Săptămâna de rugăciune împreună cu ereticii și păgânii continuă și anul acesta între 16 și 25 ianuarie

Basilica.ro a anunţat şi pentru anul acesta continuarea programului de rugăciune cu ereticii.

Deşi la ultimele trei recensăminte numărul creştinilor ortodocşi a scăzut simţitor şi a crescut vertiginos numărul sectanţilor, ca dovadă că unitatea creştinilor nu se face spre ortodoxie, ci spre erezie, conform:

www.glasulstramosesc.ro ,

deşi atâtea scrisori ale pliromei ortdoxe susţine delimitarea de ereziile sinodului din Creta, totuşi Biserica Ortodoxă Română continuă acest simulacru de program pentru unitatea creştinilor…

Să sporim şi noi, cei care înţelegem sensul adevăratei unităţi de credinţă, să sporim cu sârg rugăciunea în odăiţa noastră, dacă nu pentru a mai schimba ceva din mersul Patriarhiei, măcar pentru a nu ne schimba mersul ei pe noi…

 

Păziţi credinţa

– după Efeseni 2, 10 –

Păziţi credinţa ce-aţi primit
întâi pe totdeauna,
căci Dumnezeu v-a dăruit
aceasta, numai una.

Păstraţi întocmai şi trăiţi
învăţătura dată,
căci doar aşa vă mântuiţi
– de-o ţineţi neschimbată!

Aţi pus odat-un legământ,
şi-acesta-i mărturie,
căci legământul este sfânt
şi stă pe veşnicie.

Într-o Lucrare-aţi fost chemaţi,
cu Domnul s-aveţi parte,
în ea rămâneţi şi luptaţi
statornici pân’ la moarte.

Aşa e pentru viu Hristos,
Biserică, Credinţă
şi Cale, care ne-ndoios
sfârşeşte-n biruinţă. | Continuare »

… Noi nu forţăm problema şi conştiinţa nimănui. Dar vrem să fie fiecare conştient de atitudinea pe care o ia şi de învăţătura pe care o manifestă. Dacă e cinstit, să vină pe linia învăţăturii cu fraţii; şi atunci se ataşează de Oastea Domnului şi acceptă ca fraţii. Nu cu încredinţări străine, cum au alţii. Iar dacă e nesincer faţă de Lucrare şi-i sincer faţă de doctrina lui, atunci să se ducă. Faceţi-vă sectari, frate, scrieţi-vă o firmă acolo cum vreţi… Pe noi nu ne deranjează. Dar nu umblaţi cu dublură şi cu prefăcătorie: „Că… suntem Oastea Domnului… că… îi iubesc pe toţi fraţii, că mă duc…”. Cosmopolitism de ăsta, amestecătură, care totdeauna-i necinstită şi-n faţa lui Dumnezeu, şi-n faţa oamenilor. Decideţi-vă clar… (Traian DORZ, la adunarea de sfat frăţesc de la Galaţi – 16 septembrie 1988)

… Pătrundeţi-vă, dragii mei, de Duhul lui Dumnezeu revărsat peste Lucrarea aceasta prin solia adusă de Părintele Iosif. De ce insistăm noi atât de mult? Citiţi cărţile Părintelui! Însuşiţi-vă învăţătura din ele şi puterea din ele! Este o putere acolo! Lucrarea Oastei Domnului s-a răspândit prin cuvântul scris, prin mesajul scris al Părintelui. El a predicat foarte puţin. A predicat foarte rar în adunările din Sibiu. Dar după Părintele Iosif, îndată ce a plecat el, cuvântul a trecut pe la alţii… Şi de aceea, [cu] adunarea din Sibiu iată ce s-a întâmplat: un cosmopolitism, o amestecătură distructivă şi nimicitoare. Pentru că ei s-au limitat numai la cuvântul vorbit [al Părintelui], care a fost aşa de puţin şi aşa de rar. (Traian Dorz, la „Sărbătoarea mulţumirii” de la Sâmbăteni – octombrie 1986)

ÎNDEMNURI TESTAMENTARE

Nu părăsiţi adunarea şi nu vă împrieteniţi cu adunări străine, cu învăţături străine. Nu-i chemaţi între voi şi nici nu vă duceţi la ei. Noi nu urâm pe nimeni şi nu ne amestecăm în viaţa nimănui, dar avem datoria să păstrăm adunarea noastră şi frăţietatea noastră cu toată scumpătatea.

