b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Când seara tu te rogi, copile,
alături de măicuţa ta,
în jurul tău stau îngeraşii,
dar, de te uiţi, ei vor zbura.

Când cânţi cântările frumoase,
ce Domnului Iisus Îi plac,
cu tine cântă îngeraşii,
dar, dacă taci, şi dânşii tac.

Când tu eşti bun şi-asculţi, cu tine
merg îngeraşii buni şi mulţi
şi te-nsoţesc când eşti cuminte,
dar ei se duc când tu n-asculţi.

Ce fericiţi sunt îngeraşii
când tu eşti bun şi iubitor!
Când cânţi şi când te rogi cuminte,
ce mare-i bucuria lor!

Dar cât de mult ei se-ntristează
când nu te rogi şi nu eşti bun!
Atunci, plângând, se duc la Domnul
şi toate cu durere-I spun.

O, nu-ntrista pe îngeraşii
ce vin cu drag în jurul tău,
ci fă-i să cânte-ntotdeauna
că tu eşti bun şi nu faci rău.

Meditaţii la Adostolul din duminica a XXIII-a după Rusalii
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

O, cât de mare dar de la Dumnezeu este pentru orice om ca să aibă un părinte bun, un învăţător bun, un maestru bun. Niciodată nu vom obosi în a repeta aceste lucruri, pentru ca oricare dintre noi să ne pătrundem tot mai deplin de adevărul lor. Dar mai ales a le dobândi şi păstra noi înşine.
Şi niciodată n-ar trebui să obosim în a ne arăta mereu preţuirea, respectul şi ascultarea pe care le datorăm acestor suflete alese, pentru că valoarea lor nu poate fi cântărită cu nici un aur pământesc, niciodată.

Un astfel de părinte, învăţător şi maestru a fost pentru efeseni şi pentru toţi ceilalţi fraţi de atunci şi până astăzi, printre ceilalţi apostoli, Sfântul Pavel.
Iată cu câtă dragoste şi lacrimi, răbdare şi blândeţe, bunătate şi stăruinţă îi sfătuieşte, îi îndeamnă, îi mustră şi îi roagă el pe toţi, pentru a-i putea lumina cât mai limpede asupra adevărului. Dar şi pentru a-i înştiinţa cât mai grav asupra înşelătoriei şi ale minciunii.
Toate zilele şi nopţile lui au fost pline numai de osteneli şi de lacrimi, de rugăciuni şi de stăruinţe pentru fiecare Biserică şi pentru fiecare suflet. Conştiinţa lui iubitoare şi curată, atentă şi trează simţea o răspundere zdrobitoare înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare suflet, pentru fiecare adevăr şi pentru fiecare datorie.
El cunoştea trebuinţa fiecăruia şi se străduia să-i dea tot ce vedea că-i lipseşte. De aceea el scrie corintenilor, cum am văzut, despre nevoia dragostei şi a dărniciei. Galatenilor, despre nevoia ascultării şi a statorniciei lor. Iar acum le scrie efesenilor despre marea lor trebuinţă de a cunoaşte bine credinţa şi mântuirea.

Adevărurile despre credinţă şi mântuire sunt cele două adevăruri mai însemnate asupra cărora Sfântul Pavel stăruie în toate cele şase capitole ale epistolei sale către Efeseni. | Continuare »

Preot Iosif Trifa, DIN PILDELE MÂNTUITORULUI

Tâlcuirea acestei Evanghelii a spus-o însuşi Mântuitorul. Să mergem dar, pe urmele tâlcuirii Domnului.
„Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu“, a zis Iisus. Minunată şi potrivită asemănare, căci într-un grăunte de sămânţă este o putere uriaşă – puterea de rodire.
Toate maşinăriile şi iscodirile veacurilor, strânse la un loc, n-ar putea fabrica un singur grăunte de grâu cu putere de rodire. Aceeaşi minunată putere o are şi cuvântul lui Dumnezeu. El are puterea să rodească şi să crească roade minunate într-o inimă de om. Toţi filosofii din lume n-ar putea scrie o carte cum este Evanghelia şi Biblia. De ce? Pentru că Evanghelia şi Biblia cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, prin ea vorbeşte Însuşi Dumnezeu.

Cuvintele şi învăţăturile Scripturilor vor trăi peste toate veacurile şi timpurile. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu“ – a zis Iisus Mântuitorul. Cuvântul lui Dumnezeu este o putere „vie care lucrează“; „cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător“ (Evrei 4, 12); este o sămânţă minunată din care încolţeşte rodul vieţii veşnice. „Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi îl face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, aşa va fi cuvântul Meu“ (Isaia 55, 10-11).
Dar această sămânţa a Cuvântului lui Dumnezeu, ca să poată rodi, are lipsă de semănător. Semănătorul dumneze­ieştilor învăţături, Semănătorul din pilda Evangheliei, este în primul rând Iisus Mântuitorul, iar sămânţa este cuvântul Lui, cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce sămânţă minunată are acest Semănător! Când învăţa Iisus pe pă­mânt, gloatele se ţineau după El, să-i poată asculta cuvântul… „Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om“ (Ioan 7, 46), ziceau cei ce-L ascultau cu credinţă. Iisus Mântuitorul, marele Semănător Divin, a semănat în lume o sămânţă, veşnică: a semănat Cuvântul lui Dumnezeu.

