Despre purtarea crucii

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, Predică în Duminica Sfintei Cruci

Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie, le-a grăit Domnul ucenicilor Săi, chemându-i înaintea Sa, precum am auzit astăzi în Evanghelie (Marcu 8, 34).

Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră. Înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte şi greşelile făcute de noi din tinereţile noastre; vede toată viaţa noastră, atât trecută cât şi viitoare; cele nefăcute încă de noi sunt deja scrise în cartea Lui. El vede dinainte ceasul mutării noastre în nemăsurata veşnicie şi ne vesteşte pentru a noastră mântuire porunca Lui cea atotsfântă: Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie.

Prin puterea credinţei vii să înălţăm către Domnul ochiul nostru gândit – şi-L vom vedea! Îl vom vedea pe El, Pretutindenea Fiitorul – Care este de faţă aici, împreună cu noi. Să deschidem inima noastră, prăvălind de la intrarea ei greaua piatră a învârtoşării; să ascultăm, să privim, să primim, să ne însuşim învăţătura Domnului nostru.

Ce înseamnă lepădarea de sine? Lepădarea de sine înseamnă să părăseşti viaţa păcătoasă. Păcatul, prin mijlocirea căruia s-a săvârşit căderea noastră, a cuprins întreaga noastră fire în aşa chip că ni s-a făcut ca şi cum ne-ar fi firesc: lepădarea de păcat s-a făcut lepădare de firea noastră; lepădarea de firea noastră este lepădarea de sine. Moartea veşnică, ce a lovit sufletul nostru, s-a prefăcut pentru noi în viaţă. | Continuare »

CRUCE VECHE…

Traian DORZ

Cruce veche dintre drumuri, părăsită şi uitată,
ce duios mi-aduci aminte viaţa mea de altădată…

Ce duios mi-aduci aminte câte primăveri senine
din uitata mea pruncie mi le-am petrecut cu tine!

Aplecată într-o parte  te-am ştiut de-ntâia dată,
cu Iisus, părând aievea, trist privind la lumea toată.

…Când apoi durerea-mi mare m-a pornit pe drum pribeag,
lângă tine, ca un prieten, răsărea un pui de fag.

Mai târziu, o toamnă rece, într-un timp cu vânt şi ploi,
te-a plecat spre fagul prieten, să daţi mâna amândoi…

Astăzi, când din nou Trecutul pe-al prunciei drum m-aduce,
ne mai întâlnim o dată, sfântă şi străină cruce. | Continuare »

M-APROPII DE-ORICE MUNCĂ

M-apropii de-orice muncă aşa ca de-un altar,
de orice suferinţă, precum de-o rugăciune,
m-apropii de-orice seară aşa ca de-un hotar
la care pot în pace sfârşitul a mi-l pune.

M-apropii de-orice suflet de mamă ca de-un cer
din care numai lacrimi şi dragoste izvoară,
m-apropii cu-nchinare de orişice mister
în care Nepătrunsul Prezenţa şi-o-nfăşoară.

M-apropii de-orice lucru ca de-o fiinţă grea,
de taine şi-nţelesuri atât de minunate,
m-apropii de tăcere, ca de lumina cea
în care-a-nchis Iubirea comorile ei toate.

M-apropii de-orice cruce cu Chipul lui Hristos,
asemeni ca de Crucea pe Golgota nălţată,
mi-apropii de-a Lui rane sărutul dureros
cu-acelaşi sfânt cutremur de fiecare dată. | Continuare »

Unde să căutăm mângâiere de necazuri?

Sfântul Luca al Crimeei, Cuvânt în Duminica Închinării Sfintei Cruci

Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu (Is. 40, 1). Aceste cuvinte ale străvechiului proroc Isaia sunt îndreptate în primul rând către noi, păstorii, fiindcă pe umerii noştri stă nu numai datoria de a vă învăţa, de a vă arăta calea lui Hristos, ci şi de a vă mângâia, de a vă arăta  dragoste  şi  grijă  din  adâncul  inimii.  Şi  eu vă  iubesc  pe  voi,  turma  dată  mie  de Dumnezeu, ca pe oamenii cei mai apropiaţi mie. Şi oare eu nu ştiu ce multe necazuri şi lacrimi aveţi voi? Oare nu sunt dator să vă mângâi? Şi mă voi strădui s-o fac în marea zi de astăzi a închinării Crucii lui Hristos.

