CÂNTĂRILE ŞI LACRIMILE

Mulţi oameni cântă toată viaţa lor numai pentru pricini lumeşti, pentru pricini deşarte sau chiar şi urâte… Dar puţini sunt oamenii care cântă pentru pricini binecuvântate şi folositoare.
Puţini sunt cei ale căror cântări şi lacrimi izbucnesc din pricina lui Hristos şi din pricina adorării lui Dumnezeu sau din pricina bucuriei şi a revărsării Duhului Sfânt şi a laudelor Lui. Prea mulţi sunt acei oameni care preamăresc prin cântările lor păcatul şi ura, sau răzbunarea şi stricăciunea, sau desfătarea, sau deşertăciunea lumii acesteia.

Sunt mulţi care cântă toată viaţa lor cu veselie pentru diavolul. Vai de ei, căci cântecele acestora li se vor preface foarte curând în gemete veşnice şi chiuiturile lor de veselie, în ţipete de groază, de deznădejde şi de durere veşnică (Lc 6, 25 şi 16, 24).
Puţini sunt cei care cântă pentru Dumnezeu, – dar cântările acestora sunt adeseori scăldate în lacrimi, căci pe pământul acesta, cei care cântă pentru Hris­tos trebuie să cânte în pribegie şi în necazuri, în suferinţe şi în prigoniri sau în singurătate şi în batjocuri, – iar acolo totdeauna cântările sunt însoţite de lacrimi.

Nu aici pe pământul acesta, nu aici unde totul este amăgire şi schimbare socotesc cei credincioşi că este fericirea şi răsplata lor, ci Acolo unde totul este Adevăr şi Statornicie (Isa­ia 65, 16-19; In 16, 22; I Ptr 1, 6-9). Căci nu acum, ci atunci se va vedea ce a fost vrednic de cântat şi ce a fost vrednic de plâns. Ce a fost vrednic de primit şi ce de lepădat. Cine au fost cei cu adevărat înţelepţi şi cine cei nebuni. | Continuare »

IUBIREA CE SE DĂRUIE

Cornelu Rusu

    „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi asemenea.“ (Luca 6, 31-32)

RusuC

Nu putem avea privirea sănătoasă îndreptată spre oameni şi nu se poate realiza buna înţelegere între oameni decât prin iubirea deplină a Domnului Iisus Hristos.

A iubi pe aproapele înseamnă să renunţi la tine însuţi; ori aceasta este cu neputinţă omului firesc şi nenăscut de Sus (cf. Ioan 3, 3). Numai avându-L pe Hristos-Domnul şi trăind cu El şi în El îi vom vedea pe oameni aşa cum i-a văzut El. Numai în starea de înnoire duhovnicească duhul ne îndreaptă spre oameni, ca, prin viaţă înduhov-nicită, să-i atragem la Hristos-Domnul.

Saul din Tars a prigonit peste măsură pe „unşii Domnului“, atâta vreme cât râvna îi venea din ştiinţa învăţată din cărţi. Dar, când s-a întâlnit cu Stăpânul pe drumul Damascului, a renunţat la tot ce iubise; năzuinţele i s-au ruinat până în străfunduri şi, devenind „omul nou, născut din Duhul“, s-a făcut tuturor toate, ca să câştige pe Hristos-Domnul, propovăduindu-L şi jertfindu-se pentru El; ba, şi mai mult, găsind plăcere în suferinţa pentru El.
| Continuare »

O, SUFLET CE TE-AFUNZI

chemarea-ucenicilor-pescuireaO, suflet ce te-afunzi tânjind
în apele-ntristării grele,
cât aş dori să te cuprind
cu mreaja-ndemnurilor mele

Şi cât aş vrea să te atrag,
cu ştirea ta sau fără ştire,
legat cu glasul cel mai drag
spre-un dulce rug de strălucire!

Şi-ajuns acolo, descălţat
de-a firii vechi încălţăminte,
să-ncepi să mergi străluminat
de-un foc nebănuit nainte,

Căci tu nici nu gândeşti acum
când paşti trăirile mărunte
câte minuni te-aşteaptă-n drum
şi câte străluciri pe munte!

Traian Dorz – Cântări de drum

CHINUL POCĂINŢEI TALE

Chinul pocăinţei tale
fie-atât de zbuciumat
cât să nu fi-avut mai tare
nici vreo poftă spre păcat.

Căci dacă tu n-ai spre Domnul
azi mai mult şi mai frumos
decât tot ce-aveai spre lume,
– nu eşti vrednic de Hristos.

Râvna pentru Casa Sfântă
fie-atât de-aprinsă cât
nici vreo patimă nainte
să nu-ţi mai fi fost atât.

Dragostea cerească-n tine
mai aprinsă să ţi-o ai
decât cea mai pătimaşă
când cel mai lumesc erai.

