Fuga-in-Egipt-4… Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume pentru a fi Lumina lumii şi Mântuitorul oamenilor. De la începutul vieţii Sale pământeşti din Betleem până la sfârşitul acestei vieţi în Ierusalim, El n-a încetat a fi şi a lucra zi de zi şi pas de pas pentru această slăvită şi dumnezeiască menire. Din orice loc în care a ajuns, Domnul Iisus a vestit lumina şi a lucrat mântuirea.
Dacă a fost primit pentru o zi într-o casă, dacă I S-a dat pentru un ceas o luntre, dacă S-a oprit pentru o noapte într-o grădină – El toate le-a pus în slujba misiunii cereşti pentru care venise pe pământ…

Peştera care Îi adăpostise Naşterea Sa nu I-a putut folosi Domnului ca adăpost decât un timp foarte scurt. El a trebuit să părăsească Betleemul pentru totdeauna. S-a oprit mai târziu în Nazaret, unde locuia bunul Iosif, cel folosit de Dumnezeu pentru ocrotirea Pruncului Sfânt. Dar tot pentru o scurtă vreme. Curând a fost alungat şi de acolo… După moartea bunului Iosif, Pruncul Sfânt şi Mama Lui nu mai aveau acolo pe nimeni, decât o cetate vrăjmaşă, prin mâinile căreia diavolul va căuta să facă acelaşi lucru ca prin mâinile lui Irod: mereu, să-L omoare pe Iisus (Lc 4, 29). Atunci Iisus şi Mama Lui s-au mutat pentru o altă vreme scurtă în Capernaum, la sora Mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa (In 19, 25) – şi au locuit o vreme acolo (Mt 4, 13). | Continuare »

în lectura autorului Traian Dorz

…Lumea aceasta pe care a iubit-o Dumnezeu atât de mult, lumea aceasta pe care a răscumpărat-o Hristos cu preţul atât de mare al Sângelui Său sfânt, lumea aceasta se leapădă acum pe faţă şi în chip aşa de vinovat de către Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul ei şi se lipeşte atât de desfrânat de satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care I-a luat locul lui Iisus în casa Lui, locul lui Dumnezeu în moştenirea Sa, locul Duhului Sfânt în lăcaşul Său, scoţând afară pe Dumnezeu şi spunându-I: „Tu nu mai ai loc aici!”.
Scumpii mei fraţi şi surori, iată gânduri la care trebuie să medităm adânc fiecare dintre noi. Şi, cu prilejul acestei sărbători, să învăţăm de la îngeri cât să fim de curaţi. Şi de la păstori, cât să fim de veghetori. Şi de la magi, cum să ostenim de credincioşi pentru aflarea Mântuitorului. Dar şi mai mult să învăţăm de la Simeon cum să-L aşteptăm cu o viaţă sfântă, temătoare de Dumnezeu şi cu o nădejde neclintită şi puternică, iubitoare şi trează, fierbinte şi mereu proaspătă, până ce-L vom vedea, până ce-L vom întâmpina, până ce se va striga: „Binecuvântat este cel care vine! Osana, Împăratul şi Dumnezeul nostru!”. Căci El, Iisus Cel ce vine, va veni în ceasul în care nu ne gândim şi răsplata Lui va fi nebănuită şi strălucită pentru toţi acei care L-au iubit şi L-au aşteptat în curăţie.

LUMINA CRĂCIUNULUI

„Astăzi vi S-a născut Mântuitorul!”, a sunat vestea cea îmbucurătoare a îngerilor. Se bucură oare toţi oamenii de această veste şi oare să fie toţi oamenii fericiţi?
Un domn bătrân care şade în scaunul său moale lângă fereastra locuinţei sale de la primul etaj, fereastră ce dădea spre piaţă, după cum se vede, nu se poate bucura. El oftează din când în când cu greu şi aruncă priviri supărate spre învârteala din piaţă, unde sunt oferite fel de fel de lucruri spre vânzare, fiindcă a doua zi are să fie Crăciunul.
Un copilaş se uită atent la toate şi, în bucuria sa, îşi aruncă şapca în sus, strigând:
– Uraa! Mâine e Crăciunul!… Bucuraţi-vă toţi cu mine!
– Prostie… mornăi domnul cel bătrân. Şi-şi întoarse faţa dinspre fereastră.
Însă după câteva momente, se uită din nou afară şi observă cum o mamă bătrână ce se sprijinea de braţul unui tânăr (probabil fiul ei) s-a oprit înaintea unei gherete, de unde cumpără nişte jucării. Apoi au ales împreună un brad mic şi frumos, pe care tânărul îl luă pe umăr şi amândoi părăsiră piaţa, cu feţele fericite.
Domnul cel bătrân îşi ascunse faţa în palme şi mornăi cu glas înăbuşit:
– O, de-aş fi şi eu atât de fericit! | Continuare »

