Traian Dorz – HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditații la Apostolul din Duminica a 25-a după Rusalii

Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o (Efeseni 4, 1).

TDorz1Când moşteneşti o casă gata de la nişte părinţi care au clădit-o cu mâinile şi cu sudoarea lor, nu poţi şti să preţuieşti aşa cum se cuvine casa în care stai.
Când intri în stăpânirea unei vii sădite de-a gata şi te bucuri de culesul îmbelşugat al unor roade la care alţii au muncit şi au asudat, nu poţi şti niciodată preţui cum se cuvine rodul de care te bucuri.
Şi dacă nu ştii cât de greu se construieşte o casă, dacă nu ţi-au sângerat picioarele tale cărând pietre şi mâinile tale cioplind lemne…
dacă nu te-ai culcat flămând pentru a cruţa un ban şi dacă nu ţi-ai chinuit nopţile gândindu-te cum să-ţi plăteşti datoriile,
dacă nu ai umblat zdrenţuit şi tremurând, ori nespălat şi zdrobit de oboseală, plătind cu griji, cu dureri, cu lacrimi, cu sudoare şi cu sânge, atunci nici nu-ţi pasă prea mult de acoperişul casei ce se strică şi nici de gardul viei ce se rupe…

Când nu tu ai muncit să câştigi sufletele care sunt în biserica şi în adunarea în care ai venit tu la toate de-a gata, ce-ţi pasă ţie de cei care au muncit acolo?
Când nu ţi-ai lăsat tu odihna ta, mâncarea ta, lucrul tău, ca să te duci să cauţi nici un suflet pierdut, să stărui de el zile şi luni spre a-l aduce la Hristos, ce-ţi pasă ţie dacă se pierde sau nu?
Când nu-ţi urmăreşti decât foloasele tale, comoditatea ta, ambiţiile tale, puţin îţi pasă, puţin te doare, puţin suferi că lucrarea aceea se dărâmă, se ruinează, se pierde… | Continuare »

atanasie todoranFragment dintr-un cuvânt de învăţătură a IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

IPS Bartolomeu a evocat momentul în care Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu, în vârstă de peste o sută de ani, a apărat, cu preţul vieţii, credinţa ortodoxă, opunându-se trecerii a peste 2.250 de soldaţi grăniceri de la Ortodoxie la greco-catolicism la porunca generalului Bukow:

Nu vreau să repovestesc viaţa lui Atanasie Todoran, dar vreau doar să accentuez un lucru: că omul acesta a fost de neclintit; un ţăran – dacă ar fi să-l comparăm cu Horea, potrivit unui poet Aron Pătruş – „Ţăran de cremene, / Cum n-a fost altul să-i semene”.

A fost militar o viaţă întreagă şi ştia ce înseamnă nesupunerea faţă de legile militare. Atunci când, în data de 10 mai 1763, a apărut călare, la vârsta de 104 ani, şi, în urma unei scurte cuvântări, denunţând-o pe împărăteasa de la Viena, că a minţit, că nu şi-a ţinut promisiunile faţă de români, inclusiv şi cea mai principală – aceea de a-şi păstra credinţa ortodoxă, le-a poruncit: „Jos armele!!!”
A fost un moment de umilinţă pentru generalul Bukow, cel de tristă şi sinistră amintire, dar şi pentru împărăteasa Austriei. Consecinţa a fost condamnarea la moarte a celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai şi distrugerea mănăstirilor din Ardeal, cărora li s-a dat foc”.

Mitropolitul Clujului a citit sentinţa prin care, în secolul al XVIII-lea, împărăteasa Austriei l-a condamnat la moarte pe Tănase Tudoran (Atanasie ) prin tragere pe roată, după ce ţăranul din Bichigiu, militar de carieră, a îndemnat soldaţii să nu renunţe la credinţa lor.
“Dragii mei, aş vrea să închei cu o mărturie a lui George Bariţiu care sună aşa: „Umbra ta, Todorane, să-i înveţe pe toţi daco-romanii a cunoaşte ce este stăruinţa şi perseverenţa în credinţă şi ce înseamnă să aibă cineva caracter în orice poziţie socială s-ar afla!”.

