„Domnul veacului acestuia“… (II Cor. 4, 4)

Părintele Iosif Trifa

Niciodată parcă n-a fost lumea şi purtările oamenilor aşa de stricate ca azi, în sensul că niciodată satana n a avut biruinţe aşa de multe ca azi. Satana e parcă azi – cum foarte bine zice Apostolul Pavel – „dumnezeul veacului acestuia, care a orbit mintea oamenilor, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos“ (II Cor. 4, 4). Sau, cum zice într-alt loc că satana este un domnitor, un stăpânitor, un duh puternic care domneşte în întunericul acestei lumi (Efes. 6, 12).
Uitaţi-vă cât de mulţumit se uită acest „domnitor“ peste lumea şi oamenii de azi. Împărăţia lui parcă n-a fost niciodată aşa de mare şi de tare ca azi. Un „semănător de neghină“, zice Evanghelia că este diavolul (Matei 13, 39). Parcă niciodată n-a avut diavolul un seceriş atât de bogat ca azi. Răutăţile cele multe de azi: trufia, pizma, beţiile, sudălmile, înşelătoriile, nedreptăţile, goana după bani şi plăceri, nepăsarea de cele sufleteşti, ura dintre om şi om şi dintre popor şi popor sunt tot atâtea roade răsărite din neghina satanei. Un „omorâtor de oameni“ (Ioan 8, 44), zice Evanghelia că-i diavolul şi „cei ce trăiesc după duhul care este acum în lume sunt morţi în păcate“ (Efes. 2, 1-2) sau, mai bine zis, omorâţi de satana cu ajutorul păcatelor.
Se pare că s-a împlinit în zilele noastre profeţia din Apocalipsa unde se spune că „balaurul cel mare, şarpele din început, care se numeşte diavol, se va război cu cei rămaşi din seminţia Fecioarei şi „i s-a dat lui să-i biruie pe ei şi i se dete stăpânire peste orice seminţie şi popor, şi limbă, şi neam şi se vor închina lui toţi locuitorii de pe pământ, al căror nume nu este scris în cartea vieţii Mieluşelului celui înjunghiat“ (Apoc. 13, 7-8). | Continuare »

Pedeapsa bunicii

Vlad GHEORGHIU

Spre apus, zarea pare că s-a aprins. Podoabe de flăcări se răsfrâng pe zdrenţuite margini de nori, îmbrăcând bolta într-o mantie peticită cu jar şi umbre sure. Parcă ar fi imaginea turmelor de oi de pe dealuri răsturnată în oglinda cerului. Undeva, între întinderea ruginie de sus şi mireasma rariştii de pe câmpuri, se distinge de departe, în braţele apusului, cumpăna unei fântâni.

Iar undeva în spatele fântânii are o grădină mare, bunica lui Ionuţ. Deseori veneau aici împreună. Însă Ionuţ nici nu vedea frumuseţea câmpului sau straturile frumos aranjate ale bunicii. Nici florile, nici nucul, nici păsările. Bucuria lui era fântâna. Aceasta era de mare trebuinţă celor care, ca şi bunica, au amenajat aici, în marginea câmpiei, grădini de zarzavat. În oraş era aşa de cald şi de aglomerat că toţi se refugiau vara la grădină. Aici era fântâna care le astâmpăra setea lor, era liniştea şi răcoarea mult căutată de ei. De aceea toţi aveau grijă de ea, curăţind-o şi acoperind-o ca să nu cadă ceva spurcat în ea. Ionuţ însă, cum prindea un viezure sau găsea o cârtiţă ori vreun arici, alerga pe furiş la fântână şi-i dădea drumul vietăţii în apă. Apoi privea satisfăcut cum se zbătea ca să scape. Când i se părea lui că nu mai mişcă, învârtea ciutura fântânii până prindea victima şi o scotea afară. Nimeni nu bănuia ce face el la fântână şi nici de ce nu bea niciodată apă din ea. Îşi aducea apă cu bidonaşul de acasă, motivând că nu-i place apa fântânii. Într-o zi, un şoarece de câmp s-a dus la fund şi Ionuţ nu l-a mai putut scoate afară. În altă zi n-a reuşit să scoată un arici, pentru că se apropiau nişte vecini care nu trebuiau să ştie ce face el acolo. Şi tot aşa până apa fântânii n-a mai fost bună de băut. | Continuare »

