Dar când Dumnezeu…

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 20-a după Rusalii

TDorz1Între versetele 14 şi 15, din acest capitol, este o mare prăpastie şi un ceresc hotar despărţitor. Cu versetul 14 se încheie o stare nefericită şi pierzătoare fără Hristos, iar în 15 începe starea mântuitoare şi binecuvântată de Dumnezeu a sufletului care a aflat puntea şi scara prin care să scape din întuneric la lumină şi din robia lui satan la înfierea cerească în Hristos.
Când bogatul nemilostiv despre care spune Evanghelia că era în iad în flăcările veşnice şi a strigat spre Avraam, cerându-i să-l trimită să-i răcorească măcar cu vârful degetului udat limba arsă de flăcări, a primit răspunsul: Nu se poate! Între noi şi voi există o prăpastie peste care nimeni nu mai poate trece (Lc 16, 23-26).
A fost o punte cândva… A fost o vreme cândva, a fost o ocazie cândva, dar acum puntea s-a luat, vremea a trecut, ocazia s-a dus. Adu-ţi aminte că Lazăr suferea, iar tu te veseleai. Acum este drept ca el să fie fericit, iar tu să te chinui… | Continuare »

Ascultă când Hristos te cheamă

Traian Dorz, Cântări de Sus

Predica-de-pe-munte-6Ascultă când Hristos te cheamă,
chiar dacă-ţi pare-acuma greu,
de-asculţi, curând îţi vei da seamă
cum se va uşura mereu.

Când simţi că inima-ţi slăbeşte
şi paşii-ţi tremură urcând,
priveşte la Hristos, priveşte
şi roagă-te cu foc, crezând.

Cu cât te sui lăsând în urmă
păcatul, – mai uşor te sui,
simţind că tot mai slab te scurmă
ispita şi chemarea lui.

O, vino când Hristos te cheamă
pe urma Lui încrezător,
simţi-vei mai puţină teamă,
cu orice pas, sui mai uşor.

Curând ajungi apoi şi starea
de har înalt şi fericit
să vezi c-ai isprăvit cărarea
şi răul a rămas zdrobit.

Ce plin de fericire-odată
în Cer cânta-I-vei necurmat,
că-n sfântă calea Lui curată
şi tu-ai pornit când te-a chemat!

ALEGEREA HARULUI CERESC

ALEGEREA HARULUI CERESC

Traian Dorz, Eterna Iubire,  pg. 201-203

11. Porunca este legea care nu iartă
şi este autoritate care nu se discută,
şi este dreptar care nu se schimbă.
Porunca iubirii este sfântă şi eternă, fiindcă este singura poruncă a Singurului Dumnezeu.
Toate celelalte porunci de până la aceasta au fost şi sunt cuprinse şi anulate de aceasta.
Fiindcă au fost şi sunt depăşite de ea
în mărime, în dreptate, în frumuseţe, în toate.

12. Cum nu se mai văd micile şănţuleţe de apă când se revarsă o mare de ape acoperind totul, ci sunt cuprinse şi întrecute toate nespus mai mult,
tot aşa sunt întrecute toate poruncile tuturor celor care au fost înainte de Iisus, în această unică şi dumnezeiască poruncă, adâncă şi largă:
Iubiţi-vă!

13. Cum nu se mai văd stelele când apare soarele, oricât de multe şi de frumoase au fost noaptea,
ci toate sunt cuprinse şi întrecute de lumina lui strălucitoare,
tot aşa, fără să dispară, dar fără să se mai vadă, sunt cuprinse toate poruncile de mai înainte de această sfântă poruncă a iubirii,
în plinătatea ei strălucitoare şi fierbinte. | Continuare »

NU-ŢI URÎ DUŞMANII

Predica-de-pe-munte-10Traian DORZ

Nu-ţi urî duşmanii nici în gând măcar,
nu-ntrista iubirea cu nimic amar,
numai Bunătatea arma ta s-o faci
şi Blândeţea punte când răspunzi sau taci!

Uşa niciodată n-o-ncuia-n zăvor,
orişicând să intre bietul călător,
câinii blânzi să-ţi fie, prietenoşi oricând,
orişicui îţi vine dragoste-arătând.

Lampa-ţi fie-aprinsă cum ai aştepta
cineva să-ţi vină drag de undeva,
masa-mbelşugată, patul primitor,
totul să se vadă cald şi iubitor…

Când aşa-ţi vei face dragostei părtaşi
vor pleca prieteni câţi îţi vin vrăjmaşi
şi-n a ta căsuţă, mai mult, an cu an,
vei avea doar prieteni, fără vreun duşman!