Când vă învăţam calea lui Hristos, totdeauna vă îndemnam să vă amintiţi spusele Lui despre faptul că strâmtă este poarta şi îngustă este calea ce duce în împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 7, 14), că necazurile sunt partea tuturor creştinilor.
Veţi întreba: „Dar ce, numai creştinii au necazuri? Nu îndură necazuri, nenorociri şi amărăciuni şi oamenii acestei lumi? Nu vărsa lacrimi şi cei ce leapădă calea lui Hristos?”
Bineînţeles, de necazuri nu scapă nici aceştia, dar este mare deosebire între preţul pe care îl au înaintea lui Dumnezeu necazurile şi lacrimile noastre şi preţul pe care îl au înaintea Lui necazurile şi lacrimile celor care trăiesc fără Dumnezeu.

Ei îşi rabdă necazurile nu de bunăvoie, ci numai fiindcă nu pot scăpa deloc de ele; adeseori blesteamă şi cârtesc, în timp ce noi, creştinii, suntem datori să ne ducem necazurile cu totul altfel – pentru numele lui Hristos, cu mare supunere faţă de voia lui Dumnezeu, mulţumind lui Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmplă: şi pentru bucurii, şi pentru greutăţi, şi pentru amărăciuni, şi pentru toate nefericirile. | Continuare »

Ia-ţi crucea ta

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne‑a lăsat cuvintele: „Tot cela ce vrea să vină după Mine trebuie să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vie după Mine“ (Luca 9, 23).

Cărticica de faţă cuprinde câteva învăţături despre cum trebuie să ne purtăm această cruce. Aceste învăţături sunt date în formă de convorbire între Domnul Iisus Hristos şi omul purtător de cruce. În felul acesta, ele pătrund mai bine la inimă.

Cărticica de faţă aduce o mare mângâiere şi întărire sufletească tuturor celor care sunt pe drumul cel greu al crucii şi celor care voiesc să apuce pe acest drum de mântuire.
Domnul să binecuvânteze cu folos de mântuire sufletească pe toţi cei ce o vor citi şi răspândi.

Sibiu, la Rusaliile anului 1935 – Preot Iosif Trifa (continuare)

O, PAŞII TĂI!

O, paşii Tăi prin ceruri: lumină şi cântare,
prin ape: adâncime, tăcere şi minuni,
prin aer: strălucire, miresme şi culoare,
prin lume: înnoire, seninuri şi furtuni!

O, paşii Tăi prin mine: sclipiri de urme sfinte
în umbră şi lumină, nebănuite-n mers,
cu dezlegarea tainei din stele şi morminte,
strângând întors în mine întregul Univers!…

Traian Dorz, Cântarea anilor

Răspuns la hula că nu am cercetat Biserica…

«Isus Biruitorul» nr. 10-12, din 17 martie 1935

Iată, bunăoară, una dintre precizările făcute de Părintele Iosif împotriva uneia dintre minciunile şi hulele ce se aruncau împotriva lui:
„Răspuns la hula că nu am cercetat Biserica…

«Vai celor care se pogoară după ajutor în Egipt» (Isaia 31, 1)
Cei de la «Lumina Satelor» nu cruţă nimic în pornirea de a mă ponegri în faţa poporului. Între acestea este şi minciuna unui «ostaş din Sibiu» care nu iscăleşte. Cică lumea nu m-ar fi văzut pe la biserică decât atunci când mi s-a dat hirotonisirea de protopop. Insinuarea era atât de grosolană încât nici nu am mai aflat de bine să stăruim asupra ei. Totuşi, fiindcă s-ar mai afla atare suflet îndoielnic, precizez următoarele:

Venind la Sibiu ca duhovnic la Academia Teologică, am cercetat biserica în fiecare duminică şi sărbătoare, plus slujbele de peste săptămână, de seara şi de dimineaţa. Trecut apoi ca director la Orfelinat, aşijderea am însoţit pe orfani la biserică, de câte ori mi-a stat în putere şi în putinţă.

