Pe când ne duceam la rugăciune

TDorz1

Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI (Meditaţii la Apostolul zilei)

Cele mai multe duhuri necurate, prefăcute, viclene şi ispititoare îţi ies în cale mai ales atunci când mergi la locul de rugăciune, la locul de înfrânare, de post, de reculegere şi meditaţie.
Diavolul ştie că noi avem cea mai mare nevoie de împrospătarea puterii noastre în lupta cu ispitele lui dinlăuntrul nostru şi din afara noastră. Şi, pentru a ne opri din mersul nostru spre locurile unde putem primi această împrospătare, el pune în calea noastră tot felul de piedici şi scoate în faţa noastră tot felul de oameni ai lui.
Toată lupta vrăjmaşului nostru sufletesc este să ne abată din acest drum. Iar dacă nu ne poate nici opri, înainte de a pleca şi nu ne poate nici abate, după ce am pornit, atunci el caută măcar să ne tulbure duhul, să ne împrăştie gândurile, să ne strice pacea adâncirii în rugăciune şi meditaţie, pentru ca noi să nu ne alegem cu nimic, sau cu cât mai puţin folos din acest ceas al rugăciunii şi din acest timp al meditaţiei noastre.
Aşa a făcut Satan totdeauna, atât cu Domnul nostru, în timpul rugăciunii, al postului şi al meditaţiei Sale în pustie, cât şi cu toţi urmaşii Domnului nostru, până astăzi.

Fraţii şi surorile mele, ştiu că şi voi aţi avut şi aveţi cele mai multe piedici din partea lui Satan, tocmai în vremea când trebuie să mergeţi la biserică ori la adunare. Când sunteţi pregătiţi să mergeţi la rugăciune, la ascultarea Cuvântului, la meditaţie, la înfrânare, la facerea binelui…
Atunci îţi ies înainte vreo roabă a lui Satan sau vreun rob al lui, văzut sau nevăzut, pentru a te opri sau a te încurca, sau măcar a te necăji, cum a făcut şi cu Sfântul Pavel.
Ispita – slujnica lui Satan, sau păcatul – sluga lui, poate să vină sub diferite forme, mai văzute sau ascunse, mai făcute sau mai prefăcute, mai dure sau mai fine – după cum este starea ta duhovnicească.
Dacă eşti un suflet mai începător, un ucenic mai nou, un duh mai slab, ispitele sunt mai grosolane şi mai directe. Dar dacă eşti un suflet încercat, un ucenic ales, un duh puternic, ispitele lui Satan sunt foarte şirete, foarte bine pregătite, foarte bine ascunse – de aceea, sunt foarte primejdioase. | Continuare »

O, CREŞTE-MI, RUGĂCIUNE

rugaciuneO, creşte-mi, Rugăciune,
aripi de sfânt mister,
să zbor peste genune
spre cel din urmă cer!

Străluminate trepte
urcând mereu, urcând,
la capăt să m-aştepte
iubirea lăcrămând.

Să-mi cadă frântă firea
de dincoace de vis,
să-mi treacă doar sfinţirea
prin cerul larg deschis.

La dulcile izvoare
a’ Dragostei, sosit,
să-mi aflu-ntr-o cântare
popasul nesfârşit.

– Ajută-mi, Rugăciune,
cât încă lupt şi sui,
să trec orice genune,
sfinţit iubirii Lui,

Iubirii şi cântării
din care cred şi sper
spre clipa-ncununării
din cel din urmă cer.

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Maria şi-a ales partea cea bună

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Bogdăneşti – 16 august 1981

… „Pe când era pe drum cu ucenicii Săi, Iisus a intrat într-un sat. Şi o femeie numită Marta… L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire şi a venit repede la Iisus şi i-a zis: «Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute!».
Drept răspuns, Iisus i-a zis: «Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua»”.

Iisus-Maria-si-Marta-4Despre două lucruri foarte însemnate se vorbeşte aici. Şi aceste două lucruri foarte însemnate am vrea să le reţinem noi din tot ce-am văzut şi din tot ce-am auzit.
Trăim o mare minune, dar aceasta nu este o noutate. Acest fel de a ne petrece sărbătorile noastre, evenimentele vieţii noastre, îndeosebi căsătoria, dar şi celelalte evenimente familiale, felul ăsta în care le petrecem noi astăzi nu-i nou.
Aşa le-au petrecut înaintaşii noştri, părinţii noştri care au venit aici cândva, demult, demult. De-atunci a trecut o noapte de o mie de ani peste istoria noastră, când primii creştini [au fost] aduşi aici de stăpânirea romană; ei, care erau cei mai zeloşi creştini, au fost exilaţi aici în îndepărtata Dacie. Ei au venit cu credinţa minunată şi sfântă pe care o moşteniseră de la cei dintâi urmaşi ai Mântuitorului. Aşa au fost acei părinţi care au întemeiat aici familiile creştine şi începutul neamului nostru. Aşa au petrecut ei nunţile lor.
A trebuit însă, o dată cu plecarea romanilor şi cu venirea popoarelor barbare, să treacă o mie de ani peste istoria noastră, o mie de ani, despre care nu se ştie nimic. Abia acum începem să ne-o refacem, din cioburi, din ruine şi din morminte. De la anul 250, până la 1300 (sau ceva mai înainte sau ceva mai în urmă), nu ştim nimic cum au trăit şi au luptat, şi au suferit înaintaşii noştri aici.
Ştim însă că poporul nostru s-a născut creştin. De la naşterea lui, el a avut încrederea, nădejdea, lumina, părtăşia, ocrotirea şi ajutorul lui Dumnezeu. De-a lungul zbuciumatei istorii a părinţilor noştri, Dumnezeul părinţilor noştri a fost Singurul nostru Aliat, Care ne-a izbăvit şi ne-a ajutat nu numai prin zbuciumul cunoscut, ci şi prin noaptea istoriei noastre necunoscute. | Continuare »

Maria şi Marta

Maria si Marta 1Maria şi Marta sunt două surori
Alese din lumea cea largă,
Maria-i credinţa ce-nvaţă din zori,
Iar Marta-i credinţa ce-aleargă.

