Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi

Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie (14 octombrie)

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducând la lumină pe Cuvioasa, întâi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintând pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: „Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie”. Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întâlnit un sărac; ascunzându-se de maica sa şi dezbrăcând hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă. | Continuare »

SĂMÂNŢA CEA MÂNCATĂ DE PĂSĂRI

SĂMÂNŢA CEA MÂNCATĂ DE PĂSĂRI

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 42 / 13 oct. 1929, p. 5

Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul şi sămânţa. Această evanghelie o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mântuitorului. Acolo veţi afla ce înseamnă sămânţa căzută lângă drum, în pietre, între spini şi pe pământ bun.
Aici vom aminti ceva despre sămânţa cea căzută lângă drum, pe care „păsările cerului au mâncat-o”. Aceştia sunt – spune evanghelia – „cei ce aud Cuvântul, dar vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”.
Pilda evangheliei spune că „păsările cerului” fură sămânţa cea căzută lângă drum. Noi însă vom spune că păsările fură şi sămânţa cea căzută pe piatră, ba, de multe ori, o fură şi pe cea căzută în pământ bun. Ba încă mai mult decât atât: păsările fură chiar şi sămânţa ce a rodit. „Păsările ceriului” – înşelăciunile diavolului – stăruie neîncetat pe lângă sămânţa cea bună ce cade în inima noastră. Ciorile iadului pândesc neîncetat şi recolta seminţei. Când sămânţa începe a da rod – când creştinul începe a da înainte în cele sufleteşti – ciorile iadului umblă tot roată, să fure rodul.
O, ce lucru grozav este şi acesta! Sămânţa cea cerească se face hrana lui satan. Păsările iadului se hrănesc cu sămânţa cerească pe care omul n-o primeşte şi n-o grijeşte.
Noi trebuie să ne apărăm sămânţa cea bună căzută în inima noastră… noi trebuie să ne apărăm rodul acestei seminţe. Noi trebuie să ne apărăm neîncetat contra „păsărilor” din pilda evangheliei. | Continuare »

Traian DORZ,  din ISTORIA UNEI  JERTFE

… După prima săptămână din octombrie, vremea se răci dintr-o dată. Începură nesfârşitele ploi reci de toamnă, cu noroaie şi cu boli. Lucrul la câmp se încheiase şi nu mai avea nici un rost să mai stăm noi aici.
Aprovizionarea noastră se făcea cu greu… Trebuia cărate şi suite aici pe deal, de undeva de la Bucureşti, toate alimentele şi materialele de care aveau nevoie pentru noi. Aici nu era depozitat nimic, fiindcă brigăzile acestea trebuia să plece imediat ce sezonul muncilor se încheia.
Timpul era rău şi înaintat spre iarnă. Comandantul făcuse nenumărate rapoarte să fim evacuaţi de aici. Paznicii sufereau de frig şi de ploaie, făcând naveta de la depărtări, şi protestau că nu mai avea de mult nici un rost să mai fim ţinuţi aici.
Iar până la 2 noiembrie mai erau încă vreo douăzeci de zile…

Nu mai aveam aici nici lemne pentru bucătărie… Trebuia ca noi, brigada de serviciu pe colonie, să tăiem de fiecare dată câte un lemn verde din parcul vechiului conac brâncovenesc. Apoi să aducem lemnul întreg, pe braţe, în sus, pe urcuşul greu, până în curtea coloniei, la bucătărie, unde să-l tăiem cu un topor rău şi cu un târnăcop ştirb.
Într-o zi, când era brigada noastră de serviciu, am fost trimişi jos la poala dealului să doborâm un fag bătrân şi să-l aducem sus. Eram vreo opt de toţi. Fagul era gros, verde şi greu. | Continuare »

Hristos poate realiza imposibilul

… Totul este cu putinţă celui ce crede şi se roagă. Numai dacă sufletul este credincios statornic şi dacă rugăciunea lui este stăruitoare. Căci când omul credincios luptă cu Dumnezeu aşa, omul totdeauna Îl biruie pe Dumnezeu prin rugăciune. Fiindcă Dumnezeu este iubire, iar iubirea nu rezistă rugăciunii.

Hristos poate realiza imposibilul. Dar şi ai Săi pot, în măsura în care cred puternic şi trăiesc în unitate şi părtăşie cu El. Prin Harul Său, şi ei au putut şi vor putea realiza lucruri socotite, omeneşte, imposibile – ca Domnul lor Iisus.
Hristos a înviat morţii. Ai Săi au putut face şi ei aceasta (Fapte 9, 36-41; 20, 7-12).

