Spune, Maică, spune
lui Iisus Copil
taină şi minune,
legănându-ţi-L;
spune-I, Maică, profeţia
îngerului Gavriil.
Spune-I tu, să ştie
sfânta profeţie
ce L-a rânduit
spre a fi jertfit;
dar prin Crucea Sa,
lumea va salva.
Spune-I cum pe iarnă,
când El S-a născut,
nici ce să-I aştearnă
Maica n-a avut;
spune-I că numai prin chinuri
are-n lume de trecut. | Continuare »
Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»
Fiecare cântare este izvorâtă dintr-o anumită stare sufletească şi se potriveşte mai bine numai sufletelor care trec prin astfel de stări sufleteşti şi care sunt în astfel de stări sufleteşti cum a fost sufletul care a trăit această cântare întâi. De aceea sunt unele cântări pe care unii nu le pot nici înţelege, nici cânta. Însemnă că ei, aceştia, încă n-au trăit o astfel de stare sufletească pe care o exprimă cântarea aceea. Nu-i nimic! Cine nu cântă să nu-l judece pe cel ce cântă – ceea ce el nu poate. Iar cine cântă să nu-l judece pe cel ce nu poate găsi nici un înţeles şi nici o plăcere acolo în cântarea unde el le simte toate acestea în cea mai profundă plinătate şi frumuseţe. Fiecare să mănânce numai ceea ce îi face bine, şi nu rău.
Dar anumite stări sufleteşti, cele mai înalte şi mai intime cu Domnul, nimeni dintre cei ce le-au trăit cândva nu le-a putut reda nici în cuvinte şi nici în melodii aşa cum le-a trăit. Sfântul Pavel spune: „Sunt cuvinte care nu se pot exprima; stări cu neputinţă de arătat în grai” (II Cor 12, 4). Atunci numai duhul se bucură înalt şi deplin ca al lui Moise în zilele petrecute pe munte cu Dumnezeu; ca ale lui Petru, Iacob şi Ioan în ceasurile petrecute pe Tabor cu Iisus.
Să ne dăm toate silinţele a-L urma pe Domnul pe toate înălţimile sfinţeniei lăuntrice, ale rugăciunii şi ale meditaţiei, pentru a ajunge să-nţelegem şi să trăim şi noi aceste stări cereşti încă de pe pământ. Cine este în Hristos este în Dumnezeu – deci în fericirea însăşi.
Domnul nostru Iisus Hristos a spus odată: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug”, din plin. O astfel de viaţă din plin n-o pot avea şi n-o pot trăi decât sufletele care sunt în Hristos. „Cunosc un om în Hristos”, a spus Sfântul Apostol Pavel. | Continuare »
Traian DORZ
Cu cine mergi pe calea vieţii către veci,
cu cine-a tale zile şi-a tale nopţi petreci,
cu cine-ţi duci povara şi cui dai tot ce ai?
Lui Dumnezeu? Răspunde! Ori lui satan te dai?
Răspunde, o, răspunde, cui sufletul ţi-l dai?
Nu mâine,-n ziua morţii, ci astăzi să răspunzi
cui îi arăţi tu taina şi cui ţi-o tot ascunzi,
cui îi tot dai iubirea şi cui i-o tot retragi?
Cu Domnul tragi? Răspunde! Ori cu satana tragi?
Răspunde, o, răspunde, cu cine vrei să tragi?
Răspunde nu la alţii, ci sufletului tău,
spre unde vrei să meargă, spre bine, ori spre rău?
Cu cine-ai vrea-mpreună alături să petreci?
Cu Dumnezeu? Răspunde! Ori cu satana-n veci?
Răspunde, o, răspunde, cu cine vei fi-n veci?
Răspunde-acum şi-alege din clipa asta chiar
dorinţa-nspre Lumină şi calea înspre Har
şi mergi cu hotărâre cu-ai lui Hristos copii,
cu Dumnezeu de-a pururi, nu cu satan să fii.
Cu Dumnezeu, cu Dumnezeu de-a pururea să fii.
Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Podoleni – 25 octombrie 1985
Pentru că ni s-a cerut să cântăm cântarea aceasta în felul în care am cântat-o, vreau să vă împărtăşesc tuturor un gând şi un simţământ. Văd că l-au avut şi alţi fraţi şi surori. Noi, unii dintre noi, printre care şi eu, vin la nunta aceasta de la una dintre cele mai triste, mai grele şi mai sfinte înmormântări, la care am participat alaltăieri. Unul dintre cei mai sfinţi fraţi, nu numai din ţara noastră: din lumea întreagă, a fost chemat de Domnul într-un chip foarte grabnic la El. Îl ştiţi toţi, dar poate că nu toţi aţi auzit. Este vorba despre fratele Popa Petru din Săucani; acest minunat copil al lui Dumnezeu.
Una din scumpele noastre surori ne-a trimis aici un bileţel care a exprimat şi dorinţa noastră să păstrăm un moment de reculegere în amintirea acestui frate care a fost mai mult decât oricare o sută dintre noi. Şi a făcut pentru Domnul lucruri pe care numai în Ziua Judecăţii gura Domnului le va spune, după sfânta Sa făgăduinţă care a zis: „Pe cine M-a mărturisit pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi eu înaintea Tatălui şi înaintea îngerilor Lui”.
Acest frate scump a trăit printre noi o viaţă strălucito are, dar ascunsă. El a suferit pentru Domnul poate că mai mult decât oricare dintre noi. Odată, gândindu-mă la el, am scris, în amintirea lui, una dintre cele mai îndurerate şi mai scumpe amintiri ale mele, în patru strofe:
Alături am purtat povara aceleiaşi slăvite cruci,
dar tu, necunoscut şi tainic, în altfel ţi-a fost dat s-o duci. | Continuare »
Despre înmormântarea fratelui Popa Petru de la Săucani, Bihor
[…] Astfel a trebuit să vină şi dimineaţa zilei de 22 octombrie 1985, cu alunecarea fratelui Petre de pe schela umedă de bruma nopţii de la casa unde lucra, la un sătean al lui, schelă pe care tocmai atunci urcase… Fratele Ioan, cu care lucra de treizeci de ani, abia plecase de lângă el, spunându-i cu grijă:
– Trebuie prima dată să acoperim spărtura asta, ca nu cumva să cădem prin ea…
– Lasă pe mai târziu – îi zise fratele Petre – acum fă ce ţi-am zis…
Dar cu o clipă a fost prea târziu. Prin spărtura asta a căzut el. Nu lăsase pe fratele Ioan ca s-o acopere, pentru că tocmai atunci sosite clipa aia – şi trebuia să se sfârşească şi calvarul lui.
Eram şi eu departe, undeva în ţară, când vestea morţii lui a căzut peste toţi ca un trăsnet din senin. Iată că deşi presimţim, deşi ştim, deşi credem că plecarea noastră sau a unora dintre noi este foarte apropiată, totuşi când vine chiar clipa acestei plecări este totdeauna o surprindere pentru noi. Nimeni nu se aşteaptă să plece chiar când pleacă. Fiecare crede că totuşi nu atunci, ci mai târziu…
Pentru mine, căderea lui a fost ca a unui copac uriaş a cărui înclinare o văzusem dureros şi a cărui prăbuşire o aşteptam. Totuşi, nu aşa. | Continuare »
Fragment dintr-o povestire scrisă de fratele Traian Dorz. „Omul ce bun“ despre care se vorbeşte în această povestire este fratele nostru drag Popa Petru de la Săucani, care era constructor de case…
[…]
A fost odată un om bun la Dumnezeu. Acest om bun era meşter făcător de case de lemn pentru adăpostul oamenilor şi de grajduri pentru vite. Tot timpul anului el era când ici, când colo, cioplind lemne şi făcând case şi grajduri, pentru ca oamenii şi vitele să aibă unde sta iarna.
Într-un an însă omul cel bun nu şi-a putut aduce din vară, pentru casa lui, lemne de foc pentru iarnă. Şi atunci, bunul Dumnezeu a aşteptat cu iarna până când omul Lui cel bun şi a adus şi el lemne de foc.
– Cum a aşteptat bunul Dumnezeu, moşule? întrebai eu nerăbdător.
– Ai să vezi îndată, zise moşul, adiindu-mă cu mâna lui cea grea pe păr… Lucrul acesta nu-mi plăcea, fiindcă mâna lui era grea. Dar acum nu zisei nimic.
În anul acela, toată primăvara fuseseră ploi grele. Veniseră valuri mari şi făcuseră mari pagube. Valurile tulburi luaseră multe case şi grajduri, iar vânturile puternice dărâmaseră sau stricaseră acoperişuri şi pereţi. Cel mai mult suferiseră oamenii cei săraci, căci sălaşurile lor erau slabe şi vechi.
