Scopul vieţii creştine

Sfântul Serafim de Sarov

„Era joi“, scrie Motovilov. „Ziua era posomorâtă. Stratul de zăpadă măsura 20 de centimetri; fulgi uscaţi şi tari cădeau abundent din cer, atunci când Sfântul Serafim şi-a început conversaţia cu mine, pe un câmp din apropierea chiliei sale, de cealaltă parte a râului Sarovului, la poalele dealului ce se coboară spre mal. Mi-a spus să şed pe buturuga unui copac pe care tocmai îl tăiase şi s-a aşezat înainte-mi.“

„Domnul mi-a arătat“ spuse marele Stareţ (bătrân), „că în copilărie aţi avut o puternică dorinţă de a cunoaşte scopul vieţii creştine, şi că aţi întrebat, mereu, multe persoane duhovniceşti despre acesta“.

Trebuie să recunosc că de la vârsta de 12 ani acest gând m-a măcinat continuu. De fapt, am întrebat mulţi preoţi despre el, dar răspunsurile lor nu m-au satisfăcut. Acest lucru nu avea de unde să fie ştiut de bătrân.

„Dar nimeni“, continua Sfântul Serafim, „nu v-a dat un răspuns potrivit. Vi s-a spus: “Mergi la biserică, roagă-te lui Dumnezeu, păzeşte poruncile Domnului, fă fapte bune – acesta este scopul vieţii creştine”. Unii au fost chiar indignaţi de faptul că vă măcină o asemenea curiozitate profană şi v-au spus: “Nu cerceta lucruri care te depăşesc”. Dar nu v-au explicat aşa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim vă vă explică care este cu adevărat acest scop.
Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte practici creştine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine. Deşi este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui ţel, adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere, pomeni şi toate faptele bune săvârşite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Ţineţi minte vorbele mele, numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârşit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplată în viaţa viitoare, nici harul Domnului în viaţa aceasta. | Continuare »

VENIŢI TOŢI SĂ-I CEREM

Traian DORZ

Veniţi toţi să-I cerem Duhului Ceresc
roadele Lui sfinte care ne lipsesc!

Duhule Preasfinte, umple-ne mereu,
ca s-aducem roade pentru Dumnezeu.

Fă viaţa noastră vasul Tău divin
unde-a Tale daruri să le pui din plin.

Harul rugăciunii, mila de cei goi,
duhul umilinţei pune-le în noi!

Căile curate fă-ne să umblăm,
pe Iisus ce Vine noi să-L aşteptăm.

Căci întotdeauna de vom fi aşa,
vom putea fi vrednici de răsplata Sa.

Arătarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament

Preot Iosif TRIFA, «DUHUL SFÂNT»

Şi acum să trecem la  partea cealaltă: despre cum S-a arătat Duhul Sfânt în lume.
La facerea lumii, erau de faţă toate Trei Persoanele din Sfânta Treime. Acolo era „Cuvântul”, Dumnezeu-Fiul, „fără de Care nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut” (In 1, 3). Iar „Duhul Se mişca pe deasupra apelor” (Fac 1, 2). La facerea omului au lucrat toate trei Persoanele din Sfânta Treime; de aceea se zice în Biblie: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac 1, 26).

După căderea omului şi a omenirii, Dumnezeu-Tatăl ne-a făgăduit trimiterea Fiului şi a Duhului Sfânt. Dumnezeu-Fiul ni S-a făgăduit îndată după căderea lui Adam, ca Cel Ce va zdrobi capul şarpelui (Fac 3, 15), iar Dumnezeu-Duhul Sfânt ni S-a făgăduit, tot la început, prin cuvintele: „Şi voi trimite Duhul Meu în voi” (Ezec 37, 27). Dar, pentru venirea şi primirea Fiului, a trebuit o pregătire de mii de ani; şi pentru venirea şi primirea Duhului Sfânt, la fel. Vechiul Testament este o pregătire pentru venirea şi primirea Fiului, iar Noul Testament este o pregătire pentru venirea şi primirea Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt Se arată ici şi colo şi în Vechiul Testament. Îl vedem oriunde-i vorba de aleşii Domnului şi de biruinţe su­fleteşti. Îl vedem coborându-Se peste cei şaptezeci de bătrâni din tabăra lui Moise (Num 11, 16). Îl vedem coborân­du‑Se peste jertfa lui Ilie, în chip de foc (III Rg 18, 38). Îl vedem coborân­du‑Se peste Elisei, după înălţarea lui Ilie (IV Rg 2, 9), Îl vedem coborându-Se peste David, când era în luptă cu Goliat: „Duhul Domnului a venit atunci peste David” – spune Biblia [I Rg 16, 13 (I Sam 16, 13)]… ÎI vedem coborându-Se peste Samson, când era în luptă cu puiul cel de leu. „Duhul Domnului a venit atunci peste Samson”, spune Biblia (Jud 14, 6)… şi alte multe locuri. | Continuare »