Hristos a făcut lucruri nemaipomenite. Ai Săi au făcut şi ei la fel. Sfântul Pavel spune: „Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-L fi făcut Hristos prin mine… fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt…“ (Rom 15, 18-19).
Pot chiar şi imposibilul cu Hristos, spune el (Filip 4, 13).
Nu vă temeţi niciodată! Luptaţi-vă cu toată puterea pe care o aveţi, după ce v-aţi pregătit prin rugăciune. Şi apoi aşteptaţi cu încredere neclintită şi tare. Căci oricât ar dura lupta, biruinţa va fi tot a lui Hristos pentru voi. | Continuare »

Minunea arătării Maicii Domnului în chip de lumină la Mănăstirea Boian (Ucraina) – 25 septembrie 2018

Minunea arătării Maicii Domnului în chip de lumină a fost surprinsă (foto) la slujba de priveghere a Sfintei Icoane „Plângătoare”, la praznicul ei, în timpul Utreniei, luni 24 septembrie (25 septembrie – ziua liturgică) 2018, la Mănăstirea Boian (Ucraina), jurisdicția Arhiepiscopului Longhin Jar.

Icoana Maicii Domnului „Plângătoare” de la Boian

6 7 8 9-e1538328295202În seara zilei de 18 decembrie 1993, spre sărbătoarea Sfântului Nicolae, pe când se slujea în biserica din Boian utrenia, la chemarea preotului în faţa iconostasului: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o să o mărim”, din ochii Maicii Domnului de pe icoana iconostasului a început să izvorască lacrimi. 0 săptămână întreagă a plâns, iar mai apoi de câteva ori pe săptămână. Cu un an mai târziu a început să plângă şi Pruncul, Înalt Prea Sfinţia Sa Onufrie, Arhiepiscopul Cernăuţilor şi Bucovinei a verificat faptul şi s-a constatat că e o minune Dumnezeiască şi icoana a fost canonizată. Despre minunile săvârşite de la ea, sunt o mulţime de mărturii ale acelora care au fost vindecaţi. Ele vor fi publicate cândva într-o broşură aparte, dar până atunci, ca să spulberăm îndoielile unora, amintim în treacăt doar despre unele din ele.
Astfel un copil olog a căpătat umblet, altul cu o tumoare canceroasă s-a vindecat. Femei care erau stăpânite de duhuri rele s-au curăţat şi au devenit normale. Pruncul nou-născut murea şi după rugăciunile făcute la Maica Domnului, a revenit la viaţă. Toţi creştinii, pe unde s-a făcut procesiune cu această icoană, au rămas întăriţi în credinţa ortodoxă şi mulţumiţi sufleteşte de această binecuvântare. Copiile acestei icoane, au fost înmulţite cu binecuvântarea înalt Prea Sinţiei Sale Onufrie, şi împărţite credincioşilor. Plânsul icoanei se repetă în răstimpuri, când mai lungi şi când mai scurte. Astfel, din august 1997, nu s-au mai ivit lacrimi pe icoană până în 13 decembrie acelaşi an. În dimineaţa acelei zile s-a citit acest nou Acatist, iar seara a început să plângă. Parohul a observat şi a dat de veste Ierarhului, care a venit a doua zi, după slujbă şi a săvârşit un Te-Deum cu acatistul Maicii Domnului. În tot timpul acesta au izvorât lacrimi. Amintirea ei se serbează la 25 septembrie. Dumnezeu să binecuvânteze cu harul Său pe toţi cei ce cinstesc pe Maica Domnului şi i se roagă cu credinţă (ortodoxia.md).
PS – Minunea arătării Maicii Domnului în chip de lumină, după umila mea părere, are o importanță deosebită în contextul evenimentelor pe care le trăim astăzi:
 1. să ne întărească în credința ortodoxă și să înțelegem că Maica Domnului ne este ocrotitoare și ajutătoare preabună la vreme de încercare;
2. să rușineze pe ecumeniștii care stau împotriva Adevărului;
3. să vădească înșelăciunea facțiunii schismatice a lui Filaret, și să zădărnicească planurile anticanonice și antibisericești ale patriarhului Bartolomeu de a acorda Autocefalia schismaticilor ucraineni;
4. să rușineze și să îndemne la pocăință pe pseudoacriviștii (gruparea Sava-Staicu-Rădeni) care l-au batjocorit fără niciun motiv real pe Vlădica Longhin, Ierarhul Mărturisitor al vremurilor noastre;
Preot Claudiu Buză
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Sursa: aici

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ IUBIM?

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei

„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.“ (Luca 6, 31-36)

Ce vorbe uimitor de simple! Ele sunt atât de simple, atât de fireşti, încât atunci când omul aude pentru întâia oară că trebuie să se poarte astfel, se simte chiar stingherit. “Cum de nu m-am gândit singur la asta până acum?” – se întreabă el. Dar tot ce este mare este simplu. Toată învăţătura lui Hristos e neasemuit de simplă. Ea este îndreptată către oamenii cu inimi simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit luminători ai întregii lumi.
Lui Hristos I-au urmat în primul rând cei mai simpli oameni, fiindcă orice cuvânt al lui Hristos este simplu şi uimitor de accesibil. Toată învăţătura Lui parcă s-ar înţelege de la sine – şi totuşi, ce departe stă viaţa noastră de împlinirea acestor cuvinte simple, acestor mari porunci ale lui Hristos!
Cât de rar se întâmplă să ne purtăm cu oamenii aşa cum am vrea să se poarte ei cu noi! Aşteptăm de la oameni stimă, iar noi îi înjosim; aşteptăm să fim ajutaţi la nevoie, dar nu ne gândim niciodată să ajutăm aproapelui când avem îndestulare trupească. | Continuare »

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei!