Au început să vină astfel la omul cel bun fel de fel de oameni, mai de aproape şi mai de departe, zicându-i:
– Vine iarna, şi copilaşii mei n-au căsuţă…
– Vine iarna, şi văcuţa mea n-are grăjduţ…
– Vine iarna, şi oiţele mele n-au stăuraş…
Iar omul cel bun lucra din noapte până în noapte, când la unul, când la altul, făcând case, grajduri şi staule, ca nimeni să nu rămână afară pe iarnă.
Aşa a trecut toată vara cea lungă. | Continuare »
Suflet chinuit de patimi, ce plângi fără mângâiere,
vrei să te ridici din boală, vrei să scapi, şi n-ai putere?
Suflet trist, legat în lanţul greu al multelor păcate,
nu mai plânge, este-un Doctor ce te vindecă de toate!
Suflet apăsat de patimi jos în pulberea ţărânii,
vrei să scapi?
Priveşte Crucea de pe vârful Căpăţânii!
Jertfa lui Iisus te spală şi te scoală din cădere,
numai cere-I îndurarea şi iertarea Lui o cere!
Vino, căci cu milă multă Domnul, Doctorul cel Mare,
peste-adânca ta durere lasă-adânca-I alinare.
Căci din câţi la El venit-au, îndurarea Lui s-o ceară,
pe nici unul,
niciodată,
nu l-a izgonit afară! (Traian DORZ)
Vieţile Sfinţilor – 18 octombrie
Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzându-se desăvârşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim.
În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămânţa cuvântului mântuirii, care, crescând şi în inima lui Luca, fiind un pământ bun şi răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învăţătura înţelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă ştiinţă a scos de acolo decât din şcolile elineşti şi egiptene, pentru că a învăţat a cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El şi a învăţa şi pe alţii credinţa. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa, zicând: „A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul”. Fiind şi Luca din aceeaşi ceată apostolească, umbla înaintea feţii Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui şi încredinţând popoarele că Mesia, Care era aşteptat, a venit în lume. | Continuare »
1. Sfătuiţi cu stăruinţă şi porunciţi în Numele Domnului fiecărui frate şi soră în casa căruia ar veni un aducător de învăţături străine, – să asculte porunca Domnului care zice: „Nici să nu-l primiţi în casa voastră, nici să nu-i ziceţi bun-venit…”
Ci încă din poartă, frumos, dar hotărât, să-i spuneţi: „Domnul să aibă milă de tine, du-te-n drumul tău, în casa mea nu ai loc. Pleacă şi nu mai veni.”
Atât, – şi după aceea închide uşa ta.
Şi nu vă temeţi de nimic, căci porunca de a face aşa ne-o spune Sfântul Ioan, cel care a stat cu capul pe Inima lui Iisus (II Ioan 10).
Şi Pavel, cel care a scris I Corinteni 13 şi Galateni 1, 8-9.
Şi Hristos Însuşi (Mt 24, 23-26 şi 18, 17).
În felul acesta vă veţi împlini o datorie sfântă faţă de păzirea Lucrării Domnului. | Continuare »
Traian Dorz, Împreună lucrători cu Dumnezeu, colecţia Îndrumări nemuritoare
„Mulţumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Care m-a întărit şi m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui!“ (I Tim. 1, 12)
Iată strigătul plin de recunoştinţă prin care, poate cel mai vrednic lucrător al lui Hristos, din toate timpurile, a arătat că încrederea lui Dumnezeu este cea dintâi condiţie a unui adevărat slujitor al Său.
În Hristos, fiecare dintre ai Săi se poate încrede în orice vreme, pentru că El totdeauna Şi-a îndeplinit toate făgăduinţele Sale faţă de fiecare dintre ei.
Dar Hristos nu Se poate încrede cu adevărat decât în puţini slujitori ai Săi. Pentru că prea puţini îşi dovedesc în orice vreme şi în orice împrejurare credincioşia faţă de El. Căci numai acela care este, mai întâi, vrednic de încredere la Hristos poate ajunge să fie vrednic de crezare şi la oameni (I Cor. 7, 25). | Continuare »
Traian DORZ
Iisuse, cântecele mele
sunt psalmi duioşi crescuţi din plâns,
şi-s boabe de mărgean din funduri
de adâncimi de dor nestâns.
