O deosebit de bine sintetizată şi concretizată imagine cu ceea ce ar trebui să rezolve Sinodul Panortodox din iunie anul acesta o realizează Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim de Pireu într-un interviu acordat jurnalistului Silviu Andrei Vlădăreanu şi prezentat de Televiziunea Română în cadrul emisiunii Universul credinţei.

Redăm mai jos textul acestui interviu, preluat de aici

230449.pSuntem la Atena la sediul Mitrololiei de Pireu. Pentru Televiziunea Română, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Serafim a acceptat să ne împărtăşească câteva gânduri legat de Merele Sinod care va avea loc în Creta în luna iunie a acestui an.
– Înaltpreasfinţia voastră, privitor la Marele Sinod care urmează să aibă loc în Creta în iunie anul acesta, întrebarea mea este: Vedeţi necesare modificări, fie referitor la subiectele ce vor fi abordate, fie la modul de organizare, aşa încât acest Mare Sinod să se bucure de statutul şi autoritatea unui sinod Ecumenic?
– Aş dori pentru început să-mi exprim marea recunoştinţă faţă de televiziunea ţării surori România, pentru cinstea pe care mi-o face, dorind să audă smeritele mele păreri referitoare la un subiect atât de grav şi însemnat care priveşte întreaga Biserică Ortodoxă Sobornicească a lui Hristos.
Şi, desigur, trebuie îmi exprim profunda apreciere, marele devotament şi dragostea fiască faţă de cinstitul întâi-stătător al Preasfintei Biserici Ortodoxe a României, faţă de Preafericitul Părinte Patriarh al României, Daniel, care este o foarte importantă personalitate teologică a ortodoxiei de azi şi un ierarh conştient şi veghetor al Bisericii lui Hristos.
Deci, smerit, cu acest prilej, îmi exprim preţuirea faţă de Patriarhul României şi faţă de poporul român frate, din partea Mitrololiei Pireului.
La întrebarea foarte importantă pe care mi-aţi pus-o, voi răspunde cu multă smerenie, că Biserica lui Hristos nu este un sistem al oamenilor „curaţi“, nu este o elită a unora care teologhisesc şi filosofează, ci este Trupul lui Hristos, adică este Trupul păcătoşilor care şi-au schimbat viaţa şi Îl recunosc pe Mântuitorul lor, pe Hristos, drept Cap al Bisericii şi Domn al vieţii lor.
Prin urmare, ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, ca acest Sinod să aibă o relevanţă ecumenică, ar trebui să se ocupe de următoarele subiecte de mare însemnătate, care ar aduce o schimbare esenţială în problemele Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, care are o mare nevoie de Biserică.
În primul rând, ar trebui să recunoască relevanţa ecumenică a Sinoadeor cu adevărat ecumenice, VIII şi IX, care s-au întrunit la Constantinopol, respectiv sub Fotie cel Mare, cel dintâi, şi care a condamnat erezia Filioque şi primatul episcopului Romei. Şi ştiţi, erezia Filioque este, după cum spune Fotie cel Mare, cea mai satanică erezie, pentru că, dacă Fiul Îl purcede pe Duhul Sfânt, trebuie să nască, prin analogie, şi Fiu. Carevasăzică, următorul Fiu naşte şi el Fiu şi purcede şi el Duh Sfânt şi se destramă astfel dumnezeirea treimică. Din acest motiv, Sfântul Fotie cel Mare, în inspirata Epistolă către Tronurile Răsăritului Ortodox, se referă cu rigurozitate la malefica erezie despre Filoque. | Continuare »

„Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor…“ (Ioan 4, 28)

Iată marea schimbare pe care o face totdeauna cunoaşterea Domnului Iisus: înainte de a-L cunoaşte pe Hristos, femeia n-a voit să-I dea nici puţină apă de băut, iar după ce Îl cu-noaşte, Îi lasă găleata cu totul.
Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul, femeia fugea de oameni, dar acum aleargă să-i caute.
Înainte de a-L afla pe Iisus, femeia discuta despre neînţelegeri confesionale, dar acum o interesa numai mântuirea sufletului ei şi al altora, nebăgând în seamă nimic altceva decât pe Hristos.