Rugăciune a Sfântului Nicolae Velimirovici pentru vrăjmaşi

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău. | Continuare »

CÂT DE CURATĂ ÎNFLOREŞTE

Traian DORZ

Cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci
când poate-nfăptui-a iubirii dumnezeieşti şi-adânci porunci,
când Adevărul, care este frumseţea conştiinţei, blând
şi măsurat, călăuzeşte credinţa gândului urcând,

Când Frumuseţea, care este al vieţii adevăr divin,
îşi varsă peste duhul nostru şuvoaiele cereşti din plin
neprihănind fiinţa noastră cu chip de îngeri şi de prunci,
– cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci!

Când poate face fără plată tot binele desăvârşit,
când poate-a-şi milui vrăjmaşul, cu gând cucernic şi grăbit,
când poate îndura-n tăcere, iertând a nedreptăţii munci,
cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci.

O, n-aştepta aici răsplata pentru nimic ce dăruieşti,
atunci, pe urma ta adâncă răsar seminţele cereşti
şi-n cât e mai pieziş urcuşul suit spre sfintele porunci
îţi va-nflori şi mai curată lumina inimii atunci!

Credinţa şi dovezile

Credinţa şi dovezile

Paul Evdokimov, Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

Sfântul Grigorie de Nyssa vede în Avraam imaginea omului care călătoreşte în profunzimile tainice ale lui Dumnezeu fără să pună întrebări. Ori, tocmai că oamenii pun întrebări şi vor mai ales dovezi, cu toate că Domnul le refuză, întrucât rănesc Adevărul. Meditativ, Pascal notează: „Revelaţia este un văl care se ridică, dar întruparea învăluie şi mai mult chipul lui Dumnezeu“.
Optimismul dovezilor privitoare la existenţa lui Dumnezeu degajă o „plictiseală substanţială“, uitând că Dumnezeu nu este evident şi că tăcerea este una din calităţile Sale, pentru că orice dovadă constrângătoare ar viola conştiinţa umană. Iată de ce Dumnezeu îşi limitează atotputernicia, renunţă la omniscienţă, şterge orice urmă şi se închide în tăcerea iubirii sale patetice. Şi a grăit prin prooroci, după Cincizecime, când vocea Lui se face auzită doar prin răsuflarea Duhului Sfânt. Prin această tăcere, spune Nicolae Cabasilas, Dumnezeu îşi arată filantropia, manikos eros, iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om, dimpreună cu nepătrunsul său respect faţă de libertatea umană. „Felul în care Dumnezeu ne întinde mâna este cel care face ca această mână să fie nevăzută“. Mâna lui Hristos răstignit ne acoperă ochii, dar prin crăpăturile ei ochii pot să zărească.
Credinţa   este   răspunsul   nostru   la   atitudinea kenotică (v. Filipeni 2, 7) a lui Dumnezeu. Pentru că omul poate să spună NU, DA-ul său se aşează în acelaşi registru cu DA-ul lui Dumnezeu. Şi, tot de aceea, Dumnezeu acceptă să fie refuzat, nerecunoscut, alungat sau evacuat din propria lui creaţie. Pe Cruce, Dumnezeu a ţinut partea omului împotriva lui Dumnezeu, sau cum spune Pëguy, „a fost de-al omului“. Nicolae Cabasilas o spune admirabil: „Dumnezeu se arată, dezvăluindu-Şi iubirea… Respins, el aşteaptă la uşă… Pentru tot binele pe care ni l-a făcut, El nu ne cere, în schimbul ştergerii datoriei, decât iubirea“. Creştinul este un ins mizerabil, dar el ştie că există Cineva şi mai mizerabil, acest Cerşetor de iubire care stă la poarta inimii: | Continuare »

