b'LOGOS — Comori Nemuritoare

„Deci i-au zis: «Cum ţi s-au deschis ochii?»“ (Ioan 9 ,10)

Cel întors la Dumnezeu va fi totdeauna un semn de întrebare pentru ceilalţi oameni.
Toţi îl ştiau înainte beţiv, hoţ, mincinos, desfrânat, lacom, rău… şi dintr-o dată îl văd schimbat. Dintr-o dată ceilalţi oameni îl văd că nu mai bea, nu mai fură, nu mai minte, că nu mai umblă după desfrânări, că nu mai înşală, nu se mai ceartă, că nu mai vorbeşte de rău, ci se sileşte a fi blând, bun, făcător de bine şi cuviincios cu toţi, împlinitor cu fapta a învăţăturii şi a credinţei lui Hristos. Cu un cuvânt, îl văd că este alt om.
Cei din jurul lui murmură atunci miraţi şi întreabă: Cum se poate? Văd şi ei că s-a petrecut cu vecinul, cu prietenul lor, o minune, dar nu înţeleg cum s-a petrecut asta cu el. De aceea, îndată este şi întrebat: Cum ţi s-au deschis ochii? Cum te-ai vindecat? Cum se poate întâmpla aşa ceva?
O, ce prilej minunat pentru sufletul vindecat de Hristos este atunci să-L mărturisească el tuturora pe Iisus Hristos, Binefăcătorul şi Vindecătorul său!
Dacă i-a fost vindecată cuiva boala, dacă i-au fost împlinite cuiva dorinţele, dacă i s-au iertat cuiva păcatele sale, dacă a fost cineva mântuit – totul se datorează numai Acelui Căruia I se zice Iisus, căci numai din El, prin El şi pentru El sunt toate aceste minuni! | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI (Meditaţii la Apostolul zilei)

Cele mai multe duhuri necurate, prefăcute, viclene şi ispititoare îţi ies în cale mai ales atunci când mergi la locul de rugăciune, la locul de înfrânare, de post, de reculegere şi meditaţie.
Diavolul ştie că noi avem cea mai mare nevoie de împrospătarea puterii noastre în lupta cu ispitele lui dinlăuntrul nostru şi din afara noastră. Şi, pentru a ne opri din mersul nostru spre locurile unde putem primi această împrospătare, el pune în calea noastră tot felul de piedici şi scoate în faţa noastră tot felul de oameni ai lui.
Toată lupta vrăjmaşului nostru sufletesc este să ne abată din acest drum. Iar dacă nu ne poate nici opri, înainte de a pleca şi nu ne poate nici abate, după ce am pornit, atunci el caută măcar să ne tulbure duhul, să ne împrăştie gândurile, să ne strice pacea adâncirii în rugăciune şi meditaţie, pentru ca noi să nu ne alegem cu nimic, sau cu cât mai puţin folos din acest ceas al rugăciunii şi din acest timp al meditaţiei noastre.
Aşa a făcut Satan totdeauna, atât cu Domnul nostru, în timpul rugăciunii, al postului şi al meditaţiei Sale în pustie, cât şi cu toţi urmaşii Domnului nostru, până astăzi.

Fraţii şi surorile mele, ştiu că şi voi aţi avut şi aveţi cele mai multe piedici din partea lui Satan, tocmai în vremea când trebuie să mergeţi la biserică ori la adunare. Când sunteţi pregătiţi să mergeţi la rugăciune, la ascultarea Cuvântului, la meditaţie, la înfrânare, la facerea binelui…
Atunci îţi ies înainte vreo roabă a lui Satan sau vreun rob al lui, văzut sau nevăzut, pentru a te opri sau a te încurca, sau măcar a te necăji, cum a făcut şi cu Sfântul Pavel.
Ispita – slujnica lui Satan, sau păcatul – sluga lui, poate să vină sub diferite forme, mai văzute sau ascunse, mai făcute sau mai prefăcute, mai dure sau mai fine – după cum este starea ta duhovnicească.
Dacă eşti un suflet mai începător, un ucenic mai nou, un duh mai slab, ispitele sunt mai grosolane şi mai directe. Dar dacă eşti un suflet încercat, un ucenic ales, un duh puternic, ispitele lui Satan sunt foarte şirete, foarte bine pregătite, foarte bine ascunse – de aceea, sunt foarte primejdioase. | Continuare »