Chiar dacă fiecare Îl aflăm pe Hristos în chip deosebit, chiar dacă pe fiecare dintre noi Iisus ne găseşte în alt loc şi ne cheamă într-alt fel, urmările aflării Lui, dovada că L-am aflat şi întâlnit, că L-am cunoscut pe Domnul, se arată la fiecare în acelaşi fel! adică fiecare Îi predă Domnului îndată totul şi fiecare lasă totul şi pleacă la mărturisirea şi vestirea Lui. şi fiecare uită şi frica şi ruşinea, alergând în căutarea şi aducerea altora la Hristos!
După Maica Sfântă, care cea dintâi L-a cunoscut pe Domnul şi L-a vestit altora, iată acum începe şi între femei şirul fericit al mărturisitoarelor Sale binecuvântate, care, împreună cu ucenicii Săi iubiţi, Îl vor urma pe Mântuitorul oriunde şi Îi vor sluji.
Astfel vor trece, împreună cu Iisus, şi prin umbra şi prin lumina prin care trece calea Sa îngustă de pe pământ până la cer, şi ele, surorile noastre, sfintele femei.

O, surorile noastre alese şi scumpe,Dumnezeu să vă binecuvinteze! Ca şi fraţii voştri în Hristos, voi aţi lăsat totul şi aţi mers după El, când L-aţi cunoscut.
Deşi aţi fost mai slabe şi inima voastră mai adânc se ali-peşte de lucrurile iubite, voi v-aţi dezlipit de tot ce aveaţi din dragostea pentru Iisus Hristos! Aţi suferit pentru El chinuri mai mari decât noi şi aţi îndurat sfâşieri mai grele adesea ca fraţii voştri. | Continuare »

Iisus-si-Samariteanca-2

Iisus, Izvor de mângâiere,
la Tine vin încrezător
când copleşit sunt de durere
şi-s mistuit de câte-un dor.

Iisus, Iisus,
eu vin la Tine,
cu-adânci suspine
la Tine vin;
iubirea Ta
să mă lumine
şi să-mi aducă-al Tău alin.

Iisus, Izvor de bucurie,
când întristat sunt de vrăjmaşi,
eu vin şi cer să-mi dai tărie
şi doborât să nu mă laşi.

Iisuse-ascunde-mă în Tine,
atunci când lupte grele vin,
Tu singur poţi să faci din mine
un suflet credincios deplin.

Sfântul Ioan Gură de Aur, din „Comentar la Evanghelia de la Ioan” – OMILIA 34

„Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus toate cîte am făcut: Nu cumva Acesta este Hristosul? ” (Cap.4, Vers.28,29 – Vers.39).

Ne trebuie multă rîvnă şi trebuie să ne însufleţească un zel destul de mare, fără de care nu vom putea dobîndî bunurile pe care ni le-a promis Iisus Hristos. Şi sigur, o spune el însuşi, pe atît zicînd: „Dacă cineva nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mt. 10,38) şi pe atît: „Eu am venit să arunc foc pe pămînt şi cît aş dori Eu ca să se aprindă” (Lc. 12,49). Prin aceste cuvinte, Iisus Hristos ne învaţă că ucenicul Lui trebuie să fie rîvnitor, cu totul de foc şi totdeauna gata să se expună la tot felul de pericole.
Aşa era samarineanca; inima ei era aşa de aprinsă din cuvîntul lui Iisus Hristos pe pare l-a auzit încît lăsîndu-şi găleata şi apa pentru care a mers la fîntîna aceasta, ea aleargă în cetate ca să cheme tot poporul ca să vină să-L vadă pe Iisus.

„Veniţi, zice ea, şi vedeţi un om care mi-a spus mie toate cîte am făcut”. Vedeţi rîvna ei, vedeţi prudenţa ei; ea a venit să scoată apă, şi aflînd adevăratul izvor, ea părăseşte dispreţuieşte fîntîna pămîntească, pentru a ne învăţa, cu toate că printr-un exemplu destul de smerit, că dacă vrem să ne punem să studiem cereasca învătură, noi trebuie să dispreţuim toate lucrurile veacului.
Ceea ce au făcut apostolii, această femeie a fâcut-o la fel, şi chiar cu mai multă rîvnă în măsura puterilor ei. Aceia fiind chemaţi, şi-au lăsat plasele lor, dar aceasta, în mod voluntar, şi fâră să-i poruncească nimeni şi-a lăsat găleata şi a făcut slujbă de evanghelist; bucuria ei i-a dat aripi, şi ea nu aduce la Iisus Hristos o persoană sau două ca Andrei şi ca Filip, ci pune în mişcare toată cetatea şi atrage la el tot poporul. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

 „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betezda, care are cinci pridvoare.“ (Ioan 5, 2)

 Pentru a intra în Ierusalim, Iisus avea şi ale porţi.
Dar Păstorul trebuie să intre mereu prin poarta oilor, trebuie să caute mereu căile oilor, locul pe unde umblă şi pe unde stau oile Sale…
Hristos venea să caute oile pierdute ale Casei lui Israel (Ezech. 34, 5-16; Mat. 10, 6). De aceea trebuia să umble mereu pe acolo pe unde era calea lor şi poarta lor.
Dacă tu eşti un păstor bun, dacă este în tine o inimă de păstor, atunci şi tu vei merge mereu pe la poarta oilor tale. Vei căuta mereu şi vei intra cât mai des prin poarta oilor tale…