„…Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău” (Amos 4, 12)

Traian Dorz

Începutul de an e vremea cea mai potrivită pregătirilor şi socotelilor. Fiecare om, fiecare întreprindere îşi face socotelile pe trecut şi planurile de viitor.
E vremea cea mai potrivită, dragă suflete, să-ţi faci şi tu socotelile faptelor tale pe un an întreg, pe viaţa întreagă şi să-ţi faci şi unele pregătiri de viitor. Bilanţul cheltuielilor băneşti, al cheltuielilor pentru trup, desigur, l-ai încheiat. Dar oare bilanţul pierderilor şi cheltuielilor tale sufleteşti, al faptelor şi vorbelor tale rele, l-ai întocmit? Ai văzut grozava diferenţă dintre pierderile şi câştigurile sufletului? Ai văzut că, cu un astfel de bilanţ, ajungi la falimentul cel mare, la pierderea sufletului tău?
Dacă ai văzut, atunci, în această zi de An Nou hotărăşte-te şi încheie definitiv capitolul „ieşirilor” rele, capitolul vieţii păcătoase, şi începe un An Nou cu un capitol nou de „intrate”, în care cel dintâi „intrat” să fie Cel de la Apocalipsa 3, 20: „Iată, stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el…”
Fratele meu, sora mea! Firul vieţii noastre se tot întinde mereu. Se tot subţiază şi slăbeşte mereu şi firul acesta se poate rupe în orice clipă. Firul acesta e în mâna Tatălui Ceresc, Care îl poate rupe în orice clipă. Ceasul chemării mele sau a tale din lumea aceasta, ziua aceea pe care nu o ştie nimeni (Mt 24, 36) poate nu e departe. Poate va fi în anul acesta, luna aceasta – sau, cine ştie? – poate săptămâna sau ziua aceasta.
Şi întrebarea cea mare pentru noi este: suntem noi pregătiţi pentru ceasul acela? E gata sufletul nostru pentru a răspunde: „Aici sunt, Doamne”, când Tatăl Ceresc ne va striga „Unde eşti?” (Fac 3, 9). Dragul meu, dacă poţi zice „da” apoi ferice de tine. Dacă nu, atunci nu mai aştepta nici o clipă. Cheamă-L pe Iisus Marele mijlocitor, ca să intre în sufletul tău, în viaţa ta şi să te împace cu Dumnezeu. | Continuare »

An Nou

AnNou4

Dumnezeul meu cel puternic, Părintele meu cel ceresc! Azi începe iarăşi un an nou şi poate ultimul din viaţa mea. O, Dumnezeul meu, fă Tu ca acest an să fie pentru mine plin de binecuvântarea şi de pacea Ta. Dă-mi o inimă nouă. Duh nou şi curat zideşte întru cele dinăuntru ale mele, ca să pot trăi o viaţă cu Tine. Duhul Tău cel Sfânt să fie întărirea mea şi ajutorul meu; Cuvântul Tău să fie lumina mea, calea mea, desfătarea mea.
Fă, o, Doamne, ca să trăiesc şi acest an cu Tine, pentru Tine şi numai după sfântă voia Ta. Să intru în el cu Tine şi să ies din el – dacă va fi voia Ta – tot cu Tine.
Atunci viaţa îmi va fi o plăcere şi moartea bucurie; iar sufletul meu Îţi va fi pe veci o harpă sfântă, care va cânta de-a pururi mărirea Ta. Amin.

(Traian Dorz)

Colinda străbună

de Lidia Hamza

Colinda strabunaAş dori să fac o mărturisire şi un apel totodată către toţi tinerii, şi mai ales către tinerii ostaşi, faţă de care inima mea s-a alipit în mod deosebit.
Încă din copilărie, am tras multe învă­ţături frumoase despre ceea ce înseamnă specificul frumos şi curat al acestei minunate Lucrări de care m-am legat pentru totdeauna tocmai pentru că nu e de natură omenească.
Dar iată că acum ceea ce trăim noi nu seamănă cu ceea ce am înţeles eu că trebuie să facem, ca tineri ostaşi. Puţini mai sunt cei cu care să poţi discuta în duhul pe care l-am înţeles eu de la părinţii mei. Tot mai multe preocupări duhov­niceşti capătă substrat material, şi tot mai multe acţiuni specifice Oastei, care au avut odată un alt statut, acum prind iz de interes pământesc.
Eu am înţeles că trebuie să mă încred totdeauna în mâna lui Dumnezeu şi la bine, şi la greu. E drept că nevoile de astăzi sunt mul­te, dar cred că niciodată n-au fost nevoi mai puţine. Nu sunt mulţi ani de când ostaşii făceau multă bine­fa­cere deşi erau foarte săraci. Eu n-am văzut astăzi nici un tânăr ostaş desculţ sau cu hainele peticite. Cât de cât, fiecare are un anume nivel de trai. Şi totuşi nimeni nu se mulţu­meşte cu ceea ce i-a rânduit Dumne­zeu, dar să mai şi dea din ceea ce are sau chiar din ceea ce nu are.
Spune Psalmistul: N-am văzut pe credincioşii Lui cerşind pâine. | Continuare »