Duhule Preasfinte

Duhule Preasfinte, Doamne,
Viu Izvor de sfântă viaţă,
glas de rugă ’nalţ spre Tine
în această dimineaţă.
Sfinte Duh, Izvor de pace,
de lumină şi putere,
morţilor Tu dai viaţă,
orbilor le dai vedere.

Mană de cereşti belşuguri,
Taină veşnică ce-adapă
setea sufletelor care
caută sfânta vieţii Apă,
Duh de foc ce dezmorţeşte
din îngheţuri de păcate
sufletele adormite,
cugetele sugrumate,

Tu faci a’ căinţei lacrimi
ochii vinovaţi să plouă,
Tu aduci în viaţa-ntoarsă
primăvara vieţii nouă,
Tu trezeşti mustrări amare
credinciosului când iară,
părăsind pe Domnul, cade
în păcat a doua oară; | Continuare »

CÂT DE TRECĂTOR

Traian DORZ

Cât de trecător e ceasul
care-l poposim aici,
totuşi ce pândit ne este
de dureri şi inamici.
Ce puţin ştim ce e bine
– şi chiar din acest puţin
ce puţini aleg ce-i dulce
şi ce mulţi aleg venin!

Ce puţini ştiu când e vremea
şi ce mulţi văd când s-a dus,
cât de trist e să vezi ziua
numai când e la apus,
ce amar e să vezi toate
numai când sunt prea târzii;
mântuirea cea pierdută
e mai dureros c-o ştii.

Suflet preaiubit, nu-ţi pierde
ultimul minut de har,
vino să-L primeşti pe Domnul
că-n curând va fi-n zadar.
Ceasul tău e pe sfârşite,
poate-i ultimul minut,
– vino, că-n zadar vei merge
după ce va fi trecut!

CUM S-A ALES LUPUL PRIMAR…

Preot Iosif TRIFA, din POVESTIRI RELIGIOASE

Lupul se duse odată la leu, regele animalelor, şi-l rugă să-l pună primar peste oi. În acelaşi timp, trimise şi pe vulpe ca să pună o vorbă bună pe lângă leoaică.
– Nu se poate, lupule, răspunse leul, să fac acest lucru numai pe răspunderea mea. Voi aduna la sfat fiarele pădurii, să aud şi părerea lor.
Şi fură adunate la sfat toate animalele sălbatice. Nimeni nu vorbi de rău pe lup şi toate votară pentru el, şi-l aleseră primar la oi. Numai oile n-au fost întrebate. Leul uitase să le cheme şi pe ele la alegere…

Mai repede, Iisuse

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

Din starea fericită a unirii cu Hristos, sufletul credincios nu doreşte nimic mai mult decât ca, la venirea Lui, să fie aflat în starea de curăţie şi de sfinţenie, vrednic de a putea fi aşezat lângă El, la masa fericită şi n cămara nunţii cereşti. Din această stare, sufletul n-are altă rugăciune mai fierbinte decât ca această unire pe totdeauna cu Domnul lui, în dragostea sa cerească, să fie cât mai curând şi cât mai fericită.
Credinciosul simte că în lume îl pot pândi şi ispiti multe păcate. De aceea doreşte să se scape din aceste primejdii cât mai repede, spre a fi pe totdeauna numai cu Domnul şi numai cu iubirea.

Mai repede, Iisuse,
înalţă-ne spre Ţel,
cu ochii tot mai tineri
şi inima mai trează,
să fim cu bucurie
îmbrăţişaţi la fel
de slava ce ne-atrage,
legaţi de-aceeaşi rază.