Un cuvânt al fratelui Traian Dorz pentru fraţii din Ucraina, înregistrat la nunta de la Găgeni – 17 septembrie 1988

Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, la care ne gândim din toată inima şi pentru care ne rugăm, dorim ca acest cuvânt să-l facem în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Rugându-vă din tot sufletul nostru să ţineţi seamă de aceste sfaturi şi îndemnuri frăţeşti pe care nu de la noi le spunem, ci le-am primit de la înaintaşul nostru, omul prin care Dumnezeu a înfiinţat Oastea Domnului şi ne-a născut pe noi din nou, Părintele nostru sufletesc, Iosif Trifa.
Cel care vorbeşte este fratele Traian Dorz, bătrânul frate care a fost alături de Părintele şi care a primit de la Părintele îndrumarea de care avem nevoie să ascultăm cu toţii, până la sfârşit, pe care doresc să v-o împărtăşesc şi frăţiilor voastre, la toţi, mai ales că, după ce au venit fraţii de acolo, ne-au spus lucruri care ne-au întristat peste măsură de mult. Că unii fraţi, venind ca din partea noastră şi luându-şi răspunderi mai mari decât aveau, au început să ducă în mijlocul fraţilor de acolo învăţături deosebite şi practici deosebite în ce priveşte umblarea noastră, credinţa noastră, învăţătura noastră şi viaţa noastră cu Domnul Iisus în Lucrarea Oastei Domnului.
Pentru acest lucru, dorim din toată inima să vă facem ca un cuvânt testamentar, (…) [să umblaţi] cum aţi primit şi auzit de la început. | Continuare »

Vindecarea celor zece leproşi

Părintele Constantin Galeriu – Predică la Duminica a 29-a după Rusalii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi ne împărtăşeşte o vindecare trupească. E vorba de vindecarea celor zece leproşi. Dar unul din cei zece vindecaţi – aşa ne încredinţează cuvântul arătat – s-a vindecat şi sufleteşte. Rugăm Duhul Sfânt să ne împărtăşească lumina ca să vă împărtăşim adevărul cât mai adânc al dumnezeieştii descoperiri – cuvântul Evangheliei.

Precum citim, în vremea aceea (anume când Mântuitorul mergea spre Ierusalim, spre jertfă lui cea de bunăvoie şi mântuitoare),
“Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, şi care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi mergi; credinţa ta te-a mântuit”. (Luca 17, 12-19).
Cei nouă s-au vindecat. Acesta primeşte alt răspuns: s-a mântuit. | Continuare »

Despre pocăinţă

Sfântul Ignatie Briancianinov,
Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului

Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!
Pocăiţi-vă: că s-a apropiat împărăţia cerurilor
(Mc. I, 15).
Acestea au fost cele dintâi cuvinte ale propovăduirii Dumnezeului-Om. Aceleaşi cuvinte ni le grăieşte şi acum prin mijlocirea Evangheliei.