MARTA SLUJEA

„Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El.“

Fii binecuvântată, soră primitoare, soră slujitoare, soră jertfitoare!
Fie binecuvântate mâinile tale binefăcătoare,
fie binecuvântată dragostea ta cea adevărată,
scumpă şi credincioasă… soră Marta!
Fii binecuvântată, inimă smerită şi râvnitoare, milostivă şi darnică, binefăcătoare şi harnică,
tu, care, dacă ai ajuns să ai o căsuţă a ta, nu ţi-ai lipit inima de ea şi nu ţi-a fost silă de Domnul şi de ai Lui, ci i-ai primit oricând şi pe oricâţi;
ţie nu ţi-a fost greu să te scoli noaptea, să-i primeşti cu dragoste pe cei ce veneau de pe drumuri prăfuiţi, obosiţi, transpiraţi şi flămânzi, căutând căsuţa ta, primirea ta, bunăvoinţa ta.
Căci tu ţi-ai făcut cea mai mare bucurie din gândul că ai prilejul să-ţi arăţi cât de curată este iubirea ta faţă de Dumnezeul tău
şi dragostea ta faţă de fraţii tăi
nu numai cu vorbe şi cu cântări,
ci mai ales cu slujirea faptei.
Fii binecuvântată tu, soră adevărată, care nu ţii mai mult la covoare decât la fraţi
şi nu priveşti la pâine când tai,
nici la aşternut când îl culci pe cel sărac,
nici la cât îţi mai rămâne când dai,
ci tu slujeşti Domnului şi fraţilor, celor sărmani şi străini, celor lipsiţi şi bolnavi,
mereu cu bucurie voioasă, fără să simţi sau să spui niciodată că ai făcut de-ajuns.
Şi fără să ţi se facă silă de călătorii Domnului, la orice oră din noapte sau din zi ar veni la uşa ta.
Şi în oricât de mare număr ar fi să-ţi vină în casă.
Sau să-ţi bată la poartă.

Fii binecuvântată, scumpă soră Marta
şi fiţi binecuvântate până în vecii vecilor voi, toate adevăratele noastre surori credincioase,
care, urmând pilda surorii Marta, cea harnică şi primitoare, veţi sluji Domnului,
ostenind mereu ca ea: cu bucurie, ca să gătească, să spele, să cureţe, să hrănească pe cei trimişi în casa ei – în casele voastre – făcând totul ca pentru Domnul şi ca pentru îngerii Lui (Mt 10, 40-42; Gal 4, 14; Evr 13, 2),
– fără să vă fie nici silă, nici greu a face binele, oricând şi tuturor.

Căci – soră credincioasă – ce rost ar mai avea să ai o casă, dacă Domnul şi ai Lui nu mai sunt primiţi în ea cu bucurie şi dacă El şi ai Lui nu mai pot sta în ea cu plăcere?
Ruina se va alege în curând de casa aceea şi de sufletul cui o are aşa.
Şi ce preţ mai pot avea – soră credincioasă – covoarele tale, dacă picioarele Domnului şi alor Săi nu mai sunt primite în casa ta din pricina lor?
Moliile vor roade curând şi covoarele acelea şi pe cine le are aşa! | Continuare »

„Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor…“ (Ioan 4, 28)

Iată marea schimbare pe care o face totdeauna cunoaşterea Domnului Iisus: înainte de a-L cunoaşte pe Hristos, femeia n-a voit să-I dea nici puţină apă de băut, iar după ce Îl cu-noaşte, Îi lasă găleata cu totul.
Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul, femeia fugea de oameni, dar acum aleargă să-i caute.
Înainte de a-L afla pe Iisus, femeia discuta despre neînţelegeri confesionale, dar acum o interesa numai mântuirea sufletului ei şi al altora, nebăgând în seamă nimic altceva decât pe Hristos.