Oameni care „au lăsat totul“

Oameni care „au lăsat totul“

Părintele Arsenie Boca

„Trăgând luntrile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El“.(Luca 5,11)
„Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar pe cuvântul Tău voi lăsa mrejile jos.“
Pescuitul minunat.
Au lăsat totul (luntri, peşti, casă, părinţi, nevastă) şi au mers după El. Au simţit că nu-i chema un om, om ca oarecare, ci îi chema un Om ca nimeni altul. Dumnezeu se făcuse om. Un om sărac, bun, blând şi de-o nemaivăzută smerenie. Prin acestea se străvedea Dumnezeu; sufletul lor simţea şi pe loc s-a aprins de o mare dragoste de El, cât au uitat toate şi nu le-au mai trebuit acelea, ci numai pe El.
Este prin urmare o sete, o foame, o trebuinţă a sufletului, care nu se stâmpără cu nimic altceva decât numai cu Dumnezeu; iar când Il găseşte nu-i mai trebuie nimic din cele de aici, ci pe toate le lasă şi urmează Lui.
Mântuitorul Iisus cheamă ucenicii – urmaşii Apostolilor – până la sfârşitul veacurilor. Durerea este că, deşi noi Il cunoaştem şi ştim cui credem, noi nu lăsăm nimic din ale noastre şi totuşi ne ţinem că-I urmăm Lui. De aceea întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de noi înşine s-a întărit şi tot mai grea se face noaptea fară de Dumnezeu. Şi aşa iată că lumea întreagă se trudeşte toată noaptea şi nu prinde minte deloc. Oamenii se revarsă unii peste alţii în valuri de mare, cum nu s-a mai văzut mai mare potop de valuri. | Continuare »

„Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit“

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul
„Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni“

„Doctorii cei desăvârşiţi şi înţelepţi atunci măresc mai mult lauda meşteşugului lor, nu când cu fier şi cu foc luptă patima să o supună, după cum este legea războiului, ci numai când aceia ce pătimesc, cu palpări uşoare şi cu doctorii dulci, vor afla leacul bolnavului şi acele înfricoşate porunci ale meşteşugului doctoricesc le vor opri, şi câteva zile cu mâncări doctoriceşti şi hrănitoare potolind durerile, vor arăta pe acela ce pătimeşte mântuit de boală.
Aşa şi preaînţeleptul doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre, împăratul împăraţilor Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăvea cu patimile necredinţei şi se umfla ca o rană cu înşelăciunile cele lumeşti spre închinarea idolilor, a socotit cu multe feluri de mijloace şi a purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor şi a neamului omenesc – de vreme ce acesta este lucrul cel dintâi al bunătăţii lui, a mântui pe omul din mâinile vrăjmaşului şi a-l aduce la frumuseţea cea dintâi şi la vrednicia de la care a căzut pentru păcatul neascultării al strămoşului Adam -, şi nu trimite ploaie de foc spre îngrozirea lumii, nici porneşte marea ca o oaste împotriva pământului, nici înarmează puterile stihiilor împotriva necredinţei, ci [lumea] o supune numai cu blândeţe şi cu minuni şi o trage spre dânsul, cu faceri de bine şi cu cuvinte cereşti o preface să se mute de peste dânsa patimile cele sufleteşti, ce se umflau ca o rană otrăvită. | Continuare »

ÎNDEMN LA POCĂINŢĂ

Vamesul-si-fariseul-6Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
de la biserica din Poienile Izei, —  28 septembrie 1980

Aceasta ne trebuie, socotesc, cel mai mult: să ne smerim, să învăţăm de la Mântuitorul Iisus Hristos să ne smerim şi să nu mai zicem niciodată ca fariseul: „Doamne, eu sunt bun, eu nu sunt ca celălalt”. Ci totdeauna să zicem: „Doamne, fie-Ţi milă de mine păcătosul şi iartă-mă pe mine”.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. (…)
Iubiţii mei!
Când vă văd însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu şi când văd că Hristos coboară peste noi, aş dori să nu vă îndreptaţi privirile spre noi. Suntem doar nişte vase de lut şi noi, de care Se foloseşte Hristos. Ridicaţi-vă privirile spre Hristos, Care este în mijlocul nostru, ca să puteţi înţelege ce vrea să ne spună şi ce are de gând să facă cu noi.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a dăruit în ziua aceasta harul acesta. Vor fi martori şi morţii din morminte [împotriva] tuturor celor ce nu vor şti preţui prezenţa lui Dumnezeu astăzi aci [peste] mulţimea adunată să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a ales şi pe noi şi ne-a făcut pescari de oameni. De atunci, de mult, de când, căzuţi şi prăbuşiţi la picioarele Crucii, când Hristos a venit şi în casa noastră, am zis: „Doamne, ieşi de la noi, că suntem oameni păcătoşi”. Atunci când cu sinceritate am mărturisit: „Doamne, sunt un păcătos! Sunt cel mai păcătos om de pe pământ! Primeşte-mă…”, atunci Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a dat cel mai mare drept, prin credinţă şi prin puterea harului Său, de a ne numi şi de-a ne face copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din carne, nici din firea vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi de-atunci ne-a spus: „Duceţi-vă şi voi, de-acum sunteţi pescari de oameni”.
E grea slujba aceasta, dragii mei, să fii pescar de oameni. E grea slujba să chemi sufletele la Dumnezeu. Când parcă toată firea trage spre pământ, e aşa de greu şi-i aşa de mare răspundere să vorbeşti în Numele lui Hristos. Adesea mă gândesc la Mântuitorul când a spus: „Tatăl Care M-a trimis M-a învăţat ce să spun şi cum trebuie să vorbesc”. Noi suntem vase slabe şi adesea poate greşim şi în ce spunem, şi cum vorbim în Numele lui Hristos, în Numele Fiului lui Dumnezeu. | Continuare »

Pilda celor poftiţi la cină

Sfântul Nicolae Velimirovici

Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui.