Mulţi păstori caută cu totul altfel de porţi decât porţile oilor lor. Caută porţile cârciumilor, ale cinematografelor, ale balurilor, ale pierzării, dar nu caută niciodată – sau prea rar – cu dragoste şi cu mângâiere, poarta oilor lor.
Blândul Păstor caută poarta oilor Lui nu ca să le ceară. Ci ca să le dea. Chiar şi când se pare că El le cere, de fapt El le dă. Le dă prilejul de a ajuta, ca să fie răsplătiţi mult mai mult. Le dă prilejul să ierte, să fie buni, să arate dragoste sau ospitalitate sau credincioşie, spre a avea motive să le întoarcă înapoi însutit. Le dă bucurii, le dă surprize fericite, le dă daruri duhovniceşti, le dă fraţi iubitori şi apropiaţi, le dă mereu numai binecuvântări. El Însuşi este Răsplata lor cea foarte mare (Fac. 15, 1). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica a IV-a după Paşti)

TDorz1Cuvântul Sfânt spune că, în vremea aceea, Biserica Domnului se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea duhovniceşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea (Fapte 9, 31).
Când ucenicii Domnului trec biruitori prin încercare şi nu se lasă înfricaţi de potrivnici, aceştia, până la urmă, n-au ce să le mai facă şi îi lasă în pace, o vreme.
După o perioadă de închisori şi prigoniri, urmează totdeauna o perioadă de pace… După ce potrivnicul ameninţă, bate şi amendează un timp, apoi se linişteşte iarăşi un timp.
În acel timp, dacă ar şti fraţii să folosească bine libertatea şi pacea de care se bucură Lucrarea Domnului, spre a lucra cât mai harnici şi mai cu spor, ce bine ar fi!
– Acum ne vor lăsa în pace o vreme – spuneau nişte fraţi amendaţi a treia oară pentru adunare. În timpul acesta haideţi să lucrăm neobosiţi pentru Domnul! Ei socotesc acum că noi ne-am înfricat şi ne-am liniştit. Până când se vor ridica din nou împotriva noastră, noi să fim departe. Să fie folosit bine timpul de pace dintre cele două prigoniri. Ce-i făcut e făcut. Ce-i câştigat e câştigat. Ce-i semănat – nimeni nu mai poate strânge înapoi.
Aşa făceau mărturisitorii Domnului de la început.
Aşa să facem şi noi!

Timpul de pace nu ţine mult. Prigonitorul nu poate odihni ştiind că Domnul lucrează. Dar, cât ţine pacea, noi să o ştim folosi bine. | Continuare »

Adunare BeiusO, bucuraţi-vă de ziua de-astăzi,
cântaţi şi veseliţi-vă în ea,
puterea dragostei ce vă-nconjoară
lăsaţi să vă cuprindă inima!
Cântaţi, cântaţi cu toată bucuria,
trăind al fericirii har deplin,
şi v-adunaţi în suflete comoară
cât cerul vostru încă e senin!

Vă umpleţi inimile cu lumină
ca să aveţi belşug în noaptea grea,
mai strâns uniţi să v-alipiţi de Domnul,
când vine greul, să-l puteţi răbda!
Trăiţi, trăiţi puternic orice clipă
din fericita, dulce zi de az’,
zidiţi în voi credinţă şi răbdare,
să biruiţi în vreme de necaz!

Căci zile ca acestea nu sunt multe
şi ne sunt date doar ca mângâieri, | Continuare »

De la începutul vieţii noastre, în orice lucru şi în orice năzuinţă a noastră, avem mereu nevoie de o pildă, de un exemplu bun, de cineva asemenea nouă, care însă este de mai ‘nainte decât noi. Şi este mai mult decât noi.
Pentru ca – privind mereu la această fiinţă, ca la un model superior – să tindem şi noi spre tot mai înalt, spre tot mai bine, spre tot mai frumos.

Când vedem că aceste trepte dumnezeieşti unii le-au putut atinge, le credem şi noi cu putinţă de atins. Şi ne dăm silinţele să unim cu dorinţa noastră şi înfăptuirea.
La orice fiinţă de pe lume, pornirea de a se lua după alţii, de a privi la exemplul altora, această aplecare de a se lua după un model şi de a se uita la o pildă este un lucru înnăscut.