Chiar dacă fiecare Îl aflăm pe Hristos în chip deosebit, chiar dacă pe fiecare dintre noi Iisus ne găseşte în alt loc şi ne cheamă într-alt fel, urmările aflării Lui, dovada că L-am aflat şi întâlnit, că L-am cunoscut pe Domnul, se arată la fiecare în acelaşi fel! adică fiecare Îi predă Domnului îndată totul şi fiecare lasă totul şi pleacă la mărturisirea şi vestirea Lui. şi fiecare uită şi frica şi ruşinea, alergând în căutarea şi aducerea altora la Hristos!
După Maica Sfântă, care cea dintâi L-a cunoscut pe Domnul şi L-a vestit altora, iată acum începe şi între femei şirul fericit al mărturisitoarelor Sale binecuvântate, care, împreună cu ucenicii Săi iubiţi, Îl vor urma pe Mântuitorul oriunde şi Îi vor sluji.
Astfel vor trece, împreună cu Iisus, şi prin umbra şi prin lumina prin care trece calea Sa îngustă de pe pământ până la cer, şi ele, surorile noastre, sfintele femei.

O, surorile noastre alese şi scumpe,Dumnezeu să vă binecuvinteze! Ca şi fraţii voştri în Hristos, voi aţi lăsat totul şi aţi mers după El, când L-aţi cunoscut.
Deşi aţi fost mai slabe şi inima voastră mai adânc se ali-peşte de lucrurile iubite, voi v-aţi dezlipit de tot ce aveaţi din dragostea pentru Iisus Hristos! Aţi suferit pentru El chinuri mai mari decât noi şi aţi îndurat sfâşieri mai grele adesea ca fraţii voştri. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

 „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betezda, care are cinci pridvoare.“ (Ioan 5, 2)

 Pentru a intra în Ierusalim, Iisus avea şi ale porţi.
Dar Păstorul trebuie să intre mereu prin poarta oilor, trebuie să caute mereu căile oilor, locul pe unde umblă şi pe unde stau oile Sale…
Hristos venea să caute oile pierdute ale Casei lui Israel (Ezech. 34, 5-16; Mat. 10, 6). De aceea trebuia să umble mereu pe acolo pe unde era calea lor şi poarta lor.
Dacă tu eşti un păstor bun, dacă este în tine o inimă de păstor, atunci şi tu vei merge mereu pe la poarta oilor tale. Vei căuta mereu şi vei intra cât mai des prin poarta oilor tale…

Mulţi păstori caută cu totul altfel de porţi decât porţile oilor lor. Caută porţile cârciumilor, ale cinematografelor, ale balurilor, ale pierzării, dar nu caută niciodată – sau prea rar – cu dragoste şi cu mângâiere, poarta oilor lor.
Blândul Păstor caută poarta oilor Lui nu ca să le ceară. Ci ca să le dea. Chiar şi când se pare că El le cere, de fapt El le dă. Le dă prilejul de a ajuta, ca să fie răsplătiţi mult mai mult. Le dă prilejul să ierte, să fie buni, să arate dragoste sau ospitalitate sau credincioşie, spre a avea motive să le întoarcă înapoi însutit. Le dă bucurii, le dă surprize fericite, le dă daruri duhovniceşti, le dă fraţi iubitori şi apropiaţi, le dă mereu numai binecuvântări. El Însuşi este Răsplata lor cea foarte mare (Fac. 15, 1). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica a IV-a după Paşti)

Cuvântul Sfânt spune că, în vremea aceea, Biserica Domnului se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea duhovniceşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea (Fapte 9, 31).
Când ucenicii Domnului trec biruitori prin încercare şi nu se lasă înfricaţi de potrivnici, aceştia, până la urmă, n-au ce să le mai facă şi îi lasă în pace, o vreme.
După o perioadă de închisori şi prigoniri, urmează totdeauna o perioadă de pace… După ce potrivnicul ameninţă, bate şi amendează un timp, apoi se linişteşte iarăşi un timp.
În acel timp, dacă ar şti fraţii să folosească bine libertatea şi pacea de care se bucură Lucrarea Domnului, spre a lucra cât mai harnici şi mai cu spor, ce bine ar fi!
– Acum ne vor lăsa în pace o vreme – spuneau nişte fraţi amendaţi a treia oară pentru adunare. În timpul acesta haideţi să lucrăm neobosiţi pentru Domnul! Ei socotesc acum că noi ne-am înfricat şi ne-am liniştit. Până când se vor ridica din nou împotriva noastră, noi să fim departe. Să fie folosit bine timpul de pace dintre cele două prigoniri. Ce-i făcut e făcut. Ce-i câştigat e câştigat. Ce-i semănat – nimeni nu mai poate strânge înapoi.
Aşa făceau mărturisitorii Domnului de la început.
Aşa să facem şi noi!