Ne treci de munţii negri
în veşnicul hotar
cu-ntinderile albe
de lanuri de lumină;
prin apa-ntineririi,
ne treci spălând în har
aripile, de zgură,
şi buzele, de tină. | Continuare »

Rugăciunea Domnului Iisus Hristos (IOAN 17, 1-26)

Traian DORZ,  (Partea a III-a)

Mă rog şi pentru toţi cei câţi în lume
vor crede-n Mine prin al lor cuvânt,
Mă rog ca toţi să fie una, Tată,
aşa cum Eu cu Tine una sînt.

Şi ei în Noi deplin să fie una,
să creadă lumea că Tu M-ai trimis,
Eu le-am dat slava care Tu Mi-ai dat-o,
ca ei să fie una, cum ai zis.

Să fiu în ei precum Tu eşti în Mine,
spre-a fi şi ei uniţi desăvârşit,
să vadă lumea că-s trimis de Tine,
că-asemeni ca pe Mine i-ai iubit.

Vreau, Tată, ca acolo unde Eu sunt
să fie şi-acei ce M-au cunoscut,
să-Mi vadă slava care Tu Mi-ai dat-o,
căci M-ai iubit nainte de-nceput. | Continuare »

FRUMOS E VIITORUL

Traian DORZ

Frumos e Viitorul spre care vă-ndreptaţi,
voi, cei ce cu credinţă şi dragoste luptaţi!
Frumoasă este-n Ceruri ca soarele frumos
cununa ce v-aşteaptă, viteji ai lui Hristos!

Frumoasă e Lucrarea în care-aţi fost chemaţi
şi numele, şi haina, şi steagul ce-l purtaţi,
frumos să-i faceţi lucrul, s-aduceţi rod frumos;
acei ce nu fac astfel nu-s vrednici de Hristos!

Frumoasă e Credinţa pe care-o apăraţi,
Nădejdea şi Iubirea pe care le cântaţi,
frumos e Adevărul vestit de voi frumos,
trimişi ce duceţi lumii Solia lui Hristos!

Frumoasă-i Veşnicia în care-o să intraţi,
voi, cei ce pân’ la moarte frumos o să luptaţi!
Frumos în veci e Cerul sfârşitului frumos,
nebănuită slavă v-aşteaptă la Hristos!

Părintele Mihail Jar a fost hirotonit episcop de Bănceni şi vicar al Episcopiei Cernăuţilor

În ziua de 22 mai 2012, IPS Vladimir al Kievului şi întregii Ukraini a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica Mănăstirii Sfânul Pantelimon (cu hramul Botezul Domnului). După Sfânta Liturghie, soborul de arhierei a hirotonisit în episcop de Bănceni şi vicar al Episcopiei Cernăuţilor pe arhimandritul Longhin (părintele Mihail Jar), stareţul mănăstirii Înălţarea Domnului din Bănceni. Evenimentul a avut loc în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ukrainene din 8 mai 2012. (Sursa: fotolitopys.in.ua)

CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978

Domnul Iisus a zis: „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare” (Mt 7, 24-27).

Slăvit să fie Domnul!
Ce mare har este să asculţi Cuvântul lui Dumnezeu!
Înainte de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, nu era soarele, nu era lumea. Când s a auzit pentru prima dată: „Să fie lumină!”, prin Cuvânt a fost!
Înainte de a auzi noi Cuvântul lui Dumnezeu, inima noastră era pustie şi întunecoasă. Dar prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a făcut lumină în sufletele noastre.
Ne bucurăm din suflet, dar ne şi cutremurăm!… Pentru ce? Pentru că spune că cineva ar putea să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi să nu-L păzească… Atunci întâmplarea din versetele citite mai sus se poate să se potrivească unora dintre noi.
Dar se poate, frate? Cineva să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-L păzească?
Dar se poate, frate? Cineva să spună Cuvântul lui Dumnezeu chiar cu buzele lui şi să nu-L păzească?
Se poate! Dacă nu s-ar putea, nu s-ar vedea aşa des! | Continuare »

La Sânul Tău

La Sânul Tău cel plin de pace,
Iisuse binecuvântat,
atâta sfântă mângâiere
şi fericire mi-am aflat,

Atâta linişte-n furtună,
atâta pace-n încercări
şi-atât de dulce alinare
în ceasul grelei zbuciumări!