Nenorocirea celor care se pierd însă este că se iau după o pildă rea, după un model nefericit.
Dragostea Dumnezeului nostru Ceresc ne-a trimis nouă pe pământ Întruparea Sa în Fiul Său, Iisus Hristos.
Întruparea şi întruchiparea Dumnezeirii ni s-a arătat nouă prin Fiul-Dumnezeu, Omul Iisus Hristos.
Prin El ne-a fost dăruită nouă Răscumpărarea din păcat.
Evanghelia sfinţeniei şi Modelul acestei sfinţenii.
Răscumpărarea Domnului Iisus Hristos ne-a dăruit puterea şi dreptul de a ne face fii ai lui Dumnezeu prin credinţă.
Evanghelia Mântuitorului Hristos ne arată felul în care trebuie să lucrăm cu fapta, la condiţiile cerute de înfierea noastră (Ioan 1, 12-13). | Continuare »

mironosite5Purtătoarele Luminii sfinte şi curate,
răbdătoarele poverii pentru toţi purtate,
rare suflete de jertfă şi de rugăciune,
– cât vă datorăm noi vouă, cine poate spune!

Mame şi surori de lacrimi şi de priveghere,
păstrătoarele Comorii Tainei în tăcere,
ochi în care totdeauna bunătatea-i nouă,
– câtă roadă-şi datorează Sfânta Muncă, vouă!

Inimi mari,
senine gânduri,
minţi pătrunzătoare,
luminos v-a fost întruna Adevărul soare
scut şi-ncurajare sfântă frunţii-nsângerate
– câte-ascunse binefaceri vouă-s datorate!

Miluita voastră mână,
inima duioasă,
grija voastră iubitoare,
calda voastră casă,
toate-s partea fără care n-ar mai fi cântarea,
– ce-ar fi fără voi pustiul, calea şi lucrarea?

Purtătoarele Comorii sfinte şi curate,
mame şi surori, şi fiice binecuvântate,
Domnul ne va da-mpreună slava totdeauna
– ce-ar fi fără voi răsplata, raiul şi cununa?

Traian Dorz, Cântarea anilor

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica Mironosiţelor)

TDorz1În adunarea lui Dumnezeu trebuie totdeauna să fie o bună rânduială, iar unde este o bună rânduială, fiecare lucru este la locul lui, fiecare treabă se face la vremea ei şi fiecare slujitor este la postul său.
Cel mai bun lucru pe care l-a făcut Domnul Dumnezeu la Începutul Creaţiei a fost Ordinea, buna rânduială pe care a statornicit-o prin legi veşnice, când a aşezat vremile, locurile şi mişcările tuturor lucrurilor şi lucrărilor Lui.
Şi, pentru că această ordine este desăvârşită şi neschimbată, toate lucrurile merg bine şi toate lucrările se fac frumos.
Aşa este oriunde-i ordine, rânduială şi ascultare.
Şi, după cum aceasta se vede atât de minunat în toate lucrările lui Dumnezeu din afara noastră, tot aşa trebuie să fie şi în cele din lăuntrul nostru.
Şi, dacă în lumea firească şi văzută este rânduială, cu cât mai mult trebuie să fie ea şi în lumea duhovnicească şi nevăzută.
Dacă în familia ta nu poţi trăi, dacă eşti dezordonat şi nesupus, cum să poţi trăi în Familia lui Hristos în felul acesta?
Ci oricine nesocoteşte buna rânduială şi ascultarea frăţească va fi osândit şi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi de cuvântul fraţilor.
Orice însărcinare primită de la Dumnezeu este neapărat nevoie să fie recunoscută şi de către fraţi, fiindcă Dumnezeu nu lucrează fără ai Lui. Duhul Sfânt încredinţează totdeauna Biserica Sa vie de harul pe care i-l dă El unuia pe care Şi-l alege pentru o slujbă a Lui în ea şi, încă de la început, duhul fraţilor adevăraţi este în acelaşi gând cu Duhul Sfânt în recunoaşterea acestei alegeri.
Oricine merge în vestirea Cuvântului fără un deplin asentiment frăţesc, acela este un om dubios.
Oricine îşi ia singur o însărcinare, fără învoirea fraţilor şi împotriva lor, este un om primejdios pentru Lucrarea lui Dumnezeu.
Porunca Domnului prin Apostolii Săi este că oricine are să împlinească o însărcinare în Lucrarea Domnului trebuie să fie mai întâi vorbit de bine de toţi fraţii, apoi să fie plin de Duhul Sfânt şi, în urmă, să fie plin de înţelepciune.
Iată cât de însemnată este înaintea Domnului părerea fraţilor… ea este pusă chiar înaintea plinătăţii Duhului şi a înţelepciunii, când este vorba de alegerea slujitorilor care angajează Numele Domnului, cinstea Evangheliei şi curăţia Lucrării lui Dumnezeu.