În anul 1927 am trecut prin o operaţie grozavă. Aproape un an nu am mai putut umbla. Începând cu acest necaz nu am mai putut cerceta biserica regulat.
Pe lângă asta, era şi munca istovitoare de la «Lumina Sate­lor». Făceam singur foaia în 8 pagini. Ia să scrie cineva numai cu mâna aceste pagini – fără să mai gândească şi să mai frământe acest scris – şi va vedea ce muncă istovitoare este aceasta. Fiecare clipă îmi era măsurată. Duminica făceam tâlcuirile reli­gioase. | Continuare »

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului

Ieromonah Serafim ROSE, din «Mai aproape de Dumnezeu»

Căutarea
De ce studiază omul religia? Se pot găsi multe motive incidentale, dar unul singur este valabil dacă persoana ia lucrurile în serios: într-un cuvânt, este vorba de intrarea în contact cu realitatea, de găsirea unei realităţi mai profunde decât realitatea de fiecare zi care se schimbă atât de repede, dispare fără să lase nimic în urmă şi nu oferă fericire durabilă sufletului uman. Orice religie autentică încearcă să deschidă calea către această realitate. Aş dori să spun astăzi câteva cuvinte despre modul în care creştinismul ortodox încearcă să facă acest lucru – să deschidă celui care caută calea către realitatea duhovnicească.

Căutarea realităţii este o misiune periculoasă. Aţi auzit probabil cu toţii istorii despre tineri ai acestor vremuri de căutări, care „au ars de tot” încercând să găsească realitatea şi, fie au murit de tineri, fie au eşuat într-o existenţă plicticoasă în care nu au pus în valoare decât o fracţiune din potenţialul minţii şi sufletului lor. Eu însumi îmi amintesc de un prieten din zilele propriilor mele căutări de acum 25 de ani, când Aldous Huxley tocmai descoperise presupusa valoare „spirituală” a L.S.D.-ului şi îi determinase pe mulţi să îi urmeze. Acest tânăr, un căutător de hrană spirituală tipic pentru vremurile noastre, care poate ar fi audiat un curs ca acesta, mi-a spus odată: „Indiferent ce ai spune despre pericolul drogurilor, trebuie să admiţi că orice altceva este mai bun decât viaţa americană cotidiană, care din punct de vedere spiritual este moartă”. | Continuare »

SĂ NU UITĂM ÎN RUGĂCIUNE

Rugăciunea este o putere dumnezeiască. Rugăciunea este o cheie cu care deschizi cerul binecuvântărilor dumnezeieşti. Rugăciunea este un prieten al lui Dumnezeu, care totdeauna îţi deschide uşa să poţi intra la El. Rugăciunea este vasul în care primim şi cu care aducem din cer toate binecuvântările de care avem nevoie pe pământ.

Domnul Iisus a spus odată: Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune veţi primi (Mt 21, 22).
Şi dacă tot ce cerem cu credinţă prin rugăciune vom primi, – atunci câtă înţelepciune şi câtă grijă ne trebuie ca să ştim folosi bine acest mijloc sfânt care are promisiunea unei permanente izbânzi şi primiri.

Pentru ce se roagă în general oamenii, lui Dumnezeu? Obişnuit, se roagă numai pentru daruri lumeşti şi trupeşti. Şi nu vedem noi oare că într-adevăr toţi cei care le cer pe acestea le şi primesc?
Ce puţine şi ce ieftine lucruri cerem noi Marelui şi Bogatului nostru Împărat şi Stăpân, când El ar vrea şi ar avea atât de scumpe şi de multe bogăţii să ne dea!

Cine se roagă cu credinţă şi cu stăruinţă, cerând lui Dumnezeu darurile Sale cereşti şi veşnice? Cine cere înţelepciunea de a cunoaşte tainele adevărului Său? Cine cere darul cel scump al dragostei, al rugăciunii, al ajutorării altora, al milei de semeni, al iertării şi al smereniei? | Continuare »

SUFLET FERICIT

Traian DORZ

Suflet fericit cu Domnul,
care stai la pieptul Lui,
în adânca ascultare
ce-ţi tot spune,
ce-I tot spui?

Când în sfânta Lui iubire,
contemplându-L, te afunzi
în a Duhului răpire,
ce te-ntreabă,
ce-I răspunzi?