O serbare religioasă pentru deţinuţi

Traian DORZ, HRISTOS – MĂRTURIA MEA

… Noi, la Beiuş, luasem din timp toate aceste măsuri, iar în ziua a treia de Crăciun [1947], după cum hotărâsem cu toţii, ne-am întâlnit din toate satele înconjurătoare la şcoala primară din Beiuş. De acolo ne-am împărţit în două grupuri. Unii cu coşurile lor pline de hrană şi cărţi au luat-o spre spital, unde trebuia să se împartă câte doi în fiecare salon, să stea de vorbă cu fiecare bolnav şi să-i lase fiecăruia câte un dar de hrană trupească şi alt dar de Biblii şi diferite alte cărţi.
Un alt grup, cel mai mare, urma să mergem în închisoare, fiindcă acolo era o şi mai mare nevoie.
Directorul închisorii, cu care luasem din timp legătura, dăduse deja dispoziţia ca toţi deţinuţii să fie adunaţi în jumătate din marea sală de întruniri a închisorii, iar în cealaltă parte ne-am aşezat noi. Între grupul nostru şi deţinuţi erau aşezaţi vreo zece gardieni, spre a păstra ordinea.

A început programul nostru cu o rugăciune zguduitoare pe care toţi au însoţit-o cu multe lacrimi – împrejurarea aceasta fiind cu totul deosebită. Bieţii oameni nefericiţi se agăţau de Dumnezeu cu toată disperarea sufletului lor… | Continuare »

Tuturor vizitatorilor comorinemuritoare.ro
vă dorim ca Sărbătorile Naşterii Domnului Iisus
să le petreceţi în starea pe care o dă bucuria aşteptării venirii Lui
acum ca Prunc nou-născut  şi, în curând, ca Mire!

Un An Nou cu pace şi cu împliniri duhovniceşti!

DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI (A SFINŢILOR PĂRINŢI DUPĂ TRUP AI DOMNULUI)

Părintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!
Dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Toate praznicele dumnezeieşti: Crăciunul (Naşterea Domnului), Învierea, Înălţarea Sfintei Cruci, toate au înainte şi după sărbătoare, o pregătire a sărbătorii, care te face să înaintezi către ea, să trăieşti acel moment suprem al ei şi apoi să creşti în ea, să creşti din sărbătoare.; sărbătoarea înţeleasă ca un eveniment dumnezeiesc, un fapt al lucrării lui Dumnezeu în opera Sa pentru ca lumea neîncetat să se înrădăcineze în acest fapt dumnezeiesc şi să crească aşa ca dintr-o rădăcină, să se împlinească şi să meargă din desăvârşire în desăvârşire, neîncetat, cum spune dumnezeiescul Pavel: “Să meargă din slavă în slavă”, în acest orizont divin, însorit. Pregătirea naşterii Domnului, a faptului unic în creaţie, în care Dumnezeu coboară la om şi în lume pentru ca pe om şi lumea întreagă să înalţe la dumnezeire, să-l îndumnezeiască pe om.
Acest act unic al istoriei îl mărturiseşte Evanghelia, şi facă Domnul, întreaga lume, omenire, să se îndrepte spre Evanghelie, căci ea este unică. Toate religiile să trăiască acest dar al Dumnezeirii, al coborârii lui Dumnezeu la noi!
Şi, Doamne, cât de negrăit va descrie, şi câtă înţelepciune divină, înţeleasă şi mai puţin înţeleasă de noi, ne pregăteşte Dumnezeu pentru a trăi taina întrupării Sale, taina prin care El, Părintele Ceresc trimite pe Fiul Său din veci, Dumnezeu din veci, să se facă om! Omul creat după chipul Lui din veci, dar făptură. Deci El, Fiul lui Dumnezeu, să se întrupeze în făptură!…Şi ne descrie Evanghelia de astăzi legătura Fiului lui Dumnezeu devenit om, cu întreg neamul Lui, cu cele două genealogii (cum se numesc în Scripturi). Ce înseamnă o genealogie? | Continuare »

DE CE NU EŞTI CINSTIT?