Maria stătea ascultând şi simţea
Că Ceru-şi desferecă poarta.
Să stau ca Maria întruna aş vrea
– Dar Domnul iubea şi pe Marta.

Maria şi Marta sunt două surori
Ce-n Rai îşi petrec veşnicia,
dar eu pe pământ parc-aş vrea uneori
Când Marta să fiu, când Maria.

Iisus pe-amândouă surori le iubea
Şi azi laolaltă li-e soarta,
– O, fă-mă, Iisuse, în dragostea Ta,
Să fiu şi Maria, şi Marta!

Să cântăm Domnului, nr. 993

Maria şi Marta

MARTA SLUJEA

„Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El.“

maria si martaFii binecuvântată, soră primitoare, soră slujitoare, soră jertfitoare!
Fie binecuvântate mâinile tale binefăcătoare,
fie binecuvântată dragostea ta cea adevărată,
scumpă şi credincioasă… soră Marta!
Fii binecuvântată, inimă smerită şi râvnitoare, milostivă şi darnică, binefăcătoare şi harnică,
tu, care, dacă ai ajuns să ai o căsuţă a ta, nu ţi-ai lipit inima de ea şi nu ţi-a fost silă de Domnul şi de ai Lui, ci i-ai primit oricând şi pe oricâţi;
ţie nu ţi-a fost greu să te scoli noaptea, să-i primeşti cu dragoste pe cei ce veneau de pe drumuri prăfuiţi, obosiţi, transpiraţi şi flămânzi, căutând căsuţa ta, primirea ta, bunăvoinţa ta.
Căci tu ţi-ai făcut cea mai mare bucurie din gândul că ai prilejul să-ţi arăţi cât de curată este iubirea ta faţă de Dumnezeul tău
şi dragostea ta faţă de fraţii tăi
nu numai cu vorbe şi cu cântări,
ci mai ales cu slujirea faptei.
Fii binecuvântată tu, soră adevărată, care nu ţii mai mult la covoare decât la fraţi
şi nu priveşti la pâine când tai,
nici la aşternut când îl culci pe cel sărac,
nici la cât îţi mai rămâne când dai,
ci tu slujeşti Domnului şi fraţilor, celor sărmani şi străini, celor lipsiţi şi bolnavi,
mereu cu bucurie voioasă, fără să simţi sau să spui niciodată că ai făcut de-ajuns.
Şi fără să ţi se facă silă de călătorii Domnului, la orice oră din noapte sau din zi ar veni la uşa ta.
Şi în oricât de mare număr ar fi să-ţi vină în casă.
Sau să-ţi bată la poartă.

Fii binecuvântată, scumpă soră Marta
şi fiţi binecuvântate până în vecii vecilor voi, toate adevăratele noastre surori credincioase,
care, urmând pilda surorii Marta, cea harnică şi primitoare, veţi sluji Domnului,
ostenind mereu ca ea: cu bucurie, ca să gătească, să spele, să cureţe, să hrănească pe cei trimişi în casa ei – în casele voastre – făcând totul ca pentru Domnul şi ca pentru îngerii Lui (Mt 10, 40-42; Gal 4, 14; Evr 13, 2),
– fără să vă fie nici silă, nici greu a face binele, oricând şi tuturor.

Căci – soră credincioasă – ce rost ar mai avea să ai o casă, dacă Domnul şi ai Lui nu mai sunt primiţi în ea cu bucurie şi dacă El şi ai Lui nu mai pot sta în ea cu plăcere?
Ruina se va alege în curând de casa aceea şi de sufletul cui o are aşa.
Şi ce preţ mai pot avea – soră credincioasă – covoarele tale, dacă picioarele Domnului şi alor Săi nu mai sunt primite în casa ta din pricina lor?
Moliile vor roade curând şi covoarele acelea şi pe cine le are aşa! | Continuare »

EU ŞTIU CĂ ŞTII…

Maria la picioarele MantuitoruluiEu ştiu că ştii, Iisuse, ce mult Te pot iubi
şi totuşi Ţi-aş tot spune de mii de ori pe zi,
şi Ţi-aş cânta întruna, şi Ţi-aş şopti mereu,
căci doar aşa-mi astâmpăr cât foc e-n sânul meu.

Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc,
Dorul meu, Domnul meu cel ceresc,
fă mereu, Domnul meu, să-Ţi şoptesc cât trăiesc:
Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc.

Eu ştiu că eşti aicea cu mine, Drag Iisus,
şi totuşi pari departe, la mii de leghe dus;
eu ştiu c-auzi şi gândul cel tainic ce-l şoptesc
şi totuşi parcă-mi vine să urlu: Te iubesc.

Eu ştiu că vezi cât sufăr de dorul Tău şi-acum,
dar parc-aş vrea mai bine să ştii şi cât, şi cum,
ca să-nţelegi că-i vremea să nu mai întârzii;
eu ştiu că ştii, Iisuse – dar vreau mai mult să ştii.