La Sânul Tău, Iisuse Dulce,
când capul ostenit mi-l plec,
îmi aflu îndeajuns tărie,
oricâte chinuri să petrec.

O, Sân Dumnezeiesc, alinul
şi pacea sufletului meu,
la Tine-mi voi afla odihna
şi-n Cer,
când voi veni şi eu! (Traian DORZ)

CEL UNUL ŞI UNICUL

Traian Dorz, Piatra scumpă

[…] 7. Lucrarea Domnului îşi are în iubire şi temelia şi vârful ei. Şi începutul şi sfârşitul ei. Numai prin iubire le putem pricepe şi descoperi pe toate. Fără de ea, nimic. În iubire este puterea şi temelia adevărului. Nimic nu lucrează dacă nu se clădeşte pe acest fundament solid. Şi cu acest material trainic, plăcut şi scump.
8. Începutul propovăduirii Sale, Domnul l-a făcut în Betania (Betabara – Ioan 1, 28), iar sfârşitul ei, înălţarea Sa de pe pământ la ceruri, tot acolo a fost (Luca 24, 50). Ca un ultim omagiu adus acestui loc al iubirii. Sfârşind Lucrarea Lui de pe pământ, Domnul a lăsat dulcea nădejde şi mângâiere – pentru toţi cei preaiubiţi ai Săi – că celor ce trăiesc în iubire, Dumnezeu le face şi le păstrează cel mai mare har.
9. Lumea a cunoscut multe lucrări zidite pe forţă sau pe bani, sau pe glorie, sau pe teroare, sau pe minciuni – dar nici una dintre ele n-a supravieţuit timpului. Singură lucrarea lui Hristos, întemeiată pe iubire, a supravieţuit veacurilor şi prăbuşirii, fiindcă este zidită pe El. A rămas mereu şi va rămâne mereu numai ceea ce este întemeiat pe iubire… adică pe singura temelie veşnică.
10. De ce oare noi oamenii mereu ne închipuim că trebuie să fie altfel de cum se întâmplă într-adevăr? Oamenii aşteptară în Iisus un leu din seminţia lui Iuda şi un împărat din David – iar ei văd acum un Miel şi un Rob… Era un leu în înfăţişarea unui Miel. Şi un împărat sub înfăţişarea unui Rob. De aceea oamenii nu L-au cunoscut.
11. Puterea prin smerenie, şi măreţia prin ascultare, şi simplitatea prin iubire, – aceasta este calea lucrării lui Dumnezeu cea tainică şi sfântă. În felul aceasta au apărut toţi trimişii lui Dumnezeu şi aşa vor fi până la sfârşit. Tatăl a trimis un Miel şi un Rob. Fiul a trimis nişte miei şi nişte robi (Luca 10, 3). | Continuare »

[Mă duc să vă pregătesc un loc…]

… Ce divine stări aveau ucenicii care Îl vedeau pe Domnul, în tot timpul prezenţei Lui cu ei!
Astfel de trăiri erau mai mult cereşti, decât pământeşti. Ele trebuie să le fi creat totdeauna nişte clipe ca acele de pe Tabor, când se făcuse Schimbarea Lui la faţă înaintea celor trei ucenici. Priveliştea aceea, Cuvintele acelea, Simţirile acelea îi făcuseră ca pe nişte beţi care nu ştiu ce vorbesc şi ce văd… Ci numai după plecarea Lui de la ei, după trecerea acestor clipe când ei îşi reveneau în fire ca dintr-un vis dumnezeiesc, abia atunci începeau ei să-şi pună în rânduială gândurile şi simţirile ameţite de bucurie, îmbătate de dragoste, orbite de strălucirea minunii din care se deşteptau…

Hristos Dumnezeul şi Mântuitorul nostru nu S-a înălţat la Cer îndată după Învierea Lui, fiindcă atunci uşor s-ar fi putut preface, în inimile celor care L-au văzut doar o dată şi doar o clipă, minunea, în vis. Şi visul în amăgire.