Aceasta este unirea omului cu Dumnezeu, Aceasta este nuntirea inimii cu Hristos. Tot restul este adulter şi desfrâu. Numai această strânsă unire a inimii cu Hristos, înfăţişată nouă cel mai limpede în chipul nunţii pământeşti, poate face sufletul bogat şi roditor. Din orice altă legătură a sufletului nasc spini şi bălării, sterp rămânând sufletul faţă de orice fel de bine. Dacă nu-i cunoscut lucrul acesta – şi nu are cum să fie cunoscut – oamenilor dinafara razei Bisericii lui Hristos, trebuie negreşit să fie cunoscut creştinilor, şi mai ales creştinilor cu dreaptă credinţă. Ε în duhul nostru, e în predania noastră a înţelege adâncimea, înălţimea şi lărgimea dezvăluirii primite prin Domnul nostru Iisus Hristos; a înţelege veşnicia mai drept decât o înţeleg popoarele Răsăritului, şi timpul mai drept decât îl înţeleg popoarele Apusului.
Cu orice s-ar nunti sufletul, fie fiinţă vie sau lucru mort, fie trup sau veşmânt trupului, fie argint sau aur sau pământuri sau slavă sau patimă pentru orice lucru din lume – podoabe, bucate, băutură, dans, natură sau orice altceva, o asemenea însoţire e nelegiuită şi abate nenorocire veşnică asupra acelui suflet atât în viaţa aceasta cât şi în cea viitoare. | Continuare »

Pe cărările răbdării

Pe cărările răbdării rar se-ajunge om cu om
Zile-ntregi până-l pornește cineva cu pas molcom.
Mulţi sunt azi în suferinţă, mulţi zac plânsul adunat,
Dar şi-n ei prea rar virtutea creşte-o floare din răbdat.

E așa de grea răbdarea, limba să ți-o muști tăcând,
Când dreptatea stă să fie mai de partea ta lucrând.
Cum, să tacă Adevărul? Cum, dreptatea jos să stea?
Da! Când nu mai poate-aduce pacea dulce lângă ea.

Și când nu-l primește nimeni că-i prea greu a se-mplini.
Cum să afli-atunci putere de-a răbda şi-a suferi
Lângă Adevărul care stă la colţ de toţi uitat
Şi nu-i nimeni să mai creadă Adevăru-adevărat?

Poate fi o pace dulce Adevăru-năbuşit?
Până când să taci când răul îşi înalţă turn greşit?
Până când să rabzi părutul adevăr şi-a sale căi
Numai pentru ca să fie pace între fraţii tăi?

O, atât de multe vorbe adevăr să fie ţin
Însă numai trec pe lângă Adevăr şi nu-L deţin.
Şi se-ngrămădesc în frunte tot mai sus să-şi nalţe steag.
Şi-Adevărul rabdă-n lume tot mai singur şi pribeag.

Surle, flamuri şi urale stau să sune declarat
Pe acela care spune doar părutu-adevărat.
Şi crezare are-n lume, toţi primesc cu braţ deschis
Doar păruta pace care Adevărul le-a ucis.

Astăzi mulţi fug de minciună, mulţi de ea s-au lepădat,
Adevărul de vitrină e mai bine căutat.
Adevărul de paradă are straie câte vrei
Şi promite tuturora că-i va face dumnezei.

Numai Adevărul Unul n-are firmă, nici blazon,
Ci tot printre singuratici nalţă sfânt şi veşnic tron.
Şi doar cel ce se-nfrăţeşte cu-Adevăru-nsingurat
Tace-acum şi-şi urcă singur drumul crucii-ntreg răbdat.

Până când veni-va vremea Adevărului curat
Să îşi strige-n zări menirea cu un glas netremurat
Chiar de-şi va-mpleti cu jertfa cea mai crudă şi mai grea,
Rostul sfânt pe care-n lume l-a avut şi-l va avea.

Căci cu capul pe tipsie sau pe cruce-a fost plătit
Totdeauna Adevărul care s-a mărturisit
După voia şi cuvântul Tatălui Ceresc şi Sfânt,
Dar încununat în ceruri cu cel mai frumos veşmânt.