Atunci când păcatul a prins în lume cea mai mare putere, s-a pogorât în ea Doctorul Cel Atotputernic. S-a pogorât pe tărâmul surghiunului, pe tărâmul tânjirilor şi pătimirilor noastre – după care urmau muncile cele veşnice în iad – binevesteşte izbăvirea, bucuria, tămăduirea tuturor oamenilor până la unul. Pocăiţi-vă!
Puterea pocăinţei este întemeiată pe puterea lui Dumnezeu: Doctorul este Atotputernic şi doctoria dată de El este atotputernică.
Atunci, în vremea propovăduirii Sale pe pământ, Domnul i-a chemat la tămăduire pe toţi cei bolnavi de păcat şi n-a recunoscut niciun păcat ca fiind de netămăduit. Şi acum, continuă să-i cheme pe toţi; făgăduieşte şi dăruieşte iertarea oricărui păcat, tămăduirea oricărei boli a păcatului.
Voi, care pribegiţi pe acest pământ, voi toţi, care năzuiţi sau sunteţi traşi spre calea cea largă în zarva care nu mai amuţeşte a grijilor, distracţiilor şi veseliilor lumeşti, prin flori amestecate cu spini, care grăbiţi pe acest drum către un sfârşit pe care toţi îl cunosc şi pe care toţi îi uită, către mormântul întunecos, către o veşnicie şi mai întunecoasă şi cumplită, opriţi-vă! | Continuare »

ÎN VECI NU POATE FI…

În veci nu poate fi iertare
pentru păcatul nimănui,
când n-ai căinţă pe măsura
mărimii şi-adâncimii lui.

În veci nu poate fi plătită
o nedreptate pe deplin,
când îndreptarea nu-i întreagă
şi-un strop din preţ e prea puţin.

Acel ce-şi calcă legământul,
nesocotind tot ce-a iubit,
doar c-o egală suferinţă
ar ispăşi desăvârşit.

Pe-acel ce, prima lui credinţă
trădând-o, alteia s-a dat,
doar o căinţă zdrobitoare
l-ar mai putea primi iertat.

Acelui ce nu-şi poate vina
spăla cu plânsul cel amar,
nici Sângele vărsat pe Cruce
nu i-o mai spală, – în zadar!

Căci dacă n-are-o pocăinţă
atâta cât e răul lui,
în veci nu poate fi iertare
pentru păcatul nimănui.

Traian Dorz, Cântări de sus

O TAINĂ A LUI DUMNEZEU

Şi iată că am ajuns şi aceste vremuri când mulţi dintre cei care n-au rămas în învăţătura şi în duhul Oastei dintâi au ajuns acum să se rupă de duhul ei şi să se împartă în două duhuri, în două tabere extreme şi extremiste… Cei din dreapta formalistă şi cei din stânga sectaristă. Amândouă aceste tabere se urăsc şi se prigonesc între ele, dar urăsc şi prigonesc şi duhul Oastei adevărate şi statornice. Astfel, cei care au căzut din taina lui Dumnezeu nu mai pot nici înţelege şi nici suferi lucrarea tainică de mijloc. Formaliştii o numesc sectară, sectarii o numesc formalistă.
Şi fiecare se luptă să o atragă de partea sa, iar dacă nu pot, să o nimicească.

Lucrarea de vestire a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos în lumea aceasta este o lucrare duhovnicească. Împărăţia Lui, fiind o împărăţie duhovnicească, Biserica Lui, Trupul Său Sfânt, este în primul rând o familie, o unitate şi o frăţietate duhovnicească. De aceea ea este ceva cu totul aparte şi cu totul altfel decât orice ar putea fi înţeles în mod firesc, lumesc, pământesc. Şi mult dincolo de toate aceste înţelesuri.
Cuvintele Mântuitorului sunt Duh şi Adevăr, fiindcă „Dumnezeu este Duh“. De aceea şi oricine vrea să înţeleagă aceasta, trebuie să fie duhovnicesc.
Împărăţia lui Hristos nu vine fireşte, izbind privirile fireşti, ca împărăţiile lumii acesteia. Ea, fiind, prin esenţa ei, de aceeaşi natură cu El, vine prin Duhul Sfânt. Astfel, oricine vrea să facă parte din acest Trup al Lui trebuie neapărat să se nască duhovniceşte. Să se transforme, prin lucrarea puterii Cuvântului şi a Duhului Sfânt, într-o fiinţă nouă, duhovnicească şi de natură divină.
Această condiţie a naşterii duhovniceşti este tot atât de necesară pentru viaţa veşnică pe cât de necesară pentru viaţa asta este condiţia naşterii fireşti. | Continuare »