Ţi le-am cules din noaptea jertfei
şi din viaţa mea le-am rupt,
ca să le-aduc la poala Crucii
Acelui pentru Care lupt.
Cu dulcele izvor de lacrimi
ale iubirii le-am udat,
când din condei şi când din suflet
eu, rând pe rând, le-am revărsat.
Dar cu atâta drag, Iisuse,
azi la picioare Ţi le-aşez,
când Tu-mi eşti Singura Iubire
şi Dor de Care însetez!
O, împlineşte-mi-le toate
şi fă să lase-n câţi le-ai dus
lumina, dragostea şi pacea
şi mântuirea Ta, Iisus.
Traian DORZ
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici ziua
cu toate razele-i divine,
nici semănatul, nici culesul,
căci toate sunt şi cresc prin Tine.
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici seara
cu dulci întoarcerile-acasă,
nici Toamna şi nici Primăvara,
căci totul Mâna Ta ni-l lasă.
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici Noaptea
cu odihnirea-nnoitoare,
nici trecerea ce primeneşte,
căci toate sunt a Ta lucrare.
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zorii,
nici Dimineaţă şi-Nviere,
nici Tinereţea, nici Cântarea,
căci tuturor eşti Tu putere.
Dar toate-acestea, toate-toate
şoptesc şi strigă spre-orişicine
c-ai Fost, că Eşti şi vei Fi Veşnic
Frumos şi Adevăr, şi Bine.
Traian DORZ
Până nu-ţi zideşti căldura
inimii la temelii,
zidurile se dărâmă,
vetrele-ţi rămân pustii.
Până nu-ţi îngraşi cu lacrimi
glia-n care-ai semănat,
ne-ncolţită-ţi stă sămânţa
în pământ nedezgheţat.
Până nu-ţi uzi cu sudoarea
frunţii tale-orice răsad,
florile uscate-ţi pică,
roadele necoapte-ţi cad.
Până nu-ţi îngropi comoara
ce te ţine mai legat,
aripile-ţi zac legate,
duhu-ţi geme subjugat.
Până nu-ţi jertfeşti fiinţa
pe al slujbei tale-altar,
orice flacără se stinge,
orice-avânt recade iar.
– Frate, nu-ţi cruţa fiinţa,
ci jertfeşte-o curajos,
dacă vrei să ’nalţi statornic
templu vrednic de Hristos.
1. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa, harul lui Dumnezeu este ploaia.
Sămânţa, noi trebuie s-o semănăm. Ploaia, Dumnezeu o dă. Sămânţa depinde de noi, ploaia nu. Principalul este ca ploaia să afle sămânţa în pământ. Principalul este ca Duhul să afle Cuvântul în mintea şi în inima oamenilor.
De aceea noi trebuie să propovăduim Cuvântul neîncetat.
Aceasta depinde de noi, după cum semănatul grâului depinde de plugar.
Mărturisirea Evangheliei depinde de noi, revărsarea Duhului însă nu.
Asta depinde de Duhul Sfânt. Dacă noi ne facem lucrul nostru, şi-l face şi Domnul pe al Lui.
2. Punerea seminţei în pământ depinde de plugar, revărsarea ploii însă nu, ci de Dumnezeu. Datoria plugarului este să-şi facă lucrul său la timp, pentru ca, atunci când Dumnezeu va aduce darul ploii, sămânţa să fie pusă. Ploaia să găsească sămânţa totdeauna semănată.
Tot aşa, vestirea Evangheliei este datoria noastră şi trebuie noi s-o facem la timp şi ne la timp. Pentru ca, oricând va voi harul lui Dumnezeu să trimită ploaie cerească, revărsarea Duhului Sfânt să afle Cuvântul lui Dum-nezeu în inimile oamenilor. Şi să facă rodirea lui, adică naşterea din nou. | Continuare »
Precum lumina cu sămânţa
unite-n brazdă după ploi
rodesc în spice legănate
belşugul pâinii dulci şi noi,
Primeşte-n suflet cu credinţă
sămânţa Sfântului Cuvânt
şi Duhul Sfânt va creşte-n tine
un rod dumnezeiesc şi sfânt.
Cum soarele unit cu viţa
fac mustul care-ajunge vin
– aşa lucrează-n noi Cuvântul
unit cu Duhul Cel Divin.