Acela care istoriseşte lucrurile lui Dumnezeu şi face din Domnul bucuria şi veselia inimii sale, acela nu numai că se păstrează într-o stare de unire sfântă şi apropiat de Dumnezeu – pe care tocmai prin slujirea aceasta a lor o au şi îngerii –, ci înaintează mereu în această sfântă unire, bucurându-se tot mai din plin de părtăşia cerească, încă din viaţa lui de pe pământ. (Traian DORZ)

Traian Dorz, din «Zile şi adevăruri istorice» (fragment)

Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.
Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei
. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).

Când am terminat de spus aceste lucruri, am încheiat zicând:
Fraţilor, cu mâna dreaptă pe conştiinţa mea, pe care m-am străduit să mi-o păstrez curată înaintea Mântuitorului şi Judecătorului meu Iisus Hristos şi înaintea Lucrării Oastei Lui, faţă de învăţătura şi de credinţa pe care am primit-o din cea dintâi clipă a intrării mele în această sfântă Lucrare a lui Dumnezeu, cu mâna deci pe conştiinţa mea – vă declar aici solemn că întocmai aşa învăţ şi cred şi acum. Şi semnez aceste adevăruri de credinţă întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 8 iunie 1930, Ziua Rusaliilor intrării mele în Oastea Domnului.
Şi întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 12 septembrie 1937, împreună cu Părintele Iosif şi cu cei peste cinci sute de fraţi care erau acolo, dintre care unii trăiesc şi azi.
Şi întocmai cum le-am semnat cu lacrimile legământului meu din 12-16 februarie 1938, lângă sicriul sfântului profet de la care le-am învăţat.
Şi tot aşa vă declar şi acum că voi crede şi voi învăţa în această sfântă Lucrare până la moartea mea. Dar şi că voi rupe-o cu toţi acei dintre voi care se alipesc de învăţături sectare. | Continuare »

10_invierea-fiicei-lui-iairParintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Vrednici de iubire şi dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos!

Zice o mărturie sfântă, pe care o citim noi la începutul Sfintei Liturghii, după Ectenia a III-a: “… Dându-ne în veacul de acum cunoştinţa adevărului, iar în cel ce va să fie, viaţa veşnică”. Aşa începe orice înfăptuire: întâi cunoştinţa, gândirea, sensul faptului, apoi împlinirea; cunoştinţa adevărului, apoi viaţa veşnică. Iei cunoştinţă de adevăr şi apoi îl împlineşti în viaţă. Aşa şi în Liturghie: în prima parte se citeşte Evanghelia, apoi se săvârşeşte jertfă, când auzim însuşi cuvântul Mântuitorului: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”. Prin cuvântul Lui şi prin chemarea Duhului Sfânt de către preot, în altar: “Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri şi fă adică pâinea aceasta cinstit trupul Hristosului Tău şi ce este în potirul acesta scumpul sânge al Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”.
Creaţia, viaţa, toate aşa se împlinesc. De aceea cuvântul rostit, predica, e înainte de dumnezeiasca Împărtăşanie. Şi corul a pregătit-o: “Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va grăi lauda Ta” – din cuvântul Psalmistului. Aşa ne rugăm şi acum: să deschidă bunul Dumnezeu buzele noastre şi gura noastră să grăiască lauda Lui; iar inimile să asculte. | Continuare »

Ce cutremurătoare este influența duhurilor rele asupra omului, chiar când acesta crede că se joacă cu ele…
Am intrat într-o zi de 31 octombrie, la o clasă, pentru a-mi susține ora de Religie.
M-au întâmpinat elevii, toți mascați, pentru că aveau în ziua aceea, la o altă oră, o activitate de Hallowen.
Eu nu am putut face rugăciunea de la începutul și de la sfârșitul orei cu elevii mascați! Am parcurs ora, am predat lecția care trebuia, dar rugăciune nu am putut face! Și timp de 15 minute din oră le-am explicat copiilor de ce nu ne-am putut ruga împreună. Cei mai mulți au înțeles, s-au rușinat, stăteau mai mult cu capul în jos. Dar aș fi dorit din suflet ca măcar unul să-mi ceară voie la baie, ca să se spele pe față! Dar nu puteau. Îi mascase profesoara care dorea sa susțină activitatea de Hallowen, și nu puteau să o refuze.
– Doamna, iertați-ne, noi nu am știut!…
E adevărat. Sunt doar niște copii care îi imită pe adulți.