Fraţilor, alegeţi dintre voi numai astfel de bărbaţi pentru însărcinările Lucrării Domnului.
Fraţilor, încredeţi-vă numai în astfel de aleşi şi primiţi numai pe cei care au astfel de alegere.
Fraţilor şi surorilor, rugaţi-vă neîncetat Domnului ca să ridice în Lucrarea Lui şi să păstreze în ea numai pe astfel de oameni vorbiţi de bine de către toţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, fiindcă numai astfel de aleşi doreşte şi Dumnezeu.
Ei sunt nu numai cinstea lui Dumnezeu, ci şi cinstea voastră.

Voi, purtători ai steagurilor sfinte
spre-acel măreţ şi veşnic Viitor,
voi, făclieri de slove şi cuvinte,
fiţi voi întâi la înălţimea lor!

Tu, care-ai prins în mâna ta condeiul
şi vrei să dai lumină la mulţimi,
o, nu uita că pilda ta-i temeiul
izbânzii-n ridicarea spre ’nălţimi!

Tu, care porţi în gura ta Cuvântul
şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,
o, nu uita că pilda ta-i avântul
spre-o slujbă mai curată lui Hristos!

Tu, care ceri poporului putere
de jertfă pentru minunatul Ţel,
tu ce-ai jertfit, ce drept şi ce plăcere,
să poţi fi-un far şi-o pildă pentru el?

O, nu uita că vorba ta-i scânteia,
dar fapta ta e focul uriaş!
Doar pilda ta-i va ridica pe-aceia
ce vrei să-i vezi mai fericiţi urmaşi! | Continuare »

Despre credinţă şi necredinţă (a Tomii)

Cu un fel de uşurinţă, Apostolul Toma e luat între oameni drept chipul omului slab de credinţă, necredincios. Nu o dată auzi pe oameni aruncându-şi vorba: „Măi, Toma, necredinciosule!“
Greşită judecată şi greşită asemănare, căci alt fel a fost necredinţa lui Toma şi alt fel e necredinţa noastră, alt fel a fost îndoiala lui şi alt fel e îndoiala noastră. Toma a avut o îndoială ce căuta pe Domnul; noi avem o îndoială cu care căutăm să scăpăm de Domnul, ca să putem păcătui. Toma a avut un beteşug care-i scotea otrava din suflet. Toma a avut nişte îndoieli care, după şapte zile, l-au îngenuncheat la picioarele Domnului.
Toma, cu îndoiala lui, e arătat mai mult pentru încredinţarea mântuirii noastre decât pentru el.
Alta a fost necredinţa lui Toma şi alta e necredinţa oamenilor de azi.
Necredinţa de azi e un beteşug rău şi greu ce nu caută „doctorul“; nu-L caută pe Domnul. Niciodată n-a fost boala necredinţei aşa de grea ca azi; niciodată n-a fost necredinţa aşa de mare ca azi. Un semn al vremurilor noastre este scăderea credinţei; este necredinţa.
Răutăţile şi stricăciunile sufleteşti din vremurile noastre sunt o mărturie că s-a stins şi se stinge credinţa. Mergem şi cu credinţa spre vremurile de apoi; mergem spre întrebarea Mântuitorului: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?“. (Luca 18, 8).
Lumea e plină de necredinţă şi de necredincioşi. Lumea de azi e mai păgână decât păgânii de azi şi cei de demult. De ce? Apoi de aceea pentru că păgânii credeau şi cred în mai mulţi dumnezei, dar cei mai mulţi „creştini“ de azi nu mai cred în nici unul. Păgânii cred în zeii lor şi umblă să le facă voia lor, dar „creştinii“ cei păgâni de azi nu cred în nimic. | Continuare »

de Traian Dorz, din vol. Cântările Eterne

Credinţa-ncununată
cu premiul ceresc,
din inima mea toată,
Iisuse, mi-o doresc.

Credinţa-ncununată
cu veşnica răsplată
mi-o dă, Iisus iubit,
în cerul fericit.

Credinţa-mplinitoare
a Sfântului Cuvânt
să-mi ducă până-n slavă
întâiul legământ.

Credinţa înfrânată
cu posturi şi vegheri
mi-o dă, Iisuse Doamne,
aşa cum Tu mi-o ceri.

Credinţa răbdătoare
prin orice jertfă grea
Te rog, ajută-mi, Doamne,
mereu s-o pot avea.