Ci a stat în preajma alor Săi patruzeci de zile, arătându-li-Se în atâtea locuri şi feluri – vorbind cu ei, umblând cu ei, mâncând cu ei – spre a le ajuta să se obişnuiască cu Minunea, să o poată cuprinde, să se poată încredinţa de adevărul ei fericit şi etern. Şi spre a putea apoi adeveri şi cu viaţa şi cu moartea lor, pentru toţi urmaşii şi pentru toate veacurile, că Hristos a înviat. Că adevărat a înviat… Şi numai după ce această încredinţare a ajuns de neclintit în inimile urmaşilor Săi, atunci Domnul S-a înălţat la Cer, după cum a promis El încă înainte de Patimile şi Moartea Sa, pentru a împlini şi Acolo ceea ce le-a promis El celor care-L vor crede şi urma în curăţie şi ascultare până la moarte, când le-a zis: „Mă duc să vă pregătesc un loc… apoi Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi…” (Ioan 14, 2-3). | Continuare »

De s-ar deschide ochii tăi

De s-ar deschide ochii tăi

De s-ar deschide ochii tăi
acum cât e chemarea,
cât încă peste-a tale căi
nu s-a lăsat ’noptarea,
cât încă mai aşteaptă-aici
iertarea şi te-mbie,
căci vine-un ceas când ai să zici:
Vai mie, o, vai mie!…

Nehotărâtă îţi va sta
viaţa înainte,
n-ai să găseşti în jalea ta
nici lacrimi, nici cuvinte.
Seara vei zice: De-ar veni
odată dimineaţa,
aşa de crâncenă-ţi va fi
şi de amară viaţa…

Iar dimineaţa o să zici:
Să vin-odată seara,
atât de grea-ţi va fi aici,
de nepurtat, povara;
şi-aşa te vei ruga să mori
cu orice fel de moarte,
dar numai spaime şi fiori
vor fi în orice parte. | Continuare »

TU NE-AI PROMIS, NOI AM CREZUT

Traian DORZ

Tu ne-ai promis, noi am crezut,
iar azi dorim urmarea
cum muncitorul plata sa
când şi-a sfârşit lucrarea.

Iisus, noi credem, Scump Iisus,
şi aşteptăm tot ce ne-ai spus.

Tu ne-ai chemat, noi am venit,
Iisuse, după Tine
cum o mireasă după soţ
când el, s-o ducă, vine.

Tu ne-ai promis, noi am plecat,
Iisuse, cu grăbire
cum merge cel care-a aflat
o mare moştenire.

Tu ne-ai iubit, noi am simţit
şi ne-am lipit deodată
cum face-acel ce şi-a găsit
pe mama-ndepărtată.

Tu ai plecat, noi aşteptăm
Întoarcerea cea mare
cum cel prea-ndurerat muncit,
slăvita-i sărbătoare.

Rugãciunea profetului Isaia

Traian DORZ, (ISAIA 63, 15-17)

Din Cerul Tău priveşte, Doamne, şi vezi din Locuinţa Ta,
o, unde-i râvna şi puterea cu care ne iubeai cândva?

Fiorul Inimii iubite şi-a’ Tale sfinte bunătăţi
ce Tu ni le-arătai odată, azi nu mai vrei să ni le-arăţi?

…Şi totuşi Tu eşti Tatăl nostru, pe nimeni altul nu avem,
nici Avraam şi nici Israel nu ne cunosc ai cui suntem.

Dar Tu eşti Dumnezeul nostru, Tu, Doamne, Tatăl nostru eşti,
Mântuitorul nostru Însuţi din veşnicie Te numeşti.

De ce ne laşi Tu să ne-abatem noi, Doamne, de la calea Ta,
de ce ni-e inima-mpietrită, să n-avem frica Ta în ea?

Întoarce-Te, întoarce, Doamne, din dragoste de robii Tăi
şi seminţia moştenirii Ţi-o izbăveşte de cei răi.

LIBERTATEA CUVÂNTULUI SFÂNT

Traian Dorz, GARANŢIA VEŞNICĂ

1. Când Cuvântul lui Dumnezeu va căpăta libertate, – atunci vor fi liberi şi cei care poartă Cuvântul Lui şi când Cauza Domnului va învinge, atunci se vor bucura şi cei care au luptat pentru ea.

2. Până când Numele Domnului este tăgăduit, batjocorit şi lepădat în lume, nu poate să aibă o altă soartă nici Lucrarea lui Hristos şi nici mărturisitorii şi purtătorii acestei Lucrări.

3. Vai de „credincioşii“ care sunt înălţaţi în vremea când Hristos este dispreţuit! Vai de „credinţa“ care se bucură de libertate în locul unde Hristos este oprit şi închis!