Traian Dorz, Cântări noi

ÎNTOARCEREA LA BETANIA

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Hălmagiu – 30 ianuarie 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Într-adevăr, se cuvine din toată inima să-I mulţumim Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos pentru toate prilejurile pe care ni le dă în viaţa aceasta, când suntem doi sau trei adunaţi împreună, pentru a-I aduce laudă şi slavă Numelui Său Sfânt pentru nespus de multele şi minunatele minuni pe care, în bunătatea Lui, le face faţă de fiecare dintre noi, în toate zilele vieţii noastre.
Iisus-Maria-si-Marta-6Dar pentru prilejurile deosebite, pentru bucuriile mari, pentru sărbătorile alese, se cuvine să-I mulţumim şi mai mult.
Ne-am obişnuit să numim întâlnirile noastre duhovniceşti „Betanii”, făcând mereu legătură cu acel loc minunat din Sfânta Scriptură [unde se scrie despre] cetatea binecuvântată de Dumnezeu care a rămas până în zilele noastre şi care rămâne până la sfârşitul veacului un nume care îţi aduce lacrimi în ochi, miere pe buze, dulceaţă în inimă… Pentru că se spune acolo că Domnul şi Mântuitorul nostru, Care în aşa de puţine locuri a fost primit cu bucurie, acolo se spune că a avut o casă în care cu drag a mers şi a fost primit, şi a ospătat, şi S-a bucurat totdeauna.
Acolo Îi erau spălate picioarele.
Acolo poate că-I erau şterşi ochii.
Acolo Îi erau spălate hainele prăfuite.
Şi acolo Îşi odihnea El trupul obosit de mărturisirea Evangheliei şi de cutreierarea drumurilor cetăţilor prin care umbla, pe unde erau aşa de puţine case şi aşa de puţine locuri în care El era cu dragoste primit, ospătat, îngrijit, odihnit. Cred că atunci când Se ducea spre Betania, inima Lui tremura de bucurie, ştiind că acolo sunt atâtea suflete printre care trei au strălucit şi vor străluci în veci pe paginile Sfintelor Scripturi şi în cerul lui Dumnezeu, şi în amintirile noastre ale celor care Îl iubim pe Domnul. | Continuare »

Interviu cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitrololit Serafim al Pireului

O deosebit de bine sintetizată şi concretizată imagine cu ceea ce ar trebui să rezolve Sinodul Panortodox din iunie anul acesta o realizează Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim de Pireu într-un interviu acordat jurnalistului Silviu Andrei Vlădăreanu şi prezentat de Televiziunea Română în cadrul emisiunii Universul credinţei.

Redăm mai jos textul acestui interviu, preluat de aici

230449.pSuntem la Atena la sediul Mitrololiei de Pireu. Pentru Televiziunea Română, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Serafim a acceptat să ne împărtăşească câteva gânduri legat de Merele Sinod care va avea loc în Creta în luna iunie a acestui an.
– Înaltpreasfinţia voastră, privitor la Marele Sinod care urmează să aibă loc în Creta în iunie anul acesta, întrebarea mea este: Vedeţi necesare modificări, fie referitor la subiectele ce vor fi abordate, fie la modul de organizare, aşa încât acest Mare Sinod să se bucure de statutul şi autoritatea unui sinod Ecumenic?
– Aş dori pentru început să-mi exprim marea recunoştinţă faţă de televiziunea ţării surori România, pentru cinstea pe care mi-o face, dorind să audă smeritele mele păreri referitoare la un subiect atât de grav şi însemnat care priveşte întreaga Biserică Ortodoxă Sobornicească a lui Hristos.
Şi, desigur, trebuie îmi exprim profunda apreciere, marele devotament şi dragostea fiască faţă de cinstitul întâi-stătător al Preasfintei Biserici Ortodoxe a României, faţă de Preafericitul Părinte Patriarh al României, Daniel, care este o foarte importantă personalitate teologică a ortodoxiei de azi şi un ierarh conştient şi veghetor al Bisericii lui Hristos.
Deci, smerit, cu acest prilej, îmi exprim preţuirea faţă de Patriarhul României şi faţă de poporul român frate, din partea Mitrololiei Pireului.
La întrebarea foarte importantă pe care mi-aţi pus-o, voi răspunde cu multă smerenie, că Biserica lui Hristos nu este un sistem al oamenilor „curaţi“, nu este o elită a unora care teologhisesc şi filosofează, ci este Trupul lui Hristos, adică este Trupul păcătoşilor care şi-au schimbat viaţa şi Îl recunosc pe Mântuitorul lor, pe Hristos, drept Cap al Bisericii şi Domn al vieţii lor.
Prin urmare, ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, ca acest Sinod să aibă o relevanţă ecumenică, ar trebui să se ocupe de următoarele subiecte de mare însemnătate, care ar aduce o schimbare esenţială în problemele Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, care are o mare nevoie de Biserică.
În primul rând, ar trebui să recunoască relevanţa ecumenică a Sinoadeor cu adevărat ecumenice, VIII şi IX, care s-au întrunit la Constantinopol, respectiv sub Fotie cel Mare, cel dintâi, şi care a condamnat erezia Filioque şi primatul episcopului Romei. Şi ştiţi, erezia Filioque este, după cum spune Fotie cel Mare, cea mai satanică erezie, pentru că, dacă Fiul Îl purcede pe Duhul Sfânt, trebuie să nască, prin analogie, şi Fiu. Carevasăzică, următorul Fiu naşte şi el Fiu şi purcede şi el Duh Sfânt şi se destramă astfel dumnezeirea treimică. Din acest motiv, Sfântul Fotie cel Mare, în inspirata Epistolă către Tronurile Răsăritului Ortodox, se referă cu rigurozitate la malefica erezie despre Filoque. | Continuare »