Viaţa care izbucneşte
prin naşterea din nou în noi
e-un strop ce-l naşte şi ni-l creşte
acel dumnezeiesc şuvoi.
Cum soarele, fără sămânţă,
nu creşte grâul din pământ,
aşa nici Duhul Sfânt nu-l face
pe nimeni nou fără Cuvânt.
Traian Dorz, Cântări de sus
Traian DORZ
Seamănă cu hărnicie, cât ai timp de semănat,
cu sămânţa frumuseţii umplând lumea-n lung şi lat;
semănând sămânţa dulce pe oricare drum te duci,
răsări-vor numai lacrimi şi săruturi la răscruci.
Seamănă mereu
pentru Dumnezeu,
căci cu rod ales –
vei fi la cules
şi-o răsplată Sus –
ai de la Iisus…
Seamănă lumina blândă din palat până-n bordei
şi-ai să vezi pe orice feţe numai bucuria ei;
semănând Cuvântul Vieţii din bătrâni până-n copii,
vei vedea umplându-ţi ţara numai lanuri aurii…
Seamănă iubirea sfântă din hotar până-n hotar
şi-ai să ospătezi la masa fericitului ei har;
semănând acum, cât este sfântul timp de semănat,
ai să te uimeşti în ceruri cât rod sfânt ţi-ai adunat.
Sfântul Luca al Crimeei
(…) Iată, şi eu am ieşit să semăn cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre fiindcă şi voi sunteţi ogor al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, iar pe mine m-a trimis Dumnezeu lucrător în ogorul Lui. Dar eu sunt un semănător sărac şi necăjit! „De ce eşti sărac şi necăjit?” – veţi întreba voi. Oare nu este sărac şi necăjit agricultorul care are doar opt desetine de pământ? Oare nu pot să raportez şi la mine cuvintele lui Dumnezeu spuse Prorocului Isaia, când l-a trimis să propovăduiască: Şi El a zis:
Du-te şi spune poporului acestuia: cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia, şi cu urechile lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, ca Eu să-i vindec (Isaia 6, 9-10)?
Zeci de mii de credincioşi ortodocşi, care locuiesc în ţinutul Tambovului mi-au fost rânduiţi să-i duc la Hristos, dar s-a înăsprit inima poporului acestuia şi îşi întorc urechile de la poruncile lui Hristos, şi ochii şi i-au închis ca să nu vadă sfinţenia şi să nu priceapă cu inima, şi să nu se întoarcă, ca Domnul să-i vindece pe dânşii.
Şi doar voi, apropiaţii mei, iubiţii mei, mică turmă a lui Hristos, vă deschideţi inimile voastre spre primirea cuvântului lui Dumnezeu. Dar printre voi sunt unii la care se referă cuvântul lui Dumnezeu adresat Sfântului Proroc Iezechiel:
Iar despre tine, fiul omului: fiii poporului tău vorbesc pe la ziduri şi pe la uşile caselor. Şi zice unul către altul şi frate către frate: mergeţi de vedeţi ce cuvânt a ieşit de la Domnul. | Continuare »
Într-o pace ca de seară,
într-un ceas ca de sfârşit,
cu un glas de urmă-oară,
Îţi aduc ce-am săvârşit.
Iată, grâul Tău dat mie
l-am sfârşit de semănat,
dar nu ştiu cu vrednicie
dac-am mers cum m-ai mânat.
Toată-a fost sămânţă sfântă,
dar eu n-am ştiut s-aleg,
parcă drum şi spini, şi stâncă
mi-ar fi fost ogoru-ntreg…
Doamne, de-ar fi măcar una
să-mi fi-ajuns în loc iubit,
pentru-aceasta, totdeauna
uit de tot ce-am păgubit. | Continuare »
[…] Ne-am înşelat totdeauna când am zis: Am semănat aici ani de zile Cuvântul lui Dumnezeu, – dar nu se vede nici un rod. Mi-am scos sufletul să-l ajut măcar pe cineva să se ridice şi să pornească măcar şi încet pe calea Domnului, – dar nu se vede nici o speranţă la ni-meni. Şi sămânţa zace uneori mult timp sub brazdă şi se pare că s-a pierdut. Dar nu – numai ce o vezi dintr-o dată ieşind. Aşteaptă cu încredere şi vei vedea şi Cuvântul aşa!