4. Cine vrea să rămână nedespărţit de Hristos, trebuie să îndure şi el, alături de Domnul său, acelaşi tratament din partea lumii. Cine Îl iubeşte sau cel puţin Îl respectă pe Dumnezeu, măcar va respecta – dacă nu va iubi – şi pe acei care din tot sufletul lor cred în El.

5. Dar cine nu-L poate iubi şi suferi pe Hristos, cum să-i poată suferi şi iubi pe aceia care din tot sufletul lor cred în El? Vrăjmaşul lui Hristos va urî totdeauna şi pe slujitorii Lui!

6. O preaiubiţi fraţi credincioşi, nu alergaţi prea mult şi nu doriţi prea mult niciodată libertatea voastră de la lume! Dar alergaţi şi doriţi neîncetat după libertatea lui Hristos şi a Cuvântului Său cel Sfânt!

7. De libertatea voastră poate au sau poate n-au prea multă nevoie oamenii, dar de Hristos au cea mai mare nevoie toţi şi totdeauna. Chiar şi aceia care cred că n-au! | Continuare »

Despre părerea de sine şi smerita cugetare

Sfântul Ignatie Briancianinov, predică în Duminica Orbului

Iubiţi fraţi! După vindecarea orbului, despre care am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie, Domnul nostru Iisus Hristos a zis: Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să fie orbi (In. 9, 39).
Nişte trufaşi înţelepţi şi drepţi ai acestei lumi, cum erau fariseii iudei, nu puteau să asculte netulburaţi aceste cuvinte ale Domnului. Iubirea lor de sine şi înalta părere pe care o aveau despre ei înşişi s-au socotit jignite. La cuvintele Domnului ei au răspuns printr-o întrebare în care se făceau vădite în acelaşi timp şi nemulţumire, şi părere de sine, şi zeflemea, şi ură către Domnul, toate unite cu dispreţ faţă de El. Au doar şi noi suntem orbi? – au zis ei. Prin răspunsul Său la întrebarea fariseilor, Domnul a zugrăvit starea lor sufletească, ce fusese pricina începătoare a întrebării. De aţi fi fost orbi, le-a grăit El, n-aţi avea păcat. Voi, însă, ziceţi: vedem; pentru aceasta, păcatul vostru rămâne (Ioan 9, 40-41).

Ce înfricoşătoare boală sufletească este părerea de sine! În treburile omeneşti, ea îl lipseşte pe cel mândru de ajutorul şi sfatul aproapelui, iar în lucrarea lui Dumnezeu, în lucrarea mântuirii, ea i-a lipsit şi îi lipseşte pe trufaşii farisei de cea mai preţioasă comoară, de darul lui Dumnezeu adus din cer de Fiul lui Dumnezeu: i-a lipsit şi îi lipseşte de dumnezeiasca Descoperire şi de cea mai apropiată împărtăşire cu Dumnezeu, care este unită cu primirea acestei Descoperiri. Fariseii se socoteau pe sine văzători, adică stăpâni în treapta cea mai înaltă şi pe deplin îndestulătoare ai adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu, care nu au nevoie de nici o altă sporire şi învăţătură – şi pe acest temei au lepădat învăţătura despre Dumnezeu, pe care o predanisea chiar Dumnezeu în chip nemijlocit. | Continuare »

SUNT OCHI CE VĂD

Sunt ochi ce văd o altă lume
şi-un alt fel de lumină-acum,
şi doar aceştia ştiu bine
ce-i strălucire – din ce-i scrum.

Sunt ochi ce pot vedea-nlăuntru
şi pot pătrunde-n ce-i afund,
şi doar aceştia ştiu taine
şi stări ce tuturor s-ascund.

Sunt ochi ce pot vedea în-Mâine,
în profeţii şi-n presimţiri,
şi doar aceştia ştiu calea
adevăratei mântuiri.

Sunt ochi ce pot privi cereşte
la tot ce-i astăzi pe pământ,
şi numai ei nu se înşală
în tot ce cumpără şi vând. | Continuare »

DU-TE DE TE SPALĂ!