PĂCATUL LUI ADAM A FOST SPĂLAT ÎN IORDAN, DAR URMĂRILE LUI AU RĂMAS…

Diavolul şi azi tot aşa ispiteşte pe oameni
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 2 / 3 ian. 1926, p. 3

Este cunoscută istoria căderii lui Adam şi Eva, când i-a înşelat şarpele diavol să guste din pomul cel oprit. Până şi copiii cei mici de şcoală cunosc această istorie. Vă rog să o citiţi cu luare aminte şi în Biblie la cartea Facerii cap 3. Însă puţini sunt acei cari cunosc înţelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înţelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam şi Eva au păcătuit şi Domnul Hristos a venit în lume să şteargă acest păcat strămoşesc. Această învăţătură – pe care o cunoaştem din cărţile de religie – e frumoasă şi e adevărată numai cât pentru mine şi pentru tine cititorule, n-are nici o însemnătate până când noi trăim o viaţă cufundată în toate patimile, fărădelegile şi ticăloşiile. Nici Naşterea Domnului, nici Botezul, nici moartea şi Învierea Domnului nici mântuirea lui Adam şi ştergerea păcatului strămoşesc n-au nici o însemnătate pentru mine şi tine câtă vreme noi trăim fără nici o schimbare sufletească, câtă vreme trăim o viaţă încărcată cu toate urmările păcatului strămoşesc, cu toate patimile şi fărădelegile.
Înţelesul cel dintâi al căderii lui Adam şi Eva este acela să aflu că şi eu sunt un Adam căzut în păcat, că şi eu sunt un Adam înşelat de şarpele diavol. Să aflu că istoria lui Adam şi Eva se petrece şi cu mine, să aflu că şi pe mine tot aşa m-a înşelat şi mă înşală diavolul cum i-a înşelat odinioară pe Adam şi Eva. | Continuare »

ATUNCI DE CE BOTEZI, DACĂ NU EŞTI?

Traian Dorz, HRISTOS – DUMNEZEUL NOSTRU

„Ei i-au mai pus următoarea întrebare: «Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?»” (Ioan 1, 25)

A fi un trimis adevărat al Domnului, este un lucru mare şi de mare răspundere. Nu oricine spune el însuşi că este trimis al Domnului este şi cu adevărat trimis! Ba tocmai acela care prea tot spune despre sine acest lucru mai degrabă nu este.
Trimis al Domnului este acela care, prin fapta şi prin toată trăirea sa, dovedeşte acest lucru. Care are nu numai trăirea vieţii, ci şi harul alegerii acestei isprăvnicii (1 Cor. 4, 1-2). El nu este numai slujitor al lui Hristos, ci este şi ispravnic al Tainelor lui Dumnezeu.

Dacă şi le însuşeşte cu credincioşie pe amândouă aceste chem­ări, el este vrednic de toată preţuirea şi supunerea. Şi poţi să-i fii ascultător şi urmaş, căci te va duce pe urma lui Hristos (Filip. 3, 17; 1 Petru 5, 1-5). Dacă cineva nu trăieşte şi nu lucrează după porunca Domnului şi totuşi pretinde sau ocupă un astfel de loc, vai de el (1 Cor. 9, 16-17).
Mai bine, dacă nu se poate stăpâni şi nu poate trăi aşa cum pretinde locul pe care îl ocupă, să plece la altă meserie. Şi să lase acest loc de cutremurătoare răspundere altuia care poate trăi în sfinţenie acolo. | Continuare »

Rugăciune şi mărturisire

Traian Dorz, Piatra scumpă – fragment

…Sfântul Ioan Botezătorul, ca toţi marii oameni ai lui Dumnezeu, a rămas mereu la mărturisirea sa pe care a ţinut să şi-o sfârşească cu credincioşie. Şi aşa şi-a şi sfârşit-o. De aceea a fost lăudat de Dumnezeu. Căci numai acela care rămâne statornic îşi duce mărturisirea sa până la sfârşit. Toţi cei nestatornici îşi pierd mărturia şi n-o mai găsesc niciodată. De aceea nu mai au crezare apoi la nimeni.