Să nu ne îndoim de puterea de rodire a Cuvântului lui Dumnezeu. Cât de târziu şi cât de departe, orice cuvânt va aduce rod.
Noi putem să ne îndoim uneori de semănător, – dar niciodată să nu ne îndoim de sămânţă.
Nu totdeauna ai timp senin şi potrivit pentru semănat; uneori bat vânturi potrivnice care te împiedică să arunci sămânţa unde vrei tu şi te împing să o arunci unde pare că n-are nici un rost. Şi vântul acesta vine tot de la Dumnezeu, Care ştie unde este nevoie să cadă sămânţa mai bine decât cel ce o aruncă.
Sămânţa nu poate încolţi şi creşte nicăieri fără ploaie. Dacă vezi că undeva semeni mereu şi nu răsare nimic, cheamă ploaia. Cheamă lacrimile rugăciunii tale peste sămânţa aruncată şi peste pământul uscat… Şi vei vedea!
Când semeni pe lângă drum, mai vezi şi de păsări! Apără sămânţa de primejdia răpitoarelor, care se ţin pe aproape de ogorul unde lucrezi. Osteneşti în zadar dacă nu te uiţi înapoi ori în lături, să sperii ciorile şi corbii care pândesc ogorul tău şi fură sămânţa ta.
Unde este loc înţelenit de mult, apasă pe plugul sfânt, să scoată rădăcinile rele din adânc. Păcatele ascunse, obiceiurile vechi, datinile păcătoase cer muncă grea până sunt smulse. Nu le lăsa, nu le cruţa, nu le nesocoti, căci lăstarii lor vor îneca sămânţa ta. | Continuare »
Grâu curat sub grele brazde semănat,
rabdă şi aşteaptă soarele curat,
greu e-n bezna unde suferi tu acum,
dar, încet, se face spre lumină drum!
Vechea fire-n tine caută s-o ucizi,
firii noi mai largă cale să-i deschizi,
mai curând s-ajungă spic de aur plin
luminat de faţa cerului senin.
Rabdă încercarea crâncenei furtuni
stând unit cu lanul fraţilor tăi buni,
creşti în adierea vântului voios
şi smerit te-nchină jertfă credincios.
Pietre grele dacă te vor măcina,
flăcări de te-ar coace,
mâini de te-ar tăia,
tu vei fi viaţă lumii, alinând
ochii răi… şi larma lutului flămând.
– Sfântă pâine bună, trup de grâu curat,
stai pe masa jertfei binecuvântat,
viaţă şi iertare celui păcătos,
har şi-mpărtăşire sfântă din Hristos! (Traian DORZ)
După obişnuitul început se zic condacele şi icoasele:
Condacul 1
Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinţă îi aducem noi nevrednicii păcătoşi pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăţi al Mântuitorului nostru, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Icosul 1
Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeştile lăcaşuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând şi fire slăbănoagă, ai ştiut a birui toate puterile vrăjmaşilor prin buna înţelepciune; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, înţeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferinţă;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, liman lin şi neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare! | Continuare »
Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
E o sărbătoare cu totul deosebită pentru noi toţi în această zi aleasă şi rânduită de Domnul pentru evenimentul fericit la care am ajuns, prin harul lui Dumnezeu, să ne bucurăm în această seară.
Pentru a însemna bine în inimile noastre şi în amintirea noastră momentul acesta, să citim ceva din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu asupra căruia se cuvine să medităm cu toţii, pentru că suntem într-o împrejurare şi-ntr-un timp deosebite, din care şi prin care Dumnezeu vrea să trezească în inimile noastre nişte adevăruri foarte însemnate la care fiecare să medităm. Aş dori să citesc ceva din Psalmul 139, de la versetul 1 până la versetul 18. E un imn de slavă către Dumnezeu şi e un adevăr atât de adânc cuprinzător de lucruri însemnate şi de meditaţie pentru fiecare dintre noi.
„Doamne”… ce minunat e Cuvântul lui Dumnezeu care se adresează cel dintâi din partea noastră ca o rugăciune, ca o invocare, ca o chemare, ca o înălţare a sufletului întâi şi întâi spre Dumnezeu, de la Care vine orice dar bun şi la Care ajunge, până la urmă, orice rod binecuvântat. „Doamne, Tu mă cercetezi de-aproape şi mă cunoşti. Ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. Că nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, Doamne, şi Tu îl cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţ pui Mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele. Este prea înaltă ca s-o poţi prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, Doamne? Şi unde voi fugi eu departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo. | Continuare »
Traian DORZ
Când vrei să afli Adevărul,
despovărează-ţi mintea ta
de tot ce-i negură şi zgomot
şi-mpiedică lumina sa.