Cum poți numi această zi o „sărbătoare“? Cum poți, creștin fiind, să-l sărbătorești pe cel rău? Să sărbătorești ceva rău, să sărbătorești Răul?
E ca și cum te-ai bucura că vine moartea, ai chema-o și ai sărbători aceasta, deși tu nu ești încă pregătit pentru veșnicie.
Susținătorii acestei „sărbători“ aduc un argument de-a dreptul halucinant: sărbătoarea tuturor sfinților, care este prevăzută în calendarul catolic pe 1 noiembrie.
Dar noi nu suntem catolici! Biserica Ortodoxă sărbătorește strămoșii în Duminica lăsatului sec de carne a Postului Mare (Moșii de iarnă) și toți sfinții în prima duminică după Rusalii (Moșii de vară)! Și nimeni nu îndrăznește să profaneze cele două zile în care noi ne cinstim străbunii. Ci le cinstesc așa cum se cuvine: la biserică!
Noi nu ne sărbătorim sfinții mascându-ne în strigoi, în ființe ciudate, îmbrăcate ciudat, arătând ciudat, cât mai fioros adică!
Noi nu ne sărbătorim sfinții cu „sânge“ șiroind pe fețe, cu dovleci tăiați în forma fioroase, și mai ales noaptea, cu bufnițe și ciori, cu haine pictate în scheleți, cu măști cât mai înfiorătoare!…
Ci prin Sfânta Liturghie (unde îi pomenim și pe strămoși la Sfântul Jertfelnic), împărtășindu-ne din Trupul și Sângele lui Hristos. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din duminica a 22-a după Rusalii

Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă (Galateni 6, 15).

Iată unicul lucru care are preţ în faţa lui Dumnezeu. Iată marea condiţie a mântuirii. Iată singurul fel în care putem deveni oameni din casa lui Dumnezeu, fii ai Lui, moştenitori ai Lui, plăcuţi şi iubiţi ai Lui. Făptura cea nouă, omul cel nou.
Tăierea împrejur era în Vechiul Testament ceea ce este botezul în Noul Testament. Era poarta de intrare în poporul lui Dumnezeu. Era actul prin care omul devenea membru de drept al poporului ales înaintea Domnului.
Tăierea împrejur era un act cerut de Dumnezeu, şi, la locul său şi la vremea sa, el a avut o mare valoare înaintea Domnului, fiindcă dacă n-ar fi avut această valoare Cuvântul Domnului nu l-ar fi cerut.
Totuşi pe măsură ce dragostea lui Dumnezeu şi harul Său faţă de noi au făcut şi fac mereu noi lucrări tot mai mari, tot aşa şi dragostea noastră faţă de El trebuie să depăşească mereu faptele noastre din trecut.
Şi, după cum cele aduse de către Avraam sau Moise au fost depăşite de cele aduse de Hristos, tot aşa condiţiile primirii şi ale păstrării acelora au fost depăşite de condiţiile mai noi cerute de harul mântuirii aduse de Hristos Iisus Domnul nostru…
Şi, după cum tăierea sau netăierea împrejur era depăşită în importanţa ei de condiţia făpturii celei noi, tot aşa şi forma văzută a botezului în sine nu-i de-ajuns pentru mântuirea sufletului, ci condiţia neapărat trebuincioasă rămâne tot aceeaşi pentru fiecare suflet care doreşte cu adevărat mântuirea sa, şi anume: făptura cea nouă, omul cel nou, omul cel duhovnicesc ieşit din naşterea din nou. | Continuare »