Când Se-apleacă drag spre tine
şi-a Lui Faţă cald priveşti,
în şoptiri de taine pline,
ce-ţi grăieşte,
ce-I grăieşti?

Când răpit în rugăciune
te înalţi în stări de rai,
cine-ar fi să poată spune
cât îţi dă
şi cât Îi dai!…

Rugăciunea curată

Părintele Dumitru Stăniloae

Sfântul Grigorie Palama cunoaşte o treaptă superioară teologiei negative un apofatism mai deplin şi mai existenţial, realizat prin rugăciunea curată. E un extaz al tăcerii interioare, o oprire totală a cugetării în faţa misterului divin, înainte de a coborî, în mintea astfel oprită de uimire, lumina dumnezeiască de sus.
Deci înainte de a ne ocupa cu treptele superioare ale cunoaşterii lui Dumnezeu prin tăcere completă şi prin vederea luminii dumnezeieşti, trebuie să ne oprim asupra rugăciunii curate. Rugăciunea, ea însăşi are mai multe trepte, fiecare corespunzând uneia dintre treptele urcuşului duhovnicesc pe care se află omul. Căci rugăciunea trebuie să însoţească permanent pe om în urcuşul său.
Făcând abstracţie de rugăciunea care cere bunuri materiale şi care este o rugăciune inferioară, am putea judeca progresul în rugăciunea vrednică de laudă după două criterii: după obiectul ei şi după concentrarea mai mult sau mai puţin desăvârşită, şi după starea de linişte a sufletului ce se roagă. În ce priveşte primul criteriu, Evagrie recomanda ca mai întâi să te rogi „ca să te curăţeşti de patimi, al doilea, ca să te izbăveşti de neştiinţă şi uitare; al treilea, de toată ispita şi părăsirea“. În generalitatea lor, aceste trei feluri de rugăciuni deosebite după cuprinsul lor ar corespunde cu cele trei faze ale urcuşului duhovnicesc: a purificării, a iluminării şi a unirii. În ce priveşte al doilea criteriu, pe orice treaptă, rugăciunea adevărată trebuie să tindă a ţine mintea nefurată de vreun gând, ori vreo grijă; în măsura în care reuşeşte să alunge mai deplin şi pentru mai multă vreme gândurile, e o rugăciune tot mai desăvârşită. | Continuare »

LUCRUL CU TARGA

Vorbirea fratelui Lupu Gavril la nunta de la Vălani – 20 mai 1979

Slăvit să fie Domnul!
Într-o adunare ca aceasta, Domnul Iisus vestea Cuvântul, aşa cum ni-L descrie Evanghelistul Luca atât de minunat…
Deodată apar patru oameni care aduceau pe o targă un om paralizat de mulţi ani… Cei patru l-au adus pe slăbănog cu toată dragostea şi cu toată iubirea, dându şi seama de neputinţa lui. El era în neputinţă să se apropie de Domnul… Dar ei, cei patru, scrie Cuvântul Domnului, au făcut o spărtură în acoperişul casei şi l-au coborât cu frânghii până în faţa Domnului Iisus. Şi Domnul Iisus, văzând credinţa celor patru, a celor care l-au adus pe slăbănog, l-a vindecat pe acesta.
Să ne cercetăm o clipă starea noastră în momentul acesta, după ani de umblare pe căile lui Dumnezeu.
Iubiţii şi scumpii noştri, parcă atâţia dintre noi suntem gata oricând să ur-căm şi să vestim Cuvântul lui Dumnezeu către alţii…
Atâţia dintre noi suntem gata oricând să dirijăm şi să conducem adunarea şi Lucrarea…
Dar câţi dintre noi cunoaştem lucrarea de a lua targa şi a-i duce la Mântui-torul pe cei slăbănogi?… În satele şi în oraşele noastre, în locurile în care ne-a aşezat Dumnezeu, câţi dintre noi ducem cu targa pe fraţii noştri bolnavi?…
Câţi dintre noi căutăm cu targa pe fraţii noştri căzuţi? | Continuare »

De ce noi nu putem?

Traian DORZ

De ce noi nu putem, Iisuse, al vieţii greu să-l biruim,
batjocorile şi prigoana mai răbdători să le primim?