Traian DORZ

De ce nu eşti cinstit, – de ce
n-ai DA cu DA şi NU cu NU,
de ce spui TU, când ALTUL e,
de ce spui ALTUL, când eşti TU!

De ce nu ZICI cum şi GÂNDEŞTI
sau, dacă zici, gândeşte-aşa,
de ce faci DA, când NU – grăieşti,
de ce faci NU, când tu spui DA!

Nelegiuit e-n veci acel
ce face DA, când zice NU,
acesta-i un satanic fel
– vezi, nu cumva să-l ai şi tu!
Acesta-i omul fariseu,
făţarnic în umblarea sa,
cel mai urât lui Dumnezeu,
când spune NU – şi face DA.

„SĂ ZICI CA EI, – gândeşte el
apoi, ce-ţi pasă, fă ca tu”,
– dar blestemat e-n veci acel
ce spune DA, când face NU.

…Tu, frate, umblă credincios,
cu Nu şi NU – cu DA şi DA,
căci Viu şi Sfânt este Hristos
şi El îţi va plăti aşa!…

FAŢA ŞI FĂŢĂRNICIA

1. Faţă are omul cinstit; făţărnicia o are omul fără cinste.
Nici copiii nu te mai cred dacă tu doar zici, dar nu faci.
Dacă îi înveţi într-un fel, dar ei văd că tu nu faci cum spui, ci faci altfel, toţi te vor socoti un mincinos. şi nici unul nu-ţi va mai da ascultarea lui de bunăvoie şi cu bucurie.
Şi cine face răul merită să fie dispreţuit.

2. Dacă se va vedea la tine nepotrivire între vorbă şi faptă,
între ce zici că eşti şi ce văd că faci,
nici cei mai neştiutori oameni nu te vor crede.
Atunci cum să te mai creadă oamenii care judecă, văzând că tu propovăduieşti într-un fel, dar faci într-altul?

3. Cum să mai creadă oamenii cuvântul tău despre înfrânare, când ei văd că tu eşti un desfrânat – în mâncare, în băutură şi în celelalte?
Cum să asculte vorba ta despre sfinţenie, când ei văd la tine nelegiuire în purtarea ta şi în familia ta?
Înainte de a mătura curtea vecinului, caută să faci curată curtea ta. | Continuare »

FĂŢARNICUL

Ar trebui-nsemnat pe frunte, ca să-l cunoască toţi,
la rând,
dar oile şi porumbeii, şi boii, mai ales, oricând,
căci pe fiinţele acestea le-nşală şi le vinde el
cu vorbe dulci şi prefăcute,
cu duh ascuns
şi gând mişel.

O, cei curaţi ca porumbeii
şi blânzi ca boii cei smeriţi,
de cel făţarnic totdeauna vă depărtaţi
şi vă feriţi!
Trăind din prefăcătorie, e şi primejdios, şi crud
şi va-nşela întotdeauna pe câţi îl cred
din câţi l-aud.
Căutând câştig în lumea asta –
şi-n cealaltă necrezând –
el predică mai iute iadul decât pe Dumnezeu,
oricând.
Vorbind mai mult despre Satana
decât de Crucea lui Hristos,
el creşte frica, nu credinţa,
căci el din frică ia folos. | Continuare »

Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii

Două lucruri se văd dintr-o dată la un ostaş gata de luptă: puterea şi frumuseţea lui.
Puterea se vede din hotărârea lui lăuntrică, iar frumuseţea din înfăţişarea lui dinafară.
Puterea se vede din toate mădularele lui, iar frumuseţea din toate veşmintele sale.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată bătrân şi niciodată slăbănog în starea sa lăuntrică. Şi nu trebuie să apară niciodată dezordonat şi zdrenţăros în înfăţişarea sa dinafară.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată nepregătit şi negata. Chiar când este în repaus, chiar când este în odihnă, ori în călătorie – ostaşul trebuie să arate o înfăţişare totdeauna ordonată şi disciplinată, curată şi îngrijită, dovedind puterea şi frumuseţea tinereţii şi a curajului său.
Numai astfel el va face cinste Împăratului său, patriei sale şi unităţii din care face parte.

