GRIGORIE IEROMONAHUL – POCĂINŢA FIULUI ŞI IUBIREA TATĂLUI
«Şi, sculându–se, a venit la tatăl său»
Evenimentul întoarcerii celui ce trăia în fărădelegi în Casa părintească este menţionat în pericopa evanghelică prin două cuvinte simple: s-a ridicat şi a venit la părintele său. Hristos nu ne spune nimic despre lupta ce a dat fiul risipitor pentru a pune în faptă hotărârea sa de a se întoarce. Ce ispite l-au razboit? Cumva s-a gândit vreo clipă să rămână definitiv pe tărârnul păcatului? Cumva, deşi luase drumul întoarcerii, avea gânduri ispititoare ce-i spuneau să se întoarcă la păcat? La niciuna din aceste întrebări nu răspunde parabola. Numai cel ce trăia în fărădelege ştie lupta dusă, cuprinsă de cele două cuvinte: Sculându–se a venit. „S-a ridicat din cădere, adică din stăruinţa în păcat, şi a venit, după voia sa, la pocăinţă, la îndreptarea vieţii, la lepădarea de păcat” (Teofan Kerameul, Omilia 17).
Cu siguranţă calea pocăinţei şi mai ales, începutul acesteia, nu sunt deloc uşoare. Omul trebuie să arate hotărâre şi insistenţă în hotărârea sa de întoarcere, iar atunci vine harul lui Dumnezeu şi lucrează cele cu neputinţă la oameni.
Iubirea de oameni a lui Dumnezeu pentru a înlesni hotărârea întoarcerii ne-a dăruit multe feluri de pocăinţă pentru a ne mântui. Spune Sfântul Ioar Gură de Aur: “Sunt multe şi diferite căile pocănţei, pentru a se face mai accesibilă mântuirea noastră. | Continuare »