Credinţa iubitoare
vreau, Doamne, mai presus,
căci ea va sta în ceruri
la Sânul Tău, Iisus.

Traian Dorz, Răsplata ascultării

1. Doar puţin lipsise Toma dintre fraţii săi – şi ce mare deosebire este acum între el şi ceilalţi! Doar puţin plecase la alţii – şi acum iată l pe Toma cât de greu se mai poate înţelege cu fraţii săi, cu adunarea sa, cu felul credinţei pe care şi el o avusese înainte, în care şi el umblase atâta vreme şi atât de strâns unit cu ceilalţi după Domnul.

2. Sfântul Ioan îşi va fi amintit cu durere că tot aşa începuse şi Iuda să lipsească dintre ei, – până a ajuns unde a ajuns. Lipsirea dintre fraţi l a dus la pierzare şi trădare pe Iuda. Sfântul Ioan ştia bine unde duce lipsa dintre fraţi şi pe unde poate să ajungă fratele plecat.
Cu ce gânduri şi cu ce vorbe va veni el înapoi la ei, spre a i tulbura şi a i clătina din credinţa lor dintâi. Ceilalţi fraţi petreceau împreună în rugăciune, în aşteptarea Domnului, în îmbărbătarea Cuvântului Sfânt, mângâindu se şi încurajându se unii pe alţii în aceste momente grele când rămăseseră atât de puţini şi de zdrobiţi…
Iar Toma lipsea. Toma se dusese în altă parte şi la altceva. O, ce mare primejdie este asta! Fraţii mei, aveţi grijă!

3. Aveau şi ceilalţi apostoli familii, aveau şi ei interese şi griji, – dar lor, mai presus de toate acestea, le era acum unitatea lor, ascultarea Cuvântului şi Cauza lui Hristos.
Toma pare a fi ajuns acum într o mare ispită. Dar, pentru că inima lui nu se rupsese cu totul de fraţi, Domnul a avut milă de el şi l a salvat în ultimul moment. | Continuare »

Calea Ascultării, Cale de Lumină,
arătată-n Cartea Harului divină.
Doamne dă-mi puteri din Tine
paşii mei s-o ţină.

Să nu mi se-abată ochii într-o parte,
gândul spre-Ascultare pururi să mă poarte.
Doamne să nu mă atragă
lucrurile moarte.

Nici o jertfă-n lume nu Ţi-e mai dorită
decât Ascultarea simplă şi dorită,
Doamne să mă-nveţi s-o dărui
tot mai liniştită.

Roadele-Ascultării dulci să crescă-n mine
ca să-Ţi placă Doamne să ne iei la Tine,
Fă-le-n harul Tău să fie
sfinte şi depline!

Autor necunoscut

„Drept răspuns, Toma i-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeu meu!»“

Ce salt uriaş a făcut într-o clipă sufletul ucenicului convins!
Ce revelaţie a trăit toată fiinţa lui Toma în clipa atingerii de Iisus!
Ce lumină strălucea în el, ce strigăt a izbucnit, ce transformare s-a făcut deodată în inima lui, ca la un contact zguduitor cu o putere nebănuită. De la „nu voi crede“, Toma a ajuns fulgerător la suPerlativul încredinţării doar printr-o singură atingere de Iisus.

Binecuvântate sunt sufletele sincere care, când li se dovedeşte adevărul, îl primesc cu toată inima, se prăbuşesc lui Hristos fără nici o rezervă şi se transformă zguduitor şi total la o singură, dar supremă atingere a lui Iisus!
Abia aceasta este aflarea lui Iisus. Împărtăşirea cu El. Şi învierea cu El. Şi abia de la această stare înainte, ucenicul devine apostol. Îndoielnicul, neclintit. Temătorul, erou. Omul, îndumnezeit. Adică devine ceea ce voieşte Dumnezeu cu fiecare din noi.
În loc de răspuns, Toma a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Era singurul răspuns pe care ucenicul îl putea aduce, în adevăr, vrednic de dragostea care i se arătase. Nici un alt grai nu ar fi fost vrednic de clipa aceea.

O, suflete al meu, când şi în viaţa ta se petrec uimitoare minuni, când chiar în faţa simţurilor tale trupeşti se arată strălucitele revelaţii, când, nemijlocit, te atingi cu toată fiinţa ta cutremurător de Hristos, o, suflete al meu, strigă atunci şi tu lui Iisus cu toată recunoştinţa ta, cu toate lacrimile tale, cu tot fiorul inimii arzând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ | Continuare »

duminica-tomiiCâţi ne-am atins de Domnul
şi El ne-a vindecat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat!

Să spunem, să spunem mereu
ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu,
cât de mult, cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu!