Singuri copilaşii, Doamne…

Tinu Dor Nastere-desen

Şi din nou cobori, Iisuse,
iar în lumea de păcate,
să dai linişte şi pace
sufletelor zbuciumate.

Să dai sfântă mângâiere
celora ce plâng în jale
şi aşteaptă pogorârea
binecuvântării Tale.

Să colinzi pe la sărmane
şi pierdutele bordeie,
să le duci, în noaptea rece,
a nădejdilor scânteie.

…Dar la Tine lângă iesle
numai îngerii coboară,
căci păstorii dorm! – iar magii
nu vin ca odinioară!…

Ceilalţi, pierduţi pe drumul
spre prăpastia pierzării,
nici nu Te cunosc, Iisuse,
de demult Te-au dat uitării! | Continuare »

Argumente întru apărarea credinţei strămoşeşti

DSC09361

Conferinţa de presă din 14 decembrie 2009

şi

MOTIVAŢIA DEMONTĂRII OBIECTULUI NUMIT „HANUKIA”

Reprezentanţii creştinilor ortodocşi din Republica Moldova au respins cu fermitate acuzaţiile comunităţii iudaice şi a mass-mediea liberale şi comuniste privind caracterul antisemit al acţiunii de mărturisire a credinţei din 13 decembrie 2009 venind în acelaşi timp cu o declaraţie lămuritoare .

În acelaşi context, s-a menţionat faptul că primăria Chişinăului trebuia să prevadă o asemenea situaţie în momentul când a acordat unei minorităţi infime (0,1% din populaţie) autorizaţie la instalarea unui simbol religios sfidător majorităţii.

„Reprezentanţii Primăriei au practică şi cunosc cazuri când minorităţilor religioase li s-au interzis anumite acţiuni publice pentru a evita dezordini în masă”, a spus reprezentanta grupului creştin de iniţiativă. „Luând în consideraţie cele menţionate, vom ataca primăria municipiului Chişinău în instanţă de judecată pe motiv că nu a prevăzut şi nu a interzis instalarea unor astfel de obiecte în centrul Capitalei”, a mai declarat ea.

Tot aici s-a atras atenţie şi asupra faptului că învinuirile de profanare a monumentelor sau vandalism sunt nefondate din punct de vedere juridic, obiectul fiind demontat şi apoi transportat cu grijă la monumentul Sf. Ştefan cel Mare cu scopul de a curma prezenţa unui simbol anticreştin în centrul Capitalei moldoveneşti. În nici un caz nu pentru profanarea lui sau lezarea sentimentelor membrilor comunităţii iudaice.

Declaraţiile iudeilor cum că acţiunea ar fi fost plănuită din timp au fost prezentate ca fiind neconforme cu realitatea, dat fiind faptul că hotărârea de a merge şi a instala Sf. Cruce pe locul menorah-ului iudaic a fost luată soborniceşte de către enoriaşi şi preoţi abia la sfârşitul Sf. Liturghii de Duminică, 13 decembrie.

Vezi video de la conferinţă (integral)

| Continuare »

Copenhaga şi scandalul secolului – Climategate

Climategate

de Dragos Paul Aligica / sursa HotNews.ro

Suntem bombardati de mass-media cu informatii mai mult sau mai putin relevante legate de ‘marele summit’ de la Copenhaga. Ceea ce nu aflam din nenumaratele reportaje de la fata locului este ca in paralel si in spatele reflectoarelor mediatice fierbe un scandal ce va marca lumea stiintifica si viata publica pentru decenii. Sa vedem pe scurt si la un nivel strict descriptiv despre ce este vorba. Prinsi cu alegerile si alte incidente tangente, nu am putut sa stam conectati la evenimente. Si este pacat, pentru ca merita.