„Şi i-a zis: «Du-te de te spală în Scăldătoarea Siloamului!» (care, tălmăcit, însemnează: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând.“ (Ioan 9, 7)

Ascultarea poruncii este şi verificarea credinţei!
Nu porneşte la drum acela care nu crede că va ajunge şi nu se osteneşte să semene şi să plivească răbdător acela care nu are nici o nădejde să culeagă.
Orbul n-a primit decât o poruncă: «Du-te de te spală!» şi nici măcar n-a fost însoţită de făgăduinţa vindecării ascultarea de această poruncă. Totuşi el a pornit, fiindcă a avut credinţă în Acela Care i-a spus: Du-te! Asta este credinţa!
Mântuitorul i-a spus orbului să meargă până la scăldă-toarea Siloamului. Iar orbul n-a întrebat pe Domnul: De ce tocmai până acolo? Dumnezeu Îşi are planurile Sale şi gândurile Sale cu fie-care suflet pe care vrea să-l mântuiască! Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum spune Hristos. Nu altfel!
Trebuie să meargă până unde îi spune Domnul, nu mai puţin, şi să pornească atunci când îi spune El, nu mai târziu, şi să se ducă acolo unde îl trimite El, nu în altă parte.
Şi chiar dacă omului i s-ar părea că există o altă cale şi un alt loc mai potrivit, chiar dacă mii de predicatori şi promisiuni l-ar chema în altă parte, credinţa ascultă întocmai cum a primit.
Ascultă chiar şi atunci când nu poate să înţeleagă de ce i se cere atât.
De ce trebuie să fie trimisă tocmai acolo. Şi de ce trebuie să fie supusă tocmai aşa. | Continuare »

Duminica orbului din naştere

Sfantul Ioan Gura de Aur, din „Comentar la Evanghelia de la Ioan” – OMILIA 56

„Şi trecînd Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui l-au întrebat, zicînd: învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Cap.9, Vers.1-Vers.6).

„Şi trecînd Iisus, a văzut un om orb din naştere”(1). Iisus Hristos în omenirea sa, în rîvna sa pentru mîntuirea noastră, şi voinţa sa de a le închide gura celor răi, nu neglija nimic din ceea ce-i aparţinea să facă, chiar cînd nu întîi nea decît indiferenţă în jurul său. Aceasta fiindcă profetul ştia ceea ce a zis: „Ca să te îndreptezi întru cuvintele Tale; şi să biruieşti cînd vei judeca Tu” (Ps. 50,5). lată pentru ce evreii nu puteau ajunge acum la sublimitatea cuvintelor lui, ce zic eu? atunci cînd îl numesc demonizat, şi căutau să-l omoare; fiind ieşit din templu, el a vindecat un orb, ca să potolească mînia lor chiar prin lipsa sa, ca să înmoaie duritatea inimii lor, şi să îndulcească neomenia lor prin minune, şi la fel pentru a dovedi învăţătura sa, ca să-i dea lui mai multă credinţă şi crezare: şi minunea pe care o face el nu este nici obişnuită, nici mică, ci în aşa fel încît nu s-a mai văzut pînă atunci aşa ceva. „De cînd este lumea” zice orbul, „să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere”. Căci poate că cineva a deschis ochii unui orb, dar nu a unui orb din naştere.

Ori, că Iisus a ieşit din templu şi ar fi venit în mod expres şi cu intenţia de a lucra această minune, ceea ce o dovedeşte în mod arătat iat-o: El a mers să-l caute pe orb, şi orbul n-a venit să-l caute. Şi iarăşi: El l-a privit cu atîta atenţie, că ucenicii săi zărindu-l, s-au dus să-i pună această întrebare: „învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” întrebare întemeiată pe o părere falsă: căci, înainte de a se naşte, cum ar fi putut face acest om ceva păcat? Pentru ce să fi fost el pedepsit pentru păcatele părinţilor săi? Pentru ce s-au dus ucenicii să-i pună această întrebare? Iisus Hristos vindecînd mai înainte paralizatul, îi zice: „lată că te-ai făcut sănătos de acum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 5,14). De acolo au cunoscut că pentru aceia a ajuns acest om paralizat pedepsit pentru păcatele sale, şi ei au gîndit între ei la fel. Că acest om a căzut în paralizie pentru păcatele sale aceia poate să fie; dar ce veţi spune voi despre acesta? oare pentru păcatele sale a fost lovit de orbire? | Continuare »