Vlad Gheorghiu

Soarele e sus pe cer

Lidia Hamza

1 curcubeu la Sf Xenia Banceni UcrainaSoarele e sus pe cer
Ca un falnic mesager
Chiar de cad sau mă ridic,
De m-avânt sau de abdic,
Dacă stau sau dacă merg,
Dacă plâng sau ochii-mi șterg,
Dacă zac sau dacă zbor,
Dacă-i greu, dacă-i ușor,
Dacă iau sau dacă las,
Dacă-alerg sau merg la pas,
Dacă lupt sau dacă-aștept,
Dacă-i drumul strâmb sau drept,
Dacă pierd sau dacă-nving,
Dacă-aprind sau dacă sting,
Dacă rup sau doar admir,
Florile din cimitir
Ori de-i pisc, ori de-i abis,
Ori de țin tot ce-am promis
Dacă-s rob, ori dacă-s domn
Dacă-s treaz, ori zac în somn,
Dacă-s rău sau dacă-s bun
Dacă tac sau dacă spun
De-i devreme ori târziu,
Dacă mor sau dacă-nviu…
El își dă căldura sa
Peste toți și tot așa.

Tot la fel și Dumnezeu
Pune veşnic curcubeu
Peste ploaia orişicui
Dacă-i bun sau dacă nu-i
Doar cu dragoste de vrea | Continuare »

PILDA LUCRĂTORILOR CEI RĂI

Sfântul Ioan Gura de Aur

„Multe lucruri arată Hristos în această pildă! Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi; că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament; că moartea Lui are să săvârşească mari lucruri; că iudeii au să sufere cea mai cumplită pedeapsă pentru răstignirea Lui şi pentru îndrăzneala lor, că au să fie chemate neamurile şi că iudeii au să cadă.
Domnul a spus această pildă îndată după pilda cu cei doi feciori, ca şi prin această pildă să arate cât de mare e crima iudeilor, ca să arate că e cu totul de neiertat.

– Pentru ce?
– Pentru că au fost întrecuţi de desfrânate şi de vameşi – şi cu mult –, deşi au avut parte de o atât de mare purtare de grijă.

Uită-te cât de mare e purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cât de negrăită lenea lor! Dumnezeu a făcut ce trebuiau să facă lucrătorii: a împrejmuit via cu gard, a sădit-o şi toate celelalte. Puţin lucru a lăsat în seama lor: să aibă grijă de cele din vie, să păzească ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau într-o desăvârşită ordine. Deşi iudeii s-au bucurat de atâtea daruri din partea lui Dumnezeu, n-au câştigat nimic de pe urma lor: i-a scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a făcut jertfelnicul. | Continuare »

MINUNE ŞI TAINĂ

1 adormirea MD
Minune şi Taină e viaţa curată
în care Lumina S-a vrut întrupată,
în care Iubirea a vrut a Se-aprinde
şi-n care tot Raiul pe veci se cuprinde.

Fii binecuvântată,
Fecioară Preacurată,
Minune şi Taină şi-Altar,
tu, Maica Eternului Har.

Minune şi Taină e Sfânta-Ntrupare,
când Cel-Fără-Margini Se strânge-ntr-o zare
şi Soarele Veşnic Se strânge-ntr-o rază,
şi Cerul sărutul pe-un Crin şi-l aşază.

Minune şi Taină sunt Fiul şi Mama,
spre Care se nalţă uimirea şi teama,
spre Care coboară Iubirea şi Paza
şi-n Care se-ascunde Fiorul şi Raza.

Minune şi Taină e Mila Divină
ce astfel alege spre lume să vină
şi astfel doreşte spre ea să ne-atragă,
sfinţiţi de Iertarea Eternă şi-ntreagă.

Minune şi Taină, mi-nchin pe vecie
credinţa, nădejdea şi dragostea Ţie;
fiinţa, viaţa şi tot ce e-n mine,
prin Tine sfinţite, cuprinde-le-n Tine.

Traian DORZ

Prohodul Maicii Domnului

1 adormirea Maicii DomnuluiSTAREA ÎNTÂI

1. În mormânt Viaţa Ai fost pus, Hristoase, Şi-a vieţii Maica-acum intră în mormânt Şi se mută la viaţa cea de sus.
2. Tu născând Viaţa, Pe a tot-Dumnezeu Şi viaţa, Prea Curată schimbând-o La viaţa cea de sus te-ai şi mutat.
3. Te mărim pe tine, Maică prea curată, Şi-adormirea ta cinstim, prăznuind-o Cu solirea-ţi pururea fiind păziţi.
4. Fericimu-te toţi, O prea sfânta Maică, Închinându-ne cinstitei tale mutări, Cea de care îngerii s-au minunat.
5. Te mărim pe tine, Maică a lui Hristos, Care fară de sămânţă ai zămislit Şi a a ta mutare toţi o preamărim.
6. Fericimu-te toţi, Maică a lui Hristos Ceea ceai pricinuit pe noul Adam, Şi-adormirea-ţi cu credinţă o cinstim.
7. Te mărim, Fecioara Pururea cinstită Şi icoanei tale ne închinăm, Ca la oglindirea sfântului tău chip.
8. Fericimu-te toţi, Maică a lui Hristos, Ca pe rugătoarea pururea pentru noi Şi ca pe o solitoare pentru toţi.
9. A fericiţilor Tăi părinţi străluciţi, Tu prea fericită fiică lor te-ai făcut Şi pe toate neamurile ai întrecut.
10. Drept-maritori preoţi Şi popor credincios Cu smerenie cădem la sicriul tău Prea curată Maica lui Emanuil.
11. Mulţimea de pustnici, Cete de cuvioşi O, voi tineri şi fecioare, cu cei bătrâni Cântaţi adormirea prea Curatei Maici.
12. O voi domnitori mari, Toţi acum lăudaţi Strămutarea prea curatei Împărătese Ce-a născut pe Împăratul tuturor.
13. Cine dar va spune Bucuria multă Ce-a cuprins pe Maica Domnului Iisus Când i să vestit mutarea Ei la cer.
14. Suind Prea Curată Muntele Eleon Şi în mâna de la înger floare luând Către Cel născut din Ea se închină.
15. A muntelui saduri. Ţie ţi se-nchina, Prea Curată, văzând ramură de finic Ca la Maica Celui atotziditor.
16. Glasul Celui de sus Fără veste-a grăit De mutarea ta iubitului ucenic, În Efes fiind cu slujba lui Hristos. | Continuare »