Cea mai înaltă iubire

Cea mai înaltă iubire este iubirea vrăjmaşului tău şi cel mai mare suflet este acela care a crescut până la nivelul iubirii pentru vrăjmaşi. Aceasta este singura unitate de măsură a înălţimii duhovniceşti şi, dacă vrem să ne cunoaştem cât am crescut în Domnul, să ne măsurăm cu aceasta.
Împăcarea adevărată nu-l ocoleşte pe celălalt, ci îi iese înainte cu bucurie şi seninătate. Împăcarea fericită nu ocoleşte, ci întâmpină.
Nu cuvinte despre iubire, nu cântări despre ea, nu scrisori de iubire – ci fapte de iubire adevărată; pe acestea ni le cere Dumnezeu, pe acestea ni le cere adevărata dragoste.
Cine prea vorbeşte, acela nu face, iar cine face, acela nu prea vorbeşte. Dar numai la Izvorul Crucii aflăm această putere. (Traian Dorz, din Mărgăritarul ascuns)
Predica-de-pe-munte-7

Iubire, dă-ne harul

Iubire, dă-ne harul
ce încă nu-l ştim noi:
în stare ca vrăjmaşul
să-l scoată din noroi,
să-l spele, să-l sărute,
să-l pună-n loc de sus;
Iubire dă-ne harul
din Duhul lui Iisus!

Lumină, dă-ne harul
ce încă noi nu-l ştim:
spre orice suferinţe
cereşte să privim,
să fericim calvarul
chiar cel mai dureros;
Iubire, dă-ne harul
din Crucea lui Hristos!

Putere, dă-ne harul
ce noi nu-L ştim acum:
nebănuita Slavă
din cel mai aspru drum,
eternul imn al jertfei
sublimului apus;
Iubire, dă-ne harul
din slava lui Iisus.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

DAVID ÎL LASĂ PE ŞIMEI ÎN JUDECATA DOMNULUI

DAVID ÎL LASĂ PE ŞIMEI ÎN JUDECATA DOMNULUI

Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea de mai sus arată o întâmplare din viaţa lui David, împăratul şi proorocul. Auzind că s-a răsculat împotriva sa Absalom, fiul său, David şi oamenii lui au plecat să fugă din Ierusalim. „Şi suia David dealul măslinilor plângând, cu capul acoperit şi cu picioarele goale şi toţi cei ce erau cu el suiau plângând.” Atunci a ieşit în calea lor un om cu numele Şimei, din neamul lui Saul, şi a început a blestema şi a arunca cu pietre după David şi „după toţi slujitorii lui David, în vreme ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului”. Şi striga Şimei: „Du-te, du-te, om al sângelui, că, iată, Domnul face să cadă pedeapsa asupra ta”… Atunci un slujitor al împăratului, punând mâna pe sabie, a zis: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe împăratul meu? Lasă-mă, te rog, să merg să-i tai capul”. Însă David l-a oprit, zicând: „Lăsaţi-l să blesteme, poate că Domnul vrea aşa. Copilul meu Absalom umblă să-mi ia viaţa. Lăsaţi-l şi pe acesta să blesteme… poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi îmi va face bine în locul blestemelor de azi”… (Citiţi pe larg la II Sam. 16, 5-14.)
O, ce minune mare se vede în chipul şi întâmplarea de mai sus! Un om blestemă, batjocoreşte şi aruncă cu pietre după un împărat înconjurat de ostaşii lui şi împăratul sufere batjocura şi pietrele lui. Un singur semn, o singură vorbă ar fi trebuit şi gura hulitorului ar fi amuţit pentru totdeauna. Însă David n-a voit acest lucru. Nu l-a voit pentru că David avea Duhul Domnului. David avea duhul iubirii şi al iertării din Evanghelia Noului Testament. David avea duhul Evangheliei Mântuitorului – iubirea şi iertarea, răbdarea – şi a trăit acest duh. Întâmplarea de mai sus este o grăitoare dovadă despre acest lucru. | Continuare »