Un hacker misterios

Povestea incepe la Centrul de Cercetari Climatice (CRU) al Universitatii East Anglia. Luna trecuta, un haker misterios a patruns in sistemul universitatii si a descarcat o cantitate imensa (aproximativ derularea a 10 ani) de emailuri si documente. La scurt timp, ele au fost postate pe un server din Rusia.

Din acel moment, lucrurile au explodat. Ca sa intelegem mai bine semnificatia incidentului, sa spunem doua lucruri:

| Continuare »

Să cântăm Domnului

SCDScripturile spun că lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor îngereşti… Pământul împreună cu cerul ar trebui să laude neîncetat pe Domnul şi să-I cânte Lui (Ps 65, 1). Cântările noastre ar trebui să se împreune neîncetat cu cântările cerului. Îndemnul psalmistului David: Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi! – ar trebui să fie veşnic pe buzele noastre. De şapte ori în zi ar trebui „să cântăm Domnului, căci cu mărire S-a preamărit” (Exod 15, 21).

Aşa erau creştinii cei dintâi. Ei petreceau în cântări duhovniceşti, ascultând porunca Apostolului Pavel: „Nu beţi vin, întru care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, lăudări şi cântări duhovniceşti!” (Ef 5, 18-19). „Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inimile voastre!” (Col 3, 16).

Cântarea religioasă nu trebuie să fie numai o datorie a noastră, ci trebuie să fie mai ales o lipsă, o plăcere a sufletului nostru, întocmai ca rugăciunea. Un om duhovnicesc simte lipsa cântărilor duhovniceşti. Un om „plin de Duhul Sfânt” simte nevoia să-şi descarce acest prisos sufletesc şi prin cântare.  Cântarea pusă în slujba Domnului şi în slujba mântuirii sufletului este o mare putere pe care trebuie să o folosim pe tot locul. (Preot Iosif Trifa)

Să cântăm Domnului – CD1

cop-scd-01

| Continuare »

Leagănul de aur

Povestiri în lectura autorului, cuprinse în volumul «Leagănul de aur» de Traian Dorz, cântări şi poezii

„… Dragostea noastră pentru Domnul nostru Iisus Hristos, trebuie să o dovedim cu fapta, căci aşa au făcut toţi Sfinţii Părinţi şi credincioşii adevăraţi, dintre care mulţi au fost copii şi tineri…”

„…Toate semnele timpurilor pe care le-a spus El că se vor arăta la apropierea venirii Lui se văd mereu în lume. Astfel că venirea Lui ar putea fi chiar îndată.
Dar oare la câţi dintre noi ne strălucesc ochii de bucuria venirii Lui şi câţi suspinăm de dragoste pentru întârzierea Sa?
Câţi ne grăbim să ieşim în întâmpinarea Lui cu inimile pline de smerenie şi iubire binefăcătoare?
Câte inimi ard de dorul aşteptării Sale?
Câte candele aprinse Îl aşteaptă gata şi câte fecioare veghează aşteptând pregătite sosirea Mirelui Ceresc?…”

Leagănul de aur – CD1

Leagan-1-A

| Continuare »

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

Intrarea-in-Biserica-a-Maicii-Domnului
Intrarea în Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea. Fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înainte-mergătoare a marii şi minunatei taine a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Deci praznicul Intrării s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenită, fiindcă mai toată viaţa a petrecut-o stearpă fără să nască prunc, ruga împreuna cu bărbatul său Ioachim pe Stăpânul firii, ca să le dăruiască lor prunc, şi făgăduindu-se ca, dacă vor câştiga dorirea, îndată vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel născut. Şi aşa a născut pe ceea ce s-a făcut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împăcătoarea şi împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oară a lui Adam cel căzut şi a sculării şi a îndumnezeirii lui, pe Preasfânta Stăpână de Dumnezeu Născătoare Maria. | Continuare »

O lumină a Domnului: Fecioara

Maica-Domnului-02

Traian Dorz, din «Scumpele noastre surori»