Cel dintâi lucru despre care spune Cuvântul Domnului că trebuie să se vadă la un ostaş al lui Hristos este mijlocul încins şi pieptul apărat.
Centura Adevărului şi platoşa neprihănirii sunt primele dovezi şi condiţii ale puterii şi frumuseţii. Ale puterii care stă în adevăr şi ale frumuseţii care stă în neprihănire.
Puterea noastră stă în încrederea noastră pe învăţătura dreaptă, prin care ni se întemeiază credinţa noastră în Dumnezeul nostru şi în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Această centură care ne încinge şi întăreşte mijlocul nostru este puterea rezemării noastre pe Adevăr, adică pe învăţătura evanghelică lăsată Bisericii noastre vii şi sfinte. | Continuare »

Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput;
fie şi-nainte ca-n trecut de grea,
ea până la capăt calea-şi va ţinea.

Fii mereu, fii mereu, fii mereu,
Mare Dumnezeu, cu oştirea Ta,
oricât va lupta – să învingă,
să învingă ea, să învingă ea!

Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate prin toţi anii grei;
nici în suferinţe, nici în ispitiri
n-a călcat cuvântul primei ei iubiri.

Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost,
prin atâtea lupte, steag şi adăpost; | Continuare »

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filotee preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie : Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată! (Condacul 1)

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.
Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: „Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.
Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei.

Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.

Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele. | Continuare »

Traian_Dorz_01Tot în acest an [1983], prietenul scriitor Ştefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri nişte scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi (de acum) ai ţării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav şi cineva îi dusese cartea noastră de poezii „Cântări Nemuritoare“ şi se vede că, citindu-le, a fost foarte mişcat, că mi-a scris, dictând soţiei sale, o scrisoare de mulţumire, încheind cu cuvintele: „În ceasurile de înălţare sufletească, nu uita nici de zbuciumul sufletului meu…“
Mi-a mai trimis câteva din cărţile sale, cu autograf şi de asemenea unele reviste cu poeziile şi fotografiile sale. I-am mulţumit adânc mişcat sufleteşte, atât în scris, cât şi verbal prin Ştefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.
Tot prin Ştefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecţii din poeziile mele, care să poată apărea la o editură de stat de aici din ţară. Însufleţit de acest gând, mi-a şi trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care, spunea el, nu ştiu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „Inscripţie pe un pridvor“. El a dictat această inscripţie lui Ştefan Doncea şi a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui: „Azi, 7 decembrie 1983“. O păstrez şi azi în original.
Despre această idee mi-a vorbit şi părintele profesor Dumitru Stăniloae din Bucureşti, scriind şi dânsul, cu întâmpinare, câteva rânduri pentru frontispiciul ei. Şi tot aşa şi prietenul meu, poetul Ioan Alexandru. Le păstrez şi pe acestea, ambele în original. Dar cartea care poartă pe frontispiciul ei semnăturile acestor trei mari luceferi de pe cerul scrisului nostru contemporan n-a mai putut apărea nici azi. Ea cuprinde cinci sute de poezii care, am crezut eu că ar fi dintre cele mai alese pe care le-am scris. Şi aşteaptă o zi prielnică să-şi poată lua zborul spre zările sufletelor care o doresc.
– Ce facultate ai făcut? Ce şcoală ai? m-au întrebat în câteva rânduri mulţi dintre cei care mi-au citit cărţile ori au discutat cu mine.
– Ce să vă spun? le răspundeam simplu şi apoi tăceam. | Continuare »

Sf-Filofteia-1

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie, este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc de şapte veacuri la Curtea de Argeş. După anumite ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în oraşul Târnovo, care pe atunci era capitala „imperiului romano-bulgar“ întemeiat şi condus o vreme de fraţii Petru şi Asan, români de neam. I s-a dat din botez numele Filofteia, care în greceşte înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu“, lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. Se spune că şi mama viitoarei sfinte era româncă de neam din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile şi postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.