De ce în valurile vieţii aşa uşor ne afundăm?
De ce ne copleşeşte somnul, de veghe când ne pui să stăm?

…Fiindcă noi privim la valuri şi nu pe Tine, Te vedem,
fiindcă ne culcăm alene şi nu cu Tine priveghem!

Fiindcă nu iubim ocara şi n-am dori să suferim;
cu toată lumea de păcate ne place-n pace să trăim.

De-aceea nu putem, Iisuse, să facem lucrul cel mai mic
şi în această tristă stare în veci nu vom putea nimic!

O, întăreşte-ne, Iisuse, şi ochii ţine-ni-i mereu
la Tine, Care eşti puterea şi biruinţa-n orice greu.

[La suferinţă am fost rânduiţi]

Traian Dorz, Porţile Veşniciei (fragment)

Toată istoria Bisericii şi a Bibliei este plină de martiri şi de mucenici chinuiţi de mâinile prigonitorilor lui Hristos, care mai de care mai sălbatic. Nici noi nu putem avea o altă soartă decât a lor, dacă mergem pe acelaşi drum cu ei. Soarta lui Iisus şi soarta alor Săi este normal să fie şi soarta noastră!

… Îndată ce credinciosul Domnului îi alungă hotărât şi pentru totdeauna de la el pe ademenitorii lui cei răi şi arată că vrea de acum cu tărie să-L urmeze pe Domnul şi Mântuitorul său Iisus Hristos, – vrăjmaşul satana porneşte împotriva lui o altă prigoană şi mai nimicitoare.

În astfel de vremi, cel prigonit are de obicei doar puţine locuri de scăpare. Unii credincioşi îşi caută, în prigonire, scăparea în adăpostul omenesc, – dar în felul acesta ei îi pun în primejdie pe cei care le-au arătat bunăvoinţă şi i-au adăpostit.
În zilele tiraniei, vrăjmaşul luptă cu toată armătura sa nedreaptă şi silnică. Şi nu se dă în lături de la nici o nelegiuire. De aceea credinciosul trebuie să ia şi el toate armele Duhului Sfânt, fiindcă bătălia va fi lungă şi grea. Dar izbânda i-o asigură Dumnezeu.

Unii credincioşi, în prigoană, caută adăpost fugind în pustie sau în depărtări. Dar şi acolo sunt alte primejdii şi necazuri, încât, până la urmă, omul regretă că n-a murit mai bine înainte de a fugi. Fericit acela care acceptă calvarul de la început, fiindcă această singură cale este cea potrivită pentru noi!
Unii credincioşi, în prigonire, îşi caută scăparea la bunăvoinţa vrăjmaşului – şi intră în robia lui, primind slujbele cele mai umilitoare şi josnice, numai pentru a şi putea scăpa viaţa asta mizerabilă. Dar condiţiile în care sunt siliţi pe urmă să trăiască îi dezgustă atât de adânc de ei înşişi, încât ajung să le fie silă de propria lor viaţă de târâtoare odioasă. Şi, neputând suporta nici conştiinţa care îi mustră şi nici condiţiile unei astfel de existenţe, de multe ori îşi sugrumă mai degrabă conştiinţa, ca să-şi salveze pântecul. | Continuare »