Timpul de pace nu ţine mult. Prigonitorul nu poate odihni ştiind că Domnul lucrează. Dar, cât ţine pacea, noi să o ştim folosi bine. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica Mironosiţelor)

În adunarea lui Dumnezeu trebuie totdeauna să fie o bună rânduială, iar unde este o bună rânduială, fiecare lucru este la locul lui, fiecare treabă se face la vremea ei şi fiecare slujitor este la postul său.
Cel mai bun lucru pe care l-a făcut Domnul Dumnezeu la Începutul Creaţiei a fost Ordinea, buna rânduială pe care a statornicit-o prin legi veşnice, când a aşezat vremile, locurile şi mişcările tuturor lucrurilor şi lucrărilor Lui.
Şi, pentru că această ordine este desăvârşită şi neschimbată, toate lucrurile merg bine şi toate lucrările se fac frumos.
Aşa este oriunde-i ordine, rânduială şi ascultare.
Şi, după cum aceasta se vede atât de minunat în toate lucrările lui Dumnezeu din afara noastră, tot aşa trebuie să fie şi în cele din lăuntrul nostru.
Şi, dacă în lumea firească şi văzută este rânduială, cu cât mai mult trebuie să fie ea şi în lumea duhovnicească şi nevăzută.
Dacă în familia ta nu poţi trăi, dacă eşti dezordonat şi nesupus, cum să poţi trăi în Familia lui Hristos în felul acesta?
Ci oricine nesocoteşte buna rânduială şi ascultarea frăţească va fi osândit şi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi de cuvântul fraţilor.
Orice însărcinare primită de la Dumnezeu este neapărat nevoie să fie recunoscută şi de către fraţi, fiindcă Dumnezeu nu lucrează fără ai Lui. Duhul Sfânt încredinţează totdeauna Biserica Sa vie de harul pe care i-l dă El unuia pe care Şi-l alege pentru o slujbă a Lui în ea şi, încă de la început, duhul fraţilor adevăraţi este în acelaşi gând cu Duhul Sfânt în recunoaşterea acestei alegeri.
Oricine merge în vestirea Cuvântului fără un deplin asentiment frăţesc, acela este un om dubios.
Oricine îşi ia singur o însărcinare, fără învoirea fraţilor şi împotriva lor, este un om primejdios pentru Lucrarea lui Dumnezeu.
Porunca Domnului prin Apostolii Săi este că oricine are să împlinească o însărcinare în Lucrarea Domnului trebuie să fie mai întâi vorbit de bine de toţi fraţii, apoi să fie plin de Duhul Sfânt şi, în urmă, să fie plin de înţelepciune.
Iată cât de însemnată este înaintea Domnului părerea fraţilor… ea este pusă chiar înaintea plinătăţii Duhului şi a înţelepciunii, când este vorba de alegerea slujitorilor care angajează Numele Domnului, cinstea Evangheliei şi curăţia Lucrării lui Dumnezeu.

Fraţilor, alegeţi dintre voi numai astfel de bărbaţi pentru însărcinările Lucrării Domnului.
Fraţilor, încredeţi-vă numai în astfel de aleşi şi primiţi numai pe cei care au astfel de alegere.
Fraţilor şi surorilor, rugaţi-vă neîncetat Domnului ca să ridice în Lucrarea Lui şi să păstreze în ea numai pe astfel de oameni vorbiţi de bine de către toţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, fiindcă numai astfel de aleşi doreşte şi Dumnezeu.
Ei sunt nu numai cinstea lui Dumnezeu, ci şi cinstea voastră.