Dar după o vreme, tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o viaţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci ca aceasta femeie să n-o iubească pe Filofteia, obisnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie. În acelaşi timp, căuta să întărâte şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o punea tatăl şi mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufetul, mai ales de la faptele milosteniei. În inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui“ (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“ (Matei 25, 34-36). | Continuare »

SĂ CEREM LUMINA!

O vorbire a fratelui Traian Dorz, de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Pentru că duminica aceasta este o duminică aşa de însemnată, pentru că în această duminică a fost o Evanghelie aşa de minunată, pentru că această Evanghelie aşa de minunată cuprinde în ea însăşi istoria lumii, istoria omenirii, istoria fiecăruia dintre noi, e bine să ţinem minte acest mare şi sfânt adevăr. Şi, după ce şi această zi fericită se va sfârşi – că toate zilele se sfârşesc –, să cugetăm adânc asupra acestor lucruri auzite astăzi. Ele să ne fie nouă o aducere aminte plăcută şi nişte învăţături din care să tragem totdeauna sfătuirea cea bună, îndrumarea cea sănătoasă de care fiecare dintre noi avem nevoie în drumul celorlalte zile, în care nu vom avea astfel de prilejuri. În care numai aducerea aminte a celor petrecute astăzi ne va mai putea aduce în inimă mângâiere, bucurie şi înviorare sufletului nostru.
Şi, pentru că această Evanghelie conţine aşa de mult, am dori s-o mai citim o dată, cu toţii împreună, şi să gândim ceva mai adânc şi ceva mai apăsat fiecare dintre noi la starea sa sufletească cu privire la înţelesul acestei sfinte Evanghelii. Pentru că adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu şi fiecare dintre aceste cuvinte sunt pline de miez şi sunt pline de putere pentru fiecare dintre noi. Şi, cum am spus că în Evanghelia de astăzi este conţinută istoria creaţiei, istoria omenirii şi istoria fiecăruia dintre noi în parte, să gândim la toate aceste lucruri şi să tragem din ele învăţătura cea mântuitoare pentru sufletele noastre. | Continuare »

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA
PredicaDePeMunte2S-a apropiat, iubiţii mei creştini – zice Evanghelistul Matei, s-a apropiat un învăţător de lege de Hristos, vrând să-L încerce, şi I-a pus întrebarea: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Care e cea mai importantă poruncă? Şi Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Şi a doua ca şi aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39). Prin aceste cuvinte, Hristos a arătat că în vârful tuturor poruncilor este dragostea, îndoita dragoste: dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele. Şi după acestea, a adăugat: “În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea şi proorocii” (Matei 22, 40). Ce înseamnă aceste cuvinte? Că tot Vechiul Testament şi toată Sfânta Scriptură şi toată Legea şi voinţa lui Dumnezeu sunt rezumate şi cuprinse în aceste două porunci.
Acest cuvânt a lui Hristos arată cât de superioară este Evanghelia faţă de celelalte sisteme religioase şi filosofice. Aşadar, în loc de altă predică de-a noastră, vom prezenta aici câteva observaţii frumoase, pe care le face asupra acestor cuvinte Sfântul Ioan Gură-de-Aur.

***
Sfântul Părinte spune că vestiţii filosofi antici, cu toată filosofia lor, cu toată lungimea scrierilor lor şi cu toată destoinicia lor dialectică, nu au putut să ofere oamenilor puterea de înţelegere a unor concepte elementare, de pildă ce este corect şi just. Nici nu era posibil ca simpli plugari şi meşteşugari, şi zidari şi alţii, care trăiesc din lucru mâinilor lor, să-şi lase ocupaţiile şi să se apuce de studiul scrierilor filosofice, ca de pildă de „Statul” lui Platon, ca să afle ce este just. Pentru că până la a studia astfel de scrieri voluminoase şi greoaie şi a afla ce este corect şi drept, ar muri de foame. Dar cu Evanghelia cum e!? În ea există toate. Şi ceea ce înseamnă a fi corect şi ceea ce înseamnă a fi cuviincios şi ceea ce înseamnă a fi folositor. Într-un cuvânt, tot adevărul şi toată virtutea le vei afla acolo. Hristos a cuprins în cuvinte puţine şi clare tot ce este mai important şi necesar pentru mântuirea noastră.