Infomaţii noi cu privire la Sinodul Panortodox din Creta – iunie 2016

Scrisoarea OFICIALA și INTEGRALA a SFINTEI CHINOTITE către Patriarhul Ecumenic și Bisericile Autocefale cu privire la Sinodul Panortodox din Creta

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a decis să propună amânarea Sinodului Panortodox, sau de a se retrage de la lucrarile programate între 16-26 iunie

Comunicarea Mitropolitului Iliei, Gherman, cu privire la Sinodul Panortodox, în sesiunea plenară extraordinară a Sinodului Bisericii Greciei din 24-25 mai 2016. „Pentru că sunt subiecte care țin de credință, ne privesc pe toți, și pe popor, și opinia fiecăruia dintre noi trebuie să fie clară și cunoscută Bisericii”

Scrisoare deschisă adresată Inaltpreasfinţitului Teofan, de către monahi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în vederea sinodului din Creta iunie 2016

Puncte de vedere legate de Sinodul Panortodox din Creta exprimate de Manastirea Petru Voda. Scrisoare adresata IPS Teofan, semnata de monahi si monahii din Mitropolia Moldovei

Mitropolitul Ierotheos Vlachos ridică probleme canonice cu privire la asa-zisul Sfant si Mare Sinod din Creta

Cea mai puternica reactie impotriva viitorului sinod talharesc din 2016

PROTOPREZBITERUL THEODOROS ZISIS: CĂTRE O NOUĂ FERRARA – FLORENŢA

 

ŞI-A LĂSAT GĂLEATA ŞI S-A DUS

„Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor…“ (Ioan 4, 28)

Iată marea schimbare pe care o face totdeauna cunoaşterea Domnului Iisus: înainte de a-L cunoaşte pe Hristos, femeia n-a voit să-I dea nici puţină apă de băut, iar după ce Îl cu-noaşte, Îi lasă găleata cu totul.
Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul, femeia fugea de oameni, dar acum aleargă să-i caute.
Înainte de a-L afla pe Iisus, femeia discuta despre neînţelegeri confesionale, dar acum o interesa numai mântuirea sufletului ei şi al altora, nebăgând în seamă nimic altceva decât pe Hristos.

Chiar dacă fiecare Îl aflăm pe Hristos în chip deosebit, chiar dacă pe fiecare dintre noi Iisus ne găseşte în alt loc şi ne cheamă într-alt fel, urmările aflării Lui, dovada că L-am aflat şi întâlnit, că L-am cunoscut pe Domnul, se arată la fiecare în acelaşi fel! adică fiecare Îi predă Domnului îndată totul şi fiecare lasă totul şi pleacă la mărturisirea şi vestirea Lui. şi fiecare uită şi frica şi ruşinea, alergând în căutarea şi aducerea altora la Hristos!
După Maica Sfântă, care cea dintâi L-a cunoscut pe Domnul şi L-a vestit altora, iată acum începe şi între femei şirul fericit al mărturisitoarelor Sale binecuvântate, care, împreună cu ucenicii Săi iubiţi, Îl vor urma pe Mântuitorul oriunde şi Îi vor sluji.
Astfel vor trece, împreună cu Iisus, şi prin umbra şi prin lumina prin care trece calea Sa îngustă de pe pământ până la cer, şi ele, surorile noastre, sfintele femei.

O, surorile noastre alese şi scumpe,Dumnezeu să vă binecuvinteze! Ca şi fraţii voştri în Hristos, voi aţi lăsat totul şi aţi mers după El, când L-aţi cunoscut.
Deşi aţi fost mai slabe şi inima voastră mai adânc se ali-peşte de lucrurile iubite, voi v-aţi dezlipit de tot ce aveaţi din dragostea pentru Iisus Hristos! Aţi suferit pentru El chinuri mai mari decât noi şi aţi îndurat sfâşieri mai grele adesea ca fraţii voştri. | Continuare »

IISUS, IZVOR DE MÂNGÂIERE

Iisus-si-Samariteanca-2

Iisus, Izvor de mângâiere,
la Tine vin încrezător
când copleşit sunt de durere
şi-s mistuit de câte-un dor.

Iisus, Iisus,
eu vin la Tine,
cu-adânci suspine
la Tine vin;
iubirea Ta
să mă lumine
şi să-mi aducă-al Tău alin.

Iisus, Izvor de bucurie,
când întristat sunt de vrăjmaşi,
eu vin şi cer să-mi dai tărie
şi doborât să nu mă laşi.

Iisuse-ascunde-mă în Tine,
atunci când lupte grele vin,
Tu singur poţi să faci din mine
un suflet credincios deplin.

La duminica samarinencii

Sfântul Ioan Gură de Aur, din „Comentar la Evanghelia de la Ioan” – OMILIA 34

„Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus toate cîte am făcut: Nu cumva Acesta este Hristosul? ” (Cap.4, Vers.28,29 – Vers.39).