Încă de pe când începuse să înţeleagă cuvintele mamei sale, fetiţa, crescută în duhul credinţei, şi-a ridicat ochii spre iconiţa de la căpătâiul leagănului ei, şi, ridicând mânuţa şi ochii zâmbitori spre faţa sfântă de acolo, a spus dulce:
– Ma-ma!…
– Da, scumpă fetiţă, Domnul Iisus cu Maica Lui Sfântă… Domnul Iisus cu Maica Domnului…
– Iisus! Mama!…

Şi fetiţa s-a deprins să privească cu evlavie la un Mântuitor şi la o Maică Sfântă.
La o Mamă care seamănă cu mama ei…
Crescând, fetiţa a aflat despre copilăria Maicii Domnului. Despre viaţa ei sfântă. Despre curăţia gândurilor şi inimii ei. A aflat despre neprihănirea faptelor ei, despre sfinţenia întregii ei fiinţe, pentru care ea a fost aleasă de Dumnezeu.

Şi, adeseori, aşezând lângă icoana Maicii Domnului, cu mâini pline de evlavie, cele dintâi flori de crini şi trandafiri din grădină, se va fi rugat în tăcerea şi singurătatea odăiţei ei, ca Duhul Sfânt să-i dăruiască şi ei puterea şi ajutorul ca să poată trăi o astfel de viaţă plină de curăţie şi de evlavie sfântă.
Iar Duhul Sfânt, pe Care Domnul Iisus Îl trimite fiecăruia din cei ce se predau Lui şi pun legământ să-L urmeze, îi îndreaptă mereu privirea spre trăirea Lui şi a sufletelor care au mai realizat pe pământ trăirea cea mai vrednică de Hristos.

Astfel, pilda Sfintei Fecioare şi Mame, va fi mereu lumina care o va ajuta pe tânăra surioară, care creşte mereu şi se desăvârşeşte, spre împlinirea misiunii ei rânduite de Domnul.
Încă de pe acum, tânăra este o pricină de neîncetate bucurii în casa părinţilor ei.
Se scoală de dimineaţă, fără nici o moleşeală, ci cu bucurie. Ridicându-se din patul ei, ea are primul gând recunoscător spre Domnul, Care a trezit-o în pace. | Continuare »

Iată-i pe Adam şi Eva,BibVers_11
primii oameni minunaţi,
din pământ făcuţi de Tatăl
şi pe urmă înviaţi,
cum se bucură-n grădina
fericită unde sînt,
desfătându-se-n lumina
Feţei Tatălui Preasfânt.

Totu-n jurul lor e pace,
bucurie şi senin,
căci prin toate străluceşte
Harul de lumină plin.
Oamenii-L iubesc pe Domnul
cu un duh ascultător,
ei sunt fiii Lui, iar Tatăl
este Dumnezeul lor.

Unde-i ascultare totu-i fericit,
cerul ascultării este strălucit,
rodul ascultării este-n veci frumos
şi-ascultarea este numai în Hristos.
Geneza 2, 7

Iată ce frumoasă lume
BibVers_10din Lumină a făcut
Dumnezeu, cu-nţelepciune,
când viaţa a-nceput.
Pomi şi flori, şi animale,
ape limpezi, peştişori,
păsări cântătoare, – toate
numai cântec şi culori…

Însă nici un om, niciunde
în aceste bucurii,
nu era pe lume încă,
nici părinţi şi nici copii.
Dumnezeu n-a vrut să fie
fără om acest pământ
şi-a făcut pe-Adam şi Eva,
oameni după Chipu-I Sfânt…

Ce frumoase-s toate câte le-a făcut
Dumnezeu, curate de la Început!
Unde-i curăţie, totul e frumos,
curăţia însă e numa-n Hristos…
Geneza 1

La-Nceput era-ntuneric,BibVers_09
numai noapte peste tot,
luminos era doar Locul
unde-i Tatăl Savaot.
Toată lumea cealaltă
era-n bezna cea mai grea,
nu era Ce să se vadă,
nu era cine vedea…

Fiindcă nu era Lumină,
ci numa-ntuneric greu,
– cea dintâi a fost Lumina
ce-a făcut-o Dumnezeu.
Dumnezeu a zis: „Lumină
să se facă” – şi, frumos,
s-a făcut din El Lumina,
şi Lumina e Hristos…

Întuneric este şi-n viaţa rea
până nu-L primeşte pe Iisus în ea;
unde e lumină, totul e frumos,
şi lumina este numai în Hristos.
Geneza 1: 1