O nouă anti-lucrare

Am intrat în post şi se cade să ne rugăm unii pentru alţii…
Dar durerea unor constatări amare ne determină să aducem la cunoştinţă cititorilor că invinuirile unor site-uri ortodoxe cu privire la implicarea cântării Oastei Domnului în conferinţa preotului Constantin Necula – susţinută în cadrul grupării penticostale din Beiuş în data de 4 martie – sunt nefondate.
Încă o pată pe faţa Oastei este produsă de această diversiune! Câtă tulburare, chiar la începutul urcuşului spre Înviere…
Anunţul alăturat, face cunoscut faptul că în cadrul conferinţei se vor cânta din Cântările Oastei, dar nici un ostaş nu a fost în sală, preotul Necula fiind însoţit de studenţi ai Facultăţii de Teologie din Sibiu, nicidecum de ostaşi.
Am văzut printre participanti şi alţi preoţi, dar nici un ostaş. Oastea Domnului nu are nimic în comun cu încercările ecumeniste spre care o târăsc câţiva preoţi infiltraţi în fruntea ei de către unii ierarhi ecumenişti. Fronturile de fraţi nu recunosc aceste acţiuni.
Noi ne dezicem total de ele şi negăm preotului Necula şi mentorilor lui orice drept de a mai implica Lucarea Oastei în acţiunile lor particulare. Şi de a se mai implica ei în vreuna dintre acţiunile noastre. Prea mult noroi au aruncat pe obrazul Oastei… E o batjocură la adresa anilor de jertfă prin care au trecut înaintaşii acestei Lucrări, tocmai pentru a o păstra curată, jertfe de care ei fac uz în toate predicile lor.
Mai mult chiar considerăm că preotul Necula, care a conferenţiat cu binecuvântarea a doi ierarhi, a reprezentat Biserica Ortodoxă, nicidecum Oastea Domnului. Cântările invocate în anunţ au fost doar o diversiune, pentru a atrage cât mai mulţi participanţi. Ele au fost interpretate denaturat, în stil sectar, de către „departamentul muzical“ al penticostalilor respectivi. Nu de către ostaşi. | Continuare »

NIMENI N-O SĂ POATĂ SPUNE

Traian DORZ

Nimeni n-o să poate spune
că el n-a putut să vină,
că el n-a ştiut Cuvântul
şi el n-a putut să-l ţină,
– căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toţi Hristos.

Nimeni n-are să se poată
dezvinovăţi pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi şi-a face bine,
– căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toţi Hristos.

Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputinţă
a fost viaţa pământească
a trăi-o prin credinţă,
– căci la fel de generos
ne-a dat har la toţi Hristos. | Continuare »

IISUS A GĂSIT PE…

„A doua zi, Iisus a vrut să Se ducă în Galilea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: «Vino după Mine.»“

Dragostea nu stă în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în marele har că El ne-a iubit pe noi!
Toată mântuirea noastră de acum şi toată binecuvântarea veşnică ce va urma din aceasta se datoreşte în întregime lui Iisus.
Singurul nostru merit este că am întins mâinile să primim de la Domnul nostru Iisus Hristos această comoară nemaipo-menită…
ca să strigăm din adâncul prăpastiei pierzării să ne audă şi să ne scape, că ne-am lăsat ridicaţi pe umerii Lui, ca oaia cea pierdută, ca să ne readucă în staulul Său…

Totuşi ce mult este acest lucru! Cât de mulţi nu pot face şi nu fac nici atât! Ba încă se împotrivesc şi luptă contra mântuirii lor… Ce nenorocire este o astfel de stare! Slăvit să fie Domnul însă, căci mila şi iubirea Sa fac mereu totul pentru mântuirea noastră. Mereu acesta este harul: Iisus a găsit pe Petru şi pe Andrei, Iisus a găsit pe Iacov şi pe Ioan… (Mat. 4, 18-21). Iisus a găsit pe Levi, Iisus a găsit pe Pavel.
Iisus, pe ei, nu ei, pe El! Apoi, prin ei, Iisus a găsit pe cei din Ierusalim, din Roma, din Corint, din Asia, din Europa, din America, din Africa, din Australia… până la marginile pământului. Şi ale Bisericii Lui. | Continuare »

Alţii au suferit…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica I a Postului Mare – a Ortodoxiei

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi. (Evrei 11, 36-37)