Ne trebuie multă rîvnă şi trebuie să ne însufleţească un zel destul de mare, fără de care nu vom putea dobîndî bunurile pe care ni le-a promis Iisus Hristos. Şi sigur, o spune el însuşi, pe atît zicînd: „Dacă cineva nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mt. 10,38) şi pe atît: „Eu am venit să arunc foc pe pămînt şi cît aş dori Eu ca să se aprindă” (Lc. 12,49). Prin aceste cuvinte, Iisus Hristos ne învaţă că ucenicul Lui trebuie să fie rîvnitor, cu totul de foc şi totdeauna gata să se expună la tot felul de pericole.
Aşa era samarineanca; inima ei era aşa de aprinsă din cuvîntul lui Iisus Hristos pe pare l-a auzit încît lăsîndu-şi găleata şi apa pentru care a mers la fîntîna aceasta, ea aleargă în cetate ca să cheme tot poporul ca să vină să-L vadă pe Iisus.

„Veniţi, zice ea, şi vedeţi un om care mi-a spus mie toate cîte am făcut”. Vedeţi rîvna ei, vedeţi prudenţa ei; ea a venit să scoată apă, şi aflînd adevăratul izvor, ea părăseşte dispreţuieşte fîntîna pămîntească, pentru a ne învăţa, cu toate că printr-un exemplu destul de smerit, că dacă vrem să ne punem să studiem cereasca învătură, noi trebuie să dispreţuim toate lucrurile veacului.
Ceea ce au făcut apostolii, această femeie a fâcut-o la fel, şi chiar cu mai multă rîvnă în măsura puterilor ei. Aceia fiind chemaţi, şi-au lăsat plasele lor, dar aceasta, în mod voluntar, şi fâră să-i poruncească nimeni şi-a lăsat găleata şi a făcut slujbă de evanghelist; bucuria ei i-a dat aripi, şi ea nu aduce la Iisus Hristos o persoană sau două ca Andrei şi ca Filip, ci pune în mişcare toată cetatea şi atrage la el tot poporul. | Continuare »

LÂNGĂ POARTA OILOR

Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

 „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betezda, care are cinci pridvoare.“ (Ioan 5, 2)

 Pentru a intra în Ierusalim, Iisus avea şi ale porţi.
Dar Păstorul trebuie să intre mereu prin poarta oilor, trebuie să caute mereu căile oilor, locul pe unde umblă şi pe unde stau oile Sale…
Hristos venea să caute oile pierdute ale Casei lui Israel (Ezech. 34, 5-16; Mat. 10, 6). De aceea trebuia să umble mereu pe acolo pe unde era calea lor şi poarta lor.
Dacă tu eşti un păstor bun, dacă este în tine o inimă de păstor, atunci şi tu vei merge mereu pe la poarta oilor tale. Vei căuta mereu şi vei intra cât mai des prin poarta oilor tale…

Mulţi păstori caută cu totul altfel de porţi decât porţile oilor lor. Caută porţile cârciumilor, ale cinematografelor, ale balurilor, ale pierzării, dar nu caută niciodată – sau prea rar – cu dragoste şi cu mângâiere, poarta oilor lor.
Blândul Păstor caută poarta oilor Lui nu ca să le ceară. Ci ca să le dea. Chiar şi când se pare că El le cere, de fapt El le dă. Le dă prilejul de a ajuta, ca să fie răsplătiţi mult mai mult. Le dă prilejul să ierte, să fie buni, să arate dragoste sau ospitalitate sau credincioşie, spre a avea motive să le întoarcă înapoi însutit. Le dă bucurii, le dă surprize fericite, le dă daruri duhovniceşti, le dă fraţi iubitori şi apropiaţi, le dă mereu numai binecuvântări. El Însuşi este Răsplata lor cea foarte mare (Fac. 15, 1). | Continuare »

32. …şi la cei din Lida

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica a IV-a după Paşti)

TDorz1Cuvântul Sfânt spune că, în vremea aceea, Biserica Domnului se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea duhovniceşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea (Fapte 9, 31).
Când ucenicii Domnului trec biruitori prin încercare şi nu se lasă înfricaţi de potrivnici, aceştia, până la urmă, n-au ce să le mai facă şi îi lasă în pace, o vreme.
După o perioadă de închisori şi prigoniri, urmează totdeauna o perioadă de pace… După ce potrivnicul ameninţă, bate şi amendează un timp, apoi se linişteşte iarăşi un timp.
În acel timp, dacă ar şti fraţii să folosească bine libertatea şi pacea de care se bucură Lucrarea Domnului, spre a lucra cât mai harnici şi mai cu spor, ce bine ar fi!
– Acum ne vor lăsa în pace o vreme – spuneau nişte fraţi amendaţi a treia oară pentru adunare. În timpul acesta haideţi să lucrăm neobosiţi pentru Domnul! Ei socotesc acum că noi ne-am înfricat şi ne-am liniştit. Până când se vor ridica din nou împotriva noastră, noi să fim departe. Să fie folosit bine timpul de pace dintre cele două prigoniri. Ce-i făcut e făcut. Ce-i câştigat e câştigat. Ce-i semănat – nimeni nu mai poate strânge înapoi.
Aşa făceau mărturisitorii Domnului de la început.
Aşa să facem şi noi!

Timpul de pace nu ţine mult. Prigonitorul nu poate odihni ştiind că Domnul lucrează. Dar, cât ţine pacea, noi să o ştim folosi bine. | Continuare »

O, bucuraţi-vă!

Adunare BeiusO, bucuraţi-vă de ziua de-astăzi,
cântaţi şi veseliţi-vă în ea,
puterea dragostei ce vă-nconjoară
lăsaţi să vă cuprindă inima!
Cântaţi, cântaţi cu toată bucuria,
trăind al fericirii har deplin,
şi v-adunaţi în suflete comoară
cât cerul vostru încă e senin!

