dobândirea și păstrarea acestei stări. Dar pentru a dovedi că învățătura despre sfințenie – așa cum este înțeleasă și trăită de mentorii Oastei Domnului – este o învățătură a Bisericii, măcar că este puțin sau nu este deloc avută în vedere astăzi, aș vrea să citez dintr-o lucrare de teologie academică. Este vorba de cartea Învățătura despre sfânt și sfințenie în cărțile Vechiului Testament, teza de doctorat a părintelui Petre Semen, de mulți ani profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, considerat o autoritate în studiile privind Vechiul Testament, bun cunoscător, între altele, al limbii ebraice și al realităților istorice din timpurile biblice. | Continuare »

Sfantul NectarieRugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc…
Sfinte Dumnezeule…
Slava Tatălui…
Preasfânta Treime…
Doamne miluieşte…
Slava Tatălui…
Tatăl nostru…
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul 1
Pe steaua cea nouă strălucitoare a Ortodoxiei, pe al Bisericii nou zid de apărare, cu bucurie în inimi să îl lăudăm. Izvoraşte tămăduiri şi har bogat. Pentru aceea îi strigăm: bucură-te, Părinte Nectarie!
Icosul 1
Om purtător al bucuriilor celor cereşti, te-ai arătat în lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, în viaţa neprihănită petrecând, drept, cuvios şi de Dumnezeu inspirat, în toate dăruit; pentru aceasta şi de la noi auzi unele ca acestea:
Bucură-te, cel prin care se înalta cei credincioşi ;
Bucură-te, cel prin care sunt risipiţi cei duşmănoşi ;
Bucură-te, vas aurit al înţelepciunii ;
Bucură-te, cel prin care se învinge răutatea lumii ;
Bucură-te, locaş al sfinţeniei şi al lucrării cereşti ;
Bucură-te, carte dumnezeiască a noii cetăţi îngereşti ;
Bucură-te, cel care pe deplin sfânt te-ai arătat ;
Bucură-te, cel care de cele materiale te-ai lepădat ;
Bucură-te, a credinţei răsplata strălucitoare ;
Bucură-te, mijlocitor al Harului cucernic şi tare ;
Bucură-te, cel prin care Biserica se slăveşte ;
Bucură-te, cel pe care insulă Eghina se veseleşte ;
Bucură-te, Părinte Nectarie ! | Continuare »

1. Tot ce este rămas în ceruri – adică în lumea superioară, în starea de necădere – spune slava lui Dumnezeu, cântă şi laudă veşnic slava Lui. Atât îngerii şi duhurile, cât şi sorii şi planetele, care au fost create prin Ideea şi prin Cuvântul Tatălui, adică de Expresia Sa, Fiul Său Iisus Hristos, de El, Oglindirea Slavei Sale, şi de El, Chipul Fiinţei Sale (Evr 1, 3), totul Îi aduce o veşnică şi cutremurător de strălucită şi imensă slavă Lui, Celui prin Care au fost create şi prin Care se ţin.

2. Toate spun… spun neîncetat, spun puternic, spun frumos şi măreţ numai slava Dumnezeului nostru, Care le-a creat şi Care le susţine…

3. Priviţi voi, toţi acei care aveţi ochi şi care puteţi vedea cu ei! Priviţi într-o noapte senină spre cerul înstelat… iar apoi ascultaţi!…
Dacă aveţi urechi şi dacă mai puteţi auzi cu ele, – ascultaţi graiul măreţ al cerurilor, strigat şi tăcut peste toate meridianele şi paralelele lor; ele vă vor spune numai despre slava lui Dumnezeu şi despre frumuseţea Lui!

4. Frumosul mers al tuturor lumilor cosmice, structura lor înţeleaptă, legile lor minunate sau faţa şi umbra lor strălucitoare şi liniştită, măreţia şi tăcerea lor, – toate vă vor spune Măreţia şi Slava Făcătorului şi Binefăcătorului lor şi a tuturor văzutelor şi Nevăzutelor lucrate de El! | Continuare »