Toţi câţi zăceam în moarte
şi El ne-a înviat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost în lanţuri
şi El ne-a liberat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost robi lumii,
iar El ne-a înfiat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Recunoştinţa noastră
să strige-n lung şi-n lat,
cu slava Lui să umplem
pământul ne-ncetat!

Traian Dorz, cântarea Învierii

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei
Meditaţii la Apostolul din duminica Tomii

TDorz1Iată, fraţii mei şi surorile mele, porunca lui Dumnezeu pentru noi şi pentru toată Frăţietatea noastră, de azi şi până la Venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe norii cerului Său!
Lucrarea Oastei Domnului a venit în lumea aceasta ca o solie şi cu o însărcinare cerească: să stea în Templul acesta, în Biserica aceasta, în credinţa aceasta şi să vestească norodului acestuia toate cuvintele vieţii, adică mântuirea şi răscumpărarea, prin naşterea din nou şi vieţuirea în Hristos Iisus.

– Doamne, dar cum ne trimiţi Tu în Templu, când acolo este mare preot Ana, este judecător Caiafa, sunt slujitorii cei care Te-au răstignit pe Tine şi care ne-au închis pe noi?
– Templul este al Meu şi nu al lor; el este Casa Tatălui Meu; el este Casa de rugăciune pentru toate neamurile… iar voi nu sunteţi în mâinile lor, ci sunteţi în Mâna Mea.
– Doamne, dar Tu ai spus că acei care mănâncă din aceeaşi pâine şi beau din acelaşi pahar sunt un singur trup – cum să mergem noi acolo cu hoţii, cu beţivii, cu desfrânatele?
– Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi – şi nu pe altul! Numai cei care iau Taina aceasta cu vrednicie sunt un singur trup; ceilalţi, care o iau spre osândă, sunt ca şi cum n-ar fi. Voi, dacă sunteţi duhovniceşti, sunteţi din Trupul Meu cel duhovnicesc care nu este mărginit de un loc sau de o zi, ci este pretutindeni şi oricând.
– Doamne, dar ne vor da afară iarăşi. | Continuare »

E ziua Învierii, Hristos a Înviat!
Şi slava umple-ntregul pământ transfigurat,
Şi din mormânt răsună al biruintei cânt,
Şi şarpele rămâne pe veci de veci înfrânt.

E Ziua Învierii şi universul tot
Se pleacă să-L slăvească pe Domnul Savaot,
Pe Cel ce Viu Se nalţă peste-ale morţii porţi,
La veşnică viaţă, să-i ducă pe cei morţi.

E Ziua Învierii, tresaltă-al ierbii rost,
Adam cel Nou Şi-asumă ce-Adamul vechi a fost
Şi în potir Îşi curge calvarul Său cel greu
Pe om să-l facă-asemeni, ca-ntâi, cu Dumnezeu.

E ziua Învierii şi iadul geme mut
Căci, iată, Cel pe Care în moarte l-a crezut,
Pe veci puterea morţii cu moartea Sa zdrobind,
Se nalţă ca un Soare, din moarte înviind.

E Ziua Învierii şi morţii nu mai mor,
Hristos din morţi se nalţă pe veci biruitor,
Căci piatra de pe uşa mormântului căzând
Pecetea morţii sparge, viaţă izvorând.

Sculaţi-vă, popoare, Hristos a Înviat!
Al morţii bold să cadă, de-a pururea călcat.
Golgota-nvinge: viaţă, nu moarte, aducând
Spre-acei ce vor urma-o ca şi Hristos răbdând.

Lidia Hamza

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI,
Predică la Învierea Domnului – Sfintele Paşti

Cei îngheţaţi se strâng în jurul focului, ce flămânzi se strâng în jurul mesei; cei care au răbdat suferinţa mare în noaptea cea lungă se bucură la venirea zorilor; cei sleiţi de lupte aprige se veselesc la venirea biruinţei neaşteptate. O, Doamne, prin Învierea ta, Tu Te-ai făcut toate lucrurile pentru toţi oamenii! O, Preabogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă! Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!

Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi până la sfârşit. Oricare altă biruinţă de pe pământ a deosebit şi încă îi deosebeşte pe oameni, unii de alţii. Atunci când un împărat pământesc câştigă o victorie asupra altui împărat, unul dintre ei se bucură, iar celălalt se plânge. Atunci când omul iese biruitor asupra vecinului său, sub un acoperiş este cântare, iar sub celălalt este plângere. Nici o izbândă de bucurie de pe pământ nu este lipsită de otrava răutăţii: biruitorul obişnuit, de pe pământ, se bucură atât prin râsul său, cât şi prin lacrimile duşmanului său biruit. El nici nu vede cum loveşte râul prin mijlocirea bucuriei.