Vă umpleţi inimile cu lumină
ca să aveţi belşug în noaptea grea,
mai strâns uniţi să v-alipiţi de Domnul,
când vine greul, să-l puteţi răbda!
Trăiţi, trăiţi puternic orice clipă
din fericita, dulce zi de az’,
zidiţi în voi credinţă şi răbdare,
să biruiţi în vreme de necaz!

Căci zile ca acestea nu sunt multe
şi ne sunt date doar ca mângâieri, | Continuare »

Despre Sinodul din ziua de Rusalii

UntitledSă nu uităm că se apropie cu paşi repezi Marea Zi de Rusalii, în care, ca o sfidare parcă, va avea loc atât de controversatul Sinodul pan-ortodox.
Să ne rugăm Domnului cu toţii pentru păstrarea învăţăturii curate a Sfinţilor Părinţi.
Postăm mai jos alte îndemnuri ale unor ierarhi cu privire la subiectele ce vor fi abordate la acest sinod.

Episcopul Longhin prezent la Simpozionul „SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD”

http://corortodox.blogspot.ro/2016/03/arhiepiscopul-atenei-ieronim-participa.html

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/04/07/trebuie-sa-ascultam-de-dumnezeu-mai-mult-decat-de-oameni/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/category/marele-sinod-panortodox-al-optulea-sinod/

http://corortodox.blogspot.ro/2016_04_01_archive.html

O PREDICA CONTRA TUTUROR EREZIILOR SI A ECUMENISTILOR

http://lumea-ortodoxa.ro/pr-theodoros-zisis

http://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/

http://lumea-ortodoxa.ro/in-afara-bisericii-ortodoxe-nu-exista-alte-biserici

http://lumea-ortodoxa.ro/8-manastiri-din-rep-moldova-declara

 

Pilda sfintelor surori

De la începutul vieţii noastre, în orice lucru şi în orice năzuinţă a noastră, avem mereu nevoie de o pildă, de un exemplu bun, de cineva asemenea nouă, care însă este de mai ‘nainte decât noi. Şi este mai mult decât noi.
Pentru ca – privind mereu la această fiinţă, ca la un model superior – să tindem şi noi spre tot mai înalt, spre tot mai bine, spre tot mai frumos.

Când vedem că aceste trepte dumnezeieşti unii le-au putut atinge, le credem şi noi cu putinţă de atins. Şi ne dăm silinţele să unim cu dorinţa noastră şi înfăptuirea.
La orice fiinţă de pe lume, pornirea de a se lua după alţii, de a privi la exemplul altora, această aplecare de a se lua după un model şi de a se uita la o pildă este un lucru înnăscut.

Nenorocirea celor care se pierd însă este că se iau după o pildă rea, după un model nefericit.
Dragostea Dumnezeului nostru Ceresc ne-a trimis nouă pe pământ Întruparea Sa în Fiul Său, Iisus Hristos.
Întruparea şi întruchiparea Dumnezeirii ni s-a arătat nouă prin Fiul-Dumnezeu, Omul Iisus Hristos.
Prin El ne-a fost dăruită nouă Răscumpărarea din păcat.
Evanghelia sfinţeniei şi Modelul acestei sfinţenii.
Răscumpărarea Domnului Iisus Hristos ne-a dăruit puterea şi dreptul de a ne face fii ai lui Dumnezeu prin credinţă.
Evanghelia Mântuitorului Hristos ne arată felul în care trebuie să lucrăm cu fapta, la condiţiile cerute de înfierea noastră (Ioan 1, 12-13). | Continuare »

PURTĂTOARELE LUMINII

mironosite5Purtătoarele Luminii sfinte şi curate,
răbdătoarele poverii pentru toţi purtate,
rare suflete de jertfă şi de rugăciune,
– cât vă datorăm noi vouă, cine poate spune!

Mame şi surori de lacrimi şi de priveghere,
păstrătoarele Comorii Tainei în tăcere,
ochi în care totdeauna bunătatea-i nouă,
– câtă roadă-şi datorează Sfânta Muncă, vouă!

Inimi mari,
senine gânduri,
minţi pătrunzătoare,
luminos v-a fost întruna Adevărul soare
scut şi-ncurajare sfântă frunţii-nsângerate
– câte-ascunse binefaceri vouă-s datorate!

Miluita voastră mână,
inima duioasă,
grija voastră iubitoare,
calda voastră casă,
toate-s partea fără care n-ar mai fi cântarea,
– ce-ar fi fără voi pustiul, calea şi lucrarea?

Purtătoarele Comorii sfinte şi curate,
mame şi surori, şi fiice binecuvântate,
Domnul ne va da-mpreună slava totdeauna
– ce-ar fi fără voi răsplata, raiul şi cununa?

