b'LOGOS — Comori Nemuritoare

«GLASUL DREPTĂŢII», Ediţie specială, Sibiu, 12 februarie 1938

A TRECUT LA DOMNUL preaiubitul şi dragul nostrum părinte IOSIF TRIFA

Cu inima zdrobită şi cu sufletul adânc sfâşiat împărtăşim tuturor fraţilor o veste de mare durere: PĂRINTELE IOSIF TRIFA A ADORMIT ÎNTRU DOMNUL ÎN NOAPTEA – SPRE DIMINEAŢA – ZILEI DE 12 FEBRUARIE

După grele suferinţe, s-a stins liniştit cel ce în viaţa sa n-a cunoscut odihna, ci numai osteneala şi lucrul pentru Domnul şi pentru fraţii lui.

S-a stins cel ce n-a ştiut nimic altceva decât pe Iisus cel Răstignit şi Jertfa Lui (1 Cor. 2, 2) şi a luptat până la sânge în războiul cel sfânt al Domnului Iisus.

S-a stins cel ce s-a adus pe sine ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu (Rom. 12, 1), pentru cauza Lui.

S-a stins cel ce nu s-a cruţat pe sine şi n-a cruţat nimic, ci a pus totul pentru Domnul şi Evanghelia Sa, pentru a ne face să fim slujitori ai unui legământ nou, nu ai slovei, ci ai Duhului (II Cor. 3, 6).

S-a stins părintele nostru drag, care ne-a născut la o viaţă nouă (I Cor. 4, 15). Cel ce a făcut totul pentru Evanghelie, s-a făcut tuturor toate, ca să câştige orice suflet pentru Hristos (I Cor. 9, 22-23).

S-a stins gornistul Domnului, cel care văzând primejdia (Ezechiel 33, 1-11) a stat neclintit în mijlocul furtunilor şi valurilor de păcate, ca o strajă care ne-a chemat neîncetat la Hristos, ţinând sus cuvântul Evangheliei (Filipeni 2, 16), căutând să aducă pe păcătoşi la izvorul îndreptării şi puterii: la Iisus Mântuitorul.

S-a stins cel ce n-a cruţat nimic, ci totul a cheltuit şi s-a cheltuit bucuros şi pe sine însuşi şi viaţa lui pentru Domnul şi fraţii lui (II Cor. 12, 15).

S-a stins cel ce L-a iubit mai mult pe Domnul, Evanghelia şi lupta Lui în lume, decât pe copilul său, sănătatea sa şi viaţa sa.

S-a stins cel ce n-a ştiut decât un singur lucru: să sufere şi a suferit; să lupte şi a luptat; să sune din trâmbiţă şi a sunat.

A crezut, de aceea a vorbit şi a scris (II Cor. 4, 13).

A iubit, de aceea s-a jertfit, ştiind că osteneala în Domnul niciodată nu este zadarnică (I Cor. 15, 58).

A fost prigonit, bârfit, batjocorit, hulit şi alungat din toate părţile, privit ca un înşelător, măcar că totdeauna a spus adevărul (II Cor. 6, 8), dar a răbdat totul cu drag ştiind că robul nu este mai mare decât Stăpânul său (Ioan 15, 20).

S-a stins cel ce de 15 ani de zile, zi şi noapte, a lucrat şi luptat fără odihnă pentru a-L face cunoscut pe Domnul şi cuvântul Lui, tuturor celor ce nu-L cunoşteau.

A căzut de multe ori în lupta aceasta, a primit multe rane, dar nici o clipă nu s-a dat înapoi… privind mereu ţintă la căpetenia desăvârşirii şi credinţei noastre, la Iisus cel Răstignit (Evrei 12, 1), a mers mereu înainte stropind cu sângele său câmpul de luptă al Evangheliei.

S-a stins ca o lumină care se topeşte luminând; până la sfârşit, părintele Iosif a lucrat mereu, îngrijindu-se de copilaşii lui, de mântuirea şi viaţa lui.

A luptat lupta cea bună, şi-a isprăvit alergarea, a păzit credinţa, acum a plecat la Domnul (II Cor. 4, 7-8), la Dulcele său Mântuitor şi Mângâietor pe care L-a iubit, L-a vestit, pentru Care s-a jertfit. S-a ridicat ACOLO, unde suferinţele, loviturile, ocările, batjocurile şi hulele oamenilor nu-l mai pot ajunge.

S-A STINS UN MARE OM AL LUI DUMNEZEU, pe care solia chemării la Domnul l-a aflat în luptă, ţinând sus steagul Domnului Iisus. S-a sfârşit ţinând sus Cuvântul Vieţii (Filipeni 2, 6).

Dragostea pentru fraţii lui l-a făcut să-şi dea viaţa pentru ei (Ioan 15, 13), lăsându-ne şi nouă celor ce-am rămas acest testament al luptei şi jertfei pentru Domnul şi cauza Lui. El a putut spune: Urmaţi-mă pe mine!

Vlad GHEORGHIU

În vremea veche exista o cultură foarte avansată, de o estetică deosebită. Era un imperiu al metaforei şi al filosofiei, peste care trona Ovidiu, Petroniu, Homer, Platon, Socrate, Aristotel, Pitagora, Euripide, Hipocrate, Virgiliu şi mulţi alţi discipoli ai acestora.
Sfinţii Părinţi, prin scrierile lor, au trebuit să învingă, să detroneze şi să înlocuiască o cultură deja consacrată şi foarte avansată. Scrierile patristice au intrat în istorie sub semnul unei viguroase reacţii împotriva a tot ce reprezenta felul de gândire şi de exprimare a lumii vechi.

Astfel se pun bazale unei culturi proprii, cuprinzând toate genurile literare: poezie, proză, eseu şi chiar dramă. Sfântul Grigorie din Nazians a scris drama în versuri „Hristos, Pătimitorul”, care deşi, din punct de vedere artistic, prezintă şi câteva inconveniente (dramaturgia, ca gen literar, dezvoltându-se mult mai târziu), totuşi are meritul de a transforma Patimile Domnului în dramă, în tragedie, pentru prima dată.

Dar, desprinderea de cultura veche nu s-a putut face dintr-o dată. Cultura antică depozita în ea comori care se cereau păstrate şi însuşite. Creştinii din perioada de început s-au adăpat din izvoarele acestei culturi, recunoscând părţile ei pozitive. | Continuare »