Ioan n-a spus la început un lucru, iar mai târziu altul. N-a spus o dată într-un fel, iar altă dată altfel, căci mărturisirea adevărată este ca şi credinţa: numai una. Voi sunteţi martori, a zis el, că eu am spus: Nu eu, ci El. Voi sunteţi martori că eu aşa am zis de la început şi voi sunteţi martori că eu tot aşa zic şi acum, până la moarte. O, ce mărturie vrednică şi ce martor vrednic este acesta în faţa cerului, în faţa pământului şi în faţa veşniciei! Doamne, aşa să fie şi mărturia noastră! (…)

Duhul Sfânt, Care l-a umplut pe Sfântul Ioan Botezătorul, i-a descoperit lui cele două mari taine cu privire la Hristos: Taina Jertfei Sale răscumpărătoare, când a zis: Iată Mielul şi Taina Nunţii Sale Veşnice, când a zis: Iată Mirele. Acestea sunt adevăratele descoperiri ale Duhului Sfânt pentru oricine este cu adevărat un prooroc.

Fiecare om are un dar şi o chemare. Darul unui prooroc şi chemarea lui este să-L descopere şi să-L arate pe Hristos, să meargă înaintea Lui, spunând: Iată Mielul, iată Mirele. Atât. | Continuare »

SUNT GLASUL CELUI CE STRIGĂ ÎN PUSTIE

„«Eu», a zis el, «sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Neteziţi calea Domnului’, cum a zis proorocul Isaia.»” (Ioan 1, 23)

În pustiul fără nici o cale şi fără nici un izvor, în care se găsea atunci omenirea, iată că răsună un glas lămurit.
Omenirea auzea prima dată o înştiinţare clară, i se arăta prima dată un drum sigur, i se înfăţişase pentru prima dată – în sfârşit – un Mântuitor real!

Ioan Botezătorul, ultimul străjer, anunţă apariţia Celui îndelung aşteptat. El încheie şirul nesfârşit de străjeri care aşteptară de atâtea veacuri sosirea dimineţii şi ivirea Soarelui Drept­ăţii… Sosise, în sfârşit, dimineaţa, răsărise, în sfârşit, Soarele (Mal. 4, 2).
O, de când se tot spusese că va veni! De când tot priviseră prooroci şi oameni neprihăniţi mereu cu dor şi cu nădejde să vadă ziua Lui (Luca 10, 23-24; Evrei 11, 13). De câte generaţii era mereu aşteptat să vină şi câte suflete se sfârşiseră, tânjind de dor să vadă măcar una din zilele lui Hristos – şi nu le-au văzut.
Acum venea! Robul şi vestitorul Său mergea înaintea Lui strigând: Iată-L! Iată Mielul lui Dumnezeu, vine să ridice păcatele lumii!… Pregătiţi-I calea!… Pregătiţi-I calea în inimile voastre şi cu inimile voastre!… | Continuare »

DACĂ SIMŢI CĂ EŞTI TRIMISUL

Dacă simţi că eşti trimisul adevărului măreţ,
eşti dator să-ţi dai chemării jertfa-ntregii tale vieţi.
Adevărului şi celor ce le eşti dator să-l duci
dăruie-te cu lumina celei mai aprinse cruci.

Nu te da ’napoi din faţa nici unui cuptor aprins,
ci-l întâmpină cu pacea unui suflet neînvins;
mâinile împreunându-ţi, mergi spre jertfă curajos,
cu sublimă măreţie, cum Îl ştii c-a mers Hristos.

Sfânta-ncredinţare care ai primit-o-n primul ceas
să-ţi înflăcăreze mersul până-n cel din urmă pas;
– când ţi-e focul dinlăuntru înteţit de Duhul Sfânt,
nu te temi de nici o moarte, suferi demn
şi mori ne-nfrânt.

O, trimisule-al Iubirii şi-al Neprihănirii sol,
nu te teme de toţi leii şi toţi şerpii din Şeol;
târâtoarele acestea care vin spre tine-acum
peste-o clipă se vor pierde în al iadului duium.