Traian Dorz, Cântarea anilor

Alegeţi dintre voi

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica Mironosiţelor)

TDorz1În adunarea lui Dumnezeu trebuie totdeauna să fie o bună rânduială, iar unde este o bună rânduială, fiecare lucru este la locul lui, fiecare treabă se face la vremea ei şi fiecare slujitor este la postul său.
Cel mai bun lucru pe care l-a făcut Domnul Dumnezeu la Începutul Creaţiei a fost Ordinea, buna rânduială pe care a statornicit-o prin legi veşnice, când a aşezat vremile, locurile şi mişcările tuturor lucrurilor şi lucrărilor Lui.
Şi, pentru că această ordine este desăvârşită şi neschimbată, toate lucrurile merg bine şi toate lucrările se fac frumos.
Aşa este oriunde-i ordine, rânduială şi ascultare.
Şi, după cum aceasta se vede atât de minunat în toate lucrările lui Dumnezeu din afara noastră, tot aşa trebuie să fie şi în cele din lăuntrul nostru.
Şi, dacă în lumea firească şi văzută este rânduială, cu cât mai mult trebuie să fie ea şi în lumea duhovnicească şi nevăzută.
Dacă în familia ta nu poţi trăi, dacă eşti dezordonat şi nesupus, cum să poţi trăi în Familia lui Hristos în felul acesta?
Ci oricine nesocoteşte buna rânduială şi ascultarea frăţească va fi osândit şi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi de cuvântul fraţilor.
Orice însărcinare primită de la Dumnezeu este neapărat nevoie să fie recunoscută şi de către fraţi, fiindcă Dumnezeu nu lucrează fără ai Lui. Duhul Sfânt încredinţează totdeauna Biserica Sa vie de harul pe care i-l dă El unuia pe care Şi-l alege pentru o slujbă a Lui în ea şi, încă de la început, duhul fraţilor adevăraţi este în acelaşi gând cu Duhul Sfânt în recunoaşterea acestei alegeri.
Oricine merge în vestirea Cuvântului fără un deplin asentiment frăţesc, acela este un om dubios.
Oricine îşi ia singur o însărcinare, fără învoirea fraţilor şi împotriva lor, este un om primejdios pentru Lucrarea lui Dumnezeu.
Porunca Domnului prin Apostolii Săi este că oricine are să împlinească o însărcinare în Lucrarea Domnului trebuie să fie mai întâi vorbit de bine de toţi fraţii, apoi să fie plin de Duhul Sfânt şi, în urmă, să fie plin de înţelepciune.
Iată cât de însemnată este înaintea Domnului părerea fraţilor… ea este pusă chiar înaintea plinătăţii Duhului şi a înţelepciunii, când este vorba de alegerea slujitorilor care angajează Numele Domnului, cinstea Evangheliei şi curăţia Lucrării lui Dumnezeu.

Fraţilor, alegeţi dintre voi numai astfel de bărbaţi pentru însărcinările Lucrării Domnului.
Fraţilor, încredeţi-vă numai în astfel de aleşi şi primiţi numai pe cei care au astfel de alegere.
Fraţilor şi surorilor, rugaţi-vă neîncetat Domnului ca să ridice în Lucrarea Lui şi să păstreze în ea numai pe astfel de oameni vorbiţi de bine de către toţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, fiindcă numai astfel de aleşi doreşte şi Dumnezeu.
Ei sunt nu numai cinstea lui Dumnezeu, ci şi cinstea voastră.

Voi, purtători…

Voi, purtători ai steagurilor sfinte
spre-acel măreţ şi veşnic Viitor,
voi, făclieri de slove şi cuvinte,
fiţi voi întâi la înălţimea lor!

Tu, care-ai prins în mâna ta condeiul
şi vrei să dai lumină la mulţimi,
o, nu uita că pilda ta-i temeiul
izbânzii-n ridicarea spre ’nălţimi!

Tu, care porţi în gura ta Cuvântul
şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,
o, nu uita că pilda ta-i avântul
spre-o slujbă mai curată lui Hristos!

Tu, care ceri poporului putere
de jertfă pentru minunatul Ţel,
tu ce-ai jertfit, ce drept şi ce plăcere,
să poţi fi-un far şi-o pildă pentru el?

O, nu uita că vorba ta-i scânteia,
dar fapta ta e focul uriaş!
Doar pilda ta-i va ridica pe-aceia
ce vrei să-i vezi mai fericiţi urmaşi! | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A II-A DUPĂ PAŞTI

Despre credinţă şi necredinţă (a Tomii)

Cu un fel de uşurinţă, Apostolul Toma e luat între oameni drept chipul omului slab de credinţă, necredincios. Nu o dată auzi pe oameni aruncându-şi vorba: „Măi, Toma, necredinciosule!“
Greşită judecată şi greşită asemănare, căci alt fel a fost necredinţa lui Toma şi alt fel e necredinţa noastră, alt fel a fost îndoiala lui şi alt fel e îndoiala noastră. Toma a avut o îndoială ce căuta pe Domnul; noi avem o îndoială cu care căutăm să scăpăm de Domnul, ca să putem păcătui. Toma a avut un beteşug care-i scotea otrava din suflet. Toma a avut nişte îndoieli care, după şapte zile, l-au îngenuncheat la picioarele Domnului.
Toma, cu îndoiala lui, e arătat mai mult pentru încredinţarea mântuirii noastre decât pentru el.
Alta a fost necredinţa lui Toma şi alta e necredinţa oamenilor de azi.
Necredinţa de azi e un beteşug rău şi greu ce nu caută „doctorul“; nu-L caută pe Domnul. Niciodată n-a fost boala necredinţei aşa de grea ca azi; niciodată n-a fost necredinţa aşa de mare ca azi. Un semn al vremurilor noastre este scăderea credinţei; este necredinţa.
Răutăţile şi stricăciunile sufleteşti din vremurile noastre sunt o mărturie că s-a stins şi se stinge credinţa. Mergem şi cu credinţa spre vremurile de apoi; mergem spre întrebarea Mântuitorului: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?“. (Luca 18, 8).
Lumea e plină de necredinţă şi de necredincioşi. Lumea de azi e mai păgână decât păgânii de azi şi cei de demult. De ce? Apoi de aceea pentru că păgânii credeau şi cred în mai mulţi dumnezei, dar cei mai mulţi „creştini“ de azi nu mai cred în nici unul. Păgânii cred în zeii lor şi umblă să le facă voia lor, dar „creştinii“ cei păgâni de azi nu cred în nimic. | Continuare »

Credinţa-ncununată

de Traian Dorz, din vol. Cântările Eterne

Credinţa-ncununată
cu premiul ceresc,
din inima mea toată,
Iisuse, mi-o doresc.