Foamea de Cuvântul Vieţii
să te-alerge mai flămând
decât orice lăcomie
şi plăcere oarecând.

Clipa rugăciunii tale
poarte-ţi sufletul în Sus
cum ţi l-ai dori, la moarte,
dus de îngeri la Iisus.

Slava pentru Sfântul Nume
al lui Dumnezeu să-ţi dea
stări mai dulci,
cântări mai-nalte
decât tot ce poţi avea.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Ce grea e lupta sfântă

Traian Dorz

Ce grea e lupta sfântă s-o duci pân’ la sfârşit,
pe-atât de mulţi, ispita pe drum i-a prăbuşit,
pe-atât de mulţi, vreo cursă cu zâmbet şi cu jind
i-a-nfăşurat cu flăcări
– şi i-am văzut pierind…

O, nu-i uşoară crucea s-o duci cum vrea Iisus,
cât de puţini mai suie,
– şi cât de mulţi s-au dus…
cât de puţini mai luptă,
ce mulţi s-au lepădat
ori duşi de-o rătăcire, ori morţi de vreun păcat.

Câţi am plecat odată pe calea lui Hristos
cu steaguri şi mulţime, pe scurtul drum frumos,
ce nume lăudate, ce promisiuni, – ce lei…
– iar azi, după furtună, ce-a mai rămas din ei?…

Ce scumpă-i mântuirea pe care-o dă Iisus,
dar ce puţini o află, ducând-o până Sus!
A lumii „mântuire“ uşor o poţi avea,
dar nimeni, niciodată n-a mers în cer cu ea!

…O, sufletul meu, ţine-ţi cuvântul ce l-ai spus,
du-ţi scumpa mântuire cum fraţii sfinţi şi-au dus,
cărarea dreaptă ţine-o pe mijlocul ei sfânt.
Hristos te-aşteaptă-n capăt
cu cel mai drag veşmânt…

SEMNUL LUI DUMNEZEU PE FRUNTE

Vorbirea fratelui Titus Neculcea de la nunta de la Leorda – 26 iulie 1981

fratele Titus NeculceŞtim că Scriptura este plină de semne arătătoare. Chiar şi pământul, şi lucrurile din jurul nostru, toate sunt nişte semne care ne vorbesc despre Dumnezeu. Toate Îl arată. Ştiţi ce a spus îngerul când le a vorbit păstorilor, la Naşterea Domnului Iisus: „Mergeţi în cetate şi iată semnul: veţi vedea un Prunc înfăşat, în iesle”. „Iată semnul…”.
Dar nu vorbim prea mult despre acestea. Trecem la un semn prin care ne putem verifica. El este semnul Sfintei Cruci, aşa cum îl facem noi. Deşi unii ne învinuiesc că îl facem, noi rămânem, făcându-l mai departe, pentru că este un semn arătat şi proorocit chiar în Sfintele Scripturi. Spune în Isaia 13: „…pe un munte înalt, pleşuv, faceţi semn cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor!”. Muntele înalt e Golgota, semnul e [crucea de pe el] (…). [Dar gol], semnul crucii încă nu mântuieşte, dacă nu este primită şi Jertfa de pe el. Împreună cu Jertfa, semnul Crucii are putere. Dar dacă ai înlăturat şi ai negat, ai tăgăduit jertfa şi ascultarea de Hristos, semnul acesta rămâne un semn gol, fără putere şi fără să te ajute la ceva.
Acesta este semnul pe care în facem noi şi cu care ne însemnăm totdeauna când facem rugăciunile noastre şi când vorbim în Numele Domnului. (…)
Dar aici în Ezechiel arată despre un alt semn. Semnul credinţei, pe care ţi-l pune Dumnezeu în inimă atunci când ai primit Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când ţi-a venit în inimă căinţa şi dorinţa, şi scârba de păcat. Atunci când te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeu. Atunci când ai avut sentimentul remuşcării de tot ce ai făcut în viaţa ta, când ţi s-a luminat mintea şi ai început să vezi lucrurile altcumva, nu aşa cum le vedeai până când ai ajuns la Evanghelie. În momentul în care ai primit puterea credinţei şi te-ai hotărât să nu mai mergi la păcat şi să nu-l mai faci, să-ţi fie scârbă de urâciunile ce se fac în cetate, aşa cum am citit aici: „…fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se fac acolo”. Căci numai aceştia sunt însemnaţi: care gem şi suspină de ceea ce văd zilnic că se face în cetate. Şi când ţi-a venit în suflet ura împotriva beţiei, împotriva fumatului, împotriva desfrânării, împotriva celorlalte pofte, împotriva a tot ce-i rău şi păcătos, când te-ai scârbit de toate acestea, atunci, fratele meu, te-a însemnat Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu te-a însemnat cu pecetea Lui minunată. (…) | Continuare »

Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Mare este puterea adevărului şi nimic în lume nu poate să-i ia puterea.  Mare este puterea tămăduitoare a adevărului şi nu există nici o suferinţă ori slăbiciune în lume pe care adevărul să nu o poată vindeca.
În suferinţa şi slăbiciunea lor, bolnavii caută un doctor care le va da un leac pentru aceste lucruri. Nimeni nu va căuta un doctor care să le dea leacurile cele mai dulci, ci fiecare va voi ca cineva să le dea unul tămăduitor, fie el dulce, amar ori lipsit de gust. Cu cât leacul dat este mai amar şi cu cât lucrarea de vindecare este mai complicată, cu atât se pare că bolnavul are încredere mai mare în doctor.
De ce nu primesc oamenii leacul cel amar, numai atunci când îl oferă mâna lui Dumnezeu? De ce se caută şi se aşteaptă numai bomboane din mâna lui Dumnezeu? Pentru că oamenii nu simt cât de primejdioasă este boală păcatului lor şi cred că se pot vindeca numai cu bomboane.
O, dacă oamenii s-ar întreba de ce toate doctoriile pentru bolile trupeşti sunt atât de amare! Duhul Sfânt le-ar răspunde: pentru a se gândi la amărăciunea leacurilor duhovniceşti. Căci, aşa cum boala trupească dă o închipuire asupra bolii duhovniceşti, tot la fel leacurile pentru bolile trupeşti au aceeaşi lucrare, prin asemănare cu boala duhovnicească.

Nu sunt bolile sufletului, aceste boli principale şi pricinuitoare de urmări, cu mult mai grele decât bolile trupului? Atunci, cum să nu fie leacurile duhovniceşti cu mult mai amare decât acelea pentru trup?
Oamenii au mare grijă de trupurile lor; şi atunci când trupurile lor se îmbolnăvesc, nu se dau în lături de la nici un fel de osteneală, timp sau bani pentru a-şi restabili sănătatea. În acest caz, nici un doctor nu este prea scump, nici o staţiune balneoclimaterică nu este prea departe, nici o doctorie nu este prea amară, mai ales când ei sunt conştienţi că se apropie moartea trupească. O, de-ar fi oamenii la fel de preocupaţi pentru sufletele lor! O, de-ar fi ei la fel de stăruitori, căutând vindecarea şi un vindecător pentru sufletele lor! | Continuare »

MARIE, MAICĂ FERICITĂ

Maica_Dpmnului_72Traian Dorz,
din volumul «MINUNE ŞI TAINĂ»

Marie, Maică Fericită
a Fiului lui Dumnezeu,
tu ne eşti pilda cea mai naltă
în toate, tuturor, mereu;
în curăţie, în răbdare,
în dragoste şi-n trai sfinţit,
tu, lui Hristos, nedespărţită
şi ţie, El, nedespărţit.

Fii binecuvântată,
o, Maică Preacurată,
tu eşti acuma Sus,
la dreapta lui Iisus;
– aşa să fim mereu
şi noi cu Dumnezeu.

Învaţă-ne pe toţi întruna
cum să-L urmăm şi noi la fel,
cu toţi să dobândim cununa
vieţii veşnice la El!
Şi-ajută-ne cu rugăciunea
şi pilda ta pe toţi, mereu,
ca să putem trăi minunea
de-a fi pe veci cu Dumnezeu.

[Mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti]

[Mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti]

Traian Dorz, Numele Biruitorului – cap. 20 – fragment

11. Mulţi sunt acei tâlcuitori care au văzut în Psalmi, arătată în chip profetic, starea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, care, prin alegerea cea tainică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-24; Gal 4, 4), a fost rânduită mai dinainte să fie mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti, spre împlinirea Voii lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor oamenilor (I Tim 2, 4).

12. Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt şi deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfinţit şi folositor Stăpânului pentru Întruparea şi Lucrarea Sa sfântă, de aceea este şi drept să se bucure de cea mai deosebită cinste dintre toţi aleşii lui Dumnezeu.

13. Despre Maica Domnului toate Scripturile vorbesc arătând-o mereu împreună cu Fiul şi Dumnezeul ei. Fiind lângă El în profeţii, lângă El în mărturisire şi în jertfă, este drept să fie lângă El şi în Veşnicia Slăvită a Lui.

14. Dacă Solomon, fiul înţelepciunii, s-a purtat cu atâta respect şi cinste faţă de mama lui (I Împ 2, 19), aşezând-o la dreapta sa în vremea slavei sale, – cu cât mai mult Împăratul Înţelepciunii, Hristos, va face astfel Sfintei Sale Mame, înaintea căreia arhanghelul ceresc s-a plecat, spunându-i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har” (Lc 1, 28). Pentru că ea a avut o chemare nespus mai slăvită ca mama lui Solomon. | Continuare »