Rămâi demn şi-nfruntă totul pân’ la moarte curajos,
– ce prag mic se vede moartea din ’nălţimea lui Hristos
şi ce scurtă-i înfruntarea cu-acest ultim inamic!
– şi-apoi spre Cununa Slavei nu te va opri nimic.

Traian DORZ, Eternele poeme

[Ori eşti pentru Hristos, ori eşti pentru Satana]

Traian Dorz, Piatra scumpă – cap. Hristos, Dumnezeul nostru (fragment)

… 8. De acum şi până în veac, oricine Îl arată puternic prin cuvinte şi fapte pe Iisus Hristos ca fiind Mielul Care ridică păcatul lumii este un om al lui Dumnezeu. Cât de puţin a fost, în vremea Sa, preţuit şi înţeles Ioan Botezătorul – acest mare sol şi trimis al lui Dumnezeu!
Cât de puţin au fost înţeleşi şi preţuiţi marii trimişi ai lui Dumnezeu în neamul şi în vremea lor până astăzi de către oamenii cei la care ei duceau solia lor aleasă şi mare!
Aşa a fost totdeauna. Dar nu va fi aşa pe totdeauna.

9. Vestind adevărul veşnic într-o formă nouă, potrivit vremii noi pe care o trăiesc oamenii, trimişii Domnului nu vor fi niciodată nici înţeleşi şi nici primiţi de semenii lor care trăiesc mereu privind spre trecut.
Oamenilor le place mereu ceea ce este vechi, ceea ce este călduţ, adică ceea ce este comod.
Iar trimişii lui Dumnezeu osândesc chiar asta.

10. Dumnezeu şi oamenii sunt într-un mare proces contrariu. Acest mare proces se desfăşoară din ce în ce mai crâncen, cu cât se apropie sfârşitul. Inevitabilul sfârşit.
Noi suntem – şi nu putem să nu fim – martori ori pentru Hristos, ori împotriva Lui. Ori în slujba lui Hristos, ori în slujba mamonei. | Continuare »

N-aţi spus voi, oare?

– după Galateni 4, 17 –

N-aţi spus voi oare Adevărul
atât de clar şi de-nţeles,
n-aţi arătat voi care-i calea
atât de limpede şi des?

N-aţi scris în faţa multor martori,
n-aţi spus şi n-aţi adeverit
ce-nvăţătură, ce-ndrumare
şi ce solie aţi primit?

Nu ne-aţi lăsat voi pe vecie
un clar cuvânt îndreptător
şi nu ne-aţi spus „aşa să ţineţi
pân’ la sfârşit“! – şi tuturor?

Sau poate să greşească Duhul?
Ori poate Domnul n-a ştiut?
– De-ar fi fost altul Adevărul,
nu vi-l spunea de la-nceput?

Cum poate-atunci să ni se-arate
atât de strâns tot ce-aţi grăit,
de ce spun ei c-aţi vrut să faceţi
chiar voi, ce voi aţi osândit?

– O, înţeleg pe-nşelătorii
ce spun acestea despre voi,
dar cum pot să-nţeleg pe-aceia
ce-i mai ascultă, dintre noi! (Traian DORZ)

CERCETAREA DE SINE

Meditaţii ale fratelui Traian Dorz pentru Anul Nou

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh. Amin.
Sfârşitul de an şi începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înţelept sau fiecare familie, ci chiar şi fiecare popor şi fiecare întreprindere omenească îşi face cu o adâncă seriozitate bilanţul, socoteala muncii şi a roadelor sale, a câştigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul şi din timpul vieţii petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viaţă s a dus, ci şi cum a trecut acest an şi cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieţii cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.
Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge şi unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine şi nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine. Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuşi cu toată înţelepciunea judecăţii sănătoase, cu toată teama de a nu greşi, cu toată conştiinţa răspunderii sale faţă de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om şi mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ţine seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de preţul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta şi nici de îndrumările sau de părerea celorlalţi lucrători cu care lucrează împreună? Ci face totul ca şi cum n-ar fi nici Stăpânul, nici înaintaşii, nici fraţii, nici răsplata unei drepte judecăţi pentru felul cum a lucrat sau cum lucrează el. Răsplata unui astfel de lucrător rău nu poate fi decât focul veşnic. | Continuare »