Semănătorul cel mare a fost Iisus Mântuitorul, iar azi sunt bisericile, preoţii, vestitorii Evangheliei şi toţi care îşi iau asupra lor frumoasa chemare de a semăna în lume sămânţa dumnezeieştilor învăţături. Această sămânţă se află pusă într-un hambar mare şi deschis: în Biblie, în Sfânta Scriptură. Biblia e un hambar minunat din care îşi iau sămânţă toţi semănătorii şi vestitorii cuvântului lui Dumnezeu. Şi omul cititor poate el însuşi să-şi ia sămânţă din acest hambar pentru ogorul inimii sale. Cuvânt nu va avea nimeni în Ziua Judecăţii că i-a lipsit sămânţa. | Continuare »

1. O studentă dentistă, făcând practică într-o clinică, şi-a lăsat pe masă, în cabinetul de lucru, poşeta în care avea bani mulţi şi un ceas de mână, de mare valoare. Când să plece acasă, a observat că lipsesc banii şi ceasul. Ea, fiind foarte credincioasă, imediat a venit la Sfânta Parascheva şi i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. După trei zile vine un om în vârstă la cabinetul medical şi îi aduce ceasul şi banii, cerând mii de scuze pentru feciorul său, care era un golan şi – fiind chiar clientul ei – a profitat când ea a ieşit din cabinet şi i le-a furat. Tatăl băiatului i le-a găsit ascunse, l-a bătut până i-a spus de unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi.

2. O femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de lângă Iaşi, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Părea abătută, nervoasă şi chiar nebună. S-a închinat la multe icoane şi a venit la moaştele Sfintei Parascheva. S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o şi ea a căzut la pamant . A inceput sa strige: „draci, diavoli“. Oricine venea către dansa, ea ii împingea, şi la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei Mitropolii – un diacon cu viaţă frumoasă călugărească -, a apucat-o de mână şi a întrebat-o: „Spune, ce păcat ai făcut?“ Ea a spus că a umblat cu farmece, că a auzit că soţul ei o înşeală.
A întrebat-o de unde este şi cum o cheamă? Nu ştia, ci se văieta de cei trei copilaşi ai săi. Atunci părintele diacon a întrebat-o dacă ştie să citească. Ea a spus că ştie; el i-a dat acatistul Sfintei Parascheva ca să-1 citească. Ea s-a aşezat în genunchi la picioarele sfintei şi a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit şi a văzut că ea s-a limpezit la minte.
A mărturisit-o şi, fiindcă ea a spus că de trei zile n-a luat în gură nici un strop de apă, a împărtăşit-o. Femeia a plecat acasă sănătoasă. | Continuare »

Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Prea Sfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăția…, Doamne miluiește (de 12 ori) , Slavă…, Şi acum…, Veniți să ne închinăm…, Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea…, Dumnezeu este Domnul (de trei ori).
Troparul: Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
Slavă… Tot acesta. Și acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu…

Apoi: Psalmul 50

Cântarea 1:
Glasul al 8-lea;
Irmos: Apa trecând-o…

Aproape de scaunul Atotțiitorului stând, o, Maică, rugăciuni pentru noi adu Acestuia, ca să dea tuturor iertare de păcate.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Otrava șarpelui bând, de ușa iadului m-am apropiat cu adevărat, ci tu ceea ce te desfătezi de izvorul vieții, cu rugăciunile tale înviază-mă, preaslăvită.
Slavă…

Nestatornicia minții mele și viforele necuviincioaselor mele cugetări ali­nă-le Cuvioasă și mă mântuiește prin rugăciunile tale, ca să nu mă duc în adâncul iadului.
Și acum… | Continuare »

Acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva

SFÂNTA PARASCHEVA DE LA IAŞI

Meditaţii la Adostolul din duminica a XX-a după Rusalii
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Adevăratul trimis al lui Hristos nu-şi ascunde nimic şi de nimeni. Nu-şi ascunde trecutul neascultător sau rătăcit, fiindcă, o dată cu aflarea lui Hristos, el a părăsit acest trecut şi l-a osândit pentru totdeauna.
Nu-şi ascunde gândurile, fiindcă ele toate îi sunt acum curate şi binevoitoare faţă de toţi.
Nu-şi ascunde intenţiile, fiindcă ele nu au alt scop decât slava lui Dumnezeu şi binele semenilor.
Nu-şi ascunde căile, fiindcă ele sunt făcute în lumină şi nu urmăresc altceva decât ascultarea de Domnul şi de fraţi.
Nu-şi ascunde decât binefacerile, lacrimile, rugăciunile şi jertfele lui pentru Domnul său şi pentru semenii săi. Pentru ca nu cumva să-şi primească pentru ele o laudă sau o răsplată acum, în lumea aceasta, şi să o piardă pe cea de la Tatăl cel Ceresc.
Adevărata întoarcere la Dumnezeu este o moarte şi o naştere. Moare un eu în mine şi se naşte un alt eu în fiinţa mea. Încetează total un fel de trăire şi începe un alt fel. Se produce o ruptură totală între altădată şi acum. Şi, deşi credinciosul Domnului nu mai doreşte niciodată să se mai întoarcă la felul său vechi de umblare, el îşi reaminteşte neîncetat de purtările sale de altădată, întâi pentru a-şi osândi aceste purtări, apoi pentru a mulţumi totdeauna lui Dumnezeu Care l-a scăpat din ele şi Care i-a dat acum făptura cea nouă care are şi doreşte cu totul umblările cereşti şi viaţa lui Hristos. | Continuare »