SMERENIA ÎN RELAŢIILE CU SEMENII – UN MIJLOC DE A AJUNGE LA DRAGOSTEA DE APROAPELE

Sfântul IGNATIE BRIANCIANINOV, Fărâmiturile ospăţului

Dragostea faţă de aproapele este precedată şi însoţită de smerenie. Ura faţă de semenul nostru este precedată de critică, de denigrare, de bârfă şi de dispreţ, cu alte cuvinte, de mândria noastră.
Sfinţii călugări îşi aduc aminte mereu de cuvintele Domnului Hristos: “Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Ei nu se apucă să cerceteze dacă semenul lor este vrednic sau nu de stima lor; ei nu acordă nici o atenţie nenumăratelor greşeli ale acestora. Dar ei erau foarte atenţi să nu piardă din vedere că semenul nostru este chipul lui Dumnezeu, şi că Hristos însuşi este atent la ceea ce-i facem, îngerul căzut din mândrie detestă o asemenea atitudine; el face tot ce poate pentru a-l înşela fără a fi băgat în seamă. Atitudinea smerită este străină înţelepciunii trupeşti şi simţuale a naturii umane căzute, şi trebuie să avem o atenţie deosebită pentru a o păstra în memorie. Este nevoie de un efort interior susţinut şi de o colaborare cu harul divin pentru a o avea constant prezentă în minte când este vorba de relaţiile cu fraţii noştri. Dar până ce, prin mila lui Dumnezeu, ne însuşim în mod real o asemenea atitudine, ea suscită cea mai curată dragoste de oameni, aceeaşi pentru toţi fără deosebire. O asemenea dragoste are o singură cauză: Hristos, cinstit şi iubit în tot omul.

Această atitudine devine izvorul unei dulci căinţe, a unei ardente rugăciuni făcută fără osebire şi cu mare reculegere. Avva Dorotei avea obiceiul să-i spună ucenicului său, avva Dositei, de câte ori acesta se lăsa cuprins de mândrie: “Dositei, tu eşti mânios. Nu-ţi este ruşine să te mânii şi să-l superi pe fratele tău? Nu ştii tu că el este Hristos, şi că tu-l superi pe Hristos?”
Marele Sfânt, care a fost Apolos, le zicea adesea ucenicilor săi referitor la primirea fraţilor străini care veneau la el, că trebuie să-i cinsteşti cu o metanie până la pământ, pentru că nu te prosterni în faţa lor, ci în faţa lui Dumnezeu. “Ai văzut pe fratele tău? L-ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău? spunea el. Lucrul acesta l-am primit de la Avraam (cf Facere 18). Şi că trebuie să-i primim pe fraţi şi să fim ospitalieri cu ei, am învăţat de la Lot care-i silea pe îngeri să petreacă noaptea în casa sa” (Facere 18). | Continuare »

De Sus

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

De Sus, din dragostea Golgotei,
Iisus, Dumnezeiescul Miel,
ne cheamă ne-ncetat, ne cheamă,
în Sus la El, în Sus spre El.

Din orice neam ai face parte,
din orice loc te-ai fi suit,
dac-ai putut ajunge-Acolo,
– apleacă-te, eşti mântuit!

Când toţi ne vom lăsa cu Domnul
spre culmea dragostei urcaţi,
atuncea doar vom recunoaşte
şi vom simţi că suntem fraţi!

Căci, de-L avem pe El nădejde
şi dac-avem Golgota Ţel,
ne vom iubi… şi prin iubire
vom deveni la fel cu El.

Iubiţi-vă! – un gând şi-un suflet,
aprinşi de-o dragoste să fim,
ca să trăim de-aici frumseţea
Cerescului Ierusalim!

Şi fericiţi privind răsplata
şi Ţinta noastră,
pe Iisus,
uniţi mergând,
s-ajungem una
în Ţara Dragostei de Sus.

IUBIREA – AURUL CERESC

Traian Dorz, Poruncile iubirii

1. Iubirea este singurul lucru cu care putem cum-păra darurile şi binecuvântările cereşti
şi cu care ne putem plăti marea noastră datorie faţă de Dumnezeu.
Nici o altă monedă nu are un preţ mai mare înaintea lui Dumnezeu ca aurul ceresc al iubirii.

2. Suflete al meu, iubeşte-L pe Dumnezeu, Făcă-torul tău şi Părintele tău, Care te-a zămislit din iubire,
şi te-a încălzit cu iubire,
şi te-a întrupat din iubire.
Şi te-a ocrotit, şi te-a crescut din iubire.
El te-a luminat şi te-a răscumpărat cu aurul cel ceresc şi veşnic al iubirii.
El te-a dăruit, te-a înconjurat şi te-a fericit numai prin iubire…

3. Dumnezeu ne-a făcut tot binele numai prin iubi-re.
Prin iubirea Lui,
prin iubirea pământească,
prin iubirea de soţ, şi de copii, şi de fraţi, şi de prieteni, şi de binefăcători.
Dumnezeul Iubirii ne face nouă tot binele prin iubirea soarelui, a naturii şi a semenilor…
Prin iubirea luminii şi a adevărului,
a bucuriei şi a tinereţii,
a înţelepciunii şi a cântării… | Continuare »