RĂSĂRIT-A LUMII LUMINA CUNOŞTINŢEI

RĂSĂRIT-A LUMII LUMINA CUNOŞTINŢEI

Era noapte când S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Era noapte nu numai în peşteră, ci şi în suflete. O noapte de necunoştinţă şi păcate stăruia în lume.
Iisus Mântuitorul a venit în noaptea aceasta cu o lumină mare. „Pentru milostivirea Dumnezeului nostru, ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime… ne-a cercetat răsăritul cel de sus, ca să lumineze pe cei ce şedeau în umbra morţii şi întunericului” (Lc 1, 78).
De 19 veacuri a răsărit acest „Soare” de sus… de 19 veacuri a răsărit „lumina lumii” (In 8, 12) şi totuşi lumea de azi dibuie în întuneric şi pieire.
De ce? Pentru că omenirea şi oamenii n-au primit lumina cea de sus. „Lumina a venit în lume, dar osânda aceasta este, că oamenii iubiră – şi iubesc – mai mult întunericul” (In 3, 19). Oamenii urăsc lumina, pentru faptele lor cele rele (In 3, 20).
Iisus a adus în lume „lumina cunoştinţei”; a adus „cunoştinţa mântuirii” (Lc 1, 77). Proorocii au profeţit că, după ce Se va naşte „Fiul”, „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului” (Is 11, 5-10).
Din lumea de azi lipseşte însă această cunoştinţă. Ceea ce lipseşte lumii de azi | Continuare »

A Ta Naştere, Iisuse

Traian DORZ

A Ta Naştere, Iisuse,
fă-ne-o Praznic Luminat,
adă peste lumea-ntreagă
tot ce îngerii-au cântat;
tot pământul fă s-ajungă
plin de al păcii sfânt fior,
calda ei bună voire
las-o-n suflet tuturor.

Astăzi S-a Născut Hristos,
Mesia, Chip Luminos,
lăudaţi, şi cântaţi,
şi vă bucuraţi…

Doamne, între-ai Tăi fă pace,
fă s-ajungem să-i vedem
una, toţi cântând ca-n jurul
Ieslei de la Betleem;
izbăviţi de tot ce-i zbucium
şi-ntristare dintre fraţi,
să-nălţăm cu toţi spre Tine
inima despovăraţi.

Adă, Doamne, Ziua-n care
lumea-ntreagă un singur cor,
într-un singur Mare Praznic
Fericit al tuturor,
să-nălţăm toţi către Tine,
într-un cuget, şi-ntr-un gând,
şi-ntr-un glas cu cei din ceruri,
Imnul Naşterii, cântând…

Jos pe paie-n stăuraș

1 nasterea DomnuluiJos pe paie-n stăuraș,
S-a născut un Copilaș
Cu aură de-mpărat,
Dar cu spini încununat.

Ca s-adoarmă-ncetișor
Pe paie de fân, ușor
Maica sfântă-L legăna
Și duios colind cânta:

Dulce copilașul meu,
Lerui ler, de gerul greu,
Și de foame, și de vânt,
Eu Te apăr pe pământ.

Dar de dușmanii cei răi,
De scuipări și de bătăi,
Și de crucea Ta cea grea
Nu Te scapă nimenea…

C-ai venit, lacrimă-n ger,
Un copil plăpând, stingher…
Dar pe cruce răstignit
Lumea-ntreagă-ai mântuit.

Lidia Hamza

UN DAR DE CRĂCIUN

UN DAR DE CRĂCIUN

Cel mai mare şi mai minunat dar de Crăciun, care ne-a fost dat o dată pentru totdeauna nouă, tuturor oamenilor, de către Dumnezeu Tatăl, a fost Fiul Său cel preaiubit, după cum a fost profeţit de demult în vechile Scripturi şi cum scrie evanghelistul Vechiului Testament, Isaia, în capitolul 9, versetul 6: „Un Fiu ni S-a dat”. Praznicul luminat al Naşterii Domnului Hristos să ne aducă aminte de-acest minunat dar profeţit nouă cu veacuri şi veacuri înainte. Şi, în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi toţi să îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei taine şi a nebănuitului de mare dar din ieslea Betleemului, cu inimile pătrunse de însemnătatea aceasta cutremurătoare. Să auzim glasul Proorocului Isaia care, din negura strălucitoare şi-ndepărtată a celor [aproape] trei mii de ani de-atunci, strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi adevăr minunat: „Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat. Domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii” (Isaia 9, 6). Harul harurilor veşnice care i-a luminat profetului ceresc ochii şi sufletul i-a arătat cu mai mult de şase sute de ani înainte ieslea Betleemului şi taina cutremurătoare a întrupării lui Dumnezeu. Privind minunea şi pătruns până în străfunduri de marele ei înţeles, Profetul Isaia a strigat: „Un Copil ni S-a născut!”. | Continuare »

CEVA DESPRE POSTUL CEL ADEVĂRAT

BalaamÎn Biblie este o întâmplare cu tâlc şi învăţătură despre cum trebuie să fie postul cel adevărat.
Când Balaam mergea supărat pe drum, asina s-a întors spre el şi l-a întrebat: „De ce mă baţi?”. „Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ. Domnul a deschis gura măgăriţei şi ea a zis lui Balaam: «Ce ţi-am făcut eu ţie de m-ai bătut de trei ori?»” (Num 22, 27-28).292
Adică întrebarea asinului mergea cam aşa: „Stăpâne, eşti supărat?… De ce mă baţi pe mine?… Ce am eu cu supărarea ta?… De ce mă baţi pe mine pentru supărarea ta?”.
Întrebarea aceasta era la locul ei, căci el, asinul, nu era vinovat. El îşi făcea datoria de animal ascultător. Vinovat era Balaam, care mergea pe un drum contra voinţei lui Dumnezeu.
Cam aşa merge, de multe ori, şi cu postul nostru. Împuţi¬năm „asinului” (corpului) nostru mâncarea, îi mai dăm şi câte un băţ, să fie ascultător şi smerit. Şi e bine aşa, că îl ţinem în frâu cu postul. Cum zice şi Apostolul Pavel: „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în frâu” (I Cor 9, 27).
Numai cât, de cele mai multe ori, ne batem „asinul” (corpul) în zadar. Îl batem în zadar, câtă vreme şi noi, ca Balaam, mergem pe un drum care nu este după voia lui Dumnezeu, câtă vreme răsuflă din noi şi pe vremea postului: ura, minciuna, piz¬ma, răutatea, sudalma etc. Ne canonim corpul, dar nu şi inima. | Continuare »

COLINDE 1996 – Corala TIMOTHEOS

Nasterea-Domnului_73