DACĂ PĂZIŢI… DUPĂ CUM ŞI EU AM PĂZIT

„Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.“ (Ioan 15, 10)

Domnul Iisus ne-a poruncit nouă să facem nu mai mult, dar nici mai puţin de cum a făcut El, fiindcă El era unitatea de măsură pentru ascultarea noastră faţă de Dumnezeu.
Dacă păziţi poruncile Mele – a spus El – după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui, veţi rămâne şi voi în dragostea Mea, după cum şi Eu rămân în dragostea Lui, fiindcă am împlinit poruncile Lui cu ascultare deplină. În acest fel trebuie să fim bine încredinţaţi de acest adevăr: după cum vom păzi, aşa vom şi rămâne.
Şi după cât vom asculta, atât vom şi fi. Măsura pe care ne-o porunceşte Domnul nu este o târguială care să sune cam aşa: „Dacă păziţi cât puteţi sau cât vă convine fiecăruia“…
Ci este o hotărâre clară şi categorică: „după cum şi Eu am păzit“. Aceasta înseamnă că şi atât de mult, dar şi atât de bine, cum El a făcut, ni se cere să facem, să împlinim şi noi voia lui Dumnezeu.

Noi ne putem înşela foarte uşor, după cum se şi în­şală foarte mulţi, crezând că dacă Dumnezeu este ne­spus de bun, noi putem fi oricum, că putem face orice, că putem merge oriunde ori sta oricum. Fiindcă El până la urmă tot ne iartă.
Gândind aşa şi făcând aşa, s-au înşelat foarte multe suflete. Şi s-au pierdut foarte mulţi pe veci.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne înfăţişează în întregimea lor poruncile lui Dumnezeu. Şi numai a­tunci nu ne înşelăm singuri, când ţinem seama de tot Cuvântul Său, nu numai de o anumită parte din El, care ne-ar conveni nouă. | Continuare »

TU AI FOST PREABUN CU MINE

Datornicul-nemilostiv-6Traian DORZ

Tu ai fost Preabun cu mine,
Dumnezeul meu,
– atunci, faţă de oricine,
cum să pot fi eu?
Când Tu-mi dai cu-atâta milă,
mie, braţul plin,
cum să pot eu da cu silă
stropul meu puţin?

Tu-ai fost iertător cu mine,
Dumnezeul meu,
– atunci cum mi se cuvine
ca să iert şi eu?
Când Tu, vina mea cea mare,
toată mi-ai plătit,
atunci cum să nu-mi iert oare
micul meu greşit?

Tu-ai fost neschimbat cu mine,
Dumnezeul meu
– atunci cum să nu-mi pot ţine
legământul, eu?
Vină-mi orice pentru Tine,
gheaţă ori văpăi,
ce-am promis pe veci voi ţine
Ţie şi-alor Tăi!

Doamne, ce dator pot fi

1 pilda-datornicului-nemilostivDoamne, ce dator pot fi
harului Tău mare,
mii de vieţi dac-aş trăi
şi-aş tot vrea să pot plăti,
Doamne, ştiu că nu voi fi
niciodată-n stare!

Doamne, că mi-ai dat şi dat
aur ca din soare;
nu-i ca mine de bogat,
Doamne, nici un împărat,
dar de cât mi-ai dat şi dat
ce-Ţi voi da eu oare?

Doamne, n-am un nalt cuvânt,
nici alt dar mai mare,
doar o lacrimă şi-un cânt,
şi-acel tainic simţământ
pentru care nu-i cuvânt
inima mea are.

Doamne, ia-mi-le-ascultând
dulcile-mi suspine
şi le-aşază lăcrimând
lângă dulcele Tău gând
care-Ţi arde aşteptând
numai după mine!