Când Tamberlan l-a biruit pe sultanul Baiazid, biruitorul l-a pus pe biruit într-o cuşcă de fier în faţa căreia a mâncat un ospăţ al biruinţei. Răutatea lui i-a fost întreaga sa bucurie; ticăloşia lui a fost hrana veseliei lui. O, fraţii mei, ce scurtă bucurie este răutatea! O, răul este hrana prea otrăvitoare pentru veselie! Când regele Ştefan Dusan l-a biruit pe regele bulgar, el nu a intrat în pământul bulgar, nici nu a luat poporul bulgar ca prizonier, ci, cu durere adâncă, a plecat la o mănăstire ca să postească şi să se roage. Acest biruitor a fost mai nobil decât cel dintâi. Dar această biruinţă, ca fiecare biruinţă, nu era lipsită de tăişul pregătit pentru cel care a biruit. Dar chiar şi cea mai înflăcărată istorie a lumii este ca un soare, ale cărui raze sunt pe jumătate luminoase, pe jumătate întunecate. | Continuare »

ZIUA ÎNVIERII – Traian Dorz

Din iubire de oameni – Vlad Gheorghiu

CĂMĂŞUŢA DE PAŞTI – Traian Dorz

Cântări de Înviere – Corala Belcanto

MIELUL DE PAŞTI – Preot IOSIF TRIFA

VIN PAŞTILE – Traian Dorz

Ciorba de miel – Vlad Gheorghiu

Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea – Părintele Iosif Trifa

Învierea lui Iisus Hristos se dovedeşte prin minunile Apostolilor – Sf. IOAN GURĂ DE AUR

O ÎNVĂŢĂTURĂ DESPRE ÎNVIERE – Preot IOSIF TRIFA

MIELUŢUL CINEI DE TAINĂ – Traian Dorz

Hristos a înviat! – de Vasile Militaru

MORMÂNTUL ŞI ÎNVIEREA –  Traian Dorz

Slavă, slavă –  Vlad Gheorghiu

Evanghelia despre biruinţă asupra morţii – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Rastignire-268Din nou e ziua răstignirii
şi cerul tot e-nvolburat,
de greutatea ispăşirii
pământul s-a cutremurat.

Uimită, firea-ntreagă plânge
şi soarele-a fugit de sus,
curg picăturile de sânge
din trupul sfânt al lui Iisus.

Cad peste fruntea-mi din ţărână
şi peste sufletul meu stins
şi parcă cea mai moale mână
uşor şi dulce m-a atins.

Da, numai spinii de la cruce
pot izvorî aşa alin,
că orice chin de-al meu se duce
cum nu l-ar arde nici un spin.

Din orice rană-mi creşte-o floare,
din orice plâns, un cântec sfânt:
că-a învierii sărbătoare
răsare numai din mormânt.

O, Dumnezeule-al iubirii,
aşa-mi ajută, necârtind,
pe crucea grea a pătimirii
şi jertfa mea să Ţi-o întind.

Vlad Gheorghiu

Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18, 24)

Iată cea mai dureroasă privelişte: Iisus legat.
Iată cea mai nefericită lucrare a oamenilor, pentru propria lor osândire.
Iată cea mai vinovată purtare a lumii faţă de Mântuitorul ei, faţă de singurul ei Mântuitor.
Iisus legat.

Fiul Stăpânului viei venea la moştenirea Sa, pentru a readuce pe lucrătorii nesupuşi la ascultarea cea mai bună, spre a nu fi nimiciţi de dreptatea pe care o încălcaseră. Şi de neascultarea lor împotriva Stăpânului.
Dar Fiul – Care venea să-i împace pe cei împotrivitori cu Tatăl (împotriva Căruia greşiseră aceştia) şi pe Tatăl (Cel nedreptăţit) cu ei – a sfârşit prin a fi legat, şi scos afară din via Lui, şi ucis (Luca 20, 9-15).
De când Iisus spusese pilda aceasta, care era chiar profeţia celor ce aveau să se întâmple cu El din viitorul cel mai apropiat şi până în cel mai îndepărtat, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El.
L-ar fi prins şi L-ar fi legat ei chiar în ceasul acela, când spusese pilda, dar se temuseră de norod.
Pricepuseră încă de atunci că Iisus spusese pilda aceasta împotriva lor (Luca 20, 19).
Da, chiar împotriva lor o şi spusese.
Ce dureroasă realitate este că în lumea aceasta Iisus este mereu legat, cel mai adesea chiar de către cei ce trebuia să-L dezlege… | Continuare »