| Continuare »

Predica_de_pe_munte-3Iubire, dă-ne harul
ce încă nu-l ştim noi,
în stare ca vrăjmaşul
să-l scoată din noroi,
să-l spele, să-l sărute,
să-l pună-n loc de sus;
– Iubire, dă-ne harul
din Duhul lui Iisus.

Lumină, dă-ne harul
ce încă noi nu-l ştim:
spre orice suferinţă,
cereşte să privim,
să fericim calvarul
chiar cel mai dureros;
– Iubire, dă-ne harul
din Crucea lui Hristos!

Putere, dă-ne harul
ce noi nu-l ştim (acum:
nebănuita slavă
din cel mai aspru drum,
eternul imn al jertfei
sublimului apus;
– Iubire, dă-ne harul
din Slava lui Iisus!

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

MÂNDRIA ŞI GLOATA – Traian Dorz

O, tineri dragi… – Lidia Hamza

Cât de greu vor intra bogaţii în împarăţia cerurilor! – Sf. Ioan Gura de Aur

Cum v-a iertat Hristos – Traian Dorz, meditraţii la Apostolul zilei

Pacea lui Hristos – Traian Dorz, meditraţii la Apostolul zilei

Poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii – Pr. Iosif Trifa

Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor – Părintele Dumitru Stăniloae

Din tot ce-aduni – Traian Dorz

Învăţătorule bun… – Sfântul Nicolae Velimirovici

Tânărul avut – Pr. Iosif Trifa

Predică la Evanghelia tânărului bogat – Sfântul Luca al Crimeei

ÎNSTRĂINAŢII DE DUMNEZEU

Arhim. Scriban, «Lumina Satelor» nr. 41 / 7 oct. 1934, p. 3

Amară ajunge viaţa oamenilor când ei se înstrăinează de Dumnezeu! Pot avea bogăţie, pot avea veselii şi petreceri, degeaba! Alături de dânşii rămân suferinţe necăutate, boli netămăduite, vieţi secerate.
Când oamenii sunt cuprinşi de setea de a trai cât mai lacom fără să le lipsească vreo plăcere, ei nu se mai pot gândi la semenii lor. Îşi născocesc cât mai multe prilejuri pentru ei. Îşi botează întâlnirile lor cu numele cele mai alese, le încarcă de toate laudele, le înfăţişează ca pline de folos pentru omeni-re.
Pot fi acelea curate fleacuri, nerozii, copilării, dezmăţări; pot fi şi lucruri mai puţin vinovate, dar oricum, nu fapte care să merite atâta tămâiere şi poleire. Oamenii însă îşi fac treaba din împlinirea gusturilor lor şi le îndreptăţesc cu vorbe umflate şi nume alese.
Fiind plăcerea omului aiurea la dezmierdările vieţii, ca tânărul risipitor din Evanghelie, el nu-şi caută plăcerile înalte, netrecătoare, duhovniceşti, ci-şi macină zilele gândindu-se ce să mai găsească pentru cheltuirea vremii în desfătările sale.
Da, da, noi avem o groază de oameni mânaţi de boala petrecerilor. Nu mai văd nimic din cele duhovniceşti, ci umblă numai să se tăvălească în alte şi alte gusturi, care li s-au năzărit peste noapte. | Continuare »

NU VEI FI PE TOTDEAUNA

Nu vei fi pe totdeauna
sus, tot unde eşti,
vine în curând furtuna,
când te prăbuşeşti;
– nici tu, cel cinstit în viaţă
nu vei fi tot jos,
vine ziua când te ’nalţă
pentru veci Hristos.

Nu vei fi mereu tot tare
tu, ce-acum loveşti,
vine grabnic ziua-n care
prăbuşit sfârşeşti;
– nici tu nu vei fi-n vecie
tot călcat, cel slab,
vine şi-a ta bucurie
la Hristos degrab’.