Traian Dorz, Cântarea Biruinţei

Alte materiale la Duminica datornicului nemilostiv

DESPRE NERECUNOŞTINŢĂ –  Sf. Luca al Crimeei

Binefacerea şi recunoştinţa – Traian Dorz

Binefacerea şi nerecunoştinţa – Traian Dorz

Despre iertare și împăcare – Sf. Nicolae Velimirovici

MÂNDRIA ŞI GLOATA – Traian Dorz

Salvare şi recunoştinţă – Traian Dorz

Cum v-a iertat Hristos – Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei

Pacea lui Hristos – Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei

Staţi gata, dar… (Efeseni 6, 14) – Meditaţii la Apostolul duminicii a 11-a după Rusalii

Poezii

Plânge datornicul

RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE

Eu nu ştiu cum…

 

ACATISTUL SFÂNTULUI PROOROC ILIE

După obişnuitul început, se zic:
CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Tu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru întoarcerea lui Israel de la închinarea lui Baal, aspru mustrător al împăraţilor nelegiuiţi strălucind cu văpaia râvnei pentru Dumnezeu atotţiitorul, cu sfintenia vieţii şi a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri şi vei veni înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, laudă îţi aducem ţie, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare îndrăzneală către Domnul, slobozeşte-ne pe noi din toate nevoile şi necazurile cu rugăciunile tale, pe noi cei ce-ţi cântăm: Bucură-te, Ilie, mărite prooroc şi înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Icosul 1
Înger vieţuitor în trup te-ai arătat, proorocule, prin râvna cea pentru Dumnezeu şi prin viaţa ta curată; căci încă prunc fiind, părintele tău, Sovah, văzut-a îngeri luminaţi cu tine vorbind, cu foc înfăşurându-te şi cu văpaie hrănindu-te, arătând astfel ca râvna ta e fierbinte pentru Dumnezeu şi că puterea graiurilor şi a vieţii tale e ca o lumină neprihănită; pentru aceea, cu uimire grăim ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mântuirea fiilor lui Israel;
Bucură-te, cel ce încă din pântecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevărului şi al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce asupra căruia s-a descoperit preaslăvită aratare, ce a minunat pe părintele tau;
Bucură-te, cel ce din tinereţe ai iubit curţăia feciorelnică şi tăcerea;
Bucură-te, cel ce ai urât deşertăciunile lumii şi toate bucuriile ei, iar sufletul tău în intregime l-ai închinăt lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu lumina înţelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat şi cu învăţătura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost adăpat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc şi înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos! | Continuare »

SĂ NU VORBIŢI!

SĂ NU VORBIŢI!

La Duminica vindecării celor doi orbi
AVA ELIAS – 11 iulie 2018

“Iisus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: Vedeţi să nu ştie nimeni“ Mat. 9, 30

Sfțntul Evanghelist Matei ne pune în faţă două vindecări săvârşite de către Domnul, total diferite, atât prin bolile de care sufereau cât şi prin consecinţele acestor vindecări. Mai întâi este vorba despre doi orbi care strigau către Domnul să-i vindece, insistând în rugămintea lor, ÎL urmează pe Iisus, până în casa unde intrase Domnul, iar acolo îi vindecă. După ce li s-au deschis ochii celor doi orbi, Domnul Iisus le porunceşte, aşa cum se întâmplase în cazul multor vindecări, să nu spună nimănui, să nu vorbească despre această vindecare; “poruncindu-le cu tot dinadinsul şi le-a zis: Vedeţi să nu ştie nimeni “ Mat.9, 30
După ce orbii au plecat au adus înaintea Domnului un mut îndrăcit, care după vindecare: “ După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit.” ver. 33
Aceste două vindecări, în care vedem două atitudini diferite ale Mântuitorului, ne fac să ne întrebăm: de ce cei doi orbi au fost opriţi să vorbească, iar mutul nu a fost oprit, ci a fost lăsat să vorbească?
Această atitudine are un înţeles profund duhovnicesc prin faptul că orbii, în momentul vindecării lor, nu puteau să aibă o percepţie, o înţelegere corectă a stărilor de lucruri din jurul lor deşi aveau simţul auzului şi auzeau ceea ce se întâmplă în jurul lor lipsa vederii îi împiedeca să înţeleagă în profunzime starea duhovnicească a celor din jur, astfel că mesajul lor ar fi fost unul greşit. Acelaşi lucru se întâmplă astăzi în Lucrarea lui Dumnezeu când vedem atâţia fraţi care în ciuda faptului că au ani de zile de prezenţă pe calea mântuirii nu au percepţia corectă, nu au darul vederii sănătoase de a vedea stările de lucruri din Oaste, nu văd stările nepotrivite, potecile întortochiate spre care se îndreaptă liderii lor, sau pericolele ascunse care pândesc sufletele, ca să le poată avertiza, aşa cum Domnul îi spune lui Petru : “după ce te vei întoarce la Dumnzeu, să întăreşti pe fraţii tăi” Luc. 22, 32 | Continuare »