Credinţa-ncununată
cu veşnica răsplată
mi-o dă, Iisus iubit,
în cerul fericit.

Credinţa-mplinitoare
a Sfântului Cuvânt
să-mi ducă până-n slavă
întâiul legământ.

Credinţa înfrânată
cu posturi şi vegheri
mi-o dă, Iisuse Doamne,
aşa cum Tu mi-o ceri.

Credinţa răbdătoare
prin orice jertfă grea
Te rog, ajută-mi, Doamne,
mereu s-o pot avea.

Credinţa iubitoare
vreau, Doamne, mai presus,
căci ea va sta în ceruri
la Sânul Tău, Iisus.

FRAŢII ŞI STRĂINII

Traian Dorz, Răsplata ascultării

1. Doar puţin lipsise Toma dintre fraţii săi – şi ce mare deosebire este acum între el şi ceilalţi! Doar puţin plecase la alţii – şi acum iată l pe Toma cât de greu se mai poate înţelege cu fraţii săi, cu adunarea sa, cu felul credinţei pe care şi el o avusese înainte, în care şi el umblase atâta vreme şi atât de strâns unit cu ceilalţi după Domnul.

2. Sfântul Ioan îşi va fi amintit cu durere că tot aşa începuse şi Iuda să lipsească dintre ei, – până a ajuns unde a ajuns. Lipsirea dintre fraţi l a dus la pierzare şi trădare pe Iuda. Sfântul Ioan ştia bine unde duce lipsa dintre fraţi şi pe unde poate să ajungă fratele plecat.
Cu ce gânduri şi cu ce vorbe va veni el înapoi la ei, spre a i tulbura şi a i clătina din credinţa lor dintâi. Ceilalţi fraţi petreceau împreună în rugăciune, în aşteptarea Domnului, în îmbărbătarea Cuvântului Sfânt, mângâindu se şi încurajându se unii pe alţii în aceste momente grele când rămăseseră atât de puţini şi de zdrobiţi…
Iar Toma lipsea. Toma se dusese în altă parte şi la altceva. O, ce mare primejdie este asta! Fraţii mei, aveţi grijă!

3. Aveau şi ceilalţi apostoli familii, aveau şi ei interese şi griji, – dar lor, mai presus de toate acestea, le era acum unitatea lor, ascultarea Cuvântului şi Cauza lui Hristos.
Toma pare a fi ajuns acum într o mare ispită. Dar, pentru că inima lui nu se rupsese cu totul de fraţi, Domnul a avut milă de el şi l a salvat în ultimul moment. | Continuare »

Calea Ascultării

Calea Ascultării, Cale de Lumină,
arătată-n Cartea Harului divină.
Doamne dă-mi puteri din Tine
paşii mei s-o ţină.

Să nu mi se-abată ochii într-o parte,
gândul spre-Ascultare pururi să mă poarte.
Doamne să nu mă atragă
lucrurile moarte.

Nici o jertfă-n lume nu Ţi-e mai dorită
decât Ascultarea simplă şi dorită,
Doamne să mă-nveţi s-o dărui
tot mai liniştită.

Roadele-Ascultării dulci să crescă-n mine
ca să-Ţi placă Doamne să ne iei la Tine,
Fă-le-n harul Tău să fie
sfinte şi depline!

Autor necunoscut

DUMNEZEUL MEU

„Drept răspuns, Toma i-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeu meu!»“

Ce salt uriaş a făcut într-o clipă sufletul ucenicului convins!
Ce revelaţie a trăit toată fiinţa lui Toma în clipa atingerii de Iisus!
Ce lumină strălucea în el, ce strigăt a izbucnit, ce transformare s-a făcut deodată în inima lui, ca la un contact zguduitor cu o putere nebănuită. De la „nu voi crede“, Toma a ajuns fulgerător la suPerlativul încredinţării doar printr-o singură atingere de Iisus.

Binecuvântate sunt sufletele sincere care, când li se dovedeşte adevărul, îl primesc cu toată inima, se prăbuşesc lui Hristos fără nici o rezervă şi se transformă zguduitor şi total la o singură, dar supremă atingere a lui Iisus!
Abia aceasta este aflarea lui Iisus. Împărtăşirea cu El. Şi învierea cu El. Şi abia de la această stare înainte, ucenicul devine apostol. Îndoielnicul, neclintit. Temătorul, erou. Omul, îndumnezeit. Adică devine ceea ce voieşte Dumnezeu cu fiecare din noi.
În loc de răspuns, Toma a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Era singurul răspuns pe care ucenicul îl putea aduce, în adevăr, vrednic de dragostea care i se arătase. Nici un alt grai nu ar fi fost vrednic de clipa aceea.

O, suflete al meu, când şi în viaţa ta se petrec uimitoare minuni, când chiar în faţa simţurilor tale trupeşti se arată strălucitele revelaţii, când, nemijlocit, te atingi cu toată fiinţa ta cutremurător de Hristos, o, suflete al meu, strigă atunci şi tu lui Iisus cu toată recunoştinţa ta, cu toate lacrimile tale, cu tot fiorul inimii arzând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ | Continuare »