Smerit te roagă-nţelepciunii
să te conducă pân’ la el
şi umilinţei, să te-nalţe
pe căi ştiute ei spre Ţel.
Iar Dragostea când vrei s-o afli,
să-ţi umpli inima cu dor
şi cu puterea ce-ţi aduce
dumnezeiescul ei fior.
Înalt te roagă bucuriei
şi bunătăţii să ţi-o dea,
căci numai ele ştiu cărarea
pe care poţi s-ajungi la ea.
Traian Dorz, din HRISTOS – TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON
Proverbe 1, 1:Primul lucru pe care îl face o carte este că ni-l arată pe autorul ei. Prima lucrare pe care o face o operă este că ni-l înfăţi-şează pe cel care a creat-o. Numele creatorului este ca o pecete, pus pe fruntea creaţiei sale, iar ea, întreagă, ne vorbeşte despre el. De la început până la sfârşit. De la primul cuvânt până la ultimul.
Ce minunat trebuie să fie autorul unei cărţi frumoase! Toată desfăşurarea conţinutului unei cărţi este depănarea firului de aur al bogăţiei inimii şi minţii celui care a scris-o.
Dar şi autorul unei cărţi este el însuşi opera cuiva. Solomon spune în fruntea a două din cărţile sale că este fiul lui David şi împăratul Ierusalimului. La începutul Proverbelor şi la începutul Eclesiastului.
Numai la Cântarea Cântărilor spune Solomon doar: «făcută de Solomon»…
Cântarea Cântărilor pare să fie opera tinereţii lui Solomon. Proverbele, a bărbăţiei. Iar Eclesiastul, a bătrâneţii sale.
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu le-a aşezat însă în Scriptură altfel. Dar cele trei cărţi ale lui Solomon numai aşa ne pot înfăţişa adevărata stare a vieţii celui care le-a scris: dacă le privim în ordinea în care au apărut ele. Adică, întâi, Cân-tarea Cântărilor. Apoi Proverbele. Şi apoi Eclesiastul.
Prin harul şi cu ajutorul Domnului, noi ne vom strădui să urmărim aceste gânduri, izvorâte din aplecarea deasupra cuvintelor scrise de Solomon, nu numai desfăşurarea adevă-rurilor cuprinse în aceste cuvinte inspirate de Înţelepciunea lui Dumnezeu, ci şi învăţămintele pe care le putem trage din însăşi viaţa aceluia care le-a scris. | Continuare »
Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE
Trei păsări zburătoare: struţul, găina, vulturul; dar câtă deosebire este în zborul lor!
Struţul are aripi, dar nu zboară niciodată cu ele pe sus. Le foloseşte numai ca să-şi asprească mersul.
Găina zboară şi ea, dar numai din când în când; şi numai zboruri mici şi scurte. Zboară peste garduri.
Pe când vulturul zboară veşnic la înălţime. Îi place înălţimea cerului. Cu aripile se ridică mereu spre înălţimile cerului.
Aşa sunt şi rugăciunile oamenilor. Sunt oameni, în chipul struţului, care nu folosesc niciodată aripile rugăciunii. Au „aripi“, dar nu „zboară“. Cu aripile rugăciunii nu se ridică niciodată spre cer, spre Dumnezeu. Nu cunosc măreţia desprinderii noastre de pământ prin zborul rugă- ciunii.
Sunt apoi alţii, în chipul găinii, care folosesc din când în când „aripile“ rugăciunii. Fac însă numai „zboruri“ mici şi scurte. Se roagă fără să se desprindă prea mult de „pământ“. Se roagă din obicei, fără să se ridice din lume, fără să iasă din lume.
Cei care se roagă cu adevărat sunt în chipul vulturului. Se roagă cu putere. Când îşi desfac „aripile“, se desprind cu totul de pământ şi se ridică în slăvile cereşti. Le place – ca şi vulturului – măreţia înălţării spre cele cereşti. Cu aripile rugăciunii ies mereu din lume şi se ridică în slăvile unde lumea şi pământul nu ne mai pot urmări.
Aşa te rogi tu? Cum te rogi tu?
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