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni

Troparul, glasul al 4-lea
Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea
Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:
Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:
Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea: | Continuare »

Cuviosul Părinte Serafim de la Sarov

Vieţile sfinţilor – 2 ianuarie

Acest mare mărturisitor al luminii Sfântului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pământului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.
Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vârsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.
La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvântarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrânge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.
După câtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav şi, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerând numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfânta Împărtăşanie. Când, crezându-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfântă pentru calea din urmă, Preasfânta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătându-i-l pe tânărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puţin după aceasta, se însănătoşi cu totul şi construi o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate.
La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzând de dragoste pentru El. | Continuare »

TRECUT-A VARA, TRECUT-A TOAMNA ŞI NOI TOT NEMÂNTUIŢI! (Ier 8, 20)

E timpul când oamenii îşi urează „An nou fericit” şi trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititorule – ori te vei supăra, ori ba –, îţi voi aduce aminte de moarte… îţi voi aduce aminte că viaţa ta şi a mea s-a mai scurtat cu un an; îţi voi aduce aminte că în faţa ta şi a mea stau crucea şi mormântul cu semnul întrebării: „Când?”… şi cu răspunsul că „Nu ştim ziua şi ceasul” când vom pleca din această lume.
În capul unui an nou, eu pun în faţa cititorilor noştri cuvintele de la Ieremia: „Vara s-a isprăvit, secerişul (toamna) a trecut, şi noi tot nu suntem mântuiţi (Ier 8, 20). Ce înfiorătoare şi mult spunătoare sunt aceste cuvinte! Ele ne aduc aminte că vremea trece şi mântuirea noastră întârzie.
Se vorbeşte despre multe feluri de nenorociri în viaţa aceasta plină de izbelişti. Eu zic însă că este o singură nenorocire în viaţa asta: când vremea trece mereu şi noi… tot nemântuiţi.
Nu este ceva mai grozav decât un creştin ce-şi pierde vremea pierzând împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului său.
Eu te întreb, iubite cititorule; cum stai tu cu mântuirea sufletului? | Continuare »

INTRAŢI ÎN ANUL CEL NOU CU HOTĂRÂRE CONTRA PĂCATELOR!…

Am ajuns iarăşi în pragul Anului Nou, când oamenii îşi doresc „an nou fericit”. Dar din această urare parcă lipseşte Evanghelia, pentru că oamenii îşi poftesc mai ales bunuri trecătoare: spor la avere, la bani, la vite, la sănătate etc. Iisus Mântuitorul însă a zis: „Fericiţi sunt cei curaţi la inimă”… Adică Mântuitorul a spus că fericirea stă acolo în lăuntrul omului, în inimă; şi iarăşi altă dată a spus că toate relele ies din inima oamenilor (Mc 7, 22). Aşa e şi azi. Fără o inimă curată şi curăţită de păcate, fericire adevărată nu este şi nu poate fi.
Stând acum, în pragul anului nou, în loc de „an nou fericit”, eu îţi zic, iubite cititorule: „Domnul să-ţi ajute să începi o viaţă nouă cu El şi să trăieşti anul întreg eu El!”. Dacă faci acest lucru, fericirea vine de la sine. Dar întrebarea e cum să te lepezi de păcate şi să începi o viaţă nouă cu Domnul. Mai sus se văd două chipuri care îţi arată acest lucru. La stânga se vede inima unui om în care satana se făcuse stăpân cu ajutorul celor 7 păcate de moarte (arătate în chip de dobitoace). Îngerul Domnului se vede cum se apropie de cel păcătos şi îi arată moartea şi sabia judecăţii. Păcătosul ascultă, aude şi strigă îngrozii: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din această moarte?” (Rom 7, 24). Păcătosul începe a plânge şi atunci, iată, Duhul Domnului Se apropie şi pătrunde în inima lui cu lumină şi dar. Satana fuge cu ceata lui de păcate, păcătosul plânge acum de bucuria mântuirii lui. | Continuare »