În cartea «Actele Martirice», apărută în anul 1983 la Editura Cărţilor Bisericeşti, sunt prezentate pe larg nişte documente din vremea primilor creştini despre câteva astfel de pătimiri şi martirii pentru Hristos. Întocmai cum se arată în aceste versete din sfântul apostol de azi. Am dori ca toţi fraţii noştri să poată ajunge să citească această carte (care se poate găsi prin bibliotecile parohiale) pentru a se vedea nu numai cât de puternică trebuie să fie şi credinţa noastră, ca a lor, ci şi pentru a se convinge că în clipa cea hotărâtoare a suferinţei, care ne-o cere dragostea neclintită faţă de Hristos, puterea cea mare a lui Dumnezeu ne întăreşte şi pe noi, pe oricare, ca pe ei, în aşa fel încât nu există suferinţă ca să n-o putem suporta şi birui.
Dar pentru că ştim că cei mai mulţi dintre fraţi nu au avut şi poate nu vor avea posibilitatea s-o citească, am vrea să amintim aici câteva din numele acelor sfinţi şi martiri ale căror jertfe s-au adăugat la cele din Sfintele Scripturi. Şi ale căror nume împodobesc Istoria Bisericii şi panourile de onoare ale cerului.
În primul rând, este amintit martiriul Sfântului Policarp, episcopul Smirnei, ucis pentru Hristos în 23 februarie, anul 155. În cuvântul de început se scrie, între altele: „Fericite şi vrednice de laudă sunt toate muceniciile care s-au făcut după voia lui Dumnezeu… Într-adevăr, cine nu va admira curajul, răbdarea şi iubirea lor de Dumnezeu? Sfâşiaţi prin biciuiri, de li se vedea alcătuirea trupului lor până la venele şi arterele dinăuntru, ei au răbdat atât de mult, încât şi pe cei ce stăteau în jurul lor i-au făcut să plângă… iar ei au arătat atâta tărie sufletească, încât nici unul din ei n-a gemut… cei chinuiţi, dovedindu-ne tuturor că, în ceasul muceniciei, prea-vitejii martiri ai lui Hristos sunt ca şi dezbrăcaţi de trup… că Domnul Însuşi este de faţă şi vorbeşte cu ei“. | Continuare »

Se cerne…

Traian DORZ

Se cerne printre gratii zăpada viscolită
precum se cern pe tâmple şuviţele-argintii,
precum se cern pe suflet din viaţa răvăşită
regretul şi tristeţea supusei bucurii.
Trec anii rând pe rând etern
şi-n scurgerea-ncetinitoare,
pe ochi, pe gând, pe vis se cern
tăceri de dus şi de uitare.

Suntem de veacuri parcă aici între zăbrele,
de ne-am uitat şi fiii şi mamele cum sunt,
de nu mai ştim cum este un liber cer cu stele,
de nu mai ştim de-i soare sau plouă pe pământ…
Suntem bătrâni, dar nu mai ştim
nici nu vedem la noi schimbarea,
spre locurile ce iubim
de mult am şi uitat cărarea… | Continuare »

Mănăstirea Bănceni – filmul FORPOST / Fortăreaţa străbună

An de an revedem locurile dragi: Bănceni, Boian, Molniţa (Ucraina)…
Dar parcă niciodată nu ne e îndeajunsă încărcătura de har, de pace, de aşezare sufletească, de rai, cu care revenim de acolo.
Să le vizităm din nou – chiar şi aşa virtual – pentru a ne ţine viu mereu şi mereu dorul de curăţie, de dezlegare de tot ce e lumesc şi trecător, luptând cu îndrăzneală pentru dobândirea iubirii de aproapele.

Omilia despre profetul Iona şi despre post

Sfântul Ioan Gură de Aur

Fost-a cuvântul Domnului către Iona: „Scoală-te şi mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona l, 1-2). Dar ce trebuia el să vestească acolo? El trebuia să strige: „încă trei zile şi Ninive se va prăpădi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, porunceşti să se vestească mai înainte nenorocirea pe care voieşti să o trimiţi ? Răspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca să nu fac ceea ce am poruncit să se vestească”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a ameninţat şi cu iadul, pentru ca să nu ne arunce în iad. El zice către noi cam aşa: „Teme-te de cuvintde, şi nu vei tremura de fapte”.
Însă pentru ce oare hotărăşte El un termen aşa de scurt de iertare ? Pentru că tu să cunoşti fapta cea bună a ninivitenilor, care în aşa de puţine zile s-au pocăit de aşa de multe păcate şi le-au stârpit. Totodată, trebuie să te minunezi de îndurarea lui Dumnezeu, căreia i-a fost de ajuns o pocăinţă atât de scurtă pentru atât de multe păcate; de aceea tu nu trebuie să cazi în deznadejduire, măcar de ai fi săvârşit mii de păcate. Precum un om leneş şi delăsător, care, deşi are timp de pocăinţă, totuşi nu săvârşeşte nimic însemnat, ci din uşurătatea minţii, întârzie de a se împăca cu Dumnezeu; pe când dimpotrivă, cel râvnitor şi dispus la pocăinţă, în timp scurt poate face îndestulare pentru pacatde multor ani.
Nu s-a lepădat oare Petru de Domnul de trei ori ? Şi a treia oară n-a făcut el oare aceasta cu jurământ ? Nu s-a temut el oare de vorbde unei slujnice nebăgate în seamă ? | Continuare »

DOAMNE, CUM AM ÎNDRĂZNIT?