Nu vei fi pe veci, bogate,
tu cum eşti acum,
vine clipa când din toate
ţi s-alege scrum;
– nici tu nu vei fi, sărace,
pururi tot sărac,
Dumnezeu te va preface
strălucit în veac… (Traian DORZ)

CE HAR E-N INIMĂ IUBIREA

Ce har e-n inimă iubirea
ce poate arde-nflăcărat,
dar ce păcat când haru-acesta
nu arde pentru ce-i curat!

Ce har e-n suflet dărnicia
ce poate împărţi mereu,
dar ce păcat când haru-acesta
nu-i dat întreg spre Dumnezeu!

Ce har e-n viaţă bogăţia,
cât bine poţi cu ea să faci,
dar ce păcat când haru-acesta
n-ajunge pân’ la cei săraci!

Ce har e-n lume-nţelepciunea,
să vezi lumina şi s-o ştii,
dar ce păcat când haru-acesta,
închis, doar pentru tine-l ţii! | Continuare »

CREDINŢA ŞI FAPTELE BUNE

Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 39 / 25 sept. 1932, p. 3

Mă grăbesc să trec cu aceste învăţături la legătura dintre credinţă şi faptele bune, pentru că la noi, cât ce vorbeşti mai apăsat despre credinţă şi mântuire, cazi sub bănuială. Cică aceasta ar fi o învăţătură „sectară”.
S-a discutat mult învăţătura despre credinţă şi faptele cele bune. Protestanţii şi sectarii trec hotarul dreptei învăţături, apăsând totul asupra credinţei şi prea puţin asupra faptelor bune.
Iar unii dintre ai noştri trec în celălalt extrem, apăsând prea mult asupra faptelor, în detrimentul credinţei.
Biserica noastră Ortodoxă ţine calea de mijloc, calea cea adevărată: omul se mântuieşte prin credinţa sa şi prin faptele sale.
Aici este însă punctul care trebuie lămurit. Ce legătură este între credinţă şi faptele cele bune? Care este legătura cea adevărată între credinţă şi faptele cele bune?
Întrebarea aceasta a lămurit-o în chip desăvârşit, în chip minunat însuşi Mântuitorul, prin cuvintele de la Ioan capitolul 15: „Eu sunt buciumul viţei şi voi ramurile. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el aduce roadă multă; căci fără de Mine nu puteţi face nimic” (In 15, 1-6). „După roadele lor îi veţi cunoaşte pe ei” (Mt 7, 16). „Că nu poate pomul cel bun să facă poame rele, nici pomul cel rău să facă poame bune” (Mt 7, 18). | Continuare »

Cuvânt către fraţi

Culiţă Mihăilă

Vin în faţa frăţiilor voastre cu o mărturisire durută, privind atitudinea mea din ultima vreme în Lucrarea Oastei Domnului. Am trecut, de-acuma, peste 70 de ani, dar am încredinţarea că sunt în deplinătatea facultăţilor mintale, chiar dacă în trupul meu semnele bătrâneţii îşi spun cuvântul; însă rugăciunea mea către Dumnezeu este să-mi ţină conştiinţa trează până la sfârşit, indiferent ce boală ar măcina trupul meu.
Desigur, unii îşi pun întrebarea despre mine de ce, de o bună bucată de vreme, lipsesc de la prilejurile frăţeşti din zonă.
Referitor la aceasta, mărturisesc că nu am nimic cu copiii nici unei familii de fraţi, nici cu căsătoriile lor sau altceva de felul acesta. Din contră, ştie Dumnezeu că mă rog pentru ei ca El să-i păstreze credincioşi în aceste vremuri. Însă atitudinea pe care am luat-o este un protest împotriva încălcării principiilor fundamentale ale Oastei Domnului de către cei care, astăzi, se consideră vrednici de a dirigui această Lucrare a lui Dumnezeu. Atitudinea mea de protest am luat-o nu singur, ci împreună cu alţi fraţi, printre care şi fratele Titus Niculcea, pe vremea când încă mai trăia, prin anul 2007. | Continuare »