CÂND VA FI PE PĂMÂNT PACE ŞI ÎNTRE OAMENI BUNĂVOIRE

Pe Pruncul ce s-a născut nouă şi s-a dat nouă, noi nu L-am primit cu adevărat şi nu L-am lăsat să se facă în sufletul nostru un Sfetnic minunat, un Dumnezeu biruitor, un Domn al păcii. Noi ne-am depărtat de Hristos şi pacea Lui. „Pace las vouă, pacea Mea dau vouă“… zicea Iisus, dar noi n am primit această pace a Lui în sufletul nostru şi asta-i pricina că nu-i pe pământ pace şi între oameni bună voire. „Fiecare vorbeşte de pace cu gura lui, dar în inimă pune pândă” (Ier 9, 4).
Pace nu va fi pe pământ până când împărăţiile nu se vor închina Lui şi neamurile nu vor sluji Lui cu adevărat. Pacea lumii, înfrăţirea popoarelor este o vorbă goală până când pământul nu se va umple de cunoştinţa Domnului şi de Duhul Domnului. Pace nu vor avea oamenii şi popoarele până când nu se vor apropia de Iisus, Domnul Păcii, cu vorbele proorocului: „Să facem pace cu El, să facem pace” (Is 27, 5).
P. Trifa, «Lumina Satelor» nr. 52 / 1923 (apărută în 6 ian. 1924), p. 1

Traian Dorz

Doamne, uneori ce taine într-un nume se ascund,
câte căi sunt şi ce umbre unde gânduri nu pătrund.
Cum se-adună-ntr-o fiinţă uneori strămoşi de-un veac
şi atâtea adevăruri ce nu ştii cum se desfac,

Că descoperi dintr-o dată câte-un mare adevăr
dar nu-i nimeni să-ţi dezlege cum e el din fir în păr.
Afli-adesea-ntr-o clipită printr-un fulgerat de gând
taine cu-nţeles pe care nimeni nu-l va şti nicicând…

Dorz e de la daci, desigur, şi Traian de la Romani,
dar cum vin până la mine cine-ar şti prin mii de ani?
Ce gând le-a sortit unirea şi ce taină-au în ascuns
cine, Doamne, decât Tine poate să mai dea răspuns!

În amintirea Fratelui Traian, cei care doresc pot revedea video-montajele documentare: Partea 1 / partea a 2-a / partea a 3-a / partea a 4-a

TRIMIŞII

În lectura autorului Traian DORZ

Traian-DORZ-060Ce mari sunt veşnic, Doamne, trimişii Tăi smeriţi,
dar nici o vreme-n lume şi neam nu i-a-nţeles,
în nici un rând de oameni n-au fost urmaţi de lume
deşi ei duc solia ce Însuţi Tu le-ai dat,
deşi Cuvântul Vieţii în gura lor e unic
ei sunt mereu de semeni adânc necunoscuţi,
fiindcă cei ce-alături trăiesc sunt orbi şi surzi,
urechile şi ochii li se deschid târziu…
– Când se deschid devreme, atunci, prea tulburaţi
din lene şi păcate – în contra lor uniţi –
se scoală să-i trimită cât mai curând napoi
la Dumnezeul Care la dânşii i-a trimis. | Continuare »

Pruncul_IisusViaţa să vă fie numai bucurie; / Sfânta Sărbătoare, numai înălţare;
Anul care vine, numai roduri pline; / – de la Cel din Cer, lerui, Doamne, ler.

Tuturor strângătorilor de comori nemuritoare le dorim din suflet bucurie şi pace, iar îngerii care au încălzit peştera Pruncului să ne încălzească şi nouă inimile spre mai  multă faptă bună.