Traian DORZ

Doamne, cum am îndrăznit
să cad lângă Tine
când păcatul s-a-ncălzit
moleşit spre mine?
Doamne, cum nu s-a deschis
vatra să ne-nghită
când, în faţa Ta, am zis
DA către ispită…

Nu-mi ştiam păcatul meu
ieri făcut spre soare,
n-am căzut destul de greu
ieri spre sărbătoare?
– trebuia şi-un alt păcat
să-l fac, şi spre lună,
să-mi calc şi-al meu post curat,
– două împreună?
Cum credeam că n-ai să-mi vii
chiar atunci la mine,
cum credeam că n-ai să ştii
ce fac lângă Tine?
– Doamne, cum nu s-a deschis
noaptea să ne-nghită
când, în faţa Ta, am zis
DA către ispită!

AI MILA NOASTRĂ

Ai mila noastră, Doamne, atunci când Tu lucrezi
spre binele iubirii ce-o binecuvântezi;
învaţă-ne răbdarea şi-ncrederea tăcând,
ca să-Ţi vedem minunea şi dragostea lucrând.

Ai mila noastră, Doamne, când, după ce-am cerut,
Ţi-mpiedicăm lucrarea cu plânsul prea durut;
învaţă-ne-nfrânarea şi postul suferind,
la sfânta Ta răbdare cu-ncredere privind.

Ai mila noastră, Doamne, când lupta e în toi,
coboară-Te şi creşte puterea sfântă-n noi,
învaţă-ne-aşteptarea pe cruce şi pe jar,
căci este-un preţ de jertfă pe orişicare har.

Ai mila noastră, Doamne, tot timpul cât lucrezi
spre binele iubirii ce-o binecuvântezi,
învaţă-ne Cântarea, oricât de greu plângând,
în dulcea noastră taină crezând, crezând, crezând… (Traian DORZ)

Adeseori

Adeseori ţi-ncepe ziua cu nori şi fulgere şi ploi,
De crezi că n-ai să-i treci hotarul, învins de valuri şi noroi.
Dar sub vâltoarea neguroasă vreun fir de rază tot va fi
Şi-adânca nopţii-nvolburare cu Domnul o vei birui.

Când drumul vieţii din pruncie ţi-e tot cu umbre negre nins
Şi ţi se pare că deodată al tău destin pe veci e stins,
Din valea umbrei morţii vine, când nu te-aştepţi, un suflu blând
Şi ţi se va întoarce-n cântec tot ce ţi-ai petrecut plângând.

Când zorii albi ai biruinţei îţi par şi mai îndepărtaţi
Şi-ţi pare mai apăsătoare singurătatea între fraţi,
Şi-n lupta sfântă tot mai fără viteji eroi înaintezi,
Priveşte liniştit în faţă pe mii de-naintaşi să-i vezi.

Tot ce îţi pare azi că-i noapte sau vifor, sau abis pe drum,
Tot ce crezi deseori că este doar al păcatelor sugrum,
E doar nemarginea iubirii cu care Domnul te-a cuprins
Ca să ajungi, trecând prin toate, viteaz, puternic şi ne-nvins.

Căci Dumnezeu nu va rămâne dator la nimeni până-n veci.
Tot hăul peste care astăzi cu-atâta greu de-abia de treci,
Şi-ale virtuţilor fărâme – şi-abia dorinţă dacă sunt –,
Pe toate-n dulcea Lui iubire le schimbă în ceresc veşmânt.

O, sufletul meu singuratic, rămas pribeag prin lumea rea,
Nu deznădăjdui pe cale, căci toată lupta asta grea
Îşi are aura ei sfântă şi răsplătirea-n cerul drag.
Rămâi, răbdând, lipit de Domnul şi sub biruitoru-i Steag!

Vlad Gheorghiu