Munca şi Oastea Domnului

Preot Iosif TRIFA, Munca şi Lenea

Oastea Domnului are şi munca cea trupească şi cea duhovnicească.
Să ne ţinem pe linia învăţăturilor Sfântului Apostol Pavel

Arătam cum satan se amestecă şi acolo unde se vesteşte Evanghelia. Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, satan ridică fel de fel de bănuieli: ba că predicatorul predică din interes, ba că e un leneş căruia nu-i place munca, ba că e din greu plătit etc. Şi arătam cum apăra Apostolul Pavel vestirea Evangheliei faţă de astfel de atacuri. Făcea totul – lucra din greu şi cu mâinile sale – numai să nu smintească cu ceva vestirea Evangheliei.

Pe linia aceasta, trasă de marele Apostol, ne-am ţinut şi ne ţinem şi noi cu vestirea de la Oastea Domnului.

De la început noi am ferit mişcarea aceasta de orice taxe şi contribuţii obligatorii. Oastea Domnului e doar singura societate care n-are taxe; n-a pornit la drum cu taxe şi n-are nici un fel de taxe şi greutăţi băneşti pentru membrii ei. Şi am făcut acest lucru anume ca să ferim vestirea Evangheliei şi vestirea mântuirii de orice fel de sarcini şi de orice fel de bănuială. Domnul singur ştie cât am răbdat, cât ne-am lipsit, cât am suferit, dar obligatoriu n-am cerut de la nimeni nimic; anume ca să ferim vestirea Evangheliei de sarcini şi bănuieli.
Şi dacă totuşi în capul meu s-au ridicat acuze şi bănuieli că lucrez pentru câştig – Domnul m-a apărat şi mă va apăra El Însuşi faţă de aceste acuze. | Continuare »

Eu ştiu că numai de la Tine

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

Nu este o mai fericită stare ca aceea când sufletul credincios este atât de unit cu Dumnezeu, încât este cu totul în Domnul şi Domnul în el. Sfântul Pavel a spus: „Pot totul în Hristos!”. Da! Când eşti în El, ai totul şi poţi totul. Cel mai înalt dar al credincioşilor adevăraţi a fost totdeauna de a deveni una cu Hristos şi aşa a fi găsiţi, în totul una cu El, în orice vreme şi-n orice loc, în tot ce au făcut. Fericire deplină nu există decât printr-o astfel de unire deplină cu Hristos. Cine a gustat această stare fericită nu mai doreşte nimic.
Luaţi bine seama la cuprinsul acestei cântări şi rugaţi-vă să ajungem cu toţii să avem o stare atât de înaltă şi o dorinţă atât de sfântă. Şi astfel, prin Duhul Său cel Sfânt să ne descopere, ca să ştim că tot ce avem şi tot ce suntem este numai de la El. Şi-atunci când noi ne-mpărtăşim deplin din darurile Lui, să putem face în aşa fel, încât şi El să Se poată folosi deplin de tot ce avem noi.

Eu ştiu că numai de la Tine
e tot ce am şi tot ce pot,
al Tău sunt eu în întregime
şi-al meu Te simt pe Tine tot.
Tu iei al meu ca de la Tine,
eu iau al Tău ca din al meu;
ce har e-n stările divine,
în mine Tu, în Tine eu! | Continuare »

ÎNCREDE-TE-N LUMINĂ!

Traian DORZ

Încrede-te-n Lumină, chiar dacă-ţi arde-amar
paragini cangrenate din putredul hotar
şi las’ să-ţi răscolească prin tot ce ai ascuns,
ea arde numai bezna pe unde ţi-a pătruns!

Încrede-te-n Dreptate cu-atât mai mult cu cât
condamnă şi la tine ce-i veşted şi urât,
pe cumpăna ei sfântă aşază-ţi ceas cu ceas
tot ce împarţi la alţii prin fapte şi prin glas.

Încrede-te puternic în Adevăr oricând,
dar şi mai mult în vremea când mustră necruţând,
nu-i lepăda-ndrumarea şi nu-l strâmba voit,
căci tot ce el condamnă e putred şi greşit.

Încrede-te-n Iubire, chiar dacă numai plâns
şi numai jale-ţi pare pe urma ei c-ai strâns,
căci unde-i arde rugul rămâne loc sfinţit,
desţelenit şi